Decizie nr. 686 din 11 septembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Adicost Exim" - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 1.261/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde reprezentantul părţii Consiliul Concurenţei, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul Consiliului Concurenţei solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Depune concluzii scrise în acest sens.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.261/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie invocată de Societatea Comercială "Adicost Exim" - S.R.L. din Suceava în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că din interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, pentru a căror încălcare a fost sancţionată autoarea excepţiei în calitate de distribuitor al unor produse, rezultă că legiuitorul a avut în vedere sancţionarea directă a celui care fixează şi impune preţurile, aşadar a furnizorului, iar nu a distribuitorului. De asemenea, se arată că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 stabileşte obligaţia aplicării unor eventuale sancţiuni cu luarea în considerare a principiului proporţionalităţii, iar aplicarea sancţiunii amenzii asupra cifrei de afaceri atât a furnizorului, cât şi a tuturor distribuitorilor nu are în vedere respectarea acestui principiu de proporţionalitate între fapta săvârşită şi măsura de sancţionare luată. În condiţiile în care activitatea distribuitorului are ca obiect distribuţia produselor unui număr mare de furnizori, aplicarea unei sancţiuni pentru o posibilă încălcare a legislaţiei concurenţei - chiar numai cu unul dintre aceştia - afectează prin cuantum drepturile consacrate de art. 45 şi art. 135 din Legea fundamentală. Astfel, sancţiunea aplicată unui distribuitor asupra cifrei totale de afaceri nu reflectă influenţa pe piaţă pe un anumit segment de produse, afectând în mod evident şi covârşitor libertatea economică, corolar firesc al dreptului de proprietate privată ce ţine de esenţa unei economii de piaţă şi posibilitatea oricărei persoane de a iniţia şi desfăşura o activitate cu scop lucrativ. Lipsa de proporţionalitate între cuantumul sancţiunilor aplicate furnizorului şi distribuitorilor, răspunzători solidar fără ca pentru dovada vinovăţiei lor să fie necesară dovedirea intenţiei sau a faptului că eventualele practici anticoncurenţiale au fost puse în aplicare, determină ca, în soluţionarea cererilor formulate, aceştia să nu poată beneficia de un proces echitabil.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că aplicarea unui regim sancţionator în faza administrativă nu aduce atingere principiului liberului acces la justiţie, întrucât, în faţa instanţei, atât furnizorul, cât şi distribuitorul pot să-şi exercite toate drepturile procesuale. De asemenea, faptul că legiuitorul a ales să sancţioneze din punct de vedere contravenţional un agent economic, prin stabilirea unui anumit sistem de determinare a cuantumului amenzii, nu determină încălcarea libertăţii economice sau a principiilor economiei de piaţă, reglementarea criticată fiind stabilită în limitele principiilor dreptului contravenţional referitoare la regimul sancţionator.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În opinia Guvernului, prevederile legale criticate nu încalcă normele constituţionale invocate, deoarece, pe orice piaţă, nici furnizorii şi nici distribuitorii nu se pot prevala de principiul libertăţii economice pentru a avea comportamente anticoncurenţiale. Totodată, arată că revine instanţelor judecătoreşti să se pronunţe dacă aplicarea dispoziţiilor legii, respectiv incidenţa sancţiunilor şi individualizarea acestora de către autoritatea publică, a fost sau nu proporţională cu fapta săvârşită.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că normele legale criticate stabilesc amenzi contravenţionale în vederea combaterii unor practici anticoncurenţiale şi a interzicerii concentrărilor economice având ca obiect restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa românească şi nu contravin prevederilor constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, potrivit cărora: "Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţiunii următoarele fapte:

a)încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), ale art. 6 sau ale art. 12".

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 45 privind Libertatea economică, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 135 alin. (1), potrivit cărora "Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

Art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 stabileşte sancţiuni contravenţionale în vederea combaterii unor practici anticoncurenţiale şi a interzicerii concentrărilor economice având ca obiect restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa românească. Aceste dispoziţii sunt în sensul art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, potrivit căruia "Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie", astfel încât nu numai că nu restrâng exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, ci dau expresie dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 45 şi art. 135 alin. (1) din Legea fundamentală. Principiul consacrat de Constituţie potrivit căruia economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera concurenţă, precum şi garantarea liberului acces al persoanei la o activitate economică şi a liberei iniţiative, prevăzute de normele constituţionale invocate, nu pot fi privite decât în cadrul creat de stat, prin reglementări adecvate, în realizarea sarcinilor ce îi revin potrivit art. 135 alin. (2) din Constituţie. Aşa fiind, stabilirea unei contravenţii pentru fapte apreciate ca fiind practici anticoncurenţiale şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune a legiuitorului, care, cu referire la prevederile din legea criticată, exprimă preocuparea statului pentru a asigura libertatea comerţului şi respectarea principiilor concurenţei loiale.

Curtea constată că nici susţinerile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil nu pot fi primite, întrucât textul de lege ce face obiectul excepţiei nu conţine nicio dispoziţie de natură să îngrădească în vreun fel acest drept. Orice persoană ce se consideră vătămată prin aplicarea art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 are deschisă calea accesului la justiţie şi poate beneficia, în mod corespunzător, de toate garanţiile pe care le presupune dreptul la un proces echitabil.

De altfel, criticile formulate vizează, în cea mai mare parte, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale ce fac obiectul excepţiei, în corelaţie cu prevederile art. 2 alin. (2) şi art. (5) alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. Astfel, autorul excepţiei susţine că din interpretarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 rezultă că legiuitorul a avut în vedere sancţionarea directă a celui care fixează şi impune preţurile, aşadar a furnizorului, iar nu a distribuitorului, precum şi că aplicarea sancţiunii amenzii asupra cifrei de afaceri a furnizorului şi a tuturor distribuitorilor nu are în vedere principiul de proporţionalitate între fapta săvârşită şi sancţiunea aplicată, aşa cum prevede art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996. Aşadar, în esenţă, criticile se referă la modul de interpretare a unor prevederi legale, ceea ce nu este de competenţa Curţii Constituţionale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă "numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [... ]". Competenţa de a aprecia cu privire la faptul dacă sancţiunea a fost corect aplicată, precum şi cu privire la respectarea, în speţă, a prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 revine instanţei de judecată.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Adicost Exim" - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 1.261/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta