Hotărîre nr. 671 din 9 iunie 1990
privind încadrarea în grupa I de muncă în vederea pensionării personalului existent la I.R.E.M.O.A.S. Bucureşti, în cadrul Atelierului de acoperiri metalice pe cale galvanica
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 86 din 7 mai 1992
Textul actului · 1 articol
Guvernul României hotărăşte:
Articolul unic
Personalul în activitate la Întreprinderea de Radiatoare, Echipament Metalic, Obiect şi Armături Sanitare Bucureşti, care a desfăşurat efectiv activitate în locuri de muncă cu condiţii deosebite în cadrul Atelierului de acoperiri metalice pe cale galvanica, inclusiv operaţiile de pregătire a suprafeţei suport de la aceasta întreprindere, beneficiază de încadrarea în grupa I de muncă, în vederea pensionării, potrivit prevederilor art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990, de la data de la care au lucrat în locurile respective.
PRIM-MINISTRU
PETRE ROMAN
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
