Ordin nr. 1.234 din 14 noiembrie 2006

În temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi ale art. 9 din Planul de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluarii cu nitrati proveniţi din surse agricole, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 964/2000, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 5 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului şi gospodăririi apelor emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Codul de bune practici în ferma, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Notă *) Anexa se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 bis în afară abonamentului şi se poate achizitiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, sos. Panduri nr. 1.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul

mediului şi

gospodăririi apelor,

Sulfina Barbu

Bucureşti, 14 noiembrie 2006.

Nr. 1.234.

Anexa

COD DE BUNE PRACTICI ÎN FERMA

I. INTRODUCERE

Scop:

1.prezentul cod de bune practici în ferma recomanda soluţii, măsuri şi metode utile posibil de aplicat de către fermier şi producător agricol, pentru a proteja, atât resursele de mediu, cat şi beneficiile pe care le-ar obţine dacă acestea ar fi respectate întocmai;

însuşirea şi implementarea soluţiilor, măsurilor şi metodelor cuprinse în prezentul cod, de către producătorii agricoli şi fermieri, este necesară deoarece aceştia trebuie să constientizeze ca interesele lor economice de obţinere a unor producţii profitabile trebuie armonizate cu exigenţele de protecţie şi conservare a mediului înconjurător, pentru a convietui în prezent şi în viitor într-o ţara frumoasa, curata şi prospera.

2.acest cod de bune practici în ferma este un instrument necesar fermierilor sau producătorilor agricoli care acceseaza formele de sprijin financiar, în baza măsurii SAPARD 3.3 "Metode agricole de producţie proiectate sa protejeze mediul şi sa menţină peisajul rural", în baza Programului Naţional de Agromediu precum şi în cadrul schemei unice de plati pe suprafaţa - SAPS.

II. TERMENI ŞI DEFINIŢII

2.1.Aciditate: mărime care indica conţinutul în acid al unei soluţii (soluţia solului) şi care se măsoară prin concentraţia în ioni de hidrogen a acesteia. Se exprima în unităţii pH (logaritmul zecimal negativ al activităţii ionilor de hidrogen dintr-o soluţie apoasa).

2.2.Acumulare: creştere a concentratiei unei substanţe în sol întrucât aportul este mai mare decât consumul şi/sau pierderea.

2.3.Adsorbtie: proces fizico-chimic de fixare şi acumulare a unei componente dintr-un amestec de gaze sau a unei substanţe dizolvate dintr-o soluţie pe o suprafaţa solida sau lichidă cu concentraţie mai mare decât în restul gazului sau al soluţiei.

2.4.Alterare: ansamblu al schimbărilor fizice, chimice şi biochimice produse în roci la/sau aproape de suprafaţa scoartei terestre sub acţiunea agenţilor atmosferici, plantelor şi microorganismelor.

2.5.Ameliorare a solului: ansamblu de procedee tehnice, hidroameliorative, pedoameliorative şi agroameliorative, care sunt folosite pentru îmbunătăţirea radicala şi durabila a unui sol neproductiv sau slab productiv prin eliminarea factorilor care limitează fertilitatea acestuia.

2.6.Amendament: substanţa incorporată în sol pentru corectarea unor însuşiri fizice şi chimice nefavorabile, în vederea îmbunătăţirii mediului de viaţa pentru plantele cultivate.

2.7.Amonificare: proces biochimic de eliberare a azotului amoniacal din compuşi organici cu azot.

2.8.Apa bruta: apa captata din surse de suprafaţa sau subterane, care are calitatea sursei în momentul prelevarii, necesitand proces de tratare conform cerinţelor calitative.

2.9.Apa freatica: apa din stratul acvifer freatic.

2.10.Apa de percolare: apa care se infiltreaza în sol şi este dirijata în profunzimea lui.

2.11.Apa poluata: apa cu un conţinut de nitrati mai mare de 50 mg/l.

2.12.Apa a solului: apa aflată în sol, ocupand spaţiul poros, sau parte din acesta.

2.13.Ape interioare: toate apele aflate în interiorul liniei de baza, de la care se măsoară extinderea apelor teritoriale.

2.14.Ape de suprafaţa: ape interioare şi respectiv marine, stătătoare şi curgătoare ale căror suprafeţe sunt în contact cu atmosfera.

2.15.Ape subterane: ape aflate sub suprafaţa terenului în zona de saturatie şi în contact direct cu solul sau cu subsolul.

2.16.Bazin hidrografic: unitate fizico-geografică ce înglobează reţeaua hidrografica până la cumpana apelor.

2.17.Biodegradare: descompunere a unei substanţe organice complexe în molecule mai simple sau ioni sub acţiunea microorganismelor.

2.18.Stare a solului: ansamblu al tuturor proprietăţilor fizice, chimice şi biologice, care definesc fertilitatea, productivitatea şi funcţiunile solului la un moment dat.

2.19.Coeficient de repartiţie: raport dintre concentratiile unei substanţe în doua compartimente de mediu.

2.20.Coeficient de repartiţie sol-apa: raport dintre concentratiile unei substanţe în faza solida şi în faza lichidă a solului.

2.21.Concentraţie critica: estimare calitativă şi cantitativă a conţinutului unuia sau a mai multor poluanti, sub care nu se produc, la nivelul actual de cunoaştere, efecte nocive semnificative asupra unor elemente specific sensibile ale solului.

2.22.Condiţionare: conţinut şi ambalaj hidrosolubil protector, folosit pentru a distribui pesticidele la utilizatorul final, de către circuitele de distribuţie.

2.23.Compost: ingrasamant organic rezultat în urma compostarii diferitelor materiale vegetale şi reziduuri organice de diferite proveniente după o prealabilă amestecare şi umezire, şi posibil adaos de îngrăşăminte minerale.

2.24.Compostare: tehnica de obţinere a compostului din amestecuri de diferite materiale organice şi minerale.

2.25.Decontaminare: operaţie complexa prin care se distrug microorganismele patogene de pe o suprafaţa, dintr-un spaţiu sau dintr-un produs.

2.26.Degradare (deteriorare) a solului: expresie generală care defineste oricare proces ce conduce la scăderea fertilitatii solului. Degradarea solului este determinata de exploatarea nerationala a terenului, adesea conducand la scoaterea sa din circuitul agricol.

2.27.Denitrificare: proces de reducere biochimica a nitratilor sau nitritilor sub forma de azot gazos, fie ca oxizi de azot, fie ca azot molecular.

2.28.Descompunere: desfacere a unei substanţe organice complexe în molecule mai simple sau ioni prin procese fizice, chimice şi/sau biologice.

2.29.Efluenti de silozuri: lichide care se scurg, din furajele conservate prin procese de insilozare, în instalaţii speciale numite silozuri.

2.30.Eutrofizare: proces de imbogatire excesiva în elemente nutritive solubile, îndeosebi în nitrati şi fosfor, a apelor subterane şi a apelor stătătoare, adesea, ca urmare a folosirii intensive a ingrasamintelor.

2.31.Eroziune: proces prin care particulele de sol sau roca neconsolidata sunt desprinse şi indepartate din loc prin acţiunea apei de scurgere sau prin acţiunea vantului.

2.32.Factor limitativ: oricare condiţie ce limitează funcţiile şi/sau folosirea solului.

2.33.Fertilitate a solului: însuşire complexa sau atribut al solului prin care sunt puse la dispoziţia plantelor substantele nutritive, apa şi aerul de care au nevoie pentru creşterea şi dezvoltarea lor în ansamblul satisfacerii şi a celorlalţi factori de vegetaţie; fiind pusă în valoare de muncă omului în vederea obţinerii recoltelor ridicate.

2.34.Fertilizant: a se vedea ingrasamant.

2.35.Fertilizare: acţiunea de aplicare a ingrasamintelor în scopul sporirii fertilitatii solului sau a unui substrat de cultura şi a creşterii producţiei vegetale.

2.36.Fond naţional de date privind gospodărirea apelor: totalitatea bazelor de date meteorologice, hidrologice şi hidrogeologice, de gospodărire cantitativă şi calitativă a apelor, organizate astfel încât să asigure un dialog eficient cu folosintele de apa.

2.37.Gospodărire (management) a apelor: activităţi care, printr-un ansamblu de mijloace tehnice şi măsuri legislative, economice şi administrative, conduc, atât la cunoaşterea, utilizarea, valorificarea raţională, îmbunătăţirea şi păstrarea calităţii resurselor de apa pentru satisfacerea tuturor nevoilor sociale şi economice, cat şi la protecţia împotriva epuizarii, poluarii acestor resurse, şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive.

2.38.Humificare: descompunere a organismelor sau a unei părţi de organisme urmată de sinteza substanţelor humice.

2.39.Imobilizare: trecere sau conversie a substanţelor sau a diferitelor particule din sol spre o formă (temporar) imobilă.

2.40.Influenţa antropica: modificări ale proprietăţilor şi proceselor din sol produse de activităţi umane, cu deosebire tehnologii de cultivare, exploataţii miniere.

2.41.Încărcare critica: estimare a aportului unuia sau mai multor poluanti sub care nu se produc, la nivelul actual de cunoaştere, efecte nocive semnificative asupra unor elemente specific sensibile ale mediului (ale solului).

2.42.Ingrasamant: substanţa simpla sau compusa de natura minerala sau organică care contribuie direct sau indirect la menţinerea şi/sau îmbunătăţirea nutritiei plantelor.

2.43.Ingrasamant mineral sau ingrasamant chimic: ingrasamant de origine minerala sau obţinut industrial prin procese fizice şi/sau chimice.

2.44.Ingrasamant organic: ingrasamant obţinut din diferite materiale naturale de origine organică printr-o pregătire simpla sau prin compostare.

2.45.Ingrasamant organo-mineral: ingrasamant rezultat prin amestecare mecanică sau prelucrare chimica a unor îngrăşăminte minerale cu îngrăşăminte organice.

2.46.Ingrasamant azotos: îngrăşăminte cu azot, care se găsesc sub forma nitrica, amoniacala, amidica sau în combinaţie nitrica-amoniacala, nitrica-amonicala-amidica. Ingrasamant care conţine azot ca element fertilizant exclusiv sau în principal.

2.47.Ingrasamant fosfatic: îngrăşăminte în care fosforul se găseşte sub forma de fosfat primar, secundar sau tertiar de calciu.

2.48.Ingrasamant complex: care conţine azot şi fosfor sau azot, fosfor şi potasiu.

2.49.Lac: masa de apa stătătoare care ocupa o concavitate a scoartei pământului.

2.50.Levigare: fenomen de îndepărtare cu apa de percolare din profilul de sol sau din partea superioară a acestuia a unora dintre componentele lui solubile sau fin dispersate.

2.51.Mobilizare: trecere sau conversie a diferitelor substanţe din sol sub forma mobila.

2.52.Nitrificare: proces de oxidare biologica a amoniului până la nitrati de către bacteriile nitrificatoare din sol.

2.53.Plan de Gospodărire a Apelor pe Bazin Hidrografic: instrument de planificare şi aplicare a măsurilor de asigurare a protecţiei şi utilizării durabile a apei în cadrul unui bazin hidrografic.

2.54.Productivitate a solului: însuşire complexa, sau atribut al unui teren (a sistemului sol-planta-atmosfera) de a produce recolte.

2.55.Productivitate potenţiala a solului: capacitate a unui sol de a produce recolte în condiţii optime, prin folosire de: îngrăşăminte, pesticide, irigare, lucrări.

2.56.Produse petroliere: combustibili şi lubrifianţi obţinuţi din ţiţei.

2.57.Rau: masa de apa care curge în cea mai mare parte la suprafaţa în lungul unei albii.

2.58.Resurse de apa: ape de suprafaţa alcătuite din cursuri de apa cu deltele lor, lacuri, balti, ape maritime interioare şi marea teritorială, şi apele subterane în totalitatea lor.

2.59.Salinitate: ansamblu de probleme ridicate de prezenta unui conţinut de saruri solubile sau sodiu schimbabil mai mare decât în solurile obişnuite.

2.60.Salinizare: acumulare de saruri hidrosolubile în sol.

2.61.Schema cadru de amenajare şi gospodărire a apelor: documentaţie complexa, cuprinzând: reţeaua hidrografica, lucrările de gospodărire a apelor şi prelevarile evacuarile aferente folosintelor, analizate în diferite scenarii şi etape privind dezvoltarea economico-socială a spaţiului hidrografic respectiv, precum şi modul de protecţie, imbunatatire şi păstrare a calităţii apelor.

2.62.Serviciu de asigurare a apei brute la sursa: totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor, care sunt desfăşurate pentru crearea de noi surse de apa şi de regularizare a debitelor de apa ale surselor existente, în vederea satisfacerii cerinţelor, şi corelate cu prevederile actelor de reglementare emise pentru folosirea resurselor de apa.

2.63.Serviciu de asigurare a nisipurilor şi a pietrisurilor: totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor desfăşurate pentru asigurarea unei scurgeri normale a apelor de suprafaţa, pentru regularizarea debitelor solide şi crearea depozitelor de nisipuri şi pietrisuri în condiţiile menţinerii stabilitatii albiilor şi malurilor cursurilor de apa.

2.64.Serviciu de cadere medie asigurata prin baraje: totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor desfăşurate pentru regularizarea debitelor cursului de apa într-o anumită secţiune în vederea asigurării folosinţei energetice.

2.65.Serviciu specific de gospodărire a apelor pentru ameliorarea şi monitorizarea cantitativă şi calitativă a poluantilor din apele uzate evacuate şi de protecţie a calităţii acestora: totalitatea activităţilor desfăşurate pentru cunoaşterea stării şi evoluţiei cantitative şi calitative a apelor.

2.66.Sistem de agricultura: tehnologie deosebit de complexa de producere a producţiei agricole caracterizată prin specificul intensiv sau extensiv al agriculturii, prin modul de folosinţă a terenurilor, imbinarea ramurilor de producţie prin metodele aplicate, pentru menţinerea şi sporirea fertilitatii solului, prin modul de folosire a forţei de muncă, prin relaţiile de producţie.

2.67.Sistem Naţional de Gospodărire a Apelor: ansamblul tuturor activităţilor şi lucrărilor care asigura administrarea domeniului public de interes naţional al apelor şi gestiunea durabila, cantitativă şi calitativă a resurselor de apa.

2.68.Sol: partea superioară a scoartei terestre compusa din particule minerale, materie organică, apa, aer şi organisme.

2.69.Stare buna a apelor: calitate pe care o ating corpurile de apa de suprafaţa atunci când parametrii ecologici şi chimici de caracterizare, au valori numerice corespunzătoare regimului natural de scurgere cu impact antropic nesemnificativ.

2.70.Structura a solului: caracteristica deosebit de complexa a solului care reflecta capacitatea de unire a particulelor elementare minerale şi organice în microagregate, şi acestea la rândul lor reunite în macroagregate (elemente structurale, formaţiuni structurale), având grade diferite de formare şi dezvoltare, forme şi dimensiuni diferite.

2.71.Substanţe periculoase pentru sol: substanţe, care datorită proprietăţilor, cantităţii sau concentratiei lor, au un efect nefavorabil asupra funcţiilor şi utilizării solului.

2.72.Tulbureala: ingrasamant organic natural care provine de la animale şi consta dintr-un amestec de reziduuri: dejectii lichide şi solide cu apa de ploaie sau de canal, iar în unele cazuri şi cu o cantitate mica de paie tocate, praf de turba, rumegus şi nutreţul care rămâne de la hrana animalelor.

III. BIODIVERSITATE, SISTEME ECOLOGICE ŞI PEISAJ

3.1.Termeni şi definiţii

Biodiversitate: multitudine a plantelor şi organismelor vii ce trăiesc la suprafaţa, în sol şi în apa. Este inclusă, atât diversitatea în cadrul speciei, cat şi între specii.

Biocenoza: ansamblu de populaţii (specii) care trăiesc pe un anumit teritoriu sau habitat fizic bine delimitat şi care depind de anumite condiţii ale mediului abiotic.

Ecosistem: unitate fundamentală funcţională a biosferei, cu un tip determinat al interactiunilor componentelor anorganice şi organice şi configuratie energetica proprie, care asigura desfăşurarea ciclurilor biogeochimice şi transformările de energie în fragmentul dat al scoartei terestre. Se constituie în ecosisteme lacurile, pădurile, pajistile, culturile etc. cu fauna şi flora lor. Structura unui ecosistem natural este constituită din patru componente. Prima este componenta abiotica reprezentată de resursele energetice şi trofice ale mediului, a doua este componenta producătoare de materie organică, biomasa vegetala, a treia este componenta consumatoare de materie organică, reprezentată de organismele ierbivore şi carnivore şi a patra este componenta descompunătorilor, reprezentată prin microorganismele care descompun şi mineralizeaza resturile organice.

Habitat (sau biotop): mediul de viaţa care adaposteste biocenoza, având condiţii în general unitare.

Între speciile de plante, de animale şi diferitele ecosisteme exista relaţii de reciprocitate, de interdependenta, pierderea unei specii provoacă schimbări ireversibile în tot ecosistemul.

3.Intensificarea activităţii economice constituie o ameninţare continua pentru ecosistemele naturale, care poate provoca numeroase efecte negative.

Dintre cele mai importante efecte negative pe care la poate determina activitatea antropica evidentiem următoarele:

1.contaminarea diferitelor resurse ale mediului înconjurător;

2.degradarea şi/sau distrugerea habitatului speciilor sălbatice;

3.degradarea şi/sau distrugerea căilor de migrare a animalelor;

4.distrugerea şi/sau deteriorarea vestigiilor istorice şi culturale;

5.distrugerea şi/sau degradarea esteticii ambientale.

4.În politica agrară, asa cum prevăd de altfel şi directivele UE, este foarte important şi necesar ca utilizarea terenurilor şi activităţile în fiecare exploatatie agricolă, să se desfăşoare într-o maniera compatibila cu protejarea şi conservarea ecosistemelor naturale şi implicit a biodiversitatii.

De aceea, în elaborarea strategiilor pentru promovarea agriculturii durabile, trebuie să se înceapă de la nivelul producătorului agricol şi al gospodăriei rurale individuale.

3.2.Asigurarea biodiversitatii şi protecţia ecosistemelor

5.Pentru asigurarea biodiversitatii şi protecţiei ecosistemelor trebuie respectate de fiecare fermier şi producător agricol o multitudine de condiţii.

Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le respecte fermierul, crescatorul de animale, se referă la următoarele:

* Folosinţă diversificata a terenurilor agricole,

Principiul ecologic, conform căruia "solul are dreptul la vegetaţie" trebuie permanent avut în vedere. Aceasta înseamnă ca, în condiţii naturale de climat, este necesar ca solul să fie acoperit permanent cu vegetaţie diferita care-i asigura regenerarea şi refacerea şi îl protejeaza de acţiunea distructiva a unor factori naturali agresivi, cum este eroziunea hidrica, mai ales pe terenurile situate în panta. Acest principiu nu este respectat în unele sisteme agricole, solul fiind periodic lipsit de vegetaţie şi supus astfel acţiunii agresive a factorilor naturali care determina degradarea solului, mai ales, în orizontul de suprafaţa. Asa se explica intensificarea degradării solului prin destructurare (reducerea chiar pierderea stabilitatii hidrice a macro şi microagregatelor structurale) şi apariţia proceselor de crustificare, compactare de suprafaţa, eroziune eoliana cu efecte grave asupra germinatiei şi rasaririi culturilor agricole şi a dezvoltării lor, mai ales, în primele stagii de vegetaţie. Aceste efecte negative pot fi reduse prin introducerea ingrasamintelor verzi, a mulciului vegetal, a culturilor ascunse, a unei rotatii adecvate a culturilor corelata cu specificul local.

* Protejare şi conservare a habitatului sau mediului de viaţa al speciilor sălbatice

În zonele agricole, speciilor de animale şi plante sălbatice trebuie să li se rezerve spaţii suficiente de habitat natural, care nu vor fi cultivate. Marginile de drum, canalele de drenaj şi de irigaţii, haturile, zonele umede, pajistile şi fanetele, păşunile, curţile din jurul caselor, malurile şi indiguirile apelor curgătoare şi ale lacurilor, valcelele şi crangurile, pot contribui la îmbunătăţirea şi păstrarea habitatului natural al diverselor forme de viaţa.

* Protecţia tuturor speciilor trebuie garantată.

Protecţia speciilor sălbatice, precum şi a celor domestice sau a plantelor cultivate reprezintă condiţia fundamentală pentru asigurarea biodiversitatii. Măsurile de protecţie a speciilor şi a mediului sunt valabile şi se aplică începând cu gospodăriile individuale până la marile exploataţii agricole.

* Protecţia şi conservarea bogăţiilor naturale, culturale, istorice

Ca şi alte tari, România are o îndelungată istorie în ceea ce priveşte evoluţia socio-economică şi demografică. Schimbările permanente, uneori dramatice, au avut impact puternic asupra ecosistemelor naturale şi mediului înconjurător.

Pădurile au fost exploatate neraţional, fără a mai fi regenerate corespunzător; pajistile, fanetele şi păşunile naturale nu au fost supuse programelor de protecţie şi conservare.

De asemenea, trebuie conservate corespunzător ecosistemele naturale în care sunt păstrate vestigii istorice şi culturale, mărturii vii ale istoriei milenare a poporului român.

3.3.Principii şi recomandări ale codului de bune practici agricole

3.3.1.Curtea şi livada gospodăriei individuale

6.Gospodăria individuală, curtea şi livada constituie un sistem unitar care la rândul sau face parte dintr-un sistem natural mai extins şi mai complex.

Se pot realiza condiţii corespunzătoare pentru viaţa micilor mamifere, a reptilelor, pasarilor şi insectelor în prezenta activităţii umane, cu ajutorul unor măsuri şi mijloace simple, pe care oricare fermier şi producător agricol le poate aplica, astfel:

* se va evita asfaltarea aleilor şi potecilor, ca şi folosirea altor materiale impermeabile. Se recomanda acoperirea cu pietriş sau pietruirea aleilor şi potecilor pentru a oferi un cadru ambiental placut şi în acelaşi timp uscat şi propice din punct de vedere ecologic.

* se va efectua acoperirea pereţilor exteriori ai casei şi clădirilor auxiliare cu plante urcatoare şi crearea gardurilor vii din specii locale adecvate;

* se vor amenaja adaposturi pentru păsări, proteja arborii bătrâni şi scorburosi;

* se vor realiza platforme de compostare pentru reziduurile organice din gospodărie; compostul este un ingrasamant valoros şi în acelaşi timp un excelent mediu de viaţa pentru o multime de animale mici şi insecte folositoare;

* se vor cultiva pomi fructiferi, varietati de legume şi plante decorative traditionale specifice zonei şi evitarea introducerii în cultura a unor specii şi soiuri străine, neavizate sau chiar interzise (de ex. soiuri, hibrizi modificati genetic);

* se va îmbunătăţi şi conserva flora spontana a pajiştilor, evitand cosirea repetată.

3.3.2.Campurile

7.Terenurile agricole cultivate constituie un mediu specific unde speciile de plante dominante sunt înlocuite cu regularitate. Numărul speciilor cultivate este limitat.

De aceea, din punct de vedere al biodiversitatii, se considera ca au o mare importanţa asa numitele practici agricole "prietenoase"; fermierii şi producătorii agricoli trebuie să aplice şi să respecte următoarele reguli:

* evitarea efectuării araturilor timpurii (iarna-primavara) pe solul prea umed, care conduce la compactare, afectand modul de viaţa al organismelor care trăiesc în sol;

* folosirea cat mai redusă a maşinilor agricole agresive (freze, grape, cultivatoare) pentru afanarea şi maruntirea solului, care pot afecta şi ucide organismele din sol;

* aprovizionarea solului cu materiale organice reziduale, stimuland activitatea benefica a diferitelor organisme care trăiesc în sol, mai ales a ramelor;

* efectuarea lucrărilor solului cat mai devreme posibil pentru a permite animalelor sălbatice sa revină în habitatul lor natural;

* cositul şi seceratul să se efectueze de la mijlocul câmpului spre margini; aceste operaţii trebuie să fie efectuate cat mai târziu posibil pentru a evita uciderea puilor şi animalelor ţinere; maşinile de recoltat să fie dotate cu dispozitive de alarma pentru îndepărtarea animalelor;

* păstrarea de spaţii necultivate între cele cultivate (haturi).

3.3.3.Pajişti, fanete şi păşuni

8.Pajistile, păşunile şi fanetele sunt considerate ecosisteme naturale şi se constituie ca elemente dominante ale mediului rural cu o mai mare diversitate biologica decât zonele cultivate, mai ales dacă sunt în regim natural.

În România, aceste ecosisteme au o mare pondere, având în vedere ca numai în zona montană exista 3,2 milioane ha terenuri agricole, din care aproximativ 2,5 milioane ha sunt pajişti naturale.

9.Este necesar să se cunoască faptul ca în special în zona montană şi de deal aceste ecosisteme sunt deosebit de sensibile şi fragile. Solurile prezintă aciditate naturala, care influenţează considerabil compozitia florei naturale furajere.

10.O buna practica agricolă, cu ratiuni economice şi de mediu, o reprezintă dezvoltarea pasunatului cu animalele la munte, în timpul verii, la stani şi vacarii, şi de asigurare a iernatului în cadrul fermelor proprii, având ca hrana de baza fanurile naturale, multiflorale. Ovinele ca şi caprinele, asigura împrăştierea uniforma a dejectiilor eliminand transportul la distanta. Forma de capsula a balegarului provenit de la aceste specii asigura fermentarea anaeroba, putrezirea şi trecerea în termen scurt spre mediu alcalin, atenuandu-se, în acest mod aciditatea naturala a solului, simultan cu aportul, în doze echilibrate, de substanţe organice. În acest mod se intervine şi în procesul de concurenta interspecifica dintre plante prin realizarea condiţiilor de creştere naturala a plantelor valoroase, furajere, multiflorale.

11.În scopul protejării acestor ecosisteme naturale şi a biodiversitatii, fermierul, crescatorul de animale trebuie să mai aplice următoarele măsuri:

* sa nu efectueze fertilizari sau alte lucrări de întreţinere în pajişti şi fanete naturale, în perioada infloririi plantelor;

* sa nu efectueze lucrări când solul este prea umed pentru a nu determina apariţia degradării solului prin compactare excesiva, cu numeroase consecinţe negative şi asupra organismelor care trăiesc în sol;

* sa salveze şi sa protejeze arborii mari solitari şi arbustii existenţi, deoarece pot asigura hrana şi adapost vietuitoarelor sălbatice;

* sa protejeze pajistile şi fanetele naturale, care se vor cosi doar dacă este necesar şi în nici un caz nu se vor ara; păşunile şi fanetele degradate se vor insamanta în solul nearat utilizând semanatori dotate cu brazdare adecvate;

* sa lase, prin rotaţie, suprafeţe necosite pe pajişti şi fanete; este indicat să se facă parcelari, şi la 3-4 ani o parcela să fie lăsată necosita, pentru reinsamantare naturala;

* să aplice cosire manuală unde terenul este prea umed şi, mai ales în luncile inundabile, unde este practic imposibila utilizarea maşinilor agricole;

* sa elimine pasunatul, atât pe păşunile imbatranite şi degradate, cat şi pe cele proaspăt insamantate în scopul regenerarii;

* sa nu admită pasunatul în păduri, pe coastele dealurilor acoperite cu arbuşti sau alta vegetaţie specifică, în zone protejate din jurul lacurilor şi râurilor, chiar dacă acest lucru nu este economic;

* sa practice pasunatul cu număr redus de animale, în special oi şi capre, pe coastele dealurilor, pe pantele malurilor lacurilor şi râurilor, pe nisipuri, pe soluri calcaroase;

* sa nu admită suprapăşunatul; este necesar să se asigure un raport optim între numărul de animale, suprafaţa şi calitatea pasunii;

* trebuie ca vara, la stane, locul amenajat pentru muls şi innoptare, să fie schimbat la 3-4 zile pentru evitarea supraingrasarii terenului şi asigurarea ingrasarii uniforme (tarlire);

* este necesar, ca pe faneata, primavara, imediat după topirea zapezii, balegarul bine putrezit să se imprastie cat mai uniform; odată cu aceasta operaţie se poate realiza şi suprainsamantarea cu seminţe din specii de leguminoase sau graminee valoroase, cum este trifoiul alb, încorporate în masa fertilizantului natural;

* să efectueze, anual, fertilizarea pasunilor şi fanetelor cu îngrăşăminte organice naturale; pentru a evita acidifierea solului şi salbaticire florei (fenomen prezent numai în zona de munte) este necesar ca ciclul varat-iernat sa nu fie întrerupt, şi sa practice o incarcatura echilibrata de animale la unitatea de suprafaţa;

* trebuie să evite fertilizarea cu balegar care conţine rumegus utilizat ca asternut pentru animale datorită aciditatii pe care acesta o determina;

* atunci când foloseşte cositul mecanizat, sa evite ranirea animalelor şi pasarilor, care adesea, se ascund în zonele necosite, prin începerea cositului de la mijlocul câmpului spre margini şi prin dotarea utilajelor cu dispozitive de alarma.

12.Având în vedere deficitul de vegetaţie forestieră, mai ales, în zona de campie şi deal din arealele de pajişti şi terenuri arabile, fermierul va aplica măsurile:

* reintroducerea arborilor şi arbustilor forestieri prin elaborarea amenajamentelor silvopastorale, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, pasunat şi odihnă a animalelor;

* reglementarea încărcării cu animale în funcţie de productivitatea pasunilor, pentru a evita transferul pasunatului în padure şi interzicerea pasunatului pe ploaie;

* imbinarea intereselor agro-silvoculturale prin crearea de culturi silvice ca rezerva nutritiva pentru animale (frunzare) în situaţii extreme de criza (secete catastrofale);

* folosirea alternativa a pajiştilor: 1-2 ani pasune şi 1-2 ani faneata, iar în perioada utilizării ca faneata se va realiza şi plantarea speciilor forestiere;

* sa salveze şi sa protejeze arborii mari solitari şi arbustii existenţi pe terenurile arabile, deoarece pot asigura hrana şi adapost vietuitoarelor sălbatice.

3.3.4.Păduri

13.Conservarea biodiversitatii pădurilor reprezintă condiţie esenţială pentru protejarea florei şi faunei sălbatice, a unui mediu ambiental placut şi sanatos.

În ţara noastră, conservarea mediului forestier este absolut necesară, aceasta acţiune fiind determinata de un anumite particularităţi, care se referă la:

* România are o suprafaţa redusă acoperită cu păduri (aproximativ 27%) şi neuniform distribuita în raport cu principalele forme de relief (munte, deal, campie);

* numărul speciilor vegetale şi animale din padure este la un nivel redus, comparativ cu numărul total de specii vegetale şi animale existente în ţara noastră, doar cca 200 de specii lemnoase şi 1000 de specii ierboase, faţă de 3500 de specii vegetale superioare;

* speciile lemnoase sălbatice exista aproape în exclusivitate doar în ecosistemele forestiere; de asemenea, în proporţie dominantă (peste 60%) din speciile ierboase se găsesc doar în arboretele forestiere;

* unele specii arborescente şi ierboase sunt amenintate cu dispariţia, cum ar fi: tisa, liliacul salbatic etc.;

* în zona de campie exista pericolul izolarii genetice a unor specii ca urmare a fragmentarii masivelor forestiere.

14.Protecţia ecosistemelor forestiere este practic obligatorie şi impune luarea şi respectarea cu stricteţe a numeroase măsuri.

Cele mai importante măsuri de protecţie se referă la:

* limitarea promovării unor specii de plopi negri hibrizi în zonele inundabile ale Luncii Dunării şi luncile râurilor interioare şi extinderea speciilor de plopi şi salcii autohtone, care nu necesita fertilizare şi irigare;

* respectarea zonarii functionale a pădurilor în concordanta cu conceptul dezvoltării durabile, indiferent de natura proprietăţii asupra pădurilor;

* implementarea măsurilor silviculturale care să aibă ca efect diminuarea şi chiar stoparea declinului pădurilor (de ex. uscarea arborilor);

* extinderea ariilor forestiere protejate.

15.Codul bunelor practici silvice se adresează în special proprietarilor particulari de padure care trebuie să contribuie la protecţia şi conservarea fondului forestier.

Cele mai importante măsuri care se impun acestora se referă la:

* cunoaşterea legislaţiei silvice în vigoare, în primul rând a Codului Silvic;

* crearea unor centre de perfecţionare continua a cunoştinţelor legate de padure şi rolul ei în economie, protecţia mediului şi viaţa socială;

* asocierea micilor proprietari de padure în forme adecvate care să asigure gestionarea durabila a pădurilor;

* crearea de către primării (în cazul în care nu exista asociaţii ale proprietarilor de păduri) de pepiniere comunale proprii gospodărite cu ajutorul populaţiei rurale, beneficiara a materialului vegetal lemnos.

3.3.5.Zone rutiere, santuri şi canale

16.Fermierii şi producătorii agricoli trebuie să protejeze fauna din preajma zonelor rutiere, a santurilor şi canalelor.

Pentru aceste zone se recomanda să aplice următoarele măsuri:

* de-a lungul căilor rutiere trebuie să existe garduri vii, copaci, arbuşti, alei care să asigure habitat şi hrana pentru fauna sălbatică;

* de-a lungul căilor rutiere, unde plantarea nu este posibila, trebuie să existe măcar un şir de arbori naturali, arbuşti sau vegetaţie înaltă suculenta;

* trebuie să evite cosirea santurilor şi canalelor din zonele rutiere înainte de creşterea puilor şi animalelor ţinere, de exemplu până la sfârşitul lunii iulie;

* este interzisă arderea ierburilor uscate.

3.3.6.Ecosisteme acvatice

17.Ecosistemele acvatice sunt formate din ape curgătoare şi stătătoare: balti, iazuri, lacuri, canale, santuri de scurgere, râuri etc., care contribuie la infrumusetarea ambientala şi la asigurarea habitatului multor specii ale florei şi faunei specifice.

Pentru ocrotirea şi conservarea biodiversitatii acestor ecosisteme fermierul trebuie să:

* creeze mici lacuri artificiale cu maluri inierbate, şi sa planteze arbori şi arbuşti;

* salveze, ocroteasca şi imbunatateasca vegetatia naturala de pe malurile apelor;

* regularizeze albia râurilor, în fapt, a tuturor apelor curgătoare în regim autorizat.

18.Trebuie sa păstreze, pe cat posibil, cursul natural al râurilor şi al altor ape curgătoare, asa cum a evoluat de-a lungul timpului, în echilibru cu mediul.

19.Este necesar să efectueze refacerea canalelor naturale distruse şi sa refacă biodiversitatea acestor ecosisteme.

3.3.7.Protejarea şi ameliorarea peisajului

20.Pentru amenajarea şi ameliorarea peisajului în scopul menţinerii şi îmbunătăţirii echilibrului ecologic al peisajului se vor avea în vedere măsurile următoare:

* Utilizarea vegetatiei forestiere pe terenuri agricole din zona montană, deal şi podis.

* Aplicarea în zona montană a măsurilor preventive şi curative de imbunatatire terenului şi vegetatiei.

21.Măsurile preventive se aplică pe terenurile cu folosinţă agricolă din microzone cu risc ridicat la eroziune (paraie, versanţi cu panta mai mare de 35°, soluri superficiale, scheletice etc.), pe reţeaua cadastrala etc., şi au în vedere, în primul rând, instalarea vegetatiei forestiere.

22.Vegetatia lemnoasă va fi instalata sub forma de:

–cordoane de arbuşti sau arbori,

–cordoane complexe de arbori şi arbuşti,

–perdele forestiere,

–siruri de arbori.

23.Metodele curative se aplică pe terenurile degradate prin eroziune, alunecări de teren, inmlastinare, reactivarea unor grohotisuri despadurite accidental (doboraturi de vant, incendii, defrisari etc.). O atenţie deosebită se va acorda terenurilor despadurite din zona jnepenisurilor unde pot apare fenomene grave ale deteriorării condiţiilor stationale.

24.În zona de podis şi deal utilizarea vegetatiei forestiere se va face, ca şi în zona montană, prin metode preventive în scopul prevenirii şi evitării degradării şi curative, pentru reconstructia ecologica a suprafeţelor deteriorate.

Acţiunea preventivă de utilizare a vegetatiei forestiere trebuie să ţină cont, atât de existenta proprietăţii private asupra pământului, cat şi de riscul potenţial ridicat al unor terenuri la acţiunea distructiva a proceselor de eroziune, alunecări etc.

25.Reţeaua cadastrala trebuie să rămână scheletul de baza pe care să se dezvolte formaţiunile vegetale lemnoase.

Formaţiunile vegetale lemnoase trebuie să fie formate din:

* cordoane de arbuşti;

* siruri de arbori;

* perdele forestiere.

26.Microrelieful trebuie utilizat ca şi reţeaua cadastrala; este vorba în primul rând de portiunile de teren cu panta foarte mare, de peste 30°- 35°, precum şi santuri şi ogase.

27.În zona de campie, pentru refacerea şi conservarea biodiversitatii şi a condiţiilor de mediu fermierii şi proprietarii de teren trebuie să ia în considerare şi să respecte o serie de măsuri de baza.

Aceste măsuri se referă la:

* cultivarea şi întreţinerea arbustilor şi arborilor;

* vegetaţie lemnoasă nu va fi lipsită din nici o linie cadastrala;

* întreprinderea unor acţiuni de supraveghere şi urmărire a evoluţiei, a stării vegetatiei lemnoase din zona de campie, la intervale de 2-3 ani cu ajutorul imaginilor aeriene.

IV. MĂSURI ŞI LUCRĂRI DE IMBUNATATIRE ŞI CONSERVARE A CALITĂŢII SOLULUI

4.1.Scurgeri de suprafaţa şi eroziune a solului

28.Unii factori, deosebit de activi în poluarea apelor, sunt legaţi de extinderea ingrijoratoare a degradării solului, mai ales a eroziunii şi compactarii.

Eroziunea este un proces geologic complex prin care particulele de sol sunt dislocate şi indepartate sub acţiunea apei şi a vantului ajungând în mare parte în resursele de apa de suprafaţa. La aceste cauze se adauga şi activităţile umane, prin practicarea agriculturii intensive şi prin gestionarea defectuoasă a terenurilor agricole.

4.2.Tasarea şi distrugerea structurii solului

29.Definiţie:

Tasarea (compactarea) solului este un proces fizic prin care are loc creşterea exagerata a masei de sol pe unitatea de volum.

30.Clasificare:

Compactarea solului este clasificata din două punct de vedere: a originii şi a localizarii sau adancimii la care se manifesta.

În raport cu originea compactarea sau tasarea solului este naturala (primara) şi antropica (artificiala, secundară).

31.Compactarea naturala este datorată factorilor şi proceselor care au condus la formarea solului, fiind specifică unor anumite categorii de soluri, adesea în cazurile respective se formează straturi sau orizonturi de sol foarte compacte, cel mai evident este orizontul Bt al solurilor argiloiluviale.

32.Compactarea artificiala, antropica sau secundară este datorată, de regula, greşelilor tehnologice din sistemul agricol: trafic exagerat şi neraţional efectuat pe teren pentru lucrări agricole, hidroameliorative, transport, în special în condiţii inadecvate de umiditate a solului.

Compactarea secundară sau antropica este specifică agriculturii intensive, puternic mecanizata, având tendinta de a se accentua odată cu creşterea gradului de mecanizare, adică a masei maşinilor agricole, a presiunii din pneuri şi a intensitatii şi frecvenţei de lucrare a solului, fiind deosebit de importanţa pentru fiecare fermier.

33.O importanţa deosebită în favorizarea acestui proces negativ o au unele elemente tehnologice ale sistemului de agricultura şi agrotehnica aplicată.

34.În funcţie de adâncimea la care se produce şi se manifesta, se distinge compactarea de suprafaţa şi de adancime, aceasta din urma, în cele mai multe cazuri este de origine primara, fiind localizata la adancime, relativ mare, peste 40 cm, ajungând la 50-60 cm.

Introducerea în agricultura a maşinilor grele cu masa mai mare de 10-20 t/axa, a condus la apariţia compactarii secundare pe cele mai fertile dintre soluri. Compactarea secundară de suprafaţa, se produce la adancime mai redusă, fiind corelata cu adâncimea de lucrare a maşinilor agricole.

Cauze ale compactarii

35.În ferma, compactarea antropica este favorizata de următoarele cauze:

* folosirea rotatiilor de scurta durata: monocultura şi rotatia de doi ani grâu-porumb;

* absenta culturilor amelioratoare, cum sunt: leguminoasele perene (trifoi şi lucerna), ierburi perene (Lolium Multiflorim), etc.;

* bilanţul negativ al humusului şi altor elemente nutritive din sol, ca urmare a fertilizarii reduse, a absentei fertilizarii organice;

* efectuarea lucrărilor solului în condiţii improprii de umiditate;

* intensitatea, frecventa, lucrarea anuală la aceeaşi adancime;

* aplicarea necorespunzătoare a udarilor.

Starea de compactitate a solului, ca şi cerinţa de afanare, poate fi determinata pe baza cunoaşterii gradului de tasare al solului, care permite şi stabilirea cerinței faţă de afanare.

Efecte ale compactarii

36.Tasarea sau compactarea solului, indiferent de origine, are o multitudine de efecte negative, atât asupra solului, altor resurse de mediu, cat şi a productivitatii fermei.

Printre care cele mai importante şi cunoscute efecte negative sunt următoarele:

–scăderea permeabilitatii solului la apa şi aer, şi creşterea riscului de exces de apa;

–reducerea capacităţii de reţinere a apei, şi a conţinutului de apa accesibila;

–inrautatirea regimului aerohidric;

–creşterea rezistentei la penetrare şi inhibarea dezvoltării sistemului radicular;

–creşterea rezistentei la arat şi în consecinţa creşterea consumurilor;

–degradarea agregatelor structurale ale solului: a formei, mărimii şi stabilitatii lor;

–calitate necorespunzătoare a araturilor şi a pregătirii patului germinativ.

37.Prevenirea compactarii antropice a solului se realizează de fermier prin adaptarea sistemului de agricultura, a agrotehnicii şi a lucrărilor mecanice astfel încât să fie reduse la minim efectele şi procesele negative.

Fermierul, pentru reducerea şi chiar eliminarea cauzelor compactarii secundare, trebuie să respecte şi să aplice următoarele măsuri:

* efectuarea lucrărilor solului la starea de umiditate optima;

* eliminarea traficului în condiţii necorespunzătoare de umiditate;

* folosirea unei sisteme de maşini care să permită limitarea presiunii exercitate pe sol, prin: utilizarea pneurilor cu presiune scăzută, a senilelor, a rotilor duble, creşterea vitezei de lucru, reducerea presiunii de pneuri;

* rotatii de lungă durata care să includă şi plante amelioratoare;

* măsuri de creştere a bilanţului humusului din sol prin fertilizare corespunzătoare, în special prin aplicare de îngrăşăminte organice;

* evitare a pasunatului excesiv.

38.În raport cu starea de compactitate a solului, se pun doua probleme principale:

* pe solurile necompactate se impun măsurile, prezentate mai sus, tocmai în scopul prevenirii apariţiei compactarii secundare,

* în timp ce pe solurile deja compactate, indiferent de cauze, se impune reducerea compactarii excesive.

39.Reducerea compactarii excesive se poate realiza pe cale mecanică, prin lucrări efectuate la adâncimea stratului compactat: scormonire, subsolaj pentru adâncimea de 30-40 cm, şi scarificare (afanare adanca) la adancimi mai mari, care pot ajunge chiar la 60-70 cm pe solurile compactate în adancime.

Trebuie sa retinem faptul ca astfel de metode mecanice de refacere a solurilor compactate au doar caracter temporar, fiind un remediu de scurta durata, întrucât solurile astfel afanate se vor recompacta destul de rapid, făcând necesară revenirea periodică cu astfel de lucrări, şi ridicarea substantiala a costurilor. De aceea, cele mai bune şi eficiente rămân măsurile preventive.

40.Structura solului poate fi definită din punct de vedere pedologic şi agronomic:

* pedologic prin modul de asociere a particulelor elementare în elemente (agregate) structurale, care au forma, mărime şi grad de dezvoltare diferite;

* agronomic prin ansamblul însuşirilor fizice ce caracterizează capacitatea de reţinere şi cedare a apei, pătrunderea şi miscarea apei în profilul de sol, starea de aşezare a solului, stabilitatea hidrica şi mecanică a agregatelor structurale ale solului, şi de regimurile fizice aferente (hidric, de aeratie, termic).

41.Cauzele degradării structurii solului sunt grupate în două categorii majore: modificarea chimismului şi acţiunile mecanice.

Aceste două categorii de cauze constau în următoarele:

* modificarea chimismului solului prin scăderea conţinutului de humus şi, în unele situaţii, prin alcalizare sau acidifiere, ca urmare a fertilizarii neechilibrate sau a irigarii cu apa necorespunzătoare;

* acţiunile mecanice directe ale lucrării excesive, ale lucrării la o stare de umiditate necorespunzătoare a solului, impactul direct cu picaturile de ploaie din precipitatii şi apa de irigatie, pasunatul excesiv.

42.Pentru prevenirea degradării structurii solului fermierul trebuie să aplice şi să respecte o multitudine de reguli şi măsuri.

Regulile şi măsurile pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la:

–efectuarea lucrărilor solului şi a traficului pe teren în condiţii de limitare la strictul necesar a numărului de lucrări şi a masei utilajului şi numai la umiditate corespunzătoare a solului;

–utilizarea plugurilor specializate: pluguri cu latime de lucru variabila, pluguri oscilante, pluguri cu brazda în trepte;

–utilizarea semanatorilor specializate, pentru însămânţare şi aplicare a ingrasamintelor direct în miriste;

–repararea drumurilor de acces de suprafaţa cultivată;

–reducerea combaterii mecanice a buruienilor, pe cat este posibil;

–menţinerea în limite optime a reacţiei solului şi a compoziţiei cationilor schimbabili;

–folosirea la irigatie de apa convenţional curata, de calitate;

–structura de culturi variata, cu rotatii de lungă durata, în care să fie incluse şi plante amelioratoare;

–favorizarea activităţii mezofaunei (ramelor);

–evitarea irigatiei prin aspersiune cu aspersoare gigant, cu intensitate excesiva şi înlocuirea acesteia cu irigatia localizata;

–mărirea suprafeţei de contact a rotii cu solul prin utilizarea pneurilor cu presiune mica, utilizarea pneurilor cu latime mare şi a rotilor duble.

43.Degradarea chimica a structurii solului, provocată prin utilizarea gresita de ingrasamintelor, amendamentelor, poate fi eliminata prin respectarea planurilor de fertilizare, amendare în acord cu specificul solului şi cerinţele plantelor cultivate.

44.În prevenirea degradării solului prin diferite procese fizice şi chimice o importanţa deosebită o are modul în care se efectuează lucrările de aratura.

De aceea, fermierul, la executarea araturii trebuie să respecte următoarele reguli:

* aratura va fi uniforma pe adancime, fără a se cunoaşte trecerea de la o brazda la alta, realizandu-se când solul este la starea de umiditate optima, astfel ca brazda, indiferent de textura solului, să se reverse în urma plugului;

* direcţia araturii va alterna în fiecare an;

* araturile normale se efectuează vara/toamna pentru însămânţări de toamna/primavara;

* araturile adânci se efectuează toamna pe solurile grele;

* aplicarea lucrărilor de subsolaj, specifice solurilor afectate de compactare secundară, unor soluri acide, sau unde stratul arabil este subtire şi este nevoie de adâncirea lui, fără întoarcerea brazdei;

* desfundarea să se efectueze la înfiinţarea plantaţiilor viticole şi pomicole.

45.La efectuarea araturii fermierii mai trebuie să ia în considerare şi alte măsuri, pe care trebuie să le respecte în scopul protecţiei solului, şi altor resurse de mediu împotriva degradării.

Aceste măsuri practice se referă la:

* după recoltare, dacă sunt prezente ploi puternice, furtuni, nu se efectuează aratul.

Chiar dacă se mai întârzie aceasta lucrare, solul trebuie menţinut acoperit cu mulci vegetal, fie cu paie sau resturi vegetale, fie prin menţinerea culturilor ascunse, acolo unde s-a utilizat aceasta tehnica;

* pentru reducerea intensitatii mineralizarii este recomandat să se adopte tehnologia semanatului direct în miriste. De asemenea, se vor evita pe cat posibil araturile adânci, vitezele mărite de lucru şi afanarea exagerata a solului prin scarificare;

* pe terenurile în panta, araturile trebuie să urmărească strict curbele de nivel, iar atunci când nu este posibil, cu o uşoară inclinare şi pe distanţe scurte;

* araturile vor urmări configuraţia terenului şi se va tine seama ca acestea să fie paralele cu şanţurile şi canalele existente, mentinandu-se o bandă nearata în apropierea acestora;

* cu toate ca araturile de vara au rol important în sporirea producţiei, în zonele cu precipitatii abundente (peste 650 mm anual) şi bine distribuite, ca şi pe suprafeţele irigate, este bine ca în terenul proaspăt arat să se insamanteze o cultura acoperitoare sau cu rol de ingrasamant verde, care în toamna, fie ca se va recolta, fie se va marunti şi incorpora în sol; aceasta cultura va prelua nitratii din sol transferandu-i în biomasa vegetala uşor mineralizabila, în care azotul prezent va fi ferit de levigare, iar în primavara, când temperatura solului va atinge 10°C, prin demineralizare treptata, va fi uşor asimilabil de către plantele cultivate.

4.3.Eroziunea

46.Protecţia solului împotriva eroziunii se poate realiza prin culturi agricole şi prin tehnologii agriculturale specifice.

Tehnologiile impun cunoaşterea de fermier a următoarelor aspecte:

plantele cultivate

Plantele cultivate în funcţie de rolul pe care-l au în protecţia solului sunt clasificate în următoarele categorii:

* foarte bune protectoare - graminee (specii de Lolium şi Dactylis) şi leguminoase perene (lucerna, trifoi, ghizdei);

* bune protectoare - cereale paioase (grâu, orz, ovaz, mei, iarba de Sudan etc.);

* mediu protectoare - leguminoase anuale (mazare, mazariche, soia, lupin, fasole);

* slab protectoare - culturi prasitoare (porumb, floarea soarelui, cartofi, sfecla de zahăr, dovlecei, viţă de vie etc.);

sistemele de culturi în funcţie de panta

Pe terenurile cu pante de peste 10% se aplică sistemul de culturi în fasii cu benzi inierbate, a căror latime variaza în funcţie de panta:

a)panta de 5% - 10% - lăţimea fasiei de 60-150 m;

b)panta de 10% - 15% - lăţimea fasiei de 30-60 m;

c)panta de 15% - 20% - lăţimea fasiei de 20-30 m;

d)panta de peste 25% - lăţimea fasiei de 20 m.

Pe terenurile situate în panta, atunci când nu este posibila inierbarea permanenta, se poate practica cultura în fasii alternate de plante bune şi foarte bune protectoare cu benzi inierbate, pe lungimea curbelor de nivel. Terenul va fi protejat prin valuri de pământ, agroterase, banchete netede sau garduri de nuiele.

* a lucrărilor speciale de protecţie pe terenuri cu panta mare

În zone secetoase, cu pante de peste 15%, lungi şi uniforme şi cu soluri având textura medie se realizează valuri de pământ la diferite distanţe, iar pe pante de peste 20% se construiesc agroterase.

* a aportului de îngrăşăminte organice şi resturi vegetale

Pentru ameliorarea solului şi refacerea stratului de humus, se va aduce un aport de îngrăşăminte organice, resturi vegetale, îngrăşăminte verzi. Şi în acest caz, practicarea culturilor ascunse este foarte utila.

* a evitării unor lucrări superficiale agresive

Pe solurile supuse eroziunii şi pe cele vulnerabile se va evita dezmiristirea cu grape cu discuri şi cu maşini de frezat solul.

* a practicării sistemelor speciale de protecţie

Terenurile agricole supuse eroziunii eoliene vor fi protejate de perdele forestiere şi garduri vii, în scopul limitării transportului particulelor de sol şi a depunerii acestora ca sedimente în ape.

* a interzicerii taierilor şi defrisarilor

O practica extrem de dăunătoare o constituie taierea pădurilor şi defrisarile precum şi ararea pasunilor permanente şi a fanetelor. Inevitabil, aceste terenuri vor pierde azotul din sol şi se vor degrada rapid.

47.Fermierul, în scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului pe terenurile arabile înclinate trebuie să respecte cu stricteţe o serie de măsuri.

Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le respecte fiecare fermier se referă la:

* executarea lucrărilor şi semanatul culturilor prasitoare pe curbele de nivel;

* folosirea gunoiului de grajd bine fermentat şi a ingrasamintelor verzi;

* practicarea pe curbele de nivel de culturi în fasii cu lăţimi în funcţie de panta;

* practicarea culturilor în fasii, intercalate cu benzi permanent inierbate, orientate pe curbele de nivel sau cu o abatere de 3-5%;

* practicare de asolamente speciale cu plante protectoare;

* înfiinţarea plantaţiilor antierozionale sub forma de perdele de 10-15 m latime, orientate pe curbele de nivel, la pante de 20-25%;

* efectuarea lucrărilor adecvate de îmbunătăţiri funciare.

48.În plantaţiile viticole, în scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului, fermierul trebuie să pună în aplicare mai multe măsuri.

Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la:

* orientarea randurilor de viţă de vie pe curbele de nivel şi executarea lucrărilor agrotehnice de întreţinere în acelaşi sens;

* executarea de biloane pentru reţinerea apei pe versantii cu panta lina şi uniforma;

* executarea de biloane înclinate pentru dispersarea şi evacuarea apei;

* realizarea benzilor inierbate pe versantii cu pante uniforme;

* realizarea de canale de coasta de nivel sau înclinate, cu debusee naturale sau artificiale de evacuare a apelor, în funcţie de panta şi tipul solului;

* înfiinţarea unor benzi de arbuşti fructiferi pe panta din amonte a drumurilor orientate pe curbele de nivel;

* realizarea, prin desfundare a terenului, pe pante de peste 25%, a teraselor cu platforma orizontala, consolidate prin inierbare sau cu brazde de iarba;

* realizarea de terase cu platforma orizontala sau inclinata, cu taluze consolidate în ziduri din piatra.

49.În plantaţiile pomicole, în scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului, fermierul trebuie să pună în aplicare mai multe măsuri.

Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la:

* orientarea randurilor de pomi pe curbele de nivel şi executarea araturilor pe aceasta direcţie;

* în plantaţii ţinere, în zonele umede şi acolo unde exista soluri mai fertile, se vor intercala între randurile de pomi culturi de plante bune şi foarte bune protectoare;

* realizarea de benzi inierbate pe versantii cu pante uniforme, la distanţe diferite, în funcţie de panta;

* inierbarea întregii suprafeţe, cu realizarea lucrărilor solului doar în jurul pomilor;

* realizarea canalelor de coasta pentru evacuarea apelor, de la pante de peste 10%, în regiunile umede;

* executarea manual sau mecanic de terase continue cu platforma orizontala;

* în cazul terenurilor framantate cu soluri grele şi pante de peste 15%, precum şi cele uşoare sau mijlocii şi înclinate, se vor realiza terase individuale orizontale.

4.4.Solurile fermei

50.Oricare tip de sol este vulnerabil la degradare, mai ales atunci când este luat în cultura. Lipsa unei planificari a activităţilor sau lucrările excesive pot conduce la degradare prin destructurare, crustificare, compactare a solului.

Aceste procese împiedica rasarirea rapida şi uniforma a plantelor, prin degradarea spaţiului poros, a condiţiilor de aeratie şi aprovizionare cu apa, limitează dezvoltarea masei radiculare, şi în consecinţa a plantelor cultivate. Apoi, compactarea solurilor favorizează procesele de scurgere de suprafaţa, prin reducerea permeabilitatii solului la apa, a infiltrarii apei în sol. Intensificarea scurgerilor de suprafaţa provoacă eroziunea solului, poluarea cursurilor de apa, reducerea biomasei. Riscul spalarii de suprafaţa şi a eroziunii solului este amplificat în cazul solurilor sarace în materie organică, în absenta culturilor protectoare, şi pe terenuri cu pante lungi, abrupte.

51.De aceea, ameliorarea şi conservarea stării structurale a solului aduc o serie de beneficii directe şi indirecte în folosul fermierului, în protecţia resurselor de mediu, cum sunt:

* lucrări mai uşoare ale solului;

* favorizarea rasaririi şi inradacinarii plantelor prin îmbunătăţirea regimului aerohidric, şi a capacităţii de reţinere a apei;

* reducerea riscurilor de eroziune a solului şi a scurgerilor de suprafaţa;

* reducerea baltirii apei la suprafaţa;

* creşterea producţiei, a calităţii şi productivitatii culturilor agricole.

52.Pentru realizarea acestor beneficii fermierul trebuie:

* sa cunoască bine solul din cadrul fermei, şi mai ales factorii limitativi ai acestuia;

* sa evite pierderea structurii solului printr-o reală şi optima planificare a: lucrărilor solului, a infiintarii culturilor şi întreţinerea acestora, modului de recoltare;

* să aplice numai acele practici care evita perpetuarea problemelor şi care duc la eliminarea acestora;

* sa inspecteze cu regularitate terenurile agricole, să se monitorizeze prin indicatori specifici starea actuala a solurilor.

4.4.1.Identificarea şi cunoaşterea tipurilor de sol: cartarea pedologica

53.Pentru o ferma performanta cartarea pedologica este absolut necesară. Dacă un astfel de studiu nu se poate efectua, atunci, cel puţin, trebuie apelat la instituţii de specialitate, pentru a folosi posibilele materiale informative existente.

54.Pentru a obţine cele mai bune performanţe de la un sol este necesar şi important să fie cunoscute şi înţelese, cel puţin caracteristicile fundamentale ale acestuia, care determina alegerea sistemului sau a componentei tehnologice corespunzătoare.

Alte proprietăţi, cum sunt: stabilitatea hidrica a agregatelor structurale de sol, reactia, starea de aşezare, conţinutul în macronutrienti, etc., au caracter dinamic înregistrând modificări însemnate prin aplicarea sistemelor tehnologice de cultivare a solului, dar în acelaşi timp pot fi şi mai uşor dirijati, modificati, ameliorati.

55.Minimum de proprietăţi ale solului pe care trebuie se le cunoască fermierul se referă la:

* textura sau compozitia granulometrica a solului;

Aceasta reprezintă distribuţia procentuală a particulelor minerale: de nisip, praf şi argila. Fermierul, de ex., trebuie să ştie ca solurile nisipoase sunt mult mai predispuse la compactare şi eroziune decât cele argiloase sau lutoase, pe când solurile argiloase sunt mai vulnerabile la excesul de apa.

* starea de aşezare sau de compactitate, adică aşezarea mai laxa sau mai compacta a particulelor primare, a micro şi macro formatiunilor structurale în masa solului;

Fermierul trebuie să cunoască starea de compactitate a solurilor răspândite în ferma întrucât aceasta îi permite să aplice măsurile mecanice necesare pentru ameliorarea rapida.

* capacitatea de friabilitate sau de maruntire a solului;

Aceasta caracteristica arata măsura în care solul, prin acţiunea maşinilor agricole se sfarama, se desface în formaţiuni structurale din ce în ce mai mici; cu cat un sol este mai friabil cu atât se lucrează mai uşor.

* sistemul radicular al plantelor;

Masa radiculara poate indica dacă un sol are, în ansamblul sau, caracteristici favorabile: astfel dacă acesta penetreaza în profunzime şi se ramifica bine, atunci solul este de calitate; dacă se dezvolta incet şi pe orizontala, atunci predomina anumiti factori sau procese limitative, de ex., compactarea secundară de suprafaţa.

* conţinutul de materie organică din sol;

Materia organică din sol influenţează productivitatea, structura solului şi capacitatea acestuia de reţinere a apei, etc., culoarea solului în stratul superficial poate fi un indicator aproximativ, dar sunt necesare determinări de laborator pentru aprecierea precisa.

* culoarea solului;

Culoarea solului constituie un indicator pentru capacitatea naturala de drenaj şi aerare a solului. Un profil cenusiu, galben şi pestrit indica faptul ca solul este favorabil fenomenului de baltire şi este lipsit de oxigen, pe când un sol brun este drenat liber.

* flora şi fauna din sol.

Flora şi fauna din sol reprezintă un indicator biologic deosebit de important. De ex. prezenta ramelor, care contribuie la formarea unor agregate structurale zoogene specifice (coprolite), imbunatatind prin activitatea lor mecanică de deplasare, ingerare şi eliminare a solului, procesele de aeratie şi infiltrare a apei, reprezintă un indicator practic al unui sol care oferă un mediu prielnic de creştere şi dezvoltare a vegetatiei.

56.Starea solului la un moment dat se poate constata şi evalua, într-o primă faza, prin respectarea unor reguli, relativ uşor de urmat de către fermier şi efectuarea unor observaţii şi determinări foarte simple.

Astfel fermierul trebuie să întreprindă acţiunile următoare:

* verificarea periodică a solului în diferite puncte stationare ale fermei;

* identificarea degradării solului şi a capacităţii de drenaj a acestuia se va putea realiza într-un profil de sol; se va verifica dacă solul se desface în formaţiuni structurale de diferite forme şi marimi, se va determina starea de înrădăcinare a culturii şi respectiv culoarea solului;

* va verifica starea de compactitate pe adâncimea profilului de sol cu ajutorul unui cutit. Exista asa numitele, penetrometre de buzunar, instrumente deosebit de simple, ce pot oferi o informaţie suficient de exactă, prin simpla introducere a lor în pereţii profilului de sol, la diferite adancimi. Într-un sol compact, se simte duritatea acestuia, pe când într-un sol friabil, bine structurat cutitul pătrunde cu usurinta, penetrometrul oferă şi posibilitatea aprecierii gradului de compactitate;

* va aprecia principalele clase texturale ale solului, cu oarecare precizie, aceasta operaţie, se poate efectua direct pe teren, prin examinarea atenta a solului. Metoda cuprinde examinarea organoleptica a solului cu ochiul liber sau cu lupa şi prin pipait a solului uscat şi a celui umezit până la consistenta plastica. Operatia principală consta în modelarea solului, framantarea în palma şi între degete a solului umezit. Se incearca succesiv să se formeze mici sfere, printr-o mişcare circulara în palma, suluri prin mişcare în sus şi în jos, între palme, inele prin rularea peste deget a sulurilor, sau panglici prin presarea şi netezirea între degetul mare şi arătător a sulului. De ex., la cele doua extremitati sunt situate solurile nisipoase care sunt aspre, nu au plasticitate, nu se modeleaza, şi respectiv solurile argiloase care sunt alunecoase, foarte plastice, se modeleaza cu usurinta şi formează bile sau sfere, suluri, inele şi panglici lucioase; solurile cu textura mijlocie ocupa o poziţie intermediara între aceste doua extreme.

* va inregistra adâncimea la care se descoperă stratul compactat şi se va măsura grosimea acestuia;

* va identifica dacă sunt prezente ramele, fiind un foarte bun indicator al stării de sănătate, de fertilitate a solului; cu cat acestea sunt în cantitate mai mare cu atât solul prezintă, în ansamblu, o stare structurală şi aprovizionare cu materie organică mai buna;

* va observa cu atenţie suprafaţa solului pentru a identifica posibile neuniformitati;

* se verifica dacă culturile sunt bine inradacinate.

4.4.2.Prevenirea degradării structurii solului

57.Anumite lucrări agricole desfăşurate pe un sol nepotrivit pot conduce la destructurare, aducând daune mediului înconjurător, necesitand cheltuieli sporite pentru ameliorare, pentru refacere.

58.Degradarea structurii solului se produce datorită compactarii, lucrărilor în exces şi a saraturarii. Aceasta poate determina scăderea productivitatii şi creşterea riscului de producere a eroziunii solului.

59.Modul de lucru şi desfăşurarea la momentul optim a lucrărilor agricole ale solului sunt hotărâtoare pentru conservarea stării structurale a oricărui sol cultivat.

60.Sunt necesare câteva elemente esenţiale, ca: abilitate, rabdare dar şi utilaje agricole corespunzătoare pentru:

* a asigura conservarea friabilitatii solului (capacitatea de a se desface în formaţiuni structurale de diferite marimi) şi usurinta de fi lucrat;

* a asigura apa, aerul, nutrientii necesari şi o activitate biologica optima, toate în sprijinul dezvoltării armonioase a vegetatiei;

* prevenirea şi evitarea pierderilor de sol, de seminţe, de îngrăşăminte şi de pesticide;

* evitarea lucrărilor repetate şi în exces;

* reducerea chiar eliminarea scurgerilor de suprafaţa, a eroziunii care pot provoca inundarea căilor de acces, a proprietăţilor invecinate, dar şi poluarea şi colmatarea apelor de suprafaţa.

61.În scopul prevenirii şi evitării degradării solului este necesar să se respecte, cel puţin, câteva reguli deosebit de importante, care se referă la:

* evitarea efectuării lucrărilor agricole pe solurile prea umede chiar dacă acestea sunt bine structurate;

* evitarea traficului pe terenurile umede;

* evitarea formării santurilor, urme adânci produse de rotile maşinilor agricole, prin reducerea trecerilor repetate;

* practicarea lucrărilor conservative în acord cu indicatorii de pretabilitate a solului şi terenului.

* cultivarea ierburilor perene frecvent în cadrul rotatiei culturilor;

* realizarea unui pat germinativ mai grosier pentru a reduce scurgerile de suprafaţa;

62.Păstrarea covorului vegetal care protejeaza solul împotriva eroziunii pe terenurile arabile, pe terenurile recent defrisate.

63.Culturile agricole în primele faze de vegetaţie pot fi afectate de pierderea solului din jurul radacinilor (prin procesul de spalare) sau prin ruperea şi detasarea lor în atmosfera odată cu particulele de praf datorită eroziunii eoliene.

În astfel de condiţii culturile agricole trebuie reinsamantate, ceea ce înseamnă costuri suplimentare şi risc crescut de pierdere sau reducere severă a recoltei următoare. Pot fi necesare lucrări suplimentare pentru uniformizarea suprafeţei solului. De asemenea, curăţirea canalelor, drenurilor de sedimente devine costisitoare;

64.Apele de suprafaţa pot fi contaminate de către sedimente, nutrienti, pesticide care se găsesc în solul erodat.

65.Lacurile de agrement dar şi cele destinate creşterii peştelui pot fi sever degradate prin depuneri de sedimente.

Cazuri evidente au loc în imediata vecinătate a diferitelor lacuri de acumulare dar procese semnificative se pot produce şi în zonele de deal unde vegetatia este afectată prin pasunat excesiv, ori chiar în zonele cu lacuri, eleşteie piscicole sau recreative.

66.Fiecare fermier, deţinător de teren are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea eroziunii, iar dacă s-a produs deja, atunci trebuie întreprinse lucrări pentru a inlatura orice sedimente depozitate.

67.Chiar şi simplele scurgeri de suprafaţa - fagasele - pot deveni foarte importante.

De asemenea, chiar dacă aceste scurgeri nu sunt cu particule de sol pot deveni dăunătoare, pot polua apa de suprafaţa cu nutrienti şi pesticide aflate în soluţie sau ataşate particulelor foarte fine. Scurgerile de la crescatoriile de animale pot avea efecte similare.

4.5.Eroziune prin apa

68.Eroziunea poate fi sub forma unor simple scurgeri ce conţin particule fine de sol sau poate deveni mult mai serioasă prin formarea ogaselor şi rigolelor.

69.Pasunatul, chiar mai puţin intensiv în astfel de zone nu face decât sa stimuleze intensificarea proceselor erozionale.

Pasunatul pe diguri de protecţie de pe lângă râuri este daunator; degradarea digurilor este inevitabila şi constituie o sursa importanţa de creştere a cantităţii de sedimente.

!Imagine

Eroziunea prin apa poate apare în campurile cultivate în panta

(preluată după Codul de Bune Practici Agricole, Protecţia Solului

realizat în Marea Britanie)

70.În zonele de risc pentru prevenirea eroziunii sunt necesare măsuri speciale elaborate şi planificate la nivel local, de ferma, de parcela, punctand zonele de risc ridicat la scurgere.

Zonele cu relief neuniform, deluroase, muntoase, abrupte sau cu pante lungi sunt în mod special vulnerabile la procese erozionale, scurgerile acumulandu-se în vai. În zonele cu nivel ridicat de neuniformitate care sunt strabatute de vai inguste scurgerile se acumuleaza în cantităţi apreciabile.

71.Controlul apei drenate din zonele cultivate se efectuează prin lucrări specifice de drenaj. Trebuie acordată atenţie specială eliminării sedimentelor care se acumuleaza în canale şi drenuri.

Riscul erozional poate fi redus semnificativ printr-un bun management agricol.

72.Evitarea lucrărilor sau reducerea numărului lor, lucrarea solului sau intrarea pe soluri umede sunt de cea mai mare importanţa.

Pe solurile susceptibile la eroziune, compactarea de suprafaţa reduce abilitatea, capacitatea solului de a absorbi apa, aceasta determinând apariţia baltirii şi intensificarea eroziunii. Aceste procese negative ar trebui corectate înainte de semanat.

73.Evitarea pregătirii unui pat germinativ fin care determina apariţia proceselor degradării fizice la suprafaţa: colmatare a spaţiului poros şi crustificarea.

Este necesar în aceste condiţii creşterea conţinutului de materie organică pentru prevenirea proceselor degradării fizice de suprafaţa.

74.Pentru protecţia solului la suprafaţa, acoperirea cu vegetaţie este cruciala.

Acolo unde riscul erozional este ridicat semanatul culturilor de iarna şi reinsamantarea culturilor ierboase este de mare importanţa. Cel puţin 25% din suprafaţa arabila ar trebui acoperită cu astfel de culturi, în astfel de situaţii, prasitoarele trebuie evitate.

75.Spaţiile destinate trecerii maşinilor agricole pentru efectuarea tratamentelor chimice, chiar în cazul neprasitoarelor, se deschid numai după rasarirea plantelor.

Dacă acest lucru nu este posibil, datorită managementului de cultivare al culturii respective, atunci în spatele rotilor maşinilor agricole se recomanda un sistem de afanare superficiala, care să contribuie la reducerea compactarii zonei respective şi astfel a riscului erozional.

76.Semanatul şi cultivarea plantelor, ca şi toate celelalte operaţii agricole pe terenurile care sunt situate în panta, să se efectueze doar pe curbele de nivel.

Pentru agricultura mecanizata este de preferat ca la arabil să se utilizeze doar acele terenuri care au panta rezonabila.

77.Pentru zonele care au terenuri în panta abrupta sau nivel ridicat de neuniformitate, doar efectuarea lucrărilor pe curbele de nivel nu sunt suficiente.

În aceste zone, lucrările agricole efectuate transversal pe curbele de nivel conduc la intensificarea proceselor de scurgere, cu deosebire pe urmele maşinilor agricole. Pe terenurile cu panta mare acest risc este deosebit de mare.

78.Culturile prasitoare, cu deosebire radacinoasele şi legumele nu sunt potrivite pentru terenurile situate în panta şi afectate de eroziune.

79.Atunci când se foloseşte plugul reversibil şi se efectuează aratura perpendicular pe panta se recomanda ca întoarcerea brazdei să se efectueze spre amonte pentru a reduce eroziunea şi deplasarea (alunecarea) lenta a solului.

80.După efectuarea lucrărilor de recoltare, pentru protejarea solului la suprafaţa, este necesar ca resturile vegetale tocate sa rămână pe teren.

81.Solul nu va fi păstrat "ca ogor negru sau curat de resturi vegetale". Aceasta măsura este recomandabila pentru toate solurile care sunt în folosinţă la arabil.

Pentru aceasta, lucrarea de aratura cu întoarcerea brazdei poate fi înlocuită cu o lucrare superficiala de discuit sau o alta lucrare asemănătoare efectuată de exemplu cu cizelul (cunoscută ca lucrare de conservare a solului). Astfel de practici au avantajul ca, de-a lungul anilor, conduc la creşterea conţinutului de materie organică în stratul superficial.

82.Un pat germinativ mai grosier este mai puţin vulnerabil la procesele erozionale decât unul fin.

83.După culturile semanate toamna, mai ales pe terenurile vulnerabile faţă de eroziune, şi în condiţii de umiditate ceva mai ridicată, nu este recomandată tavalugirea.

84.În anumite condiţii sunt recomandate plante protectoare semanate în cultura ascunsă sau plante cum sunt: secara, mustarul, lupinul semanate toamna timpuriu.

Astfel de plante sunt încorporate în sol primavara înainte de semanat printr-o aratura superficiala, şi oferă un foarte bun control pentru eroziunea eoliana şi prin apa pe solurile susceptibile la astfel de procese. Aceasta metoda poate reduce şi spalarea nitratilor.

85.În perioada de iarna este de preferat ca solul să fie acoperit cu vegetaţie (sa rămână nelucrat), deci ca miriste, porumbiste, sau acoperit cu mulci vegetal.

Porumbistea nu oferă suficienta protecţie împotriva eroziunii şi din acest motiv, nu numai porumbul, dar şi alte prasitoare sunt evitate.

86.Terenul pregătit pentru plantarea cartofilor (bilonat), dar în general patul germinativ pregătit pentru cultura legumelor prezintă risc ridicat faţă de eroziune.

87.În condiţiile cultivarii legumelor abilitatea solului de a rezista proceselor degradării fizice, mai ales erozionale poate fi îmbunătăţită prin anumite cai.

Una dintre cai o reprezintă biloanele realizate perpendicular pe direcţia pantei, şi sapand mici gropite între biloane de-a lungul brazdelor pentru a îmbunătăţi absorbtia apei şi reducerea scurgerilor şi deci de a preveni procesele erozionale, metodele fiind eficiente, mai ales, la culturile irigate.

88.Dacă irigarea este necesară, atunci aplicarea apei trebuie astfel realizată încât procesele de scurgere şi erozionale să fie evitate.

Este necesar ca apa de irigatie să se aplice în acord cu cerinţele culturilor, sa nu se aplice în exces, sa nu se aplice norme de udare mari, iar dacă este aplicată prin aspersiune, atunci mărimea picaturii este de preferat să fie cat mai redusă.

89.Picaturile mari conduc rapid la dezvoltarea proceselor negative la suprafaţa solului cauzand mai ales: innamolirea, colmatarea spaţiului macroporos, crustificarea datorită destructurarii agregatelor structurale.

90.Dacă procesele de scurgere încep să apară se va renunţa la irigatie sau se va trece la irigare localizata.

91.Scurgerile prin conducte trebuie evitate şi apa trebuie drenata cu mare grija de la echipamentul deconectat.

92.Dacă eroziunea prin apa este o problemă foarte severă, atunci este necesar să se aplice în prima urgenta următoarele măsuri:

* crearea de benzi permanent inierbate, ca zone tampon pe terenurile situate în panta pentru reducerea scurgerilor şi colmatarea vailor şi apelor de suprafaţa;

* modificarea structurii culturilor în rotaţie, introducerea ierburilor perene, păstrarea acoperită cu resturi vegetale a suprafeţei solului;

* îmbunătăţirea hidrostabilitatii agregatelor structurale ale solului la suprafaţa prin aplicare de materiale organice (îngrăşăminte organice, namoluri compostate, resturi vegetale, etc.), stabilizatori chimici (PAM, VAMA, POLINILIT) acolo unde este posibil;

* construirea de mici digulete, gardulete de-a lungul curbelor de nivel.

!Imagine

Micile obstacole în calea apei realizate pe curbele de nivel reduc

scurgerea (preluată după Codul de Bune Practici Agricole - Protecţia

Solului realizat de Marea Britanie)

93.Benzile tampon sunt permanent inierbate cu ierburi cultivate sau cu vegetaţie naturala. Acestea au un rol deosebit de important în prevenirea proceselor de scurgere şi astfel în pătrunderea şi depunerea sedimentelor în apele de suprafaţa.

Totuşi, acestea, adesea nu reprezintă o soluţie de lungă durata pentru reducerea poluarii apelor cu sedimente ori pentru reducerea levigarii nutrientilor şi altor agrochimicale. Acolo unde exista un proces erozional sever, sau scurgeri excesive, acestea pot fi diminuate pe alocuri prin realizarea unor canale preferenţiale de scurgere.

94.Benzile tampon sunt cele mai potrivite şi eficiente pentru prevenirea scurgerilor excesive de apa pe terenurile situate în panta dacă intercepteaza aceste canale de scurgere; rezultate sunt obţinute dacă se planteaza benzi tampon cu arbuşti (gard viu).

95.Benzile inierbate sunt deosebit de eficiente în miscarea (spalarea) nitratilor şi atunci când panza de apa freatica este situata la mica adancime.

Acesta nu este însă un caz frecvent, dar condiţiile de anaerobioza din terenurile saturate (cu exces de apa) pot fi îmbunătăţite prin benzile inierbate care pot contribui la reducerea concentratiei de nitrati prin procese de denitrificare. Acolo unde aceste benzi tampon sunt eficiente, lăţimea lor optima depinde de tipul de sol, climat, topografie şi aceasta ar putea fi cuprinsă între 2 şi 50 m.

96.Lăţimea benzilor tampon este variabila de la un loc la altul depinzand de condiţiile locale, în cele mai multe cazuri aceasta latime este de 20 m minimum.

În Uniunea Europeană s-a pledat pentru reducerea acesteia, astfel ca o latime de 2 până la 6 m poate fi considerată ca acceptabilă.

97.În anumite condiţii specifice, ierburile perene pot fi introduse în rotatiile culturilor arabile, chiar mai mult, se pot introduce benzi permanent inierbate sau împădurite.

98.În cazuri speciale trebuie elaborate metodologii specifice, la nivel naţional, pentru zonele ce au nivel ridicat de vulnerabilitate la diferitele procese ale degradării solului.

Dintre aceste procese, atenţie specială trebuie acordată de fermier proceselor de: compactare, eroziune, poluare cu nitrati sau alte substanţe toxice, care trebuie să fie sub permanenta supraveghere, acestea devenind pe cat posibil zone cu un nou tip de habitat, incurajandu-se trecerea de la arabil la alte folosinţe.

99.Organizarea teritoriului ar trebui să permită ca zonele cu terenurile cele mai vulnerabile să fie protejate prin introducerea culturilor ierboase perene.

100.Dacă un proprietar are un teren arabil impozabil, care este afectat de eroziune sau un alt proces grav al degradării solului, atunci exista posibilitatea de a-l trece la alta categorie. De aceea, trebuie consultaţi specialiştii în domeniul respectiv.

101.Atunci când se trece la impadurirea sau defrişarea unei zone este obligatoriu să se ia măsuri pentru evitarea procesele erozionale.

102.Pentru a preintampina procesele de compactare determinate de către maşinile de semanat (plantat) în special pe pante, pe solurile subtiri, pe solurile turboase, de fapt toate solurile care manifesta sensibilitate faţă de acest proces negativ, se vor păstra resturi vegetale sau alte materiale organice la suprafaţa solului, acolo unde este posibil. Atenţia va fi marita unde exista canale de irigatie, cai de acces, drumuri.

103.Creşterea animalelor poate spori riscul erozional, mai ales al eroziunii prin apa, al compactarii de suprafaţa.

Trebuie evitate practicile care determina călcarea excesiva a terenului, aceasta conducand la creşterea scurgerii şi eroziunii. Probleme pot aparea datorită următoarelor cauze:

* număr prea mare de animale pe unitatea de suprafaţa, în special, în condiţii de umiditate ridicată a terenului;

* pasunat intensiv în benzi şi în apropierea spaţiilor de hranire din cursul iernii;

* urme intense de animale sau maşini agricole în apropierea cursurilor de apa sau zonelor naturale umede;

* pasunat intens în apropierea cursurilor de apa, a malurilor, a digurilor;

* acces necontrolat la cursurile de apa determinând erodarea malurilor.

104.Pentru a controla accesul animalelor la cursurile de apa poate fi necesară îngrădirea spaţiului respectiv.

Inspectoratele de Protecţie a Mediului trebuie să controleze astfel de zone şi să ofere asistenţa tehnica necesară pentru protecţia mediului înconjurător.

105.Creşterea suinelor, în regim liber, poate determina procese de compactare, scurgere, eroziune, spalare a nitratilor.

Alegerea şi organizarea spaţiilor pentru un astfel de pasunat este necesară pentru minimizarea riscului producerii oricăror procese de degradare. La amplasarea acestor spaţii, trebuie să se ia în considerare panta, tipul de sol, precipitatiile.

106.Pentru prevenirea proceselor degradării solului prin compactare şi mai ales, scurgeri, este necesară menţinerea cat mai uniforma a covorului vegetal; atunci când acesta începe să se degradeze animalele trebuie mutate într-o alta parcela.

107.Căile de acces ale vehiculelor trebuie astfel organizate încât urmele lor sa nu determine scurgeri.

108.Procesele erozionale în zonele înalte (deal, munte) conduc la creşterea cantităţii de sedimente în apele curgătoare şi astfel la compromiterea inmultirii pestilor prin degradarea spaţiilor pentru depunerea icrelor.

109.Atunci când pasunatul excesiv poate determina sau provoca degradarea solului trebuie respectate cu stricteţe mai multe măsuri.

Aceste măsuri se referă la:

* reducerea încărcăturii de animale la suprafaţa, şi astfel a intensitatii de pasunat;

* alegerea zonelor de hranire, ce nu vor fi localizate în apropierea cursurilor de apa;

* oriunde sunt organizate spaţii de hranire călcarea excesiva a terenului trebuie evitata îndeosebi pentru prevenirea compactarii, eroziunii;

* atenţie specială acordată zonelor care sunt deja sub control;

* protejarea zonelor predispuse la degradare prin stimularea regenerarii covorului vegetal. Pot fi necesare măsuri de protecţie a solului, chiar prin ingradire, până la refacerea completa a covorului vegetal.

4.6.Eroziunea eoliana

110.Pentru protecţia solului împotriva eroziunii eoliene, ca şi pentru protecţia culturilor agricole sunt necesare perdele de protecţie, pomi cultivati în randuri sau garduri vii.

Perdelele de protecţie conduc la reducerea vitezei vantului cu până la 30-50%; cu cat distanta dintre perdeaua de protecţie şi terenul protejat este mai mica cu atât sunt mai eficiente. Se recomanda, însă, ca aceasta distanta sa nu fie mai mare de 20 de ori înălţimea perdelei de protecţie.

111.Eficienta perdelei de protecţie depinde, de asemenea, de direcţia curentilor de aer, a vantului dominant.

Informaţii utile privind frecventa, direcţia vanturilor care contribuie la declanşarea şi intensificarea acestui proces negativ pot fi obţinute de la serviciile meteorologice locale şi apoi se poate decide unde se vor amplasa aceste cordoane sau perdele.

112.Perdelele de protecţie, de asemenea, au rol pozitiv important în menţinerea şi dezvoltarea unui mediu sanatos pentru animalele sălbatice şi astfel de încurajare a biodiversitatii.

!Imagine

Perdelele de protecţie reduc eroziunea eoliana (preluată după Codul de

Bune Practici Agricole - Protecţia Solului realizat de Marea Britanie)

113.Culturile cerealiere de toamna, cum sunt: graul, secara, orzul, sau dintre plantele tehnice mustarul, pot fi folosite ca plante protectoare pentru perioada de iarna.

114.Cultivarea de material săditor (pepiniera) intercalat cu plante de primavara contribuie, atât la protecţia solului, cat şi a culturilor de primavara.

115.Unele culturi de toamna, numite şi culturi de protecţie, pot fi încorporate primavara în sol printr-o lucrare superficiala sau uneori tratate chimic înainte de semanatul culturii de primavara.

Sistemul este benefic în special pentru solurile nisipoase irigate sau pentru acele soluri cu textura prafoasa, sarace în materie organică şi care au un grad ridicat de vulnerabilitate la destructurare, mai ales când sunt intens lucrate pentru pregătirea patului germinativ.

116.Procesele erozionale eoliene, acele "furtuni de praf" au consecinţe negative directe nu numai asupra solului, dar şi altor componente ale mediului ambient, afectand vegetatia şi apele de suprafaţa prin depunerea particulelor de praf, şi nu în ultima instanţa viaţa oamenilor şi altor vietuitoare.

117.Pe solurile turboase, şi acestea adesea afectate de eroziunea eoliana, semanatul mecanizat al paioaselor în benzi poate constitui o măsura fezabila de protecţie pentru culturile leguminoase care sunt semanate primavara timpuriu.

118.Amendarea cu material argilos, ca măsura ameliorativa pentru creşterea conţinutului de argila a solurilor turboase nisipoase, constituie adesea o măsura posibila şi de lungă durata pentru protecţia solului împotriva eroziunii eoliene, deşi este destul de greoaie şi costisitoare.

Aceasta tehnica devine practica şi economică dacă materialul necesar pentru amendare este cat mai aproape de zona solurilor ce urmează a fi amendate. Sunt necesare de la 300 la 1000 t/ha de material argilos pentru stabilizarea suprafeţei unor astfel de soluri.

!Imagine

Intercalarea materialului săditor cu plantele de primavara contribuie

la diminuarea efectului eroziunii eoliene (preluată după Codul de Bune

Practici Agricole - Protecţia Solului realizat de Marea Britanie)

119.Conţinutul de argila al solurilor nisipoase în stratul superior trebuie să ajungă la 8-10% pentru a fi eficient.

Materialul argilos se lasă la suprafaţa o perioadă relativ îndelungată pentru a fi expus acţiunii factorilor şi proceselor naturale, mai ales, acţiunii proceselor naturale de inghet-dezghet, umezire-uscare, înainte de a fi pregătit pentru semanat. Dacă după aplicarea materialului argilos solul este imediat prelucrat efectele benefice sunt reduse, practic sunt pierdute, în special dacă este arat adanc.

120.O măsura destul de eficienta pentru controlul eroziunii eoliene o constituie aplicarea mulciului vegetal, la suprafaţa patului germinativ imediat după semanat, în cantitate de 5-15 t/ha.

Gunoiul de grajd, resturile vegetale de la fabricile de zahăr, namolurile de canalizare compostate sau parţial compostate sunt materiale corespunzătoare, care pot fi utilizate ca mulci. De asemenea, produsele reziduale compostate care provin de la fabricile de celuloza şi hârtie pot fi utilizate ca mulci.

121.Atunci când se foloseşte namolul de canalizare, dar şi alte reziduuri, este absolut necesar să fie respectate prevederile legislaţiei naţionale şi internaţionale în vigoare şi restricţiile privind protecţia apelor subterane.

122.Dacă mulciul aplicat la suprafaţa este deranjat prin aplicarea ulterioară a lucrărilor agricole atunci efectul benefic este redus foarte mult sau chiar pierdut.

123.Stabilizatorii sintetici, cum sunt emulsiile comerciale VAMA, PAM, etc., pulverizati pe suprafaţa solurilor nisipoase după semanat, determina un efect pozitiv temporar de protecţie pentru culturile valoroase.

În folosirea acestor condiţionatori sau stabilizatori chimici este necesară asistenţa tehnica din partea specialiştilor în domeniu.

124.Alegerea cat mai atenta a practicilor agricole constituie o metoda eficienta pentru controlul eroziunii pe solurile nisipoase.

Prin utilizarea sistemelor de lucrare conventionala, adică de afanare a solului prin aratura cu întoarcerea brazdei, un control eficient asupra eroziunii de suprafaţa se poate obţine numai dacă în stratul superficial este suficient de multă argila şi praf.

125.Odată cu semanatul este recomandată şi tavalugirea, într-o singura trecere, pe direcţia curbelor de nivel şi până la rasarire sa nu se mai aplice nici o alta lucrare.

Pentru a avea o suprafaţa suficient de stabilă la tavalugire este necesar ca solul sa corespundă din punct de vedere a stării de umiditate.

126.Păstrarea miristii până la semanatul culturii următoare, ca şi practicarea sistemului conservativ, fără lucrare sau semanat direct, mai ales, în cazul culturilor de primavara, contribuie la protecţia solului împotriva eroziunii eoliene.

Aceasta tehnica a fost elaborata în SUA încă din anii '60, în special pentru conservarea apei din solurile situate în panta, apoi a fost extinsă şi la îmbunătăţirea şi conservarea stării de calitate a solului. Rezultatele obţinute şi în ţara noastră au confirmat efectele benefice ale unei astfel de tehnologii, care se poate aplica în condiţii specifice.

127.Este absolut necesar să se urmărească cu atenţie, mai ales pe terenurile în panta, dacă solul devine prea compact la suprafaţa, conducand la creşterea scurgerilor şi intensificarea eroziunii hidrice.

128.Pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării normale a unui covor vegetal bine încheiat, acolo unde este cazul, compactarea de suprafaţa va fi ameliorata prin efectuarea lucrărilor de afanare prin subsolaj.

4.7.Compactarea solului

129.Atunci când se stabileşte structura de culturi, trebuie luată în considerare abilitatea sau pretabilitatea terenului la diferite sisteme de lucrare, pentru aplicarea tuturor operaţiilor de camp necesare în funcţie de specificul local fără a determina, sau provoca degradarea solului prin compactare.

Până recent, se considera ca din punct de fizic, eroziunea este cel mai grav proces al degradării solului. Azi se recunoaşte, practic, nu numai de către comunitatea ştiinţifică, dar şi de către fermieri, mecanizatori, agrotehnicieni, ca aceasta s-a datorat faptului ca eroziunea este un proces vizibil, petrecandu-se imediat sub ochii nostri în timp ce compactarea nu este un proces vizibil, având loc undeva în adâncimea profilului de sol, şi de aceea, în timp poate deveni mult mai grav.

130.Întotdeauna sistemele tehnologice agricole trebuie să acorde atenţie sporită solurilor argiloase şi prafoase.

Lucrările realizate în camp pentru culturile de toamna în comparatie cu cele din primavara au întotdeauna efecte mai reduse în provocarea compactarii.

131.Lucrărilor specifice culturilor de radacinoase şi legume, atât pentru semanat, întreţinere, recoltat trebuie să li se acorde atenţie deosebită.

Trebuie acordată atenţie operaţiilor din perioada de recoltare, care pot provoca degradarea solului, în special pentru radacinoase şi legume. De regula, se recomanda să se ceara consultanţa de la instituţiile abilitate pentru a cunoaşte perioadele optime de lucrabilitate şi traficabilitate a solului.

132.Compactarea solului în stratul superior, dar mai ales în straturile adânci, poate afecta sever solurile şi poate fi doar parţial înlăturată, iar costurile sunt semnificative.

Compactarea este un factor restrictiv deosebit de important al creşterii şi dezvoltării sistemului radicular, reducand infiltratia apei în sol şi crescand riscul excesului de umiditate la suprafaţa, dar şi pe profilul de sol. Pot creşte procesele de scurgere, care maresc riscul inundaţiilor, cresc astfel şi procesele erozionale şi transferul potenţialilor poluanti (inclusiv nutrienti şi pesticide) în apele de suprafaţa potabile.

133.Pătrunderea aerului în sol este restrictionata, astfel ca activitatea biologica şi creşterea radacinilor sunt direct şi indirect afectate.

Aceasta reduce fertilitatea solului, dar în special accesibilitatea nutrientilor către plante. De aceea, este extrem de important de a reduce orice forme ale compactarii solului, mai ales acolo unde procesele naturale de refacere nu au intensitate ridicată, sau solurile respective au o capacitate de resilienta redusă.

134.Solurile care au condiţii bune de drenaj şi care nu sunt permanent cultivate au stare structurală favorabilă care permite dezvoltarea normală a sistemului radicular, ca şi infiltratia şi drenajul apei.

135.Folosirea maşinilor agricole sau a oricăror maşini pe terenuri prea umede conduce la compactarea severă a solului şi la reducerea semnificativă a sistemului radicular. De asemenea, pasunatul, mai ales pe terenurile umede, poate conduce la degradarea structurii solului determinând probleme similare.

136.Întotdeauna când sunt utilizate maşinile agricole, pentru orice fel de lucrare, este absolut necesar să se cunoască starea de umiditate (conţinutul de apa din sol).

Mai mult decât atât, sistema de maşini agricole, ca şi momentul de "intrare" în teren trebuie să fie în acord cu specificul solului. Echipamentele de mare putere ca şi lucrările numeroase efectuate la suprafaţa pentru pregătirea patului germinativ "fin" provoacă formarea unui strat superficial, fin şi compact (cunoscut sub numele de crusta) mai ales pe solurile prafoase, pe cele degradate la suprafaţa, cu un conţinut redus de materie organică, în special după ploi intense ce au loc imediat după lucrările mecanice. Acesta reduce, chiar stopeaza germinatia seminţelor şi rasarirea plantelor şi stimuleaza procesele de scurgere şi eroziune.

137.Maşinile agricole de mare capacitate nu constituie neapărat un risc mai ridicat pentru solurile "nelucrate", dacă acţionează în condiţii optime de umiditate.

De asemenea, presiunea redusă din pneuri, rotile duble, ori vehiculele tractate pot fi extrem de utile în prevenirea proceselor degradării fizice a solului.

138.Sarcina pe osie este un alt factor deosebit de important, şi de aceea este nevoie de consultanţa de specialitate pentru a fi în acord cu specificul solului, în mod deosebit pentru solurile lutoase, prafoase şi argiloase.

Totuşi, atunci când condiţiile sunt improprii, maşinile agricole de mare putere pot provoca compactare de adancime, (sub 25-30 cm chiar până la 40-60 cm) fiind foarte dificil de ameliorat şi de asemenea, foarte costisitor.

139.În zone cu soiuri lutoase ori prafoase în stratul arat şi argiloase în adancime, talpa plugului şi plasticitatea adesea sunt prezente, mai ales în condiţii de umiditate.

Atunci când aceste probleme sunt identificate corect, de obicei pot fi corectate, pentru o perioadă de timp, prin lucrări de subsolaj.

140.Atenţie deosebită trebuie acordată compactarii secundare provocată de efectuarea lucrărilor soiului, an de an, la aceeaşi adancime, sau de către trecerile repetate efectuate pe aceleaşi urme, ori de cele efectuate în timpul operaţiilor de recoltare.

În ţara noastră însă, atenţie sporită trebuie acordată compactarii primare, care afectează, în special, solurile argiloiluviale în adancime şi care sunt extrem de dificil de drenat, în aceste condiţii sunt necesare lucrări de drenaj şi apoi de afanare adanca.

141.În oricare ferma, înainte de a fi cultivate, trebuie evaluate solurile predispuse la compactare pentru a se stabili măsurile corective necesare.

De asemenea, dacă se constată că starea structurală a solurilor intens cultivate este sever degradata, şi aceasta este corelata şi cu un conţinut redus de materie organică, este necesar, o perioadă de cativa ani, să se cultive plante perene graminee şi leguminoase, în diferite amestecuri, aceasta soluţie conducand la regenerarea formatiunilor structurale şi îmbunătăţirea ansamblului de caracteristici fizice, chimice şi biologice.

!Imagine

Subsolajul amelioreaza straturile de sol compacte

142.Uneori, este posibil ca degradarea solului, să aibă loc chiar în cursul procesului de ameliorare prin lucrări mecanice.

Aceasta se produce dacă în timpul efectuării diferitelor lucrări de afanare adanca nu s-a luat în considerare starea de lucrabilitate care este determinata de conţinutul momentan de apa şi capacitatea de reţinere şi cedare pentru apa, subsolul devenind şi mai puternic afectat de compactare. Un astfel de strat puternic compactat, de obicei situat şi la o adancime de peste 40-50 cm, practic este foarte greu de ameliorat dacă nu chiar imposibil. Oricând se doreşte ameliorarea solului afectat de compactare prin aplicarea lucrărilor de afanare adanca trebuie să se ţină cont de condiţia iniţială a solului şi numai după aceea se va trece la realizarea ei.

143.Afanarea adanca poate face soiul şi mai vulnerabil la compactare în raport cu lucrările care se vor efectua în viitor, existând în acest sens un cerc vicios din care practic nu se poate ieşi.

4.8.Lucrările de arat, grapat şi semanat

144.Este bine cunoscut, ca pe solurile nisipoase şi prafoase în timpul ploilor exista riscul ca patul germinativ fin sa înregistreze procese negative de compactare, crustificare, favorizand pe terenurile situate în panta scurgerile de suprafaţa, ca urmare a reducerii capacităţii solului de a absorbi apa din precipitatii. De asemenea, traficul repetat pe solul umed determina compactarea în adancime care este dificil şi costisitor de remediat.

Pentru ca astfel de fenomene să fie evitate fermierul trebuie să implementeze măsurile:

* lucrările trebuie efectuate doar la starea optima de umiditate, în special pe solurile cu textura argiloasa, cu un conţinut ridicat de argila. De aceea, înainte de intrarea în teren trebuie efectuată verificarea conţinutului de apa din sol, care poate fi apreciat direct în camp prin modelarea manuală a solului, dar cel mai precis prin determinări gravimetrice ale conţinutului de apa;

* patul germinativ trebuie să fie mai grosier pe solurile nisipoase şi prafoase unde exista riscul crustificarii; paturile germinative umede nu se vor tasa prin tavalugire, după semanat, pe terenurile care prezintă risc de crustificare;

* conţinutul de materie organică din sol trebuie sporit, pentru a îmbunătăţi caracteristicile tehnologice şi a facilita modul de lucrare. Creşterea conţinutului de materie organică din sol este un proces lent, care se desfăşoară pe termen relativ lung, dar care poate fi realizat în timp prin utilizarea constanta a ingrasamintelor organice naturale şi printr-o o rotaţie corespunzătoare a culturilor în care să fie incluse şi plante care să fie utilizate ca ingrasamant verde.

* unde se constata apariţia compactarii secundare, este recomandată aratura de toamna, pentru a favoriza drenajul intern al solului; mai ales, după culturi tarzii (porumb, radacinoase) se va verifica starea de compactare a solului şi adâncimea de aparitie. Acolo unde este necesar trebuie să se efectueze subsolajul sau scarificarea la adâncimea şi lăţimea corecta, în timpul perioadelor corespunzătoare condiţiilor de umiditate ceva mai redusă a solului;

* să efectueze semanatul de toamna cat mai devreme pentru asigurarea unei bune acoperiri a terenului înaintea începerii iernii. Dacă este necesar trebuie avut în vedere şi aplicat un plan suplimentar de rezerva care prevede combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor care pot aparea în perioada de toamna.

4.8.1.Lucrările conservative ale solului

145.Sistemul de lucrări conservative este recunoscut ca fiind baza agriculturii conservative. La nivel mondial agricultura conservativa este practicată pe o suprafaţa de peste 70 milioane ha, cea mai mare parte fiind raspandita în America Latina, Statele Unite ale Americii şi Australia, şi doar o mica parte, în celelalte zone ale lumii.

146.Cea mai importanţa componenta a sistemelor conservative, ca şi în cele convenţionale este lucrarea solului, adică modul de afanare, de prelucrare şi introducere a semintei.

Definiţie

Lucrarea conservativa este o expresie generală care defineste diferite modalităţi, practici, în managementul agricol de afanare şi prelucrare a solului în vederea semanatului, în condiţiile excluderii întoarcerii brazdei şi menţinerii acoperite cu mulci vegetal a cel puţin 30% din suprafaţa, după semanat.

Sistemele tehnologice conservative au evoluat rapid după perioada 1950-1960, atât pe plan internaţional, cat şi în ţara noastră, în funcţie de posibilităţile de mecanizare odată cu creşterea capacităţii tractoarelor şi a maşinilor agricole, şi a diversificării echipamentelor de afanare, prelucrare a solului şi semanat.

Astfel, acum expresia "lucrare conservativa", cuprinde procedee extrem de variate, de la semanatul direct în sol neprelucrat până la afanare adanca fără întoarcerea brazdei, între aceste doua extreme regasindu-se numeroase variante ca: lucrări reduse, lucrări parţiale sau în benzi, lucrări rotationale, lucrări rationale, lucrări în mulci vegetal, lucrări în trafic controlat, lucrări în biloane.

147.Condiţii de aplicare a lucrării conservative la nivelul fermei

Aplicarea lucrărilor conservative, la nivelul fermei se poate face numai după o foarte buna cunoaştere a solului şi a terenului, pentru evaluarea corecta a condiţiilor de pretabilitate în cadrul specificului climatic.

148.De asemenea, este necesară o dotare cu o anumită sistema de maşini agricole care să permită, atât afanarea şi lucrarea solului fără întoarcerea brazdei (cultivatoare, combinatoare, cizele, freze, sape rotative etc.), cat şi semanatul, în condiţii diferite decât cele din sistemele convenţionale.

149.La aceste doua condiţii, se mai adauga şi o a treia, care se referă la foarte buna cunoaştere a spectrului populatiilor de buruieni, a gradului anterior de infestare, mai ales cu asa numitele buruieni problema, şi în acelaşi timp a celor mai eficiente erbicide, care trebuie aplicate pre şi post emergent, la diferite plante cultivate.

150.Acestei trei condiţii sunt absolut necesare pentru aplicarea cu succes a lucrărilor conservative, considerate ca baza a promovării agriculturii durabile şi în acelaşi timp cea mai importanţa veriga tehnologică ce poate contribui substanţial, la protecţia solului şi altor resurse de mediu împotriva degradării.

151.Mai mult decât atât, toate celelalte componente ale sistemului tehnologic de cultivare a plantelor: fertilizarea minerala şi organică, ca şi lucrările de amendare, protecţia plantelor, irigare, trebuie adaptate la specificul lucrărilor conservative, iar acestea la rândul lor trebuie selecţionate în asa fel încât sa răspundă cat mai bine condiţiilor locale pentru a conduce, în cel mai scurt timp la rezultate cat mai bune.

Avantaje ale lucrării conservative a solului

152.Aplicarea în ferma a sistemele tehnologice de lucrare conservativa a solului conduce nemijlocit la o serie de avantaje, care nu pot fi neglijate de nici un fermier.

Dintre diferitele sisteme conservative de lucrare a solului, semanatul direct este considerat ca fiind cel mai conservativ, întrucât se apropie în cea mai mare măsura de starea naturala a solului necultivat, aflat sub vegetaţie ierboasa perena.

153.Cele mai importante avantaje la aplicarea semanatului direct în miriste se referă la:

* scăderea semnificativă a riscului erozional şi creşterea rezervei de apa, ca urmare a prelucrării mecanice foarte reduse şi prezentei mulciului vegetal de la suprafaţa, care practic o acoperă în totalitate, fiind cel mai util pe solurile pretabile situate pe pante. Reducerea proceselor erozionale contribuie la scăderea riscului de poluare a apelor de suprafaţa din aval, care sunt afectate de procesele de transport ale particulelor de sol încărcate cu diferiţi compuşi chimici;

* creşterea rezervei de apa din sol, datorită reducerii evaporatiei de la suprafaţa şi creşterii spaţiului microporos, reduce, în zonele cu un climat mai uscat, cerinţele pentru apa de irigatie;

* îmbunătăţirea regimului miscarii apei şi aerului în sol, ca urmare a modificării configuraţiei macroporilor;

* sporirea conţinutului de materie organică în stratul de la suprafaţa solului, care imbunatatesc astfel caracteristicile structurale şi de lucrabilitate ale solului, contribuind la sechestrarea carbonului şi altor gaze în sol, şi la reducerea emisiilor, (asa numitele gaze cu efect de sera) precum şi la reducerea mineralizarii azotului organic; odată cu scăderea mineralizarii materiei organice se reduce şi pierderea în atmosfera a bioxidului de carbon;

* stimularea activităţii biologice, mai ales pe cea a macro şi mezofaunei;

* stimularea biodiversitatii prin noi condiţii de habitat şi hrana pentru diferite specii de vietuitoare şi plante;

* reducerea sensibila a temperaturii şi mai ales a variatiilor termice în primii 10 cm de sol;

* îmbunătăţirea, în timp, a caracteristicilor de traficabilitate şi lucrabilitate ale solului din perioadele de semanat şi recoltat, astfel ca, acestea se pot efectua în cadrul unui interval mai larg de umiditate, comparativ cu sistemul convenţional, facilitand, de asemenea, recoltatul în climatele mai umede;

* creşterea, pe termen lung, cu cel puţin o clasa a gradului de fertilitate a solului, datorită ameliorării şi îmbunătăţirii condiţiilor sale fizice, chimice şi biologice şi a reducerii riscului degradării solului prin destructurare, compactare, eroziune;

* reducerea timpilor de lucru şi a necesarului de forta de muncă cu aproximativ 50%, datorită numărului extrem de redus de lucrări mecanice. Acest avantaj devine foarte util în perioadele critice, atunci când, de exemplu, semanatul trebuie să se efectueze într-o perioadă de timp foarte scurta; de asemenea, reducerea timpului de lucru face acest sistem să fie mai flexibil, în unele condiţii se pot obţine chiar doua recolte pe an;

* recolta care se obţine, frecvent este aproape egala sau mai redusă cu 5-10% faţă de cea realizată în sistemul convenţional, dar în anii secetosi poate fi chiar mai mare;

* sistema de maşini agricole necesară pentru efectuarea diferitelor lucrări şi operaţii, de la semanat la recoltat, nu este atât de complexa ca în sistemele convenţionale, astfel încât, pentru fermier este mai uşor de întreţinut şi reparat;

* sistema de maşini agricole utilizata are şi o sarcina pe osie mai redusă, astfel încât şi presiunea exercita pe sol este mai redusă;

* reducerea destul de serioasă a consumului de carburanţi, adesea, cu 40 până la 50%, datorită numărului extrem de redus de lucrări efectuate, nu poate fi neglijata de nici un fermier; în cultivarea porumbului şi a soiei prin acest sistem reducerile de combustibil pot atinge chiar şi 50-70%;

154.În acest caz, fermierii îşi asigura potenţiale beneficii:

* reducerea sau eliminarea unor costuri diverse;

* încadrarea în timpul optim de semanare şi în perioadele optime de incoltire şi creştere a culturii;

* protecţia solului cu resturi vegetale;

* depunerea pe sol a unui strat de materie organică care în timp va duce la îmbunătăţirea structurii solului şi a capacităţii de drenaj a acestuia;

* mineralizarea scăzută a azotului organic şi reducerea spalarii nitratilor;

* odată cu scăderea mineralizarii materiei organice se reduce şi pierderea în atmosfera a bioxidului de carbon;

* se favorizează în sol dezvoltarea faunei benefice, cum ar fi ramele;

* cresc condiţiile de habitat şi hrana pentru păsări.

4.8.2.Semanatul direct

155.Acesta tehnologie a semanatului direct în miriste presupune introducerea directa a seminţelor în sol fără pregătirea prealabilă a patului germinativ. Maşinile de semanat sunt astfel construite încât permit pe direcţia de semanat deschiderea unor santulete în care sunt introduse seminţele. De aceea, pentru succesul diferitelor practici conservative, dar mai ales al semanatului direct, fermierul trebuie să ia în considerare modul de gospodărire la suprafaţa a miristii, a resturilor vegetale culturii premergătoare, printr-o buna lucrare de maruntire şi imprastiere uniforma la suprafaţa în perioada de vara - începutul toamnei. Eliminarea resturilor vegetale prin ardere este exclusa.

156.Pentru aceasta, fermierul arc câteva optiuni în funcţie de specificul local şi va alege pe cea care se preteaza cel mai bine, şi anume:

* mobilizarea superficiala a miristii până la adâncimea de maxim 10 cm, prin aplicarea unei lucrări, de regula cu discul, pe toată suprafaţa solului, imediat după recoltarea culturii premergătoare;

* tocarea resturilor vegetale şi lucrarea superficiala doar în benzi, dacă se aplică tehnologia de semanat în benzi;

* tocarea resturilor vegetale simultan cu recoltatul, dacă dispune de o semanatoare dotată şi cu echipament suplimentar pentru o astfel de operaţie;

* în fermele mixte este recomandată practicarea pasunatului controlat.

157.Pe lângă aceasta, mai ales în cazul semanatului direct, sunt necesare alte câteva reguli care trebuie respectate:

* nu se aplică pe soluri umede sau grele, ci numai în acord cu toate condiţiile de pretabilitate, stabilite în acord cu specialiştii; este de regula, pretabil pentru solurile care au textura grosiera şi medie, afanate şi bine drenate, pe cele care sunt deja degradate prin destructurare, eroziune, compactare secundară;

* nu se practica pe terenuri puternic inierbate sau imburuienate;

* adesea este necesară o lucrare de tavalugire a solului pentru asigurarea unui contact mai bun între sol şi seminţe; aceasta lucrare nu se va aplica atunci când solul este prea umed;

* este necesar să se lase un timp suficient care să permită samulastrei şi buruienilor sa incolteasca, după care se trece la combaterea acestora prin erbicidare. Precizam ca exista o foarte puternica dependenta faţă de erbicide, întrucât nu se aplică şi combaterea mecanică. Sortimentul, dozele de erbicide, momentul de aplicare trebuie respectate în acord cu planta cultivată. De exemplu, controlul buruienilor numai prin erbicidare nu este suficient de eficient în rotatia grâu-porumb, întrucât înainte de semanat nu se aplică erbicide pentru combaterea buruienilor graminee, situaţia se schimba dacă pentru acestea exista erbicide selective postemergente; de aceea, pentru ca un astfel de sistem sa reuseasca fermierul trebuie să-şi stabilească o rotaţie de culturi care să cuprindă specii cat mai diferite, asolamentul cu plante contrastante reprezintă un factor foarte important;

* este benefic doar dacă suprafaţa solului rămâne acoperită cu resturi vegetale, cel puţin 30%, imediat după semanat. Fermierul trebuie să aibă însă în vedere faptul ca resturile vegetale incetinesc sau reduc ritmul de încălzire a solului, fiind deosebit de important în perioada de primavara, întrucât determina întârzierea semanatului, în special în zonele nordice; de asemenea, în astfel de zone germinatia seminţelor ca şi rasarirea lor poate fi incetinita şi neuniforma, astfel încât în primaverile reci acest sistem nu este recomandat;

* fertilizarea organică, ca şi aplicarea amendamentelor, nu este posibila, de aceea se vor folosi doar îngrăşăminte minerale cu un grad ridicat de solubilitate, alături de îngrăşăminte foliare;

* controlul bolilor şi dăunătorilor trebuie monitorizat cu mare atenţie, întrucât substantele chimice nu se pot incorpora în sol, seminţele trebuie tratate înainte de semanat. Mai mult decât atât, resturile vegetale pot incuraja apariţia şi înmulţirea bolilor şi dăunătorilor, astfel ca monitorizarea atenta este deosebit de necesară.

4.9.Afanarea adanca şi omogenizarea solului

158.În anumite condiţii, amestecarea stratului superior de sol cu cele inferioare poate contribui la îmbunătăţirea caracteristicilor solului mai ales a celor fizice. Se va evita "dilutia" exagerata a stratului superficial cu material adus din adancime la suprafaţa, deoarece acesta contribuie la reducerea fertilitatii, provocand degradarea fizica.

159.Nu se va ara mai adanc de 20-25 cm pe solurile nisipoase fine şi pe solurile prafoase, care au conţinut redus de materie organică, mai ales dacă subsolul este şi mai sarac în material organic. Dacă în aceste condiţii subsolul este arat, atunci nivelul de stabilitate al suprafeţei devine chiar mai redus. În consecinţa, degradarea prin eroziune eoliana şi hidrica poate fi intensificata.

160.Afanarea adanca, prin omogenizarea diferitelor straturi de sol, contribuie la scăderea conţinutului de nutrienti accesibili pentru plante, la realizarea unui pat germinativ mai grosier şi la încălzirea mai lenta a solului în primavara.

161.Creşterea volumului de sol explorat de către masa radiculara poate fi obţinută nu neapărat prin aratura cu întoarcerea brazdei, ci prin lucrări de afanare adanca efectuate prin scormonire, subsolaj, scarificare.

162.Aratura adanca nu se aplică pe soluri subtiri, formate pe materiale afanate, supuse proceselor de alterare, cum este de exemplu, calcarul sedimentar, în contrast, lucrarea superficiala, incluzând şi lucrările de conservare a solului, poate contribui la îmbunătăţirea stării structurale, la conservarea nutrientilor în straturile din partea superioară a profilului de sol, la creşterea gradului lor de accesibilitate.

!Imagine

Lucrarea superficiala a solului

163.Pajistile care sunt situate pe soluri cu textura fina, cu drenaj intern defectuos, au o structura bine dezvoltata, cu microagregate, doar în stratul superficial cu o grosime de numai cativa centimetri.

164.Aceste pajişti trebuie reinsamantate doar în condiţii speciale. Aplicarea araturii pe astfel de soluri nu face decât să contribuie la reducerea conţinutului de materie organică, la distrugerea drenajului natural şi astfel la creşterea riscului de degradare antropica de către maşinile agricole şi animale, în acest mod, managementul unor astfel de soluri va fi şi mai dificil de realizat în anii următori.

165.Dacă, totuşi, este necesară o reinsamantare a acestor terenuri, atunci aceasta se va aplica la suprafaţa sau se vor utiliza tehnici de lucrare care să afecteze doar un strat superficial de sol.

166.Solul trebuie deranjat cat mai puţin posibil atunci când sunt scoşi din livezile pe rod unii pomi fructiferi, atunci când puietul este recoltat din pepiniere, atunci când terenul agricol este curatat de arbori, arbuşti.

167.Toate lucrările mecanizate trebuie aplicate atunci când nu exista riscul de compactare a solului, adică atunci când conţinutul de apa din sol este redus, fiind în zona valorilor de traficabilitate.

168.Mobilizarea solului în apropierea sistemului radicular trebuie să fie minima.

169.În anumite cazuri materialele lemnoase mai subtiri: rădăcini, cioate, arbuşti, pot fi tocate de maşini speciale cu discuri puternice şi lăsate pe sol pentru a fi supuse proceselor de descompunere, de degradare.

170.Pentru a aplica cele mai bune soluţii tehnice în contextul condiţiilor locală este necesară asistenţa tehnica de specialitate.

4.10.Pierderea turbariilor şi a zonelor umede.

171.Dacă pe teritoriul fermei sunt prezente astfel de zone, practic nedegradate sau aflate în condiţii naturale sau aproape naturale, trebuie protejate, conservate în aceasta stare mai ales în scopul dezvoltării biodiversitatii şi al promovării unui mediu ambiental cat mai sanatos şi atragator pentru om şi diferitele vietuitoare.

172.Pentru ca drenajul sa devină eficient este necesar ca panza de apa freatica să fie coborâtă. Acest fapt nu este benefic şi de aceea, pentru modificarea destinaţiei unor astfel de zone, au fost modificate condiţiile naturale şi regimul apelor freatice cu efecte nefavorabile neprevăzute.

173.Scăderea nivelului freatic conduce la apariţia şi intensificarea unor procese, cum sunt cele de contractie, ca urmare a intensificării uscarii care, împreună cu lucrările de cultivare repetată, stimuleaza procesele de crapare, ca şi pe cele de oxidare care determina reducerea grosimii stratului de turba. Aceste soluri au resurse naturale pentru o perioadă limitată. Grosimea stratului organic este în scurt timp sever afectată de toate lucrările antropice.

174.Pentru reducerea pierderii materiei organice trebuie ca adâncimea apei freatice să fie păstrată cat mai aproape de suprafaţa o perioadă de timp cat mai îndelungată.

175.În unele zone o atenţie specială este necesară dacă sub stratul de turba se afla acizi sulfatici. Degradarea unor astfel de zone poate fi redusă doar dacă se trece din nou la reinstalarea condiţiilor naturale. Aceasta acţiune conduce însă la reducerea drastica a productivitatii în raport cu plantele cultivate.

176.Viteza şi intensitatea proceselor degradării unor astfel soluri poate fi redusă doar dacă terenurile sunt necultivate măcar un an la diferite perioade şi dacă adâncimea apei freatice a zonelor adiacente este menţinută cat mai aproape de suprafaţa.

4.11.Acoperirea permanenta a solului cu plante cultivate

177.Solul este cel mai sensibil la destructurare şi la producerea eroziunii în perioada de toamna-iarna, dacă este neacoperit sau este slab acoperit cu vegetaţie sau mulci, mai ales în cazul caderilor de precipitatii sub forma de ploi.

178.Astfel, solul rapid saturat cu apa este incapabil de a mai drena apa în exces, fiind supus inevitabil riscului spalarii rapide a stratului fertil ca urmare a scurgerilor de suprafaţa prin santuri şi fagase. Pe lângă consecinţele negative asupra viitoarelor culturi agricole provoacă depunerea sedimentelor în canale, pe drumuri şi în apele de suprafaţa.

179.Plantele prasitoare, ca: porumbul, cartofii, legumele, etc., cultivate pe soluri vulnerabile reprezintă un risc suplimentar care conduce la creşterea vulnerabilitatii solurilor la degradare prin destructurare şi eroziune.

180.Practica a demonstrat ca valoarea unui teren agricol poate fi menţinută prin utilizarea culturilor agricole de acoperire. Acestea vor utiliza mult mai eficient nitratii din sol care altfel vor fi spalati şi transportaţi în masele de apa în timpul iernii.

181.Cele mai importante avantaje ale păstrării acoperite a suprafeţei solului se referă la:

* creşterea nivelului de protecţie a solului şi indirect a altor resurse de mediu şi implicit a beneficiilor;

* îmbunătăţirea stării solului în ansamblul sau;

* evitarea diferitelor costuri asociate cu lucrările privind decolmatarea şi drenarea santurilor şi a drumurilor;

* protecţia şi îmbunătăţirea altor resurse de mediu, cum sunt apele de suprafaţa;

* asigura un habitat important pentru dezvoltarea şi conservarea biodiversitatii.

182.Măsurile strict necesare care trebuie aplicate se referă la:

* stabilirea corecta, în asolament, în timp şi spaţiu, în funcţie de condiţiile specifice locale, a culturilor acoperitoare sau protectoare;

* identificarea terenurilor vulnerabile la destructurare şi procese erozionale, mai ales a celor situate pe pante şi păstrarea lor acoperită;

* includerea culturilor protectoare pe întregul ciclu de rotaţie a culturilor;

4.12.Culturi agricole protectoare

183.De-a lungul unui ciclu de rotaţie a culturilor, buna acoperire a terenului asigura o protecţie importanţa împotriva proceselor erozionale ale solului.

184.Terenurile arabile cu suprafeţele neacoperite sau parţial acoperite prezintă vizibil efecte ale degradării solului la suprafaţa prin destructurare, crustificare şi eroziune, mai ales pe terenurile situate în panta.

185.Apele de suprafaţa în care ajung particulele de sol încărcate cu diferiţi nutrienti prezintă valori ale indicatorilor respectivi, care depăşesc cu mult limita admisibilă (ex. la compusii de azot şi fosfor).

186.Fiecare fermier are obligaţia, dar, în acelaşi timp şi interesul de a efectua, în teren, diferite observaţii şi măsurători pentru aprecierea stării solului, a apelor de suprafaţa, a gradului de colmatare, etc., şi sa ia măsurile care se impun pentru ameliorarea şi evitarea intensificării şi extinderii degradării solului prin destructurare şi eroziune mai ales pe solurile cu un grad ridicat de vulnerabilitate situate pe pante, aflate în folosinţă la arabil.

187.Fermierul trebuie să facă observaţii în teren pentru evaluarea:

* stării de tasare a solului;

* gradului de colmatare a apelor din vecinătatea terenurilor agricole, a santurilor şi a canalelor de drenare;

* prezenta santurilor şi fagaselor formate la suprafaţa terenurilor agricole.

188.Aceste observaţii permit fiecărui fermier sa aprecieze dacă apar procese negative, care pot avea consecinţe foarte nefavorabile, atât asupra veniturilor sale, cat şi pentru calitatea mediului ambiant, prin:

* reducerea calităţii solului şi implicit a capacităţii sale productive;

* pierderi de seminţe, material săditor, fertilizanti, pesticide;

* scăderea veniturilor prin obligativitatea şi/sau necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare de prelucrare a solului;

* apariţia altor efecte nedorite în ferma cum ar fi: inundarea şi colmatarea drumurilor de acces şi afectarea proprietăţii;

* poluarea apelor de suprafaţa şi subterane.

189.Inspectarea terenurilor agricole, în timpul şi după ploile puternice sau de lungă durata, pentru a observa starea solului reprezintă o regulă de baza, care trebuie să între în activitatea curenta a fiecărui fermier. În acest fel se pol identifica, în timp scurt procesele negative ale degradării solului şi lua măsurile corespunzătoare.

190.Atunci când fermierul constata ca degradarea solului prin diferite procese s-a intensificat şi extins, tinzând sa afecteze extrem de grav starea sa de fertilitate şi productivitate, trebuie să apeleze la instituţii abilitate pentru evaluarea riguroasă a fenomenelor şi proceselor respective şi elaborarea împreună a pachetelor de soluţii şi măsuri necesare.

191.Pentru protejarea solurilor împotriva eroziunii fiecare fermier va avea în vedere realizarea şi dezvoltarea unui plan pentru identificarea şi reducerea riscurilor de spalare a solurilor. Ca parte a acestui plan se va utiliza o succesiune şi o rotaţie optima a culturilor pentru a asigura pe toată perioada anului o acoperire cat mai eficienta a suprafeţei solului agricol.

192.Condiţii pentru folosirea culturilor protectoare pe soluri susceptibile la eroziune:

* pe solurile cu risc ridicat, care au fost semanate cu cereale de toamna, după recoltare, se va efectua reinsamantarea destul de timpuriu cu ierburi (nu mai târziu de mijlocul/sfârşitul lui septembrie) pentru a asigura o acoperire de minimum 25% a suprafeţei solului înainte de sosirea posibilei ierni timpurii;

* după recoltarea tarzie a culturilor de radacinoase sunt preferate culturile de primavara în locul cerealelor de toamna, dacă se poate realiza în timp optim o lucrare aratura pentru a îndepărta fagasele şi compactarea suprafeţei şi pentru a creşte capacitatea de absorbţie şi drenare a solului;

* după recoltarea cerealelor, terenul nearat rămas miriste peste iarna poate asigura un anumit grad de protecţie a solului şi în acelaşi timp o sursa de hrana de mare ajutor pentru diferite vietuitoare. Dacă se seamana rapita pentru ulei după cultura de cereale solul poate fi de asemenea prelucrat primavara;

* diferite plante perene, ca specii de trifoi şi lolium pot fi cultivate după culturi de primavara, împreună cu alte culturi de toamna, de ex., sub grâu, asa numitele culturi ascunse;

* în general, după recoltarea oricărei culturi se va avea în vedere instalarea altor culturi timpurii de acoperire, cum ar fi: secara sau alte plante furajere, acolo unde solurile prezintă risc ridicat la degradare, şi ar rămâne descoperite în perioada de iarna;

* pe soluri cu textura grosiera, atunci când se înfiinţează cultura sfeclei de zahăr după cereale sau după o cultura de acoperire, care a fost în prealabil tocata şi împrăştiată uniform la suprafaţa solului (de ex. secara), se poate avea în vedere semanatul într-un pat germinativ pregătit doar prin lucrări reduse. Patul germinativ mai grosier poate contribui la prevenirea eroziunii solului cultivat cu sfecla de zahăr în perioada aprilie-iunie, atunci când cultura de acoperire nu este bine dezvoltata;

* dacă se vor cultiva cartofi şi diferite legume, suprafaţa solului trebuie protejata prin culturi protectoare până la pregătirea solului pentru plantare;

* la înfiinţarea culturii de porumb se poate avea în vedere cultura ascunsă de lolium. Diferite specii de lolium sunt rezistente la atrazin, utilizat ca erbicid în combaterea buruienilor. Alternativ se poate înfiinţa şi o cultura de acoperire pentru perioada de iarna, după recoltarea plantei premergătoare;

* în zonele vulnerabile este necesară introducerea unei culturi de ierburi perene în cadrul ciclului de rotaţie a culturilor. O alta măsura de protecţie se referă evitarea lucrării intense a solului, mai ales când solul este prea umed pentru a fi prelucrat. Adesea este necesară stabilirea unui sistem conservativ de prelucrare redusă a solului pentru a păstra la suprafaţa solului resturile vegetale ale culturilor;

* de asemenea, se va avea în vedere plantarea gardurilor vii şi înfiinţarea zonelor tampon inierbate pentru limitarea scurgerilor de suprafaţa;

* reducerea impactului scurgerilor de suprafaţa asupra canalelor de drenaj;

* unde eroziunea este severă, pe terenuri în panta, se va avea în vedere scoaterea solului de la arabil, chiar de la agricol şi trecerea sa la o noua destinaţie.

4.13.Iarba, garduri vii, arbori şi arbuşti

193.Agricultura beneficiază de tehnologii moderne de cultivare a plantelor şi de maşini şi utilaje agricole performanţe, ceea ce face posibil ca o gama foarte larga de terenuri situate pe pante cu grad mare de inclinare să fie utilizate ca terenuri agricole şi cultivate rentabil. Inevitabil, o dată cu creşterea suprafeţelor exploataţiilor agricole se produce şi pierderea unor valoroase habitate naturale care includ şi vegetatia specifică terenurilor în panta.

194.Înlăturarea vegetatiei, prin defrişarea terenurilor situate pe pante lungi şi mai înclinate, pentru a le transforma în terenuri agricole, conduce la creşterea riscului apariţiei eroziunii, a scurgerilor de suprafaţa şi a poluarii apelor de suprafaţa. În aceasta situaţie efectuarea lucrărilor agricole pe curbele de nivel nu mai este suficienta pentru a stopa fenomenele atât de nefavorabile, dacă nu se iau şi alte măsuri, care privesc instalarea benzilor inierbate, a gardurilor vii, a arborilor şi arbustilor, trecerea la lucrări de impadurire.

195.Ierburile şi alte tipuri de vegetaţie permanenta, reprezintă în acelaşi timp filtre naturale pentru reducerea sau chiar stoparea imbogatirii apelor de suprafaţa cu nutrienti şi pesticide datorită scurgerilor de suprafaţa.

Experienta practica a demonstrat ca plantarea vegetatiei permanente pe terenurile fermelor cu probleme serioase şi frecvente de eroziune, nu numai ca protejeaza eficient terenurile vulnerabile precum luncile, vaile lungi sau abrupte sau vaile naturale de drenare, dar aduc şi alte beneficii.

Prin imbinarea corecta a acoperirii terenurilor cu plante agricole, ierburi perene şi alte tipuri de vegetaţie, procesele erozionale sunt păstrate sub control şi producţia obţinută poate fi menţinută rentabila.

196.Principalele beneficii care pot fi obţinute de fermier se referă la următoarele:

* conservarea stării de fertilitate a solului şi a potenţialului sau productiv şi în acelaşi timp reducerea deprecierii culturilor agricole;

* păstrarea calităţii apelor de suprafaţa;

* reducerea costurile suplimentare ce apar din lucrări necesare pentru înlăturarea efectelor negative ale inundarii şi colmatarii santurilor, canalelor, drenurilor şi a drumurilor de acces;

* sporirea biodiversitatii, protecţia faunei şi florei sălbatice;

* creşte valoarea naturala şi peisagistica a zonei contribuind la crearea unui mediu ambiental prietenos.

4.14.Vegetatia permanenta

197.Utilizarea vegetatiei naturale poate fi mult mai economică în anumite zone ale fermei, în scopul reducerii scurgerilor de suprafaţa, dar şi pentru ameliorarea şi îmbunătăţirea peisajului, ca o alternativa viabila la culturile agricole.

198.Aceasta soluţie este benefica în următoarele situaţii:

* pe pante > 11° care sunt dificil de lucrat cu maşinile agricole obişnuite;

* pe soluri foarte grele şi umede, cu risc ridicat al degradării prin diferite procese, datorită aplicării intense a lucrărilor agricole şi chiar improprii pentru acestea, fiind necesare cheltuieli suplimentare care duc la ineficienta economică;

* pe pante lungi şi foarte lungi;

* pe vai şi cai naturale de drenaj care sunt supuse eroziunii de adancime;

* pe mari suprafeţe de teren destinate folosinţei agricole numai prin aplicarea de benzi inierbate permanent sau garduri vii.

199.De aceea, este deosebit de utila o harta a întregii ferme pentru a stabili zonele pe care vegetatia naturala, neagricola, poate fi introdusă pentru protejarea solului .

200.Schimbarea utilizării terenurilor agricole în special la terenurile supuse puternic eroziunii face obiectul sistemelor şi schemelor de plati compensatorii, care sunt aplicate şi în Uniunea Europeană.

4.14.1.Ierburi permanente

201.Înfiinţarea zonelor permanent inierbate pe terase, limite ale terenurilor agricole, sau pe terenurile agricole vulnerabile supuse conversiei, oferă fermierilor posibilitatea obţinerii unor importante compensaţii la care se adauga şi alte avantaje economice care decurg din îmbunătăţirea valorii peisagistice şi a diversificării şi reabilitării florei şi faunei sălbatice, împreună cu îmbunătăţirea generală a condiţiilor ambientale.

202.Acţiunile pe care le poate desfăşura un bun fermier, care este interesat de reabilitarea condiţiilor de mediu din zona în care se afla ferma sa, dar şi de beneficiile evidente de care le va avea, se referă la următoarele:

* Schimbarea destinaţiei terenurilor situate pe pante abrupte precum şi a celor puternic afectate de eroziune, în terenuri permanent inierbate (pajişti, fanete).

* înfiinţarea benzilor permanent inierbate cu plante perene, situate la marginea terenurilor agricole şi pe haturi, permite incetinirea şi filtrarea scurgerilor;

* înfiinţarea de pajişti permanente, care reduc scurgerile de suprafaţa şi capteaza sedimentele, în zonele care constituie cai naturale de drenare, unde scurgerile se colectează pe vai. În aceste zone după înfiinţarea pajiştilor este necesară verificarea periodică a fixării ierburilor perene, dacă se refac înainte de inundarile ce apar în zonele de drenaj natural;

* înfiinţarea de benzi permanent inierbate sau plantate cu arbori şi arbuşti, care vor acţiona ca filtre naturale, de-a lungul terenurilor agricole adiacente cursurilor de apa, pe o latime de cel puţin 2 metri.

4.14.2.Garduri vii

203.Restabilirea sau înfiinţarea gardurilor vii în combinaţie cu zonele permanent inierbate şi împădurite în scopul delimitării zonelor vulnerabile ale terenurilor arabile şi reducerii lungimii pantelor, constituie o acţiune necesară şi obligatorie pentru oricare fermier care se confrunta cu problemele apărute în urma eroziunii şi degradării solului.

Gardurile vii vor fi aliniate de-a lungul contururilor şi asociate santurilor, canalelor sau digurilor pentru o eficienta maxima în lupta cu scurgerile de suprafaţa şi eroziunea.

204.Acţiunile cele mai importante se referă la:

* protejarea gardurilor vii naturale în zonele prestabilite ca fiind vulnerabile la degradare, iar acolo unde acestea au fost desfiinţate sau au fost afectate, vor fi luate măsurile de reinfiintare şi reabilitare a vegetatiei permanente.

* plantarea de garduri vii transversale, în special pe pantele lungi, în scopul reducerii forţei şi intensitatii scurgerilor de suprafaţa;

* în cazul replantarilor este necesar să fie utilizate specii naturale specifice zonei.

4.14.3.Împăduriri

205.Pe pantele lungi, unde solul este puternic vulnerabil la eroziune şi scurgeri de suprafaţa, restabilirea sau înfiinţarea benzilor tampon împădurite se va face, de asemenea, în completare cu zonele inierbate permanent şi gardurile vii.

Şi în acest caz fermierii pot beneficia de plati compensatorii şi asistenţa tehnica. Aceste zone împădurite, bine întreţinute pot deveni importante surse de venituri.

206.Acţiunile pe care trebuie să le desfăşoare fermierul în aceasta situaţie se referă la:

* plantarea zonelor împădurite de protecţie pe marginea terenurilor arabile vulnerabile şi întreţinerea acestora;

* planificarea plantarii arborilor pe pantele lungi, pentru a reduce lungimea lor;

* materialul săditor se va constitui din specii corespunzătoare de arbori şi arbuşti, cum ar fi: salcamul, rachita, mai ales în coridoarele constituite ca benzi tampon de-a lungul râurilor şi pe terasele construite în scopul protecţiei împotriva eroziunii;

* pasunatul şi accesul septelului va fi restrictionat şi, în acest scop, se impune îngrădirea zonelor împădurite precum şi a celor nou înfiinţate.

* fermierii trebuie să solicite sprijinul altor specialişti şi sa apeleze la schemele de plati compensatorii în cazul în care înfiinţează sau reabiliteaza benzi tampon, pajişti, garduri vii şi zone împădurite.

V. ASPECTE PRIVIND MANAGEMENTUL FERMEI

5.1.Managementul folosintelor şi cerinţelor de apa

207.La implementarea strategiilor de gestiune a folosintelor şi cerinţelor de apa, standardele tehnice, metodologiile şi instrucţiunile vor fi considerate ca instrumente folositoare la toate nivelurile.

Se vor avea în vedere următoarele:

* efectuarea de analize detaliate, inclusiv metode pentru rezerve temporale şi cerinţe în sub-bazine;

* investigaţii asupra proceselor de scurgere, strategii pentru irigaţii, studii privind cerinţele de apa şi rezervele disponibile;

* promovarea profesionalismului prin afiliere la instituţii şi asociaţii profesionale;

* dispozitive pentru regularizarea şi măsurarea consumurilor de apa;

* metode, tehnici de irigare moderne pentru creşterea randamentului utilizării apei;

* metodologii moderne pentru aprecierea cerinţelor de apa necesare agriculturii;

* utilizarea manualelor (instrucţiunilor) de proiectare şi întreţinere a lucrărilor de irigaţii şi construcţii.

208.Cele mai importante eforturi privind gospodărirea apei se depun în situaţii de criza, de ex., în perioadele de seceta.

209.Câteva din instrumentele disponibile ale managementului informatiei care includ baze de date, modele computerizate cunoscute şi strategii generale se referă la:

* cunoaşterea resurselor de apa disponibile - în special a celor subterane - nivelul de folosire a resurselor este de obicei necunoscut;

* baze de date pentru susţinerea strategici privind gospodărirea apei;

* efectele demografice, rata exodului rural;

* capacitatea de a plati pentru consumurile din ce în ce mai mari de apa;

* estimarea folosinţei de apa sectoriale prezenta şi viitoare, şi apoi folosirea estimarilor pentru realocarea apei acolo unde este o insuficienta prognozata;

* evaluarea calităţii apei folosite la irigaţii (ex. salinitatea) în diferite anotimpuri şi efectele acesteia asupra recoltei;

* date privind cantităţile de apa actuale extrase de fermieri din râuri pentru lucrările şi necesităţile proprii de stocare;

* documentaţii ale studiilor de caz privind cerinţa de apa;

* date asupra prognozei cerinței de apa;

* sisteme informationale referitoare la schemele de aprovizionare cu apa şi canalizare.

5.2.Managementul ingrasamintelor organice naturale

210.Cu toate ca ingrasamintele organice naturale, în special gunoiul de grajd, corect utilizate, pot contribui la sporirea şi conservarea fertilitatii solului, de-a lungul timpului acestea au fost înlocuite, adesea total, cu ingrasamintele minerale.

211.Astăzi, din ce în ce mai mulţi fermieri au început sa înţeleagă ca aplicarea ingrasamintelor organice pe terenurile agricole, în cantităţi corespunzătoare şi la momentul potrivit, pot reduce cheltuielile şi conduce la beneficii importante.

Iata câteva consecinţe pozitive:

* reducerea cheltuielilor alocate fertilizarii minerale;

* îmbunătăţirea stării structurale a solului, reducerea riscului degradării prin diferite procese, îmbunătăţirea şi conservarea în ansamblu a stării de fertilitate a solului şi creşterea productivitatii acestuia;

* reducerea costurilor pentru gospodărirea deşeurilor organice provenite de la creşterea pasarilor şi animalelor;

* creşterea biomasei vegetale;

* reducerea riscului de poluare a apelor.

212.Sunt necesare eforturi, reconsiderari şi acţiuni privind:

* utilizarea ingrasamintelor organice naturale şi în special a gunoiului de grajd având în vedere ca acestea nu sunt deşeuri ci surse de fertilizanti şi materie organică deosebit de valoroase pentru sol;

* dotarea cu utilaje şi echipamente adecvate pentru administrarea acestora pe teren în condiţii optime;

* întocmirea planurilor de gospodărire a tuturor materialelor organice din ferma şi a schemelor de fertilizare pentru a evita poluarea solului şi apelor.

5.2.1.Rezervele de nutrienti din sol

213.Fiecare fermier trebuie să întreprindă următoarele acţiuni:

* sa realizeze şi să aplice programul necesar de analize ale solului, care depinde de opţiunea fiecăruia. Pentru acei fermieri care nu au experienta necesară, dar şi pentru cei care nu obţin rezultatele dorite, este necesară solicitarea sprijinului specialiştilor din cadrul oficiilor judeţene de studii pedologice şi agrochimice care întocmesc programele de analiza, efectuează analizele şi studiile pedologice necesare şi acorda asistenţa tehnica de specialitate;

* să asigure utilizarea eficienta a fertilizantilor pe bază de azot, fosfor, potasiu şi a altor elemente necesare nutritiei plantelor. Aceasta trebuie să se bazeze numai pe rezultatele analizelor de sol, care trebuie efectuate periodic şi pe cunoaşterea cerinței fiecărei culturi faţă de diferiţii nutrienti;

* sa elaboreze, pe baza datelor respective, planuri de fertilizare la nivelul fermei, pe o durată de 2-4 ani;

* acolo unde distribuie anual îngrăşăminte organice naturale, trebuie să efectueze analize chimice ale solului, periodic, fie toamna târziu, fie primavara, în scopul cunoaşterii rezervelor de nutrienti ce pot fi puse la dispoziţia plantelor.

5.2.2.Distribuirea ingrasamintelor organice naturale pe sol

214.Cantitatea de azot accesibil pentru planta din îngrăşământul organic natural utilizat depinde de diferite condiţii: de originea acestuia, de condiţiile hidrometeorologice din perioada când acesta este administrat, de sol, de modul de administrare, etc.

215.Fiecare fermier trebuie să ia în considerare următoarele recomandări:

* să efectueze analize chimice asupra conţinutului de nutrienti din probe reprezentative ale materialelor organice respective, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci cel puţin sa utilizeze informaţiile existente care oferă date asupra conţinutului de nutrienti disponibili pentru diferite tipuri de îngrăşăminte organice naturale, date care pot fi găsite la diferite instituţii de specialitate;

* aplicarea ingrasamintelor organice naturale primavara devreme să fie efectuată numai în perioade optime, utilizând utilaje şi echipamente care nu afectează solul;

* este esenţial planul de management al tuturor materialelor organice din ferma, bazat pe recomandările "Codului de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluarii", care indica zonele cu restrictii de aplicare, zonele cu mare risc de poluare unde nu se poate face distribuirea ingrasamintelor în timpul iernii şi terenurile cu risc pe care ingrasamintele se aplică doar cu precautie;

* echipamentele de distribuire ale utilajelor de administrare trebuie reglate la fiecare aplicare la normele stabilite în prealabil;

* cele mai indicate şi eficiente metode de aplicare a ingrasamintelor organice naturale sunt: încorporarea în sol imediat după administrare, injectarea în sol şi împrăştierea în benzi. Nu este recomandată împrăştierea la suprafaţa solului întrucât determina pierderi importante de azot sub forma de amoniu conducand la poluarea atmosferei;

* administrarea se va face doar după identificarea perioadelor optime de aplicare. Ingrasamintele organice de consistenta lichidă şi semilichida, de exemplu: urina, must de gunoi de grajd, dejectii semifluide-pastoase de la păsări, namol de canalizare, etc., care au continuturi ridicate de azot accesibil plantelor, vor fi aplicate primavara. Dacă aceste îngrăşăminte sunt aplicate toamna, în special pe solurile subtiri, pe solurile nisipoase, pierd rapid azotul prin spalare. Gunoiul de grajd, precum şi gunoiul provenit de la asternuturi din grajduri, dar şi alte îngrăşăminte provenite din diferite materiale şi resturi organice, de consistenta solida, pot fi aplicate toamna şi chiar iarna, întrucât acestea disponibilizeaza azotul în timp, astfel ca riscul de pierdere prin spalare este redus;

* ingrasamintele care conţin azot imediat accesibil se vor administra doar în cantităţi reduse care să acopere strict necesarul culturilor şi luând în considerare rezerva din sol. De regula, nu se aplică pe parcursul unui an cantităţi mai mari de 170 kg de azot total la hectar;

* nu se vor aplica îngrăşăminte dacă:

–solul este crapat (fisurat) în adancime, dacă terenul este pregătit în vederea instalării drenurilor; lucrările de drenaj au fost efectuate în ultimele 12 luni; au fost efectuate lucrări de afanare prin subsolaj în ultimele 12 luni;

–solul a fost inundat şi/sau are exces de apa;

–solul a fost inghetat 12 ore sau mai mult în decurs de 24 ore;

–solul este acoperit cu zapada.

* ingrasamintele organice naturale, de cele mai multe ori, nu furnizeza fosforul şi potasiul în cantităţi suficiente creşterii şi dezvoltării culturilor. De aceea, trebuie să se aibă în vedere acest aspect, iar atunci când este necesar, să se suplimenteze prin fertilizare minerala;

* în zonele vulnerabile la poluarea cu nitrati se vor respecta obligatoriu prevederile privind modul de distribuţie şi cantităţile de îngrăşăminte organice naturale.

5.2.3.Compostarea

216.Metoda cea mai buna de valorificare a reziduurilor organice o reprezintă compostarea.

Ingrasamintele organice naturale de diferite proveniente sunt amestecate cu diferite materiale vegetale şi sunt depozitate, după o anumită procedura, în grămezi, fiind supuse descompunerii. Acest proces se desfăşoară în prezenta aerului şi apei aplicată într-o anumită proporţie; aceşti factori favorizează descompunerea.

217.Beneficiile compostarii:

* se reduce volumul diferitelor materiale supuse compostarii, fiind usurata manipularea acestora la transport şi aplicarea lor pe teren;

* compostul este un valoros ameliorator şi recondiţionator al solului;

* compostul este curat de seminţe de buruieni şi diferiţi agenţi patogeni;

* compostul este un bun furnizor de hrana pentru culturi datorită eliberării treptate a nutrientilor uşor de absorbit şi asimilat de către plante;

* în comparatie cu gunoiul proaspăt, se poate administra pe teren în perioade mai lungi de timp;

* reduce capacitatea de stocare şi aplicare de îngrăşăminte, în special a celor minerale.

218.La prepararea compostului trebuie avute în vedere următoarele măsuri:

* prepararea compostului se va face cat mai aproape de locurile în care este prezent materialul brut, în scopul reducerii costurilor, în special al transportului;

* gramezile stocate în spaţii neacoperite vor avea înălţimea maxima de 2,5 m pentru a putea elimina rapid excesul de apa provenit din ploi;

* gramezile trebuie să fie intoarse cel puţin o dată folosind un tractor cu lama frontala. Mai multe intoarceri contribuie la îmbunătăţirea procesului de compostare dar conduce la creşterea costurilor;

* în gramada de compostare, temperatura creşte la valori între 50°C - 60°C (cu scurte perioade cu temperaturi mai ridicate pentru distrugerea seminţelor de buruieni şi a agenţilor patogeni); dacă temperatura coboară se face remanierea gramezii pentru a-i asigura aerarea şi umiditatea necesară; dacă umiditatea a scăzut se aplică apa pentru a se atinge un conţinut de apa de 45-60%. Este necesar ca temperatura să se verifice periodic;

* în timpul procesului de compostare au loc importante degajari de dioxid de carbon, vapori de apa şi amoniac. Pierderea de amoniac poate fi redusă prin creşterea conţinutului de materiale celulozice sau paie în masa materialelor organice depozitate în grămezi pentru compostare;

* lichidul, care este filtrat de gramada de compost trebuie să fie colectat şi apoi folosit la umezirea gramezii.

5.2.4.Depozitarea ingrasamintelor organice naturale

219.La depozitarea ingrasamintelor organice, de cea mai mare importanţa sunt spaţiile de depozitare, care trebuie să permită stocarea acestora până la distribuirea lor pe teren în perioadele optime de aplicare. Este dorit ca aceasta să se realizeze printr-o buna organizare a spaţiilor existente.

220.În perioada depozitarii trebuie să se verifice dacă:

* toate apele provenite din ferma, convenţional curate, cum ar fi scurgerile din apele de ploaie de pe acoperisuri sau de pe suprafeţele şi platformele curate, nu ajung în apele uzate sau spaţiul depozitarii gunoiului de grajd, şi sunt drenate separat;

* dacă se poate reduce producerea materialelor organice şi ingrasamintelor de origine animala printr-o gospodărire mai bine organizată;

* incintele, curţile, spaţiile pentru depozitarea materialelor respective şi depozitele pot fi acoperite eficient alocand costuri relativ mici.

221.Trebuie să se urmărească atent cantitatea materialelor organice produse în ferma şi modul în care ploile afectează cantitatea finala care trebuie stocata.

În acest sens, fermierul va lua următoarele măsuri:

* se va calcula cantitatea dejectiilor provenite de la animale;

* se va calcula volumul apelor uzate generate;

* se va calcula capacitatea de stocare necesară pentru perioada în care nu se face administrarea ingrasamintelor, capacitate suficienta care să nu conducă la poluare;

* trebuie ca precipitatiile de pe acoperisuri, platforme şi incinte deschise, drumuri şi terenuri sa nu ajungă în spaţiile destinate depozitarii; în acest mod se poate păstra nediluata concentraţia de nutrienti din ingrasamintele organice naturale;

* costurile finale de realizare a acoperirii zonelor de stocare se pot considera beneficii prin minimalizarea producerii de ape uzate;

* acoperirea spaţiilor de stocare reduce şi pierderile de nutrienti.

5.2.5.Aplicarea ingrasamintelor chimice

222.Utilajele şi echipamentele moderne de fertilizare sunt de mare precizie, astfel încât permit efectuarea reglajelor necesare pentru asigurarea aplicării uniforme a dozelor calculate.

223.Sunt necesare totuşi câteva măsuri care trebuie luate de fiecare fermier:

* verificarea ingrasamantului chimic ce urmează a fi aplicat;

* verificarea uniformitatii şi a cantităţii administrate prin dispozitivul de imprastiere. Neuniformităţile trebuie să fie mai mici de 15%;

* respectarea benzilor de protecţie din apropierea cursurilor de apa în care nu se face administrarea ingrasamintelor chimice.

* nu se vor administra îngrăşăminte chimice prin imprastiere pe timp de vant;

* nu se vor aplica îngrăşăminte minerale dacă:

–solul este crapat în adancime sau pregătit în vederea instalării unor drenuri sau pentru a servi la depunerea unor materiale de umplutura; sau câmpul a fost prevăzut cu drenuri sau a suportat lucrări de subsolaj în ultimele 12 luni;

–solul a fost inundat şi/sau are exces de umiditate;

–solul a fost inghetat 12 ore sau mai mult în decurs de 24 ore;

–solul este acoperit cu zapada.

* dacă pe un teren se aplică şi îngrăşăminte organice naturale, atunci administrarea ingrasamintelor chimice se va face întotdeauna în completare numai până la acoperirea necesarul optim de nutrienti al culturii respective;

* trebuie efectuată monitorizarea atenta a condiţiilor de nutriţie a culturii ca o măsura strict necesară de aplicare cu acuratete a fertilizantilor în perioadele de creştere şi fructificare a culturilor;

* alternarea normelor de fertilizare aplicate pe teren este necesară pentru armonizarea rezervei variabile a diferiţilor nutrienti din sol.

5.3.Gospodărirea septelului

224.Accesul la pascut al turmelor de animale în timpul perioadelor umede determina degradarea pasunii şi solului. În aceste perioade, păşunile nu vor fi exploatate, pentru a permite refacerea vegetatiei, pentru a reduce riscul degradării solului prin compactare, prin scurgeri de suprafaţa, prin eroziune.

225.Gospodărirea corecta a pasunilor şi fanetelor, pe întreaga ferma aduce beneficii mai mari fermierului şi, în acelaşi timp, îl scuteşte de diferite inconveniente care apar din degradarea pasunilor şi a solului. Fermierul poate alege între pasunatul extensiv şi cel intensiv, sau asigurarea unor surse suplimentare de hrana, bazându-se pe buna cunoaştere a capacităţii de producţie a fermei. Aceasta înseamnă şi reducerea nivelului de stocare şi utilizare alternativa a unor locatii mobile pentru hranire.

226.Este necesar ca drumurile de acces ale turmelor de animale către păşuni să fie bine stabilite, delimitate şi corespunzătoare din punct de vedere al traficabilitatii. Căile de acces vor fi utilizate şi pentru traficul utilajelor şi al vehiculelor, la care sistemele de rulare trebuie să fie dotate cu pneuri de mare balonaj, pentru a avea o cat mai mica sarcina pe osie, şi astfel o cat mai redusă presiune asupra solului.

227.Drumurile de acces trebuie să ofere fermierului siguranţa în ceea ce priveşte traficul animalelor, pentru ca acestea sa nu sufere vătămări, degradari ale copitelor, etc., ceea ce ar insemna reducerea veniturilor şi costuri suplimentare.

228.Respectarea regulilor de pasunat şi asigurarea căilor de acces pentru animale în mod corespunzător asigura:

* o mai buna stare de sănătate a septelului şi creşterea productivitatii;

* îmbunătăţirea producţiei de masa verde şi a valorii nutritionale a furajelor pentru animale;

* reducerea costurilor de reabilitare şi întreţinere a pasunilor şi creşterea producţiei de fanuri;

* reducerea degradării solului prin compactare şi eroziune;

* calitatea apelor de suprafaţa;

* protejarea şi diversificarea florei şi faunei sălbatice;

* creşterea valorii de capital a fermei.

229.Măsurile necesare ce trebuie aplicate de fermier se referă la:

* controlul pasunatului, al retetelor de hrana, a zonelor de hranire;

* controlul căilor de acces pentru animale în scopul evitării accidentelor şi ranirii animalelor;

* planificarea rotatiei zonelor de pascut, precum şi a locatiilor mobile de hranire suplimentară şi de adapare, corelata cu intensitatea pasunatului pentru minimalizarea efectelor suprapasunatului şi a distrugerii;

* controlul accesului şi a densitatii animalelor în vederea reducerii degradării solului prin traficul animalelor şi vehiculelor, prin compactare;

* protejarea stării de calitate a solului;

* protecţia habitatelor vieţii sălbatice.

5.3.1.Pasunatul intensiv

230.Pentru mulţi crescatori de animale menţinerea în stabulatie libera, în afară grajdurilor, a animalelor, chiar şi pe timpul iernii, cel puţin o perioadă redusă de timp, este o necesitate.

231.În aceste condiţii, aplicarea unui management corespunzător şi a unui control corect al pasunatului sunt esenţiale. Numai astfel se pot reduce costurile în vederea refacerii pasunilor, precum şi a prevenirii şi tratarii bolilor animalelor.

232.O gospodărire corespunzătoare poate, de asemenea, menţine starea de sănătate a animalelor, de calitate a apelor de suprafaţa şi a solului, evitand degradarea solului şi poluarea apelor de suprafaţa cu nutrienti.

233.În zonele deluroase şi de munte, solul este în mod natural predispus la degradare prin eroziune, în special datorită prezentei pantelor abrupte şi a caderilor de precipitatii abundente, dar şi pentru ca sunt subtiri şi straturile fertile sunt foarte sarace în materie organică şi nutrienti.

234.Pasunatul animalelor poate distruge vegetatia acoperitoare protectoare şi amplifica eroziunea solului. Suprapăşunatul este daunator, de asemenea, habitatelor naturale din zonele umede, precum şi din cele împădurite.

235.De aceea, fermierii, crescatorii de animale trebuie să respecte regulile următoare:

* asigurarea pentru animale a drumurilor de acces corespunzătoare;

* folosirea hranitoarelor şi a adapatoarelor mobile suplimentare corespunzătoare şi schimbarea locului acestora cat mai des, pentru a evita călcarea şi distrugerea vegetatiei de pe sol;

* localizarea zonelor de hranire pe terenuri mai înalte, situate cat mai departe de cursurile de ape şi canale;

* când sunt utilizate locatiile de hranire şi adapare suplimentare, va fi prevăzut numărul corespunzător de hranitoare şi adapatori, care vor fi mutate şi alimentate cu regularitate folosind numai utilaje uşoare de transport, echipate cu roti cu pneuri de mare balonaj;

* în perioada de iarna în care pasunatul este practicat, în special, pe terenurile umede sau grele, se va evita suprapăşunatul şi traficul excesiv al efectivelor de animale printr-o planificare şi reducere a pasunatului, controlul acestuia şi chiar evitarea pasunatului prin imprejmuirea zonei;

* atunci când se constata afectarea pasunilor, prin apariţia semnelor care indica degradarea acestora (urme de copite care depăşesc adâncimea de 50 mm, sau scurgeri la suprafaţa a apelor care transporta particulele de sol), se va proceda la mutarea imediata a turmelor pe alte terenuri, sau trecerea acestora în grajduri;

* marginile santurilor, canalelor, precum şi drumurile de acces, vor fi protejate cu garduri electrice, mentinandu-se o distanta corespunzătoare între acestea şi limita pasunii;

* în zonele deluroase şi de munte, păşunile supuse degradării prin compactare şi eroziune vor fi imprejmuite şi utilizate prin rotaţie pentru a permite regenerarea optima a vegetatiei ierboase, buna protectoare a stratului subtire de sol.

5.3.2.Terenuri localizate în ferma şi destinate creşterii animalelor.

236.Regulile de baza pentru stabilirea şi utilizarea terenurilor destinate stabulatiei libere pe care crescatorii de animale şi fermierii trebuie să le respecte se referă la:

* alegerea terenurilor uscate, netede, bine drenate, departe de cursurile de apa;

* utilizarea pasunilor permanente acoperite cu ierburi perene, dense şi rezistente;

* observarea periodică a terenurilor respective, fiind alese cele care nu prezintă scurgeri de suprafaţa în cursurile de apa şi canale;

* dacă, după exploatarea terenurilor în scopul stabulatiei libere de iarna, încep să se manifeste procese ale degradării terenului, atunci destinaţia acestora se va schimba prin înfiinţarea unor culturi protectoare de ierburi perene rezistente pentru fixarea sedimentelor şi reducerea transportului lor spre apele de suprafaţa;

* utilizarea locatiilor multiple de hranire şi adapare aşezate în zone bine drenate, largi şi care au baza neteda şi dura;

* elaborarea unui plan de restaurare a stării de calitate a terenurilor care vor fi redate circuitului agricol, având în vedere: reinsamantarea directa, aplicarea araturilor şi lucrărilor de afanare prin subsolaj, rotatiile adecvate de lungă durata cu plante amelioratoare;

* îngrădirea zonelor împădurite sau acoperite cu vegetaţie de protecţie şi protejarea arborilor şi arbustilor existenţi;

* porcii trebuie ţinuţi pe pajişti bine stabilite, cu tufisuri, cu vegetaţie ierboasa bine dezvoltata şi fixată care protejeaza solul şi reduce pierderea de nutrienti.

237.Pe termen lung trebuie aplicate următoarele măsuri:

* şanţurile şi canalele vor fi ingrijite şi vor fi amenajate cu perdele de vegetaţie care capteaza şi limitează sedimentele sa ajungă în cursurile de apa şi în canale;

* trebuie luată în considerare înfiinţarea amenajărilor şi adaposturilor pe timpul iernii sau a posibilităţii extinderii unor construcţii existente în vederea adapostirii animalelor pe timpul iernii;

* trebuie plantate perdele şi garduri de protecţie pentru protejarea turmelor, dar care, totodată, le vor limita şi accesul către alte zone;

* trebuie luate măsuri de protecţie sanitară în zonele umede şi de-a lungul cursurilor de apa pentru reducerea posibilităţilor de infestare cu daunatori şi germeni patogeni care pot produce îmbolnăvirea animalelor.

5.4.Gospodărirea drumurilor din ferma

238.Fermierul trebuie să întreprindă următoarele măsuri şi acţiuni:

* drumurile din ferma trebuie bine proiectate şi pozitionate şi vor avea suprafeţe stabile şi netede, cu eficienta maxima spre zonele pe care le deservesc;

* odată cu înfiinţarea drumurilor respective va avea în vedere reducerea timpilor de deplasare;

* supraveghere permanenta a traficului, a suprafeţei drumurilor;

* evitare la maxim posibil a degradării solului de către animale şi utilaje;

* protejarea habitatelor acvatice faţă de posibilele scurgerile de suprafaţa.

239.Prin adoptarea acestor măsuri, fermierii îşi pot asigura următoarele beneficii:

* deplasare uşoară şi eficienta a animalelor şi utilajelor pe tot parcursul anului;

* reducere a costurilor datorate, atât consumului de combustibil, cat şi lucrărilor de întreţinere şi reparatie a utilajelor;

* reduce posibilităţile de accidentare şi imbolnavire ale animalelor din ferma;

* reducere a scurgerilor de suprafaţa şi implicit a proceselor erozionale ale solului, protejand şi calitatea apelor de suprafaţa;

* păstrarea şi îmbunătăţirea biodiversitatii;

* eficienta marita la culturi şi pasunat; creştere a valorii de capital a fermei.

5.4.1.Drumuri destinate circulaţiei în ferma

240.Drumurile care prezintă urme adânci uscate sau noroioase conduc la:

* creşterea accidentelor;

* avarierea maşinilor agricole, echipamentelor şi altor vehicule;

* întârzierea diferitelor lucrări, prin creşterea timpului pentru deplasare;

* degradarea prin procese erozionale de suprafaţa;

* poluarea cursurilor de apa.

241.De aceea, fermierul trebuie să:

* revizuiasca şi sa utilizeze drumurile în funcţie de problemele constatate;

* utilizeze trasee care evita scurgerile de suprafaţa către cursurile de apa;

* sa utilizeze vehicule de transport cu sarcina mai redusă pe osie;

* acorde prioritate întreţinerii drumurilor în panta şi zonelor lor de acces;

* asigure măsurile şi lucrările necesare pentru drenarea apei de pe drumuri;

* dirijeze scurgerile de suprafaţa de pe drumuri către benzi inierbate care fixează particulele solide transportate;

* asigure condiţiile necesare pentru ca scurgerile de suprafaţa de pe drumuri şi din jurul clădirilor şi amenajărilor fermei sa nu ajungă în zone unde este depozitat gunoiului de grajd sau alte deşeuri organice din ferma;

* amenajeze noi cai de acces în ferma dacă cele existente sunt degradate.

5.4.2.Drumurile destinate accesului animalelor

242.Fermierul trebuie să analizeze frecventa problemelor apărute la picioarele, la copitele animalelor şi cauzele care le-au produs, şi dacă acestea sunt datorate stării drumurilor, spaţiilor de hranire şi adapare ori vitezei cu care acestea se deplaseaza.

243.În acest scop, fermierii sau crescatorii de animale trebuie să efectueze observaţii asupra:

* zonelor de odihnă şi de hranire, prezentei corpurilor dure contondente, sau ascutite, sau dacă au asperitati şi/sau dacă sunt încărcate cu dejectii;

* drumurilor de trecere şi circulaţie, prea abrupte şi acoperite cu pietriş, pe care de altfel şi animalele ezita sa calce, sau care le incetinesc mult deplasarea;

* drumurilor de acces care au o stare avansată de degradare.

244.Pentru a evita diferitele dificultăţi, fermierii trebuie să aplice câteva reguli:

* sa identifice zonele principale unde se amenajeaza zonele de trecere ale animalelor;

* sa amenajeze drumuri bine drenate şi acoperite cu piatra de cariera bine macinata, material lemnos sau betonate;

* sa intretinuta căile de acces curate de buruieni şi vegetaţie ierboasa înaltă;

* zonele de acces vor fi prevăzute la capete, cu zone largi de intrare;

* drumurile vor fi amenajate în zone care sunt bine drenate sau care nu expun cursurile de apa la scurgerile de suprafaţa;

* scurgerile de suprafaţa vor fi deversate pe suprafeţe cu ierburi permanente sau în canale special amenajate.

5.4.3.Traversarea cursurilor de apa

245.În cazul traversarii cursurilor de ape, pentru o şi mai buna siguranţa trebuie ca fermierul sau crescatorul de animale sa ia următoarele măsuri:

* construirea de podeţe, care în cazul unor cursuri de apa inguste pot fi amenajate cu cheltuieli destul de reduse;

* dacă nu pot fi construite poduri sau podeţe, atunci va fi amenajat un vad bine drenat cu materiale accesibile şi se vor stabiliza ambele maluri;

* accesul turmelor de animale va fi limitat pe malul apelor cu ajutorul unor garduri electrice sau din lemn, pentru a evita accesul acestora în cursul de apa, şi contaminarea apei cu dejectii;

* vaile şi terenurile care au un bun drenaj natural, şanţurile, canalele, ca şi zonele umede, se vor îngrădi pentru minimizarea contaminarii cu germeni patogeni care pot provoca infectii cu galbeaza, leptospiroza sau infestari cu viermi;

* la amenajarea podetelor sau podurilor trebuie contactate institute de specialitate pentru proiectare şi să se ia avizele necesare.

5.5.Gospodărirea santurilor şi canalelor

246.Curăţirea anuală a santurilor şi canalelor, favorizează evacuarea sedimentelor şi preluarea nutrientilor de către plante, evita dezvoltarea, proliferarea exagerata a vegetatiei specifice: stuf, trestie, papura.

247.Prin îngrădirea acestora se asigura controlul accesului animalelor în vederea reducerii riscurilor de poluare şi contaminare; programul de curăţire a acestora de vegetaţie, permite menţinerea armonioasă a habitatelor pentru o gama larga de vietuitoare, inclusiv a acelora care sunt folositoare omului şi în general mediului ambient.

248.Fermierul va efectua controale de rutina temeinice pentru a observa din timp dacă se constata apariţia unor probleme cum ar fi: scurgerile de suprafaţa, eroziunea sau degradarea terenului prin compactare de către animale şi care îi vor permite sa stabilească imediat măsurile necesare pentru a se evita mai târziu cheltuieli suplimentare.

249.În acest scop, fermierul va desfăşura următoarele acţiuni:

* va tine sub control accesul animalelor şi va efectua curăţirea anuală a santurilor şi canalelor cel puţin pe portiunile afectate;

* va restrictiona total accesul animalelor în santuri şi canale;

* vegetatia specifică santurilor şi canalelor va fi complet înlăturată pentru a nu stanjeni captarea sedimentelor din scurgerile de suprafaţa;

* va face observaţii periodice asupra apei prezente în santuri şi canale pentru a semnala apariţia unor probleme cum ar fi eroziunea (care este indicată de culoarea maronie a apei);

* va proteja habitatele pe timpul curatarii periodice;

250.Prin asigurarea acestor măsuri de control şi întreţinere a santurilor şi canalelor de drenare a terenurilor agricole, precum şi a zonelor naturale de drenaj, se vor obţine anumite efecte benefice.

Efecte benefice ale măsurilor aplicate:

* vor fi create condiţii mai bune de cultivare a plantelor, recoltare a producţiei;

* se vor reduce costurile de întreţinere ale acestora;

* se protejeaza mai bine starea de sănătate a animalelor;

* se protejeaza mai bine terenurile agricole în raport cu riscul degradării prin diferite procese: compactare, scurgeri, pierdere a stratului fertil, pierdere de nutrienti, contaminare a apelor de suprafaţa;

* se asigura o mai buna protecţie şi diversitate a florei şi faunei sălbatice.

5.5.1.Şanţurile şi canalele existente

251.Fermierul trebuie să inspecteze şanţurile şi canalele existente şi sa observe dacă:

* apele stocate în aceste locatii nu sunt limpezi, ci prezintă culoare bruna ca urmare a prezentei sedimentelor provenite din scurgeri de suprafaţa;

* exista scurgeri provenite de la dejectii şi alte materiale organice;

* malurile santurilor şi canalelor sunt afectate de către animale prin calcare sau chiar distruse de către acestea;

* este prezenta vegetaţie specifică: stuf, trestie, papura.

252.Atunci când fermierul constata ca aceste probleme deja exista, dacă nu ia imediat măsuri, se pot produce următoarele efecte negative:

* ranirea şi infestarea animalelor;

* reducerea sau pierderea stratului fertil al solului şi odată cu acesta şi a nutrientilor prin scurgeri de suprafaţa;

* poluarea apelor de suprafaţa;

* degradarea vegetatiei, a faunei sălbatice, a biodiversitatii.

253.În cele mai multe cazuri, scurgerile de suprafaţa şi eroziunea pot fi abordate la sursa. De aceea, este important să se aplice măsuri pentru a reduce impactul oricăror efecte negative care pot rezultă. Este, de asemenea, posibil să fie păstrată o diversitate mai mare de habitate, dacă sunt respectate de fermier următoarele reguli:

* excluderea pasunatului şi a accesului animalelor în santuri, canale, guri de descărcare ale acestora, zone naturale de drenaj, zone umede şi cursuri de apa;

* verificarea malurilor pentru a observa dacă sunt acoperite cu vegetaţie specifică care permite filtrarea apei drenate şi stabilizeaza solul; în caz contrar sunt necesare măsuri de remediere prin încurajarea proliferarii plantelor specifice zonelor umede;

* întreţinerea anuală a acestora prin curăţire, lăsând o parte din suprafaţa (30-50%) acoperită cu vegetaţie;

* materialul colectat din santuri şi canale, dacă este posibil, va fi împrăştiat pe suprafaţa terenurilor adiacente;

* se va verifica periodic, şi în special, în timpul ploilor sau imediat după acestea, dacă apar probleme deosebite;

* se vor întreţine cu regularitate gurile de descărcare ale santurilor şi canalelor.

5.5.2.Santuri şi canale noi

254.Fiecare fermier trebuie să identifice la timp:

* dacă s-a produs amestecul de ape curate cu ape murdare;

* dacă exista scurgeri de suprafaţa de pe terenurile dispuse de-a lungul zonelor vulnerabile.

255.Prezenta acestora indica risc crescut pentru:

* creşterea costurilor pentru stocarea apelor murdare şi a facilităţilor de evacuare a acestora:

* producerea eroziunii pe terenurile vulnerabile şi căile de trafic şi circulaţie;

* poluarea cursurilor de apa.

256.Fiecare fermier trebuie să întreprindă acţiunile următoare:

* trebuie să verifice, în timpul ploilor sau imediat după acestea, dacă se produc scurgeri de suprafaţa în jurul clădirilor, amenajărilor fermei, pe drumurile mari de acces, şi care pot ajunge în zonele de stocare, pe solurile vulnerabile sau pe culturi;

* trebuie să canalizeze apele încărcate cu particule de sol de pe terenurile arabile sau drumurile de acces către benzile de vegetaţie permanenta bine încheiată;

* trebuie, pe noile canale, să se stimuleze dezvoltarea rapida a vegetatiei specifice zonelor umede care să permită acumularea scurgerilor intermitente de suprafaţa de pe solurile vulnerabile;

* fermierul trebuie să consulte specialiştii atunci când constata ca are nevoie sa înfiinţeze santuri şi canale noi.

5.6.Întreţinerea malurilor erodate

257.Imprejmuirea cursurilor de apa, acolo unde este necesar, permite fermierilor sa evite o serie de probleme în ceea ce priveşte: sănătatea animalelor, pierderea de teren prin eroziune, riscurile poluarii, distrugerea habitatelor în care vietuiesc păsări, animale mici sălbatice şi peste, reducerea pierderilor de timp cu deplasarea şi mutarea turmelor, evitarea prejudiciilor aduse vecinatatilor.

258.Un coridor împrejmuit de-a lungul apei reprezintă o soluţie care poate contribui la creşterea potenţialului de conservare dar şi al valorii zonei, permitand fermierului sau proprietarului de teren sa diversifice acest potenţial, să obţină şi alte venituri cum ar fi: spaţii de recreere, odihna şi pescuit.

259.Grija pe care fermierii şi proprietarii de terenuri trebuie să o acorde malurilor apei se va concretiza prin următoarele acţiuni:

* controlul accesului pe aceste zone;

* eliminarea totală a accesului animalelor şi a pasunatului;

* menţinerea la distanta de cursurile de apa a turmelor de animale şi a depozitelor de îngrăşăminte;

* imprejmuirea, acolo unde este necesar, a marginilor terenurilor la o distanta mai mare de malul apei, pentru a crearea unui coridor de protecţie.

260.Prin aceste acţiuni, se creează condiţii favorabile pentru diferite efecte benefice:

* asigurarea sănătăţii animalelor şi creşterea producţiei;

* reducerea pierderilor de sol fertil datorat apei şi animalelor;

* reducerea riscului poluarii apelor cu sedimente şi dejectii de la animale;

* refacerea habitatelor şi a vieţii sălbatice;

* sporirea capitalului valoric al fermei.

5.6.1.Accesul şi traficul animalelor

261.Calcatul de către animale şi accesul acestora de-a lungul malurilor, provoacă poluarea locală datorată sedimentelor şi dejectiilor animalelor care afectează alimentarile cu apa şi habitatele florei şi faunei sălbatice.

262.Apariţia şi evoluţia unor procese negative este apreciată prin simple observaţii, astfel:

* prezenta pe margini de teren şi maluri a urmelor animalelor, în special unde locurile respective sunt umbrite de către copaci;

* prezenta arealelor degradate unde animalele stationeaza pentru a se adapa;

* prezenta unor areale pe mal unde vegetatia a fost complet îndepărtată.

263.Dacă sunt identificate astfel de probleme înseamnă se vor produce efecte negative:

* creştere a riscurilor de imbolnavire şi ranire a animalelor;

* pierderi de producţie;

* poluare a apelor de suprafaţa;

* degradarea habitatelor naturale.

264.Reducerea impactului se poate realiza de fermier prin măsurile următoare:

* îngrădirea cursurilor de apa, santurilor, canalelor şi zonelor umede, permitand optimizarea operaţiunilor în ferma, şi în acelaşi timp lăsând suficient teren de protecţie a malurilor, a apelor împotriva poluarii atunci când se fac tratamente cu pesticide, când se administrează îngrăşăminte chimice sau organice naturale;

* realizarea unui astfel de coridor de protecţie mai larg în zonele care sunt utilizate la alimentarea cu apa;

* instalare garduri electrice pe marginea pasunilor din apropierea cursurilor de apa;

* în zonele cu procese erozionale puternice ale malurilor se va solicita asistenţa tehnica de la instituţiile abilitate, pentru finanţarea, proiectarea şi executarea lucrărilor specifice, inclusiv a plantarii perdelelor de protecţie;

* nu este recomandat ca aceste maluri erodate să fie întărite prin bascularea unor materiale cum ar fi diferite tipuri de moloz sau alte deşeuri solide care pot provoca neajunsuri şi mai grave.

5.6.2.Întreţinerea şi menţinerea vegetatiei naturale de-a lungul malurilor

265.Vegetatia naturala a malurilor joaca un rol important în fixarea şi protecţia malurilor, vulnerabile la eroziune. Acţiunea animalelor asupra malurilor este dăunătoare şi pentru terenul agricol de pe marginile apelor dar şi pentru apele ce traverseaza aceste terenuri.

266.De aceea, este necesară identificarea malurilor:

* care au pierdut vegetatia naturala;

* care au fost afectate de pasunat;

* care sunt în curs de erodare şi cele care s-au surpat, alunecat în cursul de apa.

267.Crearea coridoarelor de-a lungul cursurilor de apa, este un valoros capital al fermei. Aceste coridoare protejeaza pajistile şi terenurile arabile, asigurând o zona de conservare, de odihnă, de pescuit dar şi de cultivare a unor arbuşti.

268.În scopul protejării şi evitării unor costuri suplimentare trebuie să se:

* efectueze planificarea modului de utilizare şi protecţie a malurilor diferitelor cursuri de apa;

* elimine accesul turmelor de animale pe maluri prin îngrădirea acestora;

* realizeze reacoperirea naturala a malurilor cu vegetaţie naturala;

* trebuie să se combata buruienile şi vegetatia care este dăunătoare, toxica animalelor;

* solicite sprijin şi asistenţa tehnica în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile şi material săditor adecvat, inclusiv a puietilor de arbuşti.

5.6.3.Adapatul animalelor

269.Trebuie ca fiecare fermier sa revizuiasca, şi acolo unde este necesar, sa reamenajeze zonele de adapare la pasune, prin:

* adaparea animalelor şi alimentarea cu apa în afară cursurilor de apa;

* folosirea de adapatoare mobile pentru înlăturarea pericolului degradării solului din spaţiile amenajate pentru adapare, în special prin călcat de către animale;

* excluderea totală a accesului turmelor de animale la apele curgătoare;

* îngrădirea cu garduri din lemn sau electrice a malurilor.

VI. PROTECŢIA PLANTELOR

270.Protecţia plantelor este un domeniu esenţial în asigurarea unor recolte sporite şi de calitate. Cercetări recente au demonstrat ca prin aplicarea integrată a tehnicilor şi metodelor de protecţie se realizează protecţia plantelor pe termen lung.

271.În protecţia eficienta a culturilor agricole, fiecare fermier trebuie să aibă în vedere:

* prevenirea atacului de boli şi daunatori şi infestarea cu buruieni;

* monitorizarea şi prognoza bolilor, dăunătorilor şi buruienilor;

* soluţii pentru stimularea pradatorilor şi parazitilor biologici.

272.Măsurile şi acţiunile pe care trebuie să le întreprindă fermierul se referă la:

* utilizarea integrată a pesticidelor alături de controlul bolilor şi dăunătorilor prin metode clasice de cultura şi biologice specifice;

* optimizarea utilizării pesticidelor, metodelor de protecţie integrată a plantelor;

* utilizarea cu stricteţe a pesticidelor, cu aplicari cu tinte precise, în doze minime şi cu mare precizie a normelor şi a uniformitatii aplicarilor, înfiinţarea şi respectarea stricta a zonelor tampon precum şi reducerea pierderilor;

* protecţia şi restabilirea habitatelor naturale ale florei şi faunei sălbatice.

273.Beneficiile pe care fermierul le poate obţine:

* protecţie eficienta a plantelor;

* siguranţa alimentara şi produse de calitate;

* reducerea riscului de poluare a apelor;

* menţinerea biodiversitatii;

* reducerea costurilor.

6.1.Varietatea şi rotatia culturilor, metode de cultura şi dezvoltare a condiţiilor de viaţa pentru pradatorii şi parazitii biologici

274.Rotatia culturilor agricole permite folosirea diferenţiată a categoriilor de terenuri dintr-o exploatatie agricolă, asigurând menţinerea şi sporirea fertilitatii naturale a solurilor.

275.Rotatia culturilor are şi o importanţa componenta economică întrucât favorizează planificarea anticipata a celor mai bune practici agricole: sistemul de lucrare a solului, aplicarea ingrasamintelor, amelioratorilor de sol, protecţia plantelor împotriva agenţilor agresivi (inclusiv a buruienilor), recoltarea şi depozitarea producţiei (inclusiv protecţia culturii depozitate).

276.Practicarea unui ciclu de patru ani de aplicare a unei scheme de rotaţie a culturilor este considerat a fi insuficient pentru reducerea eficienta a diverselor probleme create de boli, daunatori, buruieni, etc., întrucât supravietuirea acestora în sol în cazul unor culturi, cum sunt cele de rapita, cartofi şi sfecla de zahăr, a fost observata chiar şi după o perioadă îndelungată de timp.

277.Rotatia culturilor influenţează direct protecţia plantelor. Diferitele practici agricole asociate rotatiei culturilor agricole influenţează rezerva diferiţilor agenţi daunatori, de ex. la cereale aratura de toamna influenţează direct nivelul atacului de plosnite, afide şi carabusi sau al filopatogenilor care se instaleaza pe organele verzi.

278.Rotatia culturilor, ca măsura eficienta de protecţie a plantelor şi astfel a mediului, are un rol deosebit de important. Rotatia culturilor agricole rămâne şi pentru etapa următoare una dintre cele mai importante componente ale sistemului tehnologic agricol care contribuie la rationalizarea consumului de combustibil, apa de irigat, îngrăşăminte şi alte agrochimicale utilizate în protecţia plantelor (pesticide şi biopreparate).

279.Fermierii sunt incurajati şi motivati sa cultive acele soiuri şi varietati de plante agricole care au mare rezistenta la boli şi daunatori.

280.De asemenea, fermierii trebuie incurajati, sa practice şi metode biologice de combatere a dăunătorilor, prin stimularea creşterii pradatorilor, ceea ce reduce necesitatea efectuării tratamentelor fitosanitare.

281.Scopul principal al activităţii de amenajare a teritoriului pentru creşterea rolului pradatorilor este de a crea o anumită infrastructura ecologica în acord cu peisajul agricol care să furnizeze pentru adultii de entomofagi, resursele necesare de hrana (prada alternativa sau gazde) şi adaposturi faţă de condiţiile neprielnice. Aceste resurse trebuie să fie integrate în teritoriu astfel încât să fie accesibile în timp şi spaţiu pentru pradatorii naturali şi în acelaşi timp, practice pentru a fi implementate de către producătorii agricoli.

282.Creşterea heterogenitatii vegetatiei în jurul zonelor cultivate favorizează creşterea în ansamblu a abundentei şi diversitatii organismelor pradatoare şi parazite.

283.Fermierul poate aplica câteva metode, destul de simple, pentru stimularea activităţii artropodelor parazite şi pradatoare, pornind de la creşterea biodiversitatii.

Metode pentru stimulare a biodiversitatii aplicabile în ferma:

* culturi intercalate sau culturi în benzi: doua sau mai multe specii de plante sunt cultivate împreună pe acelaşi teren în benzi paralele sau în parcele alăturate;

* cultura ascunsă: a doua cultura este insamantata în prima cultura, în acelaşi timp sau mai târziu, rezultând doua recolte anual;

* insule sau fasii de conservare: o fasie lata de aproximativ 5-6 m în afară parcelelor primeşte doar stropiri cu pesticide selective având spectru restrâns de acţiune;

* benzi imburuienate în interiorul culturilor: insamantarea catorva benzi cu ierburi floricole neinvazive, la anumite intervale, transversal zonei cultivate. Acest sistem conduce la sporirea numărului insectelor pradatoare pentru afide;

* cordoane marginase sau zone tampon: au importanţa pe suprafeţe mari de cultura. Un astfel de sistem sporeşte numărul de habitate disponibile pentru pradatori şi paraziti în vederea iernarii şi a reproducerii în timpul primaverii şi hranirii în timpul verii, intensificandu-se astfel potenţialul protecţiei biologice a culturilor agricole. Invazia buruienilor din astfel de sisteme este foarte redusă, iar uneori se creează situaţii de creştere a densitatii dăunătorilor. Pe aceste coridoare se pot cultiva cu succes specii de lolium, oferind astfel spaţii protejate pentru cuibaritul pasarilor, pentru viespii solitare, albine şi bondari. Cele care conţin flori sălbatice furnizează polen şi nectar pentru un mare număr de nevertebrate, incluzând speciile de bondari. Interesul botanic pe care îl prezintă acest sistem este determinat de faptul ca acţionează ca benzi tampon între diferitele practici agricole şi habitatele sensibile, cum sunt gardurile vii şi cursurile de apa.

* plante insectar: pot fi cultivate sub forma de benzi intercalate, plante individuale, culturi acoperitoare între sau printre randurile de plante. Un spectru mai larg de resurse vegetale (nectar, polen) pentru pradatorii şi parazitii naturali poate fi asigurat prin cultivarea în benzi a speciilor din fam. Apiaceae (patrunjel), Cruciferae (mustar), Lamlaceae (menta), Compositae (coada soricelului).

284.Lucrările tarzii ale solului pot fi practicate cu succes în reducerea proliferarii buruienilor şi a afidelor. Se vor practica acele lucrări care nu produc degradarea calităţii solului, în special, în toamnele umede, precum şi cele care nu favorizează procesele erozionale.

285.Fiecare fermier trebuie să ia în considerare şi factorii naturali pentru a regla densitatea populatiilor de organisme dăunătoare. Factorii ecologici abiotici climatici (temperatura, umiditatea, lumina, ploaia) alături de cei edafici, chimici şi biotici pot influenţa considerabil evoluţia populatiilor respective. Fiecare factor abiotic are un prag inferior şi un prag superior de temperatura, umiditate etc. care, odată depăşit, opreşte multiplicarea diferitelor organisme.

286.De asemenea, factorii abiotici antropici, ca fertilizarea cu îngrăşăminte organice naturale şi completarea nevoilor de creştere a culturilor cu îngrăşăminte chimice oferă plantelor de cultura o dezvoltare viguroasa şi măreşte rezistenta acestora la boli şi daunatori.

287.Prin păstrarea prin fertilizare a nivelului optim al elementelor nutritive în sol se poate limita atacul unor agenţi fitopatogeni sau altor organisme dăunătoare. Influenţa benefica a fertilizarii se datorează:

* acţiunii directe a ingrasamintelor asupra organismelor dăunătoare;

* acţiunii asupra mecanismelor enzimatice ale acestor organisme;

* influentei indirecte prin modificări biochimice ale sucului celular la planta gazda;

* dezvoltării mai puternice a sistemului de apărare din planta;

* creşterii ritmului dezvoltării elementelor structurale ale tesuturilor;

* schimbării epocii de maturare;

* schimbării proceselor de diferentiere, etc.

288.Unele aspecte privind starea culturilor, a recoltelor, pot fi identificate de fermier pe teren.

289.Degradarea calităţii recoltei, adesea foarte grava, poate fi observata de fermier pe teren, fiind foarte relevanta. Astfel, unul dintre cele mai evidente exemple este atacul diferiţilor daunatori ai fructelor (din timpul vegetatiei şi din depozit), cum sunt: rapanul la mere, viermele cireselor, putregaiul albastru la citrice. Un alt exemplu, îl reprezintă atacul plosnitei cerealelor, care determina reducerea conţinutului de gluten şi, implicit, reducerea calităţii cerută de industria de panificatie.

290.Un aspect mai puţin cunoscut este cel al contaminantilor alimentari de origine biologica, formati în timpul vegetatiei de către agenţi fitopatogeni. Contaminarea recoltei de porumb cu aflatoxine, considerate cei mai periculosi contaminanti alimentari de origine biologica, în timpul vegetatiei, ca urmare a infectiei boabelor în curs de formare cu ciuperci toxigene din grupul Aspergillus flavus parasiticus. Identificarea acestora, de către fermier, în cultura de porumb devenind deosebit de importanţa.

291.Din astfel de motive combaterea dăunătorilor este foarte necesară pentru cultura plantelor. Procedurile de protecţie a plantelor împotriva organismelor dăunătoare devenind o componenta majoră a tuturor ghidurilor de buna practica agricolă.

292.Combaterea dăunătorilor culturilor agricole prin diferite metode: chimice (utilizare de pesticide), biologice (crearea organismelor antagoniste şi a produselor naturale), genetice (ameliorarea rezistentei plantelor la diferiţi agenţi daunatori), agrotehnice (lucrări ale solului, inclusiv prasit, asolamente de lungă durata) şi fizico-mecanice (dezinfectari termice ale seminţelor, chirurgie vegetala, descuscutare a semintei etc.)

293.Pesticidele pot fi mobile sau foarte puternic absorbite de către materia organică din sol, pot fi volatile, persistente sau rapid degradabile.

6.2.Pesticidele

Definiţie:

* pesticide: mijloace chimice de protecţia plantelor, obţinute prin formularea şi condiţionarea unuia sau a mai multor ingrediente biologic active.

294.Cu foarte puţine excepţii (ca de ex., regulatorii de creştere vegetala, folosiţi pentru controlul creşterii plantelor, sau produsele care acţionează prin activarea rezistentei manifestate sistemic în plante, şi care sunt un fel de "vaccinuri" pentru plante) ingredientele active biologic sunt toxice. Tocmai aceasta toxicitate impune existenta în cod a unor bune practici privind distribuţia şi utilizarea pesticidelor.

295.În categoria pesticidelor sunt incluse şi următoarele categorii de substanţe: regulatorii de creştere, defoliantii, desicantii, activatorii rezistentei manifestate sistemic, substantele de curăţire ale legumelor şi fructelor, substantele aplicate pentru prevenirea caderii fructelor, ca şi substantele aplicate înainte sau după recoltare pentru combaterea dăunătorilor care acţionează în timpul depozitarii şi transportării recoltei.

296.Pentru diferitele tipuri de substanţe este importanţa:

* forma sub care un pesticid este comercializat, al carei scop final este de a face produsul utilizabil, eficient, reprezintă, în realitate, o combinaţie de diversi compuşi (solventi, surfactanti, cosurfactanti, muianti, adezivi, agenţi de suspensie, amelioratori de penetrare cuticulara etc.);

* impachetarea şi modul de prezentare, sau condiţionarea, care se referă, atât la conţinutul, cat şi la ambalajul protector folosit pentru distribuirea pesticidelor la utilizator, la fermier.

297.Materialele folosite la condiţionarea pesticidelor sunt la rândul lor poluanti chimici importanti (solventii organici, surfactantii care sunt similari detergentilor în privinta poluarii apelor etc.) reprezentând alt motiv întemeiat pentru prezentarea diferitelor măsuri de utilizare şi distribuţie a lor în codul de bune practici.

298.De aceea, fiecare fermier trebuie să aibă în vedere:

* tehnologia de aplicare: reprezintă procesul fizic prin care pesticidele sunt aduse în contact cu organismul ţinta sau sunt aduse acolo unde organismul ţinta va intră în contact cu acestea. Aplicarea pesticidelor se poate face prin tratamente în perioada de vegetaţie (stropiri cu diferite volume de lichid şi cu mijloace terestre sau aeriene) sau prin tratamente la samanta (samanta în sens generic, oricare organ al plantei utilizat pentru înfiinţarea unei culturi, inclusiv tuberculii);

* căile de utilizare a produselor omologate (cu drept de punere de piaţa) oficial recomandate sau autorizate de autorităţile naţionale competente în scopul unei combateri eficiente şi fiabile a organismelor dăunătoare, trebuie să includă mai multe niveluri de utilizare a pesticidelor, care nu trebuie să depăşească dozele cele mai ridicate autorizate sau care trebuie să fie aplicate în asa fel încât sa lase un reziduu cat mai mic cu putinta;

* limita maxima de reziduuri: concentraţia maxima de reziduuri de pesticide legal autorizate sau considerate ca acceptabile în unul sau mai multe produse alimentare, produs agricol sau produs destinat folosirii în furajarea animalelor.

6.3.Produse utilizate pentru protecţia plantelor

299.Biopreparatele sunt mijloace biologice realizate pe baza unor microoganisme utile plantelor de cultura sau pe baza unor compuşi naturali denumite sugestiv "botanicale".

300.Biopreparatele au o acţiune complexa asupra plantelor de cultura, datorită caracterului lor biologic. Termenul cel mai corect nu este de biopreparat folosit în protecţia plantelor, ci cel de biopreparate de uz agricol. Un exemplu devenit deja clasic, ilustrativ pentru aceasta acţiune complexa, este cel al biopreparatelor pe bază de ciuperci antagoniste din genul Trichoderma. Unele biopreparate, omologate ca biofungicide, s-au dovedit şi ca stimulatoare în creşterea vegetala datorată intervenţiei în nutritia plantelor.

301.Folosirea biopreparatelor constituie o orientare importanţa în agricultura actuala datorită avantajelor pe care le prezintă.

Avantaje ale folosirii de către fermier ale biopreparatelor:

* reducerea poluarii mediului şi alimentelor;

* evitarea apariţiei populatiilor de daunatori cu rezistenta la diferitele tratamente de combatere;

* posibilitatea utilizării de personal necalificat în condiţii de totală securitate, atât pentru culturile de plante, cat şi pentru utilizator;

* utilizare durabila a unei resurse utile din sistemele agricole neexploatate.

6.4.Regimul de utilizare a produselor în protecţia plantelor

302.Pentru o substanţa activa noua, neinregistrata în România, este obligatorie efectuarea a cel puţin 2 ani de teste de eficacitate biologica. Procedura de omologare a produselor de uz fitosanitar (pesticide, biopreparate) este în acord cu documentele europene corespunzătoare (Directiva Consiliului 91/414 EEC şi Directiva Comisiei 93/71 EEC).

303.Obţinerea avizelor menţionate mai sus certifica eficacitatea produsului şi evalueaza riscurile pentru mediu şi pentru sănătatea omului, stabilind în acelaşi timp şi condiţiile de utilizare necesare pentru un control eficient al riscurilor de mediu şi de sănătate.

304.După introducerea pe piaţa, cadrul legislativ clasifica produsele utilizate în protecţia plantelor în două categorii:

* produse din grupa de toxicitate III şi IV (slab toxice), care sunt comercializate şi utilizate în mod liber;

* produse din grupa I şi II de toxicitate cu grad ridicat şi foarte ridicat de toxicitate), care sunt utilizate numai de către personal specializat, autorizat de către Autorităţile competente (inclusiv de Serviciul Arme, Muniţii şi Substanţe toxice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei).

305.Utilizarea pesticidelor se face în cadrul tehnologiilor agricole de cultura, la recomandarea şi sub controlul organismelor de specialitate.

306.Fermierul nu trebuie să elimine nici un fel de resturi, deşeuri de pesticide în santuri, canale, în ape de suprafaţa sau pe terenurile agricole.

Aceste deşeuri, resturi pot proveni din numeroase surse, cum ar fi:

* excedentul de lichide de pulverizare;

* spalarea utilajelor;

* pierderile de lichide de pulverizare în timpul alimentarii acestora sau în timpul operaţiilor tehnologice;

* pierderile prin neuniformitatea de distribuţie;

* ambalaje şi recipienţi care mai conţin pesticide şi care sunt aruncate sau depozitate necorespunzător;

* lichide reziduale de la băi de imersare sau de la imbaierea oilor;

* ape care au servit la spalarea produselor agricole;

* scurgeri din ambalaje sau recipienţi sparti sau crapati;

* pesticide eliminate datorită expirării termenului de valabilitate.

307.O sursa deosebit de importanţa de poluare locală complexa, cu pesticide şi îngrăşăminte o reprezintă cultura legumelor şi plantelor ornamentale în sere şi solarii. Substantele poluante ajung în apele de suprafaţa prin parcurgerea altor circuite decât în cazul culturilor agricole şi anume:

* deversari de streasina (apa de condensare sau de ploaie artificiala) ce antreneaza fertilizanti şi pesticide depuse pe vitrajele din interior;

* irigaţii care sunt utilizate concomitent cu fertilizarea şi pentru administrarea pesticidelor;

* apele de spalare a vitrajelor pe ambele fete;

* ape reziduale provenite din tratamente speciale ale florilor.

308.Este necesar ca toate aceste ape să fie recuperate în bazine etanse de beton şi să urmeze un circuit închis prin recirculare, fără a mai fi evacuate în exterior.

6.5.Depozitarea

309.Prevederile legale impun ca depozitele de pesticide să fie corespunzător delimitate şi marcate, pentru asigurarea unei protecţii fizice corespunzătoare.

310.Substantele din grupa I-a şi a II-a de toxicitate se depozitează în încăperi separate şi condiţii speciale, cu paza specializată şi registru de evidenta conform legii.

311.Depozitele de pesticide nu vor fi amplasate în apropierea apelor de suprafaţa şi nici în zone în care apa freatica este prezenta la mica adancime. Amplasarea se va face la cel puţin 200 m faţă de oricare fel de aşezări urbane sau rurale, surse de apa, furaje, câmpuri şi terenuri agricole, ferme şi spaţii pentru animale.

312.Depozitele vor fi construite numai din materiale durabile, neinflamabile, şi trebuie să aibă capacitate de stocare corespunzătoare.

313.Depozitul de pesticide trebuie să poată păstra produsele în condiţii de securitate, în eventualitatea producerii unor scurgeri sau imprastieri. Podeaua trebuie să fie impermeabila şi situata mai jos decât suprafaţa solului pentru a forma un bazin de retenţie sau trebuie să existe praguri la uşi şi pereţi care să nu permită trecerea lichidelor prin ei şi care să retina materialul împrăştiat.

314.Pentru protecţia mediului în cazul incendiilor, este important ca depozitul să fie inconjurat cu un şanţ betonat.

315.Depozitele de pesticide se autorizeaza în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Autorizarea depozitelor de pesticide se face numai după realizarea unor studii de impact asupra mediului, cu evidentierea riscurilor asupra componentelor de mediu şi a managementului acestor riscuri, şi după completarea bilanţurilor de mediu.

316.În organizarea depozitelor de pesticide trebuie respectate, atât regulile de igiena şi sănătate publică, cat şi prevederile specifice de protecţia muncii. Depozitul de pesticide trebuie să fie prevăzut cu flux de personal separat fizic de fluxul de pesticide, cu facilităţi corespunzătoare: duşuri şi spalatoare cu apa calda, WC-uri cu evacuare în canalizare separată, vestiare incalzite pentru schimbarea hainelor, zona separată fizic pentru consumul alimentelor.

317.Manipularea pesticidelor se va face exclusiv cu haine de protecţie şi cu echipamentul de protecţie specificat prin normele de tehnica securităţii muncii, de ex., masca în cazul produselor de gazare.

318.Pesticidele depozitate în condiţii necorespunzătoare sunt periculoase pentru toate componentele de mediu, şi mai ales, pentru sănătatea oamenilor. Depozitele de pesticide se organizează exclusiv de către utilizatorii de dimensiuni medii sau mari (exploataţii agricole de peste 120 ha la şes şi 90 ha în zonele de deal şi munte, prestatorii de servicii de protecţia plantelor). Numai acestor utilizatori de pesticide li se permite existenta unor stocuri mari pe o durată mai lungă. Micii utilizatori nu au dreptul să-şi constituie rezerve semnificative de pesticide, care să depăşească consumul pe perioada ciclului de vegetaţie.

319.Chiar şi în cazul micilor utilizatori, pesticidele trebuie stocate în condiţii corespunzătoare (ferite de căldură, lumina şi umiditate excesive), separat de alte materiale (şi mai ales de furaje sau de alimente). Produsele lichide se depozitează în încăperi cu temperaturi de minim 1°C şi maxim 25°C.

320.Nu este permisă încălzirea cu surse deschise (sobe, resouri electrice) a depozitelor de pesticide. Instalaţiile de curent electric din depozitele de pesticide trebuie să îndeplinească normativele pentru medii cu solventi organici şi pulberi şi să permită spalarea cu jet de apa sub presiune.

321.În toate cazurile, pesticidele vor fi păstrate exclusiv în ambalajele lor originale, pe rafturi sau pe paleti. Ambalajele mai grele de 20 kg vor fi manipulate exclusiv cu dispozitive mecanice: carucioare hidraulice, motostivuitoare etc.

322.Toţi utilizatorii de pesticide care deţin stocuri, indiferent de dimensiunile lor, trebuie să ţină şi sa completeze un registru de evidenta. În registrul de evidenta al pesticidelor vor fi incluse toate operaţiile implicate de utilizarea pesticidelor, inclusiv informaţii despre data achiziţionării, data fabricaţiei produsului, furnizorul de pesticide şi preţul de achizitionare. În cazul depozitelor de pesticide, descărcarea de gestiune a stocurilor de pesticide din grupa I-a şi a II-a de toxicitate se va face numai pe baza procesului verbal semnat de operatorii autorizaţi.

323.Descărcarea din gestiune se face pe baza procesului verbal de primire a pesticidelor expirate la unitatea care deţine incineratorul autorizat şi a facturii de prestare de servicii de incinerare. Eliminarea stocurilor de produşi chimici periculosi este necesar să se realizeze cu ajutorul tuturor celor implicaţi şi/sau afectaţi, inclusiv a comunităţilor locale.

6.6.Aplicarea produselor utilizate în protecţia plantelor şi măsuri de protejare a apelor şi solului 324. Măsurile de reducere a impactului asupra mediului a pesticidelor utilizate, au în vedere, în primul rând pe cele preventive:

* reducerea la minim a protecţiei culturilor prin mijloace chimice, prin utilizarea altor practici şi metode care reduc îmbolnăvirea culturilor: rotaţie judicioasă a culturilor, folosire de soiuri rezistente la boli şi daunatori, folosire a seminţelor, rasadurilor, puietilor, butasilor liberi de boli şi daunatori, măsuri de igiena corespunzătoare pentru limitarea extinderii atacurilor de boli şi daunatori;

* alegerea cu atenţie doar a pesticidelor autorizate care nu aduc prejudicii mediului;

* utilizarea personalului instruit, atestat şi autorizat;

* supravegherea stricta a regimului şi a utilizării pesticidelor;

* eliminarea tratamentelor din aer, atunci când terenurile agricole se afla în apropierea surselor de apa de la suprafaţa;

* limitarea administrării ingrasamintelor deoarece în anumite situaţii unele boli şi daunatori pot fi favorizati de creşterea randamentului şi a productivitatii culturilor;

* reducerea utilizării în scop preventiv a pesticidelor ţinând cont de faptul ca prezenta organismelor parazitare constituie o situaţie normală; problema acestora fiind reconsiderata când exista pericol sau se depăşeşte un anumit grad de nocivitate;

* înlocuirea în parte a utilizării pesticidelor prin mijloace şi metode curate ecologic, diferite de cele chimice (metode biologice, metode preventive, capcane, îndepărtarea manuală a cuiburilor de daunatori, etc.).

325.Fermierul trebuie să ia în considerare şi următoarele măsuri complementare pentru reducerea cantităţii de pesticide dispersate în mediu:

* echiparea dispozitivelor de pulverizare cu ecrane antidispersie care limitează împrăştierea pesticidelor în afară zonelor strict vizate;

* pulverizatoarele şi în special, duza, care este componenta cea mai importanţa a acestora, trebuie să fie menţinute în cea mai buna stare de funcţionare, la parametri optimi; în acest scop se vor efectua verificări periodice, şi dacă este necesar se va efectua repararea sau înlocuirea imediata a pieselor defecte, uzate sau necorespunzătoare; de asemenea, se va controla stricta corelare între capacitatea şi randamentul utilajelor de pulverizare şi încărcarea cu pesticide suportată de mediu;

!Imagine

Duzele trebuie calibrate înainte de stropire.

1 Fermierul va alege duze cu aceeaşi capacitate de imprastiere.

2 Înălţimea de stropire, va fi stabilită astfel încât să fie obţinută o distribuţie uniforma, omogenă a pesticidelor pe plante.

2a cazul în care exista suprapunere între jeturi;

2b cazul în care nu exista suprapunere

* interdicţia infiintarii livezilor în imediata apropiere a maselor de ape;

* înfiinţarea perdelelor forestiere împotriva vanturilor predominante;

* înfiinţarea de zone libere de pesticide, pe o latime de cel puţin 10 m în imediata apropiere a surselor de apa.

326.Tratamentele chimice de combatere se aplică curativ sau preventiv, în perioada de vegetaţie, sau prin tratamente la samanta, sau prin tratarea solului. Pesticidele se aplică de obicei, prin tratamente umede sub forma de stropiri, pulverizari, aerosoli.

327.Numeroase pesticide larg utilizate (bentazona, atrazinul, simazinul, dinozebul, etc.) sunt cuprinse în categoria substanţelor cu risc ridicat de poluare a apelor de suprafaţa şi a apelor subterane. Atunci când se identifica astfel de pesticide în apele subterane, se poate presupune ca se va produce o creştere a concentratiei acestora, luând în considerare faptul ca miscarea pe verticala prin profilul de sol se desfăşoară într-o perioadă lungă de timp.

328.Stropirile se realizează cu ajutorul unor echipamente portabile sau carosabile. Pulverizarile se fac cu utilaje cu actionare pnenumatică. Aerosolii se obţin cu utilaje speciale (de pulverizare, de stropire foarte fina). Diferentierea între tratamentele umede este determinata de dimensiunea picaturilor, care descresc de la stropiri la aerosoli.

329.Tratamentele gazoase de fac în spaţii închise, pentru dezinfectarea seminţelor sau tratarea spaţiilor de depozitare.

330.Momelile toxice sunt folosite pentru combaterea insectelor la sol (coropisnite), rozatoarelor (soareci, sobolani), limacsilor, corvidelor etc.

331.Tratamentul la samanta se face pe cale umeda sau uscata (după tipul de produs) folosind maşini speciale de tratat seminţe.

332.Cele mai periculoase produse pentru mediu şi pentru sănătatea omului sunt pulberile diferitelor substanţe. În România, practic, nu mai exista produse astfel aplicate, cu excepţia sulfului, care este însă un produs cu tenta ecologica, fiind natural, biodegradabil şi cu toxicitate redusă pentru alte organisme decât cele ţinta.

333.În general, toate pesticidele sunt substanţe biologic active care prezintă efecte secundare asupra mediului şi sănătăţii omului. Atunci când exista posibilitatea de alegere se va opta întotdeauna pentru produsul care are cel mai mic impact asupra mediului şi prezintă riscul cel mai redus pentru sănătatea omului.

334.Forma cea mai convenabila de aplicare a pesticidelor din punctul de vedere al mediului este tratamentul la samanta. Deşi este preventivă, aceasta forma de tratament trebuie să fie preferenţial utilizata în zonele cu ape de suprafaţa.

335.Aplicarea pesticidelor trebuie realizată numai la avertizare. Avertizarea tratamentelor se face numai atunci când un daunator are tendinta de a se dezvolta peste pragul economic de daunare. Pragul economic de daunare reprezintă nivelul populaţiei de daunatori care produce o paguba superioară costurilor totale (ecologice şi economice) ale tratamentului cu mijloace de protecţia plantelor (pesticide, biopreparate). Cele mai precise şi mai avantajoase sunt sistemele informatizate de prognoza şi avertizare, care sunt utilizate local.

336.Având în vedere rolul deosebit al sistemelor informatizate în prognoza şi avertizare, în cadrul bunelor practici agricole de utilizare a pesticidelor, sunt redate câteva detalii. Acestea sunt sisteme expert, care s-au putut realiza datorită dezvoltării microprocesoarelor, apariţiei unor senzori fiabili şi progreselor în telecomunicaţii. S-au construit, în acest fel, sisteme de prognoza şi avertizare complexe, flexibile, a căror funcţionare permite utilizarea raţională a metodelor şi mijloacelor de protecţie a plantelor, cu reducerea corespunzătoare a impactului produs de organismele dăunătoare. Sistemele informatizate de prognoza şi avertizare sunt de fapt sisteme expert, care funcţionează pe baza unor modele matematice ale proceselor biologice specifice.

337.Obiectivul programelor de prognoza şi avertizare, respectiv utilizarea eficienta şi durabila a resurselor agronomice, este corelat cu obiectivele economice şi ecologice ale agriculturii durabile şi agriculturii de precizie. Utilizarea sistemelor expert de prognoza şi avertizare conduce, nu numai la efecte ecologice (reducerea poluarii mediului şi a alimentelor), ci are şi consecinţe economice directe. Optimizarea tratamentelor determina importante economii de pesticide, combustibil, forta de muncă, care permit amortizarea rapida a investiţiei într-un sistem de prognoza şi avertizare. În tari ale Uniunii Europene, investiţiile în sisteme de prognoza şi avertizare sunt considerate ca investiţii de mediu şi beneficiază de facilităţi fiscale.

338.România se afla în acest domeniu în topul realizării unor astfel de sisteme. În România exista câteva tipuri de sisteme automate de avertizare, care combina cele mai recente realizari din domeniile electronicii, informaticii şi, nu în ultimul rând, al protecţiei plantelor.

Aceste sisteme sunt compuse din:

* dintr-o statie centrala de memorare, prelucrare şi vizualizare a datelor;

* din una sau mai multe staţii de măsurare şi transmitere a datelor.

339.Se recomanda utilizarea acestor sisteme de prognoza şi avertizare a tratamentelor cu pesticide, ca una din cele mai convenabile soluţii de reducere a efectelor negative ale pesticidelor asupra mediului.

340.Personalul care se ocupa cu aplicarea pesticidelor trebuie să fie instruit corespunzător. Pentru produsele din grupa I-a şi a II-a de toxicitate, personalul trebuie să fie calificat şi autorizat.

341.Volumul de soluţie sau suspensie de produs la o singura preparare, trebuie să fie în directa legătură cu suprafaţa care urmează a fi tratata.

342.De câte ori este posibil, se vor utiliza produse fitosanitare cu selectivitate ridicată pentru organismele netinta, utile plantelor de cultura (polenizatori, parazitoizi şi pradatori, bacterii fixatoare de azot etc.)

343.Tratamentele cu pesticide trebuie anunţate în prealabil (în scris) autorităţilor locale, cu următoarele precizări:

–tipul de tratament;

–culturile care urmează să fie protejate;

–parcelele pe care se vor aplica tratamente;

–perioada de aplicare;

–tipul(rile) de pesticid(e) utilizat(e);

344.În cazul particular, al tratamentelor cu insecticide la culturi melifere, trebuie atenţionati, de către primărie, apicultorii din zona tratata, pentru a se evita pierderile produse stupilor. Aceasta prevedere se aplică şi autorităţilor competente care efectuează tratamente de interes public.

345.În zonele cu ape de suprafaţa, bunele practici agricole impun limitarea folosirii mijloacelor aero de tratament (elicoptere, motodeltaplane, avioane utilitare), întrucât aceste mijloace au o imprastiere prea mare. O situaţie asemănătoare este şi în cazul utilizării mijloacelor mecanice puternic suflante cum ar fi cele utilizate în vii şi livezi.

346.În zonele cu ape de suprafaţa se vor evita, pe cat posibil, tratamente cu insecticide toxice pentru peşti (de ex. insecticide din clasa piretroizilor de sinteza). Dacă nu este posibila renunţarea la aceste pesticide se vor lua măsurile corespunzătoare de reducere a riscurilor (delimitarea precisa a perimetrului de tratament cu respectarea unei distanţe de minimum 10 m până la malul apei, echiparea utilajelor de pulverizare cu ecrane antidispersie, corelarea stricta între capacitatea utilajelor de stropit şi suprafaţa de tratat, aplicarea tratamentelor la o viteză a vantului sub 4 m/s, interzicerea cu desăvârşire a deversarilor de ape poluate cu pesticide provenite din spalarile utilajelor etc.).

347.La efectuarea tratamentelor cu pesticide de o mare importanţa este distanta dintre masele de apa adiacente şi câmpul tratat. Este cat se poate de clar ca tratarea campurilor aflate în apropierea unor ape de suprafaţa cat şi întreţinerea malurilor abrupte duce la poluarea acestor ape cu mari cantităţi de

348.Nu se vor efectua tratamente la temperaturi foarte ridicate şi în timpul amiezii, iar la produsele cu coeficient invers de temperatura se va respecta temperatura maxima indicată. Nu se vor face tratamente pe ploaie (sau înainte şi după) sau când umiditatea atmosferica este ridicată. Viteza maxima a vantului pe care se vor face tratamente va fi de 4 m/s. În caz de vant puternic tratamentele se vor efectua numai dimineata sau seara.

!Imagine

Nu se fac tratamente când viteza maxima a vânatului este mai mare de 4 m/s

!Imagine

Nu se fac tratamente pe ploaie

349.Aplicarea tratamentelor cu pesticide se face cu respectarea regulilor specifice de protecţia mediului şi de securitatea muncii.

Cele mai importarile reguli sunt următoarele:

* aplicarea pesticidelor se face numai de personal instruit, care are cunoştinţa de caracteristicile produselor şi de prevederile regulilor de protecţia muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor;

* personalul care aplica pesticidele trebuie să fie într-o stare buna de sănătate, care este atestata de medicul de medicina muncii;

* în timpul tratamentelor cu pesticide se vor respecta regulile de igiena şi sănătate publică;

* personalul care aplica pesticide trebuie să verifice existenta acordului tehnic şi certificării utilajelor; în cazul în care utilajul funcţionează necorespunzător personalul trebuie să oprească aplicarea tratamentului şi sa ia măsurile necesare pentru remedierea defectiunilor;

* este interzisă aplicarea pesticidelor la pomii infloriti. Pomii infloriti vor fi trataţi numai în mod excepţional (ca de ex. tratamentele pentru combaterea focului bacterian) cu produse special omologate şi după reguli specifice.

350.În România, însă, uneori sunt folosite pesticide comercializate ilegal; activitatea este sancţionată prin legislaţia în vigoare.

351.Folosirea pesticidelor comercializate ilegal are consecinţe extrem de grave, inclusiv asupra utilizatorilor sau a comunităţilor din care aceştia fac parte.

352.Folosirea pesticidelor achiziţionate ilegal este descurajata prin aplicarea ferma a pedepselor prevăzute de lege şi prin popularizarea riscurilor multiple la care se expun utilizatorii pesticidelor comercializate ilegal.

6.7.Regimul utilajelor tehnologice

353.Utilajele folosite în tratamente de protecţie a plantelor nu pot avea o alta destinaţie.

354.Folosirea acestor utilaje se face după recomandările constructorului de utilaje, cerinţele producătorului de pesticide şi prevederile tehnologiilor de aplicare.

355.În vederea asigurării unei funcţionari corespunzătoare, utilajele de stropit vor fi regulat testate şi certificate. Fiecare din dispozitivele de distribuire (duze de stropit, aspersoare rotative etc.) vor trebui sa descarce cantităţi similare de soluţie/suspensie, într-o maniera constanta şi reproductibila. Sistemul de prindere a respectivelor dispozitive de stropit trebuie să permită reglarea stricta a distantei până la plantele tratate. Piesele uzate trebuie imediat înlocuite cu piese noi.

356.Sistemele de stropit trebuie să asigure o distribuţie strict localizata pe rândul de plante şi nu pe întreg câmpul. Trebuie evitata apariţia zonelor netratate şi/sau a celor dublu tratate. Acest fapt se realizează prin marcarea suprafeţei de tratat, iar utilajele de aplicat pesticide trebuie să permită respectarea marcajelor.

357.Doza de pesticid aplicată la ha trebuie corelata strict cu cantitatea de soluţie stabilită de Comisia Interministeriala pentru Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar. Cantitatea de soluţie este stabilită în funcţie de sol, tipul şi de vârsta culturii iar normele sunt cuprinse într-un interval foarte larg: 330 şi 1.100 l/ha. Pentru a usura respectarea dozei de pesticid, de obicei, recomandările de utilizare prevăd atât doza, cat şi concentraţia recomandată la norma de soluţie corespunzătoare.

358.Calitatea tratamentului depinde de tipul utilajului de aplicare a pesticidelor şi de pregătirea utilajului pentru lucru, dar şi de calificarea operatorului şi de preocuparea acestuia pentru prestarea unor tratamente de calitate.

359.La maşinile moderne de stropit, precizia dozarii şi a distribuţiei soluţiilor permite reducerea cantităţii de substanţe chimice care ajung pe sol. Parametrii procesului de lucru sunt în concordanta cu reglajele iniţiale. Debitul de soluţie poate fi controlat, iar la unele maşini el poate fi corelat automat cu viteza de deplasare a agregatului de stropit. Controlul debitului de soluţie este necesar şi în cazul maşinilor de aplicat erbicide.

360.Precizia aplicării soluţiilor de stropit cu fungicide şi insecticide depinde în mare măsura de calitatea pulverizarii şi a dirijarii picaturilor către plante. Calitatea pulverizarii este influentata în foarte mare măsura de parametrii tehnico-funcţionali ai duzelor de pulverizare şi de starea acestora. În ultimii ani au fost realizate numeroase tipuri de duze cu precizie foarte buna, pentru diferite condiţii de lucru şi diferite momente de aplicare a tratamentului. Aceste duze permit dispersarea în picaturi fine şi uniforme ca mărime.

361.Utilizatorului îi revine obligaţia de a alege duza potrivita cu specificul lucrării pe care urmează sa o efectueze. Utilizatorul trebuie să evite folosirea duzelor uzate, murdare, infundate, pentru ca acestea, chiar dacă iniţial au fost foarte bune, provoacă perturbari ale procesului de lucru, duc la formarea de jeturi asimetrice, cu picaturi mari, distribuţie neuniforma. Astfel, creşte şi riscul ca pe planta şi pe sol sa ajungă, pe anumite zone, concentratii mari de soluţie, ceea ce duce la accentuarea gradului de poluare.

362.Masina de stropit cu rampe pentru aplicarea tratamentelor la culturi de camp trebuie să fie verificata, urmărindu-se ca de la toate duzele să rezulte aceeaşi cantitate de soluţie în unitatea de timp.

363.Apele de la spalarea ambalajelor vor fi transferate în soluţia de stropit, cu respectarea normei de soluţie aplicată pe unitatea de suprafaţa. Utilajele vor fi spalate cu jet de presiune, în zone special amenajate, prevăzute cu baze de inactivare a pesticidelor din apele de spalare. Bazele de inactivare a apelor de spalare vor fi delimitate şi marcate corespunzător (Pericol, zona otravita!). Amplasarea bazelor de inactivare va fi facuta la distanta corespunzătoare de locuinţe, fantani, adaposturi de animale, culturi agricole.

6.8.Metode alternative de protecţie a plantelor

364.Metodele alternative de protecţia plantelor, asa cum s-a arătat deja, sunt cele biologice (prin utilizare de organisme antagoniste şi de produse naturale), genetice (prin ameliorarea rezistentei plantelor la organismele dăunătoare), agrotehnice (rotaţie, lucrări ale solului inclusiv prasit) şi fizico-mecanice (dezinfectari termice ale seminţelor, chirurgie vegetala, descuscutare a semintei etc.).

365.Metodele alternative de protecţia plantelor au grad ridicat de durabilitate. Exemplul cel mai elocvent este cel al "solurilor supresive", respectiv al solurilor tratate cu biopreparate pe baza antagonistilor fitopatogeni, soluri care nu permit dezvoltarea unor boli ale plantelor pentru ca limitează inoculul primar (rezerva de fitopatogen din sol).

366.Plantele devin rezistente la organismele dăunătoare şi prin inginerie genetica, ca de ex., cartoful rezistent la gandacul de Colorado datorită inserarii unei anumite gene. Plantele modificate genetic nu pot fi introduse în România decât cu respectarea prevederilor legale şi pe baza avizelor Comisiei de Securitate Biologica.

367.O serie întreaga de pesticide, tradiţional utilizate în protecţia plantelor, au un impact redus asupra mediului, folosirea lor fiind permisă chiar şi în cadrul riguroaselor sisteme de producţie (agro) ecologica (organică). Astfel de produse sunt sulful sau sarurile de potasiu ale acizilor grasi.

368.Sulful poate fi utilizat în următoarele situaţii:

–la combaterea unor boli, cum este fainarea la vita-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale, cereale paioase;

–la combaterea afidelor, tripsilor şi acarienilor la vita-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale.

369.Sarurile de potasiu ale acizilor grasi au utilizări similare sulfului (combaterea fainariei la vita-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale, cereale paioase; combaterea afidelor, tripsilor şi acarienilor la vita-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale) şi în plus mai pot fi utilizate pentru:

–combaterea bacteriozelor la cultura fasolei şi a soiei;

–pentru limitarea răspândirii focului bacterian al rozaceelor;

–combaterea buruienilor în culturi ornamentale, grădini, parcuri.

370.Cele mai răspândite produse biologice de uz fitosanitar în România sunt bioinsecticidele pe bază de Bacillus thuringiensis. În tabelul 1 este prezentată o lista completa a produselor pe bază de Bacillus thuringiensis care sunt comercializate în România.

Tabel nr. 1

Biopreparate pe bază de Bacillus thuringiensis omologate în România*)

Notă *) Date din Codex-ul produselor fitosanitare omologate în România.

371.Este important să se efectueze controlul periodic fitosanitar. Acesta se efectuează, atât la sol, cat şi la culturi şi produsele agricole şi are ca scop evidenta, estimarea şi răspândirea componentilor agrobiocenotici prin inventarierea tuturor speciilor din componenta unei agrobiocenoze dintr-o unitate agricolă, zona de cultura sau depozit de produse agricole. În acest mod se stabileşte densitatea componentilor agrobiocenotici şi intensitatea atacului agenţilor patogeni.

Avantajele acestei metode sunt următoarele:

* permite stabilirea perioadelor optime de combatere;

* se poate interveni cu eficienta în prevenire şi combatere;

* prin cunoaşterea speciilor patogene prezente şi a biologiei acestora se pot alege mijloacele optime de combatere, inclusiv cele care sunt selective şi nu afectează mediul;

* permite emiterea avertizarilor în timp util.

372.Controlul fitosanitar şi avertizarea au o deosebită importanţa deoarece transforma administrarea preventivă a pesticidelor dintr-o operaţie de rutina într-una de excepţie prin faptul ca utilizarea acestora se face în cantităţi limite de stricta necesitate şi chiar înlocuirea metodelor chimice de tratament cu metode biologice sau fizice de combatere.

373.Soluţii practice ce pot înlocui sau reduce utilizarea pesticidelor se referă la:

* măsuri agrofitotehnice;

* metode biologice de combatere a dăunătorilor (utilizare a entomofagilor paraziti şi pradatori, acarofagi pradatori, lansarea indivizilor sterili în perioadele de înmulţire);

* mijloace fizice: tratarea solului cu vapori supraincalziti, tratarea seminţelor cu apa calda şi aer cald, capcane şi momeli cu feromoni, clei sau toxice, omizitul, distrugere manuală a cuiburilor sau a pupelor, chirurgie şi igiena vegetala, vanturarea seminţelor, descuscutarea, scuturarea pomilor, etc.)

* metode mecanice şi biologice de combatere a buruienilor.

374.Cunoaşterea tipului de sol pentru fiecare teren agricol este importanţa, atât pentru stabilirea hibrizilor, soiurilor, varietatilor de plante cultivate, dar şi a posibililor daunatori care pot ataca aceste culturi şi aceasta datorită preferintelor acestora pentru anumite tipuri de sol, de exemplu: viermii sarma se dezvolta în solurile cu umiditate mare şi uşor acide.

375.Rotatia judicioasă a culturilor reduce atacul unor agenţi patogeni care sunt specifici fiecărui tip de planta gazda. Practicarea monoculturii conduce inevitabil la înmulţirea puternica a agenţilor patogeni şi a dăunătorilor specifici culturii respective. De aceea, este necesar să se înfiinţeze asolamente în care rotatia culturilor să fie astfel organizată încât acelaşi tip de planta sa nu revină în cultura pe aceeaşi sola mai repede de patru ani, iar altele de şase ani (floarea soarelui, sfecla).

376.Lucrările solului contribuie la distrugerea multor daunatori, atât prin scoaterea lor la suprafaţa, cat şi a larvelor, oualor şi pupelor care sunt apoi mancate de păsări, sunt distruse de temperaturi scăzute sau ridicate, etc., în plus, favorizează accesul insectelor pradatoare şi totodată distrugerea buruienilor şi a samulastrei, gazde intermediare şi focare pentru boli şi daunatori.

377.Excesul de apa al solului favorizează înmulţirea dăunătorilor şi agenţilor patogeni a căror proliferare este redusă prin drenarea terenului. De asemenea, amendarea terenurilor acide conduce la reducerea incidentei unor boli şi daunatori.

378.Alegerea epocii de însămânţare şi a adancimii de semanat sunt foarte importante; perioada de rasarire a plantelor sa nu coincida cu momentul de proliferare a unor boli şi daunatori: de ex., la daunatorii mazarii - molii şi gargarite - care nu provoacă daune dacă culturile se insamanteaza timpuriu; de asemenea cartofii insamantati peste 10-13 cm adancime sunt feriti de infectarea cu mana.

379.Ingrasamintele chimice şi amendamentele, aplicate raţional, pot contribui atât la dezvoltarea unor plante mai viguroase şi rezistente la boli, cat şi la reducerea atacului dăunătorilor în funcţie de tipul de ingrasamant (de ex., azotatul de amoniu provoacă o mortalitate ridicată a viermilor sarma, superfosfatul distruge nematozii).

380.Recoltarea în epoca optima, cu utilaje bine reglate, evita scuturarea şi pierderile care duc la formarea samulastrei pe care se dezvolta o scrie de boli şi daunatori.

6.9.Îndepărtarea ambalajelor şi măsuri de siguranţă

381.Măsurile de siguranţă în recuperarea ambalajelor golite sunt cele care se regăsesc în documentaţiile tehnice care stau la baza eliberării autorizaţiilor de comercializare pentru respectivele produse chimice. Nu este permisă reciclarea ambalajelor pentru a fi reumplute, inclusiv cu alte pesticide!

VII. PRODUSE DE UZ VETERINAR; PRODUSE UTILIZATE PENTRU SPALARE, DEZINFECŢIE ŞI DEZINSECŢIE ÎN EXPLOATATIILE AGRO-ZOOTEHNICE

7.1.Definiţii

Dezinsecţie sau decontaminare: ansamblul mijloacelor şi metodelor de combatere a insectelor şi acarienilor ce pot vehicula şi transmite boli infecto-contagioase şi parazitare la om şi animale şi care prin acţiunea lor, provoacă disconfort sau pagube economice, prin scăderea productiilor, distrugerea sau degradarea unor materiale, ambalaje, etc.

Deratizare sau combaterea rozatoarelor: ansamblul de măsuri care au drept scop distrugerea rozatoarelor dăunătoare dintr-un areal.

7.2.Aspecte generale şi recomandări privind dezinsectia, deratizarea şi decontaminarea în exploatatiile agro-zootehnice

382.Deratizarea profilactica se impune în scopul reducerii pierderilor economice provocate de rozatoare şi în scopul prevenirii apariţiei unei îmbolnăviri ale animalelor sau omului. Aceasta se aplică în exteriorul construcţiilor (în interiorul galeriilor, asupra căilor de circulaţie a rozatoarelor, în locurile de patrundere a rozatoarelor în construcţii, în jurul surselor de hrana sau de apa la care pot avea acces rozatoarele, etc.) şi în interiorul construcţiilor (prin "staţii de intoxicare a rozatoarelor").

383.În fermele cu sistem intensiv de creştere a animalelor, acţiunea majoră de combatere a rozatoarelor se realizează în intervalul dintre depopularea şi repopularea adaposturilor, înainte de efectuarea decontaminarii. În adăposturile populate cu animale, deratizarea de întreţinere se aplică prin intermediul "statiilor permanente de intoxicare a rozatoarelor" care se controlează zilnic şi la nevoie se completează cu suportul alimentar otravit.

384.Deratizarea de necesitate se impune imediat ce apare suspiciunea unei boli contagioase. Ea se realizează după un program bine stabilit de fermier împreună cu o întreprindere specializată şi autorizata în acest scop, iar în unele cazuri de către specialiştii proprii, atestaţi şi autorizaţi de organismele abilitate.

385.Programul privind deratizarea se referă la distrugerea tuturor rozatoarelor din perimetrul exploatatiei agrozootehnice, astfel încât să fie evitata împrăştierea acestora în vecinătăţi. Pentru realizarea deratizarii dintr-o unitate, trebuie corelata cu campanii de distrugere a rozatoarelor şi de către unităţile vecine.

386.Aplicarea acţiunilor de distrugere a rozatoarelor din exploatatiile agrozootehnice trebuie să ia în considerare biologia rozatoarelor şi instalarea fenomenului de rezistenta. Pentru obţinerea unei eficiente maxime şi eliminarea apariţiei fenomenului de rezistenta exista posibilitatea utilizării unui singur tip de raticid (în acest caz intervalul dintre deratizari va fi minimum de 6 luni), fie folosirea mai multor substanţe, utilizând mai întâi raticide cu acţiune lenta (furfuril hidramida, anticoagulantele) şi în ultima parte pe cele cu acţiune rapida (hidrogen fosforat, fosfura de zinc).

387.Decontaminarea profilactica se realizează primavara şi toamna sau, după caz, după depopularea şi apoi înainte de popularea adaposturilor.

388.Decontaminarile de necesitate şi de întreţinere se aplică ori de câte ori este necesar, fie după eliminarea unuia sau mai multor animale dintr-un efectiv, fie cu ocazia ridicării măsurilor de carantina, în cazul unor boli transmisibile.

7.2.1.Dezinsectia

389.Datorită modului lor specific de viaţa şi posibilităţilor de adaptare la cele mai diverse condiţii de microclimat, din diferitele zone geografice, insectele şi acarienii se întâlnesc în toate exploatatiile agro-zootehnice, indiferent de sistemul de întreţinere al animalelor, în depozitele agroalimentare, grupuri sociale, încăperi de prelucrare a alimentelor şi produselor de origine animala sau origine vegetala.

390.În funcţie de scopul urmarii şi momentul aplicării, dezinsectiile pot fi profilactice sau de necesitate, iar în funcţie de modul în care se aplică, acestea pot fi încadrate în: dezinsectii generale, dezinsectii totale şi dezinsectii parţiale.

391.Pentru limitarea dezvoltării sau pentru distrugerea insectelor şi acarienilor se impun următoarele măsuri profilactice:

* evacuarea sistematica a tuturor materiilor de origine animala sau vegetala din adaposturi sau alte spaţii aferente (dejectii, sânge, resturi vegetale, etc.);

* amenajarea platformelor şi depozitelor de gunoi la o distanta de 300-500 m faţă de locuinţe şi la cel puţin 100 m faţă de adăposturile în care se exploatează animale în unităţile de creştere intensiva şi cat mai departe posibil în cazul creşterii extensive;

* vidanjarea periodică a foselor colectoare, desfundarea şi spalarea canalelor de scurgere şi a rigolelor;

* strângerea permanenta şi depozitarea controlată a resturilor de furaje din adaposturi, bucatarii furajere, cantine;

* amenajarea corespunzătoare a locului pentru colectarea şi distrugerea cadavrelor şi confiscatelor de abator;

* drenarea apelor stagnante din incinta fermelor şi din jurul acestora;

* întreţinerea corespunzătoare a spaţiilor verzi din incinta exploataţiilor agro-zootehnice;

* menţinerea umiditatii relative a adaposturilor cu asternut permanent sau depozitelor de furaje sub 75%;

* realizarea şi menţinerea permanenta a curăţeniei generale;

* efectuarea dezinsectiilor în conformitate cu specificul şi destinaţia construcţiilor, conform legislaţiei în vigoare.

392.Dezinsectia profilactica a adaposturilor pentru animale trebuie să urmeze următoarele bune practici:

* dezinsectia se efectuează numai după ce animalele au fost scoase în padocuri, curţi sau la pasune;

* se efectuează curăţenie mecanică: se evacueaza gunoiul, resturile de furaje, se desfunda şi se spala rigolele şi canalele, se indeparteaza praful şi murdaria de pe pereţi, pervaze, tubulatura;

* se scot din adapost bolovanii de sare, bidoanele şi galetile de muls, uneltele de lucru şi alte obiecte de inventar, care nu trebuie să vina în contact cu substantele insecticide;

* se aplică soluţia cu insecticid prin pulverizare fina pe toate suprafeţele, calculand 1 litru soluţie dezinfectanta pentru 20 mp;

* se inchid uşile şi ferestrele pentru 1-2 ore;

* înainte de introducerea animalelor, substanţa toxica se neutralizeaza prin spalare cu multă apa (12 l/mp), de pe toate suprafeţele care vin în contact direct cu animalele şi, mai ales, jgheaburi, iesle, hranitori şi adapatori;

* insectele moarte se strang şi se distrug pentru a nu fi consumate de către animale.

393.Dezinsectia punctelor de colectare şi prelucrare a produselor de origine animala este obligatorie, ca şi menţinerea curăţeniei prin varuire frecventa a pereţilor, montare la nivelul ferestrelor a plaselor de insecte, evacuare zilnica a resturilor organice, etc.;

394.Dezinsectia generală a încăperilor se realizează numai după încheierea programului de lucru şi după evacuarea produselor, utilajelor mobile, galetilor, bidoanelor. Separatoarele de grăsimi, instalaţiile de răcire şi diferite alte utilaje care nu pot fi evacuate se vor acoperi cu folii de polietilena sau cu hârtie de ambalaj.

395.Dintre substantele insecticide vor fi preferate piretroidele sub forma de soluţie sau sub forma de aerosoli. Aplicarea insecticidelor se va face pe pereţi, pe pervazul uşilor şi ferestrelor, pardoseli şi chiar pe suprafeţele exterioare ale utilajelor mari care nu vin în contact cu materia prima.

396.Pentru dezinsectia de întreţinere a încăperilor sau spaţiilor închise mai pot fi utilizate benzile lipicioase pentru muste şi momelile toxice pentru gandaci. După încheierea dezinsectiei în spaţiile interioare acţiunea se continua la pereţii exteriori ai clădirii şi pe rampele de încărcare-descărcare.

397.Dacă este necesară dezinsectia ambalajelor, aceasta se face diferit, în funcţie de tipul şi materialele din care sunt confectionate, prin oparire, încălzire la etuva la temperatura de 60-70°C, sau prin aspersare cu soluţii de insecticide.

398.Dezinsectia de necesitate are aceleaşi etape ca şi dezinsectia profilactica, fiind obligatorie şi se efectuează atunci când se intervine pentru combaterea bolilor infectioase contagioase declarabile, şi împreună cu deratizarea şi decontaminarea.

399.Dezinsectia adaposturilor pentru animale se face cu următoarele recomandări:

–se depopuleaza adapostul;

–fără să fie evacuate dejectiile, resturile de furaje şi apa, se pulverizeaza toate suprafeţele cu soluţie de soda caustica 3%, calculandu-se 1 l soluţie/mp. După 1-2 ore se demonteaza şi indeparteaza din adapost părţile detasabile care se vor depozita, curata şi dezinsectiza pe o platforma betonata sau într-o alta încăpere curata.

–Se evacueaza şi resturile de furaje, gunoiul de grajd, dejectiile şi se transporta la platforma de gunoi.

–Se spala cu apa şi se indeparteaza mecanic toate resturile organice aderente de suprafeţe. Suprafeţele din pământ vor fi curatate de stratul superficial (pe o adancime de 3-5 cm) care va fi de asemenea transportat la platforma de gunoi.

–Părţile demontate, curatate şi spalate sunt reasamblate.

–Pe întreaga suprafaţa decontaminabilă a adapostului se aplică soluţii 3% de soda caustica (la care, iarna, se adauga 5% clorura de sodiu), utilizând 1 litru soluţie/mp.

–După uscare, pe întreaga suprafaţa decontaminabilă se aplică soluţia insecticid, calculand 1 litru/30 mp.

–Adapostul se menţine timp de 24 de ore închis, după care se aeriseste, iar suprafeţele cu care vin în contact animalele (pereţi, boxe, gratare, jgheaburi de hranire, adapatorile, stâlpii de sustinere până la înălţimea de 1,5 m) se spala abundent cu apa.

–Repopularea se face numai după 48 de ore de la dezinsecţie, spalare şi aerisirea adaposturilor.

400.Controlul eficientei dezinsectiilor se face prin observarea prezentei insectelor moarte în spaţiile tratate şi prin absenta celor vii din atmosfera incaperii sau de pe suprafeţele şi locurile în care se ascund.

7.2.2.Deratizarea

401.Rozatoarele din cadrul exploataţiilor agro-zootehnice (sobolanul cenusiu, sobolanul negru şi soarecii), pe lângă faptul ca reprezintă surse de contaminare a animalelor şi a omului cu diferite microorganisme (bacterii, virusuri) sau cu paraziti, produc şi pagube economice importante prin consumul de furaje, graunte şi alte produse agroalimentare. O pereche de sobolani distruge anual peste 40 kg produse agroalimentare.

402.Măsurile de combatere a rozatoarelor pot fi grupate în:

–măsuri care limitează sau împiedica înmulţirea lor,

–măsuri prin care se realizează distrugerea lor.

403.Procedeele pentru distrugerea rozatoarelor se clasifica în:

a)chimice, b) mecanice c) biologice.

a)Combaterea rozatoarelor prin procedee chimice:

404.Substantele chimice utilizate în combaterea rozatoarelor sunt denumite generic raticide. Raticidele pot fi reprezentate de substanţe anorganice, substanţe organice (în general de natura vegetala) şi substanţe chimice de sinteza.

405.După modul cum acţionează raticidele toxice pot fi:

–de ingestie,

–respiratorii.

406.Raticidele din grupa toxicelor de ingestie se aplică sub forma de momeli toxice alimentare. Suportul alimentar al momelilor poate fi constituit din nutreturi combinate, tainuri obţinute din cereale, bucăţi de carne, jumari, salamuri, la care se poate adauga untura sau ulei comestibil şi unele substanţe aromate. O categorie particulară de substanţe toxice de ingestie este reprezentată de pulberile folosite sub forma de prafuire, pentru care suportul cel mai obişnuit este pudra de talc.

407.Substantele toxice respiratorii constituie un mijloc eficient pentru distrugerea rozatoarelor, deoarece se pot aplica în galeriile care nu au comunicare cu spaţii locuite de om sau alte animale sau în interiorul unor spaţii limitate care se pot închide ermetic.

b)Deratizarea în fermele de animale

408.Se realizează diferit, în funcţie de tipul adaposturilor, sistemul de întreţinere al animalelor, specia animala care se exploatează în acel adapost, posibilitatea contactului animalelor cu raticidul sau cu rozatoarele asupra cărora acţionează raticidul, etc.

c)Deratizarea în fermele de porci

409.Cel mai indicat este ca deratizarea să se realizeze atunci când adăposturile sunt depopulate. În acest caz, după realizarea curăţeniei mecanice, se folosesc momeli toxice şi/sau prafuiri cu pulberi toxice pe locurile circulate de rozatoare, în galeriile accesibile, în locurile de acces din afară adaposturilor. Concomitent se depun în adaposturi şi recipienţi cu apa otravita.

410.În cazurile în care nu pot fi evacuate animalele, momelile toxice se depun în locuri la care animalele nu pot avea acces (grinzile de sustinere a acoperişului, podului, camerele pentru depozitarea furajelor etc.). În unele situaţii pot fi amplasate "staţii de intoxicare", atât în interiorul adaposturilor, cat şi în afară acestora.

411.În timpul verii, o atenţie deosebită trebuie acordată spaţiilor verzi dintre adaposturi şi din vecinătatea adaposturilor unde sobolanii se retrag şi sapa galerii, canalelor de scurgere, conductelor de alimentare cu apa şi hrana, precum şi canalelor de evacuare a dejectiilor. Se poate acţiona prin gazare asupra galeriilor accesibile.

Deratizarea în adăposturile de taurine şi ovine:

412.După depopularea acestora, sau în timpul când animalele sunt scoase la pasune este efectuată curăţenia mecanică şi evacuarea gunoiului la platforma, se aplică procedeele de deratizare, folosind metodele menţionate în cazul fermelor de porci.

Deratizarea în fermele de păsări:

413.Se executa obligatoriu, cu ocazia depopularilor totale, după ce a fost îndepărtat asternutul şi s-a efectuat curăţenia generală.

414.Recomandări generale în deratizare:

–să se efectueze simultan la toate obiectivele din exploatatia agrozootehnica şi la toate unităţile invecinate;

–toate operaţiile să se efectueze ritmic (obişnuit, trimestrial) şi neintrerupt.

7.2.3.Decontaminarea (Dezinfectia)

415.În funcţie de scopul urmărit, decontaminarea poate fi: decontaminare profilactica şi decontaminare de necesitate.

416.În funcţie de arealul în care se realizează, decontaminarea poate fi: parţială, când se efectuează numai în anumite spaţii ale unui obiectiv; totală, când este realizată în interiorul întregului obiectiv sau generală dacă se efectuează în toate obiectivele din componenta unei exploataţii agrozootehnice.

417.În funcţie de complexitatea exploatatiei agrozootehnice, decontaminarea poate fi:

–curenta şi se realizează în oricare unitate epidemiologica unde se exploatează animale de ferma sau se proceseaza produse de origine animala sau de origine vegetala;

–specială, care se realizează în unităţi apicole, sericicole, piscicole, etc.

418.Pentru decontaminarea curenta, fermierul trebuie să efectueze următoarele acţiuni:

–sa evacueze animalele din adapost;

–sa scoată de sub tensiune reţeaua electrica a adapostului;

–sa umezeasca întreaga suprafaţa decontaminabilă cu apa, sau după caz cu alte soluţii (detergente, decapante etc.);

–sa îndepărteze resturile grosiere (furaje, asternut, dejectii) şi se le transporte cu bena etansa, la platforma de gunoi sau la treapta mecanică a statiei de epurare;

–sa demonteze toate părţile detasabile din adapost (usite, gratare, hranitoare, adapatoare, covorase etc.) şi să le depoziteze într-un loc special amenajat (obişnuit o platforma betonata şi acoperită, o magazie betonata, un padoc betonat, obligatoriu racordate la un sistem de colectare a apelor uzate) unde vor fi supuse operaţiunilor de curăţire şi decontaminare;

–sa curete atent suprafaţa decontaminabilă de resturile organice aderente, cu ajutorul unui jet de apa sub presiune (cel puţin 10 atm), cu aer comprimat, perii, maturi sau unele soluţii decapante. În cazul suprafeţelor acoperite cu pământ, se va îndepărta stratul superficial pe adâncimea de 15-20 cm, iar după evacuarea acestuia şi transportul la platforma de gunoi va fi înlocuit cu pământ proaspăt provenind de pe un teren neexpus la contaminare cu microorganisme sau paraziti. Acesta va fi în prealabil amestecat în proporţie de 5:1 cu praf de var nestins sau cu clorura de var;

–să efectueze reparaţiile curente necesare reluării procesului de producţie în acord cu tehnologia de creştere şi cu prevederile programului sanitar veterinar;

–să efectueze repetat curăţenia mecanică;

–sa remonteze părţile detasabile, care în prealabil au fost curatate şi parţial decontaminate la locul de depozitare;

–se aplice decontaminantul cel mai eficient, în funcţie de tipul adapostului şi specia animala.

419.Tehnica aplicării decontaminantului ce o poate aplica fermierul, cuprinde:

–alegerea decontaminantului şi stabilirea concentratiei şi modul de aplicare;

–calcularea suprafeţei totale ce trebuie decontaminata;

–asigurarea mijloacelor necesare decontaminarii şi a materialelor de protecţie;

–prepararea soluţiei decontaminante, în concentraţia şi cantitatea stabilită;

–pregătirea obiectivului pentru decontaminare (se indeparteaza apa din adapatori şi instalatia de alimentare, din excavatiile şi infractuozitatile pardoselii, se deschid uşile tablourilor electrice, se completează şi inchid ferestrele, se inchid robinetele etc.), în deplina concordanta cu cerinţele decontaminantului şi instrucţiunile de aplicare (preincalzire, etansare, umidificare etc.);

–împărţirea cantităţii de soluţie de lucru, calculată pentru întregul obiectiv, începând de la tavan spre podea şi dinspre partea opusă iesirii. Aplicarea se face prin pulverizare fina, pe întreaga suprafaţa decontaminabilă, uniform, pentru asigurarea concentratiei eficiente a soluţiei decontaminante pentru toată suprafaţa;

–închiderea şi sigilarea obiectivului, iar la intrarea în obiectivul decontaminat se monteaza o inscripţie de avertizare cu următorul conţinut: "ATENŢIE, DECONTAMINARE CHIMICA, PERICOL, ACCESUL INTERZIS".

–întocmirea actului sanitar-veterinar de decontaminare;

–respectarea timpului de contact indicat pentru fiecare tip de substanţa decontaminanta utilizata, tip de obiectiv şi metoda de decontaminare.

7.3.Regimul produselor utilizate

7.3.1.Produse utilizate pentru realizarea decontaminarilor

Clorul şi compusii lui

420.Clorul gazos poate fi folosit pentru dezinfectia apei sau pentru decontaminarea unor obiecte din fermele zootehnice. Concentraţia activa este 1/10000, care se obţine cu 1,55 g clor lichid/mc. Pentru obţinerea efectului decontaminant timpul de contact este de minimum 60 de minute, cu condiţia ca încăperile în care se aplică să fie etanse.

421.Cloramina are stabilitate mai buna ca a altor compuşi ai clorului. Se produce sub forma de comprimate (cloramina B), pulbere (cloramina I). Un comprimat de cloramina B, conţine 0,50 g de clor activ. Pentru prepararea unui litru de soluţie decontaminanta cu 1% clor activ, sunt necesare 20 comprimate de cloramina B. O eficienta mai buna se obţine când cloramina este asociata cu clorura de amoniu, în raport 1/1.

422.Clorura de var. Produsul comercial conţine clorura de calciu, hipoclorit de calciu şi hidroxid de calciu. Este un decontaminant puternic, atât datorită clorului gazos incorporat în el, cat şi capacităţii de oxidare. Are dezavantajul ca este coroziv şi puternic decolorant. Eficacitatea soluţiei limpezite de clorura de var scade în prezenta substanţelor organice. Pentru decontaminare se foloseşte soluţia limpede de clorura de var ce conţine clor 3% sau 5%, 1 l/1 mp.

423.Hipocloritul de sodiu se comercializează sub forma lichidă, cu un conţinut de 12% clor activ. Se foloseşte pentru decontaminarea instalaţiilor de muls, precum şi a recipienţilor folosiţi la păstrarea, prelucrarea şi transportul laptelui. Profilactic, în industria laptelui, se foloseşte soluţia care conţine 250 mg clor activ la 1 litru apa, la temperatura apei de 75°C. Hipocloritul de sodiu se poate folosi şi pentru decontaminarea adaposturilor sau a suprafeţelor. Pentru decontaminare de necesitate a suprafeţelor se utilizează concentraţia de 3% clor activ.

Permanganatul de potasiu

424.Se utilizează pentru decontaminarea corpului animalelor, în concentraţie de 0,2-2%, iar pentru decontaminarea lanii, a ambalajelor folosite pentru transportul carnii, se utilizează în concentraţie de 2-4% cu timp de contact de 3 ore. În combinaţie cu formolul poate fi folosit la decontaminarea incubatoarelor.

Sulfatul de cupru (piatra vanata)

425.Sulfatul de cupru are efect dezodorizant. Se utilizează în concentraţie de 5% pentru decontaminarea frigiderelor şi a camerelor frigorifice. Se poate folosi şi pentru umezirea asternuturilor vacilor cu afecţiuni de natura infectioasa.

Sublimatul corosiv

426.Sublimatul corosiv este utilizat pentru decontaminarea mainilor, în concentraţie de 1%, iar pentru decontaminarea harnasamentelor şi suprafeţelor, în concentraţie de 2%.

Soda caustica (hidroxidul de sodiu)

427.Soda caustica este un decontaminant cu spectru larg de acţiune. Se foloseşte pentru distrugerea bacteriilor (fiind activ şi faţă de spori), virusurilor, ciupercilor microscopice, precum şi pentru distrugerea parazitilor. În mod obişnuit se utilizează concentratii 3-5%. Când temperatura mediului este foarte scăzută, pentru a evita inghetarea soluţiei, se amesteca cu 5-15% sare de bucatarie. Pentru decontaminarea suprafeţelor se foloseşte 1 litru soluţie de soda caustica 3-5%, pentru fiecare mp.

Acidul sulfuric

428.Se poate utiliza în concentraţie de 5%, pentru decontaminarea pieilor provenite de la animalele banuite de antrax şi a gunoiului de grajd atunci când conţine bacterii sporulate.

Varul sau oxidul de calciu

429.Se foloseşte numai ca suspensie de var proaspăt stins, sub forma de lapte de var în concentraţie de 10-20%. Laptele de var este un bun decontaminant faţă de majoritatea microorganismelor care se întâlnesc în adăposturile animalelor, indiferent de specie.

Atlantolul 9/4

430.Este un decontaminant care se livreaza în stare lichidă; are pH 14 şi conţine hidroxid de potasiu şi hipoclorit de sodiu (minimum 4,5%) clor activ). Este slab coroziv pentru majoritatea metalelor, smaltului, sticlei şi materialelor sintetice, dar este coroziv pentru cupru, aluminiu şi aliajele acestora. Sub forma de soluţie diluata nu este toxic, dar sub forma concentrata poate provoca arsuri grave. În contact cu acizii degaja un gaz toxic. Este un decontaminant ideal pentru instalaţiile cu circuit închis (laptarii, fabrici de bere, instalaţii de muls). Se utilizează numai sub forma de soluţii calde, minimum 35°C, în concentraţie de 0,5-1%, nefiind influentat de duritatea apei. Pentru realizarea decontaminarii timpul de contact este de minimum 30 minute.

OO-CIDE

431.Se livreaza sub forma de pulbere granulata în doua pachete distincte, care se combina în momentul preparării soluţiei decontaminate: un pachet conţine clorura de amoniu, polietanoxialchil-eter, fenoftaleină, iar celălalt pachet conţine hidroxid de sodiu şi diclorofen. Se utilizează în soluţii de 0,5-1%, pentru decontaminarea suprafeţelor. Sunt necesari 0,5 litri soluţie de lucru pentru fiecare mp.

Formolul (formalina)

432.Este denumirea comercială a produsului ce conţine maximum 40% aldehida formica. Acesta este un dezinfectant cu spectru larg de acţiune, a carei eficacitate este influentata de numerosi factori, între care temperatura şi umiditatea mediului ambiant sunt cei mai importanti. Aldehida formica existenta în compoziţie are efect dezodorizant. Formolul poate fi utilizat pentru decontaminarea depozitelor de cereale sau a unor mici cantităţi de furaje, prin fumigatie sau prin vaporizare. Atunci când se foloseşte pentru decontaminarea adaposturilor de animale este necesar ca în prealabil acestea să fie foarte riguros curatate şi spalate, soluţia folosită să aibă temperatura de 25-30°C, iar atmosfera adapostului minim 17°C.

În mod obişnuit pentru realizarea decontaminarilor se utilizează soluţia de 3% formol, din care se foloseşte aproximativ 1 litru pentru fiecare mp. În cazurile în care temperatura adaposturilor este sub 17°C, la soluţia 3% formol se adauga şi bromocet 2%. Pentru decontaminarea de necesitate în tuberculoza, soluţia 3% de formol se asociaza cu o soluţie 3% de soda caustica. În acest caz decontaminarea se va repeta de 3 ori consecutiv, la interval de 1-2 ore, asigurându-se un timp de contact de minimum 3 ore de la ultima pulverizare. Pentru fiecare metru patrat, în cazul celor trei pulverizari, se va utiliza în total 1 litru soluţie dezinfectanta.

Formolul este o substanţa iritanta, foarte toxica, inghitita, inhalata sau absorbită prin piele poate avea efect mortal. Potrivit normelor internaţionale este o substanţa cancerigena.

Bromura de cetilpiridinium

433.Aceasta substanţa se alta în comerţ sub denumirea de bromocet, cetazol, aseptol. Arc un spectru larg de activitate, nu pateaza, nu este coroziv. Este incompatibil cu sapunurile şi detergentii anionici. Pentru decontaminarea suprafeţelor netede şi a mainilor se foloseşte soluţia de 1%. Decontaminarea suprafeţelor se face prin pulverizare fina, utilizând 0,3-0,5 litri de soluţie pentru fiecare mp.

7.4.Depozitarea

434.Majoritatea produselor utilizate pentru realizarea decontaminarilor, dezinsectiilor şi deratizarilor manifesta un grad diferit de toxicitate pentru om sau alte specii de animale existente în exploatatiile agro-zootehnice. De aceea, depozitarea lor trebuie facuta în spaţii special amenajate, care să ofere anumite condiţii de temperatura, umiditate şi ventilaţie. În spaţiile destinate depozitarii este necesar sa nu existe mari variatii de temperatura, temperatura optima fiind cea cuprinsă între +4°C şi +24°C.

435.De asemenea, în spaţiile pentru depozitare, substantele trebuie ferite de acţiunea directa a luminii sau a razelor solare şi amplasate la o anumită distanta de sursele de încălzire. Toate decontaminantele, dezinsectizantele şi deratizantele se conserva în recipientii originali, închise ermetic şi cu etichetele originale. În spaţiile pentru depozitare este interzis accesul copiilor şi persoanelor neautorizate, iar pe usa spaţiului pentru depozitare se vor fixa tablite de avertizare "pericol de moarte", "pericol de otravire", etc. Spaţiul pentru depozitare trebuie să posede uşi metalice, gratii la ferestre, uşi asigurate permanent prin încuietori speciale şi sigilate, iar cheile se păstrează numai de către responsabilul desemnat de beneficiar, care va tine o evidenta stricta a consumurilor. Depozitarea substanţelor toxice, intra sub incidenţa decretului nr. 466/1979.

7.5.Aplicarea produselor utilizate şi protecţia apelor şi solului

436.În exploatatiile agro-zootehnice poluarea solului şi a apelor este şi consecinţa nerespectării prevederilor legale privind amplasarea, organizarea şi administrarea unor astfel de chimicale de către fermieri. În cazul exploataţiilor agrozootehnice sursele principale de poluare a apelor şi solului sunt reprezentate de apele reziduale în care se acumuleaza, pe lângă microorganisme patogene, numeroase substanţe chimice toxice.

437.Având în vedere cele prezentate anterior, rezultă ca trebuie acordată importanţa colectării, evacuarii şi tratarii apelor reziduale înaintea deversarii lor în receptori sau înaintea folosirii lor ca fertilizant. În acest sens, conform actelor normative, medicilor veterinari le revine sarcina de supraveghere permanenta a modului de epurare a apelor reziduale din unităţile zootehnice şi de analiza privind folosirea lor ca fertilizant. De asemenea, ei dispun şi măsurile care se impun pentru inactivarea dejectiilor, a secretiilor provenite din abatoare, laptarii şi de la animalele existente în fermele zootehnice.

438.Avizarea folosirii dejectiilor se face numai după trecerea perioadei de stocare necesară, în funcţie de tipul de fermentaţie la care au fost supuse (fermentare aeroba, anaeroba sau mixtă) şi după realizarea parametrilor de depoluare şi neutralizare prevăzuţi în tehnologia statiilor de epurare.

439.În vederea evitării poluarii solului şi apelor cu substanţe toxice prin activităţile desfăşurate în cadrul exploataţiilor agrozootehnice este necesar ca:

–depozitarea şi folosirea substanţelor chimice cu efect decontaminant, dezinfectant sau deratizant să se facă în condiţiile prevăzute de lege;

–beneficiarul sa numească un responsabil pentru fiecare obiectiv al exploatatiei care să cunoască măsurile ce se impun a fi respectate cu ocazia efectuării acestor acţiuni;

–toate exploatatiile agrozootehnice sa dispună de instalaţiile necesare: sisteme de scurgere, sisteme de colectare şi transport a apelor uzate, staţii de epurare, locuri speciale de colectare, tehnologii de neutralizare a substanţelor chimice, etc., menite sa împiedice poluarea solului sau a apelor de suprafaţa.

7.6.Regimul utilajelor tehnologice

440.Pentru aplicarea soluţiilor de dezinfecţie şi de dezinsecţie în spaţii productive şi auxiliare dintr-o exploatatie agrozootehnica se folosesc aparate şi maşini speciale. Indiferent de tipul lor, de parametrii procesului sau de principiul de lucru, aceste utilaje sunt alcătuite din: rezervoare de soluţie, sistem de creare a presiunii cu aparatura aferentă de reglare şi protecţie, conducte şi dispozitive de pulverizare.

441.Substantele pentru dezinfecţie şi de dezinsecţie sunt în general corozive; se impune de aceea, ca la aceste utilaje toate componentele care vin în contact cu soluţiile să fie rezistente la coroziune.

442.Neîndeplinirea acestei cerinţe conduce nu numai la uzura prematura a utilajului, până la scoaterea lui din funcţiune, ci şi la inrautatirea calităţii lucrării.

7.6.1.Aparatele de dezinfecţie şi dezinsecţie

443.Aparatele purtate de om au rezervoare de capacitate mica. Rezervoarele sunt fie închise, de presiune, fie sunt rezervoare deschise, comunicând cu atmosfera. Pompele pentru crearea presiunii sunt acţionate manual; la unele tipuri presiunea este creata în prealabil, la altele pompa este actionata în timpul lucrului. În anumite cazuri, pentru aplicarea dezinsectiei sau dezinfectiei în spaţii auxiliare pot fi folosite aparate purtate de om şi acţionate de la un motor mic cu ardere interna, destinate de fapt lucrărilor în horticultura. Toate aceste aparate lucrează la presiuni mici, de 4-5 bari, şi cu debite mici.

444.Se recomanda dispozitivele de pulverizare cu reglarea jetului, în asa fel încât să se obţină o buna suprafaţa de contact cu pereţii incaperii. Spalarea aparatelor după întrebuinţare este obligatorie; trebuie respectate aceleaşi reguli de precautie ca şi la aplicarea substanţelor chimice de protecţia plantelor.

7.6.2.Utilaje ecologice pentru distrugerea mustelor

445.O alternativa la dezinsectia cu substanţe chimice este oferită de aparatele cu impulsuri electrice de înaltă tensiune. Insectele atrase de o lampa din cutia aparatului ating gratarul cu sarmele aflate sub impulsuri de tensiune mare. Energia descărcării electrice este mare şi nu este suportată de insecta care are masa foarte mica. Generatorul de impulsuri electrice este asemănător cu cel de la gardurile electrice pentru pasune.

7.6.3.Utilaje pentru spalare şi dezinfecţie în adaposturi de animale

446.Aceste utilaje sunt folosite după depopulare şi înainte de o noua populare şi au în alcătuire aceleaşi componente ca şi aparatele de dezinfecţie, dar se deosebesc prin următoarele caracteristici: presiuni mai mari şi debite mai mari. Toate aceste maşini au pompele acţionate de electromotoare.

447.Lucrarea executată de utilajele cu presiuni de lucru de 15-25 bari, şi debite mari, permite îndepărtarea dejectiilor şi a murdariei de pe pereţii boxelor, ai bateriilor, ai altor utilaje fixe din adapost, precum şi de pe pardoseala, cu sau fără gratare, precum şi antrenarea ca apa reziduala spre canale şi fose de colectare. Aceleaşi utilaje pot servi şi la dezinfecţie, prin aplicarea unor debite relativ mari de soluţie având concentraţie mai mica.

448.Utilajele de spalare cu presiuni foarte mari de 80-150 bari, jeturi cu debite relativ mici, sunt recomandabile în special pentru curăţirea după depopulare a utilajelor fixe din adăposturile de animale, mai ales când suprafeţele prezintă multe muchii şi santuri care acumuleaza murdaria şi când crusta de murdarie formată este mai compacta şi mai greu de dislocat şi îndepărtat. Aceste utilaje cu jet puternic, cu presiune foarte mare, nu se preteaza la aplicarea soluţiilor de dezinfecţie.

7.6.4.Mijloacele tehnice pentru spalarea şi dezinfectia instalaţiilor de muls

449.Toate instalaţiile de muls sunt prevăzute cu echipamente de spalare şi dezinfecţie pe traseul laptelui, după încheierea mulsului tuturor vacilor. Dezinfectia masinii de muls după fiecare vacă se practica doar la unele instalaţii de muls cu carucioare şi la robotii de muls.

450.Echipamentele de spalare şi dezinfecţie după muls asigura grade diferite de mecanizare şi automatizare, astfel:

–la instalaţiile de muls cu bidon, instalatia de spalare şi dezinfecţie permite spalarea şi dezinfectia în circuit închis a următoarelor componente ale masinii de muls: manson de muls, colector de lapte, furtune scurte şi furtunul lung de lapte. Bidonul de lapte şi vasele mai mari de colectare a laptelui muls sunt spalate şi dezinfectate manual.

–la instalaţiile de muls având conducta de lapte în adapost sau la platforma, circuitul apei sau al soluţiei este: manson de muls, colector de lapte, furtune scurte şi furtun lung de lapte, conducta de lapte, sistem de transfer. Se spala cu apa rece, apoi cu apa calda la circa 40°C, apoi este recirculata soluţia de dezinfecţie. La unele instalaţii moderne apa calda are temperatura de 85°C, fără a afecta starea pieselor cu care vine în contact. Urmează spalarea cu apa rece, scopul principal fiind acum îndepărtarea soluţiei dezinfectante. Aceasta faza este de importanţa deosebită, căci în laptele de la mulsul următor nu este permis să fie nici un fel de urma de dezinfectant.

451.Programul de spalare şi dezinfecţie al instalaţiei de muls poate fi pus în aplicare prin comenzi manuale, sau poate fi comandat automat. Sistemele automate cu program asigura nu numai declanşarea fazelor lucrării de spalare şi dezinfecţie şi durata acestora, ci şi reglarea temperaturii şi pregătirea soluţiilor dezinfectante.

452.La multe sisteme de spalare şi dezinfecţie, soluţia dezinfectanta este recuperată şi poate fi reutilizata de mai multe ori. Substantele dezinfectante sunt speciale pentru instalaţii de muls şi nu pot fi substituite în nici un caz cu detergenti sau cu dezinfectanti pentru alte scopuri. Ele trebuie să îndeplinească o scrie de cerinţe atât din punct de vedere al asigurării igienei laptelui, cat şi din punctul de vedere al instalaţiei: să aibă acţiune bactericida, să aibă bune însuşiri de detergent, sa nu fie toxice, sa nu influenteze însuşirile organoleptice ale laptelui, să se îndepărteze uşor cu apa, sa nu atace piesele instalaţiei de muls.

453.Când soluţia de dezinfecţie nu mai este folosită, nu este permis ca ea sa ajungă, împreună cu alte ape reziduale, în zone unde poate polua solul şi apa freatica.

7.6.5.Utilaje pentru spalarea ugerului înainte de muls

454.La unele instalaţii de muls la platforma sunt prevăzute furtune cu dus, manevrate de mulgator, cu apa calda pentru spalarea ugerului înainte de atasarea paharelor de muls.

7.6.6.Mijloace tehnice pentru dezinfectia ugerului după muls:

455.În afară de dispozitivele speciale sub forma de palnie, manevrate de mulgator, exista la unele instalaţii, şi sisteme cu duze de pulverizare amplasate pe podea în culoarul de ieşire de la platforma de muls, şi care sunt puse automat în funcţiune la trecerea animalului.

VIII. DEŞEURI ŞI REZIDUURI REZULTATE DE LA EXPLOATAŢII AGRO-ZOOTEHNICE

456.Aceste tipuri de deşeuri trebuie tratate în staţii de epurare iar după realizarea parametrilor de neutralizare şi depoluare prevăzuţi, folosite după caz ca materiale fertilizante sau depozitate ca deşeuri conform normelor în vigoare.

457.Toate unităţile agro-zootehnice mari trebuie să dispună de instalaţiile aferente pentru efectuarea operaţiilor pentru decontaminare şi neutralizare a deşeurilor şi resturilor provenite din exploatatiile agrozootehnice (sisteme de scurgere, colectare şi transport, staţii de epurare, locuri de depozitare).

458.Evacuarea apelor uzate în reţeaua de canale de desecare sau, după caz, de irigaţii, ori pe terenurile agricole se va face numai în condiţiile realizării unei epurari corespunzătoare.

459.Un tratament deosebit trebuie acordat animalelor decedate în ferma şi animalelor de ferma care au murit în cursul tranzitului. Carcasele acestora nu pot fi depozitate la întâmplare, deoarece constituie focare de răspândire a unor boli şi surse de poluare a apelor de suprafaţa şi subterane.

460.Orice posesor de animale trebuie să raporteze moartea unui animal medicului veterinar, care, în urma examinării, va recomanda procedura cea mai adecvată de depozitare sau tratare pentru situaţia semnalata. Tratarea acestor tipuri de deşeuri se face în unităţi specializate, aprobate de Agenţia Naţionala Sanitară Veterinara.

461.Autoritatea competenţa poate să decidă înlăturarea cadavrelor cu grad ridicat de risc, prin procedura arderii în crematoriu sau a ingroparii, în cazul în care:

a)exista pericol de propagare a riscurilor legate de sănătate în timpul transportului;

b)exista suspiciunea ca agenţii patogeni ar putea rezista tratamentelor aplicate în unităţile de prelucrare a deşeurilor de acest tip;

c)carcasele animalelor în cauza provin din locuri la care accesul se realizează dificil;

d)cantitatea şi distanta care trebuie acoperită nu justifica măsura colectării acestui tip de deşeuri.

462.Ingroparea carcaselor de animale decedate trebuie să se efectueze la o adancime suficienta (cel puţin 1 m), pentru a preveni dezgroparea lor de către animale sau păsări carnivore şi, de asemenea, pentru a preveni poluarea aerului cu mirosuri dezagreabile precum şi poluarea surselor de apa. Înainte de a fi ingropate trebuie stropite cu un dezinfectant corespunzător. Carcasele provenite de la animale bolnave trebuie ingropate întregi (cu piele sau blana şi cu toate organele interne).

463.La alegerea locului de îngropare se va avea în vedere ca acesta să fie situat la cel puţin 500 m de vatra localităţii şi la cel puţin 250 m de fantani, foraje sau izvoare din care se extrage apa potabilă pentru oameni şi animale. De asemenea, fundul gropii trebuie să fie uscat, respectiv sa nu fie acoperit de un strat de apa.

464.Nu este permisă aruncarea animalelor moarte la platforma de gunoi, la platforma de compostare sau între ruine.

465.Aceleaşi recomandări se aplică şi pentru păsările moarte în ferma.

IX. DEŞEURI ŞI APE UZATE DE LA SECTORUL DE PRELUCRARE A PRODUSELOR AGRICOLE ŞI ZOOTEHNICE

466.Apele uzate, provenite din sectoarele menţionate mai sus, nu se deverseaza direct în apele de suprafaţa sau în reţeaua de canale pentru irigaţii sau drenaj, deoarece au un efect poluant rapid şi intens mai ales datorită consumului biochimic de oxigen foarte ridicat. Conform legii, toate unităţile de prelucrare a produselor vegetale (fabrici de zahăr, fabrici de conserve de legume, de sucuri de fructe, de ulei, etc.) şi animale (abatoare, fabrici de mezeluri şi conserve de carne, fabrici de prelucrare a laptelui, etc.) trebuie prevăzute încă din faza de proiectare cu staţii de tratare a apelor uzate şi cu tehnologii specifice fiecărui tip de unitate.

467.Respectarea tehnologiilor de epurare şi întreţinerea corespunzătoare a statiilor de tratare a apelor uzate sunt măsuri de natura sa conducă la obţinerea unor ape purificate care pot fi deversate în continuare în sistemul de canalizare sau pot fi folosite, dacă sunt corespunzătoare calitativ, la irigarea culturilor vegetale.

468.Namolurile de la staţiile de epurare pot fi folosite, după compostare, la fertilizarea culturilor vegetale, dacă nu exista alte restrictii privind utilizarea lor (de ex. o incarcatura de metale grele sau de alte substanţe periculoase peste limita maxima admisibilă). Administrarea acestora trebuie facuta numai după analizarea lor de către laboratoarele de specialitate.

469.Alte deşeuri provenite de la unităţi de prelucrare a produselor zootehnice, trebuie prelucrate, conform legii, în unităţi specializate, aprobate de Agenţia Naţionala Sanitară Veterinara. Prin prelucrare se pot obţine produse pentru hrana animalelor de casa şi pentru peşti sau diferite produse tehnice ori farmaceutice.

470.Autoritatea sanitară veterinara centrala, în situaţii excepţionale şi sub supravegherea veterinara efectuată de autorităţile competente, poate autoriza utilizarea deşeurilor de origine animala în scopuri ştiinţifice.

471.Deşeurile care nu sunt potrivite pentru prelucrare, se inlatura prin incinerare sau prin îngropare într-un sol corespunzător, în scopul prevenirii contaminarii cursurilor de apa sau a poluarii mediului.

X. PRODUSE PETROLIERE

472.Rezervoarele de produse petroliere se recomanda să fie amplasate la suprafaţa, într-un loc accesibil pentru maşinile care fac alimentarea, situat departe de surse de apa şi mai ales de drenuri de apa ingropate în sol sau pozitionate la suprafaţa.

473.Nu se recomanda ingroparea rezervoarelor dacă exista riscul de scurgeri care ar putea polua apa freatica sau dacă solul prezintă însuşiri care favorizează coroziunea.

474.În locul de amplasare a rezervorului trebuie luate măsuri speciale de prevenire a incendiilor.

475.Arealul pentru depozitare trebuie prevăzut cu materiale absorbante pentru a retine eventualele imprastieri produse în timpul alimentarii. Trebuie evitat ca rezervoarele maşinilor să fie supraincarcate.

476.Rezervoarele se verifica regulat şi se repara dacă se constata scurgeri.

477.Rezervoarele mobile (cisternele) se folosesc cu precautie, în special atunci când se alimentează pompele de irigare amplasate în vecinătatea cursurilor de apa.

478.Starea tehnica a utilajelor, în special a motoarelor, conductelor şi racordurilor, trebuie verificata periodic pentru a reduce la minim scurgerile de carburanţi.

479.Intervenţiile tehnice la sistemul de alimentare cu combustibil efectuate în camp, ca de exemplu înlocuirea filtrului de combustibil sau a unui furtun s.a., sunt operaţii în cursul cărora se pot produce scurgeri de combustibil pe sol. Trebuie luate măsuri pentru limitarea acestor pierderi.

480.În România, cea mai grava cale de poluare cu motorina care ajunge în sol este provocată de sistemul tehnic de eliminare a aerului din sistemul de alimentare cu combustibil al motoarelor de tractor. La tractoarele care sunt de mai multe decenii în dotarea agriculturii româneşti este prevăzut, din fabricaţie, un sistem cu bule de aer pentru pomparea în exterior a motorinei, cu deversarea ei pe sol fără posibilităţi de recuperare. Este recomandat ca aceasta operaţie să fie efectuată pe cat posibil în locuri special amenajate, de preferinta asfaltate.

481.Când se produc pierderi apreciabile de produse petroliere, prima măsura este aceea de de a reduce riscul de incendiu şi de a preveni pătrunderea acestora în canalizare, cursuri de apa sau în apa subterana. Următorul pas este acela de a inlatura cat mai mult posibil din materialul împrăştiat, astfel încât cantitatea rămasă să poată fi descompusa de microorganisme sau să se volatilizeze. Materialul recuperat se depozitează în locuri destinate unor deşeuri speciale sau se tratează.

482.În situaţia în care produse petroliere uşoare, cum sunt motorina sau pacura, au patruns sub stratul de suprafaţa al solului, dar au fost reţinute în subsol sau în apa freatica, se poate executa un foraj pentru drenarea acestor produse, care ulterior sunt pompate afară. Forajul nu trebuie să strabata mai adanc de stratul în care sunt reţinute produsele respective. Nu se foloseşte apa sau detergent pentru spalarea acestor produse şi, de asemenea, nu li se da foc la suprafaţa solului.

483.Produsele petroliere grele (uleiuri minerale cu densitate mai mare) rămân la suprafaţa solului în cazul imprastierii. Ele trebuie lăsate să se solidifice, apoi se razuiesc având grija să fie indepartate cu cat mai puţin sol. Materialul rezultat trebuie depozitat în locuri autorizate şi supus tratamentelor de bioremediere.

484.Următoarea etapa de remediere a solului consta în crearea unor condiţii favorabile pentru ca resturile de reziduuri rămase în sol să fie descompuse de microorganisme, respectiv un pH peste 7, o temperatura corespunzătoare şi un conţinut adecvat de apa, oxigen şi elemente nutritive. Descompunerea este favorizata de lucrarea superficiala a solului şi de fertilizarea minerala cu azot şi fosfor, măsuri care asigura microorganismelor mai mult oxigen şi nutrienti.

485.Recuperarea completa a terenurilor poluate cu produse petroliere poate dura 2 ani în cazul celor cu textura grosiera şi până la 5 ani în cazul celor cu textura fina, în funcţie de tipul de sol şi metoda de remediere folosită.