Ordin nr. 14 din 14 ianuarie 2005
privind completarea Clasificării ocupaţiilor din România
- Emitent
- Institutul Național de Statistică
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 83 din 25 ianuarie 2005
Textul actului · 1 articol
Având în vedere:
–Hotărârea Guvernului nr. 737/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare;
–Hotărârea Guvernului nr. 575 bis/1992 cu privire la realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevăzute în concepţia generală a informatizării în România;
–Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 270/273/2002 privind aprobarea Procedurii de actualizare a nomenclatorului Clasificarea ocupaţiilor din România,
ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi preşedintele Institutului Naţional de Statistică emit următorul ordin:
Articolul unic
Se aprobă completarea Clasificării ocupaţiilor din România (C.O.R.), aprobată prin Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Statistică nr. 138/1.949/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 noiembrie 1995, cu noile ocupaţii din economie prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Ministrul muncii,
solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,
Clementina Ivan Ungureanu
Anexa
LISTA
ocupaţiilor ce completează Clasificarea ocupaţiilor din România
| cod | pagina | |||
| 1. | Administrator bancar (client, certificate de depozit, grupă operaţiuni) | 241509 | 112 | |
| 2. | Administrator sistem de securitate bancară | 915212 | 304 | |
| 3. | Agent compensare (interbancară) | 241513 | 112 | |
| 4. | Agent de securitate aeroportuară | 314509 | 160 | |
| 5. | Agent de dezvoltare | 247007 | 124 | |
| 6. | Analist bancar | 241507 | 112 | |
| 7. | Analist de mediu | 244203 | 117 | |
| 8. | Analist în turism | 244204 | 117 | |
| 9. | Analist teritorial | 244205 | 117 | |
| 10. | Asistent director/responsabil de funcţiune (studii sup.) | 241924 | 113 | |
| 11. | Asistent standardizare | 242313 | 113 | |
| 12. | Arheolog | 244206 | 117 | |
| 13. | Automatist pentru supraveghere şi întreţinere cazane | 816116 | 269 | |
| 14. | Brazor înlocuieşte lipitor de plăcuţe la scule aşchietoare | 721201 | 228 | |
| 15. | Controlor de conformitate în industria de maşini | 731123 | 239 | |
| 16. | Clasificator carcase | 321307 | 166 | |
| 17. | Consilier vânzări asigurări | 241604 | 114 | |
| 18. | Consilier/expert în meteorologie şi domenii conexe | 211205 | 86 | |
| 19. | Consultant bancar | 241512 | 112 | |
| 20. | Coordonator secretariat studiouri teritoriale | 241934 | 113 | |
| 21. | Coordonator compartiment/colectiv bancă | 121108 | 68 | |
| 22. | Contabil şef/director financiar bancă | 121112 | 68 | |
| 23. | Director de arhivă bancă | 121113 | 68 | |
| 24. | Dealer şef (arbitragist bancă) | 121109 | 68 | |
| 25. | Delaborator muniţie | 822212 | 274 | |
| 26. | Director unitate bancară operaţională/director adjunct unitate bancară operaţională | 121110 | 68 | |
| 27. | Director tehnic | 121024 | 69 | |
| 28. | Director general bancă/director general adjunct | 121103 | 68 | |
| 29. | Director executiv bancă/director/director adjunct | 121104 | 68 | |
| 30. | Director sucursală şi asimilaţi | 121023 | 69 | |
| 31. | Director aşezământ cultural | 122953 | 77 | |
| 32. | Director general institut naţional cercetare-dezvoltare şi asimilaţi | 121025 | 69 | |
| 33. | Director incubator tehnologic de afaceri | 121026 | 69 | |
| 34. | Director departament cercetare-dezvoltare | 121027 | 69 | |
| 35. | Docher | 833308 | 297 | |
| 36. | Economist şef | 121102 | 68 | |
| 37. | Electromecanic staţii pompare apă-canal | 724116 | 236 | |
| 38. | Economist bancă | 241502 | 112 | |
| 39. | Evaluator de competenţe profesionale | 241219 | 111 | |
| 40. | Expert tehnic extrajudiciar | 241801 | 113 | |
| 41. | Expert evaluator de întreprinderi | 241701 | 113 | |
| 42. | Expert evaluator de proprietăţi imobiliare | 241702 | 113 | |
| 43. | Expert evaluator de bunuri mobile | 241703 | 113 | |
| 44. | Expert evaluator de active financiare | 241704 | 113 | |
| 45. | Expert fiscal | 241128 | 111 | |
| 46. | Fochist pentru cazane de abur şi de apă fierbinte înlocuieşte fochist cazane industriale | 816103 | 269 | |
| 47. | Fochist pentru cazane mici de abur înlocuieşte fochist la căldări din centrale termice | 816105 | 269 | |
| 48. | Fochist la cazane de abur de joasă presiune înlocuieşte fochist la căldări pentru pentru încălziri centrale industrial | 816106 | 269 | |
| 49. | Fochist pentru cazane conduse de calculator înlocuieşte fochist la căldări pentru abur industrial | 816107 | 269 | |
| 50. | Formator de formatori va înlocui expert instructor pregătire profesională | 241207 | 112 | |
| 51. | Formator va înlocui instructor pregătire profesională | 241205 | 112 | |
| 52. | Impresar artistic | 342908 | 179 | |
| 53. | Inginer chimist | 214613 | 95 | |
| 54. | Inspector de specialitate asigurări | 241601 | 114 | |
| 55. | Inspector de specialitate subscriere | 241602 | 114 | |
| 56. | Inspector coordonator asigurări | 241605 | 114 | |
| 57. | Inspector de risc | 241606 | 114 | |
| 58. | Inspector de specialitate daune | 241607 | 114 | |
| 59. | Inspector coordonator daune | 241608 | 114 | |
| 60. | Inspector general de bancă | 241501 | 112 | |
| 61. | Inspector de specialitate formare, evaluare şi selecţie profesională | 241218 | 112 | |
| 62. | Inspector şef inspecţia meteorologică naţională | 123715 | 81 | |
| 63. | Ilustrator muzical | 313126 | 156 | |
| 64. | Lucrător social pentru persoane cu probleme de dependenţă | 346003 | 184 | |
| 65. | Lăcătuş la prelucrarea şi îndreptarea ţevilor ghintuite | 722206 | 232 | |
| 66. | Muncitor necalificat în industria confecţiilor | 932006 | 310 | |
| 67. | Montator bijuterii pe corp | 514109 | 207 | |
| 68. | Maistru fabricarea armamentului | 311534 | 151 | |
| 69. | Maistru la fabricarea muniţiei | 311609 | 152 | |
| 70. | Mediator social | 513903 | 206 | |
| 71. | Manager bancă | 241503 | 112 | |
| 72. | Manager de operaţiuni/produs | 241504 | 112 | |
| 73. | Manager relaţii cu clienţii băncii | 241505 | 112 | |
| 74. | Maistru termist tratamentist | 311712 | 152 | |
| 75. | Muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor | 932007 | 310 | |
| 76. | Mecanizator (muncitor portuar) | 833309 | 297 | |
| 77. | Muncitor spălare şi curăţire cisterne | 933008 | 311 | |
| 78. | Maestru de ceremonii | 347306 | 186 | |
| 79. | Meteorolog previzionist înlocuieşte ocupaţia prognozator meteo | 211202 | 86 | |
| 80. | Operator meteorolog | 311117 | 149 | |
| 81. | Operator standuri încercări | 723105 | 234 | |
| 82. | Operator pregătire încercări vehicule | 723106 | 234 | |
| 83. | Operator la pregătirea şarjelor pentru tratament termic | 812307 | 261 | |
| 84. | Ofiţer bancar (credite, marketing, produse şi servicii bancare) | 241508 | 112 | |
| 85. | Operator cifru (mesaje cifrate) | 241510 | 112 | |
| 86. | Operator maşini electroeruziune automate | 821113 | 272 | |
| 87. | Operator tăiere înlocuieşte tăietor cu flacără | 721205 | 228 | |
| 88. | Organizator de spectacole | 342909 | 179 | |
| 89. | Operator sudare ţevi şi fitinguri din polietilenă de înaltă densitate PEHD | 823208 | 277 | |
| 90. | Operator prompter | 312206 | 154 | |
| 91. | Operator de însămânţări artificiale la animale | 321308 | 166 | |
| 92. | Operator de interviu | 342910 | 179 | |
| 93. | Operator umplere recipiente GPL | 932009 | 310 | |
| 94. | Operator transport şi distribuire butelii de GPL | 933007 | 311 | |
| 95. | Paznic de vânătoare înlocuieşte vânător | 615401 | 218 | |
| 96. | Preşedinte bancă/vicepreşedinte/prim vicepreşedinte | 121101 | 68 | |
| 97. | Proiectant produse bancare | 241511 | 112 | |
| 98. | Proiectant subinginer electrotehnic | 214318 | 92 | |
| 99. | Pregătitor completator echipamente tehnice şi SDV | 822211 | 274 | |
| 100. | Preşedinte organizaţie cooperatistă | 114215 | 67 | |
| 101. | Radioelectronist staţii de emisie radio-tv | 313216 | 156 | |
| 102. | Radioelectronist staţii radiorelee şi satelit | 313217 | 156 | |
| 103. | Referent de specialitate asigurări | 241603 | 114 | |
| 104. | Referent de specialitate marketing | 244703 | 119 | |
| 105. | Reglementator | 247006 | 124 | |
| 106. | Restaurator bunuri culturale (studii sup.) | 243107 | 115 | |
| 107. | Restaurator bunuri culturale (studii medii) | 414117 | 194 | |
| 108. | Referent de specialitate aşezământ cultural | 243207 | 115 | |
| 109. | Referent bancar | 241514 | 112 | |
| 110. | Recepţionist | 422207 | 199 | |
| 111. | Sortator manual | 932008 | 310 | |
| 112. | Stivuitorist | 833403 | 269 | |
| 113. | Specialist sistem asigurări | 241609 | 114 | |
| 114. | Specialist în protocol şi ceremonial | 244704 | 119 | |
| 115. | Sudor manual cu flacără de gaze înlocuieşte sudor autogen | 721202 | 228 | |
| 116. | Sudor manual cu arc electric înlocuieşte sudor electric | 721203 | 228 | |
| 117. | Sudor cu arc electric acoperit sub strat de flux înlocuieşte sudor automatist | 721204 | 228 | |
| 118. | Sudor | 721208 | 228 | |
| 119. | Sudor cu arc electric cu electrod fuzibil în mediu de gaz protector înlocuişte sudor cu gaze | 721206 | 228 | |
| 120. | Sudor cu arc electric cu electrod nefuzibil în mediu de gaz protector înlocuieşte sudor în mediu protector | 721207 | 228 | |
| 121. | Şef formaţie în industria de maşini şi echipamente | 122227 | 71 | |
| 122. | Şef departament bancă/şef adjunct departament | 121105 | 68 | |
| 123. | Şef proiect bancă | 121106 | 68 | |
| 124. | Şef serviciu bancă/şef birou | 121107 | 68 | |
| 125. | Şef agenţie bancară | 121111 | 68 | |
| 126. | Şef serviciu/şef birou/asigurări | 122705 | 75 | |
| 127. | Şef serviciu/şef birou/daune | 122706 | 75 | |
| 128. | Specialist încercări componente vehicule/grup motopropulsor/optimizare energetică/sisteme de măsurare | 214903 | 96 | |
| 129. | Şofer transport valori bancare | 832402 | 296 | |
| 130. | Şef structură de securitate | 123905 | 82 | |
| 131. | Tehnician staţii de emisie radio-tv | 311411 | 150 | |
| 132. | Tehnician staţii radiorelee şi satelit | 311412 | 150 | |
| 133. | Tehnnician încercări componente vehicule/grup motopropulsor/optimizare energetică/sisteme de măsurare | 311525 | 151 | |
| 134. | Tatuator | 514108 | 207 | |
| 135. | Trezorier | 241506 | 112 | |
| 136. | Telebanker | 411205 | 189 | |
| 137. | Vânzător de produse naturiste | 522007 | 210 | |
| 138. | Videotecar | 414118 | 194 | |
| 139. | Videojokey | 347305 | 186 | |
| 140. | Vicepreşedinte organizaţie cooperatistă | 114216 | 67 | |
| 141. | Ocupaţia de formator-organizator/conceptor/consultant formare devine organizator/conceptor/consultant formare | 241217 | 112 |
–Se introduce grupa de bază 1211 "Conducători şi alţi funcţionari superiori în sistemul bancar" cu următorul cuprins:
Preşedinţii, vicepreşedinţii şi alţi funcţionari superiori din sistemul bancar reprezintă şi angajează unitatea bancară în relaţiile cu clienţii, precum şi în faţa organelor de jurisdicţie; semnează actele de angajare a cheltuielilor materiale şi băneşti, precum şi toate celelalte acte ce se emit de către bancă, potrivit normelor; organizează şi coordonează activitatea băncii conform dispoziţiilor legale în vigoare.
–Se introduce grupa de bază 2415 "Specialişti în domeniul bancar" cu următorul cuprins:
Specialiştii în domeniul bancar aplică politica băncii în domeniul promovării şi vânzării produselor şi serviciilor bancare (creditarea clienţilor băncii, administrarea conturilor în lei şi în valută ale persoanelor fizice şi juridice, prin operaţiuni executate la ordinul acestora, derularea operaţiunilor de încasări şi plăţi în lei şi în valută, monitorizarea acestor operaţiuni etc.), realizând interfaţa cu clientul; gestionează activitatea de management al clientelei prin întreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor de parteneriat cu clienţii băncii; evaluează bunurile aduse în garanţia creditelor şi realizează studiile de fezabilitate; efectuează operaţiuni de decontare între unităţile bancare dispuse de persoane fizice sau juridice şi cele proprii ale băncii etc.
–Se introduce grupa de bază 2416 "Specialişti în domeniul asigurărilor" cu următorul cuprins:
Specialiştii în domeniul asigurărilor negociază şi încheie contractele de asigurare şi reasigurare, încasează primele de asigurare, execută activitatea de contractare a evenimentelor asigurate şi plata despăgubirilor ce decurg din contractele de asigurare încheiate, acordă consultaţii clienţilor în domeniul asigurărilor, evaluează riscul de producere a unor evenimente asigurate, concep şi îmbunătăţesc produsele de asigurare, formează şi administrează reţele de vânzare asigurări.
–Se introduce grupa de bază 2417 "Specialişti în evaluare" cu următorul cuprins:
Specialiştii în evaluare execută lucrări de evaluare aferente celor 4 tipuri de proprietate; cunosc, înţeleg şi pot aplica în mod corect acele metode şi tehnici recunoscute de evaluare, care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile; evaluează întreprinderi, proprietăţi (bunuri) imobiliare, mărfuri sau diverse obiecte, active financiare; efectuează evaluări în scopul asigurării.
–Se introduce grupa de bază 2418 "Experţi tehnici extrajudiciari" cu următorul cuprins:
"Specialiştii în domeniul tehnic întocmesc expertize tehnice extrajudiciare pentru stabilirea şi precizarea unor «împrejurări de fapt», analizează aspectele tehnice şi economice ale unei întreprinderi în vederea reorganizării, dezvoltă sau îmbunătăţesc procedeele de producţie sau comerciale şi întocmesc rapoarte de expertiză tehnică şi economică pentru terţe persoane."
–Se completează grupa de bază 2470 "Specialişti în administraţia publică" cu următorul text:
[...] informare asupra programelor şi posibilităţilor de finanţare a proiectelor, informare privind strategia de dezvoltare preconizată, stabilirea şi menţinerea parteneriatelor la nivel local sau mai larg, urmărirea derulării proiectelor.
–Se completează grupa de bază 3213 "Tehnicieni agronomi, zootehnişti şi silvici în unităţi de producţie" cu următorul text:
[...] tehnicienii din activitatea de producţie agricolă vegetală, zootehnie şi silvicultură realizează activităţi şi servicii cu caracter tehnic pentru creşterea randamentului de producţie şi ameliorarea calităţii produselor, acordă asistenţă tehnică şi consultanţă privind tehnologiile de cultură a plantelor, tehnologiile de creştere şi reproducţie a animalelor, lucrări specifice silviculturii.
–Se completează grupa de bază 3225 "Tehnicieni dentari" cu următorul text:
Tehnicienii dentari execută proteze dentare fixe şi mobile, aparate ortodontice şi proteze chirurgicale conform unui plan protetic stabilit de medicul dentist cu respectarea tehnologiilor de lucru pentru obţinerea unei proteze dentare, instruind în procesul de învăţământ profesional.
–Se completează grupa de bază 3429 "Agenţi comerciali şi de afaceri" cu următorul text:
[...] operatorii de interviu se ocupă cu culegerea de date în vederea prelucrării în cadrul cercetărilor de piaţă şi de opinie publică.
–Se completează grupa de bază 3460 "Asistenţi sociali" cu următorul text:
[...] prestează activităţi care de regulă se adresează unor persoane din grupul-ţintă pentru ameliorarea capacităţii de integrare a acestora, iniţiază acţiuni pentru readaptarea persoanelor dependente, acordă consultaţii pentru prevenirea şi diminuarea efectelor dependenţei.
–Se modifică cuprinsul grupei de bază 4141 "Bibliotecari şi arhivari" astfel:
Bibliotecarii, arhivarii şi restauratorii ţin registrele şi fişierele unei biblioteci, referitoare la achiziţionarea, preţul şi restituirea de cărţi şi alte publicaţii; triază şi clasează acte şi documente; copiază documente cu ajutorul fotocopiatoarelor sau al altor aparate; redau bunurilor culturale un aspect cât mai apropiat de cel original.
–Se completează grupa de bază 5139 "Lucrători în serviciu pentru populaţie" cu următorul text:
Mediatorul social acordă sprijin beneficiarilor, respectiv persoanelor din grupul-ţintă, pentru ameliorarea capacităţii de integrare a acestora, acţionează pentru a păstra legătura dintre autorităţile locale şi beneficiari, se adaptează situaţiilor pentru a aplana conflicte, ţinând seama de obiceiuri şi de tradiţii etnice.
–Se completează grupa de bază 5220 "Vânzători" cu următorul text;
Vânzătorii de produse naturiste trebuie să cunoască produsele pe care le promovează şi le vând, să urmărească condiţiile de valabilitate, păstrare, depozitare, manipulare şi administrare, să ştie să promoveze marfa atât prin expunere vizibilă, cât şi prin sugestii privind gama de produse, să aibă cunoştinţe în domeniul apifitoterapiei, dietoterapiei şi igieno-cosmeticii.
–Grupa de bază 6154 se va numi "Paznici de vânătoare" şi va avea următorul cuprins:
Paznicii de vânătoare se ocupă cu asigurarea pazei şi cu gospodărirea fondurilor de vânătoare, cu paza, ocrotirea şi îngrijirea animalelor sălbatice din fondurile de vânătoare, cu asigurarea şi distribuirea hranei complementare speciilor de vânat din fondurile de vânătoare, cu desfăşurarea de activităţi agricole pentru asigurarea hranei vânatului, cu combaterea dăunătorilor cu păr şi pene ai speciilor de vânat, cu prevenirea şi descoperirea actelor de braconaj, cu gestionarea şi menţinerea în stare de funcţionare a construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor vânătoreşti.
–Se completează grupa de bază 9330 "Muncitori necalificaţi în transporturi şi manipulanţi mărfuri" cu următorul text:
[...] spălarea şi curăţarea cisternelor.
