Ordin nr. 474/402/2020
pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.782/576/2006 privind înregistrarea și raportarea statistică a pacienților care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi
- Emitent
- Ministerul Sănătății; Casa Națională de Asigurări de Sănătate
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 236 din 23 martie 2020
Textul actului · 2 articole
Având în vedere Referatul de aprobare nr. VSC 3.825 din 20.03.2020 al Ministerului Sănătății și nr. DG 1.075 din 13.03.2020 al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
în temeiul prevederilor:
–Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
–art. 2 lit. a)-d) și art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare;
–art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:
Articolul I
În anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.782/576/2006 privind înregistrarea și raportarea statistică a pacienților care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 9 ianuarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, Nota 1 privind situațiile speciale se modifică după cum urmează:
Notă 1
privind situațiile speciale
| Situații speciale | Cod |
|---|---|
| Suspiciune de accident de muncă | 1 |
| Suspiciune de boală profesională | 2 |
| Accident rutier | 3 |
| Vătămare corporală | 4 |
| Internare nevoluntară conform Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată | 5 |
| Infecție confirmată cu COVID-19 | 6 |
| Suspiciune/Testare pentru infecție cu COVID-19, neconfirmată | 7 |
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare începând cu luna martie 2020.
p. Ministrul sănătății,
Horațiu Moldovan,
secretar de stat
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
Adela Cojan
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
