Decizie nr. 216 din 28 februarie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă şi ale art. 15-21 şi 23-27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Agenţia de Pază "Professional Style" - S.R.L. în Dosarul nr. 5.778/225/2007 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, considerând că textele legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 20 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 5.778/225/2007, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 130/1999 şi ale art. 15-21 şi 23-27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, excepţie ridicată de Agenţia de Pază "Professional Style" - S.R.L. în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii contravenţionale formulate de autorul excepţiei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16, 21, 24, 30, 51, 52, 53 şi 126 din Constituţie. Totodată, sunt încălcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că neconstituţionalitatea prevederilor criticate constă în "încălcarea dreptului la apărare, procedura prin afişare ilegală, răspunderea contravenţională [care] aparţine persoanei fizice vinovate şi nu persoanei juridice, necomunicarea procesului-verbal în termen de o lună de la data aplicării acestuia, nu există forţa probantă a procesului-verbal, procesul-verbal nu este confirmat de cel puţin un martor, nu este semnat pe fiecare pagină de agentul constatator şi nu conţine detaliat faptele săvârşite".

Judecătoria Drobeta-Turnu Severin apreciază că excepţia este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 dau expresie dreptului la apărare şi principiului egalităţii armelor, fiind în concordanţă cu principiul egalităţii în faţa legii şi dreptul părţilor la un proces echitabil.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că prevederile legale criticate care reglementează constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare, respectând dreptul la apărare al părţilor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 20 martie 2007, şi ale art. 15-21 şi 23-27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Textele legale criticate instituie obligaţia angajatorilor de a depune la inspectoratele teritoriale de muncă actele privind executarea, suspendarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, precum şi dovezile de calculare a drepturilor salariale. Totodată, reglementează o serie de reguli privitoare la: întocmirea procesului-verbal de contravenţie, cauzele de nulitate ale acestuia, modul de aplicare a sancţiunilor contravenţionale şi comunicarea procesului-verbal de contravenţie.

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 30 referitor la libertatea de exprimare, art. 51 privind dreptul de petiţionare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

În legătură cu critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 130/1999, Curtea reţine că este neîntemeiată. Obligaţia instituită de textul legal angajatorilor de a depune la inspectoratele teritoriale de muncă actele privind executarea, suspendarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, precum şi dovezile de calculare a drepturilor salariale nu semnifică instituirea unor inegalităţi şi nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Dimpotrivă, această reglementare face parte din Capitolul I al Legii nr. 130/1999, intitulat "Măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă", fiind o măsură raţională, cu scopul de a oferi protecţie socială salariaţilor. Celelalte texte constituţionale invocate de autorul excepţiei, şi anume cele referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, libertatea de exprimare, dreptul de petiţionare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi la instanţele judecătoreşti, se referă la diferite drepturi fundamentale care nu au legătură cu sfera de reglementare prevăzută de textul legal criticat.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15-21 şi 23-27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea observă că acestea reglementează constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale, fără să instituie privilegii sau discriminări sau să încalce vreunul din drepturile fundamentale invocate în susţinerea excepţiei. Capitolul IV din ordonanţă, intitulat "Căile de atac", prevede posibilitatea persoanelor nemulţumite de modul în care a fost aplicată sancţiunea de a face plângere la instanţa de judecată. În acest cadru, contravenientul beneficiază de toate drepturile procedurale prevăzute de lege, fiind astfel respectate toate dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, inclusiv dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai mult decât atât, în temeiul art. 35 din ordonanţă, plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei se soluţionează cu precădere, iar, potrivit art. 37 din ordonanţă, aceste plângeri, precum şi cererile incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

Dispoziţiile art. 15-21 şi 23-27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, dar şi prin alte decizii, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, reţinând că prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 din Legea fundamentală sunt respectate. Totodată, a constatat că legiuitorul îi atribuie agentului constatator competenţe în concordanţă cu principiile şi normele constituţionale.

Întrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente noi, de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă şi ale art. 15-21 şi 23-27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Agenţia de Pază "Professional Style" - S.R.L. în Dosarul nr. 5.778/225/2007 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta