Hotărâre nr. 93 din 23 ianuarie 2003
privind aprobarea structurii, indicatorilor şi fondurilor aferente subprogramului "Investiţii în servicii sociale", care se finanţează prin bugetul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei pe anul 2003 în cadrul programelor regionale specifice
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 81 din 7 februarie 2003
Textul actului · 3 articole
Cuprins
În temeiul art. 107 din Constituţie,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1)Se aprobă structura, indicatorii şi fondurile aferente subprogramului "Investiţii în servicii sociale", care se finanţează prin bugetul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei pe anul 2003 în cadrul programelor regionale specifice, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2)Indicatorii aferenţi subprogramului prevăzut la alin. (1) sunt stabiliţi în condiţiile macroeconomice care au stat la baza elaborării bugetului de stat.
Articolul 2
Finanţarea subprogramului prevăzut la art. 1 se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul pe anul 2003 al Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, capitolul 69.01 "Alte acţiuni economice".
Articolul 3
Procedurile de implementare a subprogramului prevăzut la art. 1 se aproba prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
────────────────
Ministrul dezvoltării şi prognozei,
Gheorghe Romeo Leonard Cazan
Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmanca
Ministrul muncii
şi solidarităţii sociale,
Marian Sarbu
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Bucureşti, 23 ianuarie 2003.
Nr. 93.
Anexa
Ordonator principal de credite:
Ministerul Dezvoltării şi Prognozei
BUGETUL
subprogramului "Investiţii în servicii sociale"
1.Scop: sprijinirea includerii sociale şi reducerea saraciei
2.Obiective:
–dezvoltarea capacităţii sistemului de asistenţa socială pentru a răspunde unor nevoi sociale, prin crearea de servicii sociale pentru grupurile vulnerabile;
–înfiinţarea, reorganizarea şi reabilitarea căminelor pentru persoane varstnice, precum şi dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru astfel de persoane;
–înfiinţarea, reorganizarea şi reabilitarea centrelor pentru copii şi ţinerii asistaţi/aflaţi în dificultate, persoane fără adapost sau alte grupuri sociale sarace, aflate într-un proces de marginalizare socială.
3.Program: programe regionale specifice
Subprogram: investiţii în servicii sociale
4.Indicatori:
| Indicatori | Valori estimate | |||
| ▪ | Indicatori de rezultate: ──────────────────────── | |||
| Număr de centre sociale nou-create | 30 | |||
| Număr de centre sociale modernizate | 100 | |||
| ▪ | Indicatori fizici: ────────────────── | |||
| Număr de persoane care beneficiază direct de asistenţă | 2.600 | |||
| Număr de locuri de muncă nou-create în centrele sociale | 900 | |||
| ▪ | Indicatori de eficienţă: ──────────────────────── | |||
| Creşterea gradului de accesibilitate la servicii de asistenţă socială | 15-20% | |||
5.Finanţarea subprogramului:
| - milioane lei - | ||||
| 2003 subprogram | 2004 estimat | Buget total | ||
| Finanţarea subprogramului - Total, din care pe surse de finanţare: | 184.159 | 241.560 | 425.719 | |
| - buget de stat | 167.722 | 220.000 | 387.722 | |
| - alte surse | 16.437 | 21.560 | 37.997 | |
| ▪ surse proprii ale solicitanţilor | 16.437 | 21.560 | 37.997 | |
6.Sursa de finanţare:
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
–milioane lei -
| Denumirea liniilor bugetare | Codul bugetar | 2003 | 2004 | ||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| subpro- | estimat | Buget | |||||
| capi- | Sub- | Tit- | gram | total | |||
| tol | capi | lul | |||||
| tol | |||||||
| ALTE ACŢIUNI ECONOMICE | 69.01 | 167.722 | 220.000 | 387.722 | |||
| Cheltuieli curente | 01 | 167.722 | 220.000 | 387.722 | |||
| Transferuri | 38 | 167.722 | 220.000 | 387.722 | |||
| Administraţie centrala | 01 | 167.722 | 220.000 | 387.722 | |||
7.Denumire: Alte surse
7.Cod 31
–milioane lei -
| 2003 subprogram | 2004 estimat | Buget total | |
| Surse proprii ale solicitanţilor | 16.437 | 21.560 | 37.997 |
8.Alte informaţii:
● Subprogramul este implementat de către Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, iar la nivelul regiunilor de dezvoltare, de către agenţiile pentru dezvoltare regionala constituite potrivit Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionala în România, cu modificările şi completările ulterioare. Relaţia dintre cele doua instituţii pentru realizarea prezentului subprogram se asigura prin contract de prestări de servicii.
● Subprogramul se încheie la data de 31 decembrie 2004.
● Subprogramul urmăreşte dezvoltarea capacităţii sistemului de asistenţa socială pe întregul teritoriu al României, în zone urbane şi/sau rurale, cu excepţia zonelor de restructurare industriala cu potenţial de creştere economică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 399/2001 privind concentrarea fondurilor PHARE 2001 - componenta coeziune economică şi socială - şi a fondurilor de cofinantare corespunzătoare de la bugetul de stat, în zone de restructurare industriala cu potenţial de creştere economică.
● Subprogramul se adresează consiliilor locale şi judeţene, de preferinta în cooperare cu organisme nonguvernamentale locale şi alte instituţii publice (spitale, şcoli, universităţi), pe bază de parteneriate.
● Suma minima a finanţării nerambursabile a unui proiect este de 300 milioane lei şi cea maxima este de 3 miliarde lei.
● Procentul maxim de cofinantare asigurat solicitanţilor prin acest subprogram de la bugetul de stat este de 90% din costurile totale eligibile ale proiectului.
● Durata de implementare a unui proiect este de 12 luni.
● Subprogramul finanţează:
–asistenţa tehnica pentru implementarea subprogramului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii), destinată agentiilor pentru dezvoltare regionala;
–cheltuieli necesare infiintarii şi/sau modernizării serviciilor sociale.
──────────────────────
