Decizie nr. 16 din 22 ianuarie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari) la Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (3), ale art. 11 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 434/R/2001 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 ianuarie 2002, în prezenta autorului excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea a amânat pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise de către autorul excepţiei, pentru data de 22 ianuarie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 iulie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 434/R/2001, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari) la Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (3), art. 11 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în cadrul unui recurs împotriva hotărârii prin care autorul excepţiei a fost obligat faţă de Asociaţia de proprietari de apartamente nr. 55 Braşov la plata cotei-părţi din cheltuielile comune de întreţinere neachitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 la Legea nr. 114/1996, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care îl declara vinovat pe proprietarul pe care chiar statul, prin organele sale, l-a lipsit de venituri, fiind pus astfel într-o imposibilitate materială obiectivă de a-şi executa obligaţia de plată a cotei-părţi din cheltuielile comune de întreţinere. Textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, privind garantarea demnităţii omului şi a dreptatii ca valori supreme, ale art. 43, ce instituie obligaţia statului de a proteja social persoana lipsită de mijloace de existenta, precum şi ale art. 25 alin. (1) din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Autorul excepţiei se considera "victima abuzului de stat", fiind înlăturat ilegal din funcţie şi din profesie în anul 1993 şi nefiind repus în drepturi nici până în prezent.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, autorul excepţiei susţine ca acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 16 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, obligaţia plăţii taxei de timbru către stat este neconstitutionala în cazul unei persoane care a ajuns în imposibilitate de plată datorită instituţiilor statului. Pe de altă parte, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii este încălcat în condiţiile în care asociaţia de proprietari este scutită de plată taxei de timbru în cazul introducerii unei acţiuni împotriva unei persoane aflate în imposibilitate de plată, în timp ce aceasta persoana nu este scutită de taxa de timbru în cazul exercitării căilor de atac.

Dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, care prevăd sancţiunea anulării acţiunii sau cererii în cazul neplatii taxei de timbru, sunt considerate neconstituţionale în raport cu prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 24 şi 128 din Constituţie şi cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Autorul excepţiei susţine ca aceasta sancţiune, care are ca efect împiedicarea judecării cererii sale şi a exercitării pe aceasta cale a dreptului la apărare, este neconstitutionala în condiţiile în care nu el, ci statul este vinovat de situaţia în care se afla.

Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată în ceea ce priveşte art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 la Legea nr. 114/1996, republicată, este neîntemeiată, întrucât nu este admisibil ca o persoană sa nu achite cheltuielile de întreţinere a locuinţei, iar acestea să fie suportate de alte persoane. Asociaţia de proprietari este reprezentanta tuturor proprietarilor, având în aceasta calitate dreptul de a formula cereri de chemare în judecata pentru neplata cheltuielilor comune de întreţinere, iar acest drept nu contravine Constituţiei.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (3), ale art. 11 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 instanţa de judecată opineaza ca "acestea exced cadrului procesual".

În concluzie, instanţa apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata. Dispoziţiile art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 la Legea nr. 114/1996, republicată, sunt conforme cu prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, obligaţia de plată a cheltuielilor comune de întreţinere şi dreptul asociaţiei de proprietari de a chema în judecata proprietarul vinovat de neplata cheltuielilor comune neincalcand principiile consacrate de prevederea constituţională. De asemenea, textele criticate nu contravin nici prevederilor art. 43 din Constituţie, întrucât asociaţia de proprietari, fiind o persoană juridică privată, îi reprezintă pe toţi membrii ei şi este indreptatita, în aceasta calitate, sa introducă acţiuni în justiţie pentru neplata cheltuielilor comune.

În privinta dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 Guvernul invoca jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţii din această lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari) la Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 alin. (3), ale art. 11 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii legale care la data pronunţării încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale aveau următorul cuprins:

–art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari) la Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "Asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.";

–art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare: "Valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarata în acţiune sau în cerere. Dacă aceasta valoare este contestată sau apreciată de instanţa ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2) din prezenta lege.";

–art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare: "Cererile pentru exercitarea căilor ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxeaza cu 50% din:

–taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabila în bani, soluţionată de prima instanţa;

–taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani.";

–art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare: "Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii."

Ulterior datei sesizării Curţii Constituţionale a fost emisă Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 28 august 2001. Prin art. I pct. 3 din ordonanţa textul art. 11 din Legea nr. 146/1997 a fost modificat, alin. (1) având în prezent următorul cuprins: "Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxeaza cu 50% din:

–taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabila în bani, soluţionată de prima instanţa;

–taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani."

Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 a intrat în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, 28 august 2001. Curtea Constituţională, prin Decizia Plenului nr. III din 31 octombrie 1995 privind judecarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale modificate ulterior invocarii excepţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, a statuat ca în cazul modificării unei dispoziţii legale atacate până la data soluţionării excepţiei Curtea este competenţa să se pronunţe dacă textul atacat, în noua sa redactare, menţine soluţia legislativă de principiu, anterioară modificării, motivele de neconstituţionalitate rămânând aceleaşi. În cazul de faţa modificările aduse dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 nu vizează substanţa reglementării, soluţia legislativă de principiu, precum şi motivele de neconstituţionalitate invocate de autorul excepţiei rămânând aceleaşi. În consecinţa, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, în redactarea actuala.

În susţinerea excepţiei autorul acesteia a invocat încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:

–art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.";

–art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–art. 43: "(1) Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

(2)Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţa medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asistenţa socială prevăzute de lege.";

–art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

De asemenea, se invoca şi încălcarea următoarelor dispoziţii din acte internaţionale:

–art. 25 alin. (1) din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţa corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunastarii proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinta, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boala, de invaliditate, vaduvie, batranete sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta ca urmare a unor împrejurări independente de voinţa sa.";

–art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice, ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.

2.Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

3.Orice acuzat are, în special, dreptul:

a)să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b)sa dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c)să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;

d)sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii;

e)să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca aceasta este nefondata.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 la Legea nr. 114/1996, republicată, Curtea retine ca prin apartenenţa lor la o asociaţie de proprietari, fiecare dintre aceştia are obligaţia de a achită cota ce îi revine din cheltuielile comune, legate de administrarea, întreţinerea şi reparaţiile proprietăţii comune. Asadar, plata de către membrii asociaţiilor de proprietari a cheltuielilor comune nu este o obligaţie instituită de stat şi în folosul statului, ci constituie o obligaţie civilă, izvorata din acordul de asociere şi din relaţiile contractuale stabilite între asociaţie, în numele membrilor, şi furnizorii serviciilor de interes comun. Având în vedere natura juridică civilă a acestei obligaţii, de a contribui la cheltuielile comune de întreţinere, şi ţinând seama de faptul ca nici prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 43 din Constituţie şi nici cele ale art. 25 alin. (1) din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului nu prevăd obligaţia statului de a interveni cu măsuri de exonerare de răspundere a unei persoane pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de aceasta, Curtea constata că nu poate fi primită susţinerea autorului excepţiei ca dispoziţiile art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 la Legea nr. 114/1996, republicată, prin care este recunoscut dreptul asociaţiei de proprietari de a acţiona în justiţie pe proprietarii care nu îşi îndeplinesc aceasta obligaţie, sunt neconstituţionale.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei ca termenul "vinovat", folosit în art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 la Legea nr. 114/1996, republicată, este neconstitutional în măsura în care îl include pe proprietarul care a fost pus în imposibilitate de a-şi executa obligaţia din cauza acţiunii culpabile a organelor statului, Curtea constata ca aceasta priveşte o problemă de interpretare a legii, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu intră în competenţa sa, ci în competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti, acestea urmând sa aprecieze dacă autorului excepţiei i se poate imputa sau nu vreo culpa în neachitarea cotei-părţi din cheltuielile de întreţinere.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, acestea reglementează modul de calcul al taxei de timbru şi, respectiv, cuantumul acesteia în cazul exercitării apelului sau recursului. Curtea constata ca aceste dispoziţii nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, întrucât instituirea taxelor de timbru reprezintă o aplicare a principiului consacrat la art. 53 alin. (1) din Constituţie, conform căruia cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Asa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenta Curţii Constituţionale, este legal şi firesc ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de instanţele judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 7 din 2 martie 1993, rămasă definitivă prin Decizia nr. 39 din 7 iulie 1993, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993, şi Decizia nr. 30 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999.

În acelaşi sens Curtea retine ca nici dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incalcate, întrucât aceste dispoziţii nu instituie vreo interdicţie cu privire la instituirea taxelor de timbru.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea principiului egalităţii, consacrat de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât asociaţia de proprietari este scutită de taxa de timbru, în timp ce proprietarul nu beneficiază de aceasta scutire, Curtea constata ca şi aceasta este nefondata. În jurisprudenta Curţii Constituţionale s-a stabilit ca "instituirea unor excepţii de la regula generală a plăţii taxelor judiciare de timbru (scutiri de plată taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusă acestui principiu constituţional. Potrivit art. 138 alin. (1) din Constituţie, «Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege», fiind, asadar, la latitudinea legiuitorului sa stabilească scutiri de taxe sau impozite, având în vedere situaţii diferite, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi. Plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligaţie constituţională a cetăţenilor, prevăzută de art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care «Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice.»" În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 175 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, care prevăd anularea acţiunii sau cererii în cazul neplatii taxei de timbru, acestea nu contravin, asa cum susţine autorul excepţiei, prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, ale art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac, şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât anularea acţiunii sau cererii, în cazul prevăzut de textul menţionat, constituie o sancţiune normală pentru neîndeplinirea indatoririi fundamentale de contribuţie la cheltuielile publice prin plata taxelor judiciare de timbru.

În sfârşit, în ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei ca instanţele de judecată nu ar trebui sa îi aplice aceste texte legale, deoarece situaţia sa de insolvabilitate se datorează organelor statului, Curtea retine ca examinarea modului de aplicare a legii de către instanţe, în funcţie de împrejurări ca cele menţionate, nu intră în competenţa sa. Asemenea împrejurări pot fi relevante în cadrul procedurilor administrative şi judiciare de drept comun, în soluţionarea de către autorităţile publice competente a eventualelor cereri formulate în vederea acordării de facilităţi la plata taxelor de timbru, în baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 2 din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari) la Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a celor ale art. 2 alin. (3), art. 11 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 434/R/2001 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Vlad Mihai Cercel