Decizie Nr. 3 din 10 ianuarie 1996

Viorel Mihai Ciobanu - preşedinte

Antonie Iorgovan - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata:

Prin Încheierea din 5 iunie 1995, pronunţată de Curtea de Apel Bacau în Dosarul nr. 173/1995, Curtea Constituţională a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993, invocată de Creţu V. Ion, şi care formează obiectul Dosarului nr. 138C/1995 al Curţii Constituţionale. În susţinerea excepţiei se arata ca prevederile art. 1-4 din Codul de procedură civilă referitoare la competenţa sunt în contradictie cu Constituţia şi cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că, prin stabilirea judecătoriilor ca instanţe de fond în litigiile privind dreptul de proprietate, părţile nu dispun de accesul direct la Curtea Suprema de Justiţie.

Curtea de Apel Bacau a sesizat, de asemenea, prin Încheierea din 9 octombrie 1995, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 59/1993, ridicată de Jitaru Maria în Dosarul nr. 800/1995 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului nr. 142C/1995 al Curţii Constituţionale. În susţinerea excepţiei, Jitaru Maria arata ca prevederile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate, sunt în contradictie cu principiile Constituţiei şi ale Convenţiei pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru aceleaşi argumente invocate de Creţu V. Ion în Dosarul nr. 173/1995 al Curţii de Apel Bacau şi menţionate mai sus.

În ambele dosare, Curtea de Apel Bacau, exprimindu-şi opinia, apreciază ca dispoziţiile art. 1-4 din Legea nr. 59/1993 sunt constituţionale, fiind în concordanta cu prevederile art. 21 şi ale art. 128 din Constituţie, precum şi cu cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Întrucît excepţiile de neconstituţionalitate privesc aceleaşi dispoziţii legale (art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993), pentru mai buna administrare a justiţiei şi pentru pronunţarea unei singure decizii, judecătorul-raportor a propus ca la Dosarul nr. 138C/1995 să se conexeze Dosarul nr. 142C/1995.

CURTEA,

având în vedere încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:

Curtea constata ca a fost legal investită şi este competenţa să soluţioneze excepţiile.

Dispoziţiile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate şi Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 47 din 3 mai 1995, rămasă definitivă, ca urmare a respingerii recursului, prin Decizia nr. 96 din 24 octombrie 1995, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 24 noiembrie 1995.

Prin deciziile menţionate, Curtea Constituţională a statuat ca prevederile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate, sunt constituţionale, respingând, în consecinţa, excepţia invocată ca vadit nefondata, în esenta, pentru următoarele motive:

Legea nr. 59/1993, prin art. 1, instituie o plenitudine de competenţa pentru judecătorii, prin art. 2 pct. 2 stabileşte ca tribunalele judeca, în calitate de instanţe de apel, toate apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii în prima instanţa, iar potrivit art. 3 curţile de apel judeca resursele declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunale în apel. Faptul ca art. 4, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993, nu reglementează accesul la Curtea Suprema de Justiţie pentru părţile nemultumite de soluţiile pronunţate în urma exercitării căilor de atac menţionate nu înseamnă ca liberul acces la justiţie prevăzut de art. 21 alin. (2) din Constituţie este îngrădit, de vreme ce legea reglementează în modalităţile arătate căile de atac.

Constituţia nu cuprinde prevederi care să oblige la posibilitatea exercitării recursului la Curtea Suprema de Justiţie ca ultima cale de atac.

Considerentele care fundamentează deciziile Curţii Constituţionale nr. 47 din 3 mai 1995 şi nr. 96 din 24 octombrie 1995 subzistă şi în speta de faţa, întrucît nu exista nici un element nou care să le infirme şi deci să facă necesară reconsiderarea lor.

Faţa de cele arătate, excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificate prin Legea nr. 59/1993, urmează a fi respinse ca vadit nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Conexarea Dosarului nr. 142C/1995 la Dosarul nr. 138C/1995.

2.Respinge ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate a art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, invocate de Creţu V. Ion în Dosarul nr. 173/1995 şi de Jitaru Maria în Dosarul nr. 800/1995, ambele ale Curţii de Apel Bacau.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată la data de 10 ianuarie 1996.

Notă *) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 56 din 14 mai 1996, publicată la pag. 10.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu