Decizie nr. 509 din 5 decembrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, excepţie ridicată de Csehi Agnes în Dosarul nr. 13.654/320/2012 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 619D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 13.654/320/2012, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, excepţie ridicată de Csehi Agnes într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de reglementările legale în materie silvică.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dreptul de proprietate nu este garantat şi ocrotit de lege, în măsura în care o administrare necorespunzătoare a proprietăţii private poate avea ca efect obligarea persoanei care are în proprietate un teren cu destinaţie forestieră la plata unor despăgubiri către o altă entitate (respectiv Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin autorităţile subordonate), fără niciun fel de contraprestaţie, fără ca sancţiunea să fie justificată prin crearea unui prejudiciu unei autorităţi sau instituţii ale statului şi fără ca proprietarul să fie vinovat, în mod direct, de producerea prejudiciului.

Totodată, consideră că textul criticat este contrar şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (2), deoarece nu se poate vorbi de o justă aşezare a sarcinilor fiscale, în condiţiile în care proprietarul unui teren cu destinaţie forestieră este ţinut să despăgubească o autoritate publică, neproprietară asupra acestuia şi neprejudiciată în urma tăierii arborilor, întrucât nu a încheiat la timp o "convenţie" pentru administrarea şi asigurarea serviciilor silvice, respectiv paza pădurii, cu entitatea competentă.

Judecătoria Târgu Mureş opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite în condiţiile legii, iar impunerea unor limitări ale acestui drept nu este de natură să încalce prevederile constituţionale, în măsura în care sunt respectate cerinţele referitoare la proporţionalitate, iar obligaţia impusă de textul criticat respectă prevederile art. 53 din Constituţie.

De asemenea, arată că instituirea obligaţiei de despăgubire în sarcina proprietarilor de terenuri cu destinaţie forestieră unde s-au descoperit pagube şi nu este încheiată o asigurare nu contravine echităţii fiscale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că prevederile criticate, precum şi celelalte acte normative în materie forestieră reglementează obligativitatea administrării şi asigurării serviciilor silvice la toate pădurile, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice de interes public. Calitatea pe care o are statul, aceea de reprezentant al societăţii interesate în ocrotirea fondului forestier şi asigurarea echilibrului ecologic, justifică o astfel de reglementare, care este adoptată tocmai în aplicarea dispoziţiilor constituţionale, şi nu instituie plata vreunei taxe sau impozit.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 15 noiembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 6 aprilie 2007.

Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: "(5) Contravaloarea pagubelor constatate potrivit alin. (4) se determină în condiţiile art. 3, 4 sau 5, după caz, şi se suportă în cuantum de 50% de către proprietarii pădurilor private care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice şi în cuantum de 100% de către unităţile administrativ-teritoriale care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice".

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi legale sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumită de faptul că a fost sancţionată contravenţional şi obligată la plata a 50% din contravaloarea pagubelor produse în pădurea a cărei proprietară este, ca urmare a nerespectării prevederilor legale referitoare la regimul silvic, respectiv ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de a asigura administrarea pădurii/serviciile silvice (paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier), stabilite în condiţiile legii.

Astfel, aceasta susţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, care instituie o obligaţie în sarcina persoanei ce are în proprietate un teren cu destinaţie forestieră la plata unor despăgubiri către o altă entitate (respectiv Ministerul de resort, prin autorităţile subordonate sau în contul administratorului sau al prestatorului de servicii silvice) sunt neconstituţionale, întrucât nu beneficiază de niciun fel de contraprestaţie din partea acesteia. De asemenea, arată că sancţiunea nu este justificată, deoarece nu s-a creat un prejudiciu statului, proprietarul nefiind vinovat, în mod direct, de producerea pagubei terenului forestier cu destinaţie silvică al cărui proprietar este chiar persoana păgubită, ceea ce contravine prevederilor constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate, precum şi celor privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

II. Dispoziţiile criticate au mai format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, raportat la critici şi prevederi constituţionale identice, sens în care este Decizia nr. 492 din 21 noiembrie 2013*) (nepublicată la data pronunţării prezentei decizii), prin care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, prilej cu care a reţinut, în principal, următoarele:

Notă *) Decizia nr. 492 din 21 noiembrie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 22 ianuarie 2014.

1.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 a fost adoptată ca urmare a necesităţii îndepliniri obiectivelor Planului de acţiune forestier al Uniunii Europene (2007-2011), plan care vizează instituirea unui cadru coerent referitor la iniţiativele pentru păduri la nivelul Uniunii Europene, fiind un instrument de coordonare a acţiunilor europene şi a politicilor forestiere ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Din analiza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, rezultă că există obligaţia proprietarilor de păduri, indiferent de forma de proprietate, de a asigura administrarea şi serviciile silvice prin încheierea unui contract. Această obligaţie are natura unei obligaţii propter rem, fiind instituită în considerarea naturii bunului - pădurile, vegetaţia forestieră şi fondul forestier, în general, constituindu-se în bunuri de interes public.

2.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută pentru motivele arătate în continuare.

2.1.Sumele calculate în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, respectiv contravaloarea pagubelor, nu se transferă în proprietatea unei alte "entităţi (respectiv Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin autorităţile subordonate)", ci se fac venit la Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor/Fondul de ameliorare a fondului funciar, după caz. În situaţia în care se constată pagube în păduri sau în vegetaţia forestieră pentru care nu sunt asigurate administrarea/serviciile silvice în condiţiile legii, sumele care se determină ca despăgubiri se fac venit la Fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit în temeiul art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi care se află la dispoziţia ministerului de resort, şi se virează ocolului silvic cu care proprietarul încheie ulterior contract de administrare/servicii silvice, potrivit art. 8 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, astfel cum este şi în speţa de faţă.

2.2.Exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu poate fi absolutizat decât făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, "în condiţiile legii organice". Ca atare, potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (7) din Constituţie, "dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului". În aplicarea acestor dispoziţii, Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, prevede în cuprinsul titlurilor II şi III reguli stricte cu privire la obligaţiile proprietarului de fond forestier, indiferent de forma de proprietate, referitoare la obligaţia de respectare a regimului silvic şi a regulilor privind protecţia mediului, a amenajamentelor silvice, precum şi alte obligaţii.

2.3.În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia legiuitorul poate aprecia în funcţie de nevoia reală a comunităţii măsurile de limitare a exerciţiului dreptului de proprietate (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, paragraful 46), privarea de proprietate fiind permisă în măsura în care aceasta urmăreşte un scop legitim de utilitate publică (Hotărârea din 6 decembrie 2001, pronunţată în Cauza Tsironis împotriva Greciei, paragrafele 38-39).

Noţiunea de "utilitate publică" este amplă prin natura sa, astfel încât legiuitorul dispune de o largă latitudine pentru a duce o politică economică şi socială, instanţa europeană respectând modalitatea în care el concepe imperativele utilităţii publice, însă mai puţin atunci când o prevedere se dovedeşte în mod evident lipsită de orice temeiuri justificatoare. În ce priveşte marja de apreciere a ceea ce poate fi considerat "interes public", din jurisprudenţa aceleiaşi instanţe se desprinde ideea că aceasta trebuie să fie una flexibilă (Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, paragrafele 38-45).

2.4.Potrivit prevederilor Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional [art. 1 alin. (1)], care este, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional [art. 3 alin. (1) ] şi sunt obligatorii administrarea, precum şi asigurarea serviciilor silvice [art. 10 alin. (1)].

Având în vedere faptul că pădurea constituie un bun de interes naţional, legiuitorul a reglementat un cadru legislativ strict în privinţa conţinutului dreptului de proprietate asupra acesteia. Referitor la atributul de folosinţă, acest cadru legal are în vedere administrarea pădurii şi asigurării serviciilor silvice prin ocoale silvice pe bază de contract [art. 10 alin. (1) şi (3) din Codul silvic] şi, în mod evident, aplicarea regimului silvic cu toate obligaţiile pe care acesta le presupune [art. 6 alin. (1) din Codul silvic]. Rezultă că legiuitorul a înţeles să stabilească în acest fel conţinutul dreptului de proprietate asupra pădurii/fondului forestier, sub aspectul atributului de folosinţă, tocmai în aplicarea art. 44 alin. (1) şi (7) din Constituţie.

Din cele expuse mai sus, rezultă că dreptul de proprietate asupra pădurii - care constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - este supus unei reglementări stricte din partea statului. O atare reglementare este justificată, fiind proporţională cu scopul legitim urmărit, şi anume asigurarea gestionării durabile a pădurilor, prin care legiuitorul a dorit, pe de o parte, ca proprietarul să continue politica în materie forestieră începută înainte de punerea în posesia proprietarilor, persoane fizice şi juridice, a terenurilor forestiere, în temeiul legilor funciare, respectiv executarea lucrărilor tehnice silvice conform amenajamentelor silvice şi reglementărilor impuse de regimul silvic, iar, pe de altă parte, să asigure cadrul legal pentru realizarea sarcinilor referitoare la protecţia mediului.

Ca atare, măsurile instituite de prevederile legale nu echivalează cu o sarcină asupra proprietăţii, ci sunt obligaţii impuse proprietarului în considerarea bunului pentru a se asigura gestionarea durabilă a pădurilor/fondului forestier. Raportat la scopul legitim urmărit, Curtea constată că regimul special de reglementare a atributului de folosinţă, inclusiv sub aspectul obligaţiei care incumbă proprietarilor de a încheia contractul de administrare/servicii silvice, este adecvat, necesar şi proporţional, respectând un just echilibru între interesele generale ale societăţii şi cele particulare ale titularilor dreptului de proprietate.

2.5.Sancţiunea contravenţională, precum şi plata contravalorii pagubelor produse fondului forestier sunt o consecinţă a nerespectării prevederilor legale referitoare la obligativitatea unei administrări corespunzătoare a proprietăţii asupra pădurii, indiferent de forma de proprietate. Astfel, titularul dreptului de proprietate asupra pădurii este cel care suportă atât riscul pieirii bunului în ipoteza/limitele prevăzute de lege, potrivit principiului res perit domino, cât şi contravaloarea pagubelor constatate sau, după caz, o parte din contravaloarea acestora, tocmai datorită nerespectării de către acesta a dispoziţiilor legale incidente.

Aşadar, prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, ci, dimpotrivă, prin adoptarea acestora, legiuitorul a stabilit anumite măsuri suplimentare pentru protejarea şi conservarea pădurilor, precum şi regenerarea vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, cum sunt, în speţa de faţă, cele referitoare la obligarea unei administrări corespunzătoare a fondului forestier, indiferent de titularii dreptului de proprietate.

3.Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât sumele care se determină ca despăgubiri nu reprezintă o sarcină fiscală, în sensul de impozite sau taxe ce se fac venit la bugetul de stat, ci sunt sume încasate cu titlu de despăgubiri şi se fac venit la Fondul de ameliorare a fondului funciar.

III. Faţă de cele prezentate mai sus, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Csehi Agnes în Dosarul nr. 13.654/320/2012 al Judecătoriei Târgu Mureş şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu