Decizie nr. 926 din 16 septembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Claudia Miu - prim-magistrat asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Gallaher România" - S.R.L. în Dosarul nr. 6.453/62/2007 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă.

La apelul nominal răspunde Societatea Comercială "Gallaher România" - S.R.L. din Bucureşti, prin reprezentant, avocat Silviu Udangiu, lipsă fiind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul Societăţii Comerciale "Gallaher România" - S.R.L. solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public, de asemenea, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 3 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 6.453/62/2007, Tribunalul Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Gallaher România" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu de muncă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, deoarece termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, chiar dacă este corespunzător termenului general de prescripţie, reglementat de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, termenul prevăzut de textul criticat contravine principiului soluţionării cu celeritate a litigiilor de muncă şi este discriminatoriu în raport cu termenul de 30 de zile prevăzut de alin. (1) lit. a) şi b) al aceluiaşi articol şi de art. 119 alin. (1) din Codul muncii. Dispoziţiile criticate sunt contrare dreptului de acces liber la justiţie, instituind o discriminare pozitivă a salariatului şi defavorizarea angajatorului în raport cu salariaţii.

Textul criticat contravine şi dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece legiuitorul a prevăzut că pentru munca suplimentară prestată la cererea angajatorului se acordă zile libere pentru refacerea forţei de muncă, iar acordarea de venituri salariale, în compensare, constituie o excepţie.

Tribunalul Braşov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile autorului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) şi art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii: "(1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: [... ] c) În termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator."

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cuprinse la art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi la art. 41 alin. (2) referitor la dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială.

Dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii stabilesc un termen de prescripţie de 3 ani pentru formularea cererilor care au ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri băneşti către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator. Acelaşi articol prevede, la alin. (1) lit. a), că cererile în vederea soluţionării conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă".

Curtea constată că existenţa celor două reglementări diferite nu poate duce la concluzia că art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii încalcă art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât cele două norme procedurale vizează două ipoteze diferite. În primul caz, cel prevăzut de alin. (1) lit. a) al art. 283, legiuitorul are în vedere, la declanşarea conflictului de muncă, decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, iar situaţia reglementată de art. 283 alin. (1) lit. c) se referă la faptul că obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator. Or, legiuitorul poate, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească şi reguli de procedură diferite, fără ca prin aceasta să se încalce egalitatea în drepturi a cetăţenilor ori dreptul la un proces echitabil. Termenul de 30 de zile vizează nemijlocit contractul de muncă şi are în vedere necesitatea de soluţionare grabnică a conflictelor de muncă, ceea ce reprezintă o garanţie legală a dreptului la muncă, reglementat de art. 41 din Constituţie. Cu privire la textul de lege ce stabileşte termenul de 3 ani, Curtea constată că este echitabilă aplicarea termenului general de prescripţie, dând astfel expresie art. 1 alin. (3) din Constituţie care consacră valoarea constituţională de dreptate.

Faţă de acestea, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Gallaher România"- S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.453/62/2007 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu