Decizie nr. 121 din 3 februarie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 970 şi art. 1066-1069 din Codul civil, excepţie ridicată de Alexandru Herăscu în Dosarul nr. 14.504/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 14.504/299/2007, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 970 şi art. 1066-1069 din Codul civil, excepţie ridicată de Alexandru Herăscu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile art. 970 şi art. 1066-1069 din Codul civil încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 care consacră liberul acces la justiţie şi ale art. 148 referitor la integrarea României în Uniunea Europeană.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, arătând că motivarea făcută de autor se circumscrie unei interpretări distorsionate şi unilaterale a prevederilor constituţionale pretins a fi încălcate de art. 970 şi art. 1066-1069 din Codul civil.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele legale criticate nu aduc atingere sub niciun aspect accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 970 şi ale art. 1066-1069 din Codul civil, texte de lege care au următorul conţinut:

–Art. 970: "Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.";

–Art. 1066: "Clauza penală este aceea prin care o persoană spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.";

–Art. 1067: "Nulitatea obligaţiei principale atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu atrage pe aceea a obligaţiei principale.";

–Art. 1068: "Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligaţiei principale.";

–Art. 1069: "Clauza penală este o compensaţie a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale.

Nu poate dar creditorul cere deodată şi penalitatea şi obiectul obligaţiei principale, afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16, 21 şi 24 din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că orice raport juridic obligaţional dă dreptul creditorului de a pretinde şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a obligaţiei asumate prin convenţia încheiată între părţi. Codul civil consacră în art. 970 principiul executării cu bună-credinţă a convenţiilor civile, care implică, printre altele, executarea de bunăvoie a obligaţiei de către debitor. În cazul în care acesta refuză executarea, total sau parţial, sau o execută necorespunzător, creditorul are dreptul de a pretinde echivalentul prejudiciului cauzat de această împrejurare, respectiv despăgubiri.

Într-un atare context, dispoziţiile art. 1066-1069 din Codul civil reglementează regimul juridic al clauzei penale, care reprezintă acea convenţie accesorie contractului principal prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei contractuale. Scopul clauzei penale este acela de a stabili întinderea prejudiciului, iar nu de a crea o alternativă pentru debitor în vederea liberării de executarea obligaţiei principale, prin prestarea obligaţiei prevăzute în clauza penală. Creditorul însă, în caz de neexecutare din partea debitorului, poate opta între a cere îndeplinirea obligaţiei principale sau a celei stipulate în clauza penală.

Reprezentând o convenţie, clauza penală trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate a acesteia, însă, dat fiind caracterul ei accesoriu, constatarea nulităţii clauzei nu implică nulitatea obligaţiei principale.

Pe de altă parte, împrejurarea că prin clauza penală se fixează anticipat, prin acordul părţilor, valoarea prejudiciului cauzat creditorului, stipularea în contract a unei asemenea clauze prezintă importanţă din punct de vedere practic. Astfel, în situaţiile în care clauza devine aplicabilă, nu mai este necesar ca părţile contractante să se adreseze justiţiei pentru probarea şi evaluarea prejudiciului, ceea ce are ca efect executarea cu celeritate a obligaţiilor asumate.

Prin urmare, raportând aceste consideraţii la domeniul particular al criticii de neconstituţionalitate în prezenta cauză, consacrarea, prin normele legale criticate, în aplicarea principiului autonomiei de voinţă, a posibilităţii inserării în contractul principal a clauzei penale nu relevă nicio contradicţie cu prevederile constituţionale de referinţă.

Curtea nu poate reţine nesocotirea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, textele de lege reprezentând exclusiv o garanţie a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia textul de lege menţionat contravine art. 21 şi 24 din Constituţie, Curtea observă că existenţa unei clauze penale în contractul principal, de neconceput fără acordul exprimat în acest sens de către părţi, naşte prezumţia că acestea au cunoscut reglementarea legală aplicabilă în materie, potrivit principiului "nemo censetur ignorare legem", şi prin urmare şi-au asumat în cunoştinţă de cauză obligaţiile care decurg dintr-o asemenea clauză.

Aşa fiind, deşi aplicarea clauzei penale are loc direct între părţi, fără a fi necesară intervenţia instanţei judecătoreşti, nimic nu împiedică partea interesată să sesizeze instanţa atunci când apreciază că invocarea ei s-a făcut în mod abuziv. Cu acest prilej, partea are posibilitatea de a cere instanţei să constate că nu sunt întrunite condiţiile pentru acordarea de despăgubiri şi deci pentru aplicarea clauzei penale. Sub aceste aspecte, Curtea constată că, în faţa instanţei judecătoreşti, părţile beneficiază de suficiente garanţii procesuale care să le asigure dreptul la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 970 şi art. 1066-1069 din Codul civil, excepţie ridicată de Alexandru Herăscu în Dosarul nr. 14.504/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 februarie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu