Lege
Lege nr. 26 din 28 decembrie 1967
privind concediul de odihnă al angajaţilor
- Emitent
- Marea Adunare Națională
- Publicat în
- BULETINUL OFICIAL nr. 113 din 28 decembrie 1967
Textul actului · 22 de articole
100%
privind concediul de odihnă al angajaţilor
Marea Adunare Naţionala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.
(1)Angajaţii au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 15-24 zile lucrătoare, în raport cu vechimea lor în munca, după cum urmează:
| Vechimea in munca | Durata concediului | |
|---|---|---|
| - pina la 5 ani | 15 zile lucratoare | |
| - de la 5 la 8 ani | 16 zile lucratoare | |
| - de la 8 la 11 ani | 17 zile lucratoare | |
| - de la 11 la 14 ani | 18 zile lucratoare | |
| - de la 14 la 17 ani | 19 zile lucratoare | |
| - de la 17 la 20 ani | 21 zile lucratoare | |
| - peste 20 ani | 24 zile lucratoare |
(2)Pentru ţinerii în vîrsta de pînă la 18 ani, durata concediului de odihnă este de 18-24 zile lucrătoare, diferenţiată în raport cu vîrsta lor, după cum urmează:
| Virsta | Durata concediului | |
|---|---|---|
| - pina la 16 ani | 24 zile lucratoare | |
| - de la 16 la 17 ani | 21 zile lucratoare | |
| - de la 17 la 18 ani | 18 zile lucratoare |
(3)Vechimea în munca ce se ia în considerare pentru stabilirea duratei concediului prevăzut la alin. 1 este aceea pe care angajaţii o împlinesc în cursul anului calendaristic în care li se acordă concediul, oricare ar fi data la care îl vor primi.
(4)La stabilirea duratei concediului tinerilor în vîrsta de pînă la 18 ani se ia în considerare vîrsta pe care ei au avut-o la 1 ianuarie al anului calendaristic respectiv.
(1)În afară concediului acordat în raport cu vechimea în munca, angajaţii care lucrează în locuri cu condiţii deosebite de muncă au dreptul şi la un concediu suplimentar cu o durată de 3-12 zile lucrătoare.
(2)Consiliul de Miniştri poate stabili, în anumite cazuri, concedii suplimentare cu o durată mai mare de 12 zile lucrătoare pentru acele locuri de muncă la care natura condiţiilor deosebite determina necesitatea unei durate mai mari de odihnă.
(3)Sînt condiţii deosebite de muncă:
a)condiţiile vătămătoare de muncă, determinate de acţiunea unor agenţi nocivi fizici, chimici sau biologici;
b)condiţiile grele de muncă, determinate de existenta unui microclimat care supune organismul unui efort mărit de adaptare, precum şi cele care determina o suprasolicitare fizica sau neuropsihica;
c)condiţiile periculoase de muncă, caracterizate printr-un risc de accidentare sau imbolnavire.
(4)Consiliul de Miniştri va stabili criteriile pe baza cărora, la propunerea ministerelor şi celorlalte organe centrale, Ministerul Muncii, împreună cu Ministerul Sănătăţii, de comun acord cu Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, vor determina locurile de muncă cu condiţii deosebite, precum şi durata concediului suplimentar pentru fiecare din aceste locuri.
(1)Angajaţii care îndeplinesc funcţii de conducere sau funcţii similare acestora au dreptul la un concediu suplimentar de 2 pînă la 5 zile lucrătoare.
(2)Funcţiile prevăzute la alin. 1 şi durata maxima a concediului suplimentar pentru fiecare din ele, diferenţiată în raport cu răspunderea, complexitatea şi importanţa sarcinilor ce le revin, se stabilesc la propunerea ministerelor şi celorlalte organe centrale, de către Ministerul Muncii de comun acord cu Comitetul de Stat pentru Probleme de Organizare şi Salarizare şi cu Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor.
Durata concediilor suplimentare se stabileşte, pentru fiecare angajat în parte, proporţional cu timpul lucrat în funcţia sau condiţiile arătate la art. 2 şi 3, în perioada celor 12 luni premergătoare acordării concediului.
(1)Durata totală a concediului anual de odihnă rezultată din însumarea concediilor prevăzute de art. 1, 2 şi 3 nu poate depăşi 30 de zile lucrătoare.
(2)Pentru locurile de muncă la care se referă art. 2 alin. 2 Consiliul de Miniştri poate stabili o durată totală a concediului anual de odihnă mai mare de 30 de zile lucrătoare.
(1)Durata concediului anual de odihnă pentru personalul didactic de toate gradele este egala cu durata legală a vacantei şcolare sau universitare.
(2)Personalul didactic beneficiază de concediu cu durata integrală, dacă a funcţionat în tot cursul anului şcolar sau universitar. În cazul în care angajarea s-a făcut după începerea anului şcolar sau universitar, durata concediului va fi proporţională cu timpul cuprins între data încheierii contractului de muncă şi sfîrşitul acelui an.
Angajaţii trimişi, pe baza unor contracte, să execute lucrări sau sa presteze servicii în alte tari, vor primi concediul de odihnă stabilit prin contractul încheiat cu beneficiarul extern. Aceşti angajaţi vor beneficia de un concediu cel puţin egal ca durata cu cel care li s-ar cuveni potrivit prevederilor prezentei legi.
(1)Angajaţii care au fost în incapacitate temporară de muncă întregul an calendaristic nu au dreptul la concediul de odihnă pentru acel an.
(2)În cazul în care perioada de incapacitate temporară de muncă a fost de 12 luni sau mai mare şi s-a intins pe 2 ani calendaristici consecutivi, angajaţii au dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în anul reinceperii activităţii, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care s-a produs pierderea temporară a capacităţii lor în munca.
(1)Pentru angajaţii care au beneficiat, în ultimele 12 luni premergătoare acordării concediului de odihnă, de concedii fără plata a căror durata însumată depăşeşte 30 de zile, concediul de odihnă va fi redus proporţional cu timpul care depăşeşte aceasta durata. La aceasta reducere se vor lua în considerare numai perioadele de cîte 30 zile.
(2)Prevederile alin. 1 nu se aplică în cazul în care concediile fără plata au fost acordate datorită reducerii temporare a activităţii unităţii.
(1)Angajaţii care îndeplinesc, prin cumul, pe lîngă funcţia de baza, o alta funcţie, au dreptul la concediu de odihnă plătit numai de la funcţia de baza.
(2)Unitatea la care angajaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plata pentru zilele ce constituie concediul lor de odihnă la funcţia de baza.
(1)Angajaţii care, după intrarea în vigoare a prezentei legi, încetează activitatea ca urmare a desfacerii contractului de muncă în temeiul art. 19 sau art. 20 lit. e, f ori g din Codul muncii, vor primi în primii 2 ani după reincadrare concediul prevăzut la art. 1 redus la durata minima. În anii următori celor în care li s-a aplicat aceasta reducere, concediul le va fi acordat corespunzător vechimii lor totale în munca.
(2)Prevederile alin. 1 nu se aplică:
a)angajaţilor care, după desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 19 din Codul muncii, pentru motivele arătate la art. 133^1 alin. 1 lit. c din acelaşi cod, se reincadreaza în munca în termenul prevăzut în aceasta dispoziţie;
b)angajaţilor pentru care, după desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 20 lit. g din Codul muncii, a intervenit achitarea, anularea urmăririi penale sau încetarea procesului penal ori a urmăririi penale;
c)angajatelor care cresc unul sau mai mulţi copii pînă la vîrsta de 7 ani, dacă, după întreruperea activităţii, s-au reincadrat în munca în termen de 90 de zile de la data cînd copiii au împlinit aceasta vîrsta.
(1)Conducerea unităţii are obligaţia sa ia toate măsurile pentru ca angajaţii să efectueze, în fiecare an calendaristic, concediile de odihnă la care au dreptul.
(2)Dreptul la concediu de odihnă nu poate face obiectul unei tranzacţii, renunţări sau limitări. Orice asemenea act este nul de drept.
(3)Programarea concediilor de odihnă se va face la sfîrşitul anului, pentru anul următor, de către conducerea unităţii, de acord cu organul sindical din unitate. Ordinea concediilor va fi stabilită eşalonat în tot cursul anului, tinindu-se seama de interesele bunei desfăşurări a activităţii şi de interesele angajaţilor.
(4)Concediul de odihnă cuvenit cadrelor artistice şi de specialitate artistică din instituţiile artistice de spectacole şi concerte va fi programat, de regula, în perioada dintre doua stagiuni.
(5)Pentru cei noi angajaţi, precum şi pentru cei reincadrati a căror vechime în munca este, potrivit prevederilor Codului Muncii, întreruptă, primul concediu va putea fi programat numai pentru perioada ulterioară implinirii unei vechimi neîntrerupte în munca de 11 luni. În cazul în care cele 11 luni sînt împlinite în anul calendaristic în care angajatul s-a încadrat sau reincadrat în munca, durata concediului va fi proporţională cu timpul cuprins între data încadrării sau reincadrarii şi sfîrşitul acelui an calendaristic; dacă cele unsprezece luni sînt împlinite în anul calendaristic următor, primul concediu se va acorda în acel an, la durata sa adaugindu-se, pe lîngă concediul integral pe acel an, şi zilele de concediu corespunzătoare timpului lucrat în anul anterior.
(1)Ordinea efectuării concediilor de odihnă, stabilită conform art. 12, va fi modificată şi concediul va fi reprogramat şi efectuat pînă la sfîrşitul anului calendaristic în curs, în următoarele cazuri:
a)cînd angajatul se afla în incapacitate temporară de muncă;
b)cînd angajata cere concediu de odihnă înaintea sau în continuarea concediului de maternitate;
c)cînd angajatul este chemat sa îndeplinească îndatoriri de stat sau obşteşti;
d)cînd angajatul este chemat sa satisfacă obligaţii militare, altele decît serviciul militar în termen;
e)cînd angajatul urmează sau trebuie să urmeze un curs de pregătire profesională sau politica;
f)cînd angajatul are recomandare medicală pentru a urma un tratament într-o staţiune balneoclimaterica, într-o anumită perioada a anului. În acest caz, data trimiterii în concediu va fi cea indicată în recomandarea medicală;
g)cînd, din motive bine întemeiate care au intervenit după programare, prezenta angajatului la munca este cerută în interesul serviciului, în perioada ce i s-a stabilit pentru concediu, precum şi în cazul în care angajatul cere, pentru interese personale, schimbarea datei plecării în concediu şi interesele serviciului o permit.
(2)Dacă în timpul cînd angajaţii sînt în concediu de odihnă intervine vreuna din situaţiile prevăzute la alin. 1 lit. a, c, d şi e, concediul se întrerupe. Restul zilelor de concediu se va efectua după ce au încetat situaţiile respective, iar cînd aceasta nu este posibil, la data stabilită printr-o noua programare.
(1)Angajaţii vor putea fi rechemati din concediu prin dispoziţia scrisă a conducerii unităţii data cu acordul organului sindical din unitate, numai pentru nevoi de serviciu neprevăzute şi urgente care fac prezenta angajatului în unitate strict necesară. În asemenea cazuri concediul se întrerupe iar restul zilelor de concediu se reprogrameaza în condiţiile arătate la art. 13 alin. 2. (2) În cazul rechemarii din concediu, angajaţii au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor legate de efectuarea concediului în alta localitate, egale cu sumele cheltuite pentru prestaţii de care n-au mai putut beneficia din cauza rechemarii.
(1)Concediul de odihnă care nu a putut fi efectuat în cursul unui an calendaristic, pentru motivele prevăzute la art. 13 şi 14, va fi efectuat în cursul anului calendaristic următor, împreună sau separat de concediul cuvenit pe acel an.
(2)Efectuarea într-un an calendaristic a concediilor de odihnă cuvenite pe mai mult de 2 ani consecutivi este interzisă.
(3)Concediile cuvenite tinerilor în vîrsta de pînă la 18 ani şi celor care lucrează în locuri cu condiţii deosebite de muncă nu vor putea fi aminate şi reprogramate în anul următor pentru considerente legate de interesul serviciului sau al angajaţilor.
Conducerea unităţii este obligată sa aducă la cunoştinţa fiecărui angajat, cel mai tirziu cu 15 zile înainte, data la care urmează sa plece în concediu.
(1)Pe perioada concediului de odihnă angajaţii au dreptul la o indemnizaţie care se calculează pe baza salariului lor mediu zilnic pe ultimele 12 luni şi se plăteşte anticipat.
(2)Salariul mediu zilnic se obţine prin împărţirea sumei realizate, în perioada prevăzută în alin. 1, din cîştigurile cu caracter permanent, la numărul lunilor luate în calcul şi apoi la 25,5, numărul mediu al zilelor lucrătoare din cursul unei luni.
(3)În cazul în care, în cursul celor 12 luni luate în considerare, angajatul a fost în incapacitate temporară de muncă, în concediu fără plata mai mic de 30 de zile, în concediul fără plata prevăzut de art. 9 alin. 2, în concediu de studii, a fost concentrat sau nu a lucrat din cauza încetării activităţii fără vina sa, perioadele respective se exclud atît ca timp cît şi ca sume din calculul indemnizaţiei de concediu.
(1)Angajatul detaşat în alta localitate, căruia i se acordă concediul de odihnă în timpul detaşării, are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport dus şi întors din localitatea unde este detaşat în localitatea unde se afla, potrivit contractului, locul sau obişnuit de muncă.
(2)Concediul de odihnă neacordat angajatului transferat, de către unitatea de la care s-a efectuat transferarea, se va acorda acestuia de unitatea, la care a fost transferat. Indemnizaţia de concediu va fi suportată de către cele doua unităţi proporţional cu timpul lucrat la fiecare dintre acestea în cursul anului calendaristic respectiv.
(1)Compensarea în bani a concediului anual de odihnă este permisă numai:
a)în cazul în care contractul de muncă al angajatului a încetat înainte ca el să-şi fi efectuat concediul;
b)în cazul scoaterii sale din producţie pentru o perioadă mai mare de 12 luni;
c)în cazul chemării angajatului pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, cu termen redus sau ca elev în şcolile militare de ofiţeri de rezerva.
(2)În cazul decesului angajatului, compensaţia în bani se va acorda membrilor săi de familie - soţ, copii, părinţi.
(3)Calculul compensatiei băneşti a concediului de odihnă se face potrivit normelor prevăzute pentru calculul indemnizaţiei de concediu. La calculul compensatiei se ia în considerare concediul cuvenit în raport cu anii pentru care angajaţii n-au beneficiat de acest drept.
(4)Neacordarea concediului de odihnă atrage răspunderea disciplinară a conducerii unităţii, precum şi răspunderea ei materială integrală pentru suma plătită angajatului drept despăgubire pentru concediul nefolosit şi al carei cuantum se stabileşte potrivit prevederilor alin. 3. (5) În cazul în care, după ce angajatul a efectuat concediul de odihnă, contractul sau de muncă a încetat din motivele prevăzute la art. 11, cu excepţia celor arătate la alin. 2 al aceluiaşi articol, acesta este obligat sa restituie unităţii partea din indemnizaţia de concediu corespunzătoare perioadei nelucrate din anul pentru care i s-a acordat acel concediu.
Angajaţii cu contracte de muncă pe durata determinata vor primi concediul de odihnă numai după împlinirea unei vechimi neîntrerupte de 11 luni în aceeaşi unitate.
Vechimea în munca ce se ia în considerare la determinarea duratei concediului de odihnă prevăzut de art. 1 se stabileşte potrivit art. 40 din Legea nr. 27 din 28 decembrie 1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară.*)
Notă *) Textul art. 40 din Legea nr. 27/1966 are următorul cuprins:
Art. 40 – (1) Vechimea în munca se considera perioada cît o persoană a activat în calitate de angajat, indiferent de felul contractului de muncă şi de modul de remunerare a muncii, situaţiile prevăzute în codul muncii ca fiind vechime sau vechime neîntreruptă în munca, perioadele de prizonierat, de persecutie rasială sau alte perioade stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniştri în care o persoană a desfăşurat o activitate sau, datorită unor cauze ce nu le putea inlatura, a fost împiedicată de a o desfăşura.
(2)Pentru angajaţii care prestează munca mai puţin de o norma întreaga, vechimea în munca se ia în considerare proporţional cu norma întreaga.
(3)Timpul cît angajatele care, potrivit legii, au fost încadrate în funcţii cu jumătate de norma, pentru a creşte copii pînă la vîrsta de 7 ani, se considera la vechimea în munca timp lucrat cu norma întreaga.
(4)Pentru cei care lucrează mai mult de o norma, se considera vechime în munca timpul corespunzător unei norme întregi.
(1)Prevederile prezentei legi intră în vigoare de la 1 ianuarie 1968. (2) Pe aceeaşi dată se abroga: art. 63-65 inclusiv şi art. 74 din Codul muncii; Decretul nr. 261 din 15 iunie 1957 pentru reglementarea concediilor anuale de odihnă în învăţămîntul de cultura generală, profesional şi tehnic; art. 8 din Decretul nr. 416 din 20 octombrie 1953 privind stabilirea drepturilor personalului navigant profesionist din aeronautica civilă; Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 186 din 16 martie 1951 privind acordarea concediilor de odihnă; Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 760 din 27 iulie 1962 pentru modificarea unor prevederi ale Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 186/1951 privind acordarea concediilor de odihnă; Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1586 din 26 august 1952 privind acordarea concediilor de odihnă unor categorii de artişti; Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1523 din 26 decembrie 1951 privind unele măsuri derogatorii de la dispoziţiile art. 1 al Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 186/1951 pentru acordarea concediilor de odihnă; Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 2070 din 22 iunie 1953 privind concediile de odihnă ale angajaţilor din sectorul agricol; Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 235 din 17 februarie 1954 pentru extinderea prevederilor Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 1523 din 26 decembrie 1951 salariaţilor unor întreprinderi de construcţii din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini; Dispoziţia Consiliului de Miniştri nr. 170 din 9 decembrie 1959 privind extinderea Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 1523/1951 şi asupra salariaţilor Întreprinderii de prospecţiuni şi laboratoare "Prospecţiuni" de sub tutela Comitetului Geologic; art. 27 din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1842 din 16 septembrie 1952 privind recrutarea şi repartizarea organizată a forţelor de muncă necalificate; art. 5 din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 79 din 8 martie 1963 privind drepturile ce se acordă în ţara personalului de specialitate trimis în străinătate pentru executarea de lucrări sau prestarea de servici; dispoziţiile din Decretul nr. 112 din 22 martie 1965 referitoare la durata concediului suplimentar pentru angajaţii trimişi în tari cu clima greu de suportat, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.
Această lege a fost votată de Marea Adunare Naţionala la 27 decembrie 1967, cu unanimitatea voturilor celor 444 deputaţi prezenţi la şedinţa.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.