Hotărâre nr. 829 din 25 iulie 2007

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 26 şi 27 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul unic

Se aprobă tezele prealabile ale proiectului Codului de procedură penală, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul justiţiei,

Zsuzsanna Pκter,

secretar de stat

Bucureşti, 25 iulie 2007.

Nr. 829.

Anexa

TEZE PREALABILE

privind elaborarea proiectului Codului de procedură penală

I. Actualul sistem procedural şi necesitatea elaborării unei noi legislaţii procesual penale

Pornind de la realităţile evidente ale vieţii juridice actuale, care au relevat atât lipsa de celeritate a desfăşurării proceselor penale în general, neîncrederea justiţiabililor în actul de justiţie, cât şi costurile sociale şi umane uneori semnificative, traduse în consumul ridicat de resurse de timp şi financiare, toate acestea creând un grad ridicat de neîncredere şi incertitudine, a apărut necesitatea gândirii unui sistem procedural penal modern, care să răspundă imperativelor creării unei justiţii moderne adaptate aşteptărilor sociale, precum şi creşterii calităţii acestui serviciu public.

Astfel, în programul legislativ al Ministerului Justiţiei a fost cuprinsă elaborarea noului Cod de procedură penală al României.

Realizarea acestui demers legislativ se subsumează identificării unor soluţii de natură a îmbunătăţi cadrul normativ şi, subsecvent, a asigura o mai bună şi unitară aplicare a legii.

Intenţia nu este ca noul Cod de procedură penală să conţină soluţii originale cu orice preţ, în comparaţie cu soluţiile de drept existente care s-au dovedit a fi viabile în practică sau a căror utilizare constituie o obişnuinţă pentru practică, ci mai degrabă să modifice corespunzător toate acele soluţii care au devenit desuete sau care au evidenţiat o serie de anomalii în practică şi să introducă noi soluţii, bazate pe experienţe comparative pozitive sau orientate către efectele favorabile aşteptate, toate ca urmare a studiului doctrinei dreptului procesual penal din sistemul intern şi din sistemele europene.

Prin urmare, Codul de procedură penală îşi va păstra caracterul predominant continental european, dar, aşa cum este tendinţa în prezent, în mod tipic pentru majoritatea altor proceduri penale moderne, el va presupune multe elemente care îşi au originea în procedura anglo-saxonă, respectiv cea de tip adversial, dar într-o manieră care să le adapteze corespunzător la propriul nostru concept legislativ. Combinarea elementelor din cele două mari sisteme de procedură penală existente în lume este o formă de convergenţă a celor mai bune soluţii comparate, păstrând însă premisele fundamentale ale procedurii penale europene clasice. O asemenea abordare a reprezentat o tendinţă în dreptul modern de procedură penală în anii anteriori şi astăzi cele mai tradiţionaliste ţări europene, cum sunt Germania, Italia sau Franţa, au în procedura lor penală unele soluţii care şi-au avut originea în procedurile penale de tip adversial.

Aşadar, deşi scopul este acela de a menţine toate soluţiile bune din actualul Cod de procedură penală, este necesar să se introducă o serie de soluţii noi care se concentrează în esenţă pe facilitarea unui proces de decizie rapid şi eficient într-o cauză penală, acordându-se în acelaşi timp respectul cuvenit drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale inculpatului, inclusiv drepturilor celorlalţi subiecţi ai procedurii penale.

Anvergura modificărilor cantitative, sub aspectul conţinutului şi al calităţii acestuia, va determina nu doar crearea unui Cod de procedură penală nou, ci şi a unui model conceptual semnificativ diferit de procedură penală, în respectul pentru particularităţile sistemului nostru juridic.

Obiectivele urmărite de cod sunt următoarele:

1.crearea unui cadru legislativ în care procesul penal să fie mai rapid şi mai eficient, prin urmare, în mod semnificativ mai puţin costisitor;

2.protecţia unitară a drepturilor omului şi a libertăţilor garantate de Constituţie şi de actele normative internaţionale;

3.armonizarea soluţiilor derivate din Codul de procedură penală cu dispoziţiile legilor speciale cu dispoziţii procesual penale;

4.armonizarea conceptuală cu prevederile noului Cod penal, o atenţie deosebită fiind acordată noii definiţii a faptei care constituie infracţiune;

5.reglementarea adecvată a obligaţiilor internaţionale asumate de ţara noastră privind actele normative din domeniul dreptului procesual penal;

6.stabilirea unui echilibru corespunzător între cerinţele pentru o procedură penală eficientă, protejarea drepturilor procedurale elementare, dar şi a celor fundamentale ale omului pentru participanţii la procesul penal şi respectarea unitară a principiilor care privesc desfăşurarea echitabilă a procesului penal.

II. Elaborarea instituţiilor de drept şi a soluţiilor fundamentale ale dreptului procesual penal

1.Regulile de bază

În elaborarea noului cod se porneşte de la premisa că un proces penal echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil, nu poate fi asigurat fără aşezarea acestuia pe pilonii unor noi principii, care, alături de cele clasice, să oblige organele judiciare la înfăptuirea unei justiţii independente şi imparţiale.

Aceste noi principii reprezintă reguli generale prezente în legislaţiile din statele Uniunii Europene, care stau la baza procesului penal modern din aceste state, reguli ale căror valabilitate şi eficienţă au fost verificate de practica judiciară, de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi care se bucură de credibilitate.

Noile reguli au scopul de a înlătura anacronismele, incompatibilităţile în exercitarea funcţiilor judiciare şi ineficienţa procesului penal românesc şi de a asigura cu celeritate şi în mod eficient realizarea scopului procesului penal.

Aceste obiective vor fi realizate în primul rând prin reaşezarea locului şi rolului fiecărui organ judiciar pe poziţii şi în funcţii care să garanteze imparţialitatea şi credibilitatea în exercitarea atribuţiilor lor specifice.

De aceea, în proiectul noului Cod de procedură penală vor fi introduse, pe lângă principiile clasice (al legalităţii, al oficialităţii, al garantării libertăţii persoanei, al prezumţiei de nevinovăţie, al garantării dreptului la apărare şi al respectării demnităţii umane), reguli noi, precum principiul dreptului părţilor la un proces echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil.

În egală măsură se intenţionează limitarea obligativităţii exercitării acţiunii penale, care derivă din art. 1 al actualului Cod de procedură penală, prin recunoaşterea excepţiilor bazate pe oportunitate. În baza acestui nou concept se poate evita desfăşurarea unor procese penale în cauze minore, în care lipseşte interesul public în aplicarea unei pedepse. O consecinţă directă a acestei noi concepţii, care se aplică de mai mulţi ani în Germania, Italia, Franţa, Spania, Serbia, Slovenia, fiind reglementată într-o manieră similară şi în proiectul de Cod de procedură penală unic european Corpus Juris, va fi reducerea volumului cauzelor penale aflate pe rolul organelor judiciare.

Sub aspectul acţiunii civile se intenţionează înlăturarea exercitării acesteia din oficiu, precum şi regândirea dispoziţiilor procedurale, în scopul de a evita întârzierile în soluţionarea conflictului de drept penal.

2.Organele judiciare şi competenţa

În această materie se propune ca urmărirea penală să fie efectuată de către organele de cercetare penală sub conducerea procurorului, eliminându-se astfel obligativitatea efectuării acesteia personal de către procuror. Astfel, procurorul va conduce şi va controla activitatea de investigaţii a poliţiei judiciare, fiind informat despre orice activitate investigativă. Totodată, procurorul va putea efectua personal orice activitate de urmărire penală. Prin adoptarea acestei idei se vor reconsidera poziţia procurorului, rolul şi atribuţiile acestuia, fiind înlăturate inconvenientele sesizate în practică în materia nulităţii actelor de urmărire penală.

În egală măsură se propune reglementarea expresă a instituţiei judecătorului de libertăţi ca organ judiciar distinct. Competenţa acestuia priveşte dispunerea asupra măsurilor privative de drepturi în tot cursul urmăririi penale, cum ar fi: arestarea preventivă, percheziţia domiciliară, interceptările şi înregistrările audiovideo. Acest nou regim judiciar nu necesită eforturi organizatorice mari, judecătorul de libertăţi urmând a fi desemnat periodic în aceeaşi manieră precum judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate şi judecătorul delegat la compartimentul de executări penale.

Sub aspectul competenţei se impune o echilibrare a competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti, în paralel cu o reaşezare a căilor de atac, cu regândirea principiului apropierii justiţiei de cetăţean. Astfel, se impune reîmpărţirea competenţei de primă instanţă între tribunale şi judecătorii, cu precizarea că tribunalele vor avea competenţa generală, iar judecătoriile o competenţă limitată la cazurile de mai mică importanţă, respectiv infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate sau pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. În consecinţă, tribunalul va judeca în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor instanţe. Curţile de apel vor judeca toate apelurile, în timp ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea în competenţă calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

În mod excepţional, atât curţile de apel, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor judeca în fond cauze penale având ca obiect infracţiuni comise de anumite categorii de persoane (competenţa după calitatea persoanei). Sub acest aspect se intenţionează regândirea competenţei personale în conformitate cu prevederile Constituţiei. Curţile de apel vor judeca infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de către procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, reglementare care are raţiunea de a asigura respectarea principiului egalităţii şi echilibrului puterilor în stat, având în vedere competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi membrii Guvernului. Pe aceeaşi linie de gândire, în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor fi infracţiunile săvârşite de judecătorii acestei instanţe, ai curţilor de apel, de către procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă aceste instanţe, precum şi de către judecătorii Curţii Constituţionale.

3.Desfăşurarea procesului penal

Sub acest aspect se preconizează ca principalele faze ale procesului penal să fie următoarele: faza investigativă (urmărirea penală), faza preliminară (verificarea rechizitoriului) şi faza de judecată.

Spre deosebire de reglementarea actuală, care situează faza actelor premergătoare în afara procesului penal, în viziunea noului Cod de procedură penală această fază va dispărea ca etapă distinctă. Prin urmare, toate activităţile (operaţionale) desfăşurate de organele de poliţie vor fi efectuate în cadrul urmăririi penale, soluţie care este de natură a asigura atât respectarea drepturilor şi garanţiilor acordate persoanei cercetate, pe parcursul întregului proces penal, cât şi înlăturarea inconvenientelor constatate în practică, generate de extinderea nejustificată a categoriilor de acte de investigaţie care pot fi efectuate în această etapă.

Potrivit viziunii noului Cod de procedură penală, urmărirea penală va avea drept unic scop strângerea de probe care sunt necesare procurorului competent pentru a dispune trimiterea în judecată sau o soluţie de netrimitere în judecată. Urmărirea penală va fi aşadar concepută ca având două faze, faza de investigare a faptei şi faza de investigare a persoanei.

Faza de investigare a faptei va începe prin sesizarea organelor judiciare competente (poliţia judiciară sau procurorul) şi se va încheia prin inculparea unei persoane determinate, care se va realiza printr-un act formal. În această fază, persoana cu privire la care, din investigaţii, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o infracţiune va purta denumirea de suspect.

Faza de investigare a persoanei va începe prin decizia de inculpare a unei persoane (inculpat), care se realizează prin punerea în mişcare a acţiunii penale, atunci când, din cercetările efectuate, rezultă motive verosimile de a crede că această persoană a săvârşit fapta investigată.

Ca element de noutate, se vor regândi categoriile soluţiilor de neurmărire. Se are în vedere în primul rând, ca o consecinţă a limitării obligativităţii exercitării acţiunii penale, reglementarea soluţiilor alternative la urmărire, date în competenţa procurorului, respectiv a renunţării la urmărire, cu sau fără aplicarea unor sancţiuni, în cazuri în care gravitatea infracţiunii este redusă, măsura este proporţională cu gravitatea învinuirii, iar aplicarea unei sancţiuni este suficientă pentru a pune capăt tulburării provocate de infracţiune şi a realiza îndreptarea inculpatului. Renunţarea la urmărire dispusă de către procuror, cu aplicarea unor sancţiuni, va fi supusă confirmării judecătorului, pentru a se respecta principiul potrivit căruia judecătorul este garantul libertăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte faza preliminară, aceasta va avea ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecată. Această instituţie este cunoscută în multe sisteme europene (Italia, Serbia, Kosovo, Franţa), fiind de asemenea reglementată în Statutul Curţii Penale Internaţionale şi are ca scop verificarea existenţei unor probe suficiente cu privire la acuzaţia penală, care să justifice desfăşurarea fazei de judecată.

Pornind de la dezideratul asigurării cadrului procesual necesar soluţionării cu celeritate a cauzelor penale şi urmând exemplul majorităţii sistemelor europene de drept, inclusiv al celor adoptate în ultimii ani de către ţările estice, proiectul unui nou Cod de procedură penală îşi propune, de asemenea, instituirea unor proceduri simplificate de judecată.

Astfel, urmând modelul german, se intenţionează, în cazul infracţiunilor de o gravitate redusă, care pot fi pedepsite numai cu amendă, reglementarea unei proceduri simplificate de tipul ordinului penal.

Ordinul penal este acea procedură, exclusiv scrisă, care presupune acordul prealabil al inculpatului, exprimat numai în prezenţa unui avocat, judecătorul apreciind pe baza materialului probator, prezentat de procuror şi necontestat de inculpat, dacă există o bază faptică pentru pronunţarea unei condamnări şi dacă sunt satisfăcute cerinţele echităţii procedurii şi pronunţând un ordin penal prin care aplică numai pedeapsa amenzii, într-un cuantum care nu îl poate depăşi pe cel propus de procuror. Ordinul penal se comunică inculpatului, care are posibilitatea de a-l contesta, introducerea unei astfel de contestaţii echivalând cu solicitarea de către inculpat a judecării sale după procedura obişnuită.

Totodată, raliindu-se tendinţelor recente din ţările vest europene, inclusiv celor exprimate de curând în sistemul de drept francez, proiectul îşi propune reglementarea instituţiei "acordului de recunoaştere a vinovăţiei", în cazul infracţiunilor de gravitate mică şi medie, pedepsite de lege cu închisoarea până la un anumit cuantum. Această procedură presupune, în esenţă, realizarea unui acord între procuror, pe de o parte, şi inculpat, asistat de avocat, pe de altă parte, în sensul recunoaşterii de către cel acuzat a infracţiunii ce i se reţine în sarcină. Acest acord, consemnat în actul de sesizare, va fi supus unui control strict din partea judecătorului, care verifică existenţa unei baze faptice pentru condamnare, exprimarea liberă (neviciată) de către inculpat a poziţiei de recunoaştere a faptei ce face obiectul acuzaţiei şi echitatea unei astfel de proceduri. Introducerea acestei instituţii va fi dublată de reglementarea unei cauze legale de reducere a pedepsei pentru inculpatul care consimte în mod liber la parcurgerea acestei proceduri.

Judecata în primă instanţă se va încadra în tipul de proces penal preconizat, respectiv proces penal de tip adversial, iar nu inchizitorial. În principiu, toate probele vor fi administrate nemijlocit în faţa judecătorului. Probele de la urmărirea penală nu vor servi la condamnarea/achitarea persoanei, ci doar la justificarea trimiterii în judecată.

Procurorul, ca titular al acţiunii penale, va trebui să dovedească acuzarea, prin administrarea de probe, pe cale de consecinţă fiind regândit rolul judecătorului, care va veghea cu preponderenţă ca procedurile ce se desfăşoară în faţa sa să aibă caracter echitabil. În acest scop, dacă apreciază necesar, judecătorul va putea dispune administrarea şi a altor probe decât cele indicate de acuzare sau de apărare.

În acord cu regulile procesului de tip adversial se va modifica ordinea cercetării judecătoreşti, în sensul administrării probelor în următoarea ordine: probe în acuzare, probe în apărare. Audierea inculpatului va avea loc după administrarea probelor în acuzare.

Procesul se va judeca, de regulă, în prezenţa inculpatului. În toate cazurile în care nu rezultă că lipsa inculpatului la judecată este rezultatul unui act voit şi neechivoc din partea acestuia de renunţare la dreptul său de a fi ascultat de o instanţă şi de a se apăra în proces va fi reglementată o procedură ulterioară prin care să se statueze, din nou, după ascultarea celui care a lipsit, cu privire la temeinicia acuzaţiilor ce i se aduc.

Se va elimina posibilitatea extinderii acţiunii penale sau a procesului penal, instituţii care duc la soluţionarea cu întârziere a cauzei cu care a fost sesizată instanţa. Cu privire la noile fapte descoperite în cursul judecăţii se propune desfăşurarea de proceduri distincte de urmărire penală, pentru a nu se ajunge la întârzierea sau diluarea cauzei iniţiale deduse judecăţii.

În egală măsură, se propune eliminarea restituirii dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Eliminarea restituirii va fi pregătită procedural prin modul de reglementare a competenţei şi a regimului nulităţilor, precum şi prin introducerea fazei intermediare de verificare a legalităţii şi temeiniciei trimiterii în judecată.

Potrivit principiului existent deja în procedura civilă, hotărârile nedefinitive vor fi comunicate integral celor care, potrivit legii, pot exercita căile de atac. În cazul arestării preventive se vor prevedea măsuri speciale, pentru a asigura urgenţa la redactarea hotărârii şi la judecarea căii de atac.

În materia căilor de atac se propune menţinerea apelului drept cale ordinară de atac, integral devolutivă. Recursul va deveni o cale extraordinară de atac exercitată exclusiv în cazul neconformităţii hotărârii cu regulile de drept (recurs în casaţie).

Reglementarea recursului ca veritabilă cale extraordinară de atac exercitată doar în cazurile excepţionale în care legalitatea a fost înfrântă presupune regândirea actualelor motive de recurs. Regândirea căii extraordinare de atac a recursului va fi însoţită de o procedură de filtrare a cererilor.

În ceea ce priveşte celelalte căi extraordinare de atac, prevăzute actualmente de Codul de procedură penală, se propune reglementarea posibilităţii exercitării acestora numai în favoarea condamnatului. Se va analiza, de asemenea, necesitatea menţinerii actualelor căi extraordinare de atac, în raport de noua viziune asupra recursului.

4.Măsurile preventive

În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se propune reglementarea explicită a principiului proporţionalităţii oricărei măsuri preventive cu gravitatea acuzaţiei aduse unei persoane, precum şi a principiului necesităţii unei astfel de măsuri pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa.

Ca regulă generală, având în vedere şi propunerea de decizie-cadru a Consiliului privind anumite drepturi procedurale acordate în cadrul procesului penal în Uniunea Europeană, se intenţionează a se reglementa informarea scrisă a persoanei supuse oricărei măsuri preventive asupra tuturor drepturilor pe care legea i le recunoaşte.

Cu privire la reţinere, spre deosebire de reglementarea în vigoare, se propune recunoaşterea doar a două cazuri în care această măsură poate fi dispusă de către organele de cercetare penală sau procuror împotriva unei persoane suspecte faţă de care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, şi anume situaţia infracţiunii flagrante şi situaţia imposibilităţii de identificare, sub cel din urmă aspect fiind îmbrăţişată soluţia din Codul de procedură penală german.

În privinţa arestării preventive se propune, la nivel de principiu, reglementarea expresă a caracterului său excepţional şi totodată a caracterului subsidiar în raport cu celelalte măsuri preventive neprivative de libertate, aceasta putând fi dispusă numai dacă luarea unei alte măsuri preventive nu este suficientă pentru realizarea scopului legitim urmărit.

Pentru a da eficienţă principiilor menţionate se preconizează recunoaşterea competenţei judecătorului de libertăţi de a dispune lăsarea în libertate a inculpatului sub control judiciar sau pe cauţiune, aceste instituţii fiind, de altfel, reglementate ca măsuri preventive distincte. Reglementarea propusă schimbă optica actuală asupra instituţiilor procesuale ale controlului judiciar şi, respectiv, cauţiunii, care în prezent sunt aplicabile numai în cazul unui învinuit/inculpat arestat preventiv în prealabil. Sub acest aspect, se urmează modelul Codului de procedură penală francez care reglementează controlul judiciar ca alternativă la arestarea preventivă.

Urmând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi modelul Codurilor de procedură penală din ţările membre ale Uniunii Europene, proiectul îşi propune reformularea cazurilor în care se poate dispune arestarea preventivă a unei persoane. Astfel, vor fi recunoscute drept cazuri generale, în care se poate dispune privarea preventivă de libertate, situaţiile în care există pericol de sustragere, pericol de influenţare a anchetei penale şi pericol de comitere a unei alte infracţiuni. În cazul infracţiunilor foarte grave (cum sunt cele îndreptate contra vieţii sau cele pedepsibile cu închisoare mai mare de 10 ani), proiectul propune şi un caz special de arestare preventivă, respectiv cel al existenţei unui pericol concret pentru ordinea publică. Spre deosebire însă de reglementarea actuală, proiectul îşi propune să stabilească criterii legale în raport cu care să fie apreciat pericolul anterior menţionat şi, totodată, să instituie, după model german, o nouă trăsătură legală a acestuia, respectiv caracterul actual, ceea ce presupune dovedirea sa la fiecare moment când se dispune asupra privării de libertate.

Ca noutate absolută pentru legislaţia procesual penală românească, se propune reglementarea unei noi măsuri preventive, respectiv arestul la domiciliu, după modelul Codului de procedură penală italian, urmărind prin introducerea acestei instituţii lărgirea posibilităţilor de individualizare a măsurilor preventive, în raport cu principiile anterior menţionate.

Pentru a asigura respectarea caracterului eminamente preventiv al arestării dispuse în cursul unui proces penal în desfăşurare, proiectul, inspirându-se din Codul de procedură penală italian, propune instituirea unor termene maxime ale arestării preventive şi pentru faza de judecată.

În privinţa minorilor, dincolo de reducerea termenelor prevăzute pentru majori, se propune, ca regulă generală, posibilitatea privării preventive de libertate a acestora numai dacă efectele unei astfel de măsuri asupra personalităţii şi dezvoltării lor nu ar fi disproporţionate faţă de scopul legitim urmărit prin luarea măsurii.

Tot în legătură cu măsurile restrictive de libertate, însuşindu-şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia numai judecătorul poate dispune în sensul privării de libertate a unei persoane, fie şi numai pentru a asigura prezenţa acesteia în faţa unui organ judiciar, proiectul propune o nouă reglementare a instituţiei mandatului de aducere, recunoscând, pentru faza de urmărire penală, competenţa exclusivă de emitere a acestuia în sarcina judecătorului de libertăţi, la sesizarea procurorului.

5.Probele şi mijloacele de probă

În materia regulilor generale se propune consolidarea reglementării excluderii probelor ilegale, sancţiunea specifică probei prin aplicarea căreia se asigură cea mai puternică garanţie a respectării reglementărilor legale.

Proiectul va avea în vedere reglementarea clară a mecanismului de aplicare a sancţiunii, cu referire principală la două probleme: stabilirea condiţiilor de aplicare a sancţiunii, respectiv a procedurii de aplicare în faza de investigaţii, în procedura preliminară judecăţii, precum şi în cursul judecăţii.

Proiectul intenţionează şi reglementarea ipotezei probelor derivate din probele obţinute în mod nelegal, prin promovarea soluţiei excluderii acestora atunci când se află într-o relaţie de strânsă dependenţă cu proba principală.

De asemenea, se intenţionează reglementarea unor procedee probatorii care nu se regăsesc în actualul Cod de procedură penală (amprentarea şi fotografierea suspectului sau inculpatului, precum şi a altor persoane, experimentul judiciar, examinarea fizică a persoanelor, analiza ADN) sau care se regăsesc în legi speciale (procedeele probatorii din domeniul informatic). În egală măsură se are în vedere completarea unor reglementări actuale (în materia percheziţiei domiciliare, introducerea condiţiei motivării suspiciunii rezonabile privind existenţa unor mijloace de probă în imobilul ce va fi supus percheziţiei; reglementarea condiţiilor de dispunere a percheziţiei corporale şi a percheziţiei vehiculelor).

În ceea ce priveşte procedeele probatorii prin care se aduce atingere drepturilor fundamentale (de exemplu, percheziţia domiciliară, interceptările şi înregistrările audiovideo, accesul în sistemele informatice, prelevarea de mostre biologice în vederea efectuării expertizei ADN) proiectul va susţine ideea autorizării acestora de către judecător, respectiv "judecătorul de libertăţi". Autorizarea jurisdicţională a anumitor acte investigative reprezintă un important mijloc de control al dispunerii acestora, în vederea asigurării echilibrului dintre limitarea drepturilor fundamentale ale individului şi interesul public ce impune desfăşurarea acestor acte.

În ceea ce priveşte audierea suspectului sau inculpatului în cursul urmăririi penale, se intenţionează reglementarea posibilităţii înregistrării audio sau audiovideo a audierii, cu înştiinţarea acestuia, precum şi a obligativităţii comunicării drepturilor (dreptul de a nu face declaraţii, dreptul la apărător şi dreptul la interpret), în formă scrisă, distinct de procesul-verbal de consemnare a declaraţiei.

Sub aspectul audierii martorilor, se propune reglementarea dreptului martorului de a nu se autoincrimina prin declaraţiile sale.

În materia tehnicilor speciale de investigaţie se are în vedere reglementarea unitară a acestora într-un singur capitol din partea generală a proiectului, prin transferul dispoziţiilor privind investigatorii sub acoperire din partea specială în partea generală. În mod special, în materia interceptărilor şi înregistrărilor audiovideo se intenţionează reglementarea obligaţiei organelor judiciare de a informa persoana ale cărei convorbiri sau comunicări au fost interceptate despre efectuarea acestui act de investigaţie imediat după finalizarea lui sau, în caz de pericol pentru desfăşurarea urmăririi penale, la un moment ulterior. În egală măsură se intenţionează reglementarea mai clară a ipotezei interceptărilor prezentate de părţi şi a condiţiilor de admisibilitate a acestora.

În materia mijloacelor ştiinţifice de probă se intenţionează unificarea regimului acestora, prin înlăturarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi menţinerea ca unic mijloc de probă a expertizelor.

Ca element de noutate, proiectul intenţionează să reglementeze în mod expres expertiza ADN ca mijloc de probă şi, în mod corelativ, să reglementeze procedura de obţinere a prelevărilor biologice de pe corpul persoanelor în vederea realizării acestui tip de expertiză.

6.Concluzii

Prezentele teze preliminare elaborate în baza art. 26 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, reflectă concepţia generală, principiile, noile orientări şi principalele soluţii ale reglementărilor preconizate în materia procedurii penale.