referitoare la trecerea în rezervă, ca urmare a clasării contestatorului ca "apt limitat" de către o comisie de expertiză medico-militară în temeiul art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare
Dosar nr. 291/1/2025
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Ionel Barbă | - pentru președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Adina Georgeta Nicolae | - judecător la Secția I civilă |
| Mirela Vișan | - judecător la Secția I civilă |
| Cristina Truțescu | - judecător la Secția I civilă |
| Diana Florea Burgazli | - judecător la Secția I civilă |
| Cristina Dobrescu | - judecător la Secția I civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Cosmin Horia Mihăianu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Valentina Vrabie | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ștefan Ioan Lucaciuc | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Adriana Nicolae | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Gabriela Elena Bogasiu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Vasile Bîcu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ionel Florea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Veronica Dumitrache | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Bogdan Cristea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 291/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 15.462/3/2024.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, pârâții formulând puncte de vedere la raport.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 15.462/3/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept:
Dacă trecerea în rezervă, ca urmare a clasării contestatorului ca „apt limitat“ de către o comisie de expertiză medico-militară în temeiul art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, se consideră a fi din oficiu și astfel implică stabilirea pensiei de la sfârșitul lunii în care a avut loc schimbarea poziției de activitate în temeiul art. 59 alin. (1) din anexa nr. VI referitoare la familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, sau la inițiativa cadrului militar, ceea ce presupune stabilirea pensiei de la data schimbării poziției de activitate conform art. 59 alin. (4) al aceluiași act normativ menționat.
II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile
Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 80/1995):
Capitolul VIITrecerea în rezervă sau direct în retragere a cadrelor militare
Articolul 85
(1)Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situații (...):
c)sunt clasați «apt limitat» de către comisiile de expertiză medico-militară, cu excepția situației în care a intervenit menținerea în activitate în condițiile art. 21 alin. 4; (...)
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017):
Anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională“
Capitolul IIReglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională
Secțiunea a 6-aDrepturile salariale cuvenite pe timpul studiilor și în alte situații
Articolul 59
(1)Cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere primesc solda de funcție, solda de grad, gradațiile
și, după caz, solda de comandă, precum și celelalte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite, până la sfârșitul lunii în care a avut loc schimbarea poziției de activitate. (...)
(4)Cadrele militare prevăzute la alin. (1) trecute în rezervă sau direct în retragere, din inițiativa lor ori pentru motive imputabile acestora, primesc solda de funcție, solda de grad, gradațiile și, după caz, solda de comandă, precum și alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite, până la data schimbării poziției de activitate. Situațiile prevăzute la prezentul alineat sunt reglementate, în limitele legii, prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite. (...)
Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 mai 2024 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 15.462/3/2024, reclamantul a solicitat obligarea intimatului Serviciul de Protecție și Pază să revizuiască Adeverința din 27 decembrie 2023 din dosarul de pensionare, în sensul de a emite o nouă adeverință în care data plății ultimei solde să fie data schimbării poziției de activitate conform art. 59 alin. (4) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, adică data de 26 decembrie 2023, și obligarea intimatei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne să emită, în baza adeverinței revizuite de către Serviciul de Protecție și Pază, o nouă decizie de stabilire și plată a pensiei cuvenite începând cu data schimbării poziției de activitate, adică 27 decembrie 2023, la care să aplice, din oficiu, indexarea cu rata medie anuală a inflației cunoscută de 13,8% la data de 1 ianuarie 2024.
În motivarea acțiunii, în esență, reclamantul a arătat că a fost cadru militar activ, iar prin Decizia medicală nr. A1 a Comisiei de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ București a fost încadrat ca „apt limitat în timp de pace și război“, conform Hotărârii Guvernului nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor și normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea și încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
În data de 15 decembrie 2023 a întocmit, din proprie inițiativă, raportul personal prin care a solicitat trecerea sa în rezervă începând cu data de 27 decembrie 2023, pentru a beneficia de indexarea automată din oficiu a pensiei începând cu 1 ianuarie 2024, iar prin Decizia nr. 191.001/1 emisă de Casa de Pensii i s-a deschis dreptul de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2024, deși a fost trecut în rezervă cu data de 27 decembrie 2023, astfel că nu a beneficiat de indexarea din oficiu a pensiei cu rata inflației de 13,8%.
Pârâtul Serviciul de Protecție și Pază a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În esență, a susținut că adeverința contestată este legală și temeinică, deoarece sunt corect indicate data trecerii în rezervă (27 decembrie 2023), precum și data plății ultimei solde (31 decembrie 2023), aceasta din urmă fiind corectă deoarece la trecerea în rezervă a reclamantului nu au fost aplicabile excepțiile prevăzute la alin. (4) al art. 59 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, acesta fiind plătit până la data schimbării poziției de activitate.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a arătat că pensiile militare se stabilesc și se plătesc de la data încetării plății soldelor/salariilor lunare, care, în cazul reclamantului, a fost 31 decembrie 2023, astfel că pensia i-a fost acordată, în mod legal, începând cu data de 1 ianuarie 2024, iar acestuia nu i s-a putut aplica indexarea cu 13,8% prevăzută de art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.
La primul termen de judecată, instanța a disjuns primul capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecție și Pază, dispunându-se constituirea unui nou dosar având ca obiect pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.
Instanța de trimitere a apreciat, prin raportare la obiectul acțiunii deduse judecății, că domeniul de aplicare se circumscrie dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, întrucât în cauza de față reclamantul, în calitate de pensionar care beneficiază de o pensie militară de stat, pretinde recalcularea retroactivă a acesteia de la o altă dată decât cea stabilită inițial, cu consecința plății eventualelor diferențe, aspecte care vizează deci modul de plată a drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, a considerat că art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este destul de confuz cu privire la situațiile care impun sesizarea instanței supreme, deoarece din cuprinsul acestuia nu rezultă dacă sesizarea acesteia se impune în orice situație, adică și în cazul unor probleme de drept ale căror rezolvări sunt evidente, sau doar pentru clarificarea unor chestiuni dificile de drept, premise care prin nerespectare pot să atragă respingerea unor astfel de sesizări ca inadmisibile, cum de altfel se și conturează practica instanței supreme până la acest moment, mai ales că printre motivele adoptării acestei ordonanțe de urgență, așa cum sunt redate în expunere, se face referire la „chestiuni dificile de drept“, cu sublinierea că acestea doar explică, nu și completează prevederile adoptate, care ar trebui să fie clare tocmai pentru a nu crea practică neunitară, o astfel de practică fiind chiar resortul adoptării ordonanței de urgență în discuție. Pe cale de consecință, a apreciat că o astfel de sesizare intervine în legătură cu orice problemă de drept dedusă judecății în cauzele care se încadrează la art. 1, indiferent de gradul de dificultate, instanța de trimitere putând fi de la orice nivel, inclusiv de fond. Concluzia derivă din caracterul imperativ al normelor în discuție care exclude orice eventuale aprecieri ale instanței de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept, dar și din faptul că pentru chestiuni dificile de drept există deja mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Codul de procedură civilă, astfel că nu se impune analiza îndeplinirii condițiilor referitoare la acest aspect.
Ambele părți consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu este incidentă, pârâtul susținând, în plus, că această ordonanță nu este incidentă în cauză și pentru faptul că instanța supremă nu poate fi chemată să interpreteze un text de lege în raport cu circumstanțele particulare ale unui litigiu.
Completul de judecată al instanței de trimitere nu și-a exprimat poziția cu privire la chestiunea de drept în discuție.
Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme, nu a mai fost necesară consultarea instanțelor cu privire la chestiunea de drept sesizată.
Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu au fost identificate hotărâri prin care să fie dezlegată chestiunea de drept în discuție.
Nu au fost identificate decizii relevante ale Curții Constituționale cu privire la chestiunea de drept sesizată.
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Temeiul sesizării îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar conform alin. (3) al aceluiași articol „Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze“.
În contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării:
(i)existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac;
(ii)cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie, sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice;
(iii)existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, iar soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept;
(iv)chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Sesizarea pentru pronunțarea hotărârii prealabile este formulată de un complet de judecată specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect, ca efect al disjungerii, revizuirea Adeverinței din 27 decembrie 2023 emise de Serviciul de Protecție și Pază (aflată în dosarul de pensionare al Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne), în sensul emiterii unei noi adeverințe în care data plății ultimei solde să fie data schimbării poziției de activitate conform art. 59 alin. (4) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, adică data de 26 decembrie 2023.
Se confirmă, deci, că pretențiile deduse judecății în cauza aflată în curs de judecată în prima instanță se circumscriu unor drepturi de pensie ale personalului plătit din fonduri publice și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Verificându-se îndeplinirea cerințelor legale prevăzute prin dispozițiile antereferite ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în raport cu motivarea sesizării, au fost identificate o serie de neregularități de natură a contura concluzia neîndeplinirii exigențelor procedurale pentru declanșarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare.
Instanța de trimitere arată că legiuitorul delegat ar fi instituit obligația de a sesiza instanța supremă în vederea pronunțării hotărârii prealabile, fără a fi lăsat la latitudinea titularului sesizării analiza privind dificultatea interpretării chestiunii de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite.
O asemenea interpretare nu poate fi primită. Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, subzistă condiția de admisibilitate ca sesizarea să vizeze o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi „lămurită“, deci care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu. În preambulul actului normativ menționat anterior se arată de altfel, expres, că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care încă dintr-o etapă incipientă s-ar asigura clarificarea unor „chestiuni dificile de drept“.
Trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ținut seama, la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit principiilor expuse în preambulul acesteia, de configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională, de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către instanțele judecătorești din țară.
În contextul legislativ amintit, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate este în continuare de actualitate și după adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici uniforme și unitare și care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalul plătit din fonduri publice.
Astfel cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme, obiectul procedurii pentru pronunțarea hotărârii prealabile este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, de un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentație juridică adecvată, consistentă, poate primi înțelesuri și aplicări deopotrivă divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară.
Totodată, în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a prevăzut în sarcina titularului sesizării și obligația prealabilă de „verificare“, în sensul unei prime analize a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a acesteia.
Prin urmare, din încheierea de sesizare a instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, la fel ca în cazul unei sesizări întemeiate pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit art. 520 din același act normativ, cu care dispozițiile ordonanței de urgență se completează, este necesar să rezulte dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită, prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita. Cerința normei impune ca punctul de vedere al instanței să întrevadă explicit și care este pragul de dificultate a întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu.
În procesul de interpretare și aplicare a normelor legale de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne, și în cazul sesizărilor formulate în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, unul excepțional și subsecvent, putând fi îngăduit doar atunci când, în mod real, o chestiune de drept determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind, prin raportare la dispozițiile legale din care aceasta derivă sau în care este conținută, îndeajuns de clară, generând dificultăți veritabile de înțelegere a ei și, din acest motiv, având vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară.
În consecință, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu permite ca învestirea instanței supreme să aibă ca obiect orice problemă de drept subsumată cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere. Interpretarea contrară ar conduce, pe de o parte, la situația în care rolul instanțelor de drept comun se rezumă, în toate dosarele a căror rezolvare implică probleme privind drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, la o activitate mecanică de trimitere a sesizării și de preluare ulterioară în considerentele hotărârii a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile. Pe de altă parte, instanța supremă ar exercita atribuții similare unei instanțe de fond, întrucât nu ar dezlega o chestiune de drept care presupune o anumită dificultate, ci ar evidenția care este sensul, deja clar, al unui text legal.
Prin raportare la aceste exigențe, sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o „chestiune de drept“ care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare.
De asemenea, mai trebuie subliniat că, în sesizare, nu există nicio referire la gradul de dificultate a chestiunii de drept în discuție ori la caracterul controversat al acesteia. Or, pentru a fi justificată declanșarea procedurii hotărârii prealabile, este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanța de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară (Decizia nr. 47 din 7 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 8 noiembrie 2024).
Din conținutul încheierii completului de judecată rezultă neîndoielnic caracterul deficitar al sesizării, nefiind prezentat niciun aspect referitor la problematica de interpretare ori de aplicare a textului art. 59 alin. (1), respectiv alin. (4) din anexa nr. VI referitoare la familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, instanța de trimitere neinvocând o chestiune de interpretare a legii, ci solicitând o îndrumare pentru a gestiona soluționarea cauzei, nefiind expus niciun argument care să justifice formularea întrebării.
Or, instanța de trimitere este cea care trebuie să stabilească norma de drept aplicabilă raportului juridic dedus judecății, în funcție de pretențiile concrete formulate de partea reclamantă, operațiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanței supreme. Mecanismul hotărârii preliminare nu poate fi deturnat de la rațiunea reglementării lui, aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată.
Nu este posibil ca instanța supremă, învestită pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare, să anticipeze modalitatea în care se va aprecia cu privire la stabilirea situației de fapt în raport cu care întrebarea formulată ar dobândi, eventual, caracter relevant, ci aceste aspecte trebuie să fie clarificate în cuprinsul încheierii de sesizare, fie și preliminar, dacă este vorba despre aspecte de fond. Din această perspectivă, chiar dacă prima instanță apreciază că se impune sesizarea instanței supreme, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să evalueze în ce măsură se impune să administreze probele necesare pentru a contura în mod suficient situația de fapt, de așa manieră încât să poată verifica în mod concret, iar nu ipotetic, care sunt normele juridice incidente și dacă în legătură cu acestea se ridică în mod real o chestiune de drept veritabilă, care are legătură cu soluționarea cauzei pe fond.
În ceea ce privește întrebarea formulată, se constată că aceasta vizează, de fapt, calificarea modalității de trecere în rezervă ca urmare a clasării contestatorului ca „apt limitat“ de către o comisie de expertiză medico-militară, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare. Or, procedura trecerii în rezervă este reglementată, în mod expres, în cuprinsul alin. (2) al art. 85 din Legea nr. 80/1995, conform căruia „Trecerea în rezervă sau direct în retragere se face din oficiu, în condițiile prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d), e), e^1), f), i^1), l), m) și n), la cererea cadrului militar, în situația prevăzută la alin. 1 lit. a^1), la propunerea consiliilor de onoare, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. i) și j), iar în celelalte condiții, la propunerea comandanților unităților din care fac parte, înaintată ierarhic“.
Așadar, obiectul sesizării nu privește o veritabilă chestiune de drept în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, ci mai degrabă aplicarea dispozițiilor legale incidente, a căror interpretare nu presupune dificultate, într-un caz concret.
În lipsa problemei de interpretare din partea instanței a textelor legale, de natură a constitui izvor al jurisprudenței divergente și care să justifice pronunțarea hotărârii prealabile, sesizarea urmărește doar o confirmare a soluției care se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, abordare ce are semnificația nesocotirii sensului și rațiunii reglementării mecanismului hotărârii prealabile. Operațiunile de identificare, interpretare și aplicare a textelor de lege circumstanțelor care caracterizează fiecare litigiu, deci de realizare a raționamentului judiciar, rămân în atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea litigiului, neputând fi transferate completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.
Sesizarea formulată de instanța de trimitere are ca scop determinarea normei incidente și a modului de aplicare a acesteia în situația litigioasă expusă în actul de sesizare, aspecte care însă excedează competențelor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În consecință, întrebarea adresată instanței supreme nu se circumscrie necesității unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale, reprezentând, în realitate, o problemă de determinare a normei aplicabile, în funcție de cadrul judecății, contrar exigențelor procedurale ale mecanismului hotărârii prealabile, care impun ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii la nivel de principiu. Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o „delegare“ a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere (aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecății) către instanța supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios.
Astfel, se constată că prezenta întrebare formulată generic și fără a enunța, în concret, o chestiune de drept urmărește, în contextul particular al cauzei [prin solicitarea punctuală de a se răspunde asupra calificării modalității de trecere în rezervă - din oficiu sau la inițiativa cadrului militar clasat „apt limitat“, în considerarea cazurilor reglementate de prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare], stabilirea soluției ce urmează a fi pronunțată de titularul sesizării, și nu interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept stabilite ca incidentă de instanța de trimitere, așa cum impune procedura trimiterii preliminare.
Revine, așadar, instanței de trimitere obligația de a proceda la aplicarea dispoziției legale incidente în considerarea situației specifice a reclamantului din speța dedusă judecății, după identificarea elementelor de fapt particulare ale cauzei.
Reținând, în condițiile expuse, neconformitatea sesizării în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia rațiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată, rolul instanței supreme neputând deveni astfel unul de soluționare directă a cauzei, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 15.462/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă trecerea în rezervă, ca urmare a clasării contestatorului ca „apt limitat“ de către o comisie de expertiză medico-militară în temeiul art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, se consideră a fi din oficiu și astfel implică stabilirea pensiei de la sfârșitul lunii în care a avut loc schimbarea poziției de activitate în temeiul art. 59 alin. (1) din anexa nr. VI referitoare la familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, sau la inițiativa cadrului militar, ceea ce presupune stabilirea pensiei de la data schimbării poziției de activitate conform art. 59 alin. (4) al aceluiași act normativ menționat.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Maria-Camelia Drăgușin
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
