Decizie nr. 1.636 din 10 decembrie 2009

Cu Adresa nr. 51/6.683 din 10 noiembrie 2009, Secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, formulată de un grup de 56 de deputaţi.

La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile a 56 de deputaţi, autori ai sesizării de neconstituţionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizării de neconstituţionalitate sunt următorii: Stoica Mihaela, Gherasim Vasile, Barbu Sulfina, Niţu Adrian Henorel, Călian Petru, Bud Nicolae, Uricec Eugen Constantin, Păduraru Nicuşor, Alecu Valeriu, Movilă Petru, Fuia Stelian, Gheorghe Tinel, Bode Lucian Nicolae, Vladu Iulian, Axenie Carmen, Spînu Teodor-Marius, Marin Mircea, Bărbulescu Daniel-Ionuţ, Botiş Ioan-Nelu, Andronache Gabriel, Postolachi Florin, Dugulescu Marius Cristinel, Gurzău Adrian, Buda Daniel, Pardău Dumitru, Chircu Doiniţa-Mariana, Oltean Ioan, Mustea-Şerban Răzvan, Ialomiţianu Gheorghe, Petrescu Cristian, Olar Corneliu, Riviş-Tipei Lucian, Ghiţă Cornel, Liga Dănuţ, Rogin Marius, Tabără Valeriu, Drăgulescu Iosif Ştefan, Vişan Gelu, Anastase Roberta Alma, Anghel Florin Serghei, Voinescu-Cotoi Sever, Seremi Ştefan, Bot Octavian, Oajdea Daniel Vasile, Vîlcu Samoil, Zamfirescu Sorin Ştefan, Cărare Viorel, Bădulescu Adrian, Florescu Adrian, Preda Cezar-Florin, Prigoană Vasile-Silviu, Canacheu Costică, Dumitru Georgică, Trăşculescu Alin Silviu, Sava Andrei-Valentin şi Boldea Mihail.

La sesizare au fost anexate, în copie, următoarele documente:

–Legea pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului;

–Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor asupra propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului;

–Extrasul din stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor din data de 2-3 noiembrie 2009 cuprinzând dezbaterile şi votul asupra legii în discuţie.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. J6138 din 10 noiembrie 2009 şi formează obiectul Dosarului nr. 8.034A/2009.

Prin această sesizare, autorii acesteia solicită Curţii să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului.

În sesizare se arată că proiectul legii supuse controlului de constituţionalitate a primit avize negative din partea comisiilor de specialitate ale Camerelor Parlamentului, raport de respingere din partea Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat şi raport favorabil din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor, în baza căruia aceasta a aprobat Legea pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului.

Autorii sesizării susţin că prin legea contestată, pe de o parte, se acordă exclusivitate prestării unor servicii Camerei de Comerţ şi Industrie a României, iar pe de altă parte, se modifică statutul instituţiei publice Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care devine o structură cu personalitate juridică, organizată şi funcţionând pe lângă o asociaţie neguvernamentală, Camera de Comerţ şi Industrie a României.

În continuare, se arată că noile soluţii legislative contravin prevederilor constituţionale, după cum urmează:

–Art. I pct. 3 lit. c) şi j) din lege [referitor la art. 28 alin. (2) lit. c) şi j) din Legea nr. 335/2007] încalcă prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 148 alin. (2) şi prevederile art. 14 alin. (2) şi art. 86 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.

–Art. II pct. 1, 3 şi 5 [prin care se modifică art. 2 alin. (2), art. 9 şi art. 11 din Legea nr. 26/1990] şi art. V din actul normativ contestat, contravin art. 135 alin. (2) lit. a), art. 136 şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 14 alin. (2) şi art. 86 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, deoarece au ca efect "concesionarea unui serviciu public de interes general, prin transferul în gestiunea camerelor de comerţ, cu nerespectarea principiilor egalităţii de tratament, transparenţei şi proporţionalităţii pe care, potrivit interpretării Curţii Constituţionale, trebuie să se bazeze concesionarea unui serviciu public."

În legătură cu acest aspect, se subliniază faptul că bunurile proprietate publică sunt garantate şi ocrotite prin lege şi aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi sunt inalienabile. Acestea pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate, sau date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică, instituţiile de utilitate publică fiind înfiinţate, organizate şi sub controlul statului şi în niciun caz organizaţii autonome înfiinţate prin acordul de voinţă al părţilor.

Autorii sesizării susţin faptul că prin dispoziţiile contestate sunt înfrânte normele legale privind politicile concurenţiale şi condiţiile exprese referitoare la măsurile de sprijin acordate de stat persoanelor juridice, astfel cum sunt stabilite de art. 26 lit. l) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.

În continuare se arată că, deoarece dispoziţiile art. II pct. 5 din legea criticată prevăd că tarifele percepute de oficiile registrului comerţului se fac venit la bugetul camerelor de comerţ şi industrie, se încalcă dreptul de proprietate al oficiilor registrului comerţului.

Potrivit art. 148 din Constituţie, autorităţile statale au sarcina garantării ducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din normele comunitare. Or, legea contestată nu prevede nicio garanţie a respectării acquis-ului comunitar în domeniul societăţilor comerciale şi nicio pârghie de control a statului asupra modului de exercitare a acestui serviciu public.

–Art. III din lege este contrar prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 41 şi art. 53, precum şi prevederilor art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, deoarece creează posibilitatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României de a prelua personalul actual al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale în limita structurii organizatorice şi a numărului de posturi stabilite de Colegiul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.

Preşedintele Senatului, în punctul său de vedere, consideră că "obiecţiile de neconstituţionalitate trebuie respinse atât pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond privind controlul de constituţionalitate, întrucât textele constituţionale invocate nu sunt incidente în reglementările legii, cât şi pentru lipsa cauzei, a motivelor de neconstituţionalitate [...]." În acest sens, preşedintele Senatului face următoarele precizări:

1.În ceea ce priveşte critica autorilor sesizării, potrivit căreia rapoartele şi avizele negative ale comisiilor parlamentare solicitate să se pronunţe cu privire la proiectul de lege în discuţie ar aduce atingere "substanţei de constituţionalitate a legii", se apreciază că aceasta nu are relevanţă, "întrucât aceste proceduri interne nu produc consecinţe în adoptarea sau nu a unui act normativ de către Camera decizională."

2.Referitor la critica privind contrarietatea dispoziţiilor art. II pct. 1, 3 şi 5 şi ale art. V din legea în discuţie, cu "principiile egalităţii de tratament, transparenţei şi proporţionalităţii" pe care trebuie să se bazeze, în opinia autorilor sesizării, concesionarea unui serviciu public, se arată că nicio prevedere din cuprinsul legii nu sugerează măcar instituţia concesiunii, fiind vorba de o "opţiune a legiuitorului" privind cadrul în care se realizează o activitate de interes public. În acest context, este menţionată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 212/2003, potrivit căreia "Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu a fost nici potrivit reglementărilor anterioare parte constitutivă a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, ci un serviciu public organizat pe lângă aceasta, cu structură de sine stătătoare."

Faptul că, prin lege, s-a decis reataşarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului "pe lângă" Camera Naţională, respectiv Camerele judeţene, nu înseamnă că atribuţiile şi serviciile aparţinând competenţei legale a Oficiului Naţional sunt "preluate de camerele de comerţ ori concesionate acestora", acestea fiind entităţi cu totul distincte şi autonome, cu atribuţii proprii, nesusceptibile de transfer. Aşa fiind, referirea autorilor sesizării la tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene privind "atribuirea" sau "concesionarea" serviciilor publice, prin raportare la art. 148 alin. (2) din Constituţie, este pur şi simplu fără suport.

3.Art. V din lege consacră şi garantează dreptul de proprietate al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului asupra bunurilor sale, care "rămân în proprietatea, administrarea sau folosinţa" acestuia "în funcţie de statutul juridic al acestora la data intrării în vigoare a prezentei legi", astfel încât nici invocarea art. 136 din Constituţie nu se susţine.

Legea criticată nu reglementează niciun aspect concurenţial şi niciun ajutor de stat, aşa încât "nu denaturează concurenţa pe piaţă" şi nu "acordă camerelor de comerţ un ajutor de stat."

4.Critica potrivit căreia pct. 5 al art. II din lege, cu referire la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, ar contraveni art. 136 din Constituţie, întrucât "tarifele percepute de oficiile registrului comerţului se fac venit la bugetul camerelor de comerţ şi industrie", este considerată nejustificată, deoarece tarifele se încasează "în contul special deschis al camerelor pentru operaţiunile specifice Registrului comerţului", acesta fiind un cont cu afectaţiune specială, cu scop şi destinaţie exclusive. Destinaţia sumelor rezultate din tarifele percepute pentru serviciile prestate este stabilită prin art. 10 alin. (3) şi (4) din lege.

5.Prin invocarea art. 136 din Constituţie, autorii sesizării susţin că pct. 5 al art. II din lege, cu referire la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, este neconstituţional, întrucât "entităţii nou create", adică Oficiul Naţional, deşi i se recunoaşte personalitate juridică o "lipseşte de elementele constitutive esenţiale, de imposibilitatea constituirii şi dezvoltării patrimoniului propriu, forul decizional fiind Camera de Comerţ şi Industrie". Această susţinere este considerată ca fiind lipsită de orice temei, deoarece prin legea criticată nu se creează o "nouă entitate", Oficiul Naţional al Registrului Comerţului rămânând, sub toate aspectele, inclusiv al atributelor sale ca persoană juridică, aceeaşi entitate care funcţionează acum sub autoritatea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, forul propriu decizional al Oficiului fiind directorul general, potrivit art. II pct. 4 din lege care modifică art. 10 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 26/1990.

În acest context, se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 212/2003.

6.Autorii sesizării susţin că dispoziţiile art. II pct. 5, referitoare la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, contravin normelor comunitare în ceea ce priveşte fixarea tarifelor pentru serviciile prestate de structurile Oficiului Naţional, Guvernul aflându-se în "imposibilitatea aducerii la îndeplinire a normelor comunitare" în acest domeniu. Din punctul de vedere al Preşedintelui Senatului, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 reglementează tocmai posibilitatea Guvernului de a controla aceste tarife şi de a decide, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice.

7.Se arată că nu este întemeiată nici susţinerea potrivit căreia, din perspectiva dispoziţiilor art. II pct. 1 şi pct. 3 din lege, care "consacră transferul registrului comerţului", Ministerul Justiţiei este pus în "imposibilitatea îndeplinirii atribuţiilor sale pentru respectarea acquis-ului comunitar". În acest sens, se precizează faptul că, aşa cum reiese din conţinutul prevederilor constituţionale ale art. 148 alin. (4) şi (5), nu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ci Parlamentul, Preşedintele, Guvernul şi autoritatea judecătorească, după caz, garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul de aderare şi din cele subsecvente acestuia.

8.În final, se apreciază că nu pot fi primite nici criticile privind încălcarea dreptului la muncă al personalului Oficiului Naţional şi al structurilor sale sau încălcarea principiilor aplicabile protecţiei salariaţilor în cazul transferului de întreprinderi. Astfel, se arată că nu este vorba de "un transfer de întreprinderi", în sensul art. 4 lit. d) din Legea nr. 67/2006, întrucât Oficiul Naţional nu trece în "proprietatea" Camerei Naţionale, iar oficiile teritoriale nu trec în "proprietatea" camerelor judeţene, ci doar funcţionează "pe lângă" acestea.

În legătură cu aceste subiecte, sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 212/2003, nr. 545/2006 şi nr. 609/2007. Astfel, prin Decizia nr. 212/2003, Curtea a statuat că "Existenţa serviciilor publice înfiinţate prin lege sau alte acte normative poate înceta, în mod simetric, tot prin lege sau alte acte normative. Tot astfel, activitatea desfăşurată de un serviciu public poate fi încredinţată unei autorităţi statale sau unei persoane private ori poate fi transferată [...]."

Concluzionând, Preşedintele Senatului apreciază că sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului este neîntemeiată.

Guvernul, în punctul său de vedere, consideră sesizarea ca fiind întemeiată, în esenţă, pentru următoarele argumente:

1.Critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 din lege este justificată, deşi aceste dispoziţii "nu figurează în versiunea finală a legii." Se apreciază că eliminarea acestui text a fost propusă şi adoptată cu înfrângerea art. 64 alin. (1) din Constituţie şi art. 99 alin. (9) coroborat cu art. 108 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

2.Dispoziţiile art. II pct. 3, 4 şi 5 şi cele ale art. V din lege sunt neconstituţionale, deoarece "încalcă norma constituţională ce guvernează regimul administrării bunurilor şi serviciilor publice" şi "contravin principiilor egalităţii de tratament, transparenţei şi proporţionalităţii pe care, potrivit interpretării Curţii Constituţionale, trebuie să se bazeze concesionarea unui serviciu public." În acest sens, se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2001.

De asemenea, prin aceste texte de lege sunt înfrânte şi prevederile comunitare în materie. Sub acest aspect, este invocată jurisprudenţa în materie a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, concretizată în Hotărârea Comisiei c. Germaniei, din 18 noiembrie 2004, şi Hotărârea Comisiei c. Franţei, din 14 octombrie 2004.

3.Critica de neconstituţionalitate a art. II pct. 5, referitor la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 este justificată în funcţie de art. 148 din Constituţie, care "consacră caracterul obligatoriu şi prioritar al normelor comunitare în raport cu dispoziţiile contrare din legile interne", precum şi "obligaţia autorităţilor statale de a garanta ducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din normele comunitare."

În legătură cu acest aspect, se arată că "Guvernul, prin Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, este responsabil pentru transpunerea şi monitorizarea aplicării normelor comunitare în domeniul societăţilor comerciale, aplicare realizată, în cea mai mare parte, prin Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Transferul registrului comerţului pune ministerul în imposibilitatea îndeplinirii atribuţiilor sale în această materie".

Mai mult, "legea nu prevede nicio garanţie a respectării acquis-ului comunitar în domeniul societăţilor comerciale şi nicio pârghie de control a statului asupra modului de exercitare a acestui serviciu public".

4.În ceea ce priveşte art. II pct. 5 din lege, referitor la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, Guvernul consideră critica de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii ca fiind întemeiată, deoarece modalitatea de stabilire şi de percepere a tarifelor duce la încălcarea dreptului de proprietate a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului asupra bunurilor sale. Astfel, deşi tarifele sunt încasate pentru serviciile prestate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin oficiile registrului comerţului, acestea sunt vărsate în contul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, "deci veniturile unei persoane juridice nu intră în patrimoniul acesteia, ci al altei entităţi."

5.În sfârşit, Guvernul apreciază că art. III din lege, prin posibilitatea creată Camerei de Comerţ şi Industrie a României de a prelua personalul actual al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, "în limita structurii organizatorice şi a numărului de posturi pe care aceeaşi entitate le decide", este de natură a afecta dreptul la muncă, încălcând prevederile constituţionale ale art. 41 şi art. 53, precum şi art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

Pentru aceste argumente, Guvernul consideră că dispoziţiile art. I pct. 3, art. II pct. 1, 3 şi 5, art. III şi art. V din Legea pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 41, art. 44, art. 53, art. 135, art. 136 şi art. 148.

Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul său de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.

Sistemul Camerelor de Comerţ, reprezentate prin Mihail M. Vlasov - Preşedintele Camerei Naţionale, a depus la dosar un memoriu, înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. J6.196 din 17 noiembrie 2009, prin care solicită să se respingă sesizarea, deoarece legea criticată este constituţională.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată de cei 56 de deputaţi.

Din motivarea sesizării, rezultă că autorii acesteia critică art. I pct. 3 lit. c) şi j) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului.

Instanţa constituţională trebuie însă să circumstanţieze controlul, deoarece, aşa cum reiese din conţinutul legii în forma adoptată de Parlament, dispoziţiile art. 28 alin. (2) lit. c) şi j) din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 nu au fost modificate sau completate prin art. I pct. 3 lit. c) şi j) din lege.

În legătură cu acest aspect, Curtea reţine că, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, concretizată în Decizia nr. 42 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 iulie 1993, art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie se referă la controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, aşa cum au fost adoptate de Parlament, şi nu la un text dintr-un proiect de lege sau un amendament propus Parlamentului care nu a fost adoptat de acesta.

Drept urmare, Curtea Constituţională nu este competentă să verifice constituţionalitatea textelor din proiectul de lege neadoptate de Parlament şi nici nu poate cenzura modul de desfăşurare a dezbaterilor legislative.

Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, lege care are următorul cuprins:

Art. I. - Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 1. - (1) Camerele de comerţ sunt organizaţii autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor lor şi ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile publice şi cu organismele din ţară şi străinătate.»

2.La articolul 4, după litera m) se introduce o nouă literă, litera m^1), cu următorul cuprins:

«m^1) ţine registrul comerţului;».

3.La articolul 29, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:

«(6) Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera Naţională îndrumă activitatea curţilor de arbitraj de pe lângă camerele judeţene.

(7)Activitatea curţilor de arbitraj de pe lângă camerele judeţene se desfăşoară conform prevederilor Codului de procedură civilă, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare şi ale Regulilor de procedură arbitrată ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera Naţională.

Art. II. - Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2)Registrul central al comerţului se ţine de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, entitate cu personalitate juridică, organizată şi funcţionând pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, organizaţie de utilitate publică în înţelesul Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007.

2.La articolul 8, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins:

(5)Conducerea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, respectiv directorul general şi directorul general adjunct, şi conducerea oficiilor registrului comerţului, respectiv directorul şi directorul adjunct, sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public.

(6)Actele încheiate în exerciţiul funcţiunii de persoanele prevăzute la alin. (5) sunt acte de autoritate publică, ele trebuind să poarte parafa şi semnătura acestora şi produc efecte specifice fără vreo altă formalitate.

3.Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 9. – (1) Oficiile registrului comerţului se organizează în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare cameră de comerţ şi industrie judeţeană, ca organizaţii de utilitate publică, în înţelesul Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007.

(2)Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se organizează şi funcţionează pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

(3)Oficiile registrului comerţului prevăzute la alin. (1) comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului orice înmatriculare sau menţiune operată, în termen de cel mult 10 zile de la efectuare.

4.Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 10. – (1) Structura organizatorică şi modul de funcţionare ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi ale oficiilor registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie judeţene, precum şi numărul maxim de posturi ale acestora se stabilesc prin regulament, la propunerea directorului general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, aprobat de Colegiul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

(2)Salarizarea personalului Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie judeţene se stabileşte în condiţiile prevăzute de Codul muncii.

(3)Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activităţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie judeţene se realizează din tarifele percepute, potrivit prevederilor art. 11. (4) Sumele rezultate din diferenţa dintre veniturile încasate din activitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi din activitatea oficiilor registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie judeţene şi cheltuielile aferente necesare funcţionării acestora se virează în contul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se fac venit la bugetul de stat.

(5)Conducerea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României este asigurată de un director general şi un director general adjunct, numiţi de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, în condiţiile legii.

(6)Conducerea oficiilor registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie judeţene este asigurată de directori şi directori adjuncţi, numiţi de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României pe baza concursului organizat în condiţiile legii de către camerele de comerţ şi industrie judeţene.

(7)Personalul necesar pentru funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului se selecţionează prin concurs, potrivit legii. Numirea personalului se face de către directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

5.Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 11. – (1) Pentru operaţiunile efectuate, oficiul registrului comerţului percepe tarife stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.

(2)Tarifele percepute potrivit alin. (1) se încasează în numerar sau prin virament în contul special deschis al camerelor de comerţ şi industrie pentru operaţiunile specifice activităţilor registrului comerţului.

6.La articolul 12, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(4)Modul de ţinere a registrelor, precum şi de efectuare a înregistrărilor se stabileşte prin norme aprobate prin ordin comun al preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi al ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti.

7.Articolul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 46. – Sesizarea instanţei pentru aplicarea amenzilor prevăzute la art. 44 şi 45 se poate face de orice persoană interesată sau din oficiu.

Art. III. - Personalul actual al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se consideră preluat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în condiţiile prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.

Art. IV. - În termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, bazele de date ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ale oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, precum şi documentele care privesc activitatea acestora se preiau de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de către oficiile registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie judeţene, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi cei ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Art. V. - Bunurile aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului continuă să fie utilizate de către aceste structuri şi rămân în proprietatea, administrarea sau folosinţa Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în funcţie de statutul juridic al acestora la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. VI. - Până la identificarea unor sedii corespunzătoare pentru funcţionarea registrului comerţului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile registrului comerţului vor folosi sediile existente, pe bază de protocol încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi cei ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României ori, după caz, pe bază de contracte de închiriere, în condiţiile Codului civil, cu persoanele care au dreptul de proprietate asupra imobilului.

Art. VII. - (1) În condiţiile funcţionării defectuoase sau a neîndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege de către oficiul registrului comerţului de pe lângă camera de comerţ şi industrie judeţeană, gestionarea acestuia intră în obligaţia Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

(2)Măsura se aplică prin dispoziţia preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Art. VIII

(1)Actele emise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de oficiile registrului comerţului anterior intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile.

(2)Formularele-tip prevăzute de dispoziţiile legale, utilizate în activitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, şi de către oficiile registrului comerţului, se menţin în continuare, cu schimbarea antetului potrivit prezentei legi, în conformitate cu dispoziţia preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Art. IX. - Cererile adresate Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se soluţionează în continuare de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, respectiv de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale.

Art. X. - Referirile la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, precum şi la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, din cuprinsul tuturor actelor normative se înlocuiesc cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, respectiv oficiile registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie judeţene, după caz.

Art. XI. - (1) Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

(2)Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată."

Prevederile constituţionale considerate ca fiind încălcate prin dispoziţiile acestei legi sunt art. 20, 41, 53, art. 135 alin. (2) lit. a), art. 136 şi art. 148 alin. (2), cu următorul cuprins:

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

–Art. 41: "(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.

(2)Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.

(3)Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4)La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.

(5)Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.";

–Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;";

–Art. 136: "(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2)Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

(3)Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

(4)Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

(5)Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.";

–Art. 148 alin. (2): "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."

De asemenea, autorii sesizării consideră că sunt înfrânte prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 86 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, precum şi cele ale art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, potrivit cărora:

–Art. 14 alin. (2) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene: "Piaţa internă cuprinde un spaţiu fără frontiere interne, în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat.";

–Art. 86 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene:

(1)În ceea ce priveşte întreprinderile publice şi întreprinderile cărora le acordă drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu adoptă şi nu menţin nicio măsură care contravine normelor prezentului tratat şi, în special, celor prevăzute la articolul 12 şi la articolele 81-89.

(2)Întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes economic general sau care prezintă caracter de monopol fiscal se supun normelor prezentului tratat şi, în special, regulilor de concurenţă, în măsura în care aplicarea acestor norme nu împiedică, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredinţată. Dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie să fie afectată într-o măsură care contravine intereselor Comunităţii.

(3)Comisia asigură aplicarea dispoziţiilor prezentului articol şi adresează statelor membre, în cazul în care este necesar, directivele sau deciziile corespunzătoare.;

–Art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale: "Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul la muncă ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obţine posibilitatea să-şi câştige existenţa printr-o muncă liber aleasă sau acceptată şi vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept."

Procedând la examinarea sesizării, Curtea reţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului reglementează raporturile dintre Camerele de Comerţ şi Oficiul Registrului Comerţului.

Principala critică, care se dovedeşte a fi întemeiată, priveşte înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 136 alin. (4) referitoare la concesionarea unui serviciu public şi regimul juridic al administrării bunurilor şi serviciilor publice.

Sub acest aspect, Curtea consideră că statul trebuie să îşi asigure mecanisme de control al activităţii entităţilor private care îndeplinesc atribuţii în legătură cu organizarea unui serviciu public, ţinând seama că aceasta este o prerogativă a statului. Or, prin dispoziţiile legii criticate se reglementează în sens contrar, atribuindu-se direct, prin lege, bunuri şi servicii publice în administrare privată.

Legea supusă controlului de constituţionalitate prevede transformarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din instituţie publică cu personalitate juridică într-o structură pe lângă o asociaţie neguvernamentală - Camera de Comerţ şi Industrie a României - ceea ce echivalează cu abrogarea implicită a dispoziţiilor care reglementează actualul statut al acestuia. Or, această modificare fundamentală nu poate opera decât în condiţiile respectării principiilor constituţionale şi normelor europene incidente, precum şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, care a condamnat pentru lipsa de transparenţă o serie de proceduri de atribuire a unor servicii sau lucrări publice de către unele state membre (Hotărârea CJCE Comisia c. Franţei din 14 octombrie 2004 şi Hotărârea CJCE Comisia c. Germaniei din 18 noiembrie 2004).

Astfel, prestarea activităţii de o persoană juridică şi încasarea tarifelor de către o alta înlătură transparenţa în gestionarea fondurilor provenite din activitatea registrului comerţului. Taxele şi tarifele încasate pentru prestarea serviciului public al registrului comerţului trebuie folosite în scopul îmbunătăţirii acestui serviciu, conform voinţei legiuitorului.

Curtea observă că actul normativ criticat încearcă să reglementeze atât revenirea registrului comerţului în subordinea camerelor de comerţ, cât şi modificarea substanţială a procedurii, în sensul efectuării înregistrării de un agent privat, director al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului numit de preşedintele camerei de comerţ, în locul unui agent public independent, judecătorul delegat. Transferul atribuţiilor de înregistrare a societăţilor comerciale din competenţa unui judecător delegat în competenţa unei organizaţii neguvernamentale, fie ea şi de utilitate publică, nu este o măsură de natură să contribuie la întărirea controlului asupra obiectului de activitate al societăţilor comerciale. Dimpotrivă, acest fapt poate afecta mediul de afaceri, în sensul în care garanţiile de independenţă, de respectare a legii şi interesului public necesare desfăşurării activităţii sunt îndepărtate.

În legătură cu acest aspect, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 505/2003, prin art. I pct. 2 a modificat art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 26/1990, în sensul că oficiile registrului comerţului se organizează în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal, iar Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Justiţiei. Această opţiune a legiuitorului a fost motivată de atributele exercitării autorităţii publice caracteristice acestui serviciu şi de rolul determinant al judecătorului delegat în activitatea de înscriere în registrul comerţului a menţiunilor privind actele şi faptele comercianţilor. De asemenea, reorganizarea registrului comerţului a fost justificată de necesitatea eliminării deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului şi a neîncrederii comercianţilor în eficienţa modului de organizare, de natură să afecteze relaţiile comerciale specifice economiei de piaţă.

De altfel, având în vedere că registrul comerţului îndeplineşte un serviciu public de importanţă deosebită în funcţionarea pieţei interne la nivelul Uniunii Europene, majoritatea statelor membre a stabilit organizarea registrului comerţului sub control public, în diferite forme. Astfel, în 33 de state registrul comerţului este organizat în subordinea unui minister şi numai în două state registrul comerţului este ţinut de camerele de comerţ, însă acestea fie au statut de instituţie publică în cadrul administraţiei publice locale, fie se află sub controlul unui minister.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului este neconstituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 10 decembrie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman

*

OPINIE SEPARATĂ

Considerăm că sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea art. II pct. 1, pct. 3 şi pct. 5, art. III şi art. V din Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 335/2007 a camerelor de comerţ din România şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului trebuia respinsă pentru următoarele argumente:

1.În primul rând, autorii excepţiei nu au cerut constatarea neconstituţionalităţii întregii legi, aşa cum s-a dispus prin decizia Curţii, şi nici nu există, în principiu, legătură între articolele pretins neconstituţionale şi celelalte reglementări legale.

a)Referindu-ne la prevederile art. II pct. 1, pct. 3 şi pct. 5 şi art. V din lege, raportate la art. 135 alin. 2 lit. a) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 14 alin. (2) şi art. 86 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, nu se pune problema unei concesionări a unor servicii publice, întrucât concesionarea este de natură convenţională, având la bază un contract prin care concedentul transmite pe o perioadă determinată concesionarului dreptul şi obligaţia de a exploata un bun, o activitate sau un serviciu public în schimbul unei redevenţe.

Or, în cauză, funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor judeţene pe lângă Camera de Comerţ nu presupune încheierea unui contract de concesiune, în înţelesul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii - cap. VII, ci este vorba despre o opţiune a legiuitorului privind modul în care se desfăşoară o activitate de interes public.

În acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 212/2003 a statuat că "activitatea desfăşurată de un serviciu public poate fi încredinţată unei autorităţi statale sau unei persoane private ori poate fi transferată în gestiunea unei autorităţi statale de sine stătătoare, împreună cu bunurile provenite din propriile venituri necesare funcţionării sale [...], iar Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu a fost nici potrivit reglementărilor anterioare (Legea nr. 26/1990 - s.n.) parte constitutivă a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, ci un serviciu public organizat pe lângă aceasta, cu o structură de sine stătătoare".

Potrivit dispoziţiilor de lege criticate, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este o persoană juridică de utilitate publică, ce funcţionează pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, şi nu se pune problema schimbării statutului juridic al acestuia, a atributelor cerute de lege pentru a exista ca persoană juridică, a patrimoniului propriu etc. Însă, datorită atribuţiilor specifice, oficiul este legat de o importantă activitate economică, anume cea a societăţilor comerciale, fapt ce presupune o mai mare legătură între activitatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, persoană juridică privată, înfiinţată prin lege, şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, persoană juridică de utilitate publică, în acelaşi domeniu.

Aceste două persoane juridice rămân independente, cu atribuţii bine stabilite, nesusceptibile de transfer, ci doar de completare a lor.

În privinţa încălcării art. 136 din Constituţie, precizăm că, potrivit legii, bunurile aflate în dotarea (în patrimoniul - s.n.) Oficiului Naţional al Registrului Comerţului continuă să aibă regimul juridic de proprietate, administrare sau folosinţă, aşa cum acestea sunt la data intrării în vigoare a legii. Nu se pune problema trecerii bunurilor proprietate publică în proprietatea unei persoane de drept privat pentru că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 212/2003, "Existenţa acestor bunuri în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României ar constitui o depăşire a obiectului de activitate a acesteia". Camera de Comerţ şi Industrie a României nu are un drept de proprietate asupra bunurilor aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a celor judeţene, ele rămânând în proprietatea, administrarea sau folosinţa acestora, aşa cum precizează legea.

b)Art. II pct. 5 din lege, referitor la art. 11 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, contravine, în opinia autorilor sesizării, art. 136 din Constituţie, deoarece "tarifele percepute de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se fac venit la bugetul Camerei de Comerţ şi Industrie a României". Autorii sesizării susţin că, deşi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este o entitate nouă căreia i se recunoaşte personalitatea juridică, prin modul de reglementare este lipsită de elementele constitutive esenţiale.

Tarifele percepute de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu se fac venit la bugetul camerelor, sub nicio formă, ci se încasează într-un cont al Camerei de Comerţ şi Industrie a României special deschis, pentru operaţiunile specifice acestuia, iar veniturile realizate vor asigura resursele materiale pentru funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, precum şi pentru salarizarea personalului angajat.

În acest sens, art. 10 alin. (3) şi (4) din lege prevede că "(3) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activităţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie judeţene se realizează din tarifele percepute, potrivit prevederilor art. 11.

(4)Sumele rezultate din diferenţa dintre veniturile încasate din activitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi din activitatea oficiilor registrului comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie judeţene şi cheltuielile aferente necesare funcţionării acestora se virează în contul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se fac venit la bugetul de stat.", neîncălcându-se sub nicio formă dreptul de proprietate al acestuia.

Prin această lege nu se creează o entitate nouă, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului rămâne aceeaşi persoană juridică şi, potrivit art. II pct. 6 "modul de ţinere a registrelor, precum şi de efectuare a înregistrărilor se stabilesc prin norme aprobate prin ordin comun al preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi al ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti.

Aceasta demonstrează că legea subordonează Oficiul Naţional al Registrului Comerţului atât faţă de Camera de Comerţ şi Industrie a României, cât şi faţă de o autoritate publică, şi anume Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, întrucât este vorba de o importantă activitate economică, şi anume cea comercială.

c)Autorii consideră că art. II pct. 5 contravine şi normelor comunitare în ceea ce priveşte fixarea tarifelor prestate de structurile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, punând Guvernul în imposibilitatea aducerii la îndeplinire a normelor comunitare în materie şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile sale pentru respectarea acquis-ului comunitar.

Art. 11 alin. (1), modificat prin art. II pct. 5, prevede că pentru operaţiunile efectuate, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului percepe tarife stabilite prin hotărâre a Guvernului, este adevărat, la propunerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, dar cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, deci sub autoritate statală. Aşadar, nu se pune problema că această lege ar încălca condiţiile impuse de Uniunea Europeană.

Mai mult, art. 148 alin. (4) şi alin. (5) din Constituţie prevede că Parlamentul, Preşedintele, Guvernul şi autoritatea judecătorească "garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din acordul de aderare" şi nu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

2.Autorii sesizării consideră că art. III din lege este contrar dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi la prevederile constituţionale din art. 41 şi 53.

Se arată că preluarea personalului actual al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor judeţene se face în raport cu numărul maxim de posturi stabilit de colegiul de conducere a Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi astfel "se încalcă dreptul fundamental la muncă al acestora şi principiile aplicabile protecţiei salariaţilor în cazul transferului de întreprinderi".

Nu este vorba de un transfer de întreprinderi în sensul prevederilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 67/2006, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile judeţene nefiind trecute în componenţa Camerei de Comerţ şi Industrie a României, ci funcţionează pe lângă acestea, iar potrivit art. II pct. 4 "structura organizatorică şi modul de funcţionare ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi ale oficiilor Registrului Comerţului de pe lângă camerele de comerţ şi industrie judeţene, precum şi numărul maxim de posturi ale acestora se stabilesc prin regulament la propunerea directorului general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, aprobat de Colegiul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, iar salarizarea persoanelor se stabileşte în condiţiile prevăzute de Codul muncii, neafectând sub nicio formă statutul personalului angajat".

În acest sens, în Decizia Curţii Constituţionale nr. 212/2003 s-a statuat că "existenţa serviciilor publice înfiinţate (stabilite - s.n.) prin lege sau alte acte normative poate înceta, în mod simetric, tot prin lege sau alte acte normative". Tot astfel, activitatea desfăşurată de un serviciu public poate fi încredinţată unei autorităţi statale sau unei persoane juridice private.

3.În privinţa neconcordanţei unor dispoziţii criticate cu Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, şi cu Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate.

Judecător,

prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru

Judecător,

prof. univ. dr. Tudorel Toader

Judecător,

Puskas Valentin Zoltan