Decizie nr. 648 din 5 octombrie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Ahmed Mohamed Ahmed Abbas în Dosarul nr. 6.831/RF/2005 (43.126/3/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, cauză înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 694D/2006.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul desemnat în cauză spre a asigura traducerea, dl Dalati Bassam.

Magistratul-asistent referă faptul că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis prin Serviciul de Registratură al Curţii Constituţionale note scrise, depuse la dosarul cauzei, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 926D/2006, nr. 1.176D/2006 şi nr. 1.191D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Ike John în Dosarul nr. 47.428/3/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, de Nganga Tanga Gabriel în Dosarul nr. 1.515/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, respectiv de Jonson Kawa în Dosarul nr. 44.006/3/2005 (7.122/RF/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul desemnat a asigura traducerea în aceste cauze, d-na Elena Andrei. Magistratul-asistent informează Curtea că, şi în aceste dosare, partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis concluzii scrise cu un conţinut identic, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Curtea, având în vedere identitatea obiectului excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.191D/2006, nr. 1.176D/2006 şi nr. 926D/2006 la Dosarul nr. 694D/2006, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România a fost abrogată prin dispoziţiile art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, iar soluţia legislativă cuprinsă de dispoziţiile art. 5 pct. 2 din ordonanţa criticată a fost preluată, în principiu, de prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din noua lege în materia azilului. Astfel, condiţiile legale prevăzute de art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 pentru acordarea protecţiei subsidiare sunt aceleaşi cu cele prevăzute de art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate. Având în vedere dubla identitate dintre conţinutul juridic al dispoziţiilor de lege abrogate, iniţial criticate, şi cele cuprinse în noul act normativ în materie, pe de o parte, precum şi dintre motivele de neconstituţionalitate susţinute de autorul prezentei excepţii şi cele analizate de Curtea Constituţională prin numeroasele sale decizii privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, pe de altă parte, rezultă că jurisprudenţa în materie a Curţii se impune a fi menţinută şi în prezenta cauză şi invocă, în acest sens, Decizia nr. 321 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006.

În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, deoarece în cauza de faţă nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei constante în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierile din 2 februarie, 13 martie şi 30 martie 2006, pronunţate în dosarele nr. 6.831/RF/2005 (43.126/3/2005), nr. 47.428/3/2005 şi nr. 44.006/3/2005 (7.122/RF/2005), Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, precum şi prin Încheierea din 17 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.515/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţiile au fost ridicate de Mohamed Ahmed Abbas Ahmed, Ike John şi Jonson Kawa în cauze având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unor sentinţe judecătoreşti de respingere a plângerii împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, precum şi de Nganga Tanga Gabriel într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de recunoaştere a statutului de refugiat.

În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate având un conţinut similar, se susţine că dispoziţiile art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, interpretate în raport cu dispoziţiile art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 3 din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, dar şi în raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei împotriva torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

Se susţine că, dată fiind lipsa de claritate a dispoziţiilor legale criticate, acestea permit, pe de o parte, limitarea condiţiilor de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuţie, pentru unul sau mai multe dintre cele cinci motive de persecuţie (rasa, religia, naţionalitatea, opinia politică şi apartenenţa la un anumit grup social), în condiţiile în care prevederile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea torturii, au un caracter absolut şi necondiţionat. Pe de altă parte, caracterul ambiguu al dispoziţiilor legale criticate lasă loc unor interpretări arbitrare şi în ceea ce priveşte "natura şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante". În acest sens, sunt prezentate aspecte referitoare la situaţia de fapt a autorului excepţiei şi la riscul concret determinat de întoarcerea sa în ţara de origine, aspecte pe care instanţa de judecată nu le-a apreciat drept "motive plauzibile" pentru a dispune acordarea protecţiei umanitare condiţionate.

În plus, în Dosarul nr. 1.191D/2006, autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat contravine şi prevederilor constituţionale ale art. 18, 20, 33, 41, 45 şi 47, fără a arăta însă în ce constă această contradicţie.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare în stabilirea criteriilor pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale, dar şi cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate.

Guvernul a transmis punctul său de vedere prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În esenţă, se afirmă că textele legale criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate, prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, în sprijinul acestor susţineri fiind indicate deciziile nr. 291/2001 şi nr. 244/2005 ale Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România sunt constituţionale. Dispoziţiile de lege criticate nu numai că nu contravin prevederilor din Constituţie şi celor cuprinse în instrumentele juridice internaţionale în materia refugiaţilor, referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi la interzicerea torturii, ci, dimpotrivă, le dau expresie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere aspra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat prin încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, care au următorul cuprins: "Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în: (...)

2.tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante."

Curtea constată că, la o dată ulterioară sesizării, a intrat în vigoare Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care, prin art. 152 alin. (2), abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, precum şi oricare alte dispoziţii contrare.

Din examinarea comparativă a celor două acte normative se constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost preluată, într-o redactare similară, de dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006, care prevăd următoarele:

Art. 26 - Protecţia subsidiară: "(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.

(2)Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: (...)

2.tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. "

Întrucât noul text de lege din actul normativ abrogator - Legea nr. 122/2006 - preia, în principiu, substanţa juridică a dispoziţiilor de lege criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în prezent, dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, asupra cărora Curtea Constituţională se va pronunţa.

În motivarea excepţiei ridicate, autorii invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 18 - Cetăţenii străini şi apatrizii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 33 - Accesul la cultură, art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii, art. 45 - Libertatea economică şi ale art. 47 - Nivelul de trai.

De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 2 - Dreptul la viaţă şi ale art. 3 - Interzicerea torturii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 3 din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios şi care, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări. Alineatul (2) al aceluiaşi articol explicitează noţiunea de risc serios, prin care se înţelege, potrivit pct. 2, tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin, în esenţă, că aceste prevederi, pe de o parte, sunt lipsite de claritate şi precizie în ceea ce priveşte definirea naturii şi conţinutului pedepselor şi tratamentelor pentru a fi considerate inumane sau degradante, iar pe de altă parte, limitează condiţiile de acordare a protecţiei umanitare doar la cazul în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuţie ce are la bază unul sau mai multe dintre motivele definiţiei Convenţiei de la Geneva din 1951, şi anume rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un anumit grup social. Or, această limitare contravine, în opinia autorilor excepţiei, dreptului absolut la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi dreptului la protecţie împotriva torturii, statuate atât în Constituţie, cât şi în instrumente juridice internaţionale la care România este parte.

Curtea Constituţională a mai examinat critici de neconstituţionalitate asemănătoare cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, prevederi al căror conţinut juridic a fost preluat, în principiu, aşa cum s-a arătat, în art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. În jurisprudenţa sa anterioară în materie, de exemplu deciziile nr. 264/2006 şi nr. 345/2005, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că dispoziţiile legale criticate, reglementând condiţiile în care se poate acorda protecţia umanitară condiţionată, sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Pe de altă parte, Curtea a constatat că singura condiţie impusă de prevederile legale atacate o constituie existenţa unor motive temeinice cu privire la care să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, străinul va fi expus unui risc serios constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. De asemenea, în ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa de claritate şi precizie a textului de lege atacat, Curtea a reţinut că acesta oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înţeleagă condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma solicitată de protecţie umanitară. Totodată, s-a mai arătat că determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de origine sau în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectul controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această materie sau instanţei de judecată.

Întrucât în cauza de faţă sunt criticate aceleaşi aspecte ca şi cele deja examinate de Curte în jurisprudenţa sa anterioară şi faţă de aceleaşi temeiuri constituţionale, soluţia pronunţată prin deciziile menţionate, precum şi considerentele ce au stat la baza acesteia îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa Curţii.

Cât priveşte indicarea, în plus, a art. 18, 20, 33, 41, 45 şi 47 din Constituţie ca pretins încălcate, Curtea constată, pe de o parte, că acestea nu au relevanţă în cauză, iar, pe de altă parte, autorul excepţiei nu susţine această critică prin nici un fel de argument, astfel că, şi sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ahmed Mohamed Ahmed Abbas, Ike John şi Jonson Kawa în dosarele nr. 6.831/RF/2005 (43.126/3/2005), nr. 47.428/3/2005 şi, respectiv, nr. 44.006/3/2005 (7.122/RF/2005) ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Nganga Tanga Gabriel în Dosarul nr. 1.515/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie. 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi