Decizie nr. 72 din 8 februarie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corneliu Păltânea în Dosarul nr. 96/2006 al Curţii Militare de Apel.

La apelul nominal lipseşte Corneliu Păltânea, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curţii că autorul excepţiei a depus la dosar o cerere de renunţare la judecarea cauzei.

Având cuvântul cu privire la cererea formulată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia, în temeiul art. 55 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Curtea, având în vedere art. 55 din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului [...]", respinge cererea de renunţare la judecarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 14 iulie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 96/2006, Curtea Militară de Apel a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corneliu Păltânea în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, din analiza logică, gramaticală şi sistematică a normelor ce guvernează incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea şi a dispoziţiilor ce guvernează regimul căilor de atac, "rezultă cu claritate că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare face parte din categoria încheierilor care pot fi atacate cu recurs separat, care se judecă imediat". Se apreciază că "interpretarea dată de unele instanţe judecătoreşti în sensul că încheierea respectivă poate fi atacată cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, adică după ce magistratul împotriva căruia a fost formulată cererea de recuzare soluţionează cauza, este în mod evident abuzivă şi vizează îngrădirea dreptului persoanei la o cale efectivă de atac". Ca urmare, se arată că "situaţia juridică ce se configurează şi pe care doar Curtea Constituţională o poate împiedica este aceea că cetăţenii cărora li se respinge cererea de recuzare formulată împotriva unui magistrat sunt privaţi de exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus astfel. În acest fel, analiza cererii de recuzare se face într-un singur grad de jurisdicţie, mai mult decât atât, cel chemat să se pronunţe asupra cererii de recuzare este un magistrat din cadrul aceleiaşi instanţe cu magistratul recuzat".

Curtea Militară de Apel consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, urmare abrogării alin. 7 al art. 52 din Codul de procedură penală, încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare nu mai poate fi atacată separat cu recurs, însă poate fi atacată cu recurs odată cu fondul. Ca urmare, partea nu este lipsită de posibilitatea de a exercita calea de atac împotriva unei asemenea încheieri.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei căi de atac".

În motivarea excepţiei se invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 20 alin. (1) şi (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv la dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 343 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 10 august 2005, şi Decizia nr. 330 din 11 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 7 octombrie 2003. Prin deciziile menţionate Curtea a statuat, pentru considerentele acolo reţinute, că art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac, dând expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora, corespunzător cerinţelor unui proces echitabil, consacrat de Legea fundamentală şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corneliu Păltânea în Dosarul nr. 96/2006 al Curţii Militare de Apel.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta