Decizie nr. 691 din 24 noiembrie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Gabriel Cătălin Vereş în Dosarul nr. 16.859/180/2014 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi de familie, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 118 D/2016.

2.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că sensul sintagmei "persoană supravegheată" rezultă, în mod evident, din interpretarea dispoziţiilor legale care reglementează instituţia amânării aplicării pedepsei, respectiv din interpretarea art. 83 şi art. 89 din Codul penal, fiind evident că este avută în vedere persoana supusă unor măsuri de supraveghere impuse de instanţă odată cu pronunţarea soluţiei amânării aplicării pedepsei. Mai mult, conform art. 403 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa este obligată ca, în dispozitivul hotărârii judecătoreşti, să menţioneze pedeapsa penală stabilită, a cărei aplicare se amână, precum obligaţiile şi măsurile de supraveghere impuse, conform art. 85 din Codul penal, persoanei condamnate. De asemenea, persoanei condamnate îi sunt aduse la cunoştinţă consecinţele nerespectării obligaţiilor şi măsurilor anterior menţionate şi ale săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului impus de instanţă. Se conchide că, având în vedere dispoziţiile legale anterior referite, în cadrul procesului penal, se cunoaşte care este persoana supusă supravegherii, motiv pentru care textul criticat respectă exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 14 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 16.859/180/2014, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 alin. (1) din Codul penal, excepţie invocată de Gabriel Cătălin Vereş într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui apel împotriva unei sentinţe penale de condamnare a autorului excepţiei pentru săvârşirea unei noi infracţiuni în perioada de supraveghere, în condiţiile amânării aplicării pedepsei.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că sintagma "persoana supravegheată", din cuprinsul textului criticat, este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate şi că aceasta nu este definită în cuprinsul Codului penal sau în cuprinsul altui act normativ în vigoare, nepermiţând destinatarilor legii penale să îşi adapteze conduita la exigenţele sale. Este subliniat caracterul imperativ al necesităţii asigurării de către legiuitor a standardului calităţii legii, făcându-se trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, dar şi la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 mai 2000 şi 25 ianuarie 2007, pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României şi Sissanis împotriva României.

6.Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că sensul sintagmei criticate este circumscris instituţiei reglementate prin prevederile art. 89 alin. (1) din Codul penal, respectiv amânării aplicării pedepsei. Se arată, totodată, că art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală obligă judecătorul care dispune această formă de executare a pedepsei să informeze persoana condamnată cu privire la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare. Pentru aceste motive, se apreciază că textul criticat este suficient de clar şi de previzibil şi că acestea nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 24 din Legea fundamentală.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că sensul sintagmei criticate poate fi dedus din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 89 alin. (1) din Codul penal, din care rezultă că această expresie are în vedere persoana supusă uneia sau mai multor măsuri de supraveghere impuse de instanţă odată cu pronunţarea amânării aplicării pedepsei. Se mai arată că, din motive de supleţe a textului, legiuitorul utilizează noţiuni cu un anumit grad de generalitate, aspect ce nu este de natură a contraveni dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la calitatea legii. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012, nr. 92 din 3 martie 2015 şi nr. 146 din 12 martie 2015, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000 şi 9 noiembrie 2006, pronunţate în cauzele Wingrove împotriva Regatului Unit, Rotaru împotriva României, Leempoel S. A. Ed. Cine Revue împotriva Belgiei.

9.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se susţine că sensul expresiei "persoana supravegheată" rezultă, cu suficient de multă claritate, din interpretarea dispoziţiilor art. 83-89 din Codul penal, ce reglementează condiţiile care trebuie îndeplinite pentru dispunerea amânării aplicării pedepsei, termenul de supraveghere, măsurile şi obligaţiile ce pot fi dispuse, supravegherea, modificarea şi încetarea obligaţiilor, revocarea amânării aplicării pedepsei şi anularea amânării aplicării pedepsei. Se arată că, de altfel, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului relevă faptul că, având în vedere caracterul general al normelor juridice, acestea nu pot prezenta o claritate absolută, revenind instanţelor judecătoreşti atribuţia interpretării şi aplicării lor, de la caz la caz. Se face referire la hotărârile din 25 mai 1993, 24 mai 2007, 12 februarie 2008, 20 ianuarie 2009 şi 10 aprilie 2012, pronunţate de instanţa europeană anterior menţionată în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, Kafkaris împotriva Ciprului, Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei şi Miron Victor Panaitescu împotriva României.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Cod penal, care au următorul cuprins: "Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară."

13.Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii şi art. 24 cu privire la dreptul la apărare.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că supravegherea persoanei condamnate este reglementată, în mod distinct, în cazul fiecărei forme de individualizare a pedepsei pentru care legiuitorul a considerat ca fiind necesară impunerea acestei măsuri. Astfel, în cazul amânării aplicării pedepsei, art. 84 din Codul penal prevede termenul de supraveghere, de 2 ani, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, iar art. 85 din Codul penal prevede măsurile de supraveghere şi obligaţiile persoanei cu privire la care se dispune amânarea aplicării pedepsei. De asemenea, în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, art. 92 din Codul penal prevede termenul de supraveghere, cuprins între 2 şi 4 ani, care se calculează de la data la care hotărârea prin care a fost pronunţată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă, art. 93 din Codul penal reglementează măsurile de supraveghere şi obligaţiile care sunt impuse condamnatului, iar art. 94 din Codul penal stabileşte reguli procedurale referitoare la modalităţile concrete de aplicare a măsurilor de supraveghere. În fine, în cazul liberării condiţionate, art. 101 din Codul penal reglementează măsurile de supraveghere şi obligaţiile ce pot fi impuse persoanei condamnate, iar art. 102 din Codul penal prevede procedura de realizare a supravegherii.

15.Analizând gramatical dispoziţiile legale anterior enumerate, Curtea constată că, în cuprinsul acestora, legiuitorul a folosit, în cazul reglementării instituţiei amânării aplicării pedepsei, sintagma "persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei", având în vedere că această formă de individualizare nu presupune condamnarea inculpatului, aplicarea unei pedepse sau decăderi, interdicţii ori incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită. În cazul reglementării suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a liberării condiţionate, au fost folosite sintagme precum "cel condamnat" şi "persoana condamnată", întrucât formele de individualizare a pedepsei analizate presupun pedepsirea persoanei care a săvârşit o infracţiune, pedeapsă care, însă, nu se execută în stare de detenţie.

16.Prin urmare, chiar dacă noţiunea de "persoană supravegheată" nu este definită în Codul penal sau în Codul de procedură penală, din analiza sistematică a dispoziţiilor legale mai sus arătate, Curtea reţine că aceasta se referă la persoana cu privire la care a fost dispusă o măsură de supraveghere, indiferent că este vorba despre persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau de persoana condamnată, în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi al liberării condiţionate.

17.Curtea constată, totodată, că dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Codul penal fac parte din secţiunea a 4-a "Amânarea aplicării pedepsei" a capitolului V "Individualizarea pedepselor" a titlului III "Pedepsele" a părţii generale a Codului penal şi cuprind expresia "persoana supravegheată", în contextul reglementării anulării amânării aplicării pedepsei, instituţie anterior menţionată.

18.Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea reţine că sensul sintagmei criticate de autorul excepţiei poate fi determinat cu exactitate, fiind vorba despre persoana care a săvârşit o infracţiune şi în privinţa căreia instanţa competentă a dispus amânarea aplicării pedepsei şi măsura supravegherii, pentru o durată de 2 ani de la data amânării aplicării pedepsei, conform prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul penal. Astfel, persoana supravegheată este persoana care se află în interiorul unui termen de supraveghere, stabilit potrivit normei juridice anterior referite.

19.Pentru aceste motive, Curtea constată că prevederile art. 89 alin. (1) din Codul penal sunt clare, precise şi previzibile, nefiind contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii.

20.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dreptului la apărare al persoanei supuse măsurii supravegherii, în cazul anulării amânării aplicării pedepsei, Curtea reţine că prevederile art. 24 din Constituţie nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât reglementează un drept fundamental care este asigurat prin intermediul normelor procesual penale.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Cătălin Vereş în Dosarul nr. 16.859/180/2014 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop