Decizia nr. 389 din 8 iunie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 85 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată din oficiu de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.659/88/2018 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 749D/2019.2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției, având în vedere că prevederile legale criticate au fost analizate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 699 din 6 octombrie 2020.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 20 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.659/88/2018, Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect anulare decizie emisă de Casa Județeană de Pensii Tulcea prin care a fost respinsă cererea soțului supraviețuitor de acordare a pensiei de urmaș pentru soțul defunct.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească arată că este discriminatorie înlăturarea soțului supraviețuitor de la dreptul de a obține pensie de urmaș, în situația în care durata căsătoriei este mai mică decât cea stabilită de textul criticat, iar părțile s-au aflat într-o uniune consensuală asimilată căsătoriei, având o relație de familie firească și consolidată pe o durată de timp ce depășește durata căsătoriei impuse de textul de lege. Protecția vieții de familie, cu toate drepturile ce decurg din aceasta, este garantată și de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și se extinde atât în cazul familiei întemeiate în afara căsătoriei, cât și în cel al rupturilor de familie, atunci când alegerea de viață a adulților nu este în sensul conservării familiei. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „dreptul la respectul pentru viața familială garantat de art. 8 din Convenție nu se oprește doar la relațiile de familie bazate pe căsătorie; dreptul la respectul pentru viața familială e valabil atât pentru familia fondată pe căsătorie, cât și pentru familia fondată în afara căsătoriei, din moment ce există o viața familială efectivă“.

6.Articolul 14 din Convenție nu garantează un drept general la egalitate, ci un drept la nediscriminare în exercițiul drepturilor garantate de către aceasta. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa constantă că a discrimina înseamnă a trata diferit, fără vreo justificare obiectivă și rațională, persoane care se găsesc în mod obiectiv în aceeași situație sau în situații similare. Or, împrejurările obiective care au determinat imposibilitatea oficializării relației de căsătorie din cauza condițiilor sociale nu poziționează partea într-o situație diferită de restul beneficiarilor dispozițiilor legale invocate și care ar putea beneficia de dreptul la pensie în calitate de soț supraviețuitor, atât timp cât există dovezi certe ale unor relații de familie de o durată cel puțin egală cu cea impusă de textul de lege, relații de familie consolidate din care au și rezultat copii.

7.Instanța conchide că nu există o justificare obiectivă și rațională pentru tratarea în mod diferit a acestor situații. Astfel, din moment ce există o viață de familie efectivă, ar trebui acceptat ca uniunea consensuală, sub aspectul efectului ce ține de pensia de urmaș, să fie tratată în mod similar cu familia întemeiată pe căsătorie.

8.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care au următorul conținut:

(1)Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani.

(2)În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenit soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.“

12.Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetățeni, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, precum și cele ale art. 8 privind garantarea dreptului la viața privată și ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra unor critici asemănătoare prin Decizia nr. 699 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 15 ianuarie 2021, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 și 85 din Legea nr. 263/2010. Astfel, Curtea a statuat, în paragraful 25 al deciziei precitate, că asimilarea relațiilor de concubinaj sub anumite aspecte cu relațiile dintre soți și protecția acordată acestora în respectul prevederilor constituționale ale art. 26 referitoare la viața privată nu poate fi interpretată ca punând un semn de egalitate între situația persoanelor care au trăit în concubinaj și cea a persoanelor care au ales să se căsătorească. Legislația română reglementează căsătoria ca fiind acel cadru legal care creează o serie de drepturi și obligații reciproce între soți, prevăzute în detaliu în Codul civil. Acestea privesc atât dimensiunea afectivă, de respect și sprijin moral pe care o presupune căsătoria, dar și alegerea unuia dintre regimurile matrimoniale stabilite de lege și asumarea efectelor juridice ale acestuia, stabilirea locuinței familiei și a drepturilor și obligațiilor ce derivă din aceasta, precum și asumarea obligațiilor referitoare la cheltuielile căsătoriei. Consacrarea căsătoriei la nivelul Legii fundamentale ca fundament al familiei relevă opțiunea legiuitorului de a încuraja și oferi un statut special acesteia în raport cu alte forme de trai comun, așa cum este concubinajul.

14.De asemenea, în paragraful 26 al Deciziei nr. 699 din 6 octombrie 2020, Curtea a statuat că faptul că realitatea socială relevă o creștere a numărului relațiilor de concubinaj în detrimentul căsătoriei nu poate fi considerat ca un argument suficient pentru a aprecia că este necesară egalizarea efectelor juridice ce derivă din cele două situații. Atât timp cât, potrivit legii aplicabile, două persoane au dreptul de a se căsători, dar nu o fac, înseamnă că aleg să își asume toate consecințele juridice care derivă din această opțiune, astfel că sunt libere de obligațiile ce revin soților, potrivit legii, dar acceptă și renunțarea la drepturile ce derivă din statutul marital.

15.Dincolo de aceste aspecte, Curtea Constituțională, în paragrafele 27 și 28 din Decizia nr. 699 din 6 octombrie 2020, a formulat o serie de considerații cu privire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu referire la noțiunea de viață de familie. Astfel, deși conferă un sens larg noțiunii de viață de familie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în jurisprudența sa, așa cum este Hotărârea din 10 februarie 2011, pronunțată în Cauza Korosidou împotriva Greciei, paragraful 64, că, în sfera articolului 12 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la căsătorie, căsătoria este în mod larg recunoscută ca oferind un statut și drepturi specifice celor care își asumă acest angajament. Protecția căsătoriei constituie, în principiu, un motiv important și legitim pentru a justifica o diferență de tratament între cuplurile căsătorite și cele necăsătorite. Căsătoria se caracterizează printr-un ansamblu de drepturi și obligații care se diferențiază în mod clar de situația unui bărbat și a unei femei care trăiesc împreună. De asemenea, Curtea a amintit că statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește stabilirea unei diferențe de tratament diferit între cuplurile căsătorite și cele necăsătorite, mai ales în ceea ce privește politica socială și fiscală, așa cum sunt materia impozitării, cea a pensiilor și a securității sociale.

16.Tot prin Hotărârea din 10 februarie 2011, pronunțată în Cauza Korosidou împotriva Greciei, paragraful 70, Curtea de la Strasbourg a subliniat că efectele juridice ale unei căsătorii sau ale unui parteneriat civil prin care două persoane decid în mod expres și liber să se căsătorească disting acest tip de relație de alte forme de trai comun. Dincolo de durata sau caracterul solidar al relației, elementul determinant îl reprezintă existența unui angajament public, care este însoțit de o serie de drepturi și obligații de ordin contractual. În același mod în care nu se poate face o analogie între cuplurile căsătorite sau aflate în parteneriat civil, pe de o parte, și cuplurile heterosexuale sau homosexuale în care membrii au ales să trăiască împreună fără a deveni soți sau parteneri civili, absența unui astfel de acord juridic constrângător între reclamanți face ca relația de coabitare, în pofida duratei sale lungi, să fie în mod fundamental diferită de cea existentă între soți sau parteneri civili. În concluzie, Curtea a apreciat că nu se poate vorbi de existența unei speranțe legitime a concubinului de a beneficia de pensie în urma decesului partenerului.

17.În plus, Curtea s-a raportat, în paragrafele 29 și 30 ale Deciziei nr. 699 din 6 octombrie 2020, și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care, prin Hotărârea din 19 decembrie 2019, pronunțată în Cauza C-460/18 P, paragraful 72 și următoarele, a reținut că, deși sub anumite aspecte uniunile de fapt și uniunile legale, precum căsătoria, pot prezenta similitudini, acestea nu pot conduce neapărat la o asimilare între aceste două tipuri de uniune. În fapt, o căsătorie se caracterizează printr-un formalism strict și creează drepturi și obligații reciproce între soți, de un nivel ridicat, printre care se numără obligațiile de asistență și de solidaritate. Pe de altă parte, legiuitorul Uniunii a extins în mod explicit aplicarea, în anumite condiții, a dispozițiilor statutului referitoare la persoanele căsătorite asupra persoanelor legate printr-o uniune consensuală înregistrată. Astfel, în sensul articolului 1d alineatul (1) al doilea paragraf din statut, uniunile consensuale sunt tratate în același mod ca și căsătoria, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut. Condițiile prevăzute la această dispoziție includ printre altele cerința ca cuplul să furnizeze un document oficial, recunoscut ca atare de un stat membru sau de orice autoritate competentă a unui stat membru, care să le ateste statutul de parteneri în cadrul unei uniuni consensuale și ca cuplul să nu aibă acces la căsătorie civilă într-un stat membru. Prin urmare, pentru ca o uniune consensuală înregistrată să fie asimilată căsătoriei în sensul statutului, această dispoziție impune ca funcționarul înregistrat ca partener stabil în cadrul unei uniuni consensuale să îndeplinească condițiile legale stabilite în dispoziția menționată. Rezultă din articolul 17 primul paragraf din anexa VIII la statut coroborat cu articolul 1d alineatul (1) al doilea paragraf din acesta că, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute în această dispoziție, un partener în cadrul unei uniuni consensuale poate pretinde beneficiul pensiei de urmaș în urma decesului partenerului său. Pe de altă parte, o uniune de fapt, precum concubinajul, nu respectă aceste caracteristici în măsura în care nu face în principiu obiectul unui statut fixat prin lege.

18.Prin aceeași hotărâre, paragrafele 87 și următoarele, Curtea de la Luxembourg a reținut că cerința unei durate minime a căsătoriei la data decesului urmărește evitarea situației în care aceasta ar fi doar un pact asupra unei succesiuni viitoare, motivată mai mult de considerații financiare decât de un proiect de viață în comun. Această condiție privind durata permite, printre altele, combaterea fraudei. Trebuie amintit că principiul interzicerii fraudei și a abuzului de drept constituie un principiu general al dreptului Uniunii, a cărui respectare se impune justițiabililor. Prin urmare, trebuie să se constate că, pentru a combate abuzurile și chiar frauda, legiuitorul Uniunii dispune de o marjă de apreciere în stabilirea dreptului la o pensie de urmaș. În speță, condiția potrivit căreia căsătoria trebuie să fi durat cel puțin un an pentru ca soțul supraviețuitor să beneficieze de pensia de urmaș vizează să asigure realitatea și stabilitatea relațiilor dintre persoanele în cauză. O astfel de condiție nu pare a fi discriminatorie sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul pensiei de urmaș.

19.În final, Curtea, în paragrafele 33-35 ale deciziei precitate, a precizat că legiuitorul a avut în vedere protejarea și încurajarea relațiilor stabile și continue întemeiate pe căsătorie. În acest sens, Curtea a observat faptul că legiuitorul a condiționat acordarea pensiei de urmaș de o durată de cel puțin 10 ani a căsătoriei, fapt ce exprimă nu doar o determinare obiectivă, ce ține de resursele financiare ale statului care influențează stabilirea criteriilor și limitelor de acordare a drepturilor de asigurări sociale, dar și intenția de a proteja viața de familie întemeiată pe căsătorie. Or, așa cum reiese și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și cea a Curții Europene de Justiție a Uniunii Europene, legiuitorul național se bucură de libertatea de a stabili reglementări prin care să susțină relațiile de familie întemeiate pe căsătorie și care conferă drepturi specifice soților. Curtea a apreciat că, în măsura în care ar încuraja asimilarea relațiilor de concubinaj relațiilor dintre soți în vederea stabilirii dreptului la pensie de urmaș, legiuitorul ar relativiza importanța cerinței referitoare la durata căsătoriei, fragilizând protecția acordată acestei instituții. Astfel, soțul supraviețuitor ar putea folosi perioada în care a trăit cu fostul soț înainte de căsătorie pentru a reduce, în fapt, numărul de ani de căsătorie necesari obținerii pensiei de urmaș, acesta devenind o condiție derizorie. În plus, dacă ar admite că numărul de ani de căsătorie prevăzut de lege pentru a obține pensia de urmaș poate fi complinit prin adăugarea perioadei trăite împreună în afara căsătoriei, instanța de contencios constituțional s-ar substitui, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat, legiuitorului, care, așa cum s-a arătat mai sus, se bucură de competența exclusivă de a reglementa condițiile de acordare a drepturilor de asigurări sociale ținând cont atât de valorile sociale protejate, cât și de resursele financiare disponibile.

20.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.659/88/2018 și constată că prevederile art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 iunie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cosmin-Marian Văduva