Decizie nr. 133 din 5 februarie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37, art. 38 şi art. 43 din Codul familiei, excepţie ridicată de Dumitru I. Dinu în Dosarul nr. 396/199/2008 al Judecătoriei Buhuşi.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 396/199/2008, Judecătoria Buhuşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37, art. 38 şi art. 43 din Codul familiei, excepţie ridicată de Dumitru I. Dinu într-un proces de divorţ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale şi din actele internaţionale invocate, "deoarece infracţiunea pentru care este condamnat nu are nicio legătură cu exercitarea drepturilor părinteşti".

Judecătoria Buhuşi consideră că prevederile de lege sunt constituţionale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 37, art. 38 şi art. 43 din Codul familiei, care au următoarea redactare:

–Art. 37: "Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre ei. Căsătoria se poate desface prin divorţ.";

–Art. 38: "Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a)până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei;

b)nu există copii minori rezultaţi din căsătorie.

Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii sale face imposibilă continuarea căsătoriei.

La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor.";

–Art. 43: "Părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti.

Când copilul a fost încredinţat unei alte persoane sau unei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va stabili care dintre părinţi va exercita dreptul de a-i administra bunurile şi de a-l reprezenta sau de a-i încuviinţa actele. Persoana sau instituţia de ocrotire socială căreia i s-a încredinţat copilul va avea faţă de acesta numai drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor privitor la persoana copilului. Dispoziţiile art. 108 se aplică prin asemănare.

Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională."

Textul constituţional invocat ca fiind încălcat este cel al art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Este invocată încălcarea prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile Protocolului nr. 11 la această convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 37 şi art. 38 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 37 din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind desfacerea căsătoriei prin divorţ, iar prevederile art. 38 stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul, precizând că acesta nu se poate pronunţa decât în anumite condiţii, şi anume când există motive temeinice şi numai dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text.

Curtea a constatat că, în temeiul textelor de lege criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, acţionând astfel în sensul garanţiei instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie.

Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Totodată, Curtea constată că prevederile de lege criticate, reglementând posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorţ şi stabilind competenţa instanţei judecătoreşti de a pronunţa divorţul, în anumite condiţii - când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă -, nu contravin nici dispoziţiilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanţă, în urma ascultării celor doi soţi şi a administrării probatoriului în cauză, părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte prevederile art. 43 din Codul familiei, Curtea constată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât aplicarea acestora este subsecventă pronunţării de către instanţa de judecată a încetării căsătoriei prin divorţ.

Potrivit alin. 3 al acestui text de lege, părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională, iar părintele căruia i s-a încredinţat copilul, fiind ţinut să îi asigure fostului soţ, care şi-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menţionate constituie mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte faţă de copilul său şi care subzistă atât timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părinteşti.

Totodată, Curtea reţine că desfacerea căsătoriei prin divorţ şi, implicit, separarea părinţilor duc, evident, la modificarea modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti faţă de copil. Diferenţierile sunt determinate de separarea părinţilor şi de imposibilitatea obiectivă de menţinere şi după desfacerea căsătoriei a aceloraşi modalităţi de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37, art. 38 şi art. 43 din Codul familiei, excepţie ridicată de Dumitru I. Dinu în Dosarul nr. 396/199/2008 al Judecătoriei Buhuşi.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu