Decizie nr. 1.045 din 14 iulie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Ovidiu-Vasile Oniga în Dosarul nr. 2.347/219/2008 al Judecătoriei Dej.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 595D/2009, care are parţial acelaşi obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea acestor dosare având în vedere identitatea de obiect al excepţiilor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord ca aceste dosare să fie conexate.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 595D/2009 la Dosarul nr. 512D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.347/219/2008, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Ovidiu-Vasile Oniga într-un proces de divorţ cu minori.

Prin Încheierea din 10 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.152/219/2008, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Alexandru-Voicu Almăşan într-un proces de divorţ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că textele de lege criticate sunt neconstituţionale "datorită caracterului vag de excesivă generalitate al reglementării, prin folosirea ambiguă a unor termeni sau expresii cu semnificaţie şi conotaţii deosebit de cuprinzătoare în ordinea etică şi juridică ca, de exemplu, «motive temeinice», «raporturi de căsătorie grav vătămate», dând astfel posibilitatea instanţei de judecată de a pronunţa o hotărâre de desfacere a căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului".

Judecătoria Dej consideră excepţia neîntemeiată, arătând că în temeiul textelor de lege criticate instanţele de judecată dispun de suficiente instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei. Totodată, arată că desfacerea căsătoriei prin divorţ şi implicit separarea părinţilor duce la modificarea modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, astfel că părinţii divorţaţi se vor afla în situaţii juridice care în mod obiectiv nu sunt identice.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956.

Textele de lege criticate au următorul conţinut:

–Art. 37 alin. 2: "Căsătoria se poate desface prin divorţ.";

–Art. 38 alin. 1: "Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.";

–Art. 42 alin. 1: "Instanţa judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.";

–Art. 43 alin. 1: "Părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti."

Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) cu privire la viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 49 alin. (1) relative la protecţia copiilor şi a tinerilor. Totodată, se consideră că textele de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 relative la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea constată că prevederile de lege criticate în cauza de faţă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate într-o cauză cu o motivare similară.

Astfel, prin Decizia nr. 432 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 8 mai 2009, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 37 din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind şi desfacerea prin divorţ, iar prevederile art. 38 stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul, precizând că acesta nu se poate pronunţa decât în anumite condiţii, şi anume când există motive temeinice şi numai dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text.

Curtea a constatat că, în temeiul textelor de lege criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, acţionând astfel în sensul garanţiei instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie. Motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanţă, în urma ascultării celor doi soţi şi a administrării probatoriului în cauză, părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.

Cât priveşte protecţia copiilor, consacrată constituţional în art. 49 din Legea fundamentală, aceasta se realizează prin încredinţarea lor unuia dintre părinţi, care îşi exercită drepturile părinteşti, celălalt părinte având dreptul de a avea legături personale cu ei, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, potrivit prevederilor art. 43 din Codul familiei. Orice hotărâre judecătorească pronunţată de către instanţă în procedura de desfacere a căsătoriei prin divorţ va ţine seama de interesul superior al copilului. În acest sens sunt şi prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei cu privire la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunţării unei hotărâri cu privire la încredinţarea acestuia unuia dintre părinţi.

În fine, cât priveşte critica autorului excepţiei potrivit căreia prevederile art. 38 alin. 1 şi ale art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale, întrucât au un caracter vag, de excesivă generalitate, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că, datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, una dintre tehnicile de reglementare constând în recurgerea la categorii generale cu scopul evitării rigidităţii excesive şi al adaptării la noile situaţii sociale ce se pot ivi. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea dispoziţii depind de practica instanţelor judecătoreşti, în speţa de faţă, motivele temeinice pentru desfacerea căsătoriei, prin divorţ, urmând a fi apreciate, în concret, de către instanţă.

Referitor la art. 42 alin. 1 din Codul familiei, Curtea a reţinut că acest text de lege nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 49 alin. (1) relative la protecţia copiilor şi a tinerilor. Acest text de lege nu împiedică părţile să-şi formuleze în mod egal apărările pe care le consideră necesare în cadrul procesului de încredinţare a minorului, dreptul la un proces echitabil fiind, astfel, garantat.

Cu privire la prevederile art. 43 alin. 1 din Codul familiei, Curtea a constatat că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, aplicarea lor fiind subsecventă pronunţării de către instanţa de judecată a încetării căsătoriei prin divorţ.

Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Ovidiu-Vasile Oniga în Dosarul nr. 2.347/219/2008 şi de Alexandru-Voicu Almăşan în Dosarul nr. 2.152/219/2008 ale Judecătoriei Dej.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu