Decizie nr. 248 din 12 iunie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent şef

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4-11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, excepţie ridicată de Cooperativa mestesugareasca "Arrubium" Macin în Dosarul nr. 497/2001 al Tribunalului Tulcea.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, considerând ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 30 mai 2001, pronunţată în Dosarul nr. 497/2001, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4-11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Cooperativa mestesugareasca "Arrubium" Macin într-o cauza al carei obiect îl constituie contestaţia împotriva deciziei Direcţiei Generale a Vamilor Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 4-11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 48 alin. (1) şi art. 11 alin. (1), precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, susţine ca dispoziţiile legale criticate ingradesc accesul liber la justiţie al persoanei, în sensul că aceasta este obligată sa parcurga o procedură administrativ-jurisdicţională prealabilă în care dreptul la apărare, principiul contradictorialităţii, cel al publicităţii şi oralitatii sunt incalcate, deoarece procedura menţionată nu reglementează obligaţia citarii contestatorului. Autorul excepţiei mai considera ca textele de lege criticate ingradesc dreptul persoanei de a beneficia de judecată într-un termen rezonabil, prin faptul că nu prevăd o sancţiune pentru situaţia tergiversarii soluţionării contestaţiilor, termenele stipulate având doar un caracter formal. De asemenea, prin soluţionarea plângerii de către aceleaşi autorităţi care au constatat fapta se ingradeste, cel puţin pe durata procedurii prealabile, dreptul la o judecata independenta şi impartiala.

Tribunalul Tulcea apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, "prin noua reglementare introdusă de acest act normativ, se reduce procedura administrativă de contestare a măsurilor impuse prin actele de control ale Ministerului Finanţelor Publice, la un singur nivel". De asemenea, instanţa remarca faptul ca, din detaliată reglementare a procedurii administrative, a conţinutului şi obiectului contestaţiei, din instituirea obligativitatii motivarii atât a contestaţiei, cat şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, continuta în noua reglementare, în raport cu vechea reglementare, se contureaza clar caracterul jurisdicţional al procedurii de contestare.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arata că nu poate fi reţinută critica privind neconcordanta dintre textul de lege criticat şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece aceasta din urma nu impune termene de soluţionare, ci face referire la termene rezonabile, înţelegand prin aceasta ca se are în vedere o soluţionare grabnica a cauzei. Considera ca obiecţia autorului excepţiei privind aspectul tergiversarii soluţionării contestaţiilor pe cale administrativă nu tine cont de prevederile art. 10 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, introdus prin Legea nr. 506/2001, şi nici de cele ale art. 581 din Codul de procedură civilă. Mai mult, Guvernul considera ca, faţă de reglementarea anterioară, procedura de soluţionare a contestaţiilor în cadrul procedurii administrative este mult mai simplificata şi mai redusă, limitându-se doar la o singura cale de atac. Guvernul arata că nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea liberului acces la justiţie, de vreme ce chiar în art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2001 se prevede posibilitatea atacarii deciziilor direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi a deciziilor Ministerului Finanţelor Publice la instanţele de contencios administrativ competente. De altfel, în acest sens este citata şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, concretizata prin Decizia nr. 90 din 19 martie 2002 şi Decizia nr. 159 din 30 mai 2002.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4-11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001. Se constata însă ca, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea acestei ordonanţe, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001, textele legale criticate au fost modificate şi completate, pastrandu-se însă soluţia legislativă criticata. Aceste texte de lege au următorul conţinut:

–Art. 4: "(1) Contestaţia se depune, sub sancţiunea decăderii, în termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat, la organul emitent al acestuia.

(2)Contestaţiile trimise prin posta se socotesc formulate în termen, dacă au fost predate cu scrisoare recomandată la oficiul poştal înainte de împlinirea acestuia.";

–Art. 5: "(1) Contestaţiile care au ca obiect sume al căror cuantum este de până la 500 milioane lei se soluţionează de organele specializate din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contestatorul.

(2)Contestaţiile care au ca obiect sume al căror cuantum este de 500 milioane lei sau mai mare, cele formulate împotriva actelor întocmite de organele de control din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor Publice, indiferent de suma, se soluţionează de organele specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

(3)Guvernul este autorizat sa actualizeze cuantumul sumelor prevăzute la alin. (1) şi (2)."

Cuantumul sumelor prevăzute de art. 5 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 a fost reactualizat, potrivit dispoziţiilor alin. (3) din acelaşi articol, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.296 din 20 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 29 decembrie 2001, la 5 miliarde lei.

–Art. 6: "(1) Organele care au încheiat actul atacat înaintează dosarul contestaţiei organului de soluţionare competent, prevăzut la art. 5, în termen de 5 zile de la înregistrarea contestaţiei.

(2)Dosarul contestaţiei conţine copii de pe actul atacat şi de pe celelalte documente care au stat la baza întocmirii acestuia, contestaţia în original şi documentele depuse de contestator, precum şi referatul motivat cu propunerile de soluţionare, semnat de conducătorul organului care a încheiat actul atacat.";

–Art. 7: "(1) Contestaţiile se soluţionează prin decizie motivată, în termen de 30 de zile de la înregistrare.

(2)Decizia se semnează de directorul general al direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau de directorul general al direcţiei specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, după caz, sau de înlocuitorii acestora.";

–Art. 8: "(1) Decizia prin care se soluţionează contestaţia cuprinde trei părţi: preambulul, considerentele sau motivarea şi dispozitivul.

(2)Preambulul cuprinde denumirea organului investit cu soluţionarea, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul contestatorului, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare, obiectul cauzei şi sinteza susţinerilor părţilor.

(3)Considerentele sau motivarea cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare în emiterea deciziei.

(4)Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi instanţa competenţa.";

–Art. 9: "(1) Prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.

(2)În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat.

(3)Prin decizie se poate desfiinta total sau parţial actul atacat, atunci când din analiza documentelor existente la dosarul contestaţiei nu se poate determina cu claritate baza impozabilă.

(4)În situaţia prevăzută la alin. (3) urmează să se încheie un nou act de control sau de impunere, care va viza strict aceeaşi perioadă şi aceeaşi baza impozabilă care au făcut obiectul contestaţiei, act împotriva căruia se poate exercita calea administrativă de atac prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă.";

–Art. 10: "(1) Organul de soluţionare a contestaţiei prevăzut la art. 5 poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când exista indiciile săvârşirii unei infracţiuni a carei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie data în procedura administrativă reglementată de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(1^1)Decizia de suspendare poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competenţa. Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. Soluţia instanţei este definitivă şi irevocabilă.

(2)Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii.";

–Art. 11: "(1) Decizia se comunică prin posta la domiciliul sau la sediul contestatorului, declarat prin contestaţia formulată, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi la organul al cărui act se ataca.

(2)În situaţia în care contestatorul şi-a schimbat domiciliul sau sediul fără a aduce la cunoştinţa organului de soluţionare acest lucru, decizia se comunică organului fiscal al cărui act se ataca.

(3)Decizia emisă ca urmare a soluţionării contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac."

În susţinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorul excepţiei invoca încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:

–Art. 11 alin. (1): "Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 48: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei."

De asemenea, autorul excepţiei susţine ca prevederile legale criticate contravin şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale al cărui conţinut este următorul:

Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, a fost instituită o procedură administrativ-jurisdicţională de soluţionare a contestaţiilor depuse de plătitori cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare, prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice. Aceasta procedura este criticata de autorul excepţiei, care invoca în acest sens încălcarea principiului liberului acces la justiţie consacrat în art. 21 din Constituţie, precum şi a dreptului persoanei vătămate într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, de a obţine recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei, drept prevăzut în art. 48 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 11, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sub aspectul dreptului persoanei de a beneficia de judecată într-un termen rezonabil, deoarece nu este prevăzută o sancţiune pentru situaţia tergiversarii soluţionării contestaţiilor.

Nici una dintre criticile de neconstituţionalitate invocate de autorul excepţiei nu poate fi reţinută.

Astfel, atât timp cat, potrivit art. 12 din aceeaşi ordonanţa, deciziile date de organele administrative de jurisdicţie în cadrul acestei proceduri pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar hotărârile instanţelor sunt supuse recursului, apare ca neîntemeiată critica ce priveşte încălcarea liberului acces la justiţie şi a dreptului persoanei vătămate într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, de a obţine recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

De altfel, Curtea Constituţională, în jurisprudenta sa, s-a mai pronunţat cu privire la legitimitatea constituţională a procedurilor administrativ-jurisdicţionale arătând ca, de principiu, instituirea unor astfel de proceduri nu contravine principiilor constituţionale. În acest sens este şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

Existenta unei astfel de proceduri a fost acceptată şi de jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în legătură cu aplicarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a statuat ca: "Ratiuni de flexibilitate şi eficienta, care sunt pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica intervenţia anterioară a unor organe administrative sau profesionale [...] ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigenţele mentionatelor prevederi; un asemenea sistem poate fi reclamat de traditia juridică a mai multor state membre ale Consiliului Europei." (cazul Le Compte, Van Leuven şi De Meyre contra Belgiei, 1981).

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica autorului excepţiei privind încălcarea de către art. 4-11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 a cerinței unui termen rezonabil pentru desfăşurarea procedurii prevăzute în art. 6 paragraful 1 din Convenţie. În acest sens, se observa ca autorul excepţiei îşi întemeiază critica pe faptul ca prin reglementarea criticata nu sunt prevăzute sancţiuni aplicabile în cazul tergiversarii soluţionării contestaţiilor.

Acest fapt însă, asa cum reiese din prevederile art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora, "În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. [...]", precum şi din jurisprudenta Curţii Constituţionale (de exemplu, Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999), excedeaza competentei Curţii Constituţionale, care nu poate îndeplini rolul de "legislator pozitiv".

De altfel, Curtea a reţinut în jurisprudenta sa ca nici sub alte aspecte dispoziţiile legale criticate nu încalcă cerinţa unui termen rezonabil. Astfel, prin Decizia nr. 159 din 30 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 30 iulie 2002, s-a statuat ca alin. (1^1) al art. 10 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, introdus prin Legea nr. 506/2001, care permite accesul la justiţie al persoanelor nemultumite de decizia de suspendare, are tocmai menirea de a aduce la îndeplinire exigenţele prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv sub aspectul soluţionării cauzei într-un termen rezonabil.

De asemenea, Curtea observa ca, faţă de reglementarea anterioară a procedurii de soluţionare a contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, reglementare ce prevedea trei proceduri intermediare similare, criticate ca impiedicand desfăşurarea unui "proces echitabil" şi într-un termen rezonabil, potrivit conceptiei Convenţiei, noua procedura este mult mai simplificata, limitându-se la o singura cale de atac în cadrul procedurii administrative prealabile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4-11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Cooperativa mestesugareasca "Arrubium" Macin în Dosarul nr. 497/2001 al Tribunalului Tulcea.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Doina Suliman

──────────────