Decizie nr. 214 din 16 iunie 1997

Notă *) Definitivă prin nerecurare.

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent

Pe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, ridicată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomita, în Dosarul nr. 199/1997 al aceleiaşi instanţe.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 16 iunie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 9 aprilie 1997, Tribunalul Ialomita a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, ridicată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomita, cu motivarea ca prevederile menţionate sunt în vădită contradictie cu dispoziţia din art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia "Legea dispune numai pentru viitor", deci nu retroactiveaza.

Din cuprinsul încheierii, rezultă ca, prin Sentinta penală nr. 412 din 7 martie 1997 a Judecătoriei Slobozia, a fost admisă propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia pentru propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului din Slobozia, dispunandu-se punerea în libertate a condamnatului Paun Marian, deţinut în acest penitenciar pentru o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni închisoare, aplicată de Judecătoria Fetesti pentru un concurs de infracţiuni. S-a reţinut ca cel condamnat a început executarea la 5 februarie 1996 şi a executat fracţiunea de pedeapsa prevăzută în art. 59 din Codul penal anterior modificării aduse prin Legea nr. 140/1996, retinand ca, în raport cu dispoziţiile art. 13 din Codul penal, propunerea comisiei este legală, condamnatul fiind îndreptăţit sa i se aplice legea mai favorabilă în raport cu data săvârşirii faptei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, care o critica pentru nelegalitate, în sensul că modificările aduse Codului penal prin Legea nr. 140/1996 prevăd în art. II ca noile prevederi ale art. 59 din Codul penal nu se aplică celor care au fost condamnaţi definitiv până la data de 14 noiembrie 1996, deci pe cale de consecinţa, trebuia să se aplice funcţiunea de 2/3 din pedeapsa şi nu de 1/2.

În şedinţa publică, reprezentantul parchetului nu a mai susţinut acest motiv de apel, ridicand excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 140/1996, pe considerentul ca acesta este vadit în contradictie cu art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevede că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".

Avocatul intimatului-condamnat s-a declarat de acord cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, Tribunalul Ialomita o considera intemeiata, precizând ca art. II din Legea nr. 140/1996 ar fi trebuit să se refere la acele fapte penale care au fost comise după data intrării în vigoare a acesteia şi nu la fapte pentru care s-a pronunţat o sentinta definitivă de condamnare.

Din cuprinsul încheierii rezultă însă ca excepţia se referă numai la alineatul 1 al art. II din Legea nr. 140/1996, care conţine dispoziţii tranzitorii cu privire la liberarea condiţionată.

În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost trimisa fiecărei Camere a Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, dispoziţiile art. II alin. 1 din legea menţionată fiind neconstituţionale, întrucât acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile". În acest sens se arata ca din interpretarea art. II alin. 1 din legea menţionată rezultă ca dispoziţiile sale, care constituie legea penală noua şi care prevăd condiţii mai restrictive în cazul liberării condiţionate, se aplică şi persoanelor care au săvârşit infracţiuni anterior intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996, deşi acest fapt este interzis de Constituţie.

Întrucât prin "art. II alin. 1 se precizează ca de la aplicarea legii penale noi sunt excluşi numai cei condamnaţi definitiv, pe cale de consecinţa, se impune concluzia ca noile prevederi se aplică persoanelor aflate în curs de urmărire penală sau de judecată, cu toate ca acestea au comis infracţiuni tot înainte ca Legea nr. 140/1996 să fie publicată în Monitorul Oficial al României". Aceasta împărţire artificiala între cele două categorii de persoane, care au săvârşit infracţiuni înaintea intrării în vigoare a noii legi penale, a creat impactul între dispoziţiile art. II alin. 1 şi prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Se precizează, de asemenea, ca neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 consta şi în eroarea pe care a comis-o legiuitorul atunci când a prevăzut expres ca legea noua, care conţine dispoziţii mai severe, se aplică şi celor condamnaţi definitiv, care s-au sustras de la executarea pedepsei. O dispoziţie legală specială nu poate infrange principiul de drept, instituit ca atare şi prin prevederile Constituţiei, şi anume cel al aplicării legii penale mai favorabile.

Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 23 şi al art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Textul art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, a cărui neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa Tribunalului Ialomita, ca instanţa de apel, este următorul:

Dispoziţiile prezentei legi privitoare la liberarea condiţionată nu se aplică celor condamnaţi definitiv înainte de intrarea în vigoare a legii, cu excepţia celor care s-au sustras de la executare.

Din examinarea dispoziţiilor privitoare la liberarea condiţionată, introduse prin Legea nr. 140/1996, rezultă ca au fost inasprite condiţiile de acordare a liberării condiţionate condamnaţilor pentru infracţiuni intenţionate, deoarece s-au mărit fracţiunile de pedeapsa ce trebuie să fie executate pentru acordarea liberării condiţionate.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor alin. 1 al art. II din lege, aceste prevederi nu se aplică celor condamnaţi definitiv înainte de intrarea în vigoare a legii, cu excepţia celor care s-au sustras de la executare. Per a contrario, dispoziţiile legii noi, privitoare la eliberarea condiţionată, urmează să se aplice celor condamnaţi definitiv după intrarea ei în vigoare, dar pentru infracţiuni săvârşite anterior acestei date, precum şi celor condamnaţi anterior, care s-au sustras de la executare.

Aceste prevederi referitoare la incidenţa legii penale în raport cu faptele săvârşite anterior intrării în vigoare sunt însă în vădită contradictie cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, precum şi cu prevederile art. 13 din Codul penal, care consacra principiul legii mai favorabile în cazul situaţiilor tranzitorii în succesiunea legilor penale. Incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, în raport cu faptele şi cu persoanele, este guvernata de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care, consfintind regula ca legea dispune numai pentru viitor, admit ca unica excepţie legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul sau, cat şi fiecare dintre normele şi instituţiile sale în parte, cum este cazul liberării condiţionate.

Situaţia tranzitorie în succesiunea legilor penale se iveşte, dacă de la data săvârşirii infracţiunii, când ia naştere raportul juridic penal de conflict, şi până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecinţelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă. În cazul instituţiei liberării condiţionate, situaţia tranzitorie se creează, de asemenea, la data săvârşirii infracţiunii şi durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detenţiunii pe viaţa sau a pedepsei închisorii. Intervenţia, în acest interval, a unei legi penale care modifica instituţia liberării condiţionate, cum este cazul Legii nr. 140/1996, face ca determinarea legii aplicabile să se efectueze potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 13 alin. 1 din Codul penal, independent de data la care sentinta de condamnare a rămas definitivă.

Asa fiind, dispoziţia din alin. 1 al art. II al Legii nr. 140/1996, care se referă la incidenţa legii în raport cu fapte săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare, contravine dispoziţiei art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomita în Dosarul penal nr. 199/1997 al Tribunalului Ialomita şi constata ca dispoziţiile art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea completarea Codului penal sunt neconstituţionale.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 16 iunie 1997.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Nicolae Popa

Magistrat-asistent,

Claudia Miu