Lege Nr. 45 din 1 iulie 1993

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul I

Codul de procedură penală se modifica şi se completează după cum urmează:

1.Articolul 1 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.

2.Secţiunea I din capitolul I al titlului II din partea generală va avea următorul cuprins:

Secţiunea ICompetenţa după materie şi după calitatea persoanei

Competenţa judecătoriei

Articolul 25

Judecătoria judeca în prima instanţa toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.

Competenţa tribunalului militar

Articolul 26

Tribunalul militar judeca în prima instanţa:

1.infracţiunile săvârşite de militari până la gradul de căpitan inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe;

2.următoarele infracţiuni săvârşite de civili:

a)infracţiunile contra bunurilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosinţă Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerului Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor -, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Protecţie şi Paza, care prin natura sau destinaţia lor au un caracter militar sau interesează capacitatea de apărare; b) infracţiunile prevăzute în art. 348-354 din Codul penal;

3.infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor -, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Paza, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.

Competenţa tribunalului

Articolul 27

Tribunalul:

1.judeca în prima instanţa:

a)infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, 179, 189 alin. 3, 190, 197 alin. 2, 211 alin. 2, dacă fapta a avut vreuna dintre urmările arătate în art. 182, 212, 218, 219 alin. 3, dacă fapta a avut ca urmare un dezastru, şi alin. 4, art. 223 alin. 3, 224 alin. 3, 225 alin. 2, dacă fapta a avut vreuna dintre urmările prevăzute în art. 182, şi alin. 3, art. 226, 229 alin. 3, 231 alin. 3 şi 4, 232 alin. 3 şi 4, 248 alin. 2, 252, 254, 255, 257, 266-270, 273 alin. 2, 274 alin. 2, 275 alin. 3, 276, 279 alin. 3, 280, 280'1, 282, 298, 302^2, 312 şi 317, precum şi infracţiunea de contrabanda, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive; b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea unei persoane; c) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;

2.ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate de judecătorii în prima instanţa, cu excepţia celor privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a);

3.ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate de judecătorii, în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluţionează conflictele de competenţa ivite între judecătoriile din raza sa teritorială.

Competenţa tribunalului militar teritorial

Articolul 28

Tribunalul militar teritorial:

1.judeca în prima instanţa:

a)infracţiunile săvârşite de ofiţerii superiori, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe; b) infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a) şi b), săvârşite de militari până la gradul de căpitan inclusiv, ori săvârşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor -, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Paza; c) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;

2.ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate în prima instanţa de tribunalele militare, cu excepţia infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a) şi a infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

3.ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a) şi al infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluţionează conflictele de competenţa ivite între tribunalele militare din raza sa teritorială.

Competenţa Curţii de Apel

Articolul 28^1

Curtea de Apel:

1.judeca în prima instanţa:

a)infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi 356-361; b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de notarii de stat; c) infracţiunile săvârşite de judecătorii şi controlorii financiari ai camerelor de conturi judeţene; d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;

2.ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate în prima instanţa de tribunale;

3.ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluţionează conflictele de competenţa ivite între tribunale sau între judecătorii şi tribunale din raza sa teritorială, ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale diferite, aflate în raza teritorială a Curţii.

Competenţa Curţii Militare de Apel

Articolul 28^2

Curtea Militară de Apel:

1.judeca în prima instanţa:

a)infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi 356-361, săvârşite de militari ori săvârşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor -, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Paza; b) infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai tribunalelor militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanţe; c) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;

2.ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate în prima instanţa de tribunalele militare teritoriale;

3.ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluţionează conflictele de competenţa ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare şi tribunalele militare teritoriale ori între tribunale militare din raza de competenţa a unor tribunale militare teritoriale diferite.

Competenţa Curţii Supreme de Justiţie

Articolul 29

Curtea Suprema de Justiţie:

1.judeca în prima instanţa:

a)infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi; b) infracţiunile săvârşite de membrii Guvernului; c) infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale, membrii, judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi de preşedintele Consiliului Legislativ; d) infracţiunile săvârşite de maresali, amirali şi generali; e) infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai Inaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia; f) infracţiunile săvârşite de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Curtea Suprema de Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe; g) alte cauze date prin lege în competenţa sa;

2.ca instanţa de recurs, judeca:

a)recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate, în prima instanţa, în curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; b) recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate, ca instanţe de apel, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; c) recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate, în prima instanţa, de secţia penală şi secţia militară ale Curţii Supreme de Justiţie;

3.judeca recursurile în interesul legii;

4.judeca recursurile în anulare;

5.soluţionează:

a)conflictele de competenţa în cazurile în care Curtea Suprema de Justiţie este instanţa superioară comuna; b) cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt; c) cererile de strămutare.

3.Articolul 30 alineatul 3 va avea următorul cuprins:

Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.

4.Articolul 31 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Infracţiunile săvârşite în afară teritoriului tarii se judeca, după caz, de către instanţele civile sau militare în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau locuieşte făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, şi fapta este de competenţa judecătoriei, se judeca de Judecătoria sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanţa competenţa după materie şi calitatea persoanei, din municipiul Bucureşti.

5.Articolul 37 alineatele 1 şi 2 vor avea următorul cuprins:

În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit. a) şi b), precum şi în cele de conexitate, cauzele sunt reunite, dacă ele se afla în faţa primei instanţe de judecată, chiar după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.

Cauzele se reunesc şi la instanţele de apel, precum şi la cele de recurs, de acelaşi grad, dacă se afla în acelaşi stadiu de judecată.

6.Articolul 40 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Când competenţa instanţei este determinata de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competenţa a judeca, chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate.

7.Articolul 42 alineatul 4 va avea următorul cuprins:

Hotărârea de declinare a competentei nu este supusă apelului şi nici recursului.

8.Articolul 43 alineatul 8 va avea următorul cuprins:

Când instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţa constata ca acea cauza este de competenţa altei instanţe decît cele între care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este instanţa superioară comuna trimite dosarul instanţei superioare comune.

9.Articolul 47 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o instanţa superioară sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.

10.Articolul 49 alineatul 3 va avea următorul cuprins:

Procurorul care a participat ca judecător la soluţionarea cauzei în prima instanţa nu poate pune concluzii la judecarea ei în apel sau în recurs.

11.Articolul 63 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate şi conducindu-se după constiinta lor.

12.Articolul 85 va avea următorul cuprins:

Jurămîntul martorului

Articolul 85. – Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurămînt:

"Jur ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Asa să-mi ajute Dumnezeu !"

În timpul depunerii jurământului, martorul tine mina pe cruce sau pe biblie.

Referirea la divinitate din formula jurământului se schimba potrivit credinţei religioase a martorului.

Martorului de alta religie decît cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune următorul jurămînt:

"Jur pe onoare şi constiinta ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu."

Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun jurămîntul vor rosti în faţa instanţei următoarea formula: " Ma oblig ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. "

Situaţiile la care se referă alin. 3, 4, 5 şi 6 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.

După depunerea jurământului, preşedintele va pune în vedere martorului ca, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.

Minorul care nu a împlini 14 ani nu depune jurămînt; i se atrage însă atenţia sa spună adevărul.

13.Articolul 136 alineatul 4 se abroga.

14.După articolul 137 se introduce un nou articol, articolul 137^1, care va avea următorul cuprins:

Aducerea la cunoştinţa a motivelor luării măsurilor preventive şi a invinuirii

Articolul 137^1. – Persoanei reţinute sau arestate i se aduc, de îndată, la cunoştinţa, motivele reţinerii sau ale arestării. Învinuirea se aduce la cunoştinţa celui arestat, în cel mai scurt termen, în prezenta unui avocat.

Când se dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului, procurorul sau instanţa de judecată încunoştinţează despre aceasta, în termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia ori o altă persoană pe care o desemnează invinuitul sau inculpatul, consemnindu-se aceasta într-un proces-verbal.

15.Articolul 140^1 alineatul 5 va avea următorul cuprins:

Instanţa se pronunţa în aceeaşi zi, prin încheiere, asupra legalităţii măsurii, după ascultarea învinuitului sau inculpatului.

16.La articolul 140^1, după alineatul 5 se introduce un alineat nou, cu următorul cuprins:

Încheierea este supusă recursului. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsa. Inculpatul este adus la judecarea recursului numai când instanţa considera necesar.

17.Articolul 152 alineatul 4 va avea următorul cuprins:

Dacă mandatul de arestare a fost emis de procuror, acesta menţionează pe mandat data prezentării inculpatului şi procedează de îndată la ascultarea acestuia, după care dispune prin rezoluţie asupra arestării inculpatului. Dacă între timp cauza a ajuns în faţa instanţei de judecată, procurorul va trimite pe arestat instanţei.

18.Articolul 152 alineatul 6 se abroga.

19.Articolul 155 va avea următorul cuprins:

Prelungirea duratei arestării

Articolul 155. – Durata arestării inculpatului poate fi prelungită în caz de necesitate şi numai motivat.

Prelungirea duratei arestării inculpatului poate fi dispusă de instanţa căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond sau de instanţa corespunzătoare în a carei raza teritorială se afla locul de deţinere.

20.Articolul 156 va avea următorul cuprins:

Propunerea pentru prelungirea arestării

Articolul 156. – Prelungirea duratei arestării se dispune pe baza propunerii motivate a organului care efectuează urmărirea penală. Propunerea organului de cercetare penală este avizată de procurorul care exercită supravegherea.

Propunerea se înaintează conducătorului parchetului din care face parte cel care a făcut sau a avizat propunerea sau, după caz, procurorului şef de secţie din Parchetul General, cu cel puţin 8 zile înainte de expirarea duratei arestării. Acesta, dacă apreciază că nu este cazul ca inculpatul să fie pus în libertate, sesizează, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea termenului, instanţa competenţa.

Dacă arestarea a fost dispusă de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui corespunzător instanţei competente sa acorde prelungirea, propunerea se înaintează procurorului de la parchetul ierarhic superior, care, dacă o socoteşte intemeiata, sesizează instanţa, potrivit alin. 2.

Propunerea se anexează la adresa de sesizare a instanţei. În cuprinsul adresei se pot arata şi alte motive care justifica prelungirea arestării decît cele cuprinse în propunere." 21. Articolele 157 şi 158 se abroga.

22.La articolul 159, alineatul 1 se abroga.

23.La articolul 159, după alineatul 5 se introduce un alineat nou, care va avea următorul cuprins:

Instanţa se pronunţa asupra prelungirii arestării preventive înainte de expirarea duratei mandatului.

24.Articolul 159 alineatul 7 va avea următorul cuprins:

Încheierea prin care s-a hotărît asupra prelungirii poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsa. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive nu este suspensiv de executare.

25.La articolul 159, după alineatul 7 se introduc doua alineate, care devin alineatele 8 şi 9, cu următorul cuprins:

Inculpatul este adus la judecarea recursului numai când instanţa considera necesar.

Măsura dispusă de instanţa se comunică administraţiei locului de deţinere, care este obligată sa o aducă la cunoştinţa inculpatului.

26.Articolul 159 alineatul ultim va avea următorul cuprins:

Instanţa poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputind depăşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător.

27.Articolele 160^6-160^10 compun un paragraf nou, paragraful 3, denumit "Dispoziţii comune", în cadrul secţiunii V din capitolul I al titlului IV din partea specială.

28.Articolul 160^8 alineatul 3 va avea următorul cuprins:

Soluţionarea cererii se face de către procuror, după ascultarea inculpatului asistat de apărător, iar de către instanţa, după ascultarea inculpatului şi a concluziilor aparatorului, precum şi ale procurorului.

29.Articolul 160^8 alineatul 6 va avea următorul cuprins:

Încheierea instanţei este supusă recursului. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsa.

30.La articolul 160^8, după alineatul 6 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:

Inculpatul este adus la judecarea recursului numai când instanţa considera necesar.

31.Articolul 160^9 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Împotriva ordonanţei procurorului se poate face plîngere la instanţa căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond. Încheierea instanţei prin care se soluţionează plîngerea, precum şi încheierea de respingere a cererii de liberare provizorie sunt supuse recursului.

32.Articolul 164 alineatul 5 se abroga.

33.Articolul 172 alineatul 6 va avea următorul cuprins: " Apărătorul are dreptul de a se plînge, potrivit art. 275, dacă cererile sale nu au fost acceptate; în situaţiile prevăzute în alin. 2, 4 şi 5, procurorul este obligat sa rezolve plîngerea în cel mult 48 de ore."

33 bis. La articolul 172 se introduce un alineat final, cu următorul conţinut:

Apărătorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocaţi, spre a lua măsuri.

34.Articolul 173 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul de a formula cereri şi de a depune memorii. Apărătorul are dreptul sa asiste la efectuarea următoarelor acte de urmărire penală: ascultarea părţii pe care o apara, cercetări la faţa locului, perchezitii şi autopsii, prelungirea duratei arestării, iar la efectuarea altor acte de urmărire poate asista cu încuviinţarea organului de urmărire penală.

35.Articolul 174 alineatul 1 litera a) va avea următorul cuprins:

În cursul judecaţii, inculpatul poate fi reprezentat:

a)la judecarea cauzei în prima instanţa ori la rejudecarea ei după desfiinţarea hotărârii în apel sau după casare de către instanţa de recurs, numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecaţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an;

36.Articolul 184 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Mandatul de aducere se executa prin organele poliţiei.

37.Articolul 192 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

În cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori şi-a retras apelul, recursul sau cererea.

38.Articolul 198 alineatul 1, partea de început, va avea următorul cuprins:

Următoarele abateri săvârşite în cursul procesului penal se sancţionează cu amendă judiciară de la 5.000 la 20.000 lei.

39.Articolul 209 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Procurorul exercita supravegherea asupra actelor de urmărire penală; în exercitarea acestei atribuţii procurorii conduc şi controlează activitatea de cercetare penală a poliţiei şi a altor organe.

40.Articolul 209 alineatul 3 va avea următorul cuprins:

Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 155-173, 174-177, 179, 189-191, 212, 225 alin. 3, 226, 236, 239 alin. 2, 252, 254, 255, 257, 265, 266, 267, 267^1, 268, 273-276, 282-285, 299-302, 302^2, 317 şi 356-361 din Codul penal, în cazul infracţiunilor arătate în art. 26 pct. 2 lit. a), art. 27 pct. 1 lit. b), art. 28'1 pct. 1 lit. b) şi c) şi art. 29 pct. 1 din acest cod, precum şi în cazul infracţiunilor împotriva protecţiei muncii.

41.Articolul 209 alineatul 4 va avea următorul cuprins:

Este competent să efectueze urmărirea penală, în cazurile prevăzute în alineatul precedent, şi sa exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare penală procurorul de la unitatea de procuratura corespunzătoare instanţei care, potrivit legii, judeca în prima instanţa cauza.

42.Articolul 212 se abroga.

43.La articolul 217, după alineatul 1 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:

Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea acestuia, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza şi după încunoştinţarea procurorului care exercită supravegherea acesteia.

44.Articolul 217 alineatul 2, devenit alineatul 3, va avea următorul cuprins:

În cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliţiei.

45.Articolul 218 va avea următorul cuprins:

Modalităţi de exercitare a supravegherii

Articolul 218. – Procurorul conduce şi controlează activitatea de cercetare penală a poliţiei şi a altor organe şi supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale.

Organele de cercetare penală sunt obligate sa încunoştiinţeze de îndată pe procuror despre infracţiunile de care au luat cunoştinţa.

Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală sau sa-l efectueze personal. Procurorul poate să ceara spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penală, care este obligat sa-l trimită, cu toate actele, materialele şi datele privitoare la fapte care formează obiectul cercetării.

46.Articolul 247 va avea următorul cuprins:

Punerea în executare a ordonanţei prin care s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ

Articolul 247. – Executarea mustrării şi mustrării cu avertisment, prevăzute în art. 91 din Codul penal, aplicate de procuror o dată cu dispunerea încetării urmăririi penale în cazul înlocuirii răspunderii penale, se face potrivit art. 487, care se aplică în mod corespunzător.

Împotriva ordonanţei prin care s-a dispus înlocuirea răspunderii penale se poate face plîngere în termen de 5 zile de la înştiinţarea prevăzută în art. 246.

Punerea în executare a ordonanţei prin care s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii se face după expirarea termenului prevăzut în alin. 2, iar dacă s-a făcut plîngere şi a fost respinsă, după respingerea acesteia.

Executarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii se efectuează potrivit art. 442 şi 443.

47.Articolul 249^1 va avea următorul cuprins:

Scoaterea de sub urmărire în temeiul art. 10 lit. b^1)

Articolul 249^1. – În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. b^1), executarea sancţiunilor cu caracter administrativ, prevăzute în art. 18^1 din Codul penal, se face potrivit art. 247, care se aplică în mod corespunzător.

Punerea în executare a ordonanţei prin care s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii se face după expirarea termenului prevăzut în art. 247 alin. 2, iar dacă s-a făcut plîngere şi a fost respinsă, după respingerea acesteia.

48.Articolul 262 punctul 2 litera a) alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Dacă procurorul dispune înlocuirea răspunderii penale o dată cu încetarea urmăririi penale, face aplicatia art. 91 din Codul penal.

49.Articolul 268 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Când procurorul constata ca pentru vreuna din infracţiunile sau infractorii arătaţi în art. 207, 208 şi 209 alin. 3 şi 4 urmărirea penală s-a făcut de un alt organ decît cel prevăzut în textele menţionate, ia măsuri ca urmărirea să fie facuta de organul competent.

50.Articolul 273 alineatul 2 se abroga.

51.Articolul 274 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Durata arestării inculpatului poate fi prelungită potrivit art. 155, 159 şi 160.

52.La articolul 279 alineatul 2 litera a) se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:

Aceste prevederi se aplică şi în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 193, 205 şi 206 din Codul penal, săvârşite prin presa sau orice mijloace de comunicare în masa.

53.Articolul 279 litera c) va avea următorul cuprins:

c)organului competent să efectueze urmărirea penală, când plîngerea prealabilă este îndreptată contra unui judecător, procuror, notar de stat, militar, judecător şi controlor financiar de la camera de conturi judeteana sau contra uneia din persoanele arătate la art. 29 pct. 1.

54.Articolul 287 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Instanţa îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauza.

55.Articolul 290 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Dacă judecarea în şedinţa publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane, instanţa, la cererea procurorului, a părţilor ori din oficiu, poate declara şedinţa secreta pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei.

56.Articolul 311 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Hotărârea prin care instanţa se pronunţa asupra apelului, recursului, recursului în anulare, recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei se numeşte decizie.

57.Articolul 316 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

În desfăşurarea cercetării judecătoreşti şi a dezbaterilor, procurorul exercita rolul sau activ în vederea aflarii adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale. Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le considera întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate.

58.Articolul 357 alineatul 4 va avea următorul cuprins:

Dispozitivul trebuie să cuprindă totdeauna menţiunea ca hotărârea este supusă apelului sau, după caz, recursului, cu arătarea termenului în care poate fi exercitat şi menţionarea datei când hotărârea a fost pronunţată şi ca pronunţarea s-a făcut în şedinţa publică.

59.Articolul 358 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

După pronunţare, preşedintele explica părţilor prezente ca pot declara apel sau, după caz, recurs.

60.Denumirea capitolului III al titlului II din partea specială este următoarea: " Căile de atac ordinare."

61.Capitolul III al titlului II din partea specială va avea următorul cuprins:

CAP. 3

Căile de atac ordinare

Secţiunea IApelul

Hotărârile supuse apelului

Articolul 361. – Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel:

a)sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a); b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. 2 a) şi infracţiunile contra ordinii şi disciplinei militare sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani; c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; d) sentinţele pronunţate de secţia penală şi secţia militară ale Curţii Supreme de Justiţie; e) sentinţele de dezinvestire.

Încheierile date în prima instanţa pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul.

Apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea sentinţei.

Persoanele care pot face apel

Articolul 362. – Pot face apel:

a)procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă; b) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Împotriva sentinţei de achitare sau de încetare a procesului penal, inculpatul poate declara apel şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal; c) partea vătămată, în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă, dar numai în ce priveşte latura penală; d) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura civilă; e) martorul, expertul, interpretul şi apărătorul, cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestora; f) orice persoană ale carei interese legitime au fost vătămate printr-o măsura sau printr-un act al instanţei.

Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b)-f) şi de către reprezentantul legal, de către apărător, iar pentru inculpat, şi de către soţul acestuia.

Termenul de declarare a apelului

Articolul 363. – Termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare. În cauzele în care procurorul nu a participat la dezbateri, termenul curge de la înregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului. După redactarea hotărârii, instanţa este obligată sa trimită de îndată dosarul procurorului, iar acesta este obligat sa-l restituie după expirarea termenului de apel.

Pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cît şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, ori pentru inculpatul internat într-un centrul de reeducare sau într-un institut medical educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

În cazul prevăzut în art. 362 lit. e), calea de atac poate fi exercitată de îndată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare şi cel mai tirziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Judecarea apelului se face numai după soluţionarea cauzei, afară de cazul când procesul a fost suspendat.

Repunerea în termen

Articolul 364. – Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constata ca intirzierea a fost determinata de o cauza temeinica de împiedicare, iar cererea de apel a fost facuta în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

Până la soluţionarea repunerii în termen, instanţa de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.

Apelul peste termen

Articolul 365. – Partea care a lipsit atât la judecata, cît şi la pronunţare, poate declara apel şi peste termen, dar nu mai tirziu decît 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.

Apelul declarat peste termen nu suspenda executarea.

Instanţa de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.

Declararea apelului

Articolul 366. – Apelul se declara prin cerere scrisă. Cererea trebuie semnată de persoana care face declaraţia.

Pentru persoana care nu poate să semneze, cererea va fi atestata de un grefier de la instanţa a carei hotărâre se ataca sau de apărător. Cererea poate fi atestata şi de primarul sau secretarul consiliului local, ori de funcţionarul desemnat de aceştia, din localitatea unde domiciliază.

Cererea de apel nesemnata ori neatestata poate fi confirmată în instanţa de parte ori de reprezentantul ei.

Procurorul şi oricare dintre părţile prezente la pronunţarea hotărârii pot declara apel oral în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea. Instanţa ia act şi consemnează aceasta într-un proces-verbal.

Instanţa la care se depune apelul

Articolul 367. – Cererea de apel se depune la instanţa a carei hotărâre se ataca. Persoana care se afla în stare de deţinere poate depune cererea de apel şi la administraţia locului de deţinere.

Dacă apelul este declarat oral, aceasta se constata într-un proces-verbal.

Cererea de apel înregistrată sau atestata în condiţiile art. 187 ori procesul-verbal întocmit de administraţia locului de deţinere se înaintează de îndată instanţei prevăzute la alin. 1.

Renunţarea la apel

Articolul 368. – După pronunţarea hotărârii şi până la expirarea termenului de declarare a apelului, părţile pot renunţa în mod expres la aceasta cale de atac.

Asupra renunţării, cu excepţia apelului care priveşte latura civilă a cauzei, se poate reveni înăuntrul termenului pentru declararea apelului.

Renunţarea sau revenirea asupra renunţării poate să fie facuta personal de parte sau prin mandatar special.

Retragerea apelului

Articolul 369. – Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie facuta personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se afla în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestata sau consemnată într-un proces- verbal de către conducerea locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a carei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de apel.

Reprezentanţii legali pot retrage apelul cu respectarea, în ceea ce priveşte latura civilă, a condiţiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul sau legal.

Apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.

Apelul declarat de procuror şi retras poate fi insusit de partea în favoarea căreia a fost declarat.

Efectul suspensiv al apelului

Articolul 370. – Apelul declarat în termen este suspensiv de executare, atât în ce priveşte latura penală, cît şi latura civilă, afară de cazul când legea dispune altfel.

Efectul devolutiv al apelului şi limitele sale

Articolul 371. – Instanţa judeca apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

În cadrul limitelor arătate în alineatul precedent, instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Neagravarea situaţiei în propriul apel

Articolul 372. – Instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.

De asemenea, în apelul exercitat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia.

Efectul extensiv

Articolul 373. – Instanţa de apel examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putind hotărî şi în privinta lor, fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea.

Motivarea apelului

Articolul 374. – Motivele de apel se formulează în scris, prin cererea de apel sau printr-un memoriu separat, care trebuie să fie depus la instanţa de apel cel mai tirziu până în ziua judecaţii. Motivele de apel se pot formula şi oral în ziua judecaţii.

Fixarea termenului de judecată şi prezenta părţilor

Articolul 375. – Preşedintele instanţei de apel, primind dosarul, fixează termen pentru judecarea apelului.

Judecarea apelului se face cu citarea părţilor.

Judecarea apelului nu poate avea loc decît în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de deţinere.

Dispoziţiile alineatului precedent nu sunt aplicabile în cazul judecării apelului declarat împotriva hotărîrilor prin care s-a dispus restituirea pentru completarea urmăririi sau prin care s-a soluţionat un conflict de competenţa.

Prezenta procurorului

Articolul 376. – Participarea procurorului la judecarea apelului este obligatorie, oricare ar fi obiectul cauzei.

Ordinea în care se da cuvintul

Articolul 377. – Dacă la termenul fixat apelul este în stare de judecată, preşedintele completului da cuvintul apelantului, apoi intimatului şi în urma procurorului. Dacă între apelurile declarate se afla şi apelul procurorului, primul cuvint îl are acesta.

În cazul în care procurorul sau părţile invoca necesitatea administrării de noi probe, apelantul trebuie să arate aceste probe şi mijloacele de proba cu ajutorul cărora pot fi administrate.

Procurorul şi părţile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.

Inculpatul are cel din urma cuvintul.

Judecarea apelului

Articolul 378. – Instanţa, judecind apelul, verifica hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de apel.

În vederea soluţionării apelului, instanţa poate da o noua apreciere probelor din dosarul cauzei şi poate administra orice noi probe pe care le considera necesare.

Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate.

Soluţiile la judecata în apel

Articolul 379. – Instanţa, judecind apelul, pronunţa una dintre următoarele soluţii:

1.respinge apelul, mentinind hotărârea atacată:

a)dacă apelul este tardiv sau inadmisibil; b) dacă apelul este nefondat;

2.admite apelul şi:

a)desfiinţează sentinta primei instanţe, pronuntind o noua hotărâre şi procedează potrivit art. 345 şi urmărirea privind judecata în fond; a) desfiinţează sentinta primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a carei hotărâre a fost desfiintata, pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanţa a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre aceasta posibilitate, ori prin hotărâre nu a fost rezolvat fondul cauzei. Dacă hotărârea a fost desfiintata pentru caz de incompetenta, se dispune rejudecarea de către instanţa competenţa.

Soluţii complimentare

Articolul 380. – Dacă hotărârea este desfiintata pentru ca s-a constatat existenta vreuneia din situaţiile arătate în art. 333, se dispune restituirea cauzei procurorului, pentru a lua măsuri în vederea completării urmăririi penale.

Chestiuni complimentare

Articolul 381. – Instanţa, deliberind asupra apelului, face, când este cazul, aplicatia dispoziţiilor privitoare la reluarea dezbaterilor şi a celor privitoare la repararea pagubei, la măsurile asiguratorii, la cheltuielile judiciare şi la orice alte probleme de care depinde soluţionarea completa a apelului. De asemenea, instanţa de apel verifica dacă s-a făcut o justa aplicare de către prima instanţa a dispoziţiilor privitoare la computarea reţinerii şi arestării şi adauga, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronunţarea hotărârii atacate cu apel.

Instanţa deliberează şi hotărăşte asupra oricărei alte probleme de care depinde soluţionarea completa a apelului.

Desfiinţarea apelului

Articolul 382. – În caz de admitere a apelului, hotărârea atacată se desfiinţează în întregime, dar în limitele prevăzute în art. 371 şi 373.

Hotărârea poate fi desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, dacă aceasta nu împiedica justa soluţionare a cauzei.

Când prima instanţa a dispus arestarea inculpatului, instanţa de apel poate menţine măsura arestării în caz de desfiinţare a hotărârii.

Conţinutul deciziei

Articolul 383. – Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă în partea introductivă menţiunile prevăzute la art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluţiile prevăzute în art. 379 pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă soluţia data de instanţa de apel, data pronunţării deciziei şi menţiunea ca pronunţarea s-a făcut în şedinţa publică.

În cazul când inculpatul s-a aflat în stare de deţinere, în expunere şi dispozitiv trebuie să se arate timpul care se deduce din pedeapsa.

Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul.

Când s-a decis restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale, la redactarea deciziei se tine seama şi de dispoziţiile art. 333 alin. 2, care se aplică în mod corespunzător.

Procedura de rejudecare

Articolul 384. – Judecarea în fond a cauzei de către instanţa de apel sau rejudecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specială, titlul II, cap. I şi II, care se aplică în mod corespunzător.

Limitele rejudecarii

Articolul 385. – Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de apel, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea apelului.

Dacă hotărârea a fost desfiintata în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului, sau în apelul părţii vătămate, instanţa care rejudeca poate pronunţa şi o pedeapsă mai grea decît cea arătată în art. 372 alin. 2 şi art. 373 alin. 2.

Când hotărârea este desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţa în limitele în care hotărârea a fost desfiintata.

Secţiunea IIRecursul

Hotărârile supuse recursului

Articolul 385'1. - Pot fi atacate cu recurs:

a)sentinţele pronunţate de judecătorii, în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum şi în alte cazuri prevăzute de lege; b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare, în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a) şi al infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani; c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; d) sentinţele pronunţate de secţia penală şi secţia militară ale Curţii Supreme de Justiţie; e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunalele judeţene, tribunalele militare teritoriale, curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii.

Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinta cărora părţile nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede aceasta cale de atac.

Persoanele care pot face recurs

Articolul 385^2. – Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător.

Termenul de declarare a recursului

Articolul 385^3. – Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

Dispoziţiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a caii de atac se aplică în mod corespunzător.

Declararea, renunţarea şi retragerea recursului

Articolul 385^4. – Recursul se declara în condiţiile prevăzute în art. 366 şi 367, care se aplică în mod corespunzător.

Părţile pot renunţa la recurs potrivit dispoziţiilor art. 368 şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.

Efectul suspensiv al recursului

Articolul 385^5. – Recursul este suspensiv de executare atât în ce priveşte latura penală, cît şi latura civilă, afară de cazul când legea dispune altfel.

Efectul devolutiv şi limitele sale

Articolul 385^6. – Instanţa judeca recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.

Instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385^9.

Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385'9, iar instanţa este obligată ca, în afară temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sa examineze întreaga cauza sub toate aspectele.

Efectul extensiv şi limitele sale

Articolul 385^7. – Instanţa de recurs examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putind hotărî şi în privinta lor, fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea.

Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs, poate cere extinderea recursului declarat de el în termen şi faţă de alte persoane decît acelea la care s-a referit, fără a se putea crea acestora o situaţie mai grea.

Neagravarea situaţiei în propriul recurs

Articolul 385^8. – Instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs.

În recursul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de recurs nu poate agrava situaţia acesteia.

Cazurile în care se poate face recurs

Articolul 385^9. – Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1.nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;

2.instanţa nu a fost sesizată legal;

3.instanţa nu a fost compusa potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. 2 sau a existat un caz de incompatibilitate;

4.şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

5.judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

6.judecata a avut loc în lipsa aparatorului, când prezenta acestuia era obligatorie;

7.judecata s-a făcut fără efectuarea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori;

8.când nu a fost efectuată expertiza psihiatrica a inculpatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 117 alin. 1 şi 2;

9.hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege;

10.instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natura sa garanteze drepturile lor şi sa influenteze soluţia procesului;

11.instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau introdusă tardiv;

12.când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o alta fapta decît cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecata, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337;

13.când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

14.când s-au aplicat pedepse în alte limite decît cele prevăzute de lege;

15.când persoana condamnata a fost înainte judecata în mod definitiv pentru aceeaşi fapta sau dacă exista o cauza de inlaturare a răspunderii penale, pedeapsa a fost gratiata ori a intervenit decesul inculpatului;

16.când în mod greşit inculpatul a fost achitat pentru motivul ca fapta săvârşită de el nu este prevăzută de legea penală sau când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul ca exista autoritate de lucru judecat sau o cauza de inlaturare a răspunderii penale ori ca a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a fost gratiata;

17.când faptei săvârşite i s-a dat o gresita încadrare juridică;

18.când s-a comis o eroare grava de fapt;

19.când judecătorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat;

20.când a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului;

21.când apelul s-a judecat în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre aceasta imposibilitate.

Cazurile prevăzute la pct. 1-7, 10, 13, 14, 19 şi 20 se iau în considerare totdeauna din oficiu, iar cele de la pct. 11, 12, 15, 17 şi 18 se iau în considerare din oficiu numai când au influentat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Când instanţa ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligată să le pună în discuţia părţilor.

Motivarea recursului

Articolul 385^10. – Recursul trebuie motivat.

Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 385'6 alin. 3, când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecaţii.

Prezenta părţilor şi a procurorului

Articolul 385^11. – Judecarea recursului se face cu citarea părţilor.

Judecarea recursului nu poate avea loc decît în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de deţinere.

Dispoziţiile alineatului precedent nu sunt aplicabile în cazurile prevăzute în art. 375 alin. 4 şi nici în judecarea recursului împotriva încheierilor privind măsurile preventive.

Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie în toate cazurile.

Raportul scris

Articolul 385^12. – Preşedintele instanţei de recurs, primind dosarul, fixează termen pentru judecarea recursului şi poate delega, totodată, unul din judecători să facă un raport scris asupra recursului. La Curtea Suprema de Justiţie, raportul poate fi întocmit de un judecător sau un magistrat asistent.

Raportul trebuie să cuprindă, pe scurt, obiectul procesului, soluţiile pronunţate de instanţe şi faptele reţinute de ultima instanţa, în măsura în care sunt necesare soluţionării recursului.

Raportul trebuie să mai conţină observaţii asupra condiţiilor de admisibilitate a recursului, precum şi expunerea motivelor de recurs, cu referiri, dacă este cazul, la jurisprudenta şi doctrina, fără a se arata opinia raportorului.

În raport se semnaleaza din oficiu şi cazurile de casare arătate în art. 385^9 alin. 2.

Magistratul raportor face în mod obligatoriu parte din compunerea instanţei de judecată, iar în caz de imposibilitate se numeşte un nou raportor cu cel puţin 48 de ore înainte de judecată.

Dezbaterea recursului

Articolul 385^13. – După citirea raportului, când s-a dispus întocmirea acestuia, preşedintele completului da cuvintul recurentului, apoi intimatului şi în urma procurorului. Dacă între recursurile declarate se afla şi recursul procurorului, primul cuvint îl are acesta.

Procurorul şi părţile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.

Inculpatul are cel din urma cuvintul.

Verificarea hotărârii

Articolul 385^14. – Instanţa, judecind recursul, verifica hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs.

Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror şi de părţi.

Soluţiile

Articolul 385^15. – Instanţa, judecind recursul, pronunţa una din următoarele soluţii:

1.respinge recursul, mentinind hotărârea atacată:

a)dacă recursul este tardiv sau inadmisibil; b) dacă recursul este nefondat;

2.admite recursul, casind hotărârea atacată şi:

a)menţine hotărârea primei instanţe, când apelul a fost greşit admis; b) achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 11; c) dispune rejudecarea de către instanţa a carei hotărâre a fost casată pentru vreunul din cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. 2, cu excepţia cazului de incompetenta, când se dispune rejudecarea de către instanţa competenţa. Rejudecarea de către instanţa a carei hotărâre a fost casată se dispune şi în cazurile când judecarea la acea instanţa a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate, sau care, legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre aceasta imposibilitate ori unei părţi i s-a respins în mod nejustificat o cerere de amînare şi din aceasta cauza nu a putut să-şi facă apărarea sau prin hotărâre nu a fost rezolvat fondul cauzei.

Când recursul priveşte atât hotărârea primei instanţe, cît şi hotărârea instanţei de apel, în caz de admitere şi dispunerea rejudecarii de către instanţa a carei hotărâre a fost casată, cauza se trimite la prima instanţa, dacă ambele hotărâri au fost casate şi la instanţa de apel când numai hotărârea acesteia a fost casată.

Curtea Suprema de Justiţie, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa a carei hotărâre a fost casată sau, când interesele justiţiei o cer, de către o alta instanţa egala în grad;

d)dispune rejudecarea de către instanţa de recurs în celelalte cazuri decît cele prevăzute la lit. c).

Soluţii şi chestiuni complimentare

Articolul 385^16. – Când instanţa de recurs casează hotărârea şi retine cauza spre rejudecare, potrivit art. 385^15 pct. 2 lit d), se pronunţa şi asupra probelor ce urmează a fi administrate, fixind termen pentru rejudecare.

Dispoziţiile art. 380 şi 381 se aplică în mod corespunzător.

Desfiinţarea hotărârii şi conţinutul deciziei

Articolul 385^17. – În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată se casează în întregime, dar în limitele prevăzute în art. 385'6 şi 385'7.

Dispoziţiile art. 382 alin. 2 şi 3 se aplică în mod corespunzător.

Decizia instanţei de recurs trebuie să cuprindă, în partea introductivă, menţiunile prevăzute în art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt şi cele de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea recursului, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea soluţiilor prevăzute în art. 385'15 pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă soluţia data de instanţa de recurs, data pronunţării deciziei şi menţiunea ca pronunţarea s-a făcut în şedinţa publică.

Dispoziţiile art. 383 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.

Dacă instanţa retine cauza spre rejudecare, în decizie se menţionează probele ce urmează a fi administrate.

Limitele rejudecarii

Articolul 385^18. – Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.

Când hotărârea este desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţa în limitele în care hotărârea a fost casată.

Procedura de rejudecare

Articolul 385^19. – Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specială, titlul II, cap. I şi II, care se aplică în mod corespunzător.

62.Secţiunea II "Contestaţia în anulare", secţiunea I "Revizuirea" şi secţiunea IV "Recursul extraordinar", care primeşte o noua denumire "Recursul în anulare şi recursul în interesul legii", compun un nou capitol, capitolul IV, în cadrul titlului II din partea specială, intitulat "Căile extraordinare de atac", care are următoarele secţiuni: secţiunea I "Contestaţia în anulare"; secţiunea II "Revizuirea"; secţiunea III "Recursul în anulare şi recursul în interesul legii".

63.Secţiunea II " Contestaţia în anulare " din capitolul III al titlului II din partea specială devine secţiunea I din capitolul IV al titlului II.

64.Articolul 392 alineatul 4 va avea următorul cuprins:

Sentinta data în contestaţie este supusă apelului, iar decizia data în apel este supusă recursului.

65.Secţiunea III "Revizuirea" din capitolul III al titlului II din partea specială devine secţiunea II din capitolul IV al titlului II.

66.Articolul 397 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în prima instanţa.

67.Articolul 401 va avea următorul cuprins:

Instanţa competenţa

Articolul 401. – Competenţa sa judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în prima instanţa. Când temeiul cererii de revizuire consta în existenta unor hotărâri ce nu se pot concilia, competenţa se determina potrivit dispoziţiilor art. 35.

68.Articolul 407 va avea următorul cuprins:

Calea de atac

Articolul 407. – Sentinţele instanţei de revizuire, date potrivit art. 403 alin. 3 şi art. 406 alin. 1, sunt supuse apelului, iar decizia data în apel este supusă recursului.

69.Secţiunea IV "Recursul extraordinar" din capitolul III al titlului II din partea specială devine secţiunea III din capitolul IV al titlului II, cu denumirea "Recursul în anulare şi recursul în interesul legii".

70.Secţiunea III "Recursul în anulare şi recursul în interesul legii", din capitolul IV al titlului II al părţii speciale, va avea următorul cuprins:

Secţiunea IIIRecursul în anulare şi recursul în interesul legii

Recursul în anulare

Articolul 409. – Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare la Curtea Suprema de Justiţie orice hotărâre definitivă.

Cazurile în care se poate face recurs în anulare

Articolul 410. – Hotărârile definitive de condamnare, achitare şi încetare a procesului penal pot fi atacate cu recurs în anulare în următoarele cazuri:

I. Cazurile în care recursul are efect cu privire la situaţia părţilor din proces:

1.instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare;

2.când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o alta fapta decît cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecata, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337;

3.când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

4.când s-au aplicat pedepse în alte limite decît cele prevăzute de lege;

5.când persoana condamnata a fost mai înainte judecata în mod definitiv pentru aceeaşi fapta sau dacă exista o cauza de inlaturare a răspunderii penale, pedeapsa a fost gratiata ori a intervenit decesul inculpatului;

6.când în mod greşit inculpatul a fost achitat pentru motivul ca fapta săvârşită de el nu este prevăzută de legea penală sau când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul ca exista autoritate de lucru judecat sau o cauza de inlaturare a răspunderii penale ori ca a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a fost gratiata;

7.când faptei săvârşite i s-a dat o gresita încadrare juridică;

8.când s-a comis o eroare grava de fapt;

9.când judecătorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat.

II. Cazurile în care recursul poate fi declarat numai în favoarea condamnatului:

1.nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;

2.instanţa nu a fost sesizată legal;

3.instanţa nu a fost compusa potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. 2 sau a existat un caz de incompatibilitate;

4.şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

5.judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

6.judecata a avut loc în lipsa aparatorului, când prezenta acestuia era obligatorie;

7.judecata s-a făcut fără efectuarea anchetei sociale, în cauzele cu infractori minori;

8.când nu a fost efectuată expertiza psihiatrica a inculpatului în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 117 alin. 1 şi 2;

9.instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau introdusă tardiv.

Hotărârile definitive, altele decît cele prevăzute la alin. 1, pot fi atacate cu recurs în anulare numai dacă sunt contrare legii.

Termenul de declarare

Articolul 411. – Recursul în anulare în favoarea celui condamnat poate fi declarat oricând, chiar după moartea acestuia, cu privire la latura penală, iar cu privire la latura civilă, numai dacă soluţionarea acesteia se răsfrânge asupra laturii penale.

Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi în cazul când recursul în anulare se face în favoarea persoanei faţă de care s-a încetat procesul penal.

În celelalte cazuri, recursul în anulare poate fi declarat numai în termen de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Suspendarea executării

Articolul 412. – Procurorul general poate dispune suspendarea executării hotărârii înainte de introducerea recursului în anulare.

După sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, aceasta poate dispune suspendarea executării atacate sau sa revină asupra suspendării acordate.

Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul în care cel condamnat a început executarea pedepsei.

Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii se face prin instanţa de executare.

Citarea părţilor

Articolul 413. – La judecarea recursului în anulare, declarat în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau faţă de care s-a încetat procesul penal, părţile se citeaza. Dacă recursul este declarat în favoarea condamnatului, părţile se citeaza când Curtea Suprema de Justiţie considera necesar, precum şi în cazul când s-ar putea modifica despăgubirile civile.

Părţile prezente la judecarea recursului în anulare au dreptul la cuvint, chiar dacă nu au fost citate.

Retragerea recursului în anulare

Articolul 414. – Până la închiderea dezbaterilor, procurorul general poate retrage recursul în anulare.

Retragerea recursului în anulare trebuie motivată.

Motivarea, judecarea şi soluţionarea recursului în anulare

Articolul 414^1. – Motivarea, judecarea şi soluţionarea recursului în anulare se fac potrivit dispoziţiilor din cap. III, secţiunea II, care se aplică în mod corespunzător şi se completează cu dispoziţiile din aceasta secţiune.

Când condamnatul se găseşte în curs de executare a pedepsei, Curtea Suprema de Justiţie, admiţând recursul în anulare şi pronuntind casarea cu trimitere, dispune asupra stării de libertate a acestuia.

Când recursul în anulare este făcut în favoarea unui condamnat decedat sau când, după introducerea recursului în anulare, condamnatul în favoarea căruia a fost făcut recursul a decedat, prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. g), recursul va fi judecat, iar în caz de admitere, Curtea Suprema de Justiţie, pe baza lucrărilor din dosar, sau instanţa de trimitere, când a fost necesară completarea probelor, va hotărî potrivit dispoziţiilor din art. 13 alin. 2 şi 3, care se aplică în mod corespunzător.

Recursul în interesul legii

Articolul 414^2. – Procurorul general, direct, sau ministrul justiţiei, prin intermediul procurorului general, are dreptul, pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legilor penale şi de procedura penală pe întreg teritoriul tarii, sa ceara Curţii Supreme de Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferita din partea instanţelor de recurs.

Deciziile prin care se soluţionează sesizările se pronunţa de secţiile unite şi se aduc la cunoştinţa instanţelor de Ministerul Justiţiei.

Soluţiile se pronunţa numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărîrilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.

71.Articolul 416 va avea următorul cuprins:

Rămînerea definitivă a hotărârii primei instanţe

Articolul 416. – Hotărârile primei instanţe rămân definitive:

1.la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului;

2.la data expirării termenului de apel;

a)când nu s-a declarat apel în termen; b) când apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului;

3.la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel;

4.la data expirării termenului de recurs în cazul hotărîrilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost respins:

a)când nu s-a declarat recurs în termen; b) când recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului;

5.la data retragerii recursului declarat împotriva hotărîrilor menţionate la pct. 4, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;

6.la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărîrilor menţionate la pct. 4.

72.După articolul 416 se introduce articolul 416^1, cu următorul cuprins:

Rămînerea definitivă a hotărârii instanţei de apel

Articolul 416^1. – Hotărârile instanţei de apel rămân definitive:

1.la data expirării termenului de recurs:

a)când apelul a fost admis fără trimitere pentru rejudecare şi nu s-a declarat recurs în termen; b) când recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la lit. a) a fost retras înăuntrul termenului;

2.la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârii menţionate la lit. a), dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs.

3.la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la lit a).

73.Articolul 418 alineatele 1 şi 2 vor avea următorul cuprins:

Hotărârea instanţei penale, rămasă definitivă la prima instanţa de judecată, la instanţa de apel sau la instanţa de recurs, se pune în executare de către prima instanţa de judecată.

Hotărârile pronunţate în prima instanţa de către Curtea Suprema de Justiţie se pun în executare, după caz, de Tribunalul municipiului Bucureşti sau de tribunalul militar teritorial cu sediul în Bucureşti.

74.Articolul 420 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

În cazul când prin hotărârea instanţei s-a dispus executarea pedepsei în închisoare militară, se face menţiunea despre aceasta în mandatul de executare.

75.Articolul 422^2 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

O copie de pe dispozitivul hotărârii se trimite de instanţa de executare consiliului local în a cărui raza teritorială îşi are domiciliul condamnatul.

76.Articolul 424 se abroga.

77.Articolul 425 alineatul 3 litera b) va avea următorul cuprins:

b)în cazul când cel condamnat nu se găseşte în vreuna din situaţiile prevăzute la lit. a), comunică organului financiar şi consiliului local al localităţii în care domiciliază condamnatul un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii.

78.Articolul 425 alineatul 5 va avea următorul cuprins:

În situaţia prevăzută în alineatul precedent, instanţa de executare comunică organului financiar al consiliului local al localităţii în care domiciliază condamnatul un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii.

79.Articolul 426 va avea următorul cuprins:

Interzicerea exerciţiului unor drepturi

Articolul 426. – Pedeapsa interzicerii exerciţiului unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, consiliului local în a cărui raza îşi are domiciliul condamnatul şi organului care supraveghează exercitarea acestor drepturi.

80.Articolul 434 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Judecătoria, după primirea încunoştiinţării prevăzute în art. 433 alin. 2, ascultând concluziile procurorului, ale aparatorului şi, dacă găseşte necesar, şi ale persoanei internate, dispune fie încetarea internării, fie înlocuirea acesteia cu măsura obligării la tratament medical.

81.La articolul 434, după alineatul 2 se introduce un alineat nou, care devine alineatul 3, cu următorul cuprins:

Dacă cel internat nu are apărător, i se asigura un avocat din oficiu.

82.Articolul 437 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Revocarea poate fi cerută şi de procuror. Soluţionarea cererii se face cu citarea persoanei cu privire la care este luată măsura, ascultându-se şi concluziile aparatorului şi procurorului.

83.La articolul 437, după alineatul 2 se introduce un alineat nou, cu următorul cuprins:

Dacă cel internat nu are apărător, i se asigura un avocat din oficiu.

84.Articolul 448 se abroga.

85.Articolul 450 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea facuta potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a carei raza teritorială se afla locul de deţinere, iar în cazul prevăzut în art. 62 alin. 3 din Codul penal, de către tribunalul militar în a cărui raza teritorială se afla închisoarea militară.

86.Articolul 450 alineatul 4 va avea următorul cuprins:

Termenul de apel şi cel de recurs sunt de 3 zile. Apelul şi recursul declarate de procuror sunt suspensive de executare.

87.Articolul 451 va avea următorul cuprins:

Înlocuirea executării pedepsei pentru militari

Articolul 451. – Înlocuirea executării pedepsei închisorii cu executarea în închisoare militară, în cazul condamnaţilor care au devenit militari în termen în cursul judecaţii la o instanţa civilă, precum şi pentru cei care au devenit militari în termen după rămînerea definitivă a hotărârii de condamnare, se dispune de către tribunalul militar în a cărui raza teritorială se găseşte unitatea militară din care face parte cel condamnat, la sesizarea comandantului.

Înlocuirea executării pedepsei într-o închisoare militară, cu executarea într-un loc de deţinere în cazul condamnaţilor care au fost trecuţi în rezerva înainte de începerea executării pedepsei, se dispune de către instanţa prevăzută la alineatul precedent, din oficiu sau la sesizarea comandantului unităţii militare din care făcea parte cel condamnat." 88. Articolul 452 va avea următorul cuprins:

Reducerea pedepsei pentru militari

Articolul 452. – Reducerea pedepsei ce se executa în închisoare militară în cazul şi condiţiile prevăzute în art. 62 alin. 2 din Codul penal se face la sesizarea comandantului acelei inchisori.

Instanţa competenţa sa reducă pedeapsa este tribunalul militar în a cărui raza teritorială se afla închisoarea militară.

89.Articolul 459 alineatul ultim se abroga.

90.Articolul 477 va avea următorul cuprins:

Apelul şi recursul

Articolul 477. – Termenul de apel şi cel de recurs sunt de 3 zile de la pronunţare.

Dosarul cauzei se înaintează instanţei de apel sau, după caz, instanţei de recurs în următoarele 24 de ore de la declararea apelului ori a recursului.

Judecarea în apel şi în recurs se face de urgenta.

91.Articolul 483 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Cauzele în care inculpatul este minor se judeca potrivit regulilor de competenţa obişnuită, de judecători desemnaţi de către ministrul justiţiei.

92.După articolul 491 se introduce art. 491^1, care va avea următorul cuprins:

Art. 491^1. – Executarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare poate fi amînată sau întreruptă în cazurile şi condiţiile prevăzute de art. 453 şi 455.

93.Articolul 493 va avea următorul cuprins:

Dispoziţii privind apelul şi recursul

Articolul 493. – Dispoziţiile art. 483-489 se aplică în mod corespunzător şi la judecata în instanţa de apel şi de recurs, în cauzele privitoare la infracţiuni săvârşite de minori.

95.Articolul 494 va avea următorul cuprins:

Instanţa competenţa

Articolul 494. – Competenţa să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în prima instanţa cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a carei raza teritorială domiciliază condamnatul.

96.Articolul 501 va avea următorul cuprins:

Apelul şi recursul

Articolul 501. – Hotărârea prin care instanţa rezolva cererea de reabilitare este supusă apelului, iar hotărârea pronunţată de instanţa de apel este supusă recursului.

97.Articolul 512 alineatul 4 va avea următorul cuprins:

Hotărârea de reconstituire este supusă apelului, iar hotărârea pronunţată de instanţa de apel este supusă recursului.

Articolul II

Următorii termeni din Codul de procedură penală şi din alte legi cu dispoziţii de procedura penală se înlocuiesc astfel:

–"Republica Socialistă România" cu "România";

–"Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România" cu "Monitorul Oficial al României";

–"Tribunalul Suprem" cu "Curtea Suprema de Justiţie";

–"tribunal judeţean" cu "tribunal";

–"tribunal militar de mare unitate" cu "tribunal militar";

–"unitate de procuratura" cu "parchet";

–"procuror şef" cu "prim-procuror";

–"consiliu popular" cu "consiliu local" sau, după caz, cu "consiliu judeţean";

–"preşedintele sau secretarul comitetului", respectiv "biroului executiv al consiliului popular", cu "primarul sau secretarul consiliului local", ori, după caz, cu "preşedintele sau secretarul consiliului judeţean."

Articolul III

1.Cauzele în curs de urmărire penală la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt supuse dispoziţiilor prevăzute de această lege. Actele şi lucrările efectuate până la acea data, potrivit legii anterioare, rămân valabile.

2.Cauzelor aflate în curs de judecată, în prima instanţa, la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică dispoziţiile prevăzute în această lege.

Aceeaşi regula se aplică şi cauzelor ce se rejudeca după casare.

Actele şi lucrările efectuate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, potrivit legii anterioare, rămân valabile.

3.Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi sunt supuse căilor de atac ordinare, prevăzute în această lege.

Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi considerate apeluri şi vor fi judecate potrivit competentei prevăzute de prezenta lege când hotărârea atacată este supusă apelului.

4.Cererile de revizuire şi contestaţiile în anulare privind hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi se judeca de instanţa competenţa, potrivit acestei legi. Hotărârile pronunţate în judecarea acestor cereri sunt supuse căilor de atac prevăzute de prezenta lege.

5.Recursurile extraordinare, aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor continua să fie judecate potrivit legii anterioare, iar în cazul casării cu trimitere se aplică legea de faţa.

6.Hotărârile rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, care nu au fost atacate cu recurs extraordinar, pot fi atacate cu recurs în anulare potrivit legii de faţa.

7.Termenele pentru exercitarea căilor de atac ordinare, aflate în curs la 1 iulie 1993, încep să curgă, din nou, de la această dată.

8.În toate cazurile în care, potrivit prezentei legi, competenţa instanţei investite anterior este modificată, dosarele se trimit din oficiu instanţei competente. Părţile vor fi încunoştinţate în scris despre aceasta.

9.Cauzele aflate în curs de judecată la tribunalele militare la data intrării în vigoare a prezentei legi, date în competenţa instanţelor civile, vor continua să fie judecate de tribunalele militare, potrivit legii anterioare.

10.Cauzele privind infracţiunile care au fost scoase din competenţa organelor procuraturii militare, aflate în curs de urmărire penală la data intrării în vigoare a prezentei legi, trec în competenţa parchetelor judeţene. Actele şi lucrările de urmărire efectuate rămân valabile.

11.În judeţele în care nu au putut fi organizate toate judecătoriile şi parchetele prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească până la intrarea în vigoare a prezentei legi, cauzele penale vor fi soluţionate în continuare de către judecătoriile şi parchetele care au funcţionat în baza legii anterioare, potrivit competentei acolo stabilite.

Articolul IV

Orice dispoziţie contrară prezentei legi se abroga.

Articolul V

Prezenta lege intră în vigoare pe data de 1 iulie 1993.

Articolul VI

Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, precum şi cu modificările făcute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se va republica în Monitorul Oficial al României.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 29 iunie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI

prof. univ. de. OLIVIU GHERMAN

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 iunie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

MARŢIAN DAN