Decizie nr. 255 din 20 septembrie 2001

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 2 şi ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Pantea în Dosarul nr. 753/2001 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocand în acest sens practica în materie a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998, precum şi Decizia nr. 172 din 23 mai 2001 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 16 august 2001).

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 27 aprilie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 753/2001, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 2 şi ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Pantea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine în şedinţa publică de judecată ca art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală vine în contradictie cu prevederile art. 48 alin. (3) din Constituţie şi cu cele ale art. 5 pct. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece limitează dreptul la repararea prejudiciului cauzat printr-o arestare preventivă, prin condiţia ca persoana sa fi fost scoasa de sub urmărire penală sau achitată, pe motiv că nu a săvârşit fapta imputată ori ca acea fapta nu exista. De asemenea, considera ca fiind neconstituţionale şi dispoziţiile art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, deoarece limitează termenul de introducere a acţiunii la un an.

Tribunalul Timiş - Secţia civilă, exprimandu-şi opinia, arata ca asupra neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, excepţia fiind admisă. Având în vedere modul în care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate a alin. 1 al art. 504 din Codul de procedură penală, instanţa de judecată apreciază ca se impune a se analiza şi constituţionalitatea alin. 2 al acestui text, ele fiind în strânsă legătură. Se mai arata ca, întrucât în cauza a fost ridicată excepţia tardivitatii acţiunii, "în situaţia în care se va da o astfel de interpretare şi dispoziţiilor art. 504 alin. 2 şi 505 alin. 2 din Codul de procedură penală [...], se impune prorogarea discutarii excepţiei de tardivitate până când Curtea Constituţională se va pronunţa în mod definitiv asupra excepţiei de neconstituţionalitate".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca dispoziţiile art. 504 alin. 2 şi ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale atât în temeiul art. 48 alin. (3) din Constituţie, cat şi în temeiul dispoziţiilor art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 45/1998, dispoziţiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în text cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituţie. Faţa de aceasta decizie a Curţii Constituţionale Guvernul apreciază ca şi dispoziţiile art. 504 alin. 2 sunt constituţionale numai în măsura arătată în decizia menţionată. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, Guvernul opineaza ca aceste dispoziţii nu contravin prevederilor Constituţiei, întrucât orice drept reclamat de o persoană interesată, inclusiv dreptul instituit prin acest text, poate fi dobândit numai dacă persoana în cauza respecta termenele prevăzute de lege.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 504 alin. 2 şi ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală. Aceste dispoziţii au următorul conţinut:

–art. 504 alin. 2: "Are dreptul la repararea pagubei şi persoana împotriva căreia s-a luat o măsura preventivă, iar ulterior, pentru motivele arătate în alineatul precedent, a fost scoasa de sub urmărire sau a fost achitată.";

–art. 505 alin. 2: "Acţiunea poate fi pornită în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire."

Autorul excepţiei arata ca aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor art. 48 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale".

De asemenea, se considera ca aceleaşi dispoziţii legale încalcă şi prevederile art. 5 pct. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Orice persoană care este victima unei arestari sau unei detineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca prin dispoziţiile art. 504-507 din Codul de procedură penală au fost reglementate, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (3) din Constituţie şi cu cele ale art. 5 pct. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, modul de reparare a pagubelor produse prin erori judiciare săvârşite în procesele penale. Însă în situaţia în care o persoană pretinde ca este victima unui abuz comis de un procuror modalitatea de reparare o reprezintă plângerea adresată Ministerului Public. Condiţiile repararii pagubei sunt cele prevăzute de lege, urmând ca în cazul constatării unui abuz statul sa exercite acţiunea în regres prevăzută în art. 507 din Codul de procedură penală. Sub acest aspect, dispoziţiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală nu pot fi considerate ca fiind neconstituţionale.

De altfel, asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998. În acea cauza Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat ca dispoziţiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în text cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale.

Prin urmare, Curtea Constituţională a statuat ca, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (3) din Constituţie (şi, în mod corespunzător, conform prevederilor art. 5 pct. 5 din convenţie), au dreptul la repararea de către stat a pagubei nu numai persoana condamnata definitiv cu privire la care s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată ori ca acea fapta nu exista, ci şi persoana care, în urma rejudecarii cauzei, a fost achitată pentru oricare dintre motivele prevăzute în Codul de procedură penală.

Dispoziţiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală au fost considerate ca fiind parţial neconstituţionale numai sub raportul sferei lor de aplicare (temeiurile achitării), nu şi sub acela al condiţiilor repararii pagubelor pricinuite prin erori judiciare în procesele penale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca acestea nu au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, dar din aceleaşi ratiuni care au motivat Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 excepţia urmează să fie admisă în parte, cu precizarea ca textul este neconstitutional în măsura în care este înţeles - contrar prevederilor art. 48 alin. (3) din Constituţie - că nu are dreptul la repararea pagubei persoana împotriva căreia s-a luat o măsura preventivă, iar ulterior a fost scoasa de sub urmărire sau a fost achitată în temeiul oricăruia dintre cazurile de achitare prevăzute de Codul de procedură penală.

Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, statuand ca aceste dispoziţii sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 107 din 1 iulie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 27 iulie 1999, Curtea a statuat ca nici normele constituţionale, nici cele din tratatele internaţionale la care România este parte nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin măsuri ilegale de deţinere de a porni acţiune în repararea pagubei şi nici un termen limita în care acest drept poate fi exercitat. Art. 48 alin. (3) din Constituţie, prin expresia "potrivit legii", lasă la opţiunea legiuitorului stabilirea condiţiilor procedurale în care dreptul la reparaţii poate fi exercitat. Termenul de un an, prevăzut în art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, este un termen de prescripţie a dreptului la acţiune rezonabil, care asigura condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acţiune în justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale.

În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea şi prin Decizia nr. 172 din 23 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 16 august 2001.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Admite, în parte, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Pantea în Dosarul nr. 753/C/2001 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă şi constata ca dispoziţiile art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în alin. 1 al aceluiaşi articol dreptul la repararea pagubei al persoanei împotriva căreia s-a luat o măsura preventivă, iar ulterior a fost scoasa de sub urmărire sau a fost achitată.

2.Respinge excepţia de neconstituţionalitate cu privire la celelalte dispoziţii ale art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală, precum şi excepţia de neconstituţionalitate privind art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicate de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Cristina Radu

Întrucât magistratul-asistent Cristina Radu se afla în imposibilitate de a semna deoarece a fost numita în funcţia de procuror, în locul sau semnează, în temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă,

magistrat-asistent-şef,

Claudia Miu