Decizie nr. 347 din 10 decembrie 2002

Costica Bulai - preşedinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23-25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Ileana Natalia Cristea în Dosarul nr. 534/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

La apelul nominal sunt prezenţi Ileana Natalia Cristea şi Şerban Nicolae David, prin avocat Valeriu Plesoianu. Este prezent, de asemenea, Valentin Ioan Stamo.

Avocatul părţilor prezente solicita admiterea excepţiei pentru aceleaşi motive invocate în faţa instanţei.

Valentin Ioan Stamo solicita respingerea excepţiei, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii. În sustinere depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei, arătând ca textele criticate nu contravin prevederilor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 18 martie 2002 Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23-25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Ileana Natalia Cristea într-un proces civil.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1) şi ale art. 25 alin. (2) din Constituţie, prevederilor art. 7 şi 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, aducând în sprijinul acestei opinii o serie de decizii ale Curţii, ca de exemplu Decizia nr. 139/2001, Decizia nr. 142/2001, Decizia nr. 113/2000, precum şi Decizia nr. 35/2001. În final conchide ca "dispoziţiile legale criticate urmăresc ocrotirea în mod egal a proprietarilor şi a chiriaşilor, stabilind, pe de o parte, dreptul chiriaşului de a refuza acest schimb, dacă locuinta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Astfel nu se poate susţine ca sunt incalcate prevederile art. 25 alin. (2) din Constituţie privind dreptul cetăţenilor de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţara".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Critica de neconstituţionalitate are ca obiect prevederile art. 23-25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, prevederi al căror conţinut este următorul:

–Art. 23:

(1)Proprietarii au dreptul sa ceara şi să obţină mutarea chiriaşilor din spaţiile cu destinaţia de locuinta pe calea unui schimb obligatoriu.

(2)Pentru aceasta proprietarul este obligat sa pună la dispoziţie chiriaşului, cu contract de închiriere, un alt spaţiu cu destinaţia de locuinta în aceeaşi localitate sau într-o alta localitate, cu acordul chiriaşului şi cu asigurarea exigenţelor minimale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Dacă locuinta oferită în schimb este proprietatea altei persoane, contractul de închiriere se încheie de către aceasta pentru un termen care nu poate fi mai mic decât cel prevăzut în contractul iniţial.

–Art. 24:

(1)Chiriaşul nu este obligat să se mute, dacă în locuinta care i se oferă în schimb nu i se asigura suprafaţa locuibilă şi numărul de camere la care este îndreptăţit conform anexelor nr. 1 şi 2 la prezenta ordonanţă de urgenţă, dar nici nu poate pretinde o suprafaţa locuibilă sau un număr de camere mai mare decât cele la care este îndreptăţit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă sau decât cele pe care le deţine cu chirie şi nici condiţii mai bune de locuit decât cele pe care le are în locuinta din care urmează să se mute.

(2)Nu i se va putea cere chiriaşului să se mute într-o locuinta insalubra şi nici sa accepte o locuinta lipsită de dependintele strict necesare - bucatarie, baie, WC -, prevăzute în contractul de închiriere a locuinţei din care urmează să se mute.

(3)Chiriaşul nu va putea însă sa invoce, ca motiv al refuzului de a se muta, faptul ca locuinta oferită este situata într-un cartier periferic, ca este mai puţin confortabila datorită felului diferit de încălzire, că nu are curte ori datorită etajului la care se afla locuinta oferită în schimb.

(4)Chiriaşul poate fi evacuat şi din garajul deţinut, dacă acesta a aparţinut, la data preluării de către stat, locuinţei din care urmează să se mute, chiar dacă proprietarul nu poate să îi ofere chiriaşului un alt garaj la schimb.

–Art. 25:

Litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competenţa judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanţei de recurs este definitivă şi irevocabilă.

În argumentarea criticii de neconstituţionalitate, în urma unei analize semantice a notiunii de "obligatoriu" ce caracterizează, în reglementarea legală, schimbul de locuinta menit sa imbine interesele chiriaşilor cu cele ale proprietarilor deposedati abuziv, autorul pretinde ca titularul contractului de închiriere ar fi constrâns să-şi stabilească domiciliul împotriva voinţei sale, anume asa cum a stabilit "o altă persoană". Mai mult, se presupune ca reglementarea legală ar putea duce la concluzia ca cel în cauza (chiriaşul) nici nu ar putea să se mute într-o alta locuinta. Asadar, ar fi vorba aici despre un fel de "domiciliu obligatoriu", ceea ce în opinia sa ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1) şi ale art. 25 alin. (2) din Constituţie.

Se mai susţine ca dispoziţiile legale criticate ar fi contrare şi prevederilor art. 7 şi 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Criticile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate pentru considerentele ce urmează:

În jurisprudenta sa Curtea Constituţională a statuat în mod constant ca instituirea de regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvari diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii. Asa se explica de ce în cazul chiriaşilor statului, unde protecţia socială se realizează şi prin reînnoirea contractului de închiriere, nu îşi găseşte aplicare schimbul obligatoriu de locuinta, în timp ce în cazul chiriaşilor din locuintele retrocedate, domeniu în care prevalează principiul garantarii dreptului de proprietate, s-a impus consacrarea unui atare schimb.

Curtea retine ca statul, chemat sa medieze conflictul locativ dintre proprietarul persoana fizica şi chiriaş, a procedat corect, asigurându-i primului posibilitatea unei valorificari plenare a atributelor dreptului sau de proprietate, ingrijindu-se totodată de protecţia celui de-al doilea împotriva unor eventuale abuzuri, prin instituirea unor exigente rezonabile fără a căror satisfacere chiriaşul nu poate fi obligat sa elibereze locuinta.

Curtea mai constata că nu este intemeiata nici susţinerea potrivit căreia prevederile criticate din ordonanţa ar încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, privitoare la accesul liber la justiţie.

În jurisprudenta sa, de exemplu Decizia nr. 113 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 21 august 2000, şi Decizia nr. 35 din 6 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 4 aprilie 2001, respingând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, Curtea Constituţională a statuat ca accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Atât considerentele, cat şi soluţiile din aceste decizii sunt valabile şi în prezenta cauza, neintervenind elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

În legătură cu invocarea încălcării dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, referitoare la garantarea dreptului la apărare, Curtea nu o poate retine ca fiind relevanta, întrucât litigiile legate de schimbul obligatoriu de locuinta se judeca de către instanţele judecătoreşti, părţile având dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, indiferent de gradele de jurisdicţie.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 25 din Constituţie, referitoare la libera circulaţie a persoanelor, Curtea observa ca dispoziţia legală criticata nu are legătură cu acest text constituţional. Prin urmare, nu se poate conchide ca persoana în cauza nu ar putea sa calatoreasca, să îşi stabilească domiciliul sau reşedinţa în orice alta localitate din ţara sau din străinătate.

În cauza a mai fost invocată şi încălcarea prevederilor art. 7 şi 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În legătură cu acest aspect Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, a statuat ca, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar existenta mai multor grade de jurisdicţie şi nici exercitarea mai multor cai de atac de către toate părţile din proces.

Faţa de cele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23-25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Ileana Natalia Cristea în Dosarul nr. 534/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 decembrie 2002.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICA BULAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu