Decizie nr. 415 din 14 iulie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) şi art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internationala în materie penală, excepţie ridicată de Gundogdu Mahmut în Dosarul nr. 4.125/2005 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi doamna Magda Vasiliu, traducător autorizat. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul autorului excepţiei, domnul Iulian Rusu, a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, deoarece se afla în imposibilitate de a se prezenta din motive medicale.

Cu privire la aceasta cerere autorul excepţiei a arătat iniţial ca şi-o însuşeşte, după care a revenit asupra ei precizând ca lasă la aprecierea Curţii să se pronunţe asupra oportunităţii acordării unui nou termen, cu menţiunea că nu doreşte să fie extrădat din România.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii formulate de apărătorul autorului excepţiei, deoarece procedura de extrădare este o procedură specială care impune soluţionarea unei asemenea cauze în regim de maxima celeritate.

Curtea constata ca întreaga procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internationala în materie penală este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, care impune judecarea cauzei cu celeritate. De altfel, sesizarea Curţii a fost formulată în forma scrisă şi a fost motivată de autor prin apărătorul ales, astfel ca instanţa de control constituţional are toate datele necesare pentru a se pronunţa asupra excepţiei. Celelalte probleme ce ţin de soluţionarea cererii de extrădare excedeaza competentei Curţii Constituţionale, ele fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată.

Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de acordare a unui nou termen.

Cauza se afla în stare de judecată.

Autorul excepţiei solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate asa cum a fost formulată în scris de apărătorul sau.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondata, deoarece prin exercitarea unei cai de atac odată cu fondul nu se impieteaza asupra dreptului la recurs efectiv şi asupra dreptului referitor la un proces echitabil, atâta vreme cat legiuitorul a oferit părţii interesate posibilitatea de a uza de o cale de atac.

De asemenea, nu poate fi primită, în situaţia amânării predării, nici critica referitoare la întinderea duratei de arestare provizorie în vederea extrădării, întrucât aceasta procedura este reglementată prin mai multe articole care limitează prelungirea măsurii arestării provizorii. Astfel, potrivit art. 45 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată pentru predare de autorităţile competente ale statului solicitant, în termen de 15 sau 30 de zile de la data convenită, conform art. 59. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi sub acest aspect.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 11 iulie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4.125/2005, Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (3) şi art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internationala în materie penală.

Excepţia a fost ridicată de Gundogdu Mahmut în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva Sentinţei penale nr. 73 din 24 mai 2005 prin care s-a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Republica Turcia.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (7) potrivit cărora "încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Or, din dispoziţia legii speciale rezultă ca recursul împotriva măsurii arestării provizorii dispuse în vederea extrădării este condiţionat de judecarea cauzei. Prin urmare, textul criticat nu oferă o cale de atac accesibila şi disponibilă prin care să-i fie protejate drepturile garantate de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un recurs efectiv.

În ceea ce priveşte art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, autorul excepţiei arata ca în cazul amânării extrădării care este o procedură ulterioară celei judiciare, persoana arestata nu poate fi pusă în libertate deoarece nu exista un text de lege care să reglementeze această măsură. Prin urmare, persoanei interesate îi este îngrădit accesul liber la justiţie datorită imposibilităţii exercitării unor cai de atac.

Cu privire la celelalte texte invocate în susţinerea prezentei excepţii, autorul nu a arătat în mod concret în ce consta contrarietatea dispoziţiilor legale criticate cu acestea.

Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opineaza ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Legea nr. 302/2004 reglementează, între altele, procedura extrădării, procedura specială, care impune judecarea cu celeritate a unor astfel de cereri. De aceea, termenele prevăzute pentru sesizarea instanţei şi judecarea în fond şi în recurs sunt limitate la perioade scurte de timp, fără ca prin aceasta să fie îngrădite drepturile constituţionale sau convenţionale. Este de remarcat ca în astfel de cauze nu este vorba de o măsura preventivă în sensul dispoziţiilor Codului de procedura penală, ci de o măsura provizorie care să permită soluţionarea cererii într-o perioadă scurta de timp, tocmai pentru ca prin această măsură sa nu fie afectată libertatea celui în cauza pe o perioadă mai mare de 180 de zile.

Oricum, hotărârea prin care instanţa de fond a luat măsura arestării provizorii este supusă recursului odată cu fondul cauzei, stabilindu-se şi în aceasta materie o cale de atac de natura a nu îngrădi celui în cauza drepturile prevăzute de Constituţie sau de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 45 alin. (3) şi art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internationala în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, cu următorul conţinut:

–Art. 45 alin. (3) - Arestarea provizorie şi sesizarea instanţei:

Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune şi este prelungită de acelaşi complet investit cu soluţionarea cererii de extrădare, printr-o încheiere data în camera de consiliu şi care nu poate fi atacată cu recurs decât împreună cu hotărârea pronunţată asupra cererii de extrădare.;

–Art. 60 alin. (4) - Predarea amânată:

În cazul amânării predării persoanei a carei extrădare a fost aprobată, instanţa emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care persoana extrădată se afla, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitatii legii, ale art. 21 privind Accesul liber la justiţie coroborat cu ale art. 11 alin. (2) referitoare la apartenenţa la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament şi ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 23 referitoare la Libertatea individuală şi ale art. 129 privind Folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 6 pct. 1 privind Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv, ambele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată este stabilită de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Rezultă asadar ca legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Or, procedura de soluţionare a cererii de recurs împotriva încheierii date în camera de consiliu prin care s-a dispus ori s-a prelungit arestarea provizorie în vederea extrădării face parte integrantă din procedura de judecată.

Lipsa unei cai de atac separate împotriva acestei încheieri nu este contrară dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Împrejurarea ca o asemenea încheiere nu poate fi atacată separat cu recurs se explica, pe de o parte, prin necesitatea asigurării celeritatii procesului în acord cu întreaga reglementare prevăzută de Legea nr. 302/2004 care are drept scop extrădarea unei persoane în regim de urgenta, iar pe de altă parte, prin faptul ca respectiva încheiere poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cererea de extrădare, asigurându-se pe aceasta cale dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv.

Susţinerea autorului excepţiei în sensul că dispoziţiile legale criticate ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 129 privind folosirea căilor de atac şi ale art. 23 referitoare la libertatea individuală este nefondata, dat fiind ca prin textele constituţionale invocate se prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condiţiile legii, inclusiv în ceea ce priveşte încheierile instanţei de judecată referitoare la măsura arestării preventive, ceea ce nu implica obligativitatea stabilirii unor cai de atac imediate împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, în speta, încheierea de luare ori de prelungire a arestării provizorii în vederea extrădării, ci obligativitatea instituirii unei cai de atac împotriva hotărârii prin care se soluţionează fondul procesului. De altfel, prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauza ce avea ca obiect tocmai soluţionarea unei cai de atac.

De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia măsura arestării provizorii în vederea extrădării poate depăşi termenul constituţional de 180 de zile, deoarece din textul de lege atacat nu rezultă aceasta situaţie. Dimpotriva, în alin. (5) şi (6) ale art. 45 din lege se prevede obligativitatea reexaminarii la fiecare 30 de zile a necesităţii menţinerii privarii de libertate, iar prelungirile dispuse nu pot depăşi în total 180 de zile.

În sfârşit, Curtea constata ca în situaţia amânării predării, prevăzută de art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, mandatul de arestare provizorie emis în vederea extrădării intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea - existenta unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile române - ori produce consecinţe, asa cum s-a arătat, maximum 180 de zile, perioada înlăuntrul căreia trebuie să se realizeze efectiv predarea cu respectarea termenelor prevăzute de art. 45 alin. (7) şi (8) coroborate cu art. 59 din lege.

Prin urmare, măsura arestării provizorii dispusă în vederea extrădării constituie o măsura privativă de libertate temporară care satisface pe deplin exigenţele constituţionale prevăzute de art. 21, 23, 129, precum şi de art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea constata ca autorul nu a formulat motive prin care să arate în ce consta contrarietatea dispoziţiilor legale criticate cu celelalte articole din Constituţie invocate în susţinerea excepţiei. În aceasta situaţie, instanţa de control constituţional nu se poate substitui autorului excepţiei, ea fiind ţinuta să se pronunţe în limitele sesizării ce trebuie facuta în forma scrisă şi motivată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) şi art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internationala în materie penală, excepţie ridicată de Gundogdu Mahmut în Dosarul nr. 4.125/2005 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru