pentru protecţia proprietăţii industriale, revizuită la Bruxelles la 14 decembrie 1900, la Washington la 2 iunie 1911, la Haga la 6 noiembrie 1925 şi Londra la 2 iunie 1934 şi la Lisabona la 31 octombrie 1958
Notă *) Traducere.
(1)Ţările cărora li se aplică prezenta Convenţie sînt constituite în Uniunea pentru protecţia proprietăţii industriale. (2) Protecţia proprietăţii industriale are ca obiect brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele sau modelele industriale, mărcile de fabrica sau de comerţ, numele comercial şi indicaţiile de provenienţă sau denumirile de origine, precum şi reprimarea concurentei neloiale. (3) Proprietatea industriala se înţelege în sensul cel mai larg şi se aplică nu numai industriei şi comerţului propriu-zis, ci şi în domeniul industriilor agricole şi extractive şi tuturor produselor fabricate sau naturale, ca de exemplu: vinuri, graunte, foi de tutun, fructe, vite, minereuri, ape minerale, bere, flori, făina. (4) Termenul de brevete de invenţie cuprinde diferitele feluri de brevete industriale admise de legislatiile ţărilor Uniunii, ca brevete de import, brevete de perfecţionare, brevete şi certificate adiţionale etc.
(1)Cetăţenii fiecărei tari a Uniunii se vor bucura în toate celelalte tari ale Uniunii, în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii industriale, de avantajele pe care legile respective le acorda în prezent sau le vor acorda de acum înainte cetăţenilor lor, aceasta fără a prejudicia drepturile în mod special prevăzute de prezenta Convenţie.
În consecinţa, ei vor avea aceeaşi protecţie ca şi aceştia din urma şi aceleaşi mijloace legale împotriva oricărei atingeri adusă drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalităţilor impuse cetăţenilor tarii respective.
(2)Totuşi nici o condiţie cu privire la domiciliu sau la stabilirea în ţara în care este cerută protecţia nu poate fi impusa cetăţenilor ţărilor care fac parte din Uniune, pentru a se bucura de vreun drept de proprietate industriala. (3) Sînt în mod expres rezervate dispoziţiile legislaţiei fiecărei tari a Uniunii referitoare la procedura judiciară şi administrativă şi la competenţa, precum şi cu privire la alegerea de domiciliu sau la stabilirea unui mandatar, pe care le-ar cere legile asupra proprietăţii industriale.
Sînt asimilaţi cetăţenilor ţărilor Uniunii cetăţenii ţărilor care fac parte din Uniune şi care sînt domiciliaţi sau au întreprinderi industriale şi comerciale efective şi serioase pe teritoriul uneia din ţările Uniunii.
A. (1) Orice persoană care a făcut în condiţii reglementare depozitul unei cereri de brevet de invenţie, al unui model de utilitate, al unui desen sau model industrial, al unei mărci de fabrica sau de comerţ într-una din ţările contractante, sau reprezentantul sau (ayant cause) va beneficia, pentru a efectua depozitul în celelalte tari şi sub rezerva drepturilor terţilor, de un drept de prioritate în termenele stabilite mai jos.
(2)Se recunoaşte ca dând naştere dreptului de prioritate orice depozit care are valoarea unui depozit naţional regulat în virtutea legii interne a fiecărei tari a Uniunii sau a tratatelor internaţionale încheiate între mai multe tari ale Uniunii. (3) Prin depozit naţional regulat se va înţelege orice depozit care este suficient pentru a stabili data la care a fost depusa cererea în ţara respectiva, oricare ar fi soarta ulterioară a acestei cereri.
B. În consecinţa, depozitul efectuat ulterior într-una din celelalte tari ale Uniunii înainte de expirarea acestor termene nu va putea fi invalidat de fapte petrecute între timp, cum ar fi mai ales un alt depozit, publicarea inventiei sau exploatarea sa, punerea în vânzare a unor exemplare ale desenului sau ale modelului, folosirea marcii, şi aceste fapte nu vor putea da naştere la nici un drept terţilor şi nici unei posesiuni personale. Drepturile câştigate de către terţi înainte de ziua primei cereri, care serveşte ca baza dreptului de prioritate, sînt rezervate prin efectul legislaţiei interne a fiecărei tari a Uniunii.
C. (1) Termenele de prioritate menţionate mai sus vor fi de douasprezece luni pentru brevetele de invenţie şi modelele de utilitate şi de şase luni pentru desenele şi modelele industriale şi pentru mărcile de fabrica sau de comerţ.
(2)Aceste termene încep să curgă de la data depozitului primei cereri; ziua depozitului nu este cuprinsă în termen. (3) Dacă ultima zi a termenului este o sărbătoare legală sau zi în care biroul nu este deschis pentru a primi depozite de cereri în ţara în care se cere protecţia, termenul va fi prelungit pînă la prima zi lucrătoare care urmează. (4) Va fi considerată ca prima cerere a carei data de depozit va fi punctul de plecare al termenului de prioritate, o cerere ulterioară avînd acelaşi obiect ca o primă cerere anterioară în sensul alineatului (2) de mai sus, depusa în aceeaşi ţara a Uniunii, cu condiţia ca aceasta cerere anterioară sa fi fost retrasă, abandonată sau refuzată la data depozitului cererii ulterioare, fără sa fi fost supusă controlului public şi fără a lasă sa subsiste drepturi, şi sa nu fi servit încă drept baza pentru revendicarea dreptului de prioritate. Cererea anterioară nu va mai putea servi atunci ca baza pentru revendicarea dreptului de prioritate.
D. (1) Oricine va voi să se prevaleze de prioritatea unui depozit anterior va trebui să facă o declaraţie arătând data şi ţara acestui depozit. Fiecare ţara va stabili termenul pînă la care va trebui facuta aceasta declaraţie.
(2)Aceste indicaţii vor fi menţionate în publicaţiile care emana de la administraţia competenţa, în special cele cu privire la brevete şi la descrierea acestora. (3) Ţările Uniunii vor putea pretinde de la cel care face o declaraţie de prioritate să prezinte o copie a cererii (descriere, desene etc.) depusa anterior. Copia, certificată pentru conformitate de către Administraţia care a primit aceasta cerere, va fi scutită de orice legalizare şi va putea fi depusa în toate cazurile şi în orice moment în termen de trei luni de la depozitul cererii ulterioare. Se va putea pretinde ca aceasta copie să fie însoţită de un certificat cu data depozitului emis de aceasta Adminsitratie, şi de o traducere. (4) Alte formalităţi nu vor putea fi cerute pentru declaraţia de prioritate, în momentul depozitului cererii. Fiecare ţara a Uniunii va stabili consecinţele omisiunii formalităţilor prevăzute de prezentul articol, fără ca aceste consecinţe să fie mai grave decât pierderea dreptului de prioritate. (5) Ulterior, vor putea fi cerute alte justificări.
Acela care se prevalează de prioritatea unui depozit anterior va trebui sa indice numărul acelui depozit; aceasta indicaţie va fi publicată în condiţiile prevăzute de alineatul (2) de mai sus.
E. (1) Cînd un desen sau model industrial a fost depus într-o ţara în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unui model de utilitate, termenul de prioritate nu va fi decât cel stabilit pentru desene şi modele industriale.
(2)În afară de acestea, este ingaduit să se depună într-o ţara un model de utilitate în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de brevet, şi viceversa.
F. Nici o ţara a Uniunii nu va putea refuza o prioritate sau o cerere de brevet pentru motivul ca depunatorul revendica prioritati multiple, chiar cînd provin din tari diferite, sau pentru motivul ca o cerere care revendica una sau mai multe prioritati conţine unul sau mai multe elemente care nu erau cuprinse în cererea sau în cererile a căror prioritate este revendicata, cu condiţia ca, în ambele cazuri, sa existe o unitate a inventiei în sensul legii tarii respective.
În ceea ce priveşte elementele care nu sînt cuprinse în cerere sau în cererile a căror prioritate este revendicata, depozitul cererii ulterioare da naştere unui drept de prioritate în condiţiile obişnuite.
G. (1) Dacă la examinare se dovedeşte ca o cerere de brevet este complexa, cel care a depus cererea, va putea sa o împartă într-un anumit număr de cereri divizate, păstrând ca data a fiecărei cereri divizate data cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate.
(2)Cel care a făcut cererea de brevet va putea de asemenea sa o împartă, din proprie iniţiativă, păstrând ca data a fiecărei cereri divizate data cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate. Fiecare ţara a Uniunii va avea facultatea sa stabilească condiţiile în care va fi autorizata aceasta divizare.
H. Prioritatea nu poate fi refuzată pentru motivul ca anumite elemente ale inventiei pentru care se revendica prioritatea nu figurează printre revendicarile formulate în cerere în ţara de origine, cu condiţia ca ansamblul actelor cererii sa arate în mod precis elementele menţionate.
Articolul 4 BIS
(1)Brevetele cerute în diferitele tari contractante de către cetăţeni ai ţărilor care fac parte din Uniune vor fi independente de brevetele obţinute pentru aceeaşi invenţie în celelalte tari care au aderat sau nu la Uniune. (2) Aceasta dispoziţie trebuie inteleasa în mod absolut, mai ales în sensul că brevetele cerute în termenul de prioritate sînt independente atît din punct de vedere al cauzelor de nulitate şi de decădere cat şi din punct de vedere al duratei normale. (3) Ea se aplică la toate brevetele care exista la data intrării sale în vigoare. (4) Ea se va aplica de asemenea, în cazul aderării unor tari noi, brevetelor care exista de o parte şi de alta la data aderării. (5) Brevetele obţinute cu beneficiul priorităţii se vor bucura, în diferitele tari ale Uniunii, de o durată egala aceleia de care s-ar bucura dacă ar fi cerute sau eliberate fără beneficiul priorităţii.
Articolul 4 TER
Inventatorul are dreptul să fie menţionat ca atare în brevet.
Articolul 4 QUARTER
Eliberarea unui brevet nu va putea fi refuzată şi un brevet nu va putea fi invalidat pentru motivul ca vînzarea produsului brevetat sau obţinut printr-un procedeu brevetat este supusă unor restrictii sau îngrădiri care rezultă din legislaţia naţionala.
A. (1) Introducerea, de către brevetat, în ţara unde a fost acordat brevetul, de obiecte fabricate într-una din ţările Uniunii nu va avea ca urmare decădere din drepturile conferite de brevet.
(2)Fiecare din ţările Uniunii va avea dreptul de a lua măsurile legislative necesare pentru a preveni abuzurile care ar putea să rezulte din exercitarea dreptului exclusiv conferit de brevet, cum ar fi de exemplu neexploatarea. (3) Decăderea din drepturile conferite de brevet decât dacă concesiunea de licenţe obligatorii nu ar fi suficienta pentru a preveni aceste abuzuri. Nici o acţiune în decădere sau în anulare a unui brevet nu va putea fi introdusă înainte de expirarea a doi ani de la concesiunea primei licenţe obligatorii. (4) O licenta obligatorie nu va putea fi cerută pentru motiv de neexploatare sau de insuficienta exploatare înainte de expirarea unui termen de patru ani de la depozitul cererii de brevet sau de trei ani de la acordarea brevetului, termenul care expira cel mai târziu fiind acela care trebuie aplicat; ea va fi refuzată dacă brevetatul îşi motiveaza inactiunea cu justificări legitime. O astfel de licenţă obligatorie nu va fi exclusiva şi nu va putea fi transmisă, nici chiar sub forma de concesiune de sub-licenta, decât împreună cu partea întreprinderii sau fondului de comerţ care o exploatează. (5) Dispoziţiile precedente vor fi aplicabile modelelor de utilitate, sub rezerva modificărilor necesare.
B. Protecţia desenelor şi a modelelor industriale nu poate fi atinsa de vreo decădere din cauza introducerii de obiecte întocmai celor care sînt protejate.
C. (1) Dacă într-o ţara folosirea marcii înregistrate este obligatorie, înregistrarea nu va putea fi anulată decât după un termen echitabil şi dacă cel interesat nu justifica cauzele inacţiunii sale.
(2)Folosirea unei mărci de fabrica sau de comerţ de către proprietar, sub o formă care diferă prin elemente care nu schimba caracterul distinctiv al marcii, în forma sub care a fost înregistrată într-una din ţările Uniunii, nu va avea ca urmare invalidarea înregistrării şi nu va micşora protecţia acordată marcii. (3) Folosirea simultană a aceleiaşi mărci pe produse identice sau similare de către întreprinderi industriale sau comerciale considerate coproprietare ale marcii conform dispoziţiilor legii naţionale a tarii în care este cerută protecţia nu va împiedica înregistrarea şi nu va micşora în nici un chip protecţia acordată marcii respective în oricare din ţările Uniunii, cu condiţia ca folosirea respectiva sa nu aibă ca efect inducerea în eroare a publicului şi sa nu fie contrară interesului public.
D. Pentru recunoaşterea dreptului nu se va pretinde pe produs nici un semn sau vreo menţiune a brevetului, a modelului de utilitate, a înregistrării marcii de fabrica sau de comerţ, sau a depozitului desenului sau modelul industrial.
Articolul 5 BIS
(1)Un termen de graţie, care va trebui să fie de minimum trei luni, va fi acordat pentru plata taxelor prevăzute pentru menţinerea drepturilor de proprietate industriala, în schimbul plăţii unei taxe suplimentare dacă legatia naţionala o impune. (2) Ţările Uniunii au dreptul sa prevadă restabilirea brevetelor de invenţie lipsite de valabilitate ca urmare a neplatii taxelor.
Articolul 5 TER
În nici una din ţările contractante nu se va considera ca aducând atingere drepturile brevetului:
1.folosirea, pe bordul navelor celorlalte tari ale Uniunii, a mijloacelor care formează obiectul brevetului sau în corpul navei, în maşini, aparate de manevrare, echipament de navigaţie şi alte accesorii, cînd aceste nave vor pătrunde în mod temporar sau accidental în apele tarii, cu condiţia ca aceste mijloace să fie folosite acolo exclusiv pentru trebuinţele navei;
2.folosirea mijloacelor care formează obiectul brevetului în construcţia sau în funcţionarea aeronavelor sau vehiculelor terestre aparţinînd altor tari ale Uniunii, sau a accesoriilor aeronavelor sau vehiculelor terestre, atunci cînd acestea vor pătrunde în mod temporar sau accidental în ţara respectiva.
Articolul 5 QUARTER
Cînd un produs este introdus într-o ţara a Uniunii în care exista un brevet care protejeaza un procedeu de fabricaţie a produsului respectiv, brevetatul va avea faţă de produsul introdus toate drepturile pe care legislaţia tarii de import i le acorda, în baza brevetului pentru procedeu, asupra produselor fabricate în acea ţara.
Articolul 5 QUINQUIES
Desenele şi modelele industriale vor fi protejate în toate ţările Uniunii.
(1)Condiţiile depozitului şi ale înregistrării marcilor de fabrica sau de comerţ vor fi stabilite în fiecare ţara a Uniunii de legislaţia naţionala. (2) Totuşi, o marca depusa de un cetăţean al unei tari a Uniunii într-o alta ţara a Uniunii nu va putea fi refuzată sau invalidata pentru motivul ca ea nu ar fi fost depusa, înregistrată sau reînnoită în ţara de origine. (3) O marca înregistrată reglementar într-una din ţările Uniunii va fi considerată independenta de mărcile înregistrate în celelalte tari ale Uniunii, inclusiv ţara de origine.
Articolul 6 BIS
(1)Ţările Uniunii se obliga sa refuze sau sa invalideze, fie din oficiu, dacă legislaţia tarii o permite, fie la cererea celui interesat, înregistrarea unei mărci de fabrica sau de comerţ care ar constitui reproducerea, imitatia sau traducerea susceptibilă de a crea confuzie cu o marca pe care autoritatea competentă a tarii unde are loc înregistrarea o va considera ca este notoriu cunoscută în acea ţara ca fiind deja marca unei persoane admise sa beneficieze de prevederile Convenţiei şi folosită pentru produse identice sau similare. Se va proceda la fel atunci cînd partea esenţială a marcii constituie reproducerea unei asemenea mărci notoriu cunoscută sau o imitaţie susceptibilă de a crea confuzie cu aceasta marca. (2) Un termen de minimum cinci ani va trebui să fie acordat de la data înregistrării pentru a cere radierea unei astfel de mărci. Ţările Uniunii au dreptul sa prevadă un termen în care va trebui să fie cerută interzicerea folosirii. (3) Nu se va stabili nici un termen pentru a cere radierea marcilor înregistrate cu rea-credinţa.
Articolul 6 TER
(1)a) Ţările contractante convin sa refuze sau sa invalideze înregistrarea şi sa interzică prin măsuri corespunzătoare folosirea fără autorizaţia autorităţilor competente, fie ca mărci de fabrica sau de comerţ, fie ca elemente ale acestor mărci, a stemelor, a drapelelor şi a altor embleme de stat ale ţărilor contractante, a semnelor şi sigiliilor oficiale de control şi de garanţie adoptate de către acestea, precum şi a oricărei imitatii de blazoane. b) Dispoziţiile de sub litera a) de mai sus se aplică de asemenea stemelor, drapelelor şi altor embleme, initialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe tari ale Uniunii, cu excepţia stemelor, drapelelor şi altor embleme, iniţiale sau denumiri care au format deja obiectul unor acorduri internaţionale în vigoare destinate să asigure protecţia lor. c) Nici o ţara a Uniunii nu este obligată să aplice dispoziţiile de sub litera b) de mai sus în detrimentul titularilor de drepturi câştigate cu buna-credinţa înainte de intrarea în vigoare a prezentei Convenţii în ţara respectiva. Ţările Uniunii nu sînt obligate să aplice aceste dispoziţii cînd folosirea sau înregistrarea prevăzută sub litera a) de mai sus nu este de natura sa sugereze publicului o legătură între organizaţia în cauza şi stemele, drapelele, emblemele, initialele sau denumirile respective, sau dacă nu este verosimil ca aceasta folosire sau înregistrare ar putea sa însele publicul cu privire la existenta unei legături între cel care le foloseşte şi organizaţie. (2) Interzicerea semnelor şi a sigiliilor oficiale de control şi de garanţie se va aplica numai în cazul cînd mărcile care le vor cuprinde vor fi destinate să fie folosite pe mărfuri de acelaşi gen sau de un gen similar. (3) a) Pentru aplicarea acestor dispoziţii, ţările contractante convin să-şi comunice reciproc, prin intermediul Biroului internaţional de la Berna, lista emblemelor de stat, a semnelor şi a sigiliilor oficiale de control şi de garanţie pe care doresc sau vor dori să le pună, în mod absolut sau în anumite limite, sub protecţia prezentului articol precum şi orice modificări ulterioare aduse acestei liste. Fiecare ţara a Uniunii va pune la dispoziţia publicului, în timp util, listele notificate.
Totuşi, aceasta notificare nu este obligatorie, în ceea ce priveşte drapelele statelor.
b)Dispoziţiile de la litera b) a alineatului (1) al prezentului articol sînt aplicabile numai stemelor, drapelelor şi altor embleme, initialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale pe care acestea le-au comunicat ţărilor Uniunilor prin intermediul Biroului internaţional. (4) Orice ţara a Uniunii va putea sa transmită tarii sau organizaţiei internaţionale interguvernamentale interesate, în termen de douasprezece luni de la primirea notificării, eventualele sale obiecţiuni, prin intermediul Biroului internaţional. (5) Pentru emblemele de stat, măsurile prevăzute la alineatul 1 se vor aplica numai marcilor înregistrare după 6 noiembrie 1925. (6) Pentru emblemele de stat altele decât drapelele pentru semnele şi sigiliile oficiale ale ţărilor Uniunii şi pentru stemele, drapelele şi alte embleme, iniţiale sau denumirile organizaţiilor internaţionale interguvernamentale, aceste dispoziţii nu se vor aplica decât marcilor înregistrate după doua luni de la primirea notificării prevăzute la alineatul (3) de mai sus. (7) În caz de rea-credinţa, ţările vor avea dreptul sa radieze chiar şi mărcile înregistrate înainte de semnarea prezentului Act şi care coporta embleme de stat, semne şi sigilii. (8) Cetăţenii fiecare tari care vor fi autorizaţi sa folosească embleme de stat, semne şi sigilii ale tarii lor vor putea să le folosească, chiar dacă exista similitudine cu cele dintr-o alta ţara. (9) Ţările Uniunii se obliga sa interzică folosirea neutralizata, în comerţ, a stemelor de stat ale celorlalte tari contractante, atunci cînd aceasta folosire ar fi de natura sa induca în eroare asupra originii produselor. (10) Dispoziţiile precedente nu constituie o piedica pentru exercitarea de către tari a dreptului de a refuza sau de a invalida, prin aplicarea punctului 3 de la litera B a articolului 6 quinquies, mărcile care conţin, fără autorizaţie, steme, drapele şi alte embleme de stat sau semne şi sigilii oficiale de o ţara a Uniunii, precum şi semne distinctive ale organizaţiilor internaţionale interguvernamentale menţionate la alineatul (1) de mai sus.
Articolul 6 QUARTER
(1)Cînd, în conformitate cu legislaţia unei tari a Uniunii, cesiunea unei mărci nu este valabilă decât dacă este efectuată în acelaşi timp cu transferul întreprinderii sau al fondului de comerţ căruia aparţine marca, va fi de ajuns, pentru ca aceasta valabilitate să fie admisă, ca partea întreprinderii sau a fondului de comerţ situata în acea ţara să fie transmisă cesionarului cu dreptul exclusiv de a fabrica sau de a vinde în acea ţara produsele care poarta marca cedata. (2) Aceasta dispoziţie nu impune ţărilor Uniunii obligaţia de a considera ca valabil transferul unei mărci a carei folosire de către cesionar ar fi, de fapt, de natura a induce publicul în eroare, mai ales în ceea ce priveşte provenienţă, natura sau calităţile substanţiale ale produselor pe care este aplicată marca.
Articolul 6 QUINQUIES
A. (1) Orice marca de fabrica sau de comerţ înregistrată reglementar în ţara de origine va fi admisă la depozit şi protejata, ca atare, în celelalte tari ale Uniunii, sub rezervele indicate în prezentul articol. Aceste tari vor putea cere înainte de a proceda la înregistrarea definitivă, prezentarea unui certificat de înregistrare în ţara de origine, eliberat de autoritatea competentă.
Nu se va cere nici o legalizare a acestui certificat.
(2)Va fi considerată ca ţara de origine acea ţara a Uniunii în care depunatorul are o întreprindere industriala sau comercială efectivă şi serioasă şi, dacă nu are o astfel de întreprindere în Uniune, acea ţara a Uniunii în care îşi are domiciliul şi, dacă nu are domiciliul în cadrul Uniunii, ţara naţionalităţii sale în cazul cînd este cetăţeanul unei tari a Uniunii.
B. Mărcile de fabrica sau de comerţ la care se referă prezentul articol, nu vor putea fi refuzate la înregistrare sau invalidate decât în următoarele cazuri:
1.cînd sînt de natura sa aducă o atingere drepturilor dobândite de către terţi în ţara în care este cerută protecţia;
2.cînd sînt lipsite de orice caracter distinctiv sau formate exclusiv din semne sau indicaţii putând servi, în comerţ, pentru a indica specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, locul de origine al produselor sau data producţiei, sau care au devenit uzuale în vorbirea curenta sau în obiceiurile de buna-credinţa şi constante ale comerţului din ţara în care este cerută protecţia;
3.cînd sînt contrare moralei sau ordinii publice mai ales cele care sînt de natura sa însele publicul. O marca nu va putea fi considerată ca fiind contrară ordinii publice pentru simplu fapt ca ea nu este în conformitate cu vreo dispoziţie a legislaţiei asupra marcilor, în afară de cazul cînd însăşi dispoziţia priveşte ordinea publică.
Cu toate acestea, dispoziţiile articolului 10 bis rămîn aplicabile.
C. (1) Pentru a aprecia dacă marca este susceptibilă de protecţie, va trebui să se ţină seama de toate circumstanţele de fapt, mai ales de durata de folosire a marcii.
(2)Nu vor putea fi refuzate în celelalte tari ale Uniunii mărcile de fabrica sau de comerţ pentru singurul motiv ca ele nu diferă de mărcile protejate în ţara de origine decât prin elemente care nu altereaza caracterul distinctiv şi nu au legătură cu identitatea marcilor în forma sub care acestea au fost înregistrate în ţara de origine respectiva.
D. Nimeni nu va putea beneficia de dispoziţiile prezentului articol dacă marca pentru care revendica protecţia nu este înregistrată în ţara de origine.
E. Totuşi, în nici un caz reînnoirea înregistrării unei mărci în ţara de origine nu va atrage obligată de a reînnoi înregistrarea în celelalte tari ale Uniunii în care marca a fost înregistrată.
F. Beneficiul priorităţii rămîne cîştigat depozitelor de mărci efectuate în termenul prevăzut la articolul 4, chiar atunci cînd înregistrarea în ţara de origine nu intervine decât după expirarea acestui termen.
Articolul 6 SIXIES
Ţările Uniunii se obliga sa protejeze mărcile de serviciu. Ele nu sînt obligate sa prevadă înregistrarea acestor mărci.
Articolul 6 SEPTIES
(1)Dacă agentul sau reprezentantul titularului unei mărci într-una din ţările Uniunii cere, fără autorizaţia acestui titular, înregistrarea în numele sau a marcii respective, în una sau mai multe din aceste tari, titularul va avea dreptul să se opună înregistrării cerute sau sa ceara radierea, sau dacă legea tarii permite, sa ceara transferul în favoarea sa a înregistrării respective, în afară de cazul în care agentul sau reprezentantul justifica faptele sale. (2) Titularul marcii va avea dreptul, sub rezerva prevederilor alineatului (1) de mai sus, să se opună folosirei marcii de către agentul sau reprezentantul sau dacă nu a autorizat aceasta folosire. (3) Legislatiile naţionale au dreptul sa prevadă un termen echitabil în care titularul unei mărci va trebui sa valorifice drepturile prevăzute de prezentul articol.
Natura produsului pe care trebuie să fie aplicată marca de fabrica sau de comerţ nu poate, în nici un caz, sa constituie un obstacol la înregistrarea marcii.
Articolul 7 BIS
(1)Ţările Uniunii se obliga sa admită în depozit şi sa protejeze mărcile aparţinînd colectivităţilor a căror existenta nu este contrară legii tarii de origine, chiar dacă aceste colectivităţi nu poseda o întreprindere industriala sau comercială. (2) Fiecare ţara va decide asupra condiţiilor speciale în care o colectivitate va fi protejata şi va putea refuza protecţia, dacă aceasta marca este contrară interesului public. (3) Totuşi, protecţia acestor mărci nu va putea fi refuza nici unei colectivităţi a carei existenta nu este contrară legilor tarii de origine pentru motivul ca aceasta nu este stabilită în ţara în care se cere protecţia sau că nu este constituită în conformitate cu legislaţia acestei tari.
Numele comercial va fi protejat în toate ţările Uniunii, fără obligaţia depozitului sau a înregistrării, indiferent dacă el face sau nu parte dintr-o marca de fabrica sau de comerţ.
(1)Orice produs care poarta în mod ilicit o marca de fabrica sau de comerţ sau un nume comercial va fi sechestrat la import în acele tari ale Uniunii în care aceasta marca sau acest nume comercial au dreptul la protecţia legală. (2) Sechestrarea va fi de asemenea efectuată în ţara în care a avut loc aplicarea ilicită sau în ţara în care va fi importat produsul. (3) Sechestrarea va fi efectuată la cererea fie a procuraturii, fie a oricărei alte autorităţi competente, fie a unei părţi interesate, persoana fizica sau juridică, în conformitate cu legislaţia interna a fiecărei tari. (4) Autorităţile nu vor fi obligate să efectueze sechestrarea în caz de tranzit. (5) Dacă legislaţia unei tari nu admite sechestrarea la import, aceasta va fi înlocuită cu prohibirea importului sau cu sechestrarea în interior. (6) Dacă legislaţia unei tari nu admite nici sechestrarea la import, nici prohibirea importului, nici sechestrarea în interior, aceste măsuri vor fi înlocuite, pînă la modificarea corespunzătoare a legislaţiei, cu acţiunile şi mijloacele pe care legea acestei tari le asigura, în asemenea caz, cetăţenilor săi.
(1)Dispoziţiile articolului precedent vor fi aplicabile oricărui produs care poarta în mod fals, ca indicaţie de provenienţă, numele unei localităţi sau al unei tari determinate, cînd aceasta indicaţie va fi legată de un nume comercial fictiv sau folosită cu intenţie frauduloasă.
(2)Va fi în orice caz recunoscut ca parte interesată, fie ca este vorba de o persoană fizica sau juridică, orice producător, fabricant sau comerciant, angajat în producţia, fabricarea sau comerţul acestui produs şi stabilit fie în localitatea indicată în mod fals ca loc de provenienţă, fie în regiunea în care este situata aceasta localitate, fie în ţara indicată în mod fals, fie în ţara în care este folosită falsa indicaţie de provenienţă.
Articolul 10 BIS
(1)Ţările contractante sînt obligate să asigure cetăţenilor ţărilor care fac parte din Uniune protecţie efectivă împotriva concurentei neloiale. (2) Constituie un act de concurenta neloială orice act de concurenta contrar uzantelor cinstite în materie industriala sau comercială. (3) Mai ales vor trebui interzise:
1.orice fapte de natura a crea confuzie, prin orice mijloc, cu produsele unui concurent;
2.afirmatiile false, în exercitarea comerţului, de natura a discredita produsele unui concurent;
3.indicaţiile sau afirmatiile a căror folosire, în exercitarea comerţului, este susceptibilă sa induca publicul în eroare în ceea ce priveşte natura, modul de fabricare, caracteristicile, aptitudinea pentru întrebuinţare sau cantitatea mărfurilor.
Articolul 10 TER
(1)Ţările contractante se obliga să asigure cetăţenilor celorlalte tari ale Uniunii mijloace legale corespunzătoare pentru reprimarea eficace a tuturor faptelor prevăzute la articolele 9, 10 şi 10 bis. (2) În afară de aceasta, ele se obliga sa prevadă măsuri care să permită sindicatelor şi asociaţiilor care reprezintă industria sau comerţul interesat şi a căror existenta nu este contrară legilor tarii lor, sa acţioneze în justiţie sau în faţa autorităţilor administrative, în scopul reprimării faptelor prevăzute de articolele 9, 10 şi 10 bis, în măsura în care legea tarii în care este cerută protecţia o permite sindicatelor şi asociaţiilor acestei tari.
(1)Ţările Uniunii vor acorda în conformitate cu legislaţia lor interna, protecţie temporară inventiilor brevetabile, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor industriale, ca şi marcilor de fabrica sau de comerţ pentru produsele care vor figura la expoziţiile internaţionale oficiale sau oficial recunoscute organizate pe teritoriul uneia dintre ele. (2) Aceasta protecţie temporară nu va prelungi termenele prevăzute la articolul 4. Dacă mai târziu este invocat dreptul de prioritate, Administraţia fiecărei tari va putea stabili ca termenul să curgă de la data introducerii produsului în expoziţie. (3) Fiecare ţara va putea cere ca dovada a identităţii obiectului expus şi a datei introducerii, actele justificative pe care le va socoti necesare.
(1)Fiecare din ţările Uniunii se obliga sa stabilească un serviciu special al proprietăţii industriale şi un depozit central pentru comunicarea către public a brevetelor de invenţie, a modelor de utilitate, a desenelor sau modelelor industriale şi a marcilor de fabrica sau de comerţ. (2) Acest serviciu va edita o publicaţie periodică oficială. El va publică în mod regulat: a) numele titularilor brevetelor acordate, cu o scurta descriere a inventiilor brevetate; b) reproducerea marcilor înregistrate.
(1)Oficiul internaţional instituit sub numele de Biroul internaţional pentru protecţia proprietăţii industriale este pus sub înaltă autoritate a Guvernului Confederatiei elvetiene, care îi reglementează organizarea şi îi supraveghează funcţionarea. (2) a) Limbile franceza şi engleza vor fi folosite de către Biroul internaţional în îndeplinirea sarcinilor prevăzute la alineatele (3) şi (5) ale prezentului articol. b) Conferinţele şi întrunirile la care se referă articolul 14 se vor tine în limbile franceza, engleza şi spaniola. (3) Biroul internaţional centralizează informaţiile de orice natura referitoare la protecţia proprietăţii industriale, le reuneste şi le publică. Ele procedează la efectuarea studiilor de utilitate comuna care interesează Uniunea şi redactează, pe baza documentelor care îi sînt puse la dispoziţie de către diferitele Administraţii, o publicaţie periodică, în limba franceza, asupra problemelor care privesc obiectul Uniunii. (4) Fiecare număr al acestei publicaţii precum şi toate documentele publicate de Biroul internaţional sînt repartizate Administraţiilor ţărilor Uniunii în proporţia numărului unităţilor de contribuţie menţionate mai jos. Exemplarele şi documentele suplimentare care ar fi cerute, fie de administraţiile menţionate, fie de societăţi sau de particulari, vor fi plătite separat. (5) Biroul internaţional trebuie să fie oricînd la dispoziţia ţărilor Uniunii pentru a le da informaţiile speciale de care ar putea avea nevoie asupra chestiunilor privind serviciul internaţional al proprietăţii industriale. Directorul Biroului internaţional face un raport anual asupra gestiunii sale, care este comunicat tuturor ţărilor Uniunii. (6) Cheltuielile curente ale Biroului internaţional vor fi suportate în comun de ţările Uniunii. Pînă la o noua dispoziţie, ele nu vor putea depăşi suma de o suta douăzeci de mii de franci elvetieni anual. Aceasta suma va putea fi marita, la nevoie, prin hotărîrea unanima a uneia din Conferinţele prevăzute la articolul 14. (7) Cheltuielile curente nu cuprind cheltuielile aferente lucrărilor Conferinţelor plenipotentiarilor sau Conferinţelor administrative, nici cheltuielile pe care le-ar putea antrena lucrări speciale sau publicaţii efectuate în conformitate cu hotărîrile unei conferinţe. Aceste cheltuieli al căror cuantum anual nu va putea depăşi 20.000 franci elvetieni, vor fi repartizate între ţările Uniunii proporţional cu contribuţia pe care ele o plătesc pentru funcţionarea Biroului internaţional, în conformitate cu dispoziţiile alineatului (8) de mai jos. (8) Pentru a determina contribuţia fiecărei tari la totalul cheltuielilor, ţările contractante şi cele care vor adera ulterior la Uniune sînt împărţite în şase clase, contribuind fiecare în proporţia unui anumit număr de unităţi şi anume:
Clasa 1 ................. 25 unităţi
Clasa a 2-a ............. 20 unităţi
Clasa a 3-a ............. 15 unităţi
Clasa a 4-a ............. 10 unităţi
Clasa a 5-a ............. 5 unităţi
Clasa a 6-a ............. 3 unităţi
Aceşti coeficienţi se inmultesc cu numărul de tari din fiecare clasa şi suma produselor astfel obţinute da numărul de unităţi la care trebuie să fie împărţit totalul cheltuielilor. Catul reprezintă cuantumul unităţii de cheltuiala.
(9)Fiecare din ţările contractante va desemna, în momentul aderării sale, clasa în care doreşte să fie încadrată. Totuşi, fiecare ţara a Uniunii va putea declara ulterior ca doreşte să fie încadrată într-o altă clasă. (10) Guvernul Confederatiei elvetiene supraveghează cheltuielile Biroului internaţional, precum şi evidentele contabile ale acestuia şi acorda avansurile necesare.
(11)Bilanţul anual stabilit de către Biroul internaţional va fi comunicat tuturor celorlalte Administraţii.
(1)Prezenta Convenţie va fi supusă la revizuirii periodice, în vederea introducerii imbunatatirilor de natura a perfectiona sistemul Uniunii. (2) În acest scop, vor avea loc succesiv, în câte una din ţările contractante, Conferinţe ale delegatiilor acestor tari. (3) Administraţia tarii unde va avea loc Conferinţa va pregati, cu concursul Biroului internaţional, lucrările acestei Conferinţe. (4) Directorul Biroului internaţional va asista la şedinţele Conferinţelor şi va lua parte la discuţii fără vot deliberativ. (5) a) În intervalul dintre Conferinţele diplomatice de revizuire, se vor întruni, la fiecare trei ani, Conferinţe ale reprezentanţilor tuturor ţărilor Uniunii, în scopul stabilirii unui raport asupra cheltuielilor previzibile ale Biroului internaţional pentru fiecare perioada trienala care urmează şi al studierii problemelor referitoare la apărarea şi la dezvoltarea Uniunii. b) În plus, aceste Conferinţe vor putea modifica prin hotărîre luată în unanimitate suma anuală maxima a cheltuielilor Biroului internaţional, cu condiţia ca ele să fie întrunite în calitate de Conferinţe ale plenipotentiarilor tuturor ţărilor Uniunii la convocarea Guvernului Confederatiei elvetiene. c) În afară de aceasta, Conferinţele prevăzute la litera a) de mai sus vor putea fi convocate în intervalul dintre întrunirile lor trienale la iniţiativa fie a Directorului Biroului internaţional, fie a Guvernului Confederatiei elvetiene.
Ţările Uniunii îşi rezerva dreptul de a încheia între ele, în mod separat, aranjamente speciale pentru protecţia proprietăţii industriale, în măsura în care aceste aranjamente nu ar contraveni dispoziţiilor prezentei Convenţii.
(1)Ţările care nu au participat la prezenta Convenţie vor fi admise, la cerere, sa adere la ea. (2) Aceasta aderare va fi notificată pe cale diplomatică Guvernului Confederatiei elvetiene şi de către aceasta tuturor celorlalte tari. (3) Ea va atrage, de plin drept, accesiunea la toate clauzele şi admiterea la toate avantajele stipulate prin prezenta Convenţie şi va produce efecte la o luna după notificarea facuta de către Guvernul elvetian celorlalte tari ale Uniunii, afară de cazul cînd ţara care a aderat nu a indicat o dată posterioară.
Articolul 16 BIS
(1)Fiecare ţara a Uniunii poate oricînd sa notifice în scris Guvernului Confederatiei elvetiene ca prezenta Convenţie se va aplica tuturor sau unei părţi a coloniilor, protectoratelor, teritoriilor sub mandat sau a oricăror altor teritorii supuse autorităţii sale, sau oricăror teritorii aflate sub suzeranitatea sa şi Convenţia se va aplica tuturor teritoriilor desemnate în notificare la o luna după terminarea comunicării facuta de către Guvernul Confederatiei elvetiene celorlalte tari ale Uniunii, afară de cazul cînd în notificare s-a indicat o dată posterioară. În lipsa acestei notificări, Convenţia nu se va aplica acestor teritorii. (2) Fiecare din ţările Uniunii poate, oricînd, sa notifice în scris Guvernului Confederatiei elvetiene ca prezenta Convenţie încetează a se aplică tuturor sau unei părţi a teritoriilor care au făcut obiectul notificării prezentei la alineatul precedent şi Convenţia va inceta să se aplice teritoriilor desemnate în aceasta notificare, după douasprezece luni de la primirea notificării adresată Guvernului Confederatiei elvetiene. (3) Toate notificările făcute Guvernului Confederatiei elvetiene, în conformitate cu dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) ale prezentului articol, vor fi comunicate de către acest Guvern tuturor ţărilor Uniunii.
Orice ţara parte la prezenta Convenţie se obliga sa adopte în conformitate cu Constituţia sa măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestei Convenţii.
S-a convenit ca în momentul depunerii unui instrument de ratificare sau de aderare în numele unei tari, aceasta ţara va fi în măsura, în conformitate cu legislaţia sa interna, să aplice dispoziţiile acestei Convenţii.
Articolul 17 BIS
(1)Convenţia va rămîne în vigoare un timp nedeterminat, pînă la expirarea unui an din ziua cînd se va face denunţarea ei. (2) Aceasta denunţare va fi adresată Guvernului Confederatiei elvetiene. Ea nu va produce efect decât faţă de ţara care o va fi făcut, Convenţia rămînînd executorie pentru celelalte tari contractante.
(1)Prezentul Act va fi ratificat şi instrumentele de ratificare vor fi depuse la Berna cel mai târziu la 1 mai 1963. Ele vor intra în vigoare la o luna după această dată între ţările care l-au ratificat. Totuşi, dacă actul va fi ratificat mai înainte de această dată de cel puţin şase tari, el va intra în vigoare între aceste tari la o luna după ce Guvernul Confederatiei elvetiene le va notifica depunerea celei de-a sasea ratificări, iar pentru ţările care îl vor ratifica după aceea, la o luna după notificarea fiecăreia din aceste ratificări. (2) Ţările în al căror nume nu se va depune instrumentul de ratificare în termenul arătat la alineatul precedent, vor fi admise sa adere în condiţiile articolului 16. (3) Prezentul Act va înlocui, în raporturile dintre ţările cărora li se aplică, Convenţia Uniunii de la Paris din 1883, şi actele de revizuire care au urmat. (4) În ceea ce priveşte ţările cărora Actul de faţa nu li se aplică dar cărora li se aplică Convenţia Uniunii de la Paris din 1883 revizuită la Londra în 1934, aceasta din urma va rămîne în vigoare. (5) De asemenea, în ceea ce priveşte ţările cărora nu li se aplică nici prezentul Act, nici Convenţia Uniunii de la Paris revizuită la Londra, Convenţia Uniunii de la Paris revizuită la Haga în 1925 va rămîne în vigoare. (6) De asemenea, în ceea ce priveşte ţările cărora nu li se aplică nici prezentul Act, nici Convenţia de la Paris revizuită la Haga, Convenţia de la Paris revizuită la Washington în 1911 va rămîne în vigoare.
(1)Prezentul Act va fi semnat într-un singur exemplar în limba franceza, care va fi depus în arhivele Guvernului Confederatiei elvetiene. O copie certificată va fi remisă de către aceasta fiecărei tari a Uniunii. (2) Prezentul Act va rămîne deschis pentru semnare ţărilor Uniunii pînă la 30 aprilie 1959. (3) Traduceri oficiale ale prezentului Act vor fi efectuate în limbile germană, engleza, spaniola, italiana şi portugheză.
Drept care plenipotenţiarii subsemnati, după prezentarea deplinelor lor puteri, au semnat prezentul Act.
Făcut la Lisabona, la 31 octombrie 1958.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
