Decizie nr. 55 din 21 februarie 2001

Prin Adresa nr. XIV/50 din 16 ianuarie 2001 secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea Grupului parlamentar al Partidului România Mare referitoare la neconstituţionalitatea unor prevederi din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 5 din 12 ianuarie 2001.

Sesizarea este semnată de un număr de 80 de deputaţi, şi anume: Corneliu Ciontu, Augustin Lucian Bolcas, Anghel Stanciu, Gheorghe Ariton, Damian Brudasca, Nicolae Leonachescu, Nicu Cojocaru, Nicoara Cret, Costache Mircea, Emil Crisan, Nicolae Enescu, Vasalie Moiş, Adrian Moisoiu, Mircea Bucur, Radu Ciuceanu, George Dumitru Moisescu, Gheorghe Dinu, Florina Ruxandra Jipa, Valentin Vasilescu, Gelil Eserghep, Ştefan Baban, Angela Bogea, Cristian Valeriu Buzea, Valentin Paduroiu, Mihaela Ionescu, Ludovic Mardari, Vasile Predica, Gheorghe Pribeanu, Octavian-Mircea Purceld, Danut Saulea, Ion Mocioi, Daniela Buruiana-Aprodu, Raj Tunaru, Marcu Tudor, Codrin Stefanescu, Ilie Merce, Constantin Dutu, Constanta Popa, Nicolae-Doru Florescu, Octavian Sadici, Vlad-Gabriel Hogea, Iulian Mincu, Ludovic Abitei, Adrian Maracineanu, Mitica Balaet, Paul Snaider, Dumitru Puzdrea, Doru Dumitru Palade, Marinache Visinescu, Constantin Bucur, Zisu Stanciu, Ioan Baldea, Leonida Lari-Iorga, Daniel Ionescu, Smaranda Ionescu, Grigore Emil Rădulescu, Iancu Holtea, Ştefan Lapadat, Sever Mesca, Nicolae Vasilescu, Dumitru Dragomir, Lazar Dorin Maior, Ioan Mihai Nastase, Mitzura Domnica Arghezi, Costel Marian Ionescu, Eugen Lucian Plesa, Lia-Olguta Vasilescu, Luca Stefanoiu, Constantin Florentin Moraru, Ion Dolanescu, Zeno Andrei, Irina Loghin, Maria Apostolescu, Ilie Neacsu, Emil Rus, Florea Buga, Paul Magheru, Pavel Cherescu, Ioan Sonea şi Ioan Miclea.

Sesizarea face obiectul Dosarului nr. 18B/2001 al Curţii Constituţionale.

În sesizare sunt formulate următoarele critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 5 din 12 ianuarie 2001:

A. Prevederile art. 34 [în realitate, art. 34^1 lit. a)], potrivit cărora comitetul ordinii de zi este alcătuit din liderii grupurilor parlamentare şi aproba ordinea de zi a şedinţelor Camerei, programul de lucru, precum şi modificările sau completările aduse ordinii de zi ori programului aprobat, sunt neconstituţionale, deoarece art. 61 din Constituţie nu prevede o asemenea structura, singurele structuri reglementate de acest text fiind: biroul permanent, preşedintele, grupurile parlamentare, comisiile permanente, comisiile de ancheta, comisiile speciale şi comisiile comune. Se susţine ca textul în cauza contravine şi art. 66 alin. (2) din Legea fundamentală, prin aceea ca instituie un mandat imperativ pentru liderii grupurilor parlamentare care votează în numele deputaţilor grupului respectiv.

B. Se arata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 128 (în realitate, art. 128 alin. 2) din regulament, întrucât condiţia de cvorum prevăzută la art. 64 din Constituţie a fost instituită numai la votul final al legii, deşi ar trebui sa existe pe întregul parcurs al dezbaterii proiectului de lege. De asemenea, este criticata posibilitatea prevăzută la art. 46^1 (în realitate, art. 46^1 alin. 1), conform căreia şedinţele comisiilor permanente pot avea loc în acelaşi timp cu cele ale plenului Camerei, considerându-se ca astfel deputatul este împiedicat sa participe la lucrările în plen.

C. Se apreciază ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 98 alineatul final din regulament, care prevăd ca în plenul Camerei Deputaţilor nu pot fi aduse amendamente de fond, deoarece: se încalcă drepturile deputaţilor care ar dori să depună amendamente ca urmare a adoptării de către plen a unor amendamente admise sau respinse de comisii; se împiedica unele amendamente de fond pentru armonizarea proiectului cu prevederile constituţionale ori cu legislaţia Uniunii Europene; se încalcă dreptul fundamental al deputatului la iniţiativa legislativă, prevăzut la art. 73 alin. (1) din Constituţie.

D. Ultima critica de neconstituţionalitate priveşte posibilitatea respingerii de către Camera Deputaţilor a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative la iniţiativa comisiei sesizate în fond. Se arata ca dispoziţiile art. 85^1 din regulament vin în conflict cu prevederile constituţionale, deoarece: procesul legislativ este tratat superficial şi arbitrar; initiativele legislative sunt tratate diferenţiat, pe criterii oculte; se încalcă dreptul fundamental al fiecărui deputat de a-şi exprima opinia cu privire la fiecare proiect sau propunere legislativă aflată pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

În temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis la 9 februarie 2001 punctul de vedere al Biroului permanent al acestei Camere, în care se arata următoarele:

A. Critica referitoare la prevederile art. 34 din Regulamentul Camerei Deputaţilor este eronată, deoarece în realitate acest text nici nu a fost modificat. De aceea, sub aspect formal se considera ca aceasta critica urmează să fie respinsă, ţinându-se seama de faptul ca jurisdicţia Curţii este în limine litis. Pe fond se apreciază ca "art. 61 alin. (1) din Constituţie instituie principiul autonomiei regulamentare a Camerelor parlamentare, în virtutea căruia acestea îşi stabilesc regulile de organizare şi funcţionare printr-un regulament propriu. Alineatele următoare ale art. 61 prevăd anumite structuri, ceea ce face ca regulamentele să le cuprindă în mod obligatoriu. De aici nu trebuie trasa concluzia ca prin regulamente nu se pot stabili şi alte structuri în virtutea principiului constituţional al autonomiei parlamentare. De altfel, exista astfel de structuri neprevăzute de Constituţie cum sunt grupurile de prietenie, delegaţii parlamentare externe, a căror constituţionalitate nu a fost şi nu poate fi contestată. Comitetul ordinii de zi este o structura de lucru a Camerei ce se regaseste în aproape toate parlamentele naţionale europene, cu o compoziţie politica pluripartidista, inclusiv în Parlamentul European al Uniunii Europene. Prin natura sa, ordinea de zi este un document politic, care stabileşte priorităţile şi ordinea dezbaterii punctelor de pe agenda Camerei. Adoptarea acestui document în plenul Camerei s-a dovedit, atât în practica Parlamentului din ţara noastră, cat şi în parlamentele din alte tari, ca permite obstructia lucrărilor parlamentare în plen, prin propuneri şi luari de cuvânt succesive, care epuizează timpul afectat dezbaterilor propriu-zise. Interpretarea din sesizare potrivit căreia mandatul liderilor grupurilor parlamentare la adoptarea ordinii de zi ar avea un caracter imperativ este evident eronată, cat timp nicaieri în regulament nu se prevede că aceşti lideri se legitimează pe un asemenea mandat. Dimpotriva, şi în alte situaţii liderii grupurilor parlamentare participa la adoptarea unor decizii care prin natura lor sunt esentialmente politice (negocieri, stingerea unor conflicte, propuneri, luari de cuvânt în numele grupului), ceea ce corespunde naturii şi rolului grupurilor parlamentare în funcţionarea unui parlament pluralist. Tocmai de aceea, votul liderului este un vot ponderat şi corespunde mărimii grupului parlamentar în totalul deputaţilor. De altfel, interdicţia mandatului imperativ este prevăzută de art. 66 din Constituţie numai în ceea ce priveşte definirea mandatului reprezentativ al parlamentarilor".

B. În legătură cu criticile referitoare la prevederile art. 128 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor se arata ca acestea "se bazează pe denaturarea prevederilor exprese ale art. 64 din Constituţie, care se referă exclusiv la adoptarea de legi, hotărâri şi moţiuni, acestea privind doar momentul votului final, prin care legea este adoptată în ansamblul ei. Soluţia constituţională este fireasca într-un parlament pluralist, deoarece, prin natura sa, votul final are un caracter politic, ceea ce presupune în mod necesar prezenta majorităţii membrilor Camerei în astfel de situaţii". În ceea ce priveşte dispoziţiile regulamentare ale art. 46^1, se arata ca "desfăşurarea lucrărilor comisiilor în paralel cu cele ale plenului reprezintă o soluţie în general acceptată de parlamentele europene, de care depind eficacitatea activităţii parlamentare şi creşterea calităţii analizei efectuate în comisiile parlamentare. În orice caz, nu exista nici o prevedere constituţională incalcata în acest sens şi deputaţii nu sunt împiedicaţi sa participe la lucrările în plen, deoarece oricând un membru al unei comisii poate fi înlocuit de liderul grupului parlamentar cu un alt deputat din acelaşi grup, potrivit art. 46 din regulament. Mai mult, lucrările comisiilor se suspenda ori de câte ori prezenta deputaţilor în plen este necesară, la solicitarea preşedintelui Camerei, potrivit art. 46^1 alin. (2) din regulament".

C. Potrivit punctului de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, critica vizând dispoziţiile art. 98 alineatul final din regulament nu este intemeiata, deoarece "necesitatea prezentării tuturor amendamentelor de fond la comisia sesizată în fond este esenţială pentru asigurarea elaborării unui proiect de lege de calitate. Aceasta presupune ca amendamentele de fond să fie în toate cazurile examinate de comisia sesizată în fond, eliminandu-se practicile de obstructie a procesului legislativ, prin prezentarea de amendamente de fond direct în plen, incalcandu-se obligaţia regulamentara de depunere a acestora la comisie cu scopul întreruperii dezbaterilor în plen pentru noua examinare în comisie. Este evident ca pe aceasta cale nu se încalcă nici o prevedere constituţională, dreptul de a depune amendamente fiind în exclusivitate reglementat de Regulamentul Camerei Deputaţilor. Este adevărat ca sub aspectul justificarii doctrinare, dreptul la amendamente a fost legat de dreptul de iniţiativa legislativă, prevăzut de art. 73 alin. (1) din Constituţie. Dar aceasta nu are semnificatia identificarii dreptului la amendamente cu dreptul de iniţiativa legislativă, cat timp, potrivit art. 73 alin. (4) din Constituţie, o asemenea iniţiativa se exercită numai prin propuneri legislative redactate în forma cerută pentru proiectele de legi. Or, evident, amendamentul nu este un proiect de lege".

D. În sfârşit, referitor la criticile aduse art. 85^1, în punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor se arata ca acestea sunt lipsite de obiect, întrucât dispoziţiile respective, care au figurat în proiectul de hotărâre pentru modificarea regulamentului, nu au fost adoptate de plenul Camerei Deputaţilor.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând sesizarea, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, comunicat de preşedintele acesteia, raportul judecătorului-raportor, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi ale art. 2, 3, 12 şi 21 din Legea nr. 47/1992, republicată, să se pronunţe asupra constituţionalităţii Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Obiectul sesizării îl formează, potrivit redactarii acesteia, prevederile art. 34^1 lit. a), ale art. 128 alin. 2, ale art. 46^1 alin. 1, ale art. 98 alineatul final şi ale art. 85^1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor (este utilizata numerotarea indicată în Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 5 din 12 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 15 ianuarie 2001).

Curtea constata însă ca art. 85^1, deşi a fost cuprins în proiectul menţionatei hotărâri, nu a fost totuşi adoptat de plenul Camerei Deputaţilor, astfel încât acest text nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate.

Întrucât Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 31 ianuarie 2001, dându-se articolelor o noua numerotare, în cadrul prezentei decizii va fi avută în vedere aceasta numerotare. Astfel Curtea retine ca art. 34^1 lit. a), art. 128 alin. 2, art. 46^1 alin. 1 şi art. 98 alineatul final au devenit, respectiv, art. 35 lit. a), art. 134 alin. 2, art. 49 alin. 1 şi art. 101 alineatul final.

Examinând conţinutul sesizării, Curtea Constituţională constata următoarele:

A. Prima critica de neconstituţionalitate se referă la dispoziţiile art. 35 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, dispoziţii conform cărora: "Comitetul ordinii de zi este alcătuit din liderii grupurilor parlamentare sau din loctiitorii acestora şi are următoarele atribuţii;

a)aproba ordinea de zi a şedinţelor Camerei şi programul de lucru al acesteia, precum şi modificările sau completările aduse ordinii de zi sau programului aprobat;"

Se considera ca aceste prevederi regulamentare vin în conflict cu dispoziţiile constituţionale ale art. 61 şi ale art. 66 alin. (2), deoarece: Comitetul ordinii de zi nu este nominalizat în Constituţie; acest comitet se subroga plenului Camerei Deputaţilor; prin art. 35 lit. a) se instituie un mandat imperativ pentru fiecare lider de grup parlamentar, care votează în Comitetul ordinii de zi în numele tuturor deputaţilor ce formează grupul respectiv, grup constituit pe criterii politice şi, în aceste condiţii, executarea mandatului de deputat nu se face în serviciul poporului, ci în serviciul unui partid politic; deputaţii care nu doresc sa voteze ordinea de zi şi programul în forma propusă nu mai au nici o posibilitate să îşi exprime opinia, deoarece mandatul lor este transferat liderului de grup; liderul grupului majoritar din Camera are puteri discretionare, stabilind cu de la sine putere ordinea de zi şi programul acesteia, dacă se are în vedere ca reprezintă în Comitetul ordinii de zi cel mai mare număr de deputaţi.

Curtea retine ca prevederile art. 61 şi ale art. 66 alin. (2) din Constituţie au următorul conţinut:

–Art. 61: "(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea.

(2)Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.

(3)Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere.

(4)Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de ancheta sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.

(5)Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.";

–Art. 66 alin. (2): "Orice mandat imperativ este nul." Din examinarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 rezultă ca, într-adevăr, printre structurile interne ale Camerei Deputaţilor nu este nominalizat Comitetul ordinii de zi. Cu toate acestea, având în vedere sistemul izvoarelor dreptului parlamentar, urmează să se constate ca dispoziţiile constituţionale nu pot sa reglementeze, şi deci sa nominalizeze, decât cele mai importante structuri, fără a interzice însă instituirea altor structuri interne pe calea altor izvoare de drept. Astfel fiind, nominalizarea unui organism printr-un alt act normativ decât Constituţia nu vine în conflict cu litera şi spiritul Legii fundamentale, dacă aceasta nominalizare nu inlatura structuri şi principii instituite prin Constituţie.

Referitor la susţinerea în sensul căreia Comitetul ordinii de zi s-ar subroga plenului Camerei, Curtea constata ca nici aceasta nu poate fi primită. Într-adevăr, din interpretarea prevederilor art. 35 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, coroborate cu dispoziţiile constituţionale, se poate observa ca este vorba despre o structura organizatorică interna menita sa sprijine plenul Camerei în realizarea funcţiilor acesteia, iar nu sa o înlocuiască.

Nu este intemeiata nici susţinerea conform căreia deputaţii care nu ar dori sa voteze ordinea de zi şi programul în forma propusă nu mai au nici o posibilitate să-şi exprime opinia, mandatul lor fiind practic transferat liderului de grup. Aceasta pentru ca, potrivit art. 80 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru se întocmesc de Biroul permanent, care este alcătuit potrivit configuraţiei politice a Camerei. Sub un alt aspect, este necesar ca grupul parlamentar sa acţioneze pe baza disciplinei de partid, asadar cu recunoaşterea autorităţii liderului sau, din moment ce constituirea grupului s-a făcut pe criteriul afinitatii politice. În sfârşit, prezintă importanţa şi faptul ca, potrivit art. 85 alineatul final din regulament, în proxima şedinţa a Camerei, după votul din Comitetul ordinii de zi liderii grupurilor parlamentare au dreptul să prezinte plenului Camerei poziţia grupului propriu faţă de ordinea de zi şi programul de lucru.

Curtea constata, de asemenea, ca este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia liderul grupului majoritar din Camera are puteri discretionare, stabilind cu de la sine putere ordinea de zi şi programul acesteia, dacă se are în vedere ca reprezintă în Comitetul ordinii de zi cel mai mare număr de deputaţi. Aceasta deoarece, potrivit art. 36 alin. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comitetul ordinii de zi hotărăşte cu majoritatea rezultată din ponderea votului fiecărui membru prezent, iar aceasta pondere este data de proporţia grupului parlamentar reprezentat de lider în numărul total al deputaţilor, preşedintele Camerei neavând drept de vot. În acest fel se respecta reguli de baza ale democraţiei parlamentare, şi anume reprezentativitatea şi proportionalitatea în luarea deciziilor, asigurându-se opoziţiei posibilitatea de exprimare, iar majorităţii posibilitatea de a decide după ce a luat cunoştinţa de argumentele opoziţiei.

În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea mandatului reprezentativ, Curtea constata ca nici aceasta nu poate fi reţinută. Într-adevăr, art. 66 din Constituţie se referă la raporturile constituţionale dintre ales şi alegator, precum şi la raporturile dintre ales şi partidul politic din care face parte. Acest text constituţional fundamentează interdicţia revocării înainte de expirarea mandatului parlamentar, neurmarind reglarea raporturilor din interiorul Camerei Deputaţilor.

Faţa de cele arătate Curtea constata ca dispoziţiile art. 35 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, nu încalcă prevederile art. 61 şi ale art. 66 alin. (2) din Constituţie.

B. A doua critica de neconstituţionalitate are în vedere dispoziţiile art. 134 alin. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, dispoziţii potrivit cărora: "În cadrul procedurii legislative prevederile alin. 1 se aplică numai la votul pentru adoptarea legii în ansamblul ei, precum şi atunci când, potrivit prevederilor prezentului regulament, se supune la vot respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative." În conformitate cu alin. 1 al acestui articol, "Camera Deputaţilor adopta legi, hotărâri şi moţiuni în prezenta majorităţii deputaţilor". În subsidiar, autorii sesizării critica şi prevederile art. 49 alin. 1, conform cărora "În timpul sesiunii şedinţele comisiilor permanente pot avea loc în acelaşi timp cu cele ale plenului Camerei, pe baza aprobării date de Comitetul ordinii de zi", considerându-se ca astfel deputatul este împiedicat sa participe la lucrările în plen.

În ceea ce priveşte alin. 2 al art. 134, se considera ca acesta este neconstitutional, deoarece condiţia de cvorum, prevăzută la art. 64 din Constituţie ("Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenta majorităţii membrilor"), a fost instituită numai pentru momentul votului final al legii, deşi acest cvorum ar trebui să fie asigurat pe întregul parcurs al dezbaterii proiectului de lege.

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca până la aceasta modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor erau prevăzute două categorii de cvorum - cvorumul de lucru şi cel de vot -, care erau identice. Dintre acestea numai cvorumul de vot este reglementat prin Constituţie, şi anume prin art. 64: "Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenta majorităţii membrilor." De aceea nimic nu împiedica instituirea prin regulament a unui alt cvorum de lucru decât cvorumul de vot.

De altfel, prin Decizia nr. 95 din 30 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, Curtea Constituţională a reţinut ca "Parlamentul, în virtutea autonomiei sale regulamentare, poate să prevadă, cu titlu de excepţie de la dispoziţiile art. 39 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, un cvorum diferit pentru şedinţele în care se dezbat alte probleme decât adoptarea de legi, hotărâri sau moţiuni".

Cu privire la critica adusă art. 49 alin. 1 din regulament, Curtea constata ca desfăşurarea în acelaşi timp a şedinţelor comisiilor parlamentare cu cele ale plenului Camerei nu contravine nici unei dispoziţii constituţionale atâta timp cat cvorumul de vot este asigurat.

C. Ultima critica priveşte dispoziţiile art. 101 alineatul final din regulament, dispoziţii care prevăd: "În plenul Camerei nu pot fi depuse amendamente de fond." Se considera ca prin aceasta reglementare se încalcă drepturile deputaţilor care ar dori să depună amendamente ca urmare a adoptării de către plen a unor amendamente admise sau respinse de comisii.

Analizând critica formulată, Curtea constata ca dispoziţiile constituţionale nu reglementează procedura amendamentelor. Chiar dacă amendamentele pot fi înscrise în conceptul larg de iniţiativa legislativă, Curtea retine ca art. 73 alin. (1) din Constituţie se margineste sa reglementeze iniţiativa legislativă numai în ceea ce priveşte subiectele acesteia. De aceea, Camera Deputaţilor, în virtutea autonomiei sale regulamentare instituite prin art. 61 alin. (1) teza întâi din Constituţie, are dreptul sa reglementeze procedura amendamentelor.

Faţa de cele arătate, urmează să se constate ca dispoziţiile art. 35 lit. a), ale art. 134 alin. 2, ale art. 49 alin. 1 şi ale art. 101 alineatul final din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, sunt constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.b), ale art. 21 şi 22 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constata ca prevederile art. 35 lit. a), ale art. 49 alin. 1, ale art. 101 alineatul final şi ale art. 134 alin. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, sunt constituţionale.

Prezenta decizie se comunică Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată astăzi, 21 februarie 2001.

Deliberarea a avut loc la 21 februarie 2001 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Romul Petru Vonica, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

──────────────