Decizie nr. 17 din 15 iunie 2009

Dosar nr. 6/2009

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţiile Unite al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind stabilirea posibilităţii de a ataca cu plângere direct la instanţă, conform art. 278^1 din Codul de procedură penală, soluţiile de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 80 de judecători din totalul de 113 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că plângerea persoanei vătămate sau a oricărei alte persoane ale cărei interese legitime sunt vătămate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, adresată direct instanţei, se trimite organului judiciar competent în temeiul art. 278^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, în vederea parcurgerii etapelor obligatorii prevăzute de art. 278 din acelaşi cod.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, pronunţându-se diferit cu privire la modul de soluţionare a plângerii, adresată direct instanţei de judecată, împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu.

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că instanţei de judecată îi revine obligaţia să examineze plângerea împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu, ce i s-a adresat direct de persoana vătămată sau de orice altă persoană ce consideră că s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, iar alte instanţe au dispus trimiterea unor asemenea plângeri la parchet, spre a fi soluţionate de procurorul ierarhic superior, considerând că altfel s-ar eluda o etapă procesuală obligatorie potrivit prevederilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedură penală.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

În cadrul reglementării ce s-a dat plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, prin art. 275 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a prevăzut că "orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime".

Tot în cadrul acestei reglementări, în cuprinsul art. 278 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală este determinată competenţa de rezolvare a plângerii împotriva măsurilor luate şi a actelor efectuate de procuror sau a celor îndeplinite pe baza dispoziţiilor sale, la alin. 3 din acelaşi articol fiind stabilit termenul în care trebuie făcută plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Este semnificativ că, instituindu-se controlul judecătoresc asupra rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, prin art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a prevăzut că "după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă", pentru ca în finalul acestui alineat să se mai precizeze că "plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu".

Ca urmare, se impune concluzia că din reglementarea de ansamblu dată plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală reiese că plângerea împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu trebuie să fie adresată, după caz, mai întâi prim-procurorului parchetului sau procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori procurorului şef de secţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv procurorului ierarhic superior.

Numai în măsura în care plângerea a fost rezolvată prin soluţie de respingere de către procurorul ierarhic superior, căruia i-a fost mai întâi adresată în raport cu distincţiile stabilite în primele două alineate ale art. 278 din Codul de procedură penală, persoana vătămată şi orice altă persoană având interese legitime vătămate pot formula o plângere pe care să o adreseze judecătorului în condiţiile reglementate prin art. 278^1 din Codul de procedură penală.

Or, cât timp nu este încă parcursă etapa reglementată de dispoziţiile art. 275-278 din Codul de procedură penală, nu se poate considera că ar fi îndeplinite cerinţele art. 278^1 alin. 1 şi 2 din acelaşi cod, astfel că instanţa care primeşte o astfel de plângere trebuie să se conformeze prevederilor alin. 13 al acestui din urmă articol, potrivit căruia "plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar competent".

Trebuie observat că verificarea rechizitoriului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către prim-procurorul parchetului şi, după caz, de oricare alt procuror ierarhic superior la care se face referire în art. 264 alin. 2 din Codul de procedură penală, înainte de înaintarea dosarului cauzei la instanţa competentă, nu acoperă cerinţele înscrise în art. 278^1 alin. 1 din acelaşi cod.

În acest sens este de reţinut că neefectuarea verificării menţionate sau lipsa menţiunii de pe rechizitoriu care să confirme că aceasta a avut loc constituie o neregularitate a actului de sesizare, ce poate fi îndreptată, pe calea procedurii reglementate în art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin restituirea dosarului la organul care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

Spre deosebire de această verificare, ce se efectuează din oficiu, asupra tuturor dispoziţiilor din rechizitoriu, inclusiv asupra celor de netrimitere în judecată, examinarea şi rezolvarea plângerii persoanei vătămate sau a oricărei alte persoane ce se consideră vătămată în interesele sale legitime îşi are temeiul în prevederile art. 275 şi următoarele din Codul de procedură penală, prin care este reglementată plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire.

Or, din felul cum este formulată reglementarea din partea finală (teza a doua) a art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală rezultă că plângerea în faţa judecătorului împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu ar putea fi făcută şi deveni deci admisibilă numai după respingerea de către procuror a plângerii formulate în conformitate cu art. 275-278 din acelaşi cod.

Introducerea plângerii împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul şef de secţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la procurorul ierarhic superior constituie aşadar o condiţie prealabilă prevăzută de lege, obligatorie pentru exercitarea procedurii reglementate în art. 278^1 din Codul de procedură penală.

De aceea, rezolvarea plângerii formulate în temeiul art. 275-278 din Codul de procedură penală de către prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul şef de secţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 din acelaşi cod, constituie o procedură obligatorie, care trebuie parcursă de persoana vătămată şi de orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate înainte de a se adresa cu plângere în faţa judecătorului împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.

Aşa fiind şi cum, în conformitate cu prevederile art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, dispoziţiile relative la sesizarea instanţei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, încălcarea lor neputând fi acoperită în niciun mod, se impune să se considere că plângerea care vizează dispoziţia de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu este inadmisibilă în măsura în care această dispoziţie nu a fost în prealabil atacată, în temeiul art. 278 din acelaşi cod, la procurorul ierarhic superior.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se decide că prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală trebuie interpretate în sensul că soluţiile de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu nu pot fi atacate cu plângere direct la instanţă, iar în cazul în care este totuşi sesizată direct cu o astfel de plângere, instanţa trebuie să o trimită organului judiciar competent, conform art. 278^1 din Codul de procedură penală, în vederea parcurgerii etapelor prevăzute în art. 278 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală stabilesc că:

Soluţiile de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu nu pot fi atacate cu plângere direct la instanţă.

În cazul în care este sesizată cu o astfel de plângere, instanţa o va trimite organului judiciar competent, conform art. 278^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, în vederea parcurgerii etapelor prevăzute la art. 278 din acelaşi cod.

Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2009.

p. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA,

eliberat din funcţie prin pensionare,

judecător LIDIA BĂRBULESCU

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White