Decizie nr. 388 din 16 octombrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent şef

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. b) şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Pasagro" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 19/F/9/1999 al Tribunalului Dolj - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se prezintă, pentru Societatea Comercială "Hortiprod" - S.A. din Breasta, Societatea Comercială Reconversie şi Valorificare Active Filiala Craiova - S.R.L., prin avocatul Carmen Popa, şi personal, Victoria Iordan. Lipsesc autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul părţii prezente solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru motivele invocate în cererea formulată de Societatea Comercială "Pasagro" - S.R.L. din Craiova în faţa instanţei judecătoreşti. Astfel, susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21, 41, precum şi celor ale art. 20 raportate la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 1 din primul Protocol la aceasta convenţie.

Victoria Iordan solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public, ţinând seama de jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibila a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă, considera ca este intemeiata, deoarece acest text de lege contravine art. 41 din Constituţie şi art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea nr. 244 din 11 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 19/F/9/1999, Tribunalul Dolj - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. b) şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Pasagro" - S.R.L. din Craiova, creditoare într-o cauza al carei obiect este scoaterea din procedura de faliment a activelor aparţinând debitoarei Societatea Comercială "Hortiprod" - S.A. Breasta şi atribuite în folosinţă gratuita unor persoane juridice şi fizice, conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387/2002, cu modificările ulterioare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 ingradesc dreptul creditorilor de a se adresa instanţelor pentru recuperarea creanţelor lor. Astfel, considera ca sunt incalcate prevederile art. 21 din Constituţie, precum şi cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, apreciază ca textul de lege criticat infrange şi prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1), (2) şi (3), precum şi cele ale art. 20 raportat la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arata ca, prin acordarea priorităţii unui ofertant pentru atribuirea gratuita a bunurilor prevăzute de art. 1 din ordonanţa de urgenţă, chiar în dăuna unei vânzări, se încalcă dreptul de proprietate al societăţii debitoare care ar putea obţine un preţ avantajos pentru bunurile sale dacă nu ar fi nevoita să le cedeze gratuit. Tot prin raportare la aceste din urma texte din Constituţie şi din convenţie, autorul excepţiei considera ca este neconstitutional şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002. În acest sens arata ca dreptul de proprietate al creditorilor este încălcat, deoarece "în mod artificial se diminuează valoarea creanţelor". Astfel, arata ca, potrivit prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387/2002, prevederi la care face trimitere textul de lege criticat, "preţul de vânzare a imobilului va fi doar de 10% din valoarea acestuia la momentul atribuirii şi se va plati după 5 ani de la atribuire, [...] fără însă a exista o compensare justa a creditorilor care ar putea obţine o valoarea mult mai mare şi mai rapida prin valorificarea aceluiaşi imobil prin vânzare în cadrul procedurii". În continuare, autorul excepţiei critica soluţia legislativă a art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, deoarece considera ca instituie un termen suspensiv prea lung pentru dreptul creditorilor de a introduce cereri pentru declanşarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 21, privind liberul acces la justiţie, precum şi cerinței unui proces echitabil, instituită de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În final, autorul excepţiei susţine ca toate textele de lege criticate aduc atingere dreptului de gaj general al creditorului asupra patrimoniului debitorului, drept instituit de art. 1718 din Codul civil, precum şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie un regim preferenţial pentru debitorii prevăzuţi la art. 2 din ordonanţa de urgenţă. Pe de altă parte, considera ca prin suspendarea procedurii falimentului şi a exerciţiului drepturilor creditorilor se încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, deoarece "legislativul intervine în cadrul puterii judecătoreşti".

Instanţa de judecată apreciază ca argumentele autorului excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003, în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi 41, precum şi cu art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt neintemeiate.

În acest sens arata ca textul criticat nu ingradeste accesul la justiţie, deoarece se referă la o măsura procedurala ulterioară introducerii acţiunii. De asemenea, observând caracterul temporar al măsurii suspendării executării silite, instanţa apreciază că nu se aduce atingere dreptului de proprietate însuşi. În ceea ce priveşte însă dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003, instanţa considera ca susţinerile autorului excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea acestora sunt întemeiate, mai ales dacă sunt raportate la situaţia în care singurele bunuri din care creditorii şi-ar putea indestula creanţele sunt acelea atribuite în folosinţă gratuita. De asemenea, apreciază ca este intemeiata şi excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003, deoarece acest text "este o încălcare a liberului acces la justiţie al creditorilor interesaţi sa promoveze cereri de executare silită în temeiul Legii nr. 64/1995 împotriva debitorilor lor, mai cu seama ca perioada vizata de text este de 5 ani".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, cu privire la criticile care se referă la încălcarea liberului acces la justiţie, arata ca suspendarea procedurii de executare silită are un caracter temporar, neafectand dreptul în însăşi substanţa sa. În acelaşi sens invoca art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003, care reglementează cazurile în care creditorul poate relua procedura de executare silită. De asemenea, arata ca, pe parcursul suspendării acestei proceduri, creditorii pot urmări celelalte bunuri din patrimoniul debitorului care nu sunt atribuite în folosinţă gratuita. În susţinerea acestui punct de vedere este amintita şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat ca dreptul de acces la o instanţa nu este un drept absolut, statul bucurandu-se de o marja de apreciere, asa încât limitarile aduse sa nu atinga acest drept în însăşi substanţa sa, sa urmărească un scop legitim şi sa păstreze un raport de proportionalitate între mijloacele folosite şi raport. În continuare, Guvernul susţine ca măsurile instituite prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003, şi criticate pentru neconstituţionalitate au, în fapt, un scop legitim, şi anume stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite a investiţiilor în imobilele care fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, aprobată prin Legea nr 387/2002, cu modificările ulterioare, şi sunt menite să asigure "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie". În consecinţa, considera ca aceste măsuri reprezintă, în conjunctura economică actuala, o infaptuire a obligaţiilor statului prevăzute în art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, referitoare la crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. În legătură cu aceste obligaţii ale statului este amintita Decizia Curţii Constituţionale nr. 91/1998. Cu privire la criticile ce vizează încălcarea dreptului de proprietate, Guvernul considera ca acestea sunt neintemeiate, textele de lege atacate pentru neconstituţionalitate punând cel mult în discuţie o eventuala întârziere a dreptului de creanta. De asemenea, considera că nu sunt incalcate nici dispoziţiile constituţionale ale art. 16, acesta neavând incidenţa în cauza, deoarece se referă la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. În ceea ce priveşte aprecierea conformitatii diferitelor acte normative între ele, respectiv dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003 în raport de prevederile art. 1718 din Codul civil, retine ca aceasta nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. b) şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, ordonanţa ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 11 septembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003.

Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare:

–Art. 1: "(1) În vederea stimulării cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387/2002, la data încheierii contractului prevăzut la art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, cu modificările ulterioare, se suspenda orice procedura de executare silită pornită de creditori şi orice oferta de vânzare asupra imobilelor a căror folosinţă gratuita a fost acordată sau urmează să fie acordată prin contract.

(2)În cazul imobilelor ce fac obiectul unor contracte deja încheiate în baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, cu modificările ulterioare, măsura suspendării procedurilor de executare silită pornite de creditori se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3)Termenul de prescripţie a dreptului creditorilor de a cere executarea silită a creanţelor faţă de debitorii care au în patrimoniu imobile a căror folosinţă gratuita a fost acordată prin contract se suspenda pe durata în care procedurile de executare silită asupra acestor imobile au fost suspendate conform alin. (1) şi (2).";

–Art. 2 alin. (1) lit. b): "Măsura suspendării procedurilor de executare silită pornite de creditori încetează în următoarele cazuri: [...]

b)la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, cu modificările ulterioare; valoarea creanţelor creditorilor se diminuează în acest caz proporţional cu partea care se distribuie acestora din preţul obţinut din vânzarea imobilelor, conform ordinii de preferinta stabilite prin lege, activul în cauza rămânând liber de sarcina;";

–Art. 4: "De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspenda dreptul creditorilor de a introduce cereri pentru declanşarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva debitorilor ale căror bunuri au fost atribuite în folosinţă gratuita, conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, cu modificările ulterioare, pe toată perioada de valabilitate a contractelor de atribuire a folosinţei gratuite."

În susţinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul excepţiei invoca încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime."

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 41 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

(3)Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire."

Autorul excepţiei invoca, de asemenea, încălcarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, precum şi a următoarelor prevederi internaţionale:

–Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.";

–Art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform căruia: "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinţă bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."

Examinând excepţia, Curtea constata ca dispoziţiile art. 1 şi 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003, au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 259 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 28 iulie 2003, Curtea a constatat ca aceste dispoziţii infrang principiul constituţional al liberului acces la justiţie şi pe cel al separaţiei puterilor în stat, precum şi prevederile constituţionale consacrate în art. 125 alin. (1), potrivit cărora "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege". Cu acel prilej, Curtea a reţinut ca, prin textele de lege criticate, "s-a produs o ingerinta directa a legiuitorului delegat în atribuţiile specifice activităţii instanţelor judecătoreşti", deoarece suspendarea executării silite, precum şi a dreptului creditorilor de a introduce cereri pentru declanşarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva debitorilor ale căror bunuri au fost atribuite în folosinţă gratuita, conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387/2002, cu modificările ulterioare, pe toată durata de valabilitate a folosinţei gratuite, se poate realiza numai în cadrul activităţii instanţelor judecătoreşti. De asemenea, s-a constatat ca dispoziţiile legale criticate infrang şi principiul liberului acces la justiţie, deoarece creditorii sunt puşi în situaţia de a nu-şi mai putea valorifica drepturile împotriva debitorilor, inclusiv cele recunoscute prin titluri executorii, sau de a nu se putea adresa justiţiei pentru declanşarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens s-a observat şi ca măsurile instituite prin ordonanţa de urgenţă sunt pe termen foarte lung, de 5 ani.

Pentru consolidarea acestei soluţii, Curtea a invocat în jurisprudenta sa principiile separaţiei puterilor în stat şi pe cel al liberului acces la justiţie. A fost amintita în acest sens Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, în care s-a statuat ca "O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioada de timp, ar avea drept consecinţa ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. De aceea o dispoziţie legală prin care se suspenda cursul judecaţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala". De asemenea, a fost amintita şi Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000, în care s-a reţinut ca "o prevedere legală, prin care s-ar interzice - fie şi numai temporar - executarea unei hotărâri judecătoreşti ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei, fiind contrară principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat".

Astfel, Curtea a conchis, în acord cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, exprimată în cauza Saggio contra Italiei, 2002, ca suspendarea unor cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, ca şi a executării silite apare ca fiind neconstitutionala în măsura în care nu rezultă dintr-o decizie a instanţei judecătoreşti, ci operează de drept, iar termenele sunt imprecise sau lungi. În hotărârea amintita, Curtea de la Strasbourg a stabilit ca "în principiu un sistem de suspendare temporară a plăţii creanţelor unei întreprinderi comerciale în criza, autorizata sa continue activitatea sa productiva în interesul economiei naţionale, nu este criticabil în sine, având în vedere marja de apreciere autorizata de alineatul al doilea al art. 1 al primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totuşi un astfel de sistem implica riscul de a impune creditorilor o sarcina excesiva în ceea ce priveşte posibilitatea de a recupera bunurile lor şi trebuie deci prevăzute anumite garanţii de procedura pentru a veghea ca aceasta aplicare a sistemului şi a incidentei sale asupra dreptului de proprietate al particularilor sa nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile".

Stabilirea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 1 şi 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003, printr-o decizie a Curţii Constituţionale pronunţată ulterior sesizării, determina ca, în temeiul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale să fie respinsă ca devenită inadmisibila.

În ceea ce priveşte critica art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 87/2003, în raport cu prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1), (2) şi (3), privind protecţia proprietăţii private, şi cu cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constata ca şi aceasta este intemeiata. Acest text de lege aduce atingere însuşi dreptului creditorilor de a-şi recupera creanţele pe care le au împotriva debitorilor aflaţi în procedura de faliment, ceea ce are ca efect lipsirea de proprietate, în sensul celei de-a doua norme consacrate de art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţia menţionată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Pasagro"-S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 19/F/9/1999 al Tribunalului Dolj - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

2.Respinge, ca devenită inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Doina Suliman