referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2018
Dosar nr. 1.418/1/2019
| Judecător Gabriela Elena Bogasiu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Judecător Laura-Mihaela Ivanovici | - președintele Secției I civile |
| Judecător Ionel Barbă | - președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Aurelia Rusu | - judecător la Secția I civilă |
| Mihaela Tăbârcă | - judecător la Secția I civilă |
| Simona Lala Cristescu | - judecător la Secția I civilă |
| Mirela Vișan | - judecător la Secția I civilă |
| Sorinela Alina Macavei | - judecător la Secția I civilă |
| Cezar Hîncu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Decebal Constantin Vlad | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Maria Hrudei | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Claudia Marcela Canacheu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Luiza Maria Păun | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.418/1/2019 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „dacă art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2018, se interpretează în sensul că scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcții prevăzută de textul de lege menționat mai sus vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor autorităților administrației publice județene sau locale privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local sau orice alt fel de lucrări de construcții executate în cadrul acestor proiecte.“
În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a rămas în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 7 mai 2019 pronunțată în Dosarul nr. 3.837/332/2017, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menționată.
Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, lege aplicabilă în cauză, denumită în continuare Legea nr. 255/2010 - în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2018: „Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru proiecte de infrastructură și investiții străine, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale, privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local, sunt scutite de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcții prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, și de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.“
Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma actuală, ulterior modificării aduse prin Legea nr. 233/2018: „Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Ministerului Mediului, Ministerului Apelor și Pădurilor, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Economiei sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale, privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local, și care necesită exproprierea pentru cauză de utilitate publică în înțelesul prezentei legi, sunt scutite de cotele către Inspectoratul de Stat în Construcții prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările ulterioare, și de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, datorate pentru lucrările de construcții executate pe coridorul de expropriere.“
Prin acțiunea introductivă, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, obligarea pârâtei la plata sumei de 82.494 lei, reprezentând plata cotelor de 0,7% și penalități de întârziere aferente, datorate pentru lucrările de modernizare drumuri comunale și ulițe din comuna B, județul M, conform Autorizației de construire nr. 1 din 28 martie 2011.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că investitoarea B a executat lucrări de modernizare drumuri comunale și ulițe în comuna B, din cadrul obiectivului „Proiect integrat modernizare drumuri comunale și ulițe, extinderea alimentare cu apă, canalizare cu stație de epurare în sistem centralizat, comuna B“, situate în comuna B, județul M, realizate în baza Autorizației de construire nr. 1 din 28 martie 2011, emisă de Primăria comunei B, recepționate conform Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 29 din 19 septembrie 2012.
Începerea lucrărilor la obiectivul sus-menționat a fost anunțată prin comunicarea privind începerea lucrărilor nr. 120 din 29 martie 2011, iar conform Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 29 din 19 septembrie 2012, valoarea intervenției recepționate a fost diferită de cea declarată în autorizația de construcție (valoarea autorizată fiind de 7.572.200 lei), respectiv o valoare de 5.892.429,02 lei. Până la data recepției la terminarea lucrărilor, investitorul a achitat către A suma de 7.572,20 lei reprezentând contravaloarea cotei de 0,1% din valoarea autorizată a lucrărilor declarată în autorizația de construcție, dar după recepția la terminarea lucrărilor investitorul nu a mai achitat către A nicio altă sumă.
Judecătoria Vânju Mare, prin Sentința civilă nr. 762 din 6 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.837/332/2017, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 82.494 lei reprezentând cota de 0,7% și penalități aferente, datorate pentru lucrările de modernizare drumuri comunale și ulițe comuna B, județul M, conform Autorizației de construire nr. 1 din 28 martie 2011.
S-a reținut, în esență, că, deși în baza Autorizației de construire nr. 1 din 28 martie 2011 eliberate de Primăria Comunei B, pârâta B a executat lucrări de modernizare drumuri comunale și sătești, a căror valoare s-a ridicat la suma de 5.892.429,02 lei, conform Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 29 din 19 septembrie 2012, nu a achitat obligațiile legale de plată a sumei de 41.247 lei reprezentând cota de 0,7%, datorată A, potrivit art. 40 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/1995, precum și a sumei de 41.247 lei, reprezentând penalități aferente acestui debit.
Totodată, au fost înlăturate susținerile pârâtei în sensul că este scutită de la plata taxei, reținându-se că lucrările de construcții nu au fost executate în temeiul și cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 255/2010, nefiind executată nicio expropriere în vederea realizării acestora.
În acest sens, prima instanță a argumentat că Legea nr. 255/2010 constituie cadrul juridic necesar pentru pregătirea realizării unor obiective, astfel cum au fost strict și limitativ enumerate de legiuitor la art. 2, iar prevederile art. 25 alin. (2) din lege instituie scutiri de la plata „taxelor“ (în măsura în care termenul face referire la cotele prevăzute de Legea nr. 50/1991 și Legea nr. 10/1995) datorate Inspectoratului de Stat în Construcții numai pentru lucrările aferente investițiilor care intră sub incidența acestui act normativ, respectiv proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru proiecte de infrastructură și investiții străine, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local.
Așadar, obiectul de reglementare al Legii nr. 255/2010 îl constituie exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, legea neputându-și produce efecte asupra unor situații care excedează obiectului său de reglementare, astfel că dispozițiile art. 25 alin. (2) din legea sus-invocată scutesc de „taxele“ către I.S.C., prevăzute de Legea nr. 10/1995 și de Legea nr. 50/1991, numai proiectele care întrunesc în mod cumulativ următoarele condiții:
a)sunt cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru proiecte de infrastructură și investiții străine, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local;
b)realizarea proiectelor necesită exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
În concluzie, constatând că, deși susține încadrarea lucrărilor de construcții efectuate și autorizate, prin Autorizația de construcție nr. 1 din 28 martie 2011, în dispozițiile Legii nr. 255/2010, investitorul B nu a făcut dovada existenței unei hotărâri de expropriere în vederea executării lucrărilor de construcții în cauză, care să justifice această încadrare; prima instanță a admis acțiunea, obligând-o pe pârâtă la plata taxelor solicitate de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel pârâta B, iar prin Decizia civilă nr. 1094/A din 11 decembrie 2018, Tribunalul Mehedinți a admis apelul, a schimbat sentința și a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, deși la data începerii execuției lucrărilor, Legea nr. 198/2004 era abrogată de Legea nr. 255/2010, acest din urmă act normativ a preluat dispoziția anterioară, dispunând la art. 1 că „Prezenta lege stabilește cadrul juridic pentru luarea măsurilor necesare executării lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a drumurilor de interes național, județean și local (...)“ și la art. 25 alin. (2) că „Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru proiecte de infrastructură și investiții străine, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale, privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local, sunt scutite de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcții prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, și de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare“.
Raportat la prevederile legale menționate, s-a apreciat că proiectul derulat de pârâtă pentru reabilitarea si modernizarea trotuarelor si carosabilului se înscrie în programul autorităților administrației publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes național, respectiv de interes județean și local, astfel că această investiție a fost scutită de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcții menționate în Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, și în Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, au fost înlăturate susținerile intimatei-reclamante în sensul că, pentru a beneficia de scutiri, este necesară, pe lângă includerea în programul Ministerului Transporturilor sau cel al autorităților administrației publice locale, și exproprierea pentru cauză de utilitate publică, motivându-se că textul de lege nu condiționează scutirea de la plata taxelor de acest lucru.
De asemenea s-a arătat că nu poate fi primită nici susținerea intimatei, în sensul că, deși art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu făcea referire expresă la faptul că s-ar aplica doar lucrărilor pentru care a fost necesară efectuarea de exproprieri, Legea nr. 233/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 a modificat art. 25 alin. (2), referindu-se în mod expres la lucrările care necesită exproprierea pentru utilitate publică.
Sub acest aspect, s-a reținut că stabilitatea raporturilor juridice a impus legiferarea, cu caracter de principiu, a neretroactivității legii civile, potrivit art. 6 din Codul civil, iar în speță legea aplicabilă raporturilor juridice deduse judecății este Legea nr. 255/2010, dispozițiile Legii nr. 233/2018 neaplicându-se retroactiv.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A, arătând că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 prevede scutiri de la plata cotelor ce îi erau datorate.
În acest sens, raportat la titlul Legii nr. 255/2010, obiectul reglementării vizează existența unei exproprieri și, deși art. 25 alin. (2) din lege nu făcea referire expresă la faptul că s-ar fi aplicat doar lucrărilor pentru care a fost necesară efectuarea de exproprieri, dintr-o interpretare teleologică a actului normativ reiese faptul că acesta, în integralitate, privește etapele procedurii de expropriere, aprobările, avizele și documentațiile necesare lucrărilor de construire, reabilitare, modernizare - art. 1 și 2 din actul normativ anterior menționat.
Această concluzie se desprinde și din faptul că Legea nr. 233/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 a modificat art. 25 alin. (2), care, în forma actuală, prevede expres că scutirea operează pentru cotele „datorate pentru lucrările de construcții executate pe coridorul de expropriere“, în opinia sa noua lege venind să lămurească și să arate expres intenția pe care legiuitorul a avut-o la elaborarea textului art. 25 din Legea nr. 255/2010, respectiv condițiile în care operează scutirea de plata cotelor legale datorate Inspectoratului de Stat în Construcții, nefiind vorba despre o retroactivitate a legii, ci despre o lămurire a dispozițiilor actului normativ.
În cadrul soluționării recursului, instanța a pus în discuție, din oficiu, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea acestui text de lege în acest gen de litigii, respectiv dacă vizează exclusiv lucrări de expropriere sau are în vedere o serie mai largă de lucrări.
Verificând admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a reținut următoarele:
a)de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 233/2018, depinde soluționarea pe fond a cauzei, aflată în etapa procesuală a recursului, respectiv dacă, în ceea ce privește lucrările de modernizare a drumurilor comunale executate de pârâtă, operează sau nu scutirea prevăzută de acest text de lege pentru plata taxelor datorate reclamantului Inspectoratul de Stat în Construcții conform Legii nr. 10/1995 și Legii nr. 50/1991;
b)problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre;
c)problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța de sesizare, constatând existența unei practici neunitare privind interpretarea și aplicarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 233/2018, a reținut că, deși este cert că acest articol nu prevedea expres că scutirea de la plata taxelor prevăzute de Legea nr. 10/1995 și Legea nr. 50/1991 se acordă numai pentru lucrările de construcții necesare realizării unei exproprieri pentru cauză de utilitate publică, executate în cadrul proiectelor autorităților administrației publice județene și locale, privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local, în opinia completului, o interpretare teleologică si sistematică a normelor cuprinse în Legea nr. 255/2010 impune o astfel de concluzie.
În acest sens trebuie avut în vedere că scopul adoptării Legii nr. 255/2010 și obiectul acesteia de reglementare reies chiar din titlul acesteia, și anume legea privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
În expunerea de motive a Legii nr. 255/2010 s-a arătat că: „Prin prezentul act normativ, inițiatorul propune un cadru juridic pentru luarea măsurilor de pregătire a realizării obiectivelor de interes național, județean și local și a obiectivelor de importanță strategică și securitate națională, care, în forma simplificată, să stabilească relația dintre expropriat și expropriator, cu respectarea drepturilor ce revin (…).
Procedurile de expropriere instituite de prezentul proiect de act normativ permit, în primul rând, ducerea la îndeplinire, în timp util, a procesului accelerat de realizare a obiectivelor de interes național, județean și local și a obiectivelor de importanță strategică și securitate națională, conform strategiilor și programelor aprobate de Guvernul României, precum și onorarea în termen de către statul român a obligațiilor asumate prin convențiile și acordurile internaționale.“
În considerarea scopului avut în vedere de inițiatorul actului normativ se constată că Legea nr. 255/2010, ulterior stabilirii domeniului său de aplicare la art. 1, determinării sferei lucrărilor de utilitate publică, a calităților de expropriator și expropriat, reglementează în continuare întreaga procedură a exproprierii, stabilind în capitolele următoare etapele, competențele autorităților implicate în procedura exproprierii, drepturile expropriatului și obligațiile expropriatorului și ale altor autorități competente.
Scutirea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 se regăsește în capitolul VI din lege intitulat „Avize, acorduri, certificate și autorizații“, care se referă la eliberarea certificatului de urbanism, autorizației de construcție, a altor avize și acorduri pentru executarea lucrărilor, la art. 24 alin. (1) din lege prevăzându-se toată această documentație „pentru eliberarea certificatelor de urbanism necesare realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 se depun de către expropriator“. Din această prevedere se desprinde din nou concluzia că lucrările prevăzute la art. 1 din lege sunt executate în legătură cu exproprierea, numai în urma declanșării unei astfel de proceduri existând persoane juridice care dobândesc calitatea de expropriator și cărora le revin obligațiile de obținere a documentației necesare prevăzute la acest capitol.
Prin urmare, din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că scutirea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 operează numai în cazul lucrărilor executate în cadrul proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local și care sunt în legătură cu exproprierea unor terenuri pentru cauză de utilitate publică.
Prin adoptarea Legii nr. 233/2018, care a completat textul art. 25 alin. (1), prevăzându-se expres că scutirea privește taxele „datorate pentru lucrările de construcții executate pe coridorul de expropriere“, legiuitorul a confirmat faptul că sfera lucrărilor în privința cărora operează scutirea menționată trebuia delimitată, încă de la început, ca fiind în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Sub acest aspect, completul a apreciat că Legea nr. 233/2018 a adus doar clarificări unui text de lege susceptibil de mai multe interpretări și a cărui semnificație putea fi dedusă doar din interpretarea corelată a acestuia cu celelalte norme cuprinse în Legea nr. 255/2010.
Prin acest act normativ, legiuitorul nu a restrâns însă sfera de aplicare a scutirii doar la lucrările executate pentru expropriere, de la început aceasta fiind delimitată în raport cu lucrările enumerate la art. 1, a căror efectuare este vizată tocmai de realizarea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, ci șia exprimat într-o manieră mult mai clară intenția de legiferare inițială.
De asemenea, din punctul de vedere al completului, faptul că, ulterior abrogării Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 184/2008, prevederile art. 3 alin. (10) din actul normativ abrogat au fost preluate în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu trebuie să conducă automat la concluzia menținerii scutirii de la plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcții menționate în Legea nr. 10/1995 și în Legea nr. 50/1991 pentru toate lucrările de construcții executate în cadrul proiectelor „cuprinse în programul Ministerului Transporturilor sau în cele ale autorităților administrației publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes național, respectiv de interes județean și local“, în condițiile în care domeniul de aplicare al celor două legi nu este identic.
Abrogarea unui act normativ printr-un nou act normativ care legiferează parțial în același domeniu nu impune legiuitorului reluarea integrală și în aceeași formă a reglementărilor din legea anterioară, iar, în cazul în care aceasta se produce, sfera de aplicare nu poate fi prezumată ca fiind aceeași, norma preluată neputând fi desprinsă din contextul noului act normativ în care este cuprinsă, interpretată și aplicată independent de obiectul de reglementare a acestuia, în aceeași manieră ca cea impusă de actul normativ abrogat.VI. Punctul de vedere al părților
Cu privire la interpretarea art. 25 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, reclamantul A a reiterat susținerile din recursul declarat, arătând că, raportat la dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcție de categoria sa juridică și de autoritatea emitentă, precum și obiectul reglementării exprimat sintetic, obiectul reglementării legii de mai sus vizează existența unei exproprieri.
A mai arătat că, deși art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu face referire expresă la faptul că s-ar aplica doar lucrărilor pentru care a fost necesară efectuarea de exproprieri, dintr-o interpretare teleologică a acestuia reiese faptul că acesta, în integralitate, privește etapele procedurii de expropriere, aprobările, avizele și documentațiile necesare lucrărilor de construire, reabilitare, modernizare - art. 1 și 2 din lege, ca un argument suplimentar în acest sens invocând și faptul că acest text de lege face parte din capitolul VI denumit „Avize, acorduri, certificate și autorizații“ ce se referă la alte obligații ale expropriatorului (art. 24), dar și la alte scutiri de la plata taxelor, tarifelor, aferente procedurii de intabulare a terenurilor necesare realizării obiectivelor de interes național, județean sau local (art. 27).
Totodată, s-a apreciat că alin. (2) al art. 25 trebuie privit în contextul actului normativ, al obiectului de reglementare al acestuia, neputându-i fi dat un alt înțeles, în lipsa unei dispoziții contrare exprese, și că acesta o poate scuti pe intimată de la plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcții, prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, și de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai în cazul în care proiectele întrunesc în mod cumulativ următoarele condiții:
a)sunt cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau cele ale autorităților administrației publice județene și locale;
b)terenul pe care au fost efectuate lucrările a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, această măsură fiind necesară în vederea realizării unor obiective de interes național, județean și local.
Concluzionând, reclamantul a arătat că, deși textul alin. (2) al art. 25 din Legea nr. 255/2010 nu face referire în mod expres la faptul că se aplică doar lucrărilor de investiții de interes național, respectiv de interes județean și local pentru care sunt necesare operațiuni de expropriere, o astfel de condiție rezultă din însuși titlul actului normativ, din faptul că obiectul de reglementare al legii îl constituie exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum și din analiza succesivă a tuturor articolelor, toate ducând la concluzia că actul normativ vizează și se referă la etapele procedurii de expropriere și, de asemenea, că nu se aplică la toate investițiile/obiectivele de interes național, județean sau local, ci doar acelora care sunt cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau cele ale autorităților administrației publice județene și locale.
Ca ultim argument în susținerea punctului de vedere că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 (forma în vigoare în anii emiterii celor două autorizații de construire) se aplică numai în caz de expropriere, a invocat faptul că modificarea adusă acestui articol prin Legea nr. 233/2018 (în vigoare din august 2018) nu a însemnat o modificare de substanță, ci s-a urmărit înlăturarea erorilor de interpretare a acestui text dincolo de însuși obiectul de reglementare al Legii nr. 255/2010.
În ceea ce privește sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, recurentul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, cu privire la obiectul sesizării, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată, cauza să fie soluționată în ultimă instanță, de lămurirea modului de interpretare și aplicare a art. 25 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică depinde soluționarea litigiului dedus judecății, iar chestiunea este nouă, din jurisprudență constatându-se că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat în această privință și problema de drept nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, anexând jurisprudența unor instanțe naționale în materie.
Pârâta B a arătat că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 prevede scutirea de la plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcții, prevăzute de Legea nr. 10/1995 și de Legea nr. 50/1991, pentru proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Mediului și Pădurilor, Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale, privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local, iar aplicarea acestui text de lege nu este condiționată de realizarea unei exproprieri.
În acest sens a susținut că Legea nr. 255/2010 preia dispozițiile Legii nr. 198/2004, care prevedea aceleași scutiri de taxe, reglementând și exproprierea necesară realizării lucrărilor de interes public, Legea nr. 198/2004 fiind aplicată constant cu privire la scutirea de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcții a lucrărilor de modernizare a drumurilor, fără să condiționeze scutirea de existența unei exproprieri.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 233/2018, care prevede îndeplinirea condiției existenței exproprierii pentru cauză de utilitate publică, este încă un argument că Legea nr. 255/2010, în art. 25, prevedea scutiri de la plata taxelor fără să impună și condiția exproprierii pentru cauză de utilitate publică. A pretinde altfel ar însemna să se accepte faptul că legea civilă retroactivează, încălcându-se principiul neretroactivității legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României.
Interpretarea în sensul că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 se aplică numai în situația realizării exproprierii echivalează cu acceptarea că persoanele sunt obligate la respectarea unei norme legale al cărei conținut nu este precis și previzibil, în considerarea art. 1 alin. (5) din Constituția României, și că nu se poate pretinde respectarea unei norme juridice nepredictibile pentru că s-ar aduce atingere principiului securității juridice, cu atât mai mult în situația dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, care nu prevedea condiția exproprierii, legiuitorul introducând ulterior această condiție prin modificarea articolului anterior menționat.
Față de motivele expuse s-a apreciat că este admisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie
La nivelul curților de apel Alba Iulia, Constanța, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava și Târgu Mureș nu a fost identificată practică judiciară referitoare la problema de drept supusă discuției.
Conform jurisprudenței înaintate de celelalte curți de apel - Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați și Curtea de Apel Timișoara, ce urmează a fi valorificată în cadrul prezentului raport, rezultă că, în practică, există o abordare cvasiunitară a acestor chestiuni.
Astfel, într-o opinie majoritară, s-a apreciat că scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcții vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor autorităților administrației publice județene sau locale privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local.
În cea de-a doua opinie s-a apreciat că scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcții vizează orice alt fel de lucrări de construcții executate în cadrul acestor proiecte.
Ministerul Public, prin Adresa nr. 1.168/C/1787/III-5/2019 din 6 iunie 2019, a arătat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării Curții de Apel Craiova - Secția I civilă referitoare la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale
Nu a fost identificată jurisprudență relevantă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.IX. Punctul de vedere exprimat de către judecătorii-raportori asupra sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Prin raportul întocmit s-a apreciat că, în interpretarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2018, scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcții vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor autorităților administrației publice județene sau locale privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local.X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.I. Asupra admisibilității sesizării
Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Așadar, legiuitorul, în cuprinsul articolului anterior menționat, a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:
a)existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță;
b)cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza în ultimă instanță;
c)ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
d)o chestiune de drept cu caracter de noutate și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Condiția existenței unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță, este îndeplinită, întrucât, din cuprinsul Încheierii de sesizare din 7 mai 2019 pronunțate în Dosarul nr. 3.837/332/2017 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, rezultă că litigiul în legătură cu care a fost formulată sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării, învestit cu soluționarea cauzei în faza procesuală a recursului, urmând a soluționa cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, raportat la art. 96 pct. 3 și art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă.
De asemenea, cauza ce face obiectul judecății în recurs se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel, învestit să soluționeze litigiul având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 82.494 lei, reprezentând plata cotelor de 7% și penalități de întârziere aferente, datorate pentru lucrările de modernizare drumuri comunale și ulițe din comuna Bălăcița, județul Mehedinți, conform Autorizației de construire nr. 1 din 28 martie 2011, litigiu care a parcurs două faze procesuale, fiind judecat în primă instanță de către Judecătoria Vânju Mare și în apel de către Tribunalul Mehedinți, ceea ce conferă curții de apel atributul de a judeca în ultimă instanță, potrivit art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă.
Este îndeplinită și condiția de admisibilitate referitoare la relația dintre dezlegarea dată chestiunii de drept și soluționarea pe fond a cauzei. Astfel, între problema de drept ce face obiectul sesizării și soluționarea pe fond a cauzei există un raport de dependență în sensul că hotărârea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o pronunță în procedura mecanismului judiciar de unificare a jurisprudenței produce un efect concret asupra soluției pronunțate în procesul pendinte. În cauză, sesizarea de față pune în discuție o chestiune de drept de a cărei lămurire poate depinde soluționarea fondului cauzei deduse judecății, întrucât soluționarea recursului și, implicit, a acțiunii introductive, sunt indisolubil legate de lămurirea chestiunii de drept referitoare la aplicarea scutirii menționate în art. 25 alin. (2) al Legii nr. 255/2010, în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 233/2018, numai în legătură cu lucrările care au loc în cadrul procedurii exproprierii sau pentru toate categoriile de lucrări menționate în cadrul acestui articol, de vreme ce obiectul pretențiilor deduse judecății reprezintă contribuții la care se face referire în cadrul acestui temei juridic.
Se constată și îndeplinirea condițiilor de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept și la nepronunțarea asupra acesteia de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, problema de drept semnalată de titularul sesizării este nouă, întrucât legislația care a suscitat interpretări diferite este relativ recentă, iar examenul jurisprudențial și opiniile teoretice exprimate de instanțele din țară au relevat că nu s-a cristalizat o practică unitară și constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situație care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariției unei jurisprudențe neunitare.
Chestiunea de drept semnalată de titularul sesizării își are izvorul într-un act normativ de dată relativ recentă, care a fost modificat în anul 2018 pentru clarificarea aspectului adus în discuție, moment până la care Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat pe calea unui recurs în interesul legii și nici printr-o hotărâre prealabilă, în prezent neexistând un recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Luând în considerare dificultatea de interpretare generată de corelarea dispozițiilor legale, care prefigurează apariția unei practici neunitare cu privire la problema de drept care face obiectul sesizării, deja identificată în jurisprudența națională la șapte din cele cincisprezece curți de apel, se apreciază chestiunea de drept supusă dezbaterii ca fiind una veritabilă, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.X.II. Asupra fondului sesizării
Constatând existența unei practici neunitare privind interpretarea și aplicarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 233/2018, se consideră că dezlegarea problemei de drept în discuție se poate realiza printr-o interpretare teleologică și sistematică a normelor cuprinse în Legea nr. 255/2010.
Astfel, în expunerea de motive a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local sa arătat că „Prin prezentul act normativ, inițiatorul propune un cadru juridic pentru luarea măsurilor de pregătire a realizării obiectivelor de interes național, județean și local și a obiectivelor de importanță strategică și securitate națională care, în forma simplificată, să stabilească relația dintre expropriat și expropriator, (…)“.
„Procedurile de expropriere instituite de prezentul proiect de act normativ permit, în primul rând, ducerea la îndeplinire, în timp util, a procesului accelerat de realizare a obiectivelor de interes național, județean și local și a obiectivelor de importanță strategică și securitate națională, conform strategiilor și programelor aprobate de Guvernul României, precum și onorarea în termen de către statul român a obligațiilor asumate prin convențiile și acordurile internaționale“.
În considerarea scopului avut în vedere de inițiatorul actului normativ, acela al realizării unor proceduri de expropriere, Legea nr. 255/2010 a reglementat în mod sistematic, ulterior stabilirii domeniului său de aplicare, în art. 1, sfera lucrărilor de utilitate publică, a calității de expropriator și expropriat, menționând în continuare întreaga procedură a exproprierii: etapele, competențele autorităților implicate în procedura exproprierii, drepturile expropriatului și obligațiile expropriatorului și ale altor unități competente pentru ca, în final, în capitolul VIII, intitulat „Dispoziții finale“, în art. 32 și 34, să menționeze că prevederile prezentei legi se aplică și în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, Legea nr. 255/2010 urmând a se completa în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică reprezintă legea generală în materie de expropriere, astfel că trimiterea pe care Legea nr. 255/2010 o face la această lege semnifică tocmai caracterul pe care legiuitorul a înțeles să îl dea Legii nr. 255/2010, acela de lege specială în materia exproprierii, aplicabilă în domeniul specializat al obiectivelor de interes național, județean și local.
Ca atare, atât din expunerea de motive a Legii nr. 255/2010, din titulatura acesteia, cât și din modul în care este reglementată, din trimiterile pe care le face la incidența altor legi care reglementează procedura exproprierii, rezultă fără putință de tăgadă că prevederile sale se circumscriu exclusiv scopului realizării unor obiective de interes național, județean și local derulate în cadrul unor proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, motiv pentru care niciunul dintre articolele Legii nr. 255/2010 nu poate fi aplicat decât pentru lucrările desfășurate în cadrul unor proceduri de expropriere.
În acest context trebuie analizată și scutirea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 233/2018.
Deși este cert că acest articol nu prevedea expres că scutirea de la plata taxelor prevăzute de Legea nr. 10/1995 și Legea nr. 50/1991 se acordă numai pentru lucrările de construcții necesare realizării unei exproprieri pentru cauză de utilitate publică, executate în cadrul proiectelor autorităților administrației publice județene și locale, privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local, textul trebuie interpretat sistematic, luând în considerare locul său în cadrul reglementării.
Art. 25 se regăsește în capitolul VI al Legii nr. 255/2010, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 233/2018, intitulat „Avize, acorduri, certificate și autorizații“, care debutează cu art. 24 în cuprinsul căruia este menționată cerința ca depunerea documentațiilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism necesare realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 al Legii nr. 255/2010 să se realizeze de către expropriator.
Cum această prevedere impune expres cerința existenței unei exproprieri, se desprinde din nou concluzia că lucrările prevăzute la art. 1 din lege sunt executate în legătură cu exproprierea, numai în urma declanșării unei astfel de proceduri existând persoane juridice care dobândesc calitatea de expropriator și cărora le revin obligațiile de obținere a documentației necesare prevăzute în acest capitol.
Art. 24 reamintește, în mod explicit, că toate aceste proceduri se aplică doar în ipoteza în care a avut loc o expropriere, astfel încât art. 25, care face parte din același capitol, trebuie și el interpretat în aceleași coordonate, determinate de cerința ca lucrările de construcții să fie executate pe coridorul de expropriere.
Din interpretarea coroborată a acestor texte legale rezultă că scutirea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 operează numai în cazul lucrărilor executate în cadrul proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale, privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local și care sunt în legătură cu exproprierea unor terenuri pentru cauză de utilitate publică.
Faptul că, ulterior abrogării Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 184/2008, prevederile art. 3 alin. (10) din actul normativ abrogat au fost preluate în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu trebuie să conducă automat la concluzia menținerii scutirii de la plată a taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcții, menționate în Legea nr. 10/1995 și în Legea nr. 50/1991, pentru toate lucrările de construcții executate în cadrul proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor sau în cele ale autorităților administrației publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes național, respectiv de interes județean și local, deoarece Legea nr. 198/2004 nu condiționa acordarea scutirii de existența unei exproprieri, iar obiectul său de reglementare era mai restrâns decât cel al Legii nr. 255/2010 (referindu-se numai la lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, pe când obiectul Legii nr. 255/2010 privea toate lucrările necesare realizării unor obiective de interes național, județean și local).
A îmbrățișa un punct de vedere contrar ar însemna ca o scutire, ca măsură legislativă de favoare care, din acest motiv, se impune a fi interpretată restrictiv, să se aplice extensiv, în cadrul unei legi ulterioare, al cărei obiect de reglementare este nu doar mai vast, ci este și limitat expres, în chiar titlul său, la un anume scop, acela al realizării de lucrări în cadrul procedurii de expropriere, cerință care nu exista în vechea reglementare.
Abrogarea unui act normativ printr-un nou act normativ, care legiferează parțial în același domeniu, nu impune legiuitorului reluarea integrală și în aceeași formă a reglementărilor din legea anterioară, iar, în cazul în care aceasta se produce, sfera de aplicare nu poate fi prezumată ca fiind aceeași, norma preluată neputând fi desprinsă din contextul noului act normativ în care a fost inserată sau interpretată și aplicată independent de obiectul de reglementare a acestuia, numai în acord cu actul normativ abrogat.
Prin adoptarea Legii nr. 233/2018, care a completat textul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, prevăzând expres că scutirea privește taxele „datorate pentru lucrările de construcții executate pe coridorul de expropriere“, legiuitorul a confirmat faptul că trebuia delimitată, încă de la început, sfera lucrărilor în privința cărora operează scutirea menționată, ca fiind în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Modificările pe care Legea nr. 233/2018 le-a adus Legii nr. 255/2010 nu reprezintă o retroactivitate a legii noi, ci un argument în plus, în sensul că legiuitorul a adus doar clarificări unui text de lege susceptibil de mai multe interpretări și a cărui semnificație putea fi dedusă doar din interpretarea corelată a acestuia cu celelalte norme cuprinse în Legea nr. 255/2010.
Prin acest act normativ modificator, legiuitorul și-a exprimat într-o manieră mult mai clară intenția de legiferare inițială și nu a restrâns sfera de aplicare a scutirii doar la lucrările executate pentru expropriere întrucât, încă de la început, aceasta era delimitată în raport cu lucrările enumerate la art. 1 al Legii nr. 255/2010, a căror efectuare era vizată de realizarea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, astfel cum reieșea fără echivoc din cuprinsul art. 2 alin. (2) al Legii nr. 255/2010, care identifica expropriatorul pentru fiecare categorie de obiective: de interes național, de interes județean și de interes local.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă în Dosarul nr. 3.837/332/2017 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în interpretarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2018, stabilește că:
Scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcții vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2019.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
GABRIELA ELENA BOGASIU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
