Hotărâre nr. 887 din 5 august 2009
privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi trecerea unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 626 din 21 septembrie 2009
Textul actului · 4 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
La poziţia M.F.P. 106507 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, coloana 8 se modifică şi va avea următorul cuprins: "170.223,50 lei".
Articolul II
Se aprobă trecerea unor construcţii, identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia.
Articolul III
Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la art. 2 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora.
Articolul IV
După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul
administraţiei şi internelor,
Dan Nica
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
Bucureşti, 5 august 2009.
Nr. 887.
Anexa
DATELE DE IDENTIFICARE
a construcţiilor aflate în administrarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Judeţean
al Poliţiei de Frontieră Galaţi, care trec din domeniul
public al statului în domeniul privat al acestuia
| Adresa construcţiilor | Persoana juridică ce administrează construcţiile | Caracteristicile tehnice ale construcţiilor | Numărul M.F.P. |
| Municipiul Galaţi, Str. Portului nr. 52 judeţul Galaţi, Carte funciară nr. 55.499 | Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi | Pavilion nr. 49-115-01 Suprafaţa construită = 161,20 mp Valoarea contabilă = 73.213,40 lei Pavilion nr. 49-115-02 Suprafaţa construită = 220 mp Valoarea contabilă = 52.366,20 lei Pavilion nr. 49-115-03 Suprafaţa construită = 58,00 mp Valoarea contabilă = 5.921,93 lei Pavilion nr. 49-115-04 Suprafaţa construită = 2,00 mp Valoarea contabilă = 612,91 lei Drumuri, alei, platforme Valoarea contabilă = 20.315,70 lei Împrejmuire Valoarea contabilă = 1.647,80 lei Reţele exterioare Valoarea contabilă = 15.994,20 lei | 106.507 -parţial- |
