Ordin nr. 37 din 16 ianuarie 2006
privind tarifele pentru prestaţiile efectuate de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi de institutele de sănătate publică
- Emitent
- Ministerul Sănătății
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 54 din 20 ianuarie 2006
Textul actului · 6 articole
Cuprins
Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii, aprobată prin Legea nr. 114/1992, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare al Direcţiei de sănătate publică nr. EN 6.182/2006,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă tarifele pentru prestaţiile efectuate de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi de institutele de sănătate publică, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Costurile prestaţiilor pentru care nu au fost stabilite tarife se calculează prin deviz.
Articolul 3
Sunt exceptate de la plata prestaţiilor unităţile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, finanţate integral de la bugetul de stat, şi persoanele fizice şi juridice care beneficiază de gratuitate, conform reglementărilor în vigoare.
Articolul 4
Direcţia de sănătate publică, Direcţia generală buget şi credite externe din cadrul Ministerului Sănătăţii, institutele de sănătate publică, precum şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 5
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii nr. 761/2003 privind tarifele pentru prestaţiile efectuate de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi de institutele de sănătate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 25 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 6
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Bucureşti, 16 ianuarie 2006.
Nr. 37.
LISTA
tarifelor pentru prestaţiile efectuate de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi de institutele de sănătate publică
| ACTIVITATEA SAU PRESTAŢIA | TARIFUL (Lei RON) |
| MICROBIOLOGIE, SEROLOGIE ŞI PARAZITOLOGIE | |||
| Examenul bacteriologic al sputei | 9 | ||
| Antibiograma | 13 | ||
| Determinarea titrului ASLO | 19 | ||
| Reacţia Wright | 8 | ||
| Reacţia Huddleson | 6 | ||
| Reacţia Widal | 19 | ||
| Reacţia VDRL | 10 | ||
| Reacţii de fixare a complementului | 21 | ||
| Reacţii serice cantitative | 9 | ||
| Reacţii de hemaglutinoinhibare | 38 | ||
| Reacţii de latexaglutinare | 9 | ||
| Reacţii de hemaglutinare pasivă | 14 | ||
| Reacţii de aglutinare liza | 14 | ||
| Examen serologic pentru HIV: | |||
| test rapid | 34 | ||
| ELISA | 27 | ||
| Determinare Ag HBs | 20 | ||
| Confirmare Ag HBs | 34 | ||
| Determinare anticorpi HBs: | |||
| determinare calitativă | 34 | ||
| determinare cantitativă | 40 | ||
| Determinare Ag HBe | 27 | ||
| Determinare anticorpi HBe | 27 | ||
| Determinare anticorpi HBe | 23 | ||
| Determinare anticorpi HAV | 23 | ||
| Determinare anticorpi HCV | 37 | ||
| Determinare anticorpi HDV | 47 | ||
| Determinarea anticorpilor în difterie: | |||
| hemaglutinare pasivă | 19 | ||
| ELISA | 24 | ||
| Determinarea anticorpilor în tetanos | 22 | ||
| Determinarea anticorpilor în rujeolă | 20 | ||
| Determinarea anticorpilor în rubeolă | 23 | ||
| Determinarea anticorpilor în tusea convulsivă | 20 | ||
| Determinarea anticorpilor în infecţia cu Chl. trachomatis | 25 | ||
| Determinarea anticorpilor în oreion | 23 | ||
| Determinarea anticorpilor în leptospiroză | 28 | ||
| Determinarea anticorpilor în bruceloză | 28 | ||
| Determinarea anticorpilor în toxoplasmoză | 28 | ||
| Alte determinări serologice | 25 | ||
| Coprocultura | 22 | ||
| Urocultura | 22 | ||
| Hemocultura | 15 | ||
| Exudat faringian | 13 | ||
| Alte culturi bacteriene | 18 | ||
| Examen coproparazitologic | 6 | ||
| ELISA în boli parazitare | 27 | ||
| Frotiu în picătura groasă pentru malarie şi filarioză | 7 | ||
| Examen spută pentru Pneumocystis carinii | 8 | ||
| Alte determinări în boli parazitare | 6 | ||
| Test rapid malarie | 31 | ||
| Controlul bacteriologic pentru spitale: | |||
| eficienţa sterilizării | 18/probă | ||
| menţinerea sterilităţii | 30/probă | ||
| catgut chirurgical | 18/probă | ||
| soluţii perfuzabile | 30/probă | ||
| condiţii igienico-sanitare | 26/probă | ||
| aeromicroflora | 18/probă | ||
| Vaccinări necuprinse în programul de imunizări | 6 + preţ vaccin | ||
| Activităţi DDD: | |||
| dezinfecţii | 0,25 lei/m2 | ||
| dezinsecţii | 0,19 lei/m2 | ||
| deratizări | 0,13 lei/m2 | ||
| IGIENA | ||||
| Determinări în aerul ambiant: | ||||
| acid clorhidric | 13 | |||
| amoniac | 19 | |||
| aldehide totale | 23 | |||
| aerosoli de acid sulfuric şi sulfaţi solubili | 23 | |||
| clor | 25 | |||
| oxizi de azot | 23 | |||
| dioxid de sulf | 23 | |||
| fenoli | 25 | |||
| hidrogen sulfurat | 25 | |||
| dioxid de carbon | 28 | |||
| monoxid de carbon | 25 | |||
| fluor | 25 | |||
| toluen | 23 | |||
| pulberi în suspensie | 19 | |||
| pulberi sedimentabile | 19 | |||
| mercur | 25 | |||
| sulfură de carbon | 19 | |||
| ozon | 25 | |||
| pulberi negre | 19 | |||
| 3,4 benzpiren | 38 | |||
| azbest | 38 | |||
| Determinări în apă | ||||
| Determinarea indicatorilor curenţi în apă (potabilă, de suprafaţa şi reziduală) | ||||
| Examen fizic şi organoleptic: | ||||
| culoare, miros, aspect | 3 | |||
| ph | 4 | |||
| turbiditate | 5 | |||
| conductibilitate | 13 | |||
| Examen chimic: | ||||
| amoniac | 19 | |||
| nitriţi | 13 | |||
| cloruri | 25 | |||
| substanţe organice oxidabile | 15 | |||
| Total potabilitate | 10 | |||
| Examen chimic complet pentru apă potabilă conform STAS | conform devizului | |||
| Determinări chimice în apă: | ||||
| fier, mangan, plumb, aluminiu, zinc, arsen, cupru, nichel, cadmiu, seleniu, etc. | 25/determinare | |||
| sodiu, potasiu, calciu, magneziu | 23/determinare | |||
| detergenţi | 25 | |||
| fluor | 23 | |||
| iod | 23 | |||
| alcalinitate | 10 | |||
| CBO5 | 19 | |||
| suspensii | 25 | |||
| reziduu fix | 25 | |||
| fenol | 25 | |||
| reziduuri petroliere-metoda extracţiei | 150 | |||
| hidrocarburi policiclice aromatice | 125 | |||
| trihalometani | 125 | |||
| pesticide | 125 | |||
| oxigen dizolvat | 10 | |||
| fosfaţi | 14 | |||
| sulfaţi | 19 | |||
| nitriţi | 13 | |||
| nitraţi | 25 | |||
| hidrogen sulfurat | 25 | |||
| duritate temporară, permanentă şi totală | 10 | |||
| cianuri | 25 | |||
| clor rezidual (liber, legat, total) | 13 | |||
| Ape reziduale şi de suprafaţă: | ||||
| ph | 6 | |||
| turbiditate | 6 | |||
| CBO5 | 19 | |||
| suspensii | 25 | |||
| reziduu fix | 25 | |||
| fenoli | 25 | |||
| substanţe organice | 15 | |||
| oxigen dizolvat | 16 | |||
| sulfaţi | 19 | |||
| nitriţi | 14 | |||
| amoniac | 19 | |||
| hidrogen sulfurat | 25 | |||
| duritate | 10 | |||
| cianuri | 26 | |||
| clor rezidual liber | 14 | |||
| clor rezidual total | 14 | |||
| cloruri | 21 | |||
| metale (zinc, nichel, plumb, etc.) | 26/determinare | |||
| mercur | 25 | |||
| arsen | 63 | |||
| nitraţi | 25 | |||
| alcalinitate | 25 | |||
| brom/bromaţi | 25 | |||
| Indicatori bacteriologici curenţi de potabilitate a apei: | ||||
| număr total de bacterii mezofile aerobe | 10 | |||
| număr total de bacterii coliforme | 13 | |||
| număr total de coliformi fecali | 13 | |||
| număr total de streptococi fecali | 13 | |||
| număr total de clostridii sulfito-reductoare | 14 | |||
| prezenţa bacteriilor din genul Salmonella | 26 | |||
| prezenţa Psudomonas aeruginosa | 17 | |||
| Analiza bacteriologică completă pentru: | ||||
| apă de piscină | 72 | |||
| apă de irigaţii | 72 | |||
| ape reziduale menajere | 130 | |||
| sol şi nămol | 72 | |||
| plante irigate | 78 | |||
| Analiza biologică: | ||||
| de potabilitate | 38 | |||
| de toxicitate globală | 63 | |||
| pentru ape reziduale | 125 | |||
| Analiza parazitologică | 19 | |||
| test toleranţă dermică produse cosmetice/medicamente de uz extern | 25/probă | |||
| studii de evaluare a potenţialului iritativ primar/coroziv a substanţelor/preparatelor chimice la om | 13/subiect | |||
| studiu privind determinarea scorului de iritabilitate oculară | 250 | |||
| determinarea capacităţii de îndepărtare a reziduurilor de pe firul de păr | 125 | |||
| evaluarea potenţialului comedogen | 125 | |||
| determinarea factorului de protecţie prin metoda vizuală | 250 | |||
| Supravegherea condiţiilor igienico-sanitare din mediu/a personalului | 38/determinare | |||
| Determinarea zgomotului urban/în locuinţă | 63/locuinţă | |||
| Determinări în alimente | ||||
| Examen organoleptic | 6 | |||
| Examen fizic: | ||||
| analize ponderale | 6 | |||
| densitate | 8 | |||
| umiditate | 38 | |||
| refractometrie | 9 | |||
| solubilitate | 6 | |||
| granulaţie | 6 | |||
| punct de topire | 13 | |||
| punct de fierbere | 6 | |||
| vâscozitate | 9 | |||
| Examinări chimice: | ||||
| proteine | 63 | |||
| lipide prin: | ||||
| metoda extracţiei simple | 19 | |||
| metoda Soxhlet | 56 | |||
| metoda butirometrică | 25 | |||
| glucide | 16 | |||
| cenuşă: | ||||
| totală | 19 | |||
| insolubilă în acid clorhidric | 31 | |||
| colagen | 44 | |||
| alfa aminoacizi liberi totali | 8 | |||
| celuloză | 13 | |||
| caroten | 13 | |||
| vitamina C | 19 | |||
| aciditate totală | 8 | |||
| aciditate liberă | 9 | |||
| aciditate volatilă | 13 | |||
| azot uşor hidrolizabil | 13 | |||
| plumb, mercur (metoda clasică) | 53/element | |||
| mercur | 38 | |||
| conservanţi | 19 | |||
| coloranţi - identificare | 13 | |||
| azotaţi | 25 | |||
| azotiţi | 19 | |||
| polifosfaţi | 25 | |||
| alcool metilic | 8 | |||
| bioxid de carbon | 6 | |||
| zaharine şi ciclamat | 15/element | |||
| iodură de potasiu în sarea iodată | 10 | |||
| clorură de magneziu în sare | 8 | |||
| trioxid de fier în sare | 15 | |||
| substanţe insolubile în apă | 8 | |||
| substanţe insolubile în alcool | 13 | |||
| indici pentru grăsimi: | ||||
| indice de iod | 13 | |||
| indice peroxid | 9 | |||
| indice de saponificare | 8 | |||
| Controlul pasteurizării produselor alimentare: | ||||
| pasteurizarea laptelui (testul fosfatazei) | 10 | |||
| pasteurizarea înaltă a laptelui (testul peroxidazei) | 11 | |||
| semiconserve din carne (testul fosfatazei) | 13 | |||
| semiconserve din carne (testul coagulării proteinelor) | 5 | |||
| Determinarea pH în alimente | 7 | |||
| Identificarea amidonului: | ||||
| în lapte | 5 | |||
| în produsele de carne | 6 | |||
| Testul reductazei în lapte | 6 | |||
| Reacţia Kreiss în grăsimi | 6 | |||
| Teste de prospeţime: | ||||
| identificarea amoniacului liber | 19 | |||
| identificarea hidrogenului sulfurat | 11 | |||
| Determinarea glutenului: | ||||
| umed | 6 | |||
| indice glutenic | 3 | |||
| indice de deformare a glutenului | 6 | |||
| Determinarea porozităţii produselor de panificaţie | 8 | |||
| Controlul ermeticităţii conservelor | 6 | |||
| Determinarea capacităţii de creştere la drojdie | 6 | |||
| Determinarea conţinutului de fier în făină, boia de ardei şi zahăr | 19 | |||
| Determinarea corpilor străini: | ||||
| în cereale | 6 | |||
| impurităţi minerale în alimente | 13 | |||
| Determinări diverse: | ||||
| SO2 total în leber şi produse dulci | 13 | |||
| Acid feric în sucuri şi germeni de fructe | 10 | |||
| Capsicaina în boia de ardei | 15 | |||
| Determinarea concentraţiei alcoolice | 13/determinare | |||
| Determinarea esterilor, furfurolului şi alcoolilor superiori | 19/determinare | |||
| Determinarea micotoxinelor | 63/probă | |||
| Determinarea clorurii de sodiu | 19 | |||
| Determinarea alcalinităţii | 13 | |||
| Titru proteic | 16 | |||
| Extract cafea, ceai, vin | 31 | |||
| Cafeină (metoda STAS) | 38 | |||
| Determinări cu RQ-Flex | 19 | |||
| Determinări cu SQ-Fotometer Merck | 19 | |||
| Reacţii de falsificare la miere | 31 | |||
| Determinarea calciului în lapte | 25 | |||
| Determinarea substanţelor reducătoare din zahăr | 25 | |||
| Determinarea culorii zahărului | 9 | |||
| Cupru, plumb în vin şi alte băuturi alcoolice | 44/element | |||
| Bioxid de sulf liber şi total în liber în vin | 19 | |||
| Determinarea alcoolului metilic din băuturile alcoolice şi vin | 19 | |||
| Bere - concentraţia mustului primitiv | 25 | |||
| Bere - concentraţia alcoolică | 19 | |||
| Bere - determinarea culorii | 4 | |||
| Bere - determinarea bioxidului de carbon | 9 | |||
| Monoglutamat de sodiu | 15 | |||
| Substanţe organice nesaponificabile | 8 | |||
| Indice de tiobarbituric | 13 | |||
| Bioxid de carbon în alcool | 20 | |||
| Teste de simulare şi migrare metale | 94 | |||
| Determinări bacteriologice din alimente | ||||
| bacterioscopie | 4 | |||
| număr total germeni | 8 | |||
| colimetrie | 13 | |||
| colimetrie + E. Coli | 11 | |||
| Salmonella | 18 | |||
| Stafilococ coagulazo-pozitiv | 14 | |||
| Bacillus cereus | 11 | |||
| Bacterii sulfito-reductoare | 13 | |||
| Streptococ fecal | 18 | |||
| Yersinia | 13 | |||
| Vibrio parahaemoliticus | 15 | |||
| Bacilus subtilis | 10 | |||
| Leuconostoc | 13 | |||
| Campylobacter pilori | 25 | |||
| Listeria monocytogenes | 22 | |||
| drojdii şi mucegaiuri | 9 | |||
| Examen microbiologic al conservelor sterilizate: | ||||
| cu ph peste 4,5 | 23 | |||
| cu ph sub 4,5 | 26 | |||
| Expertiza condiţiilor de igienă prin indicatori microbiologici: | ||||
| recipienţi, utilaje | 20/probă | |||
| suprafeţe | 16/probă | |||
| aeromicroflora | 14/probă | |||
| mâini personal | 28/probă | |||
| Determinarea valorii nutritive a unui aliment sau a unei raţii alimentare: | ||||
| determinare de laborator | 125 | |||
| determinare statistică | 50 | |||
| MEDICINA MUNCII | ||||
| Determinarea: | ||||
| N.A.E.C.S. dBA | 39/loc de muncă | |||
| N.A.E.C.S. dBA şi analiză spectrală | 46/loc de muncă | |||
| Determinarea vibraţiilor | 39/loc de muncă | |||
| Determinarea/evaluarea iluminatului | 20/loc de muncă | |||
| Determinarea efortului profesional preponderent fizic | 44/persoană | |||
| Examen audiometric | 26/persoană | |||
| Determinarea acuităţii vizuale | 7/persoană | |||
| Explorarea funcţională a CVE | 20 | |||
| Evaluarea psihoaptitudinală a muncitorilor | 26/persoană | |||
| Evaluarea capacităţii de muncă, a oboselii profesionale | 39/persoană | |||
| Frecvenţa critică de fuziune a stimulilor luminoşi intermitenţi | 7/persoană | |||
| Oscilometrie | 6/persoană | |||
| Teste funcţionale pentru diagnosticul Sindromului Raynaud | 25/persoană | |||
| Determinare/evaluare microclimat industrial | 25/loc de muncă | |||
| Determinări fiziologice privind influenţa microclimatului asupra organismului | 25/persoană | |||
| Evaluarea suprasolicitării termice a organismului | 21/persoană | |||
| Determinarea prin expertizare a condiţiilor de muncă grele, vătămătoare şi periculoase | Conform devizului | |||
| Expertiza expunerii la radiaţii laser/câmpuri electromagnetice | 65/loc de muncă | |||
| Determinări în atmosfera zonelor de muncă: | ||||
| pulberi totale gravimetrice | 25 | |||
| pulberi respirabile | 25 | |||
| conţinut în SiO2 | 25 | |||
| fibre de azbest | 25 | |||
| acetat de etil butil | 15 | |||
| acetonă | 15 | |||
| acetat de metil | 15 | |||
| acid acetic | 10 | |||
| acid azotic | 13 | |||
| acid cianhidric | 13 | |||
| acid clorhidric | 13 | |||
| acid fluorhidric şi fluoruri | 13 | |||
| acid fosforic | 18 | |||
| acid sulfuric şi anhidridă sulfurică | 15 | |||
| acroleină | 13 | |||
| alcool butiric | 11 | |||
| alcool etilic | 9 | |||
| alcool izopropilic | 9 | |||
| alcool metilic | 9 | |||
| alcool propilic | 9 | |||
| aluminiu | 9 | |||
| amoniac | 13 | |||
| anhidridă ftalică | 14 | |||
| anhidridă maleică | 13 | |||
| antimoniu | 19 | |||
| argint (metal şi compuşi solubili) | 13 | |||
| arsen şi compuşi anorganici | 14 | |||
| benzen | 18 | |||
| benzină şi carburanţi | 15 | |||
| dioxid de carbon | 13 | |||
| dioxid de sulf | 13 | |||
| celosolv | 14 | |||
| cianuri şi cianogeni | 13 | |||
| ciclohexanonă | 9 | |||
| clor | 8 | |||
| cloroform | 13 | |||
| crom, oxizi de crom | 16 | |||
| cromaţi şi bicromaţi de cupru conţinuţi: | ||||
| în fum | 14 | |||
| în praf | 14 | |||
| cupru | 11 | |||
| dioxan | 13 | |||
| epiclorhidrină | 13 | |||
| eter etilic | 15 | |||
| etilendiamină | 5 | |||
| fenol | 6 | |||
| formaldehidă | 7 | |||
| hidrocarburi alifatice | 15 | |||
| hidrochinonă | 14 | |||
| hidrogen sulfurat | 13 | |||
| hidroxizi alcalini | 11 | |||
| mangan | 13 | |||
| mercur | 13 | |||
| naftalină | 13 | |||
| naftol alfa şi beta | 10 | |||
| nichel carbonil | 19 | |||
| ozon | 13 | |||
| oxizi de azot | 19 | |||
| oxid de carbon | 19 | |||
| oxid de etilenă | 19 | |||
| oxid de propilenă | 13 | |||
| oxid feric | 13 | |||
| oxid de zinc conţinut în fum | 10 | |||
| percloretilenă | 13 | |||
| plumb şi compuşii săi | 8 | |||
| seleniu şi compuşii săi | 13 | |||
| stiren | 15 | |||
| sulfură de carbon | 13 | |||
| terebentină | 19 | |||
| tetraclorură de carbon | 13 | |||
| titan şi oxid de titan | 19 | |||
| toluen | 18 | |||
| toluen diizocianat | 13 | |||
| tricloretilenă | 15 | |||
| xilen | 13 | |||
| tungsten | 15 | |||
| uleiuri minerale | 19 | |||
| anilină | 13 | |||
| benzidină | 16 | |||
| tetraetil de plumb | 14 | |||
| hidrocarburi aromatice policiclice | 18 | |||
| negru de fum | 13 | |||
| pesticide şi paration | 13 | |||
| clorură de vinil | 13 | |||
| Biotoxicologie: | ||||
| acetonurie | 6 | |||
| acid deltaaminolevulinic | 8 | |||
| acid hipuric | 15 | |||
| acid mandelic | 20 | |||
| acid tricloracetic | 19 | |||
| arsen (urină, sânge) | 11 | |||
| cadmiu (urină, sânge) | 15 | |||
| carboxihemoglobină | 13 | |||
| colinesteraze | 11 | |||
| coproporfirine | 9 | |||
| crom | 9 | |||
| fenoli liberi şi conjugaţi | 15 | |||
| clor | 19 | |||
| reacţia Fujiwara | 11 | |||
| mangan | 9 | |||
| mercur | 13 | |||
| methemoglobina | 25 | |||
| plumb (urină şi sânge) | 10 | |||
| tiocianaţi | 25 | |||
| index sulfat | 13 | |||
| uroporfirine | 13 | |||
| compuşi triclor totali | 8 | |||
| fluor | 13 | |||
| Biochimie şi hematologie: | ||||
| recoltare produse biologice | 5 | |||
| examen sumar de urină | 5 | |||
| glicemie | 5 | |||
| calciu (total şi ionic) | 6 | |||
| creatinină | 6 | |||
| acid uric | 6 | |||
| tymol | 6 | |||
| sulfat de zinc | 3 | |||
| magneziu | 3 | |||
| fibrinogen | 6 | |||
| fosfatază acidă | 5 | |||
| fosfatază alcalină | 6 | |||
| HDL - colesterol | 7 | |||
| LDL - colesterol | 6 | |||
| colesterol | 5 | |||
| lipide | 6 | |||
| TGO | 5 | |||
| TGP | 5 | |||
| electroforeză | 5 | |||
| bilirubinemie | 13 | |||
| trigliceride | 5 | |||
| sideremie | 6 | |||
| amilazemie | 6 | |||
| uree | 6 | |||
| colinesterază | 6 | |||
| gama glutamil transpeptidaza | 7 | |||
| lactat dehidrogenază | 6 | |||
| proteine totale | 6 | |||
| hemoleucograma completă | 3 | |||
| VSH | 13 | |||
| examen citologic exfoliat pulmonar şi vezical | 5 | |||
| identificarea corpilor azbestozici în spută | 9 | |||
| determinarea imunoglobulinelor | 19 | |||
| determinare complement C3 | 8 | |||
| proteina C reactivă | 8 | |||
| beta 2 microglobulină | 10 | |||
| testul micronucleilor | 47 | |||
| aberaţii cromozomiale | 47 | |||
| IGIENA RADIAŢIILOR | ||||
| Avizări (autorizări) sanitare de unităţi nucleare: | ||||
| Tehnici nucleare | 94 | |||
| Difractometrie şi alte asemenea | 25 | |||
| Rx dentar | 75 | |||
| Rx diagnostic, Rx terapie, computer tomograf | 113 | |||
| Defectoscopie industrială | 150 | |||
| Curieterapie, TEI | 113 | |||
| Laboratoare care lucrează cu surse deschise | 150 | |||
| Lucrul în exteriorul unităţii nucleare: | ||||
| cu surse închise | 150 | |||
| cu surse deschise | 188 | |||
| Deţinere, depozitare de surse nucleare | 125 | |||
| Activităţi în domeniul nuclear cu surse şi instalaţii care nu se organizează în unităţi nucleare | 188 | |||
| Dozimetrii: | ||||
| Rx dentar, difractometrie şi similare | 75 | |||
| Rx diagnostic, Rx terapie, defectoscopie şi similare | 125 | |||
| Laboratoare care lucrează cu surse deschise | 188 | |||
| Controlul expunerii profesionale individuale la radiaţii ionizante | 13/pers./lună | |||
| Verificări metrologice ale aparaturii dozimetrice portabile | 63/aparat | |||
| Etalonări: | ||||
| Terapie convenţională | 188 | |||
| Terapie cu energii înalte | 313 | |||
| Expertizarea unităţilor nucleare: | ||||
| unităţi nucleare categoria I | 125 | |||
| unităţi nucleare categoria II | 188 | |||
| unităţi nucleare categoria III | 281 | |||
| unităţi nucleare categoria IV | 313 | |||
| Spectrometrie standard pe timp de măsură (circa 20 ore) | 125 | |||
| Spectrometrie standard pe timp scurt de măsură pentru Cesiu 137 şi 134 | 6/oră de măsură | |||
| Orice altă spectrometrie | conform devizului | |||
| Radiometrie alfa sau betaglobală pentru activităţi mari | 38 | |||
| Radiometrie alfa sau betaglobală pentru activităţi mici | 75 | |||
| Măsurare de tritiu sau Carbon 14 | 75 | |||
| Măsurare de radon, toriu şi descendenţi | 75 | |||
| Determinarea contaminării locurilor de muncă prin: | ||||
| radiometrie suprafeţe | 38/probă | |||
| recoltare probe aer | 38/probă | |||
| recoltare efluenţi lichizi | 38/probă | |||
| Determinarea contaminării urinare cu iod radioactiv | 63 | |||
| Determinarea contaminării urinare cu tritiu | 125 | |||
| Separări radiochimice: | ||||
| radiocesiu | 78 | |||
| radiostronţiu | 78 | |||
| radiu 226 | 104 | |||
| poloniu 210 şi plumb 210 | 104 | |||
| uraniu natural | 104 | |||
| thoriu natural | 104 | |||
| iod 131 | 104 | |||
| tritiu | 104 | |||
| Determinare prin spectofotometrie în absorbţie atomică: | ||||
| pregătirea probei de apă | 13 | |||
| pregătirea probei de aer | 13 | |||
| pregătirea probei de aliment | 39 | |||
| pregătirea probei de alte produse | 26 | |||
| determinarea prin AAS | 39/elem. chimic | |||
| Determinare prin gazcromatografie: | ||||
| pregătirea probei de apă | 13 | |||
| pregătirea probei de aer | 13 | |||
| pregătirea probei de aliment | 38 | |||
| pregătirea probei de alte produse | 25 | |||
| determinarea probei prin GG | 125/probă | |||
| Determinarea prin lichidcromatografie: | ||||
| pregătirea probei de apă | 13 | |||
| pregătirea probei de aer | 19 | |||
| pregătirea probei din material biologic | 50 | |||
| determinarea prin HPLC | 125/probă | |||
| Cabinete medicale de frontieră | ||
| Certificate internaţionale de vaccinări | 17 | |
| Certificat de deratizare/scutire de deratizare | 195 | |
| Certificat medical pentru nave | 200 | |
| Emitere aviz epidemiologic boli carantinabile | 6 | |
| Eliberare certificat internaţional de vaccinare | 16 | |
| Alte prestaţii | ||
| Emitere autorizaţie deshumare cadavre umane | 6 | |
| Autorizare transport cadavre | 8 | |
| Emitere transport cadavre | 38 | |
| Consultanţă de specialitate | 65/oră | |
| Elaborare referate de evaluare pentru produse | 200/produs | |
| Emitere act administrativ pentru plasarea pe piaţă a unui produs | 100/produs | |
| Eliberare autorizaţii pentru deţinerea şi utilizarea produselor şi substanţelor toxice | 107/produs | |
| Notificarea produselor biocide existente pe piaţă în vederea inventarierii la nivel naţional | 250/produs | |
