Decizie nr. 316 din 17 mai 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Silvan Vasici în Dosarul nr. 4.326/30/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.275 D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se face trimite la Decizia Curţii Constituţionale nr. 83 din 23 februarie 2016, prin care s-a reţinut că termenul de 6 ore, înaintea expirării măsurii reţinerii, cu care procurorul trebuie să sesizeze instanţa nu este unul imperativ, întrucât nicio dispoziţie legală nu condiţionează pronunţarea asupra propunerii de arestare preventivă de expirarea măsurii reţinerii şi că singura obligaţie pe care o are judecătorul este de fixare a unui termen înăuntrul măsurii reţinerii, după acest termen putând fi studiat dosarul de către avocat şi, de asemenea, judecătorul putând amâna pronunţarea tot pentru studierea dosarului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea penală nr. 91/DL/CO din 30 iunie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 4.326/30/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Silvan Vasici, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri a judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care, cu privire la autorul excepţiei, a fost luată măsura arestului preventiv.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că termenul de 6 ore prevăzut în cuprinsul acestora este unul de recomandare, iar posibilitatea avocatului de a studia dosarul cauzei nu implică şi obligaţia instanţei de a acorda un termen minim rezonabil necesar realizării unei apărări efective. Se susţine că termenul analizat este unul imperativ, nerespectarea lui având ca efect decăderea procurorului din dreptul de a formula propunerea de arestare preventivă. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive", atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi se susţine că aceasta este aplicabilă în prezenta cauză. Se arată că interpretarea contrară ar conduce la "o fractură logică, chiar şi în logica judiciară", care ar avea ca efect şi încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi a normei constituţionale de la art. 24 cu privire la dreptul la apărare. Referitor la acesta din urmă, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 din Convenţie, care prevăd dreptul de a dispune de timpul şi de facilităţile necesare pentru pregătirea apărării.

6.Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că între dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală şi prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală există deosebiri, care fac inaplicabilă în prezenta cauză Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2016. Se arată că, prin dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut doar obligaţia procurorului de a sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii, fără a obliga instanţa să se pronunţe asupra solicitării procurorului de arestare preventivă în interiorul termenului de reţinere. Se susţine, pentru acest motiv, că în cazul prevăzut prin textul criticat dreptul la apărare poate fi exercitat pe deplin, nefiind limitat de necesitatea soluţionării propunerii până la expirarea duratei reţinerii, la fel ca în cazul soluţionării propunerii de prelungire a arestării preventive. Astfel, chiar dacă termenul de 6 ore stabilit de art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală nu are caracter imperativ, încălcarea sa nu este de natură să atragă sancţiunea decăderii şi a nulităţii actului prin care s-a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi. Cât priveşte încălcarea dreptului la apărare, apreciază că nicio dispoziţie procedurală nu prevede obligaţia organelor judiciare de a înmâna un exemplar al propunerii de arestare preventivă apărătorilor inculpatului, aceştia urmând a studia dosarul la cerere. Se conchide că textul criticat nu contravine normelor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că termenul prevăzut la art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală este unul de recomandare, şi nu unul imperativ, şi că judecătorul de drepturi şi libertăţi nu este ţinut să se pronunţe asupra propunerii de arestare preventivă până la expirarea duratei reţinerii, aşa cum se întâmplă în cazul propunerii de prelungire a arestării preventive, reglementată la art. 235 alin. (6) din Codul de procedură penală. Se susţine, totodată, că depăşirea de către procuror a termenului prevăzut prin textul criticat nu are consecinţe asupra dreptului la apărare al inculpatului. De asemenea, se arată că pronunţarea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi asupra propunerii arestării preventive după expirarea termenului reţinerii, cu consecinţa punerii în libertate a inculpatului, nu este de natură a-i încălca acestuia garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare.

9.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care se consideră că termenul de 6 ore are natura juridică a unui termen peremptoriu. Se arată, în acest sens, că măsura arestării preventive are ca efect restrângerea libertăţii individuale, motiv pentru care natura termenului analizat este importantă din perspectiva asigurării garanţiilor specifice drepturilor fundamentale invocate. Astfel, se arată că intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinite anumite acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să se desfăşoare într-un termen rezonabil, să se asigure părţilor timpul necesar pentru a-şi exercita drepturile procesuale şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege, iar, în cazul particular al măsurilor preventive, să se împiedice prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfăşurării normale a procesului penal. Totodată, se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia".

13.Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2016, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată.

15.Prin decizia anterior referită, Curtea a constatat că, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a observat că, potrivit normelor procesual penale cuprinse în art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Reglementarea acestui termen are drept scop acordarea unui interval de timp suficient pentru ca atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi, eventual, contestaţia formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală, în caz de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive, să fie soluţionate cu respectarea dreptului la apărare şi garantarea libertăţii individuale a inculpatului arestat, înainte de expirarea duratei măsurii preventive (a se vedea paragraful 19 din decizia precitată). Plecând de la premisa potrivit căreia atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi contestaţia formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală trebuie soluţionate înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, Curtea a statuat că, prin calificarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" ca fiind un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, se ajunge la încălcarea art. 24 din Constituţie şi art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16.În ceea ce priveşte reţinerea şi soluţionarea propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, prin Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016, Curtea a constatat că măsura reţinerii este reglementată în cuprinsul art. 209-210 din Codul de procedură penală, fiind o măsură privativă de libertate ce se caracterizează, printre altele, prin faptul că poate fi dispusă exclusiv în cursul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a constatat că, în analiza criticilor de neconstituţionalitate formulate, trebuie pornit de la coroborarea dispoziţiilor art. 209-210 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 203-204 şi art. 223-227 din acelaşi act normativ. Astfel, potrivit art. 209 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea, pentru cel mult 24 de ore, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 202 din acelaşi cod. Totodată, conform art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, dispoziţii criticate de autorii excepţiei, procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia.

17.Aşa fiind, Curtea a constatat că procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, întocmeşte o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, cu indicarea temeiului de drept, propunere care, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Potrivit art. 225 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat stabileşte termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, fixând data şi ora la care soluţionarea va avea loc, în cazul inculpatului aflat în stare de reţinere, termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă trebuind fixat înainte de expirarea duratei reţinerii. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului şi dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, iar dacă apreciază că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reţinut [a se vedea art. 226 alin. (1) şi art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Împotriva acestor încheieri, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală.

18.În ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală dispun în sensul în care contestaţia formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Astfel, din conţinutul acestui articol reiese că, spre deosebire de situaţia respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, în situaţia respingerii propunerii luării măsurii arestării preventive, soluţionarea contestaţiei formulate de procuror nu este ţinută să se realizeze înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, adică înainte de expirarea măsurii reţinerii.

19.Având în vedere argumentele invocate, Curtea a reţinut că, din punct de vedere temporal, în cazul soluţionării propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, obligaţiile ce incumbă procurorului şi instanţei judecătoreşti, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate, sunt cele referitoare la sesizarea instanţei judecătoreşti şi la fixarea termenului de soluţionare a propunerii înainte de expirarea duratei reţinerii. Astfel, pronunţarea efectivă asupra propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut prin admiterea sau respingerea acesteia, precum şi soluţionarea contestaţiei formulate de procuror împotriva respingerii acestei propuneri poate interveni, în funcţie de circumstanţele cauzei, după încetarea duratei reţinerii.

20.Prin urmare, avocatul inculpatului poate solicita el însuşi un termen pentru studierea dosarului şi formularea apărării dacă consideră că timpul scurs între momentul la care a luat la cunoştinţă de data şi ora la care soluţionarea propunerii va avea loc şi soluţionarea acesteia nu este suficient pentru realizarea unei apărări eficiente şi adecvate. Totodată, instanţa de judecată, dacă apreciază că este necesar, poate amâna pronunţarea în scopul studierii dosarului cauzei pentru a putea delibera şi dispune în cunoştinţă de cauză cu privire la propunerea luării măsurii privative de libertate, astfel încât să fie înlăturat arbitrariul din soluţia sa.

21.Astfel, Curtea a reţinut că soluţionarea propunerii luării măsurii arestului preventiv trebuie realizată în acord cu prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin pronunţarea asupra măsurii "în termen scurt". Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea propunerii luării măsurii arestului preventiv, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, trebuie să pună în balanţă toate elementele specifice cauzei pentru satisfacerea atât a dreptului la apărare, cât şi a dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil.

22.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerente deciziei anterior analizate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Silvan Vasici în Dosarul nr. 4.326/30/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop