Hotărâre nr. 364 din 12 iunie 2013
privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în domeniul public al oraşului Băile Govora şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Băile Govora
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 362 din 18 iunie 2013
Textul actului · 4 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Datele de identificare ale imobilului cu nr. M.F.P. 25.980 se modifică potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Se aprobă transmiterea imobilului, prevăzut la art. 1, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în domeniul public al oraşului Băile Govora şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Băile Govora, în vederea amenajării şi folosirii acestuia ca sediu administrativ al Primăriei Oraşului Băile Govora.
Articolul 3
Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 4
Ministerul Finanţelor Publice îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi de cadastru şi va opera modificarea anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
şi administraţiei publice,
Nicolae-Liviu Dragnea
Viceprim-ministru,
ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Bucureşti, 12 iunie 2013.
Nr. 364.
Anexa
DATELE DE IDENTIFICARE
ale imobilului care se transmite din
domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Finanţelor
Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
–Direcţia Generală a Finanţelor Publice
a Judeţului Vâlcea, în domeniul public al oraşului Băile
Govora şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Băile Govora
Font 7
| Nr. M.F.P. | Codul de clasificaţie | Denumirea imobilului | Locul unde este situat bunul imobil | Persoana juridică de la care se transmite imobilul C.U.I. | Persoana juridică la care se transmite imobilul C.U.I. | Caracteristicile tehnice ale imobilului |
| 25.980 | 8.29.06 | Imobil cu destinaţie administrativă şi social- culturală | Judeţul Vâlcea, oraşul Băile Govora, str. Tudor Vladimirescu nr. 101 | Din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea CUI 2.54.07.83 | În domeniul public al oraşului Băile Govora şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Băile Govora, judeţul Vâlcea CUI 2.54.18.27 | Imobil cu nr. CF 35352; nr. cadastral/ nr. topografic 35352, alcătuit din: - construcţie, în suprafaţă de 227 mp, regim de înălţime D+P; - teren aferent, în suprafaţă de 349 mp Valoarea de inventar: 220,220 lei |
