Decizie nr. 207 din 4 mai 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 şi 2 şi ale art. 160^4 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Irimia Tănase în Dosarul nr. 677/P/2003 al Judecătoriei Galaţi.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, arătând că textele legale criticate au mai format anterior obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea statuând că acestea sunt constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 9 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 677/P/2003, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 şi următoarele din Codul de procedură penală, "respectiv întreaga secţiune care se referă la liberarea sub control judiciar sau pe cauţiune", excepţie ridicată de Irimia Tănase, inculpat în dosarul menţionat.

Din motivarea excepţiei rezultă că autorul acesteia se referă de fapt la dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 şi 2 şi ale art. 160^4 alin. 1 din Codul de procedură penală, care prevăd condiţiile în care pot fi luate măsurile procesuale liberării provizorii sub control judiciar şi, respectiv, liberării provizorii pe cauţiune. Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (10), potrivit cărora "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune". Se motivează că, în timp ce prevederile constituţionale nu condiţionează dreptul arestatului preventiv de a cere liberarea, în cele două forme menţionate, textele legale criticate pun condiţia ca infracţiunea să fie săvârşită din culpă, iar dacă este săvârşită cu intenţie, pedeapsa prevăzută de lege să nu depăşească 12 ani, precum şi ca învinuitul sau inculpatul să nu fie recidivist, aşa cum este cazul autorului excepţiei ridicate în cauză.

Exprimându-şi opinia, Judecătoria Galaţi apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile constituţionale prevăd dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, însă este atributul legiuitorului să stabilească condiţiile în care aceste măsuri pot fi luate. Persoana arestată poate să ceară liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, însă luarea acestei măsuri se face în cazurile prevăzute de lege, cu respectarea Codului de procedură penală.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.

Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se arată că dreptul constituţional de a cere punerea în libertate nu poate fi exercitat decât în condiţiile legii, potrivit regulilor de procedură penală, iar legiuitorul are competenţa exclusivă a a stabili condiţiile în care persoana arestată preventiv poate beneficia de liberare provizorie [art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată]. Pe de altă parte, prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie, republicată, stabilesc că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, printre altele, pentru desfăşurarea instrucţiei penale. Se citează din Decizia Curţii Constituţionale nr. 340 din 16 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 10 octombrie 2003, în care se arată că "este atributul constituţional al legiuitorului ca, din raţiuni de politică penală, să restrângă sfera de aplicare a măsurii liberării provizorii [...], prin interzicerea acesteia în cazul săvârşirii unor infracţiuni grave".

Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că excepţia este neîntemeiată, întrucât dreptul persoanei arestate de a cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune nu se realizează decât în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, care arată în ce condiţii poate fi luată această măsură. Restrângerea exerciţiului acestui drept se face în baza prevederilor art. 53 din Constituţie, republicată, care impun necesitatea asigurării instrucţiei penale. Prin urmare, interzicerea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune a arestaţilor care au săvârşit infracţiuni intenţionate sancţionate cu închisoare ce depăşeşte 12 ani sau care sunt recidivişti, se face în scopul bunei funcţionări a procesului penal.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 şi 2 şi ale art. 160^4 alin. 1 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

–Art. 160^2 alin. 1 şi 2: "Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 12 ani.

Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care învinuitul sau inculpatul este recidivist ori când există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.";

–Art. 160^4 alin. 1: "Liberarea provizorie pe cauţiune se poate acorda de instanţa de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, când s-a depus cauţiunea şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 160^2 alin. 1 şi 2."

Autorul excepţiei consideră aceste dispoziţii ca fiind contrare prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (10) referitoare la dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, fără să prevadă vreo condiţie, în timp ce dispoziţiile legale criticate prevăd, între altele, ca arestatul să nu fi săvârşit o infracţiune intenţionată sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani sau să nu fie recidivist.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 şi art. 160^4 din Codul de procedură penală, prin raportare la prevederile art. 23 alin. (10) din Constituţie, republicată, potrivit cărora "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune", Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Ridicarea excepţiei se bazează pe o greşită înţelegere a prevederilor constituţionale invocate, deoarece dreptul constituţional al persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune nu se poate realiza decât în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, care arată în ce situaţii poate funcţiona o măsură procesuală, oricare ar fi aceasta. Restrângerea exerciţiului dreptului constituţional menţionat se face pe baza prevederilor constituţionale ale art. 53, care impun necesitatea asigurării desfăşurării instrucţiei penale. Interzicerea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune a arestaţilor preventiv care au săvârşit infracţiuni sancţionate cu închisoare ce depăşeşte 12 ani sau care sunt recidivişti, ca în speţă, se face în scopul bunei desfăşurări a procesului penal.

Curtea Constituţională a mai fost sesizată şi s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 şi art. 160^4 din Codul de procedură penală, în acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 92 din 11 mai 2000, nr. 15 din 18 ianuarie 2001, nr. 41 din 7 februarie 2002 şi, recent, nr. 36 din 29 ianuarie 2004, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 iulie 2000, nr. 167 din 2 aprilie 2001, nr. 144 din 25 februarie 2002 şi, respectiv, nr. 130 din 13 februarie 2004. Excepţiile au vizat, ca şi în prezenta cauză, condiţiile în care pot fi acordate măsuri procesuale privind liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, şi anume fie durata pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, fie calitatea de recidivist sau în genere periculozitatea infractorului. Temeiul constituţional al criticilor de neconstituţionalitate l-a reprezentat art. 23 alin. (7), devenit după republicare alin. (10), iar Curtea Constituţională a respins excepţiile cu aceeaşi motivare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să schimbe această jurisprudenţă, Curtea constată că atât considerentele acestor decizii, cât şi soluţiile pronunţate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte aspectele învederate de autorul excepţiei, referitoare, în esenţă, la legalitatea mandatului de arestare, precum şi la respectarea normelor procesual penale privind audierea martorilor, Curtea reţine că, potrivit competenţei sale, nu se poate pronunţa asupra acestor aspecte, ele fiind de resortul instanţei judecătoreşti. Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "în exercitarea controlului, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 şi 2 şi ale art. 160^4 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Irimia Tănase în Dosarul nr. 677/P/2003 al Judecătoriei Galaţi.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu