Decizie nr. 232 din 16 decembrie 1999

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Elena Alexe în Dosarul nr. 1.072/1999 al Judecătoriei Constanta.

La apelul nominal se prezintă Societatea Comercială "Carion" - S.R.L. Constanta prin asociat Caracostea Gheorghe, lipsind celelalte părţi: Elena Alexe, Societatea Comercială "Transim 97" - S.R.L. Navodari, Societatea Comercială "Madex" - S.R.L. Constanta şi Societatea Comercială "Siguranţa" - S.R.L. Constanta, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul părţii prezente solicita respingerea excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând ca textele de lege criticate sunt conforme prevederilor constituţionale cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apărare. Mai precizează ca acest drept constituţional este reflectat în alin. 1 al art. 171 din Codul de procedură penală, iar în alin. 2 şi 3 ale aceluiaşi articol legiuitorul, potrivit competentei sale exclusive, consacrată în art. 58 alin. (1) şi în art. 125 alin. (3) din Constituţie, reglementează asistenţa juridică obligatorie. În final arata ca textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate al Curţii care, prin deciziile pronunţate, a constatat conformitatea acestora cu prevederile Constituţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 24 septembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 1.072/1999, Judecătoria Constanta a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Elena Alexe prin apărător.

Autorul excepţiei considera ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor constituţionale cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apărare. Se susţine că nu este asigurata asistenţa juridică obligatorie în tot cursul procesului penal, existând o vădită contradictie între dispoziţiile celor două alineate, în sensul că, spre deosebire de alin. 2 al art. 171 din Codul de procedură penală, conform căruia, pentru anumite situaţii asistenţa juridică este obligatorie şi în faza de urmărire penală, alin. 3 al art. 171 din Codul de procedură penală prevede obligativitatea asistenţei juridice numai în cursul judecaţii, fiind încălcat astfel dreptul la apărare garantat la art. 24 din Constituţie.

Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată a apreciat ca "dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 24 din Constituţie, deoarece, în faza urmăririi penale, organul de urmărire penală are obligaţia să asigure asistenţa juridică în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de alin. 2".

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia este neîntemeiată, întrucât "Faptul ca se prevăd unele cazuri de asistenţa juridică obligatorie în faza de urmărire penală, diferite de cele prevăzute pentru faza de judecată, nu constituie o încălcare a prevederilor art. 24 din Constituţie, deoarece aceste dispoziţii nu prevăd obligativitatea asistenţei juridice a părţilor în tot cursul procesului penal, ci doar dreptul acestora de a fi asistaţi, drept care poate sau nu să fie exercitat de părţi, şi nu obligativitatea acordării asistenţei juridice". În final, Guvernul considera ca pretenţia autorului excepţiei de a face obligatorie asistenţa juridică şi în faza de urmărire penală, dacă pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 5 ani, constituie o propunere de modificare legislativă, iar nicidecum o critica de neconstituţionalitate a reglementării legale actuale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, enuntat de autorul excepţiei, îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Asistenţa juridică este obligatorie când invinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist, concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori când este arestat, chiar în alta cauza.

În cursul judecaţii asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când instanţa apreciază ca inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea."

Din motivarea excepţiei şi din susţinerile orale ale autorului ei Curtea Constituţională constata însă ca excepţia vizează numai dispoziţiile alin. 3 al art. 171 din Codul de procedură penală, referitoare la obligativitatea asistenţei juridice exclusiv în cursul judecaţii.

În opinia autorului excepţiei acest text de lege ingradeste dreptul la apărare, consacrat în art. 24 din Constituţie, pentru că nu extinde obligativitatea asistenţei juridice a inculpatului şi pentru faza de urmărire penală, limitându-l numai la faza judecaţii.

Examinând excepţia, Curtea constata ca prevederile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, asupra cărora se limitează controlul de constituţionalitate, nu contravin dreptului la apărare reglementat prin art. 24 din Constituţie, conform căruia: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Din aceste prevederi constituţionale rezultă ca legea fundamentală reglementează, în mod general, dreptul la apărare al oricărei persoane, precum şi dreptul părţilor de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului. Aceasta dispoziţie constituţională este reluată în alin. 1 al art. 171 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţa acest drept". Prin acest text este garantat dreptul la apărare al inculpatului sau al învinuitului în procesul penal, prevăzându-se obligaţia organelor judiciare de a aduce existenta acestui drept la cunoştinţa celui în cauza. Totodată dreptul la apărare este garantat şi prin obligaţia pe care o au organele judiciare de a asigura părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi prin dreptul de a administra probele necesare în apărare. Componentele dreptului la apărare, în cadrul procesului penal, sunt prevăzute în numeroase alte dispoziţii ale legii procesuale penale, printre care cele cuprinse în art. 6, 7, 8 şi 171 din Codul de procedură penală.

În aceste condiţii, în alin. 2 şi 3 ale art. 171 din Codul de procedură penală sunt prevăzute anumite cazuri în care asistenţa juridică este obligatorie, considerându-se ca apărarea este o instituţie de interes social care funcţionează atât în interesul învinuitului sau al inculpatului, cat şi în interesul asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal. Curtea constata că nu constituie o încălcare a prevederilor art. 24 din Constituţie faptul ca la alin. 3 al art. 171 din Codul de procedură penală se prevăd unele cazuri de asistenţa juridică obligatorie pentru faza de judecată, diferite de cele prevăzute la alin. 2 al aceluiaşi articol pentru faza de urmărire penală, deoarece dispoziţiile constituţionale nu prevăd obligativitatea asistenţei juridice în tot timpul procesului penal, ci doar dreptul părţilor de a fi asistate, drept pe care ele îl pot sau nu îl pot exercita. Textul de lege criticat prevede deci unele excepţii de la regula generală a caracterului facultativ al asistenţei juridice. Stabilirea, extinderea sau restrangerea acestor excepţii este de competenţa exclusiva a legiuitorului.

De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu raportare la prevederile constituţionale ale art. 24, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, şi anume prin Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, şi prin Decizia nr. 121 din 23 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 5 noiembrie 1999, respingând excepţiile de neconstituţionalitate.

În considerentele acestor decizii Curtea a reţinut ca dreptul la apărare, garantat prin dispoziţia constituţională, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la aceasta regula pot fi stabilite în mod exclusiv de către legiuitor, conform prevederilor constituţionale cuprinse în art. 58 alin. (1), potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a tarii", şi în dispoziţiile art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege".

Considerentele şi soluţia pronunţată în aceste decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, neintervenind elemente noi care ar putea justifica reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Elena Alexe în Dosarul nr. 1.072/1999 al Judecătoriei Constanta.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 1999.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan