Decizie nr. 134 din 6 iulie 2000

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Lidia Popeanga şi Alexandru Racoviceanu în Dosarul nr. 664/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 iunie 2000, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 6 iulie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 664/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Lidia Popeanga şi Alexandru Racoviceanu într-o cauza în care aceştia au fost chemaţi în judecata pentru săvârşirea infracţiunilor de insulta şi de calomnie, infracţiuni prevăzute de art. 205 şi 206 din Codul penal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 207 din Codul penal, care condiţioneaza admisibilitatea probei verităţii celor afirmate sau imputate de existenta unui interes legitim, încalcă prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţia României, potrivit cărora "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată". Se arata ca legea nu defineste sintagma "interes legitim", iar "menţinerea în conţinutul art. 207 din Codul penal a acestei notiuni nu face altceva decât sa ingradeasca dreptul la apărare, căci, în situaţia respingerii probei verităţii, persoana inculpata pentru insulta şi calomnie nu mai are posibilitatea de a-şi dovedi nevinovatia". Se mai susţine ca, în formularea art. 207 din Codul penal, "se pleacă de la o prezumţie de vinovăţie a persoanelor care au făcut afirmaţii sau imputatii şi numai prin răsturnarea acestei prezumţii se poate face dovada nevinovăţiei, ceea ce este inacceptabil într-o societate democratica".

Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală, exprimandu-şi opinia, apreciază că nu exista nici o cauza de inadmisibilitate a excepţiei, iar eventuala constatare a neconstitutionalitatii art. 207 din Codul penal "poate influenţa soluţionarea fondului cauzei deduse judecaţii". În ceea ce priveşte temeinicia excepţiei, se considera ca "norma cuprinsă în art. 207 din Codul penal este conformă cu dispoziţiile constituţionale".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arata ca "dispoziţiile art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat atât în Constituţie, cat şi în Codul de procedură penală, deoarece în cadrul procesului acest principiu funcţionează, probele sunt administrate, dar, la final, instanţa are posibilitatea acordată de lege de a considera ca fapta respectiva nu constituie infracţiune deoarece lt; lt;interesul legitim gt; gt; care a stat la baza săvârşirii ei inlatura pericolul social al faptei". Se mai arata ca "art. 207 din Codul penal nu încalcă nici dreptul la apărare, căci nimic nu împiedica părţile sa producă probe în vederea stabilirii sau nu a vinovatiei, precum şi a interesului legitim".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. 2, ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 207 din Codul penal, al căror conţinut este următorul: "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie".

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate apreciază ca acest text, condiţionand admisibilitatea probei verităţii celor afirmate sau imputate de existenta unui interes legitim, al cărui înţeles nu este definit de lege, încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (8) şi cele ale art. 24 alin. (1), potrivit cărora:

–Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";

–Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

I. O prima critica de neconstituţionalitate consta în aceea ca dispoziţiile art. 207 din Codul penal încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituţie.

Curtea Constituţională nu poate retine aceasta sustinere, întrucât art. 207 din Codul penal, având titlul marginal "Proba verităţii", nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor făcute, acestea constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim.

Articolul 207 din Codul penal nu prejudeca asupra cauzei şi nici nu instituie o prezumţie de vinovăţie. Dimpotriva, dovada existenţei tuturor elementelor ce pot constitui temei al răspunderii penale, între care şi vinovăţia, trebuie să fie facuta de cel care susţine acuzarea, iar cel acuzat are posibilitatea de a combate, pe tot parcursul procesului şi prin toate mijloacele legale de proba, împrejurările de fapt şi de drept pe care se bazează acuzarea, inclusiv sub aspectul vinovatiei. Asa încât, până la stabilirea, prin hotărâre judecătorească definitivă, a răspunderii penale pentru comiterea unei infracţiuni persoana acuzata este considerată nevinovată.

Apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor impune, în unele situaţii, sancţionarea penală a afirmarilor sau a imputarilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar nu au fost făcute pentru apărarea unui "interes legitim". De altfel, necesitatea sanctionarii rezultă din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine".

Acest text constituţional este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti". De altfel, în legătură cu aplicarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la libertatea exprimarii prin presa şi reluand considerentele anterior exprimate în cauzele "Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei", 1999, şi "Lingens împotriva Austriei", 1986, a statuat: "Dacă presa nu trebuie să depăşească anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi drepturile celorlalţi, precum şi necesitatea de a împiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale, sarcina sa este totuşi comunicarea, cu respectarea datoriilor şi responsabilităţilor proprii, a informaţiilor şi ideilor referitoare la orice problema de interes general." (cauza "I. Dalban împotriva României", 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000).

Curtea Constituţională constata şi faptul ca dispoziţiile art. 207 din Codul penal restrang exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale atât pentru persoana vătămată, cat şi pentru autorul faptei de insulta sau de calomnie. Persoana vătămată nu îşi poate apara, prin mijloace de drept penal, demnitatea, onoarea, viaţa intima, familială şi privată şi nici propria imagine, dacă afirmarile şi imputarile se referă la fapte reale şi au fost făcute pentru apărarea unui interes legitim. Iar autorul unei fapte de insulta sau de calomnie nu se poate prevala de libertatea de exprimare dacă a făcut, referitor la o altă persoană, afirmari sau imputari, chiar adevărate, dar nejustificate de apărarea unui "interes legitim".

În consecinţa, Curtea Constituţională constata ca prevederile art. 207 din Codul penal sunt în deplina concordanta cu dispoziţiile art. 23 alin. (8) şi ale art. 30 alin. (6) din Constituţie, cat şi cu cele ale art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Desigur, stabilirea, în fiecare proces penal, a existenţei sau a inexistentei "interesului legitim" intră în competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3), fraza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de [...] aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei".

II. Cea de a doua critica de neconstituţionalitate consta în susţinerea ca dispoziţiile art. 207 din Codul penal ingradesc exerciţiul dreptului la apărare şi, prin urmare, contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse anterior Curtea Constituţională constata ca nici aceasta critica nu poate fi reţinută. Persoana invinuita de săvârşirea unei infracţiuni de insulta sau de calomnie are posibilitatea sa uzeze, pentru apărarea sa, de toate mijloacele legale de proba în combaterea temeiniciei acuzarii. În acest context, proba verităţii nu este unica modalitate de apărare a celor care ar putea fi inculpaţi pentru afirmarile sau imputarile făcute, ei având posibilitatea de a uza de orice alte mijloace de proba prevăzute de Codul penal. De altfel, inculpatul nemulţumit are posibilitatea exercitării căilor legale de atac.

Este adevărat ca persoana acuzata nu are posibilitatea de a se apara dovedind veridicitatea afirmarilor sau imputarilor sale, dacă acestea nu au fost făcute pentru apărarea unui "interes legitim". Aceasta însă este justificată de faptul ca prin afirmarile sau imputarile făcute au fost lezate drepturi constituţionale ale altei persoane, pentru care autorul trebuie să îşi asume răspunderea, inclusiv, dacă este cazul, răspunderea penală.

Faţa de cele de arătate, rezultă ca dispoziţiile art. 207 din Codul penal sunt constituţionale, ele nefiind în contradictie cu art. 23 alin. (8) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Lidia Popeanga şi Alexandru Racoviceanu în Dosarul nr. 664/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu