Hotărâre nr. 187 din 20 martie 2012
privind stabilirea cuantumului taxei de licenţă pentru prelungirea perioadei de valabilitate a licenţei de utilizare a frecvenţelor radio, acordată în banda de frecvenţe radio 463-467,5 MHz/453-457,5 MHz
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 188 din 22 martie 2012
Textul actului · 3 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 31 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Prezenta hotărâre stabileşte cuantumul taxei de licenţă pentru prelungirea perioadei de valabilitate a licenţei de utilizare a frecvenţelor radio existente în banda de frecvenţe de 463-467,5 MHz/453-457,5 MHz.
Articolul 2
(1)Valoarea taxei de licenţă ce urmează a fi achitată de către beneficiarul măsurii prelungirii dreptului de utilizare a frecvenţelor radio, aferentă perioadei 25 martie 2012-24 martie 2013, este de 1.000.000 euro şi constituie venit la bugetul de stat.
(2)Suma prevăzută la alin. (1) se achită în lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ziua plăţii.
Articolul 3
(1)Extinderea dreptului de utilizare existent în banda de frecvenţe radio 463-467,5 MHz/453-457,5 MHz este condiţionată de plată taxei de licenţă prevăzute la art. 2. (2) Beneficiarul măsurii de extindere a dreptului de utilizare a frecvenţelor radio va transmite Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, cel mai târziu până la data de 24 martie 2012, o copie a dovezii achitării taxei de licenţă.
PRIM-MINISTRU
MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Dezsi Attila
p. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru
Administrare şi Reglementare în Comunicaţii,
Eduard-Lucian Lovin
Ministrul finanţelor publice,
Bogdan Alexandru Drăgoi
Bucureşti, 20 martie 2012.
Nr. 187.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
