Decizie nr. 289 din 1 iulie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Banca Comercială Română S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 782/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal răspund autorul excepţiei, prin consilier juridic, precum şi părţile Societatea Comercială "Dac Air" - S.A. din Bucureşti şi Fondul de Garantare a Creditului Rural - S.A. din Bucureşti, prin consilieri juridici. Lipsesc părţile Societatea Comercială "Asiban" - S.A. din Bucureşti, Societatea Comercială "Omniasig" - S.A. din Bucureşti şi Societatea Comercială "B.C.R. Securities" S.A. din Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 266D/2004, care are ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Societatea Comercială "Amonil" - S.A. din Slobozia în Dosarul nr. 2.088/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

La apelul nominal răspunde partea Societatea Comercială "Petrom Gas" - S.R.L. din Bucureşti, prin avocat Ion Cazacu. Lipsesc autorul excepţiei, Societatea Comercială "Amonil" - S.A. din Slobozia, şi partea Societatea Comercială "Unicredit România" - S.A. din Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 266D/2004 la Dosarul nr. 209D/2004, având în vedere conţinutul identic al excepţiei.

Părţile prezente sunt de acord cu conexarea cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării celor două dosare.

Curtea, în temeiul art. 36^4 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune conexarea Dosarului nr. 266D/2004 la Dosarul nr. 209D/2004, care este primul înregistrat.

Magistratul-asistent referă asupra cererii de amânare a cauzei, depusă de Societatea Comercială "Amonil" - S.A. din Slobozia, în vederea pregătirii apărării.

Având cuvântul asupra acestei chestiuni prealabile, reprezentantul Societăţii Comerciale "Petrom Gas" - S.R.L. Bucureşti se opune amânării, având în vedere, în special, că excepţia este amplu argumentată de către autor.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.

Curtea respinge cererea de amânare.

În continuare, Banca Comercială Română, prin reprezentant, invocă excepţia lipsei sale de calitate procesuală, deoarece, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2004, în cauză, în locul său, urmează să figureze, ca parte, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi solicită citarea acesteia pentru termenul următor, sens în care solicită amânarea cauzei.

Reprezentantul Societăţii Comerciale "Dac Air" - S.A. din Bucureşti se opune cererii de acordare a unui nou termen, deoarece Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este reprezentant al Băncii Comerciale Române şi se putea prezenta în faţa Curţii Constituţionale în baza mandatului pe care îl are.

Reprezentantul Băncii Comerciale Române arată că cererea sa nu este o cerere de introducere în cauză a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, ci de amânare a cauzei la un termen la care urmează a fi citată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de garant al Băncii Comerciale Române.

Fondul de Garantare a Creditului Rural, prin reprezentant, solicită introducerea în cauză a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

Curtea, arătând că aprecierea asupra motivelor pentru care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului urmează a fi introdusă în cauză este de competenţa instanţei de judecată, respinge cererea de amânare formulată de partea Banca Comercială Română.

Cauza fiind în stare de judecată, Preşedintele acordă părţilor prezente cuvântul pe fond.

Reprezentantul părţii Banca Comercială Română arată că nu are delegaţie pentru susţinerea excepţiei, ci numai pentru formularea cererii de amânare, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei aşa cum aceasta a fost formulată în notele scrise aflate la dosar.

Reprezentantul părţii Societatea Comercială "Dac Air" - S.A. din Bucureşti solicită respingerea excepţiei, deoarece Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă în raport cu dispoziţiile art. 16 şi 21 din Constituţie. Reprezentantul părţii Fondul de Garantare a Creditului Rural arată că, în calitatea sa de terţ poprit, solicită admiterea excepţiei aşa cum aceasta a fost formulată de partea Banca Comercială Română. Reprezentantul părţii Societatea Comercială "Petrom Gas" - S.R.L. din Bucureşti depune note scrise în sensul respingerii excepţiei şi arată că s-au mai pronunţat peste 15 decizii în acelaşi sens, precum şi că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 alin. (3) şi art. 16 din Constituţie, republicată, întrucât obligaţia depunerii cauţiunii există pentru orice parte, iar dacă partea este nemulţumită de cuantumul cauţiunii, aceasta poate face recurs.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că, în privinţa constituţionalităţii prevederilor de lege criticate, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin numeroase decizii care îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 24 martie 2004 şi 8 aprilie 2004, pronunţate în dosarele nr. 782/2004 şi nr. 2.088/2004, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti, respectiv de Societatea Comercială "Amonil" - S.A. din Slobozia, în cadrul unor cauze civile având ca obiect contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti arată că în jurisprudenţa Curţii s-a constatat existenţa dreptului la diferenţă ca drept fundamental cu valoare constituţională, invocând în acest sens Decizia nr. 107 din 1995. Astfel, se consideră că prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece prevăd aceleaşi condiţii de exercitare a dreptului la suspendarea executării silite - plata unei cauţiuni - pentru două categorii de subiecte de drept aflate în situaţii juridice distincte: debitorul împotriva căruia se execută silit o hotărâre judecătorească ce constituie titlu executoriu şi debitorul împotriva căruia executarea silită are loc în baza unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească.

Societatea Comercială "Amonil" - S.A. din Slobozia arată că prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, deoarece în practică există situaţii în care debitorul, deşi doreşte să depună cauţiunea, se află în imposibilitatea absolută şi obiectivă de a face acest lucru. O astfel de situaţie se iveşte atunci când toate conturile bancare sunt poprite simultan, iar sumele aflate în acestea (la data înfiinţării popririi), respectiv cele provenite din încasările viitoare (ulterioare popririi) sunt indisponibilizate.

Apreciază că dreptul la un proces echitabil este încălcat, deoarece debitorul nu îşi poate exercita toate drepturile procesuale, şi anume dreptul de a solicita şi a obţine suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare. Mai arată că, indirect, prevederile de lege criticate afectează şi încalcă dreptul de a se adresa justiţiei în cazul nedepunerii cauţiunii din cauze mai presus de voinţa sa.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că, indiferent dacă titlul executoriu în baza căruia s-a declanşat executarea silită este o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu ce nu provine de la un organ de jurisdicţie, contestatorul, în apărarea drepturilor sale, poate pune în discuţie validitatea titlului ce se execută împotriva sa, care însă nu se poate cenzura decât sub raportul executării silite. Consideră că obligativitatea depunerii unei cauţiuni în vederea discutării cererii de suspendare a executării silite este o garanţie legală stabilită de legiuitor pentru asigurarea seriozităţii formulării unor astfel de cereri.

În concluzie, instanţa de judecată apreciază excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă ca fiind neîntemeiată.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, întrucât instituirea obligaţiei depunerii cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării silite în cadrul contestaţiei la executare, are ca scop constituirea unei garanţii pentru creditor, în vederea acoperirii eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, datorată unor abuzuri ale debitorilor de rea-credinţă.

Arată că instituirea acestei obligaţii nu constituie un impediment în promovarea contestaţiei la executare, astfel încât nu se poate spune că limitează accesul debitorului la "atacarea în justiţie a formelor de executare". Consideră că depunerea cauţiunii este impusă tuturor celor ce promovează contestaţia la executare, motiv pentru care principiul egalităţii în faţa legii nu este considerat a fi încălcat.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În esenţă, arată că, în motivarea deciziilor, Curtea Constituţională a statuat că art. 403 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât, prin obligarea la plata cauţiunii, nu este instituită o diferenţă de tratament juridic, textul fiind aplicabil tuturor persoanelor titulare ale dreptului de proprietate privată, care introduc contestaţie la executare şi solicită suspendarea executării. Mai arată că distincţia conţinută în art. 399 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă este de natură să asigure o egalitate între cele două categorii de debitori aflate în situaţii juridice diferite, oferindu-le în mod corespunzător mijloace procesuale care să le permită valorificarea dreptului la apărare şi a dreptului de acces liber la justiţie. În privinţa suspendării executării silite, apreciază că nu există nici o justificare pentru instituirea unei diferenţieri sub aspectul obligării la cauţiune în funcţie de natura titlului executoriu, deoarece suspendarea, în orice situaţie, priveşte o procedură de executare silită în baza unui titlu care se bucură de forţă executorie, indiferent de autoritatea care a emis titlul.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000.

Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, republicată, potrivit cărora:

–Art. 11: "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3)În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

–Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."

De asemenea, autorii excepţiei consideră că se încalcă şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, care au următorul cuprins: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încălcării principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi liberului acces la justiţie, precum şi faţă de dispoziţiile art. 20 din Constituţie, republicată. Astfel, prin Decizia nr. 67 din 24 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 9 martie 2004, Curtea a constatat constituţionalitatea prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Cu acel prilej s-a reţinut că "instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, cât priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.

Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.

Totodată Curtea consideră că, în condiţiile în care, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, republicată, legiuitorul ordinar este abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie, instituirea cauţiunii nu aduce nici o atingere principiului constituţional pretins a fi încălcat. Mai mult, procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente de ocrotire a accesului liber la justiţie tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea şi de a solicita suspendarea acesteia.

Potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, asupra cererilor de suspendare a executării silite, instanţa se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, astfel încât, cu prilejul exercitării acestei căi de atac, partea interesată poate formula toate apărările pe care le consideră necesare. Aşa fiind, Curtea apreciază că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă este în concordanţă cu prevederile constituţionale privind dreptul la apărare, precum şi cu reglementările internaţionale cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată".

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii, cele statuate prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 782/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Societatea Comercială "Amonil" - S.A. din Slobozia în Dosarul nr. 2.088/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iulie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Toma