Lege nr. 79 din 6 mai 2010
pentru completarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2006
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 300 din 10 mai 2010
Textul actului · 1 articol
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul unic
La articolul 2 alineatul (1) din Programul naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 30 iunie 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/2007, cu modificările şi completările ulterioare, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
e)persoane cu vârsta până în 40 de ani, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1.lucrează în alte localităţi decât cea de domiciliu;
2.doresc să îşi stabilească domiciliul în localităţile în care lucrează, aflate în mediul rural sau în oraşe sub 10.000 de locuitori;
3.activează, având o pregătire specială, într-un domeniu necesar comunităţii respective (educaţie, cultură, sănătate, silvicultură, agricultură etc.).
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucureşti, 6 mai 2010.
Nr. 79.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
