Decizie nr. 654 din 28 iunie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) şi ale art. 268 alin. (2) din Codul muncii, precum şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004, excepţie ridicată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara în Dosarul nr. 4.566/30/C/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin consilier juridic, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia, întrucât art. 62 alin. (2) şi art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, precum şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 încalcă art. 16 din Constituţie, instituind privilegii în favoarea persoanelor care au devenit membre titulare sau corespondente ale Academiei de Ştiinţe Medicale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt încălcate, în condiţiile în care acestea se aplică, fără nicio discriminare, tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 18 ianuarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.566/30/C/2006, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) şi ale art. 268 alin. (2) din Codul muncii, precum şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004, excepţie ridicată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara în cauza ce are ca obiect judecarea contestaţiei împotriva deciziei de eliberare din funcţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate din Codul muncii, prin sancţionarea cu nulitate absolută a neîndeplinirii de către angajatori a unor formalităţi prealabile aplicării sancţiunii disciplinare, afectează grav funcţionarea normală a unităţilor angajatoare, împiedică instituţiile statului să-şi îndeplinească obligaţia de ocrotire a sănătăţii publice, împiedică îndeplinirea obligaţiei statului de a controla modul de exercitare a profesiilor, lipsesc statul, prin autorităţile competente, de posibilitatea efectivă de a performa şi îmbunătăţi atât cercetarea ştiinţifică, cât şi creşterea calităţii vieţii. Mai susţine că textul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 are un profund caracter discriminatoriu, deoarece prevede menţinerea în activitate sau în funcţii de conducere, până la vârsta de 70 de ani, a membrilor titulari şi corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale.

Tribunalul Timiş - Secţia civilă apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.

În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere arată că dispoziţiile legale criticate răspund exigenţelor constituţionale privind protecţia socială a salariaţilor, reglementată de art. 42 alin. (2) din Legea fundamentală. Totodată, consideră că nu este încălcat nici principiul constituţional al egalităţii în drepturi.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Arată, în acest sens, că dispoziţiile Codului muncii stabilesc drepturile şi îndatoririle minimale ale părţilor raporturilor juridice de muncă, iar asigurarea stabilităţii acestor raporturi apără interesele legitime atât ale salariaţilor, cât şi ale angajatorilor. Dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 nu instituie discriminări, ci se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei juridice.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. (2) şi ale art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, precum şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 605 din 6 iulie 2004, dispoziţii potrivit cărora:

–Art. 62 - " [...]

(2)Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.";

–Art. 268 - "[...]

(2)Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d)temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e)termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f)instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată."

–Art. 10 - "[...]

(2)Membrii titulari şi corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale sunt menţinuţi în activitate sau în funcţii de conducere până la vârsta de 70 de ani. Peste această vârstă sunt menţinuţi în activitate numai cu acordul instituţiei în care lucrează, prin prelungiri anuale în baza certificatului de sănătate."

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la protecţia socială a muncii şi art. 135 alin. (2) lit. c) şi f) referitoare la obligaţia statului de a asigura stimularea cercetării ştiinţifice şi crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Art. 62 din Codul muncii este inserat în Capitolul V "Încetarea contractului individual de muncă" Secţiunea a 3-a "Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului".

Alin. (2) al art. 62 din cod, criticat pentru neconstituţionalitate, prevede, la modul general, că în toate cazurile concedierea se poate dispune numai printr-o decizie emisă în scris, motivată în fapt şi în drept şi cu arătarea termenului şi a instanţei judecătoreşti la care poate fi contestată. Aceste cerinţe sunt, indiscutabil şi în mod firesc, necesare şi justificate pentru orice act de dispoziţie.

Art. 268 din Codul muncii stabileşte termenul în care poate fi emisă în formă scrisă decizia de sancţionare, precum şi elementele şi menţiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia, sub sancţiunea nulităţii. Menţiunile şi precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare pentru ca salariatul sancţionat să-şi poată pregăti, organiza şi exercită apărarea, dar şi instanţei judecătoreşti chemate să hotărască în privinţa legalităţii şi a temeiniciei măsurii contestate. Completarea deciziei cu toate datele prevăzute de textul de lege nu produce nicio dificultate pentru angajator, cerându-i doar atenţie şi responsabilitate.

Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că raporturile juridice de muncă trebuie să se desfăşoare într-un cadru legal pentru a fi respectate drepturile şi îndatoririle, precum şi interesele legitime ale ambelor părţi. Cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancţiunii contribuie la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, în eventualitatea în care acesta ar profita de situaţia sa dominantă.

Analizând criticile formulate în această cauză, Curtea constată că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, invocat în susţinerea excepţiei, nu este aplicabil, având în vedere că angajatorul şi salariatul se află în situaţii obiectiv diferite. Condiţionarea aplicării sancţiunilor disciplinare de efectuarea unor cercetări prealabile nu diminuează cu nimic răspunderea disciplinară a salariaţilor şi nu le creează niciun privilegiu. În situaţia în care litigiul de muncă declanşat de aplicarea sancţiunii disciplinare este supus soluţionării de instanţa judecătorească, părţile beneficiază de principiul egalităţii armelor, fiecare având la dispoziţie aceleaşi mijloace şi garanţii procedurale care condiţionează exerciţiul deplin al dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil.

Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei conform căreia prevederea obligativităţii respectării unor reguli de procedură în legătură cu sancţionarea disciplinară a salariaţilor şi chiar sancţionarea cu nulitate absolută a măsurilor dispuse cu încălcarea acelor reguli ar aduce atingere de orice fel dreptului salariaţilor la protecţia socială a muncii ori că ar împiedica îndeplinirea obligaţiilor statului de a asigura stimularea cercetării ştiinţifice şi crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice, creşterea calităţii vieţii, obligaţii ale statului consacrate de art. 135 alin. (2) lit. c) şi f) din Constituţie, nu conferă drepturi şi puteri discreţionare angajatorului în raporturile sale cu salariaţii. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în condiţiile legii.

Totodată, Curtea reţine că cerinţele formale, necesare desfăşurării în condiţii normale a raporturilor contractuale dintre angajatori şi salariaţi, impuse prin dispoziţiile legale criticate, nu au legătură cu dispoziţiile art. 34 din Constituţie, potrivit cărora statul este obligat, în condiţiile legii, la ocrotirea sănătăţii publice.

În sfârşit, Curtea constată că este neîntemeiată susţinerea referitoare la neconstituţionalitatea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004. Textul prevede menţinerea în activitate sau în funcţii de conducere a membrilor Academiei Române de Ştiinţe Medicale până la vârsta de 70 de ani, după care pot fi menţinuţi numai cu acordul instituţiei în care lucrează, fără ca prin aceasta să instituie privilegii sau discriminări. De reglementări similare beneficiază şi alţi salariaţi.

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) şi ale art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale, excepţie ridicată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara în Dosarul nr. 4.566/30/C/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta