Decizie nr. 51 din 31 ianuarie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin (9), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art. 11, art. 14 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (3), art. 22^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste şi a dispoziţiilor art. II şi ale art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, excepţie ridicată de Dan Voiculescu în Dosarul nr. 8.520/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspunde consilierul juridic al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către apărătorul autorului excepţiei, prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată, fiind în imposibilitate de prezentare din motive de sănătate. În susţinerea cererii s-a anexat adeverinţă medicală.

Reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi procurorul pun concluzii de admitere a cererii.

Curtea respinge cererea de amânare a judecării excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că dispoziţiile legale atacate nu contravin textelor constituţionale invocate în susţinerea ei. Astfel, arată că atât C.N.S.A.S., cât şi Colegiul Consiliului sunt autorităţi ale administraţiei publice de specialitate, pe care legiuitorul este îndrituit să le reglementeze prin lege organică şi că nici prin atribuţii şi nici prin procedură aceste organe nu încalcă prevederile constituţionale privind independenţa justiţiei. Pe de altă parte, susţine că examinarea excepţiei trebuie limitată la dispoziţiile legale prevăzute în dispozitivul încheierii de sesizare trimise Curţii de către instanţa de judecată, excepţia privind celelalte texte din lege menţionate în cererea autorului excepţiei fiind respinsă ca inadmisibilă de către instanţă. Depune, în acest sens, concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 8.520/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art. 11, art. 14 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dan Voiculescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de acesta împotriva deciziei prin care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a stabilit că a fost colaborator al poliţiei politice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia invocă prevederile art. 1 alin. (4), art. 64, art. 70 alin. (2), art. 73 alin. (3) din Constituţie, precum şi dispoziţiile cuprinse în titlul III, cap. I şi cap. VI secţiunea 1 din Legea fundamentală şi formulează următoarele considerente:

1.Dispoziţiile de lege atacate denaturează esenţa Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, de instituţie pentru studierea arhivelor securităţii, în scopul liberului acces la informaţii, transformând-o într-o putere supraconstituţională.

În acest sens, trebuie observat că C.N.S.A.S. nu se găseşte în enumerarea instituţiilor cu statut constituţional, chiar dacă Legea fundamentală a fost revizuită în anul 2003, deci după înfiinţarea acestei instituţii.

Textul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 187/1999, care defineşte C.N.S.A.S ca "un organism autonom cu personalitate juridică, supus controlului Parlamentului", induce ipoteza greşită că instituţia ar avea legitimitate constituţională prin intermediul Parlamentului, în virtutea rolului acestuia prevăzut în art. 61 din Legea fundamentală. În calitate de "unică putere legiuitoare", Parlamentul nu poate însă legifera decât în limitele stabilite de Constituţie, iar Legea fundamentală nu lasă posibilitatea înfiinţării prin lege a unor "organisme autonome", altele decât cele prevăzute de Constituţie. Înfiinţarea prin lege a unor asemenea organisme autonome ar contraveni în mod evident principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

2.Organizarea şi funcţionarea C.N.S.A.S. este reglementată prin lege organică, deşi instituţia nu face obiectul reglementării legilor organice, prevăzut în mod expres şi limitativ în art. 73 alin. (3) din Constituţie.

3.Viciul constituţional principal al Legii nr. 187/1999 este localizat în articolele care atribuie C.N.S.A.S alte împuterniciri decât cele legate de conservarea şi punerea la dispoziţia populaţiei a informaţiilor de interes personal sau public stocate în arhivele fostelor servicii secrete. Dincolo de aceste atribuţii de natură executivă, C.N.S.A.S a fost înzestrat cu atribuţii jurisdicţionale şi transformat astfel în putere judecătorească paralelă, în afara autorităţii recunoscute de Constituţie, influenţând statutul cetăţenilor şi raporturile juridice dintre subiectele de drept.

4.Statutul neconstituţional al C.N.S.A.S. este în mod şi mai evident contrar spiritului şi literei Constituţiei în situaţiile în care, prin diferite articole, se acordă acestui organism putere superioară celorlalte instituţii constituţionale. Astfel:

–Ignorându-se principiul separaţiei puterilor în stat, prin art. 9 din lege se prevede că revocarea membrilor Consiliului nu poate fi făcută de puterea care i-a numit (Parlamentul), ci de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

–Art. 22^1 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, lărgeşte sfera atribuţiilor C.N.S.A.S, deja transconstituţionale, la "orice atribuţii date în competenţa sa prin prezenta lege, precum şi prin orice alte legi speciale", agravând în felul acesta caracterul de neconstituţionalitate al reglementării;

–Prin alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede, cu evidentă încălcare a statutului puterii judecătoreşti, competenţa Consiliului de a exercita "atribuţiile stabilite prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, respectiv Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu privire la judecători şi procurori, referitoare la apartenenţa sau colaborarea cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990.";

–În conformitate cu dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, toate autorităţile, indiferent de statutul lor constituţional şi legal, "sunt obligate să trimită C.N.S.A.S., în termen de 30 de zile", anumite lucrări;

–Aceeaşi ordonanţă impune, prin art. V, Parlamentului obligaţia de a modifica, "în termen de 60 de zile, Hotărârea Parlamentului nr. 17/2000 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca Poliţie Politică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 2 iunie 2000."

5.Art. 3^1 alin. (9) din Legea nr. 187/1999, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, a prevăzut încetarea calităţii de deputat sau senator, în cazul condamnării "pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals în declaraţii", contrar dispoziţiilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, care, enunţând limitativ situaţiile care atrag încetarea calităţii de deputat sau senator, nu prevăd şi cazul menţionat.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Legea nr. 187/1999 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. t) şi ale art. 117 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora, prin lege organică, se pot înfiinţa alte autorităţi administrative autonome, iar împrejurarea că C.N.S.A.S. este supus controlului Parlamentului şi are atribuţii cu caracter administrativ-jurisdicţional nu este de natură să încalce principiul separaţiei puterilor în stat şi nici prevederile titlului III, cap. VI din Constituţie privind autoritatea judecătorească.

Nicio dispoziţie constituţională nu împiedică Parlamentul să confere C.N.S.A.S. atribuţii jurisdicţionale, în condiţiile în care accesul la o instanţă de judecată nu este restricţionat.

Totodată, potrivit art. 116 alin. (2) teza a doua din Constituţie, autorităţile administrative autonome nu funcţionează în subordinea Guvernului sau a ministerelor şi, prin urmare, textul constituţional nu exclude instituirea unor forme de control din partea celorlalte autorităţi, revenind Parlamentului rolul de a stabili modalitatea de control a acestora.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a comunică punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul a comunicat Curţii Constituţionale punctul său de vedere, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Critica de neconstituţionalitate vizând adoptarea Legii nr. 187/1999 ca lege organică este nefondată deoarece, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, ţine de domeniul legii organice reglementarea infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora. Cum art. 24 din lege cuprinde prevederi potrivit cărora anumite fapte sunt calificate ca infracţiuni şi sunt stabilite pedepse, actul normativ face parte din categoria legilor organice, fiind adoptat de Parlament cu majoritatea cerută de Constituţie.

Nu este întemeiată nici critica referitoare la conţinutul reglementării în raport cu principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece nu reprezintă în sine o încălcare a acestui principiu înfiinţarea prin lege a unui organism autonom, controlul Parlamentului asupra unui astfel de organism, numirea membrilor de către Parlament sau activitatea de tip administrativ-jurisdicţional.

Faptul că C.N.S.A.S. îşi desfăşoară activitatea şi îşi îndeplineşte atribuţiile prin efectuarea unor verificări şi analize ale unor probe nu poate conduce la concluzia interferenţei cu atribuţiile puterii judecătoreşti, după cum nici atribuţiile Colegiului C.N.S.A.S., ai cărui membri sunt numiţi de Parlament, de soluţionare a contestaţiilor împotriva conţinutului adeverinţelor nu pot fi astfel interpretate. Decizia dată de Colegiul Consiliului este supusă controlului judecătoresc potrivit art. 14, după cum activitatea Consiliului este supusă aceluiaşi control, potrivit art. 16.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile legale atacate conţinând "un venin neconstituţional". Considerentele acestui punct de vedere sunt următoarele:

1.Trebuie examinată corelaţia dintre dispoziţiile legale care sunt anterioare revizuirii Constituţiei din 2003 şi dispoziţiile constituţionale noi care interesează în cauză, mai ales dispoziţiile art. 21 alin. (4), conform cărora "jurisdicţiile speciale sunt facultative", cele ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora "justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi", dispoziţiile art. 126 alin. (5), potrivit cărora "este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare", precum şi cele ale art. 126 alin. (6), conform cărora "controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale." Această analiză poate permite identificarea unor conflicte între procedurile şi actele prevăzute de Legea nr. 187/1999 şi exigenţele constituţionale. Examinarea comparativă este obligatorie, ştiut fiind că în domeniul protecţiei drepturilor omului modificările constituţionale din anul 2003 au adus îmbunătăţiri substanţiale.

2.Curtea Constituţională urmează să constate că nicio prevedere constituţională nu nominalizează C.N.S.A.S., ca atare se impune stabilirea naturii juridice a acestui organism.

Caracterizarea de la art. 7 alin. (2) din lege, aceea de "organism autonom cu personalitate juridică, supus controlului Parlamentului", nu satisface exigenţele art. 116 din Constituţie, care utilizează exprimarea "organe de specialitate precum şi de autorităţi administrative autonome".

În ipoteza în care Curtea consideră că acest organism este autoritate administrativă, ea trebuie să verifice următoarele:

a)temeiul legal; sub acest aspect, utilizarea legii organice este posibilă doar în situaţiile expres prevăzute de art. 73 alin. (3) din Constituţie;

b)în ce măsură procedura şi actele acestui organism constituie o jurisdicţie şi dacă se respectă prevederile art. 21 alin. (4), ale art. 124 şi ale art. 126 alin. (5) şi (6) din Constituţie.

În ipoteza în care se apreciază că deciziile C.N.S.A.S. sunt acte administrative, urmează să se observe că, potrivit exigenţelor constituţionale, contestarea deciziei ca act administrativ trebuie să fie soluţionată de către instanţa de contencios administrativ, nicidecum de către curtea de apel, secţia civilă, astfel cum este prevăzut în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999.

3.Curtea Constituţională trebuie să verifice dacă, prin procedura şi actele sale, acest organism se înscrie în autoritatea judecătorească. În această ipoteză, C.N.S.A.S. ar deveni un organism cvasijudecătoresc care lucrează după o procedură contencioasă şi care emite acte cu importante consecinţe juridice. Or, potrivit textelor constituţionale menţionate, instanţele judecătoreşti sunt cele prevăzute de art. 126 alin. (1), justiţia este unică şi egală pentru toţi, iar înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă.

4.Curtea Constituţională are dreptul, dar şi obligaţia de a interveni în acest domeniu delicat, dar de mare importanţă pentru protecţia drepturilor omului.

Modul în care sunt reglementate procedurile şi actele C.N.S.A.S. creează impresia unor abateri de la următoarele prevederi constituţionale: art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (4), art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (11), art. 26 alin. (2), art. 30 alin. (6) şi art. 57.

Constatând existenţa unui venin neconstituţional, Avocatul Poporului consideră că este obligaţia Curţii Constituţionale de a-l extrage printr-o decizie dreaptă şi înţeleaptă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (2), ale art. 8, ale art. 9 alin. (1), ale art. 11, ale art. 14 alin. (1) şi (2), ale art. 15 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 27 februarie 2006, titlul Legii nr. 187/1999 a fost modificat, având următorul cuprins: "Lege privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste".

Totodată, prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă au fost modificate dispoziţiile art. 7 alin. (2), ale art. 8 alin. (2), (3) şi (5), ale art. 9 alin. (1), ale art. 15 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999.

Ca urmare a acestor modificări, dispoziţiile de lege criticate au, în prezent, următorul conţinut:

–Art. 7 alin. (2): "Consiliul este un organism autonom cu personalitate juridică, supus controlului Parlamentului. Anual sau la cererea Parlamentului, Consiliul prezintă rapoarte.";

–Art. 8: "(1) Consiliul este condus de un colegiu compus din 11 membri.

(2)Membrii Colegiului Consiliului sunt numiţi de Parlament, după cum urmează: un reprezentant propus de Preşedintele României, un reprezentant propus de primul-ministru, 9 membri, la propunerea grupurilor parlamentare, potrivit configuraţiei politice a celor două Camere, pe baza raportului comun, întocmit de comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună, pentru un mandat de 6 ani. Mandatul poate fi reînnoit o singură dată, cu respectarea procedurilor de numire prevăzute de lege.

(3)Propunerile nominale pentru Colegiul Consiliului se depun la Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului de Administraţia Prezidenţială, Cancelaria Primului-Ministru şi liderii grupurilor parlamentare, în limita numărului de locuri stabilit potrivit alin. (1) şi (2), în cel mult 10 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, care le trimit comisiilor juridice. Propunerile vor fi însoţite de: curriculum vitae, copiile fidele de pe fişele cuprinzând antecedentele penale, declaraţiile pe propria răspundere ale candidaţilor, în sensul că nu se încadrează în prevederile art. 5 alin. (2)-(4), respectiv că nu au aparţinut şi nu au colaborat cu organele de securitate.

(4)Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor audia în şedinţă comună şi vor verifica îndeplinirea condiţiilor impuse candidaţilor prin prezenta lege; candidaturile vor fi avizate individual. Raportul comun cuprinzând rezultatul audierilor se înaintează Birourilor permanente ale celor două Camere în termen de 10 zile calendaristice de la primirea listelor cuprinzând candidaţii.

(5)Candidaţii care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în prezenta lege vor fi înlocuiţi, la cererea comisiilor juridice ale celor două Camere, după caz, de Preşedinte, prim-ministru sau grupurile parlamentare care i-au propus. Noile propuneri se înaintează în termen de 5 zile de la comunicarea făcută de Birourile permanente ale celor două Camere, după caz, Preşedintelui, primului-ministru sau grupurilor parlamentare care i-au propus. Locurile rămase vacante ca urmare a nedepunerii propunerilor de candidaţi în termenul de 5 zile se redistribuie între grupurile parlamentare, potrivit configuraţiei prevăzute la alin. (2).

(6)Camera Deputaţilor şi Senatul, întrunite în şedinţă comună, pe baza raportului comun al comisiilor juridice, se pronunţă prin vot asupra listei cuprinzând candidaţii pentru Colegiul Consiliului, în cel mult 10 zile calendaristice de la data depunerii raportului comisiilor juridice. Votul se exprimă prin apel nominal.

(7)Colegiul Consiliului îşi alege dintre membrii săi un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar în termen de 5 zile de la constituirea sa. Colegiul Consiliului lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor şi adoptă decizii cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi. Dezbaterile Colegiului Consiliului nu sunt publice.

(7^1)Preşedintele îndeplineşte, conform legii, funcţia de ordonator principal de credite.

(7^2)În exercitarea atribuţiilor stabilite de lege, Colegiul Consiliului emite ordine şi decizii.

(7^3)În cazul absenţei nemotivate la mai mult de 3 şedinţe consecutive a unuia dintre membrii Colegiului Consiliului, majoritatea simplă a Colegiului Consiliului va sesiza de îndată Parlamentul, care, în termen de 30 de zile de la sesizare, va iniţia procedura de înlocuire a acestuia. Procedura de înlocuire urmează prevederile alin. (2)-(6).

(8)Din Consiliu şi din Colegiul Consiliului nu pot face parte agenţii sau colaboratorii organelor de securitate, astfel cum sunt definiţi în prezenta lege, cei ai altor servicii secrete străine, ai altor structuri informative interne şi străine şi ai altor organizaţii ce au desfăşurat şi desfăşoară activităţi care contravin drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. De asemenea, nu pot face parte persoanele care au suferit condamnări pentru infracţiuni de drept comun, chiar dacă au fost amnistiate sau reabilitate. Pe perioada mandatului, membrii Colegiului Consiliului nu pot face parte din partide politice.

(9)Consiliul funcţionează în temeiul unui regulament elaborat de Colegiul Consiliului în termen de 30 de zile de la data constituirii sale.

(10)La învestirea în funcţie membrii Colegiului Consiliului depun următorul jurământ în faţa Parlamentului:

Jur să respect Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să îmi îndeplinesc cu conştiinciozitate, onoare şi fără părtinire îndatoririle ce îmi revin în calitate de membru al Colegiului Consiliului.

Jur să păstrez secretul informaţiilor care privesc siguranţa naţională, atât pe perioada exercitării mandatului, cât şi după încetarea acestuia. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!

Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase.";

–Art. 9 alin. (1): "În cazul în care, ulterior alegerii Colegiului Consiliului, se constată că unul dintre membrii acestuia nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în prezenta lege, se procedează la revocarea mandatului şi la o nouă alegere. Verificarea îndeplinirii condiţiilor se face, la cererea oricărei persoane, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.";

–Art. 11: "(1) Consiliul este organizat la nivel naţional şi funcţionează într-o structură unică.

(2)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Consiliul General al Municipiului Bucureşti va asigura spaţiile corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii Consiliului.";

–Art. 14 alin. (1) şi (2): "(1) Conţinutul adeverinţelor eliberate potrivit art. 13 alin. (1) lit. c) poate fi contestat la Colegiul Consiliului în termen de 30 de zile de la comunicare.

(2)Contestaţia va fi soluţionată de Colegiul Consiliului în termen de 60 de zile de la înregistrare.";

–Art. 15 alin. (5): "Calitatea de agent sau de colaborator al poliţiei politice comuniste se stabileşte de Colegiul Consiliului prin probele aflate în evidenţele organelor de securitate, coroborate cu probe cum ar fi: angajamentul scris şi semnat de cel în cauză, note şi rapoarte scrise - originale sau în copie, olografe ori dactilografiate, sinteze informative, alte înscrisuri olografe şi dovezi, indiferent de suportul pe care s-ar afla.";

–Art. 16 alin. (1) şi (3): "(1) Împotriva deciziei comunicate potrivit art. 15 alin. (7) solicitantul sau persoana cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului Consiliului printr-o contestaţie, în termen de 15 zile de la data primirii deciziei. Colegiul Consiliului reexaminează documentaţia care a stat la baza comunicării şi, în termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei, adoptă o decizie care se comunică în termen de 15 zile atât solicitantului, cât şi persoanei cu privire la care s-au efectuat verificări, indiferent de autorul contestaţiei. Decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată în termen de 30 de zile de la data comunicării la curtea de apel, secţia civilă, în competenţa căreia îşi are domiciliul contestatarul.

[...]

(3)În vederea adoptării deciziei Colegiul Consiliului audiază persoana cu privire la care s-au cerut verificări şi utilizează documentaţia depusă de aceasta sau de solicitant. Documentaţia iniţială poate fi completată. Persoana faţă de care se efectuează verificări are dreptul să consulte documentele care au stat la baza comunicării contestate. Lipsa persoanei legal citate nu împiedică adoptarea unei decizii."

Deosebit de dispoziţiile de lege cu privire la care instanţa de judecată a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, autorul excepţiei a cerut să se constate că sunt neconstituţionale şi dispoziţiile art. 3^1 alin. (9) şi ale art. 22^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, precum şi prevederile art. II şi V din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Textele legale menţionate au următorul conţinut:

Art. 3^1 alin. (9): "Condamnarea definitivă pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii atrage pierderea demnităţii sau funcţiei publice în care a fost ales sau numit, potrivit legislaţiei în vigoare. În cazul membrilor Parlamentului României, cercetarea infracţiunii se face de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar instanţa competentă este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care judecă aceste cazuri în procedură de urgenţă. Sentinţa definitivă se comunică, în termen de 24 de ore de la pronunţarea ei, preşedintelui Camerei din care face parte parlamentarul. Preşedintele Camerei respective înscrie cu prioritate invalidarea pe ordinea de zi.";

–Art. 22^1 alin. (1) şi (2): "(1) În perioada desfăşurării activităţii, Consiliul îndeplineşte orice atribuţii date în competenţa sa prin prezenta lege, precum şi prin orice alte legi speciale.

(2)Consiliul exercită atribuţiile stabilite prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, respectiv Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu privire la judecători şi procurori, referitoare la apartenenţa sau colaborarea cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990.";

Art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006: "Autorităţile la care se depun declaraţiile conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 sunt obligate să trimită Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, lista persoanelor care îndeplinesc funcţiile prevăzute la art. 2 lit. a)-f) din legea menţionată, însoţite de plicurile închise care conţin declaraţiile pe propria răspundere. Lista trebuie să cuprindă următoarele date:

a)numele şi prenumele, inclusiv eventualele nume anterioare, precum şi data şi locul naşterii;

b)numele şi prenumele tatălui, numele şi prenumele mamei;

c)locul de muncă şi funcţia pe care o ocupă;

d)domiciliul din actul de identitate."

Art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006: "În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Hotărârea Parlamentului nr. 17/2000 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca Poliţie Politică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 2 iunie 2000, se va modifica potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă."

Instanţa de judecată a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate cu privire la aceste texte de lege. Întrucât instanţa şi-a depăşit competenţa, examinarea constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor revenind în exclusivitate Curţii Constituţionale, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, Curtea urmează să examineze excepţia şi cu privire la aceste texte.

De asemenea, Curtea urmează să examineze şi critica formulată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la Legea nr. 187/1999 în ansamblul ei.

Excepţia de neconstituţionalitate este raportată la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 64, art. 70 alin. (2), art. 73 alin. (3) din Constituţie, precum şi la dispoziţiile cuprinse în titlul III, cap. I şi VI, secţiunea 1 din Legea fundamentală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Critica de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 şi a legii în ansamblu, întemeiată pe prevederile art. 73 alin. (3) din Constituţia României, nu poate fi primită. Aşa cum corect se observă în motivarea punctului de vedere comunicat de Guvernul României, prin Legea nr. 187/1999 sunt reglementate şi infracţiuni şi pedepse, în art. 24, ceea ce justifică adoptarea ei ca lege organică, potrivit art. 74 alin. (1) din Constituţie - devenit, după revizuirea Legii fundamentale, art. 76 alin. (1).

Excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie admisă în sensul şi pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

1.Critica de neconstituţionalitate vizează, în primul rând, natura juridică a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, susţinându-se că, prin atribuţiile şi procedurile urmate, instituţia se plasează în afara Constituţiei, iar prevederile legale atacate şi legea, în ansamblu, contravin Legii fundamentale.

Curtea Constituţională constată că stabilirea naturii juridice a Consiliului şi a Colegiului Consiliului şi compatibilitatea acestor instituţii cu normele statului de drept consacrate prin Constituţia României fac necesară cercetarea scopului legii şi a unor termeni ai reglementării.

În acest sens, Curtea reţine că preambulul Legii nr. 187/1999 defineşte scopul reglementării ca fiind deconspirarea poliţiei politice comuniste, adică a organelor securităţii şi a altor structuri, prin intermediul cărora Partidul Comunist Român a exercitat "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale". Scopul legii, enunţat în aceşti termeni, răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României.

În spiritul tezei enunţate în preambul, art. 1 din lege reglementează accesul cetăţenilor români, al cetăţenilor străini care după 1945 au avut cetăţenie română şi al cetăţenilor ţărilor membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi ale Uniunii Europene la actele şi dosarele întocmite de poliţia politică comunistă, prin care s-au strâns informaţii care privesc propria persoană, precum şi dreptul acestora de a afla identitatea agenţilor şi colaboratorilor care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului lor de urmărire întocmit de organele securităţii.

Potrivit art. 5 alin. (1) din lege, "prin poliţie politică se înţelege toate acele activităţi ale securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii cu caracter represiv, care au vizat instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului". În acelaşi sens, alin. (3) al aceluiaşi articol defineşte colaborarea cu poliţia comunistă ca fiind transmiterea de informaţii prin care se denunţau organelor represive activităţile de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Din aceste prevederi ale legii rezultă că esenţa definiţiei poliţiei politice comuniste rezidă în caracterul represiv al acesteia, manifestat prin activităţi ale securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii, vizând suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în scopul instaurării şi menţinerii puterii totalitare comuniste.

Tot astfel, rezultă că a participat la poliţia politică comunistă, în formele prevăzute de lege, persoana care, în scopul instaurării şi menţinerii puterii totalitare comuniste, a săvârşit fapte ce au avut drept consecinţă ori puteau să aibă drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane.

Curtea observă însă că Legea nr. 187/1999 nu urmăreşte numai scopul de deconspirare, enunţat în preambul, ci promovează şi răspunderea morală, juridică şi politică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, urmărind îndepărtarea lor din funcţiile enumerate în art. 2 şi împiedicarea lor de a candida pentru alegerea sau numirea în aceste funcţii. Această concluzie se desprinde din prevederile art. 3^1 alin. (4) şi (9) din lege. Astfel, în art. 3^1 alin. (4) se prevede că "verificările se sistează dacă persoana care exercită una dintre demnităţile sau funcţiile enumerate la art. 2 demisionează în termen de 15 zile de la data comunicării acestor verificări", iar potrivit art. 31 alin. (9), "condamnarea definitivă pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii (privind participarea la activitatea de poliţie comunistă) atrage pierderea demnităţii sau funcţiei publice în care a fost ales sau numit, potrivit legislaţiei în vigoare."

Cu finalitate similară, vizând împiedicarea accesului la funcţii de conducere în magistratură, art. 22^1 din lege abilitează Consiliul să verifice participarea judecătorilor şi procurorilor la activitatea serviciilor de informaţii înainte de 1990. Potrivit alin. (4) al acestui articol, "prin persoane care au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de anul 1990 sau au colaborat cu acestea se înţelege:

a)orice persoană care a avut calitatea de lucrător operativ, inclusiv acoperit, în serviciile de informaţii înainte de anul 1990;

b)orice persoană care a colaborat cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990 şi care s-a aflat în una dintre următoarele situaţii:

(i)a furnizat, a transmis sau a înlesnit transmiterea de informaţii către serviciile de informaţii; (îi) a fost rezident al serviciilor de informaţii;

(iii)a fost retribuită sau recompensată în alt mod pentru activitatea desfăşurată în această calitate;

(iv)a fost deţinător de locuinţă conspirativă sau casă de întâlnire."

Din conţinutul textului rezultă că în acest caz nu se mai cercetează dacă persoana verificată a desfăşurat activitate de poliţie politică, după cum nu se verifică dacă serviciile de informaţii vizate aveau ca obiectiv represiunea împotriva adversarilor regimului comunist sau dacă serveau siguranţei naţionale. În felul acesta, legea creează premizele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, fără vinovăţie şi fără existenţa unei fapte de încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

2.Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este definit în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 ca "un organism autonom cu personalitate juridică, supus controlului Parlamentului."

Această definiţie este insuficientă pentru a stabili natura juridică a Consiliului. Instituţia nu este nominalizată în Constituţie, iar definiţia citată nu corespunde termenilor folosiţi de Legea fundamentală, pentru încadrarea ei în una dintre autorităţile publice cu statut constituţional.

În consecinţă, pentru stabilirea naturii juridice a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se impune luarea în considerare şi a competenţei Consiliului, a actelor emise şi a procedurilor urmate în exercitarea atribuţiilor sale.

Dintre atribuţiile Consiliului sunt relevante pentru determinarea naturii juridice a instituţiei următoarele:

–Consiliul eliberează persoanelor îndreptăţite, la cererea acestora, adeverinţe privind apartenenţa sau neapartenenţa, colaborarea ori necolaborarea cu poliţia politică comunistă;

–Consiliul decide, din oficiu sau la cererea persoanelor îndreptăţite (orice cetăţean român cu domiciliul în ţară sau în străinătate, presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice) dacă persoana cu privire la care s-a făcut verificarea a fost sau nu agent ori colaborator al poliţiei politice comuniste;

–Colegiul Consiliului soluţionează contestaţiile împotriva conţinutului adeverinţelor şi al deciziilor Consiliului. Potrivit art. 14 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) din lege, deciziile Colegiului Consiliului pot fi atacate la curtea de apel, secţia civilă;

–Consiliul asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a deciziilor rămase definitive prin necontestare sau rămase definitive prin hotărâre a Curţii de apel;

–Consiliul asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a datelor de identitate, inclusiv numele conspirative şi funcţiile deţinute de ofiţerii şi subofiţerii de securitate, activi sau acoperiţi, implicaţi în activităţi de poliţie politică;

–Consiliul dă publicităţii informaţiile şi documentele care atestă implicarea organelor de securitate şi a altor structuri politice şi represive ale regimului totalitar comunist în săvârşirea unor infracţiuni grave contra vieţii, integrităţii fizice sau psihice şi libertăţii persoanelor, precum şi a unor acte de trădare a intereselor naţionale;

–În cazurile neelucidate, de decese sau de dispariţii despre care există indicii că s-au produs în legătură cu activitatea organelor de securitate, Consiliul oferă informaţii din proprie iniţiativă sau pe baza unei cereri scrise din partea moştenitorilor prezumtivi ai celor declaraţi dispăruţi sau a succesorilor celor decedaţi;

–În scopul stabilirii adevărului istoric Colegiul Consiliului pune la dispoziţia cercetătorilor acreditaţi în acest sens de Consiliu documente şi informaţii complete cu privire la structura, metodele şi activităţile organelor de securitate, în condiţiile legii şi ale regulamentului Consiliului;

–Consiliul preia în gestiune toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, precum acte, dosare, registre, înregistrări foto, video, audio şi informatice, baze de date, inclusiv dosarele de cadre ale ofiţerilor de securitate, identificaţi cu activitate de poliţie politică în timpul regimului comunist, potrivit legii, cu excepţia celor care privesc siguranţa naţională.

Curtea Constituţională constată că o parte dintre atribuţiile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi ale Colegiului Consiliului, şi anume, primele 3 enumerate mai sus, are caracter jurisdicţional, iar cealaltă parte este de natură administrativă.

Caracterul jurisdicţional al atribuţiilor menţionate rezultă din puterea Consiliului şi a Colegiului de a se pronunţa, prin acte cu forţă juridică echivalentă cu aceea a hotărârilor judecătoreşti, asupra unor fapte de încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, săvârşite de persoanele verificate, fapte ce se înscriu în premisele răspunderii morale, juridice şi politice a acestora.

Împrejurarea că deciziile date de Colegiul Consiliului în soluţionarea contestaţiilor formulate în conformitate cu art. 14 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 pot fi atacate în justiţie nu infirmă caracterul jurisdicţional al activităţii Consiliului şi a Colegiului Consiliului, dat fiind că verdictele date de aceste organe au ca obiect constatarea încălcării ordinii de drept (a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), obiect specific activităţii de jurisdicţie. Potrivit art. 17 alin. (1) din lege, aceste verdicte rămân definitive prin necontestarea lor sau prin respingerea de către curtea de apel a contestaţiilor împotriva deciziilor pronunţate de Colegiul Consiliului. Or, caracterul definitiv al deciziilor Colegiului Consiliului este, de asemenea, specific actelor de jurisdicţie.

Natura jurisdicţională a activităţii Consiliului şi a Colegiului Consiliului, de verificare a faptelor de poliţie politică săvârşite de persoanele prevăzute de lege, rezultă, deopotrivă, din procedura urmată. Această procedură este prevăzută de Legea nr. 187/1999 şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca Poliţie Politică, elaborat de Colegiul Consiliului şi aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 17 din 16 mai 2000.

În acest sens, sunt de reţinut următoarele reguli de procedură:

–pentru soluţionarea contestaţiilor prevăzute de art. 14 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din lege, ca şi pentru exercitarea celorlalte atribuţii, "Colegiul Consiliului lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor şi adoptă decizii cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi. Dezbaterile Colegiului Consiliului nu sunt publice.. [art. 8 alin. (7) din lege];

–"Calitatea de agent sau de colaborator al poliţiei politice comuniste se stabileşte de Colegiul Consiliului prin probele aflate în evidenţele organelor de securitate, coroborate cu probe cum ar fi: angajamentul scris şi semnat de cel în cauză, note şi rapoarte scrise - originale sau în copie, olografe ori dactilografiate, sinteze informative, alte înscrisuri olografe şi dovezi, indiferent de suportul pe care s-ar afla." [art. 15 alin. (5) din lege];

–"În vederea adoptării deciziei Colegiul Consiliului audiază persoana cu privire la care s-au cerut verificări şi utilizează documentaţia depusă de aceasta sau de solicitant. Documentaţia iniţială poate fi completată. Persoana faţă de care se efectuează verificări are dreptul să consulte documentele care au stat la baza comunicării contestate. Lipsa persoanei legal citate nu împiedică adoptarea unei decizii." [art. 16 alin. (3) din lege];

–"Colegiul Consiliului se pronunţă din oficiu oricând apar noi probe cu privire la activitatea de poliţie politică a unei persoane asupra căreia s-a pronunţat anterior." [art. 15 alin. (8) din lege];

–"(1) La cererea persoanelor fizice sau juridice îndreptăţite, în exercitarea dreptului de acces la informaţiile de interes public, în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securităţii, ca poliţie politică, a persoanelor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 187/1999, CNSAS verifică probele deţinute, indiferent de forma lor, şi înştiinţează de îndată persoana în legătură cu care s-au cerut informaţiile, în vederea exercitării drepturilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 187/1999.

(2)Pe baza datelor personale CNSAS solicită informaţii despre activitatea persoanei în cauză de la toate instituţiile deţinătoare de fonduri de arhivă privind activitatea securităţii, ca poliţie politică." [art. 38 alin. (1) şi (2) din Regulament];

–"(1) În termen de 30 de zile de la data primirii cererilor CNSAS citează, în vederea audierii, persoana care a solicitat, precum şi persoana cu privire la care s-au solicitat verificări.

(2)Pentru începerea activităţii de verificare persoana în legătură cu care s-au solicitat relaţii va pune la dispoziţie CNSAS un curriculum vitae amănunţit, precum şi o copie autentificată de pe carnetul de muncă.

(3)Persoanele vor fi audiate de reprezentanţii abilitaţi ai CNSAS, care vor prelua toate actele şi informaţiile prezentate în legătură cu obiectul cererii depuse.

(4)Declanşarea şi finalizarea verificărilor solicitate se pot face şi în lipsa persoanelor legal citate." (art. 39 din Regulament);

–"Calitatea de agent sau de colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, se stabileşte de Colegiul CNSAS prin probele aflate în evidenţele organelor de securitate, coroborate cu probe cum ar fi: angajamentul scris şi semnat de cel în cauză, sinteze informative, înscrisuri olografe şi dovezi, indiferent de suportul pe care s-ar afla din arhivele securităţii." (art. 40 din Regulament);

–"(1) Împotriva comunicării eliberate potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 187/1999 solicitantul sau persoana cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului CNSAS printr-o contestaţie, în termen de 15 zile de la data primirii comunicării. Colegiul CNSAS reexaminează documentaţia care a stat la baza comunicării şi, în termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei, adoptă o decizie care se comunică în termen de 10 zile atât solicitantului, cât şi persoanei cu privire la care s-au efectuat verificări, indiferent de autorul contestaţiei. Decizia Colegiului CNSAS poate fi atacată în termen de 30 de zile de la data comunicării la curtea de apel - secţia civilă în a cărei rază de competenţă îşi are domiciliul contestatorul.[...]

(3)În vederea adoptării deciziei Colegiul CNSAS audiază persoana cu privire la care s-au cerut verificări şi utilizează documentaţia depusă de aceasta sau de solicitant. Documentaţia iniţială poate fi completată. Persoana cu privire la care se efectuează verificări are dreptul să consulte documentele care au stat la baza comunicării contestate. Lipsa persoanei legal citate nu împiedică adoptarea unei decizii." [art. 42 alin. (1) şi (3) din Regulament].

Analizând conţinutul normativ al textelor de mai sus, Curtea constată că activitatea desfăşurată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului, în vederea stabilirii participării unei persoane la poliţia politică comunistă, este o activitate colegială, că în cadrul acestei activităţi se administrează şi se evaluează probe şi că verdictul de participare la poliţia politică se dă prin votul membrilor Colegiului, în urma dezbaterii cazului cercetat. Aceste reguli sunt specifice procedurilor jurisdicţionale.

3.În sistemul Constituţiei României din anul 1991, revizuită în anul 2003, nu există decât două categorii de jurisdicţii şi anume, jurisdicţiile speciale administrative şi instanţele judecătoreşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative, iar potrivit art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, controlul judecătoresc al actelor administrative, deci inclusiv al actelor de jurisdicţie specială administrativă, este de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

În ce priveşte jurisdicţia judiciară, aceasta este reglementată la nivel constituţional în titlul III cap. VI secţiunea 1 din Constituţia României. Potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, "justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".

Examinând natura juridică a activităţii de jurisdicţie desfăşurată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului prin prisma normelor constituţionale amintite, Curtea Constituţională constată că aceasta nu se încadrează în niciuna dintre jurisdicţiile prevăzute şi admise de Constituţia României.

Jurisdicţia exercitată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului nu este o jurisdicţie administrativă pentru că nu este facultativă, aşa cum cere art. 21 alin. (4) din Constituţia României, ci obligatorie. Organele care o exercită nu sunt instanţe judecătoreşti şi nu se supun normelor de organizare şi funcţionare prevăzute în titlul IIII cap. VI din Constituţie, intitulat "Autoritatea judecătorească".

În caracterizarea jurisdicţiei exercitate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului Curtea ia în considerare, de asemenea, următoarele particularităţi ale regimului procedural în care funcţionează aceasta:

–contrar prevederilor art. 24 alin. (2) din Constituţie, în cursul procedurii desfăşurate persoanele verificate nu pot fi asistate de un avocat, încălcându-li-se prin aceasta dreptul la apărare;

–verificările privind participarea la poliţia politică comunistă sunt efectuate de acelaşi organ care decide dacă persoanele verificate au fost sau nu au fost agenţi ai poliţiei politice comuniste, au colaborat sau nu au colaborat cu aceasta. Această confuzie între funcţia de anchetă şi funcţia de judecată contravine art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) din Constituţie şi principiilor statului de drept, în conformitate cu care justiţia trebuie să fie imparţială, iar procesul trebuie să fie echitabil;

–probele pe care se întemeiază deciziile Colegiului Consiliului provin din arhivele securităţii şi organelor de informaţii, al căror depozitar este Consiliul, fapt care, de asemenea, este de natură să pună la îndoială imparţialitatea organului de decizie;

–dispoziţia cuprinsă în art. 15 alin. (8) din lege, în conformitate cu care Colegiul Consiliului se pronunţă din oficiu oricând apar noi probe cu privire la activitatea politică a unei persoane asupra căreia s-a pronunţat anterior, nesocoteşte în mod evident puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate de curţile de apel în soluţionarea contestaţiilor formulate, conform art. 16 alin. (1) din lege, împotriva deciziilor Colegiului Consiliului;

–dezbaterile nu sunt publice şi nici contradictorii.

Curtea Constituţională constată că, prin toate aceste abateri de la statutul constituţional al justiţiei şi, mai cu seamă, prin confuzia între funcţia de anchetă, cea de judecată şi cea de soluţionare a căilor de atac împotriva propriilor decizii, prin lipsa de contradictorialitate şi publicitate a dezbaterilor, prin limitarea dreptului la apărare al persoanelor verificate, prin liberul arbitru în administrarea şi aprecierea probelor, precum şi prin posibilitatea de a da, în aceleaşi cauze, verdicte noi, contrare celor validate prin deciziile definitive ale instanţelor judecătoreşti, jurisdicţia exercitată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului se defineşte ca o jurisdicţie extraordinară, iar natura juridică a organelor care o exercită este cea a instanţelor extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Constituţia României.

Reglementarea deconspirării poliţiei comuniste şi a accesului la informaţii privind activitatea acesteia prin intermediul unei jurisdicţii extraordinare este de natură să aducă prejudicii demnităţii şi integrităţii persoanelor nevinovate, supuse verificării pentru simpla împrejurare că se încadrează în categoriile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 187/1999, încălcându-se astfel prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 22 alin. (1) din Constituţie. Prejudiciile produse în aceste cazuri sunt cu atât mai evidente şi mai grave cu cât, aşa cum s-a arătat mai sus, Colegiul Consiliului poate relua verificările oricând apar noi probe, iar aprecierea caracterului de probe noi şi a valorii acestora aparţine Colegiului Consiliului, în dubla sa calitate de organ de anchetă şi de organ de decizie, de judecător.

4.Pentru considerentele expuse mai sus Curtea urmează să constate că sunt neconstituţionale toate dispoziţiile din Legea nr. 187/1999 din care se deduce caracterul de instanţă extraordinară al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi al Colegiului Consiliului, şi anume: art. 7 alin. (2), (7), (7^2) şi (9), art.13 lit. c), art. 14 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (5)-(8) şi art. 16 alin. (1) şi (3).

5.Curtea constată că este întemeiată şi critica privind art. 3^1 alin. (9) din Legea nr. 187/1999, prin care se prevede încetarea mandatului membrilor Parlamentului României în cazul condamnării lor pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. Textul contravine prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituţie, care prevede limitativ cazurile de încetare a calităţii de deputat sau de senator, şi anume, "la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces". Or, art. 292 din Codul penal care incriminează fapta de fals în declaraţii nu dispune şi aplicarea pedepsei complementare a pierderii dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prevăzută de art. 64 lit. a) din acelaşi cod.

6.Curtea constată, de asemenea, că este neconstituţional art. 22^1 din Legea nr. 187/1999, prin care se prevede verificarea apartenenţei unor persoane la serviciile de informaţii înainte de anul 1990, indiferent dacă au făcut sau nu au făcut poliţie politică, deoarece instituie premisele unei răspunderi morale şi juridice colective, fără existenţa unei fapte infamante şi fără vinovăţie, încălcând astfel prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie şi principiul prezumţiei de onestitate, dedus din concepţia legiuitorului constituant, care stă la baza art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală.

7.Având în vedere că, prin conţinutul lor, dispoziţiile legale contrare Constituţiei, analizate mai sus, sunt inseparabile de întregul sistem normativ al Legii nr. 187/1999, Curtea Constituţională urmează să constate neconstituţionalitatea legii în ansamblul ei, precum şi a prevederilor art. II şi V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006.

Scopul enunţat în preambulul legii nu poate fi realizat decât printr-o reglementare care să se conformeze normelor prevăzute în Constituţia României şi principiilor statului de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d), al art. 29 şi al art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Voiculescu în Dosarul nr. 8.520/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, precum şi dispoziţiile art. II şi ale art. V din această ordonanţă sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean