Decizie nr. 177 din 2 martie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Rutieră Română în Dosarul nr. 2.013/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se prezintă, pentru Societatea Comercială "Morar amp; Co" - S.R.L., avocatul Eneea Marius Cîmpean, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 24 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.013/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Rutieră Română.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, condiţia necesară şi suficientă pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ este respectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiv persoana vătămată prin actul administrativ să formuleze către autoritatea publică emitentă o plângere prealabilă. Astfel, cererea de suspendare poate fi formulată fără ca pe rolul instanţelor judecătoreşti să existe o cerere prin care persoana vătămată să solicite anularea actului administrativ. Într-o atare situaţie, dacă cererea de suspendare este admisă, interesul persoanei care se pretinde vătămată de actul administrativ este satisfăcut, actul fiind lipsit de efecte juridice pe o perioadă nedeterminată, până la o eventuală soluţionare a cererii pe fondul cauzei, cerere pe care persoana vătămată poate să nu o formuleze niciodată. Pe cale de consecinţă, autoritatea publică emitentă a actului administrativ suspendat în temeiul art. 14 nu are posibilitatea de a acţiona în justiţie pentru a repune în fiinţă actul administrativ şi de a înlătura efectele suspendării, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, suspendarea executării actului administrativ faţă de care o persoană ce se consideră vătămată cere autorităţii administrative emitente revocarea nu poate dura decât până când instanţa de judecată se va pronunţa cu privire la legalitatea şi temeinicia sa.

În ceea ce priveşte situaţia invocată de autorul excepţiei, în sensul că persoana care se consideră vătămată nu ar mai avea interes să formuleze acţiune în justiţie, actul administrativ fiind suspendat, deci lipsit de eficienţă juridică, nu poate fi reţinută ca motiv de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât, după expirarea termenului în care persoana vătămată putea solicita instanţei anularea actului administrativ, acesta îşi redobândeşte forţa juridică şi poate fi pus în executare. De altfel, în temeiul art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, autoritatea emitentă se poate adresa instanţei pentru a constata împrejurarea că actul administrativ suspendat îşi poate produce efectele ca urmare a inacţiunii persoanei care se consideră vătămată şi pentru a dispune sistarea efectelor suspendării, astfel încât nu se pune problema încălcării liberului acces la justiţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul autorităţii emitente de a se adresa instanţei de judecată în vederea înlăturării efectelor suspendării actului administrativ, ca urmare a inacţiunii persoanei presupus a fi vătămate. Astfel, nu poate fi reţinută critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie şi dreptului persoanei la un proces echitabil.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 dau posibilitatea persoanei vătămate printr-un act administrativ emis de o autoritate publică de a solicita instanţei judecătoreşti şi de a obţine, de urgenţă şi temporar, suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. O astfel de măsură are un caracter provizoriu şi nu influenţează sub nici un aspect soluţionarea fondului acţiunii. Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa va rezolva cererea de suspendare cu citarea părţilor, fiind asigurate în acest mod garanţiile necesare respectării liberului acces la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, dispoziţii care au următorul conţinut: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la liberul acces la justiţie.

Analizând textul de lege ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate.

Astfel, art. 7 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura prealabilă a recursului graţios sau ierarhic, modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru prin care persoana vătămata într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim. Scopul textului de lege este, pe de o parte, protecţia persoanei vătămate, iar pe de altă parte, degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerităţii.

În paralel cu această procedură, dispoziţiile art. 14 din aceeaşi lege instituie posibilitatea părţii vătămate prin actul administrativ de a solicita instanţei competente suspendarea executării actului până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la legalitatea şi temeinicia acestuia. Pentru a fi admisă, cererea de suspendare trebuie să întrunească două condiţii cumulative: să fie formulată în cazuri bine justificate şi, respectiv, suspendarea să prevină apariţia unei pagube iminente. Aşa fiind, suspendarea unui act administrativ apare ca fiind o măsură excepţională, ce se dispune atunci când există o îndoială cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului şi determină încetarea temporară a producerii efectelor juridice ale acestuia.

Prin urmare textul de lege criticat instituie o garanţie pentru persoana vătămată în ceea ce priveşte evitarea eventualelor pagube suferite ca urmare a executării actului administrativ pretins a fi nelegal, iar pe de altă parte, prin stabilirea condiţiilor de admisibilitate, previne şi limitează eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către persoanele vătămate.

Împrejurarea că, în practică, persoana vătămată, după ce a obţinut suspendarea actului administrativ, nu înţelege să-l atace în faţa instanţei de contencios administrativ competente pentru a solicita anularea acestuia nu poate fi convertită într-un argument de neconstituţionalitate. Într-o atare situaţie, autoritatea emitentă are posibilitatea ca, după trecerea termenului în care putea fi cerută anularea actului administrativ [maximum 6 luni de la emiterea actului, potrivit art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004], să se adreseze instanţei care a dispus suspendarea pentru ca să constate încetarea efectelor suspendării ca urmare a inacţiunii persoanei vătămate. Aşa fiind, susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia actul administrativ rămâne suspendat pe o perioadă nedeterminată apare ca fiind nefondată.

De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textului de lege criticat, de exemplu prin Decizia nr. 673/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 6 februarie 2006, constatând că prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu îngrădesc dreptul autorităţii emitente de a se adresa justiţiei şi de a beneficia de un proces echitabil.

Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Rutieră Română în Dosarul nr. 2.013/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu