Decizie nr. 99 din 27 februarie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Gheorghe Tănase în Dosarul nr. 7.326/120/2012 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 714D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere precedentul constituţional, respectiv Decizia nr. 902 din 30 iunie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.326/120/2012, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Gheorghe Tănase într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a unei încheieri prin care a fost aplicată o amendă judiciară.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece interpretarea acestora este contrară noii reglementări prevăzute în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă potrivit căreia cererile de reexaminare a amenzilor sunt soluţionate de aceeaşi instanţă, dar de un complet diferit.

Mai arată că dispoziţiile privind soluţionarea cererilor de reexaminare de către un alt complet garantează în mod real, nu ipotetic, principiul imparţialităţii, care presupune lipsa oricărei prejudecăţi sau oricărui interes al judecătorului, respectiv a completului de judecată.

Susţine că după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Legii nr. 134/2010, privitor la soluţionarea cererilor de reexaminare a amenzilor există două tipuri de justiţiabili, respectiv cei care sunt sub incidenţa Legii nr. 134/2010, la care cerinţa imparţialităţii este clar garantată, şi cei care sunt sub incidenţa Codului de procedură civilă din 1865, pentru care soluţionarea cererii de reexaminare a amenzii se face de acelaşi complet care a aplicat-o, creându-se astfel o discriminare, ca o încălcare a principiului egalităţii.

Arată că instanţa de contencios constituţional este cea care trebuie să constate că textul de lege criticat este constituţional numai în sensul că competenţa de soluţionare revine aceleiaşi instanţe, dar altui complet decât cel care a aplicat amenda, adică aplicând la toate cazurile dispoziţia nouă din Legea nr. 134/2010.

Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 fiind în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate. Faptul că soluţionarea cererii de reexaminare a amenzii judiciare se face de către judecătorul care a aplicat respectiva amendă nu trebuie să conducă la ideea unei atitudini subiective din partea acestuia, de natură a-i afecta imparţialitatea, atâta timp cât reexaminarea este privită ca având natura unei căi de atac de retractare.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că prin prevederile legale criticate legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple, operative de soluţionare a cererii de reexaminare. Faptul că soluţionarea acesteia este de competenţa instanţei de judecată ori a preşedintelui instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie, apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, având în vedere că textul legal criticat se aplică în mod egal tuturor cetăţenilor aflaţi în ipoteza normei legale, fără niciun fel de discriminare pe considerente arbitrare.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 din Constituţie, precizează că acestea nu au relevanţă în cauză.

Referitor la încălcarea art. 20 din Legea fundamentală, consideră că nu poate fi reţinută, deoarece nu se constată nicio neconcordanţă între Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pactele şi tratatele la care România este parte şi legile interne.

Arată că, în acest context, textul legal criticat nu aduce atingere nici celorlalte dispoziţii constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile dispoziţiilor art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă, dispoziţii ce au următoarea redactare: "(3) Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea."

Se observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere însă considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din vechiul Cod de procedură civilă.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 51 privind dreptul de petiţionare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti, prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Protocolului nr. 12 la Convenţie şi prevederilor art. 1 privind egalitatea, art. 2 privind universalitatea drepturilor, art. 6 privind recunoaşterea personalităţii juridice, art. 7 privind protecţia egală în faţa legii, art. 8 privind liberul acces la justiţie, art. 10 privind dreptul la un proces echitabil, art. 11 privind prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii incriminării delictelor, şi art. 30 privind protecţia drepturilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

De asemenea, este invocată şi încălcarea art. 191 din Legea nr. 134/2010.

Se invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, Hotărârea din 26 octombrie 1984, pronunţată în Cauza De Cubber împotriva Belgiei, Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Pescador Valero împotriva Spaniei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate.

Astfel, prin Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, Curtea a statuat că prevederile legale criticate nu contravin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, or, aşa cum s-a arătat mai sus, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului. În acest sens, a se vedea Decizia din 6 iulie 2000, pronunţată în Cauza Moura Carreira şi Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenţie vizează drepturile şi obligaţiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenţiei deduse judecăţii instanţei.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica autorului excepţiei potrivit căreia modul de soluţionare a cererii de reexaminare determină o restrângere nejustificată a dreptului la o cale efectivă de atac, aducându-se astfel atingere art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât cererea de reexaminare este o verificare judiciară efectivă, fiind analizate pe fond legalitatea şi temeinicia sancţiunii amenzii şi ale elementelor necunoscute la momentul aplicării acesteia.

Cu privire la susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la situaţia întâlnită în practică, în care judecătorul care a aplicat amenda soluţionează şi cererea de reexaminare, Curtea a reţinut că modul de aplicare de către instanţe a normei legale criticate nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

Curtea a mai apreciat că soluţionarea cererii de reexaminare de către aceeaşi instanţă care a aplicat amenda şi care a fost învestită cu soluţionarea fondului litigiului, dar în complete cu compunere diferită, nu este de natură a susţine critica de neconstituţionalitate, legiuitorul, prin aceasta, nu a înţeles să limiteze accesul la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure valorificarea în condiţii egale a acestor drepturi constituţionale. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.

Totodată, prin Decizia nr. 348 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, Curtea a constatat că nu au fost încălcate nici prevederile art. 16 din Constituţie şi nici ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât dispoziţiile legale criticate nu instituie inegalităţi sau discriminări între cetăţeni ori categorii de persoane, ci prevăd doar aplicarea unor amenzi în cazul exercitării cu rea-credinţă a unor drepturi procesuale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Curtea mai constată că în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cod care a intrat în vigoare, pentru cea mai mare parte a dispoziţiilor sale, la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a simţit nevoia limpezirii textului de lege şi a prevăzut în alin. (3) al art. 191 că, "În toate cazurile, cererea se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea."

Astfel, nu există o încălcare a principiului egalităţii, întrucât momentul demarării procesului este momentul introducerii cererii de chemare în judecată, în funcţie de care tratamentul procesului civil este diferit, fiind guvernat fie de Codul de procedură civilă din 1865, fie de noul Cod de procedură civilă.

În acest sens, prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Curtea a reţinut că respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Tănase în Dosarul nr. 7.326/120/2012 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin