referitoare la dispozițiile art. 125 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare
Dosar nr. 2.417/1/2024
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Lavinia Curelea | - judecător la Secția I civilă |
| Simona Lala Cristescu | - judecător la Secția I civilă |
| Mirela Vișan | - judecător la Secția I civilă |
| Cristina Truțescu | - judecător la Secția I civilă |
| Maricel Nechita | - judecător la Secția I civilă |
| Virginia Florentina Duminecă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Valentina Vrabie | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Simona Maria Zarafiu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mihaela Mîneran | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Marcela Marta Iacob | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Andreea Marchidan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Nicoleta Ghica-Velescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ionel Florea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Pohrib | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ramona Maria Gliga | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.417/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 27.626/3/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 17 octombrie 2024, în Dosarul nr. 27.626/3/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă dispozițiile art. 125 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la ajutorul de deces, sunt aplicabile în cazul decesului unui beneficiar al unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea unei pensii potrivit Legii nr. 263/2010.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010):
Articolul 125
(1)În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.
(2)Dovada prevăzută la alin. (1) se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.
(3)Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 27.626/3/2023, reclamanta a solicitat să se dispună obligarea casei teritoriale de pensii la plata ajutorului de deces, cu aplicarea actualizării cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare, până la executarea integrală a obligației principale.
În motivare, reclamanta a arătat că, în urma decesului survenit la data de 19 mai 2023, s-a adresat casei teritoriale de pensii pentru acordarea ajutorului de deces, dar i-a fost comunicat refuzul de acordare a acestuia pentru considerentul că defunctul avea calitatea de pensionar conform Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004).
Reclamanta a susținut că sistemul de pensii aplicabil judecătorilor și procurorilor face parte din sistemul public de asigurări sociale și nu reprezintă un sistem neintegrat, ca în cazul altor categorii profesionale (de exemplu, avocați, personalul clerical și cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege etc.), astfel că se aplică regulile generale prevăzute de Legea nr. 263/2010, iar dispozițiile privind alte drepturi de asigurări sociale sunt incidente deopotrivă, fără privilegii și fără discriminări, tuturor beneficiarilor drepturilor de asigurări sociale în sistemul public, inclusiv magistraților.
De asemenea, a menționat că, potrivit art. 6 alin. (1) pct. II din Legea nr. 263/2010, magistrații sunt asigurați obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii.
În apărare, pârâta a arătat că prestațiile de asigurări sociale acordate sub formă de pensii sunt suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat și sunt stabilite după norme proprii sistemului public de pensii, referitoare la vârsta standard de pensionare, stagiul minim sau complet de cotizare realizat și particularitățile locului de muncă.
Pensia de serviciu la care sunt îndreptățiți magistrații are ca temei Legea nr. 303/2004 (art. 82-86). Modalitatea de stabilire, condițiile de stabilire și de acordare, baza de calcul, actualizarea pensiei de serviciu, categoriile de beneficiari și sursa de finanțare sunt reglementate în condiții specifice stabilite prin această lege specială.
Persoanele pentru care pensia de serviciu reflectă cele două componente, și anume pensia din sistemul public (de asigurări sociale) și suplimentul de la bugetul de stat, sunt pensionare ale sistemului public de pensii, beneficiind de prestațiile de asigurări sociale și facilitățile acordate beneficiarilor acestui sistem (de exemplu, bilete de tratament, reduceri pentru transport intern, ajutor de deces).
Având în vedere că la data decesului (19 mai 2023) defunctul nu îndeplinea condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, fiind beneficiar doar al pensiei de serviciu, reclamanta nu putea beneficia de ajutor de deces.
Prin Sentința civilă nr. 306 din 29 ianuarie 2024, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta casa de pensii să plătească reclamantei ajutorul de deces pentru defunctul decedat la data de 19 mai 2023 în cuantumul prevăzut de dispozițiile art. 125 din Legea nr. 263/2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că dispozițiile Legii nr. 303/2004 nu cuprind reglementări privind ajutorul de înmormântare, dar dispozițiile art. 125 din Legea nr. 263/2010 prevăd acest beneficiu.
Textul de lege prevede că ajutorul de înmormântare se acordă în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, nefăcându-se distincție cu privire la calitatea de pensionar în sensul dacă cel decedat este pensionar ce beneficiază de o pensie în sistemul public de pensii sau de o pensie de serviciu. Or, unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.
Legea nr. 303/2004 reglementează statutul judecătorilor și procurorilor și prevede dreptul acestora la pensia de serviciu, însă Legea nr. 263/2010 reprezintă dreptul comun în materie de pensii și asigurări sociale; această lege conține reguli cu privire la stabilirea și plata pensiei, la modalitatea de contestare a deciziei de pensionare, reguli care se aplică și pensionarilor magistrați, chiar dacă dreptul la pensia de serviciu este prevăzut de Legea nr. 303/2004.
Ajutorul de deces nu este raportat la vreun cuantum al pensiei, singurele condiții ce trebuie îndeplinite fiind să se facă dovada calității de pensionar sau de asigurat a celui decedat și dovada că solicitantul a suportat cheltuielile de înmormântare.
În cauză, pârâta nu a contestat faptul că reclamanta îndeplinește aceste condiții legale, învederând doar faptul că autorul acesteia era beneficiarul unei pensii de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2004, argument ce nu poate fi reținut, în raport cu dispozițiile legale enunțate anterior.
Prin cererea de apel, pârâta a susținut că pensiile recunoscute în sistemul public sunt cele enumerate în cuprinsul art. 51 (pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială, pensia de invaliditate și pensia de urmaș) din Legea nr. 263/2010.
Anterior datei decesului, soțul defunct al reclamantei avea calitatea de titular al unei pensii de serviciu, neîndeplinind până la data decesului condițiile pentru acordarea unei pensii din sistemul public de pensii.
Calitatea de beneficiar numai al pensiei de serviciu îl situează pe magistrat în afara sistemului public de pensii și, ca urmare, până la data la care optează pentru pensia din acest sistem (de asigurări sociale), dacă o face, acesta nu are calitatea de pensionar, în sensul Legii nr. 263/2010.
În consecință, apelanta-pârâtă a susținut că pensionarii beneficiari numai de pensie de serviciu, acordată în baza Legii nr. 303/2004, nu pot beneficia de prestațiile de asigurări sociale și facilitățile acordate pensionarilor din sistemul public de pensii, ca urmare a decesului titularului pensiei de serviciu.
Intimata-reclamantă a susținut, în apărare, că sistemul de pensii aplicabil judecătorilor și procurorilor face parte din sistemul public de asigurări sociale și nu reprezintă un sistem neintegrat, astfel că se aplică regulile generale prevăzute de Legea nr. 263/2010.
Completul de judecată al instanței de trimitere a reținut că, în speță, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata ajutorului de deces pentru defunctul său soț care a fost beneficiarul pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2004.
Prin urmare, prezentul litigiu vizează plata unei prestații de asigurări sociale a personalului plătit din fonduri publice, vizat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Totodată, s-a reținut că, spre deosebire de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, în cadrul mecanismului de unificare a practicii reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută cerința noutății chestiunii de drept, iar caracterul imperativ al normei exclude eventualele aprecieri ale instanței de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept de care depinde soluționarea litigiului.
Astfel, apreciind că nu se impune îndeplinirea acestor cerințe, specifice reglementării date de art. 519 din Codul de procedură civilă, instanța de trimitere a constatat îndeplinită situația premisă avută în vedere de legiuitorul delegat la edictarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, asupra chestiunii de drept în discuție, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție nestatuând până în prezent, aceasta nefăcând nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
În subsidiar, s-a reținut că, dată fiind interpretarea diferită a părților asupra normei de drept incidente, interpretare divergentă susceptibilă a se întâlni și în cadrul altor litigii având același obiect, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată are un grad suficient de dificultate pentru a impune intervenția instanței supreme.
În consecință, instanța de trimitere a apreciat că este admisibilă sesizarea în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, soluționarea apelului depinzând de lămurirea modului de interpretare și aplicare a prevederilor art. 125 din Legea nr. 263/2010 referitoare la ajutorul de deces, fiind necesar a se statua dacă aceste dispoziții sunt aplicabile în cazul decesului beneficiarului unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004 care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea unei pensii potrivit Legii nr. 263/2010.
Instanța de trimitere a apreciat că interpretarea dată de apelanta-pârâtă prevederilor art. 125 din Legea nr. 263/2010 privind ajutorul de deces este una eronată.
Astfel, dispozițiile art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 prevăd că pensia prevăzută de acest articol are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.
Prin urmare, reclamanta are dreptul să beneficieze de ajutorul de deces pentru defunctul său soț, neputând fi exclusă din categoria celor care beneficiază de acest ajutor prin raportare la faptul că defunctul era beneficiarul doar al pensiei de serviciu, având în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, din care rezultă regimul juridic al pensiei de serviciu, și, pe de altă parte, împrejurarea că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 6 alin. (1) pct. II din Legea nr. 263/2010, persoanele care sunt numite în cadrul autorității judecătorești, pe durata mandatului, sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii, ceea ce în mod evident atrage consecințe în ceea ce privește componenta contributivă cuprinsă în pensia de serviciu.
Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept pusă în discuție, însă, potrivit încheierii de sesizare, se poate decela opinia părților în această privință din poziția lor procesuală, așa cum rezultă din motivarea acțiunii și a cererii de apel, precum și a apărărilor formulate în cauză.
După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății.
Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care au fost formulate puncte de vedere argumentate și au fost transmise hotărâri judecătorești cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării de față, au rezultat următoarele:
Într-o opinie majoritară s-a apreciat că dispozițiile art. 125 din Legea nr. 263/2010 privind ajutorul de deces sunt aplicabile în cazul decesului unui beneficiar al unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004 care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea unei pensii potrivit Legii nr. 263/2010.
În susținerea acestei opinii s-a reținut, în esență, că regulile generale prevăzute de Legea nr. 263/2010 se aplică deopotrivă tuturor beneficiarilor drepturilor de asigurări sociale în sistemul public, inclusiv magistraților, fără privilegii și fără discriminări. Totodată, s-a arătat că Legea nr. 303/2004 prevede doar un mod de calcul diferit al pensiei, iar, potrivit art. 82 alin. (8) din această lege, pensia de serviciu are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.
Această opinie a fost regăsită atât în practica judiciară, cât și în punctele de vedere teoretice exprimate de judecători.
Într-o opinie minoritară s-a considerat că, din contră, ceea ce interesează este dacă pensia de care a beneficiat defunctul avea sau nu o componentă contributivă, respectiv dacă defunctul avea calitatea de pensionar în sensul Legii nr. 263/2010 la data decesului.
Cu titlu de practică judiciară în sensul acestei opinii a fost identificată o sentință rămasă definitivă.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
Nu au fost identificate decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în procedurile de unificare a practicii judiciare, sau ale Curții Constituționale care să prezinte relevanță în dezlegarea chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări.
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este admisibilă, soluția propusă asupra fondului chestiunii de drept fiind în sensul că ajutorul de deces, ca prestație de asigurări sociale, reglementat de art. 125 din Legea nr. 263/2010, se acordă și în cazul decesului titularului unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004, care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea unei pensii în sistemul public, potrivit Legii nr. 263/2010.X. Înalta Curte de Casație și JustițieX.
Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispozițiile art. 1, ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.
În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se prevede: „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se aplica însă în completare prevederile dreptului comun, respectiv Codul de procedură civilă.
De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ținut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, „în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.
Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării:
(i)existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac;
(ii)cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice;
(iii)existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;
(iv)chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Evaluând elementele sesizării pendinte, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că toate cerințele anterior enunțate sunt întrunite.
Astfel, procesul în care s-a formulat sesizarea are ca obiect plata ajutorului de deces în beneficiul soției supraviețuitoare a defunctului magistrat, titular al pensiei de serviciu acordate în baza legii speciale, fiind vorba, așadar, de prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, care se circumscriu domeniului specific de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Cauza în care a fost formulată sesizarea se află pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în calea de atac a apelului.
Este îndeplinită și condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară.
În legătură cu această condiție, o primă observație care se impune a fi făcută este aceea că, în absența unei definiții legale specifice, noțiunea de „chestiune de drept“ la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate primi un alt înțeles decât cel comun din dreptul procesual civil român, în acord cu prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Mai mult decât atât, însuși preambulul actului normativ ce constituie temeiul prezentei sesizări (ca parte constitutivă obligatorie în cazul ordonanțelor de urgență), având rolul de a facilita înțelegerea acestuia, demonstrează faptul că, și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, rămân de actualitate trăsăturile definitorii ale condiției de admisibilitate în analiză, consacrate consecvent atât în doctrina de specialitate, cât și în jurisprudența instanței supreme dezvoltate pe marginea mecanismului hotărârii prealabile din reglementarea Codului de procedură civilă.
Aceasta întrucât, în preambulul ordonanței de urgență, legiuitorul delegat a reafirmat rolul constituțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție, consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituția României, de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești; în egală măsură, autorul reglementării a subliniat nevoia de clarificare a unor „chestiuni dificile de drept“ și a manifestat, deopotrivă, preocuparea pentru neafectarea semnificativă a volumului de activitate al instanței supreme, toate aceste argumente sprijinind stabilirea sensului corect al normei adoptate.
Or, așa cum s-a arătat și în doctrină, pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal.
De asemenea, jurisprudența consolidată, timp de peste 10 ani, în legătură cu această condiție de admisibilitate a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 6 martie 2023; Decizia nr. 35 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 4 iulie 2024).
Se mai cuvine notat că, în procedura pronunțării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de stabilire a normei incidente, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităților, impreciziunilor ori lacunelor textelor legale, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicționale adecvate și unitare.
Verificând această condiție, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit actului de sesizare, problematica întrebării adresate vizează sfera beneficiarilor ajutorului de deces, în sensul de a se stabili dacă această prestație se acordă și în cazul decesului titularului unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004, care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea unei pensii potrivit Legii nr. 263/2010.
Chestiunea de drept invocată prezintă un grad de dificultate ridicat de natură a justifica intervenția instanței supreme, având în vedere că în această materie au fost pronunțate soluții divergente asupra acestei probleme de drept, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești evocate în capitolul VII din prezenta decizie. În egală măsură, în urma consultării instanțelor naționale, au fost transmise opinii teoretice care evidențiază două variante posibile de interpretare, precum și aspecte controversate de abordare.
Drept urmare, chestiunea de drept care face obiectul întrebării prealabile prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția mecanismului de unificare activat.
Se verifică, de asemenea, și existența raportului de dependență dintre soluționarea pe fond a cauzei și lămurirea chestiunii de drept în discuție, întrucât autorul sesizării are a examina și a decide asupra criticilor din apel și, corelativ, a apărărilor formulate, circumscrise îndrituirii reclamantei la ajutorul de deces, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului pensionar fost magistrat.
De asemenea, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept și aceasta nici nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.X.2. Asupra fondului sesizării
Obiectul întrebării prealabile îl constituie sfera destinatarilor normei juridice cuprinse în art. 125 din Legea nr. 263/2010, care reglementează, ca prestație de asigurări sociale, ajutorul de deces, în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului.
Chestiunea de drept punctuală, asupra căreia instanța supremă este abilitată să dea o dezlegare cu valoare de principiu, privește lămurirea domeniului de aplicabilitate al acestei prestații, în sensul de a statua dacă ajutorul de deces se acordă și în cazul decesului titularului unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004, care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea unei pensii în sistemul public, potrivit Legii nr. 263/2010.
Pentru dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să realizeze, printr-o interpretare corelată și adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare, delimitarea conceptuală și identificarea trăsăturilor definitorii ale celor două drepturi - pensia de serviciu a magistraților și ajutorul de deces -, care să permită o bună înțelegere a relației dintre ele, iar, în final, să fundamenteze concluzia aplicabilității normei generale (Legea nr. 263/2010), care complinește norma specială (Legea nr. 303/2004), în condițiile în care aceasta din urmă nu conține dispoziții referitoare la beneficiul legal în analiză.
Dreptul la ajutorul de deces, ca prestație de asigurări sociale, este consacrat normativ în Legea nr. 263/2010, impunându-se, în contextul supus examinării, a fi observate următoarele texte de lege relevante:
Articolul 1
Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită, în condițiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.
Articolul 6
(1)În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: (...) II. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului (...).
Articolul 121
În sistemul public de pensii, în afara pensiilor, se mai pot acorda, în condițiile prezentei legi, următoarele prestații: (...) c) ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceștia.
Articolul 125
(1)În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. (...)
Articolul 127
(1)Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și se acordă, la cerere, pe baza certificatului de deces.
(2)Acordarea ajutorului de deces nu este condiționată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare.
Pe de altă parte, în ceea ce privește pensia de serviciu a magistraților, prezintă relevanță următoarele dispoziții din Legea nr. 303/2004:
Articolul 82
(...)
(8)Pensia prevăzută de prezentul articol (pensia de serviciu n.n.) are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.
Articolul 85
(1)Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public, pensia prevăzută la art. 82 alin. (2), art. 83^1 și art. 84 alin. (3), precum și pensia de serviciu acordată celor care nu îndeplinesc condiția de limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, se suportă din bugetul de stat. (...)
O primă observație care se impune a fi făcută este aceea că sistemul de pensii al magistraților face parte din sistemul public de asigurări sociale și nu reprezintă un sistem neintegrat; astfel, regulile generale se aplică deopotrivă, fără privilegii și fără discriminări, tuturor beneficiarilor drepturilor de asigurări sociale în sistemul public, inclusiv magistraților [a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11 din 20 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023 (paragrafele 103, 104), și Decizia Curții Constituționale nr. 303 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 27 iulie 2005].
Legea organică specială vizând statutul magistraților reglementează o categorie specifică de pensie, respectiv pensia de serviciu, limitând câmpul de aplicare a legii generale care normează sistemul unitar de pensii publice, prin dispozițiile exprese, derogatorii, referitoare la condițiile de pensionare pentru limită de vârstă sau anticipată, la cuantumul pensiei ori la sursa de finanțare a acestui drept.
Însă, verificând identitatea obiectului de reglementare - ca situație premisă de care este condiționată activarea regulilor de soluționare a conflictului material dintre normele civile concurente - se cuvine observat că un atare concurs se regăsește doar în privința dreptului la pensie (capitolul IV „Pensii“ din Legea nr. 263/2010 și, respectiv, art. 82-86 din Legea nr. 303/2004), nicidecum a integralității domeniului de acțiune a reglementării-cadru în materie de drepturi de asigurări sociale.
Aceasta întrucât, așa cum rezultă cu evidență din conținutul prevederilor legale enunțate anterior, dreptul la ajutorul de deces nu face parte din sfera de reglementare a dreptului de pensie, ci reprezentă un drept de asigurări sociale distinct și separat, consacrat în capitolul V „Alte drepturi de asigurări sociale“ din Legea nr. 263/2010 (plasat topografic după capitolul IV „Pensii“), fiind supus unui regim juridic unic pentru toți contribuabilii și beneficiarii sistemului public de pensii.
Ca prestație de asigurări sociale, acordată în caz de deces al asiguratului sau pensionarului (art. 125 din Legea nr. 263/2010) ori al membrului său de familie (art. 126 din Legea nr. 263/2010), ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, fără a fi condiționat de realizarea unui anumit stagiu de cotizare (art. 127 din Legea nr. 263/2010). Pentru ipoteza reglementată de art. 125 din legea generală, cerințele legale necesar a fi îndeplinite de către titularul acestui drept se rezumă la dovada calității de asigurat/pensionar a defunctului și a suportării cheltuielilor ocazionate de deces.
În egală măsură, se impune a fi notat că, potrivit art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, pensia de serviciu a magistratului are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă. Astfel fiind, asimilarea regimului juridic antrenează, pe cale de consecință, vocația la beneficiul și al altor prestații de asigurări sociale decât dreptul la pensie ce derivă din statutul de pensionar în sistemul public de pensii.
Or, norma generală stipulată în cuprinsul art. 125 din Legea nr. 263/2010 prevede că dreptul la ajutorul de deces se acordă în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, fără a limita sau a distinge între categoriile de pensionari, titulari ai unei pensii în sistemul public sau ai uneia de serviciu; drept urmare, devine aplicabilă regula de interpretare cunoscută prin adagiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Decurge de aici concluzia potrivit căreia voința legiuitorului nu a fost aceea de a exclude de la beneficiul acestui tip de prestație de asigurări sociale o categorie de pensionari, titulari de pensie de serviciu integrată sistemului public de pensii, precum este cazul pensionarilor îndrituiți la pensia de serviciu stabilită în baza Legii nr. 303/2004.
În economia de ansamblu a raționamentului prezentei dezlegări de principiu se impune a fi reținut și argumentul că magistrații sunt asigurați obligatoriu prin efectul legii, astfel cum statuează expressis verbis art. 6 alin. (1) pct. II din Legea nr. 263/2010, anterior citat; așadar, între destinatarii normei generale care instituie tipologia drepturilor de asigurări sociale se plasează, cu evidență, și magistrații, în calitatea lor de asigurați obligatoriu în sistemul public și contribuabili la bugetul de asigurări sociale, în condițiile legii.
Drept urmare, devine indiferentă sursa de plată pentru pensia de serviciu a magistraților (și, a fortiori, părțile componente achitate de la bugetul de stat și/sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat), în condițiile în care nu poate fi identificată nicio normă de drept ori vreun argument logico-juridic care să înlăture calitatea acestora de asigurați în sistemul public de pensii, cu vocație clară la acordarea altor drepturi de asigurări sociale recunoscute de legea generală în materie, între care dreptul la ajutorul de deces vizat de întrebarea prealabilă, cum de altfel impune însuși principiul egalității consacrat de art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010.
Reiterând, din împrejurarea că Legea nr. 303/2004 nu conține dispoziții exprese în legătură cu acordarea, pe lângă pensia de serviciu, a altor drepturi de asigurări sociale, nu înseamnă că prevederile legii speciale nu pot fi completate cu cele ale legii generale (legea-cadru în materia dreptului de asigurări sociale), care are tocmai această menire, a întregirii reglementării speciale pentru asigurarea unui cadru normativ adecvat, unitar, fără discriminări [a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11 din 20 februarie 2023 (paragraful 108)]. Or, de vreme ce legea specială nu conține niciun fel de dispoziții în privința ajutorului de deces, reglementarea generală este pe deplin incidentă, cu consecințele juridice care decurg de aici.
Argumentele expuse în cele ce precedă permit a se reține că, în situația premisă indicată în actul de sesizare, se circumscrie domeniului real de aplicare al dispozițiilor art. 125 din Legea nr. 263/2010 ipoteza decesului magistratului titular al pensiei de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004, caz în care solicitantul, pe seama căruia se va dovedi îndeplinirea condițiilor legale prescrise de norma generală precitată, este îndreptățit la plata sumei reprezentând ajutor de deces.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 27.626/3/2023 pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 125 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:
Ajutorul de deces se acordă și în cazul decesului titularului unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea unei pensii în sistemul public, potrivit Legii nr. 263/2010.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Lorena Repana
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
