Decizie nr. 1.215 din 5 octombrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) şi art. 215 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Kovacs Florin în Dosarul nr. 2.261/30/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia nr. 553 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.261/30/2009, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) şi art. 215 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Kovacs Florin.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele criticate încalcă principiul nediscriminării, deoarece posibilitatea avută de preşedintele instanţei potrivit art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă de a dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă nu este reţinută şi în materie fiscală. De asemenea, se încalcă şi dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, deoarece contribuabilul este împiedicat să obţină suspendarea executării silite în temeiul art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Prin stabilirea unui cuantum exagerat al cauţiunii, potrivit art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, se încalcă dreptul la un proces echitabil, precum şi accesul liber la justiţie.

Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. (2) şi art. 215 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–Art. 172 alin. (2): "Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.";

–Art. 215 alin. (2): "Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor şi art. 124 - Înfăptuirea justiţiei. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 553 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, a statuat că executarea silită este o etapă procedurală ulterioară stabilirii obligaţiilor fiscale prin actul administrativ fiscal (titlul de creanţă fiscală), act administrativ fiscal împotriva căruia debitorul (contribuabilul) poate formula contestaţie în temeiul art. 205 din Codul de procedură fiscală. Mai mult, în temeiul prevederilor art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate [... ]", ceea ce presupune că executarea silită nu mai poate avea loc.

De asemenea, cu aceeaşi ocazie Curtea a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate să reglementeze prin lege norme de procedură, cu condiţia ca acestea să nu fie contrare Legii fundamentale. Împrejurarea că în materie fiscală nu se aplică dispoziţiile referitoare la suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţa preşedinţială, prevăzute la art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, nu are semnificaţia încălcării dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, câtă vreme, anterior executării silite, debitorul a putut uza de toate căile legale pentru a stabili cu claritate atât suma datorată, cât şi termenul de plată sau a suspendat chiar, la instanţa competentă, executarea actului administrativ fiscal, beneficiind astfel de suficiente garanţii privind accesul liber la justiţie.

În ceea ce priveşte critica referitoare la stabilirea unui cuantum exagerat al cauţiunii, potrivit art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, se constată că prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008, Curtea a statuat că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării actului administrativ fiscal nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie, contrară prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauţiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Raţiunile care au impus adoptarea, în această materie, a reglementării criticate sunt aceleaşi care au condus la reglementarea art. 403 din Codul de procedură civilă, în ai cărei termeni cauţiunea - al cărei cuantum este stabilit de judecător - constituie o condiţie pentru a putea solicita şi obţine suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei, întrucât, potrivit acestei reglementări, contestaţia nu este suspensivă de executare prin ea însăşi, creditorul are posibilitatea să îşi valorifice creanţa chiar dacă s-a formulat contestaţie la executare, câtă vreme nu s-a plătit cauţiunea, iar dacă, drept urmare a plăţii acesteia, s-a dispus suspendarea, în măsura în care contestaţia este respinsă, are garanţia reparării eventualului prejudiciu ce i-a fost astfel cauzat. La rândul său, debitorul, chiar dacă nu are posibilitatea de a achita cauţiunea şi de a obţine suspendarea executării, are dreptul, în situaţia în care contestaţia sa este admisă, la întoarcerea executării.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) şi art. 215 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Kovacs Florin în Dosarul nr. 2.261/30/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu