Decizie nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Claudia Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lacosin" - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 7.771/118/2007 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, contencios-administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.771/118/2007, Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, contencios-administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Lacosin" S.R.L. din Constanţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva unui act administrativ fiscal, şi anume a deciziei de impunere emise în urma efectuării controlului fiscal la sediul autorului excepţiei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie şi liberul acces la justiţie, prin aceea că impun, ca măsură discreţionară, suspendarea unei proceduri administrative doar pentru că în cauză s-a procedat la sesizarea organelor de urmărire penală. Prin urmare, contestatorul este lipsit de garanţia liberului acces la justiţie pentru simplul motiv că, doar pe baza afirmaţiilor din actul de control, sunt sesizate organele de urmărire penală, înainte de finalizarea procedurii de contestare a acestui act administrativ fiscal.

Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, contencios-administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 214 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Din motivarea autorului excepţiei rezultă, însă, că susţinerile de neconstituţionalitate formulate vizează, în realitate, doar prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din ordonanţa criticată, astfel că doar asupra acestora urmează a se pronunţa Curtea Constituţională. Textul de lege criticat are următorul conţinut:

Art. 214

Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă: "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a)organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 23 alin. (11), care instituie principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele argumente:

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reglementând cazul de suspendare a contestaţiei pe cale administrativă, datorită sesizării, de către organele fiscale competente, a organelor de urmărire penală cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, încalcă accesul liber la justiţie şi principiul prezumţiei de nevinovăţie, drepturi garantate de art. 21, respectiv art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală.

Examinând dispoziţiile cuprinse în titlul IX al ordonanţei criticate - "Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale", precum şi cele din capitolul III Dispoziţii procedurale, Curtea observă că, potrivit art. 205 alin. (1), contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziţia pronunţată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acţiune în instanţă al contribuabilului nu este abolit, cum pretinde autorul excepţiei, fiind chiar reconfirmat şi de art. 215 alin. (2) în ceea ce priveşte suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Textul de lege criticat se referă, aşadar, la procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi nu la cea jurisdicţională, a cărei desfăşurare nu este împiedicată sau condiţionată de existenţa celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiţie să fie încălcat, aşa cum susţine autorul excepţiei.

Totodată, cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului "penalul ţine în loc civilul", procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. În plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfăşurării procedurii administrative.

Curtea mai constată că nu se poate reţine încălcarea principiului referitor la prezumţia de nevinovăţie, deoarece sesizarea organelor în drept cu posibila săvârşire a unei infracţiuni nu echivalează cu eludarea garanţiilor specifice acestei prezumţii, odată ce instanţa de judecată este cea care, în final, se pronunţă prin hotărâre judecătorească asupra existenţei acelor fapte şi a gradului de vinovăţie, în cadrul unui proces caracterizat prin oralitate, contradictorialitate şi publicitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lacosin" - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 7.771/118/2007 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, contencios-administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia Margareta Krupenschi